Gânduri de început de an școlar: Prof. Simona Gruian, director al Liceului „Inochentie Micu”

Publicat pe: 10 septembrie 2026|Secțiunea: Ştiri|

Gânduri de început de an școlar: Prof. Simona Gruian, director al Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” din Cluj-Napoca

S-a dat startul unui nou an școlar și la Cluj-Napoca. Acum, când toamna învăluie din nou cu frunze aleile, elevii mari și mici, cu pași încă mici dar grăbiți și dornici de zbor, se îndreaptă spre școală. În inima Clujului, pe calea Moților 24, și porțile Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” s-au deschis larg. Această Școală aflată sub protecția deosebită a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice – întemeiată de însuși ilustrul Episcop de Cluj-Gherla, Iuliu Hossu, acum fericit martir – se umple iar, zi de zi, de viață tânără ce învață zborul, în minte și spirit.

Festivitatea de început de an școlar a reunit elevii liceului și pe dascălii lor în curtea instituției, luni 7 septembrie 2026. Erau cu toții însuflețiți de emoția revederii, de bucurie și de speranța unui nou început. „Am deschis împreună anul școlar 2026–2027, cu încrederea că fiecare început ne oferă șansa de a crește, de a învăța și de a deveni mai buni” – se afirmă în postarea de pe pagina Facebook a Liceului.

Au participat, împreună cu prof. Simona Gruian, director, și de consiliul profesoral al Liceului, Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscop Major al Bisericii Greco-Catolice și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla, comisar Meda Viorica Voivod, șefa Biroului pentru Siguranța Școlară, Gabriela Moldovan, reprezentanta primarului Municipiului Cluj-Napoca, și Florin Pop, președintele Asociației și al Comitetului Reprezentativ al Părinților, fiecare a adresat elevilor mesaje de susținere oferită școlii și educației.

Preafericirea Sa Claudiu a transmis elevilor și profesorilor lor un mesaj de încredere și speranță, subliniind că „fiecare început oferă o șansă unică de a crește, de a învăța și de a deveni mai buni”. Începutul anului școlar 2026-2027, coincide cu perioada declarării, de către Ierarh, a Anului Pastoral 2026-2027 în Eparhia de Cluj-Gherla, dedicat Sfintei Scripturi (cu tema „Sfânta Scriptură – Scrisoarea de iubire a Familiei lui Dumnezeu”). În acest context, Preafericirea Sa Claudiu a îndemnat elevii să descopere și să-și însușească valorile creștine, iar lumina cuvântului lui Dumnezeu, să o lase să le lumineze drumul de cunoaștere și de creștere.

Prof. Simona Gruian, director al Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu”, a adresat, mai ales elevilor, cuvinte de încurajare și îndemnuri care să-i inspire și motiveze, acum, la un nou început de drum de formare intelectuală și mai ales umană.

  • Mesajul prof. director Simona Gruian

Există, în fiecare an, o dimineață în care școala începe din nou să respire. Coridoarele care au fost tăcute se umplu de pași, clasele își așteaptă copiii, se aud din nou glasuri și râsete, iar noi ne întâlnim aici cu emoția unui nou început. Pentru unii dintre voi, aceasta este prima dimineață petrecută în școala noastră. Pentru alții, este încă un capitol dintr-o poveste începută cu ani în urmă. Iar pentru cei mai mari dintre voi, poate fi chiar ultimul început de an școlar trăit aici. Fiecare început poartă însă în el ceva extraordinar: posibilitatea de a deveni mai mult decât suntem astăzi. Și poate că acesta este unul dintre cele mai frumoase sensuri ale educației.

Dragi elevi,

în anul care începe veți învăța multe. Veți rezolva probleme, veți citi cărți, veți descoperi formule, limbi, oameni, idei și lumi. Veți primi note, veți avea reușite și, inevitabil, vor exista și momente în care lucrurile nu vor ieși așa cum v-ați dorit. Dar, dincolo de toate acestea, există o lecție pe care nicio programă școlară nu o poate cuprinde în întregime: să descoperiți cine sunteți și ce veți face cu darurile pe care Dumnezeu le-a așezat în voi. Pentru că fiecare dintre voi a primit ceva unic. Iar rostul școlii este să vă ajute să descoperiți aceste daruri, să le cultivați și, mai ales, să înțelegeți că un dar devine cu adevărat valoros atunci când este pus în slujba binelui.

Noi suntem o școală creștină. Iar acest lucru nu îl reflect doar o denumire înscrisă pe frontispiciul unei instituții și nici o identitate pe care o invocăm doar în momentele solemne. Este o misiune. Înseamnă să credem că educația nu privește numai mintea, ci omul întreg. Înseamnă să punem împreună cunoașterea și credința, libertatea și responsabilitatea, exigența și bunătatea, performanța și caracterul. Înseamnă să-i învățăm pe copii nu numai cum să reușească, ci și pentru ce merită să reușească.

Astăzi, la începutul unui nou drum, cred însă că avem și datoria de a privi pentru câteva clipe în urmă. Și avem motive să o facem cu bucurie, cu recunoștință și cu mândrie. Anul școlar pe care l-am încheiat a fost unul în care munca elevilor și a profesorilor noștri s-a transformat în rezultate care ne onorează. La Evaluarea Națională 2026, promovabilitatea elevilor noștri a fost de 100%, iar la examenul de Bacalaureat, 96,43% dintre absolvenții noștri au promovat. Sunt cifre care spun mult despre o școală. Dar, dincolo de procente, ele spun poveștile unor copii care au muncit, ale unor profesori care i-au însoțit cu exigență și răbdare și ale unor familii care le-au fost alături. De aceea, aceste rezultate nu aparțin doar elevilor care au intrat în sălile de examen. Ele aparțin unei întregi comunități. Iar performanța nu s-a oprit la examenele naționale. Elevii noștri au participat la olimpiade și concursuri, au obținut premii și distincții, au reprezentat școala în competiții și proiecte și ne-au oferit, pe parcursul întregului an, numeroase motive de bucurie.

Dar poate că ceea ce mă bucură cel mai mult este faptul că, în paralel cu aceste rezultate, școala noastră a avut curajul să experimenteze, să creeze și să caute răspunsuri la nevoile reale ale copiilor de astăzi. Am continuat unul dintre cele mai ample proiecte ale noastre, „Școala Stării de Bine – Învățăm să aparținem”, un program de pilotare prin care am încercat să aducem în centrul educației nu numai performanța academică, ci și dezvoltarea socio-emoțională, sentimentul de apartenență, relațiile sănătoase și parteneriatul dintre școală și familie. Copiii au învățat și altfel: prin ateliere, teatru, experiențe nonformale, activități outdoor, întâlniri și proiecte în care au avut ocazia să se cunoască pe ei înșiși și să-i cunoască mai bine pe ceilalți. Am organizat INOMEDIA – „Interferențe spirituale”, un concurs dedicat liceenilor din țară și din diaspora, prin care cultura română, cercetarea, creativitatea și noile forme de comunicare s-au întâlnit într-un proiect realizat alături de parteneri academici și instituționali importanți. Prin proiecte precum „Omul și Sacrul” și „Artă pentru Viață – Junior”, am încercat să le arătăm copiilor că arta, cultura și credința pot deveni și forme de responsabilitate față de celălalt, iar educația își găsește poate cea mai frumoasă expresie atunci când ceea ce învățăm se transformă în bine făcut altora.

Toate acestea spun ceva despre școala pe care încercăm să o construim. O școală în care performanța și starea de bine nu se exclud. O școală în care tradiția și inovația pot sta împreună. O școală în care credința nu închide întrebările, ci le dă profunzime. O școală în care copilul nu este doar evaluat, ci văzut. Pe scurt, o școală care poate spune în aceeași frază: avem rezultate și avem grijă de oameni. Iar rezultatele foarte bune ale anului trecut nu sunt pentru noi un motiv să ne oprim mulțumiți. Sunt o responsabilitate. Ne arată ce putem face împreună și, în același timp, ridică ștacheta pentru anul care începe.

Dragi colegi,

astăzi vreau să vă mulțumesc. Pentru munca pe care o vede toată lumea, dar mai ales pentru cea pe care nu o vede nimeni. Pentru orele de pregătire. Pentru concursurile și proiectele pregătite dincolo de obligațiile unei fișe de post. Pentru răbdare și exigență. Pentru fiecare situație în care ați căutat încă o cale de a ajunge la un copil. În spatele unui rezultat foarte bun există aproape întotdeauna un profesor care a cerut mai mult. Dar în spatele unui copil care începe să creadă că poate există, de multe ori, un profesor care a crezut în el înainte ca el să poată crede în sine. Și aceasta este o performanță care nu apare în nicio statistică.

Dragi părinți,

vă mulțumesc pentru încrederea cu care ne încredințați ceea ce aveți mai de preț. Atunci când un copil intră pe poarta școlii, nu vine niciodată singur. Vin cu el speranțele unei familii, emoțiile, temerile, așteptările și visurile dumneavoastră. Nu vă pot promite un an fără dificultăți. Nicio școală adevărată nu poate face această promisiune. Vă pot promite însă că vom continua să construim o școală în care copilul să fie văzut, în care să fie provocat să crească, în care performanța să conteze, dar în care valoarea unui copil să nu fie redusă niciodată la o notă.  Și vă cer un singur lucru: să rămânem parteneri. Pentru că școala și familia nu trebuie să stea de două părți ale unei mese atunci când apare o problemă.   Trebuie să stea de aceeași parte, iar de cealaltă parte să fie problema pe care avem de rezolvat împreună.

Preafericirea Voastră,

prezența dumneavoastră astăzi în mijlocul comunității noastre ne onorează și ne bucură. Vă mulțumim pentru susținerea acordată școlii și pentru încrederea într-o educație în care performanța intelectuală și formarea spirituală nu sunt două drumuri separate. Pentru noi, identitatea greco-catolică a acestei școli înseamnă tocmai această întâlnire: între minte și suflet, între libertate și responsabilitate, între ceea ce un copil poate deveni și binele pe care îl poate face prin ceea ce devine.

Stimată doamnă comisar Meda Viorica Voivod,

vă mulțumim că sunteți astăzi alături de noi. Prezența dumneavoastră ne amintește că educarea și protejarea copiilor sunt responsabilități care depășesc zidurile unei școli și că avem nevoie de comunități în care școala, familia și instituțiile societății lucrează împreună pentru siguranța și binele copiilor noștri. Adresăm mulțumiri speciale echipei Inspectoratului Școlar al Județului Cluj, pentru întreg sprijinul, profesional și disponibilitatea acordate în derularea proiectelor și activităților educaționale ale școlii noastre, precum și pentru susținerea acordată în demersurile noastre de dezvoltare instituțională și de creștere a calității actului educațional.

Și acum mă întorc la voi, dragi elevi. Voi sunteți, până la urmă, motivul pentru care suntem cu toții astăzi aici. Lumea în care veți trăi va fi, probabil, radical diferită de lumea în care am crescut noi. Veți avea la dispoziție tehnologii extraordinare. Veți avea acces aproape instantaneu la informație. Multe dintre lucrurile pentru care generațiile noastre au muncit ore sau zile vor putea fi realizate în câteva secunde. Și tocmai într-o asemenea lume, întrebările fundamentale vor deveni și mai importante: Ce este adevărat? Ce este bine? Ce merită să aleg? Ce fel de om vreau să devin?

Nicio tehnologie nu va putea răspunde în locul vostru la aceste întrebări. De aceea, școala nu trebuie să vă ofere doar răspunsuri. Trebuie să vă învețe să puneți întrebările potrivite, să gândiți, să discerneți, să alegeți și să vă asumați alegerile. Priviți pentru o clipă în jurul vostru. Astăzi poate vedeți doar colegi, profesori, clase și un nou orar. Dar, peste ani, veți înțelege că aici s-a petrecut o parte importantă din devenirea voastră. Aici veți lega prietenii. Aici veți descoperi lucruri la care sunteți buni. Aici veți greși. Aici veți lua lucrurile de la capăt. Aici veți întâlni oameni pe care poate îi veți purta cu voi întreaga viață.

De aceea, la începutul acestui an, nu vă doresc un an ușor. Vă doresc ceva mai important: vă doresc un an care să merite. Un an în care să aveți curajul să întrebați. Puterea să munciți. Demnitatea de a nu lua scurtături atunci când ele vă cer să renunțați la principii. Libertatea să visați. Înțelepciunea să alegeți bine. Bunătatea de a vedea omul de lângă voi.Și, atunci când lucrurile nu vor ieși din prima, să aveți curajul de a începe din nou.

Iar nouă, adulților, ne doresc să nu uităm niciodată ceva: un copil nu este doar ceea ce vedem astăzi în fața noastră.  Este și omul care poate deveni. Poate că acesta este unul dintre cele mai mari acte de credință ale educației: să vezi într-un copil nu numai ceea ce este, ci ceea ce încă nu știe că poate fi. O școală nu se construiește numai din ziduri, programe, rezultate, regulamente, statistici sau proiecte. O școală se construiește din oameni. Din copii care cresc. Din profesori care cred în ei. Din părinți care au încredere. Dintr-o comunitate care știe pentru ce educă. Iar noi avem privilegiul și responsabilitatea de a construi această comunitate împreună.

Să intrăm, așadar, în noul an școlar cu recunoștință pentru ceea ce am reușit, responsabilitate pentru ceea ce avem de făcut și încredere pentru ceea ce putem deveni. Cu mintea deschisă spre cunoaștere. Cu inima deschisă spre ceilalți. Și cu încredere în Dumnezeu. Să avem un an școlar cu rost, cu lumină, cu rezultate frumoase și cu bucuria lucrurilor bine făcute.

Bine ați revenit la școală! Bun venit în anul școlar 2026–2027!