Utrenia Sfântului Profet Ilie Tesviteanul

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Preotul: Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție. Împărate ceresc…

Poporul: Sfinte Dumnezeule… Mărire… Și acum… Preasfântă Treime… Doamne, îndură-te spre noi… Mărire… Și acum… Tatăl nostru…
Preotul: Că a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.
Poporul: Amin. Întru numele Domnului, binecuvântează, Părinte!

Preotul: Mărire sfintei, celei de o ființă, și de viață făcătoarei, și nedespărțitei Treimi, totdeauna, acum și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Apoi:
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Psalmul 3

Doamne, cât s-au înmulțit, cei ce mă necăjesc,
mulți împotriva mea se ridică!
Mulți zic sufletului meu:
nu este lui mântuire, întru Dumnezeul lui.
Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu ești,
gloria mea, și Cel ce înalți capul meu.
Cu glasul meu către Domnul am strigat,
și din muntele Lui cel sfânt m-a auzit.
Culcatu-m-am și am adormit;
deșteptatu-m-am iarăși, căci Domnul mă ocrotea.
Nu mă voi teme de miile mulțimii,
de cei ce din toate părțile mă împresoară.
Scoală, Doamne,
mântuiește-mă, Dumnezeul meu.
Că Tu ai bătut pe toți cei ce zadarnic mă dușmănesc;
dinții celor păcătoși i-ai zdrobit.
A Domnului este mântuirea;
și peste poporul Tău vină binecuvântarea Ta.
Și iarăși: Culcatu-m-am și am adormit;
deșteptatu-m-am iarăși, căci Domnul mă ocrotea.

Psalmul 37

Doamne, cu mânia Ta să nu mă mustri,
nici cu urgia Ta să mă cerți,
Că săgețile Tale m-au lovit,
și ai apăsat peste mine mâna Ta.
Nu este vindecare în trupul meu, din cauza mâniei Tale;
nu este pace întru oasele mele, din cauza păcatelor mele.
Că fărădelegile mele au covârșit capul meu,
ca o sarcină grea s-au îngreunat asupra mea.
Rănile mele miros urât și-s pline de puroi,
din cauza nebuniei mele.
Chinuit sunt, și m-am gârbovit de tot;
ziua întreagă, mâhnindu-mă umblam.
Că șalele mele s-au umplut de putreziciune,
și nu este sănătate în trupul meu.
Batjocorit am fost și m-am umilit foarte;
răcnit-am, de suspinarea inimii mele.
Doamne, înaintea Ta e toată dorința mea,
și suspinul meu dinaintea Ta nu s-a ascuns.
Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea
și lumina ochilor mei, nici aceasta, nu este cu mine.
Prietenii mei și vecinii mei spre mine s-au apropiat și s-au oprit;
și cei mai de aproape ai mei, departe au stat.
Și se sileau, cei ce căutau sufletul meu,
și, cei ce căutau cele rele mie, grăiau deșertăciuni,
și vicleșuguri ziua întreagă puneau la cale.
Iar eu, ca un surd, nu auzeam:
și ca un mut, ce nu-și deschide gura sa.
Și m-am făcut ca un om, ce nu aude,
și în gura sa nu are cuvinte de răspuns.
Că, întru Tine, Doamne, am nădăjduit;
Tu mă vei auzi, Doamne Dumnezeul meu.
Că am zis: Nu cumva să se bucure de mine dușmanii mei;
și când s-au clătinat picioarele mele, asupra mea cu îngâmfare au grăit.
Că eu la lovituri mă aștept,
și durerea mea înaintea mea este pururea.
Că fărădelegea mea o voi mărturisi,
și nemângâiat sunt pentru păcatul meu.
Iar dușmanii mei trăiesc și s-au întărit mai mult decât mine
și s-au înmulțit cei ce mă urăsc pe nedrept.
Cei ce-mi răsplătesc rele, în locul celor bune, de rău mă vorbeau,
pentru că eu căutam bunătatea.
Nu mă părăsi, Doamne Dumnezeul meu,
nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu,
Doamne al mântuirii mele.
Și iarăși: Nu mă părăsi, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

Psalmul 62

Dumnezeule, Dumnezeul meu,
pe Tine Te caut dis-de-dimineață.
Însetat-a de Tine sufletul meu, precum și trupul meu,
în pământ pustiu, și neumblat, și fără apă.
De aceea, în locașul Tău cel sfânt m-am arătat Ție,
ca să văd puterea Ta și gloria Ta.
Că mai bună e mila Ta, decât bucuriile vieții;
buzele mele Te vor lăuda.
Pentru aceea, bine Te voi cuvânta în viața mea,
și întru numele Tău voi înălța mâinile mele.
Întocmai ca de măduvă și de grăsime, sătura-se-va sufletul meu
și cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea.
Adusu-mi-am aminte de Tine în așternutul meu,
în revărsatul zorilor m-am gândit la Tine.
Că ai fost ajutorul meu;
sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
și dreapta Ta m-a sprijinit.
Iar ei în zadar au căutat sufletul meu,
cufunda-se-vor în cele mai de jos ale pământului;
Da-se-vor în mâinile sabiei,
pradă vor fi șacalilor.
Iar regele se va veseli de Dumnezeu;
lăudat va fi tot cel ce jură întru Dânsul,
că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăți.
Și iarăși: În revărsatul zorilor m-am gândit la Tine,
că ai fost ajutorul meu,
și sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
și dreapta Ta m-a sprijinit.

Psalmul 87

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
ziua am strigat, și noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea,
Că de rele s-a umplut sufletul meu,
și viața mea de iad s-a apropiat.
Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă;
făcutu-m-am ca un om neajutorat,
între morți voi fi liber.
Asemenea unor răniți ce dorm în mormânt,
de care nu Ți-ai mai adus aminte,
și care din mâna Ta au fost lepădați.
Așezatu-m-au în groapa cea mai dedesubt,
întru întuneric, și în umbra morții.
Asupra mea s-a coborât mânia Ta,
și toate valurile Tale le-ai revărsat peste mine.
Depărtat-ai de la mine pe cunoscuții mei;
pusu-m-au lor urâciune.
Închis sunt, și nu pot ieși;
ochii mei au slăbit de sărăcie.
Strigat-am către Tine, Doamne, ziua întreagă,
întins-am către Tine mâinile mele.
Oare pentru cei morți vei face minuni?
Sau doctorii vor scula din morți, și Te vor mărturisi pe Tine?
Oare va povesti cineva în mormânt mila Ta,
și adevărul Tău, în locul de pierzare?
Oare cunoaște-se-vor întru întuneric minunile Tale,
și dreptatea Ta, în pământ dat uitării?
Iar eu, către Tine, Doamne, am strigat,
și dimineața rugăciunea mea Te va întâmpina.
Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu,
întorci fața Ta de către mine?
Amărât sunt eu și întru necazuri, din tinerețele mele;
iar, când m-am ridicat, fui umilit și fără nădejde.
Peste mine au venit urgiile Tale,
înfricoșările Tale m-au tulburat.
Înconjuratu-m-au asemenea apei,
toată ziua m-au împresurat deodată.
Depărtat-ai de la mine prieten și vecin,
și pe cunoscuții mei, pentru ticăloșie.
Și iarăși: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat, și noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea.

Psalmul 102

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
și toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui!
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul,
și nu uita toate binefacerile Lui.
Pe Cel ce iartă toate fărădelegile tale,
pe Cel ce vindecă toate bolile tale.
Pe Cel ce răscumpără din stricăciune viața ta,
pe Cel ce te încununează cu milă și cu îndurări.
Pe Cel ce umple de bunătăți pofta ta;
înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețele tale.
Cel ce face milostenie, Domnul,
și judecată dreaptă, tuturor celor ce li se face strâmbătate.
Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise,
fiilor lui Izrael, hotărârile Sale.
Îndurător și milostiv e Domnul, îndelung răbdător și mult milostiv;
nu până în sfârșit se va mânia, nici până în veac va ține mânie.
Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă,
nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă.
Că, după cât e cerul de înalt de la pământ,
a sporit Domnul mila Sa, peste cei ce se tem de Dânsul.
Pe cât e de departe răsăritul de la apus,
a depărtat de la noi fărădelegile noastre.
Precum miluiește un tată pe fii;
așa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul,
Că El a cunoscut făptura noastră,
adusu-și-a aminte, că țărână suntem.
Omul, ca iarba zilele lui,
ca floarea câmpului, așa va înflori;
Că vânt trece peste dânsa, și nu va mai fi,
și nu se va cunoaște nici locul ei.
Iar mila Domnului din veac și până în veac,
spre cei ce se tem de Dânsul,
Și dreptatea Lui spre fiii fiilor, cei ce păzesc legătura Lui,
și-și aduc aminte, ca să împlinească poruncile Lui.
Domnul în cer și-a gătit scaunul
și împărăția Lui toate le stăpânește.
Binecuvântați pe Domnul toți îngerii Lui, cei tari în virtute,
care împliniți cuvântul Lui,
ascultând de glasul poruncilor Lui.
Binecuvântați pe Domnul, toate puterile Lui,
slujitorii Lui, care faceți voia Lui.
Binecuvântați pe Domnul toate lucrurile Lui,
în tot locul stăpânirii Lui;
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Și iarăși: În tot locul stăpânirii Lui,
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea,
ascultă cererea mea, întru adevărul Tău,
auzi-mă, întru dreptatea Ta.
Și să nu intri la judecată cu robul Tău,
căci drept, înaintea Ta, nu se va găsi nimeni dintre cei vii.
Că a prigonit dușmanul sufletul meu,
smerit-a până la pământ viața mea.
Așezatu-m-a întru întuneric, ca pe morții veacului,
și s-a mâhnit întru mine spiritul meu,
întru mine s-a tulburat inima mea.
Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult,
gânditu-m-am la toate lucrurile Tale,
la faptele mâinilor Tale am cugetat.
Întins-am spre Tine mâinile mele,
sufletul meu, spre Tine, ca un pământ fără de apă.
Degrabă auzi-mă, Doamne,
că a slăbit spiritul meu.
Să nu întorci fața Ta de către mine,
ca să nu mă aseamăn celor ce se coboară în groapă.
Fă-mă să aud dis-de-dimineață mila Ta,
că întru Tine am nădăjduit.
Arată-mi mie, Doamne, calea, pe care voi merge,
că la Tine am ridicat sufletul meu.
Scoate-mă de la dușmanii mei, Doamne,
că la Tine am găsit scăpare.
Învață-mă, să fac voia Ta,
că Tu ești Dumnezeul meu.
Spiritul Tău Cel bun mă va povățui la pământ drept,
pentru numele Tău, Doamne, îmi vei da viață.
Întru dreptatea Ta scoate-vei din necaz, sufletul meu,
și întru mila Ta vei zdrobi pe dușmanii mei.
Și vei pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu,
căci robul Tău sunt eu.
Și iarăși: Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta,
și să nu intri la judecată cu robul Tău. (De 3 ori.)
Apoi: Spiritul Tău cel bun mă va povățui la pământ drept.

Mărire…. Și acum….
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.

Rugăciunile Utreniei

Rugăciunea I
Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeul nostru, celui ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și ai dat în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm, și să chemăm numele tău cel sfânt; și să ne rugăm îndurărilor tale, celor ce pururea le ai pentru viața noastră. Și acum trimite ajutorul tău peste cei ce stau înaintea feței măririi tale celei sfinte, și așteaptă de la tine bogată milă; și le dă lor, ca slujind ție totdeauna cu frică și cu dragoste, să laude bunătatea ta cea negrăită. — Că ție se cuvine toată mărirea, cinstea, și închinăciunea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea II
Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile tale pe pământ. Înțelepțește-ne, să facem întru frica ta dreptate și sfințenie; că pe tine te mărim, cel cu adevărat Dumnezeul nostru; pleacă urechea ta, și ne auzi pe noi; și pomenește, Doamne, pe cei ce împreună cu noi sunt de față, și se roagă, pe toți pe nume, și-i mântuiește cu puterea ta; binecuvântează poporul tău și sfințește moștenirea ta; pace dăruiește lumii tale, bisericilor tale, preoților, și tot poporului tău. — Că bine s-a cuvântat, și s-a preamărit preacinstitul, și de mare-cuviință numele tău, al Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea III
Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile tale; învață-ne pe noi, Dumnezeule, dreptatea ta, poruncile tale, și îndreptările tale; luminează ochii minții noastre, ca să nu adormim vreodată în păcate spre moarte; risipește toată negura de pe inimile noastre; dăruiește-ne nouă soarele dreptății, și nevătămată păzește viața noastră, cu pecetea sfântului tău Spirit; îndreptează pașii noștri în calea păcii; dă-ne, să vedem zorile zilei și ziua întru bucurie, ca să-ți înălțăm rugăciunile de dimineața. — Că a ta este stăpânirea, și a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IV
Stăpâne Dumnezeule, cel ce ești sfânt și necuprins, care ai zis să strălucească lumina întru întuneric, cel ce ne-ai odihnit în somnul de noapte, și ne-ai ridicat spre lauda și ruga bunătății tale, fiind îmblânzit de singură milostivirea ta: primește-ne pe noi, cei ce și acum ne închinăm ție, și după putință îți mulțumim; și ne dăruiește toate cererile cele spre mântuire; arată-ne pe noi fii ai luminii, și ai zilei, și moștenitori ai bunătăților tale cele veșnice. Pomenește, Doamne, întru mulțimea îndurărilor tale, și pe tot poporul tău, ce este de față, și se roagă împreună cu noi, și pe toți frații noștri, care sunt pe uscat, pe mare, și în tot locul stăpânirii tale, care așteaptă iubirea ta de oameni; și tuturor le dăruiește mila ta cea mare. — Ca mântuiți fiind cu sufletul și cu trupul, pururea stăruind cu îndrăzneală, să preamărim numele tău cel minunat și binecuvântat, al Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea V
Vistierule al bunătăților, izvorule ce pururea izvorăști, Părinte sfinte, făcătorule de minuni, atotputernice și atotstăpâni-torule, toți ne închinăm, și ne rugăm ție, chemând milele tale și îndurările tale, spre ajutorul și paza smereniei noastre. Pomenește, Doamne, pe robii tăi, și primește rugăciunile cele de dimineața ale noastre ale tuturor, ca o tămâie înaintea ta, și nu socoti nici pe unul din noi netrebnic; ci pe toți ne păzește cu îndurările tale. Pomenește, Doamne, pe cei ce priveghează și cântă, spre mărirea ta, și a unuia născut Fiului tău și Dumnezeului nostru, și al sfântului tău Spirit. Fii lor ajutor și păzitor; primește rugăciunile lor întru altarul tău cel mai presus de ceruri și înțelegător. — Că tu ești Dumnezeul nostru, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VI
Mulțumim ție, Doamne Dumnezeul mântuirilor noastre, că toate le faci spre facerea de bine a vieții noastre, ca totdeauna la tine să ne uităm, la Mântuitorul și Făcătorul de bine al sufletelor noastre; că ne-ai odihnit pe noi în măsura nopții ce a trecut, și ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și ne-ai pus la închinarea cinstitului tău nume. Pentru aceasta ne rugăm ție, Doamne: dă-ne har, și putere, ca să ne învrednicim a cânta ție cu înțelegere, și a te ruga neîncetat cu frică și cu cutremur, îngrijindu-ne de a noastră mântuire, cu ajutorul Hristosului tău. Pomenește, Doamne, și pe cei ce strigă către tine noaptea; auzi-i pe dânșii, și-i miluiește; și sfărâmă sub picioarele lor pe dușmanii cei nevăzuți și potrivnici luptători. — Că tu ești împăratul păcii, și Mântuitorul sufletelor noastre, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor.

Rugăciunea VII
Dumnezeule și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, cel ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și împreună ne-ai adunat la ceasul rugăciunii: dă-ne har întru deschiderea gurii noastre, și primește ale noastre mulțumiri cele după putință; și ne învață îndreptările tale; pentru că a ne ruga, precum se cuvine, nu știm, de nu ne vei povățui tu, Doamne, cu Spiritul tău cel sfânt. Pentru aceasta ne rugăm ție: orice am greșit până în ceasul de acum, cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, cu voia sau fără de voie, slăbește, lasă, iartă. Că de te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la tine este mântuirea. Tu singur ești sfânt, ajutător puternic, păzitor al vieții noastre, și întru tine este cântarea noastră pururea. — Fie stăpânirea împărăției tale pururea binecuvântată și preamărită, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VIII
Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai alungat de la noi trândă-via somnului, și cu chemare sfântă împreună ne-ai chemat, ca și noaptea să înălțăm mâinile noastre, și să te mărturisim pe tine întru judecățile dreptății tale: primește rugăciunile noas-tre, cererile, mărturisirile, slujbele cele de noapte; și ne dăruiește, Dumnezeule, credință ne rușinată, nădejde tare, dragoste nefă-țarnică; binecuvântează intrările și ieșirile, faptele, lucrurile, cu-vintele, gândurile noastre; și ne dă nouă, să ajungem la înce-puturile zilei, lăudând, cântând, și binecuvântând bunătatea milei tale celei negrăite. — Că s-a binecuvântat preasfânt numele tău, și s-a preamărit împărăția ta, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IX
Strălucește în inimile noastre, iubitorule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoștinței dumnezeirii tale, și deschide ochii minții noastre spre înțelegerea evanghelicelor tale propovăduiri: pune întru noi și frica fericitelor tale porunci, ca toate poftele trupului călcându-le, viață sufletească să petre-cem, toate cele ce sunt spre bunăplăcerea ta gândind și făcând. — Că tu ești sfințirea și luminarea noastră, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea X
Doamne, Dumnezeul nostru, cel ce prin pocăință, iertare ai dăruit oamenilor, și pildă a cunoașterii de păcate, și a mărturisirii, ne-ai arătat pocăința proorocului David spre iertare: însuți, Stăpâne, pe noi cei căzuți în multe și mari greșeli, miluiește-ne după mare mila ta, și după mulțimea îndurărilor tale curățește fărădelegile noastre. Că ție ți-am greșit, Doamne, celui ce știi și cele nearătate și ascunse ale inimilor oamenilor, și celui ce singur ai putere, de a ierta păcatele; și inimă curată zidind întru noi, și cu spirit stăpânitor întărindu-ne, și bucuria mântuirii tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la fața ta: ci binevoiește, ca un bun și iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-ți aducem jertfă de dreptate, și prinos, întru sfintele tale altare.— Cu mila, și cu îndurările, și cu iubirea de oameni a unuia-născut Fiului tău, cu care împreună bine ești cuvântat, cu preasfântul, și bunul, și de viață făcătorul tău Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XI
Dumnezeule Dumnezeul nostru, cel ce ai așezat puteri cuvân-tătoare și înțelegătoare cu vrerea ta, pe tine te rugăm, și ție ne cucerim: primește preamărirea noastră, cea după putință, împreună cu a tuturor făpturilor tale, și ne răsplătește cu darurile cele bogate ale bunătății tale; că ție se pleacă tot genunchiul, al celor cerești, și al celor pământești, și al celor dedesubt, și toată suflarea și făptura laudă mărirea ta cea neajunsă; pentru că singur ești Dumnezeu adevărat și mult milostiv. — Că pe tine te laudă toate puterile cerești, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XII
Lăudămu-te, cântăm, bine te cuvântăm, și mulțumim ție, Dumnezeul părinților noștri, că ne-a trecut umbra nopții, și ne-ai arătat iarăși lumina zilei; ci ne rugăm bunătății tale: fii milostiv păcatelor noastre, și primește rugăciunea noastră, întru mare mila ta; că la tine scăpăm, la Dumnezeul cel milostiv și atotputernic. Strălucește în inimile noastre soarele cel adevărat al dreptății tale; luminează mintea noastră, și simțurile toate le păzește, ca umblând ca ziua cu bunăcuviință pe calea poruncilor tale, să ajungem la viața cea veșnică — pentru că la tine este izvorul vieții — și să ne învrednicim a fi întru desfătarea luminii tale celei neapropiate. — Că tu ești Dumnezeul nostru, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Ectenia mare
Preotul: Cu pace Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, și pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Pentru sfânt locașul acesta, și pentru cei ce cu credință, cu bună cucernicie, și cu frică de Dumnezeu intră într-însul, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Pentru Sfântul Părinte Papa (N), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N), pentru (Înalt) Preasfințitul (Arhi) Episcopul nostru (N), și pentru cinstita Preoțime, întru Hristos Diaconime, pentru tot Clerul și poporul, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Pentru autoritățile și oștirea țării noastre, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Pentru țara noastră, orașul (sau satul) acesta și pentru toate orașele și satele, și pentru cei ce cu credință locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Pentru bună liniștea aerului, și pentru înmulțirea roadelor pământului, și pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, și pentru cei robiți, și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Pentru ca să fim mântuiți de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Apără, mântuiește, miluiește, și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Pe preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea, și pururea Fecioară Maria, cu toți Sfinții pomenind-o, pe noi înșine, și unul pe altul, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstirea, și închinarea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin

Se cântă Dumnezeu este Domnul, cu stihurile, glas 4
Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 1. Mărturisiți-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui.

Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 2. Toate neamurile m-au împresurat, și întru numele Domnului le-am înfrânt.

Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 3. Nu voi muri, ci voi fi viu, și voi spune lucrurile Domnului.

Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 4. Piatra, pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta a ajuns cap al unghiului: de la Domnul s-a făcut aceasta, și este minunată în ochii noștri.

Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; bine este cuvântat, cel ce vine întru numele Domnului.

Apoi:

Troparul, glas 4
Cel ce a fost înger în trup, temeiul profeților, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, alungă bolile și pe cei leproși curăță. Pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăște vindecări.

Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,

Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat; Dumnezeu întrupându-Se, întru unire neamestecată, și Crucea de voie pentru noi răbdând; prin care, înviind pe cel întâi-zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Primul rând de Sedelne, glas 1
Pe tine, luminătorul cel strălucit în căruță șezător, cel de foc purtător și înger în trup, care sufli cu râvnă dumnezeiască, cel ce ai biruit păgânătatea și pe cei fără de lege i-ai mustrat, mai-marele Profeților, cu un glas te vestim, fericite, de Dumnezeu văzătorule, Ilie. Pentru aceasta, păzește-ne pe noi.

Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,

Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei, glas 1
Maică a lui Dumnezeu pe tine te știm toți, cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate, care și după naștere te-ai arătat fecioară cu adevărat. Pe tine te avem ocrotitoare noi, păcătoșii; pe tine mântuire în ispite te-am câștigat, singura cu totul fără prihană.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Al doilea rând de Sedelne, glas 1
De Dumnezeu prin faptă curată apropiindu-te, cerească viață pe pământ ai viețuit, Viața cea ipostatică agonisindu-ți spiritului tău, cu suflările tale pe pruncul cel ce murise l-ai înviat și rămâi nestricat la trup, mai presus decât moartea, Ilie, de Dumnezeu insuflate.

Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,

Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei, glas 1
Chivernisește, Preacurată, ticălosul meu suflet și-l mântuiește pe el, care a alunecat pentru mulțimea păcatelor în adâncul pierzării, ceea ce ești cu totul fără prihană, și în ceasul cel înfricoșător al morții să mă mântuiești de demonii ce mă clevetesc și de răspunsul cel înfricoșător.

Polieleul

Psalmul 134

Robii, robii Domnului! Aliluia.
Lăudați numele Domnului, lăudați, robi, pe Domnul! Aliluia.
Cei ce stați în casa Domnului, în curțile casei Dumnezeului nostru.
Lăudați pe Domnul că este bun Domnul, cântați numelui Lui că este bun.
Că pe Iacob și-a ales sieși Domnl,
Pe Israel spre moștenire Lui.
Că eu am cunoscut că mare este Domnul,
Și Dumnezeul nostru peste toți dumnezeii.
Toate, câte a voit Domnul, a făcut,
În cer și pe pământ, în mări și în toate adâncurile.
Ridicând nori de la marginea pănântului,
Fulgerele spre ploaie le-a făcut, cel ce scoate vânturile din visteriile sale.
Cel ce a bătut cele întâi născute ale Egiptului, de la om până la dobitoc,
Trmis-a semne și minuni în mijlocul tău, Egipte,
Lui Faraon și tuturor slujitorilor lui.
Cel ce a bătut neamuri multe și a ucis împărați tari.
Pe Sion împăratul Amoreilor și pe Og împăratul Basanului, și toate împărățiile lui Hanaan.
Și pământul lor l-a dat moștenire, moștenire lui Israel poporului său.
Doamne, numele tău e în veac și pomenirea Ta în neam și neam.
Că va judeca Domnul pe poporul Său și de robii săi se va îndura.
Idolii neamurilor, argint sunt și aur, lucruri de mâini omenești.
Gură au și nu vor grăi, ochi au și nu vor vedea.
Urechi au și nu vor auzi, că nu este suflare în gura lor.
Asemenea lor să fie cei ce fac acestea, și toți cei ce nădăjduiesc într-înșii.
Casa lui Israel, binecuvântați pe Domnul,
Casa lui Aron, binecuvântați pe Domnul,
Casa lui Levi, binecuvântați pe Domnul,
Cei ce vă temeți de Domnul, binecuvântați pe Domnul,
Binecuvântat este Domnul din Sion,
Cel ce locuiește în Ierusalim.

Psalmul 135

Mărturisiți-vă Domnului, că e bun, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Mărturisiți-vă Dumnezeului dumnezeilor, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Mărturisiți-vă Domnului domnilor, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Celui ce singur face minuni mari, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Celui ce a făcut cerurile cu înțelegere, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Celui ce a întărit pământul peste ape, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Celui ce însuși a făcut luminătorii cei mari, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Soarele spre stăpânirea zilei, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Luna și stelele spre stăpânirea nopții, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Celui ce a bătut Egiptul cu cei întâi-născuți ai lor, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Și a scos pe Israel din mijlocul lor, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Cu mână tare și cu braț înalt, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Celui ce a împărțit Marea Roșie întru despărțiri, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Și a trecut pe Israel prin mijlocul ei, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Și a aruncat pe Faraon și puterea Lui în Marea Roșie, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Celui ce a trecut pe poporul Său în pustie, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Celui ce a bătut împărați mari, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Și a ucis împărați tari, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Pe Sion, împăratul Amoreilor, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Și pe Og, împăratul Vasanului, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Și pământul lor l-a dat moștenire, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Moștenire lui Israel robului Său, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Că întru necazul nostru și-a adus aminte de noi Domnul, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Și ne-a scăpat de dușmanii noștri, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.
Cel ce dă nutremânt la tot trupul, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia,
Mărturisiți-vă Dumnezeului cerului, Aliluia;
că în veac e mila Lui, Aliluia.

Mărimurile Profetului
Stih 1: Fericit bărbatul care se teme de Domnul; întru poruncile Lui va voi foarte. (Ps. 111, 1)

Te mărim pe tine, Sfinte Profetule al lui Dumnezeu, Ilie, și cinstim suirea ta cea de foc, cu trupul, la cer.

Stih 2: Întru pomenire veșnică va fi dreptul; de vorbire de rău nu se va teme. (Ps. 111, 6)

Stih 3: Că drept este Domnul și dreptatea a iubit și fața Lui spre cel drept privește. (Ps. 10, 7)

Stih 4: Dreptul ca finicul va înflori și ca cedrul din Liban se va înălța. (Ps. 91, 12)

Stih 5: Că Tu binecuvântezi pe cel drept, Doamne, căci cu arma bunei-voiri ne-ai încununat pe noi. (Ps. 5, 12)

Stih 6: Veseli-se-va cel drept întru Domnul și va nădăjdui în El și se vor lăuda toți cei drepți cu inima. (Ps. 31, 12)

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Mărire Ție, Treime Sfântă, Părinte, Cuvântule și Spirite Sfinte: Mărire Ție, Dumnezeule.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Bucură-te, ceea ce ești cu dar dăruită Marie, Domnul este cu tine: și prin tine cu noi.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că S-a binecuvântat numele Tău și s-a preamărit împărăția Ta, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Sedealna după Pilieleu, glas 3
Dumnezeiască biserica ta tuturor izvorăște din destul vindecări, Profetule preaminunate; împreună cu Elisei cel minunat, lui Hristos rugați-vă să trimită pace lumii și poporului ce vă cinstește pe voi mare milă.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei, glas 3
Fiecare unde se mântuiește, acolo după dreptate și aleargă. Și care altă scăpare este ca tine, de Dumnezeu Născătoare, care acoperi sufletele noastre?

Antifonul I al
glasului 4

Din tinerețile mele multe patimi se luptă cu mine; ci Însuți mă sprijinește și mă mântuiește, Mântuitorul meu.

Cei ce urâți Sionul, rușinați veți fi de Domnul; că precum iarba de foc, așa veți fi uscați.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Prin Spiritul Sfânt tot sufletul viază și prin curăție se înalță, luminează-se prin Unimea Treimii, cu sfințenie de taină.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Prin Spiritul Sfânt izvorăsc râurile harului, care adapă toată făptura spre rodire de viață.

Preotul: Înțelepciune! Să luăm aminte.

Prochimen, glas 4
Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec. (Ps. 109, 4)

Stih: Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale. (Ps.109, 1)

Tu ești preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec.

Preotul: Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.

Preotul: Că sfânt ești Dumnezeul nostru și întru Sfinți Te odihnești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Se cântă Toată suflarea… pe glasul 4
Toată suflarea să laude pe Domnul. — Toată suflarea și toată făptura să laude numele Domnului. — Lăudați pe Dumnezeu întru Sfinții lui.

Apoi:
Preotul: Și pentru ca să ne învrednicim a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeu să-l rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-te spre noi, (de 3 ori.)
Preotul: Înțelepciune, drepți să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Poporul: Și spiritului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie după Sfântul apostol și evanghelist Luca, citire:
Poporul: Mărire Ție, Doamne, mărire Ție.
Preotul: Să luăm aminte.

Evanghelia după Luca (4, 22-30):

In vremea aceea toți Îl încuviințau și se mirau de cuvintele harului care ieșeau din gura Lui și ziceau: Nu este, oare, Acesta fiul lui Iosif? Și El le-a zis: Cu adevărat Îmi veți spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuți! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă și aici în patria Ta. Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un profet nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani și șase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Și la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele profetului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decât Neeman Sirianul. Și toți, în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Și sculându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; Iar El, trecând prin mijlocul lor, S-a dus.

Poporul: Mărire Ție, Doamne, mărire Ție.

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta,
și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea
și de păcatul meu curățește-mă.
Că fărădelegea mea eu o cunosc
și păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ție unuia am greșit
și ce este rău înaintea Ta am făcut,
Ca să te arăți drept întru cuvintele Tale
și biruitor să ieși când te vor judeca.
Că iată întru fărădelegi am fost conceput
și în păcate m-a născut maica mea.
Că iată adevărul ai iubit;
cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, le-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți;
spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie și veselie;
bucura-se-vor oasele mele cele umilite.
Întoarce fața Ta de la păcatele mele
și toate fărădelegile mele șterge-le.
Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule
și Spirit drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la fața Ta
și Spiritul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale
și cu Spirit stăpânitor mă întărește.
Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale
și cei păcătoși la Tine se vor întoarce.
Mântuiește-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide
și gura mea va vesti lauda Ta.
Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi adus;
arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: spirit umilit;
inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Bine fă, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului,
și să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci bineplăcute-Ți vor fi jertfa dreptății,
prinosul și arderile de tot;
atunci vor aduce pe altarul Tău viței.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Glas 2
Pentru rugăciunile profetului Tău Ilie, Milostive, curățește mulțimea păcatelor noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, milostive, șterge mulțimea păcatelor noastre.

Stih, glas 6
Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila ta, și după mulțimea îndurărilor tale șterge fărădelegile noastre.

Stihiră, glas 6
În căruță de foc șezând, ridicat ai fost și te-ai mutat în latura cea luminoasă, o, Tesvitene Ilie, iar pe profeții cei de rușine i-ai rușinat. Cel ce ai legat cerul prin cuvântul tău, dezleagă și greșelile noastre, prin rugăciunile tale către Domnul și mântuiește sufletele noastre.

Preotul: Mântuiește, Dumnezeule, poporul tău și binecuvântează moștenirea ta; cercetează lumea ta cu milă și cu îndurări; înalță puterea creștinilor dreptcredincioși; și trimite peste noi milele tale cele bogate: pentru rugăciunile Preacuratei Doamnei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor cerești Puteri ale celor fără de trupuri, ale cinstitului mărit profet Înaintemergător și Botezător Ioan; ale sfinților măriți și întru tot lăudați Apostoli; ale celor dintru sfinți Părinții noștri și ai lumii mari Dascăli și Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul, și Ioan Gură-de-aur; și ale celui dintru sfinți părintelui nostru Nicolae Arhiepiscopul de la Mira Liciei, făcătorul de minuni, ale celui dintru sfinți părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul românilor; ale sfinților măriți și bine învingători Martiri ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtători Părinților noștri; ale sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana, sfântului mărit Profet Ilie Tesviteanul și ale tuturor Sfinților, rugămu-te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoșii, care ne rugăm ție, și te îndură spre noi.

Poporul: Doamne, îndură-te spre noi — (de 12 ori.)

Preotul, cu glas înalt:
Cu mila, și cu îndurările, și cu iubirea de oameni a unuia născut Fiului tău, cu care împreună bine ești cuvântat, cu preasfântul, și bunul, și de viață făcătorul tău Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

CANOANELE
Canonul Născătoarei de Dumnezeu, glas 1. Canonul Profetului, din Minei, glas 2.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea I, glas 1
Irmos:
Cântare de biruință să cântăm toți lui Dumnezeu Celui ce a făcut minunate minuni, cu braț înalt, și a mântuit pe Israel, că S-a preamărit.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Ca ceea ce ai născut pe Fiul Cel fără de ani, sub ani întrupat preasfântă Curată, toate patimile cele de peste ani ale sufletului meu celui cu totul pătimaș le vindecă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Rănile sufletului meu Preacurată și învârtoșarea inimii, întunecarea gândului și ale minții alunecări pierde-le ca o milostivă, cu rugăciunile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Ceea ce L-ai născut pe Mântuitorul lumina mea, din întuneric mă mântuiește, și de muncile cele veșnice de acolo, Preacurată; ca fiind mântuit, să laud măririle tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Întunecările minții mele, ceea ce ești cu totul fără prihană, cu lumina ta gonește-le, care ai născut lumina cea mai presus de minte, și îmi dăruiește mie ca o bună, ca să văd lumina ceea ce din tine a răsărit nouă.

Canonul Profetului
Cântarea I, glas 2
Irmos:
Voind noi a cânta puterea minunilor lui Ilie, cea cu foc insuflată, cu vrednicie să chemăm puterea limbii celei cinstite și cu chip de foc a Spiritului.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Milostivește-te de Dumnezeu purtătorule, și strâmtorarea limbii celei nepricepute, și prostimea glasului deschide-o cu lucrarea Spuritului, celui ce este întru tine, și o limpezește spre lauda minunilor tale.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dai cele mai presus de fire, Cuvinte, celor ce se supun cinstitelor Tale porunci, și ascultătoare faci ușile ploii prin Spiritul, cuvânt întărit făcând.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Ceea ce una ești binecuvântată, vistieria bogăției cea curată și dumnezeiască, curățește-mă de întinăciunea cea necurată a patimilor, cerșindu-mi iertare de păcatele mele.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Sufletul meu cel omorât înviază-l ca pe fiul văduvei, și cu fapte dumnezeiești, Fericite, luminează-l, și la viață îl povățuiește, și-l arată părtaș desfătării celei veșnice, pe cel ce dorește să se desfăteze cu tine.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Când te-ai născut tu, s-a învățat părintele tău taină prea-mare, minune cu adevărat! Că te-a văzut pe tine fericite hrănindu-te cu foc, și înfășându-te cu văpaie. Pentru aceasta cu rugăciunile tale mă mântuiește pe mine de focul cel veșnic.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Mărit fiind cu privirile cele spre Dumnezeul tău, râvnind ai râvnit cu adevărat fericite Domnului totdeauna. Pentru aceasta întărește-mă pe mine, cel ce m-am umplut de râvnă dumnezeiască, să fac dumnezeiasca voie, ca să te cinstesc pe tine, fiind mântuit.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Dumnezeu cel mai presus înființat din tine S-a întrupat, ceea ce ești cu totul fără prihană, și pentru noi S-a arătat, precum suntem noi ca un om. Pe Care neîncetat roagă-L Preacurată, să mă mântuiască pe mine, cel ce am greșit mai mult decât toți oamenii.

Cântarea I a a Catavasiilor Născătoarei, glas 4
Deschide-voi gura mea și se va umple de Spirit, și cuvânt voi răspunde Împărătesei Maici, și mă voi arăta luminat prăznuind, și voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea III, glas 1
Irmos:
Să se întărească inima mea întru voia Ta Hristoase Dumnezeule, care peste ape ai întărit Cerul al doilea, și ai întemeiat pământul peste ape Atotputernice.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Nerodirea gândului meu celui sterp toată o gonește, și aducător de roadă prin fapte bune sufletul meu îl arată, preasfântă de Dumnezeu Născătoare, ajutătoarea creștinilor.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Mântuiește-mă de toată osânda și de multele sminteli, de focul de veci și de întuneric, ceea ce ești cu totul fără prihană, care ne-ai născut nouă Lumina cea neînserată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
De judecata ta cea neîmblânzită, și de focul nestins cel de acolo, și de răspunsul cel înfricoșător, eu cu totul mă înspăimântez; grăbește de mă mântuiește mai-nainte de sfârșit, ca o bună, pe mine robul tău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Binecuvântat este rodul pântecelul tău, Fecioară cu totul fără prihană, că pe cei stricați cu roada lemnului, prin Crucea Lui i-ai făcut nestricăciunii părtaș cu Dumnezeiescul Dar.

Canonul Profetului
Cântarea III, glas 2
Irmos:
Cât este de preacuvios Ospătătorul, Profetule, Cel ce ți-a făcut ție ospăț prin corb, însuși Cel ce satură cu buna-voință tot ce viază, Căruia toți strigăm: Tu ești Dumnezeul nostru, și nu este sfânt fără numai Tu Doamne.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mulțumire să fie Făcătorului de bine și chivernisitorului, Celui ce a hrănit pe văduva și pe Profetul cu purtarea de grijă negrăit, Căruia toți strigăm: Tu ești Dumnezeul nostru, și nu este sfânt fără numai Tu Doamne.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce ai încuiat norii cei aducători de ploaie, ca să nu plouă, ai făcut rămășițele mâncării a izvorî neîncetat văduvei celei lipsite de hrană; Tu ești Dumnezeul nostru strigând, și nu este sfânt fără numai Tu Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Tu numai singură mai mult decât toți cei din veci de mari lucruri te-ai învrednicit, și mai presus de fire; că pe Dumnezeu cel neîncăput în toată făptura în pântece l-ai primit și l-ai întrupat. Pentru aceasta pe tine de Dumnezeu Născătoare cu credință te cinstim.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe profeții cei de rușine ca pe niște vrăjmași i-ai omorât, mărite Profetule, cu dumnezeiască râvnă fiind aprins; pentru aceasta strig către tine: Scoate-mă din lucrurile cele de rușine și din focul cel veșnic.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe tine te pun rugător prea-mare către Dumnezeu, care poate să mântuiască de toată răutatea, Fericite; pleacă-te spre smerită rugăciunea mea și să nu mă treci cu vederea pe mine, cel ce mă rog ție.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Te mărește pe tine Dumnezeu atotfăcătorul, mărite Profetule Ilie, Cel ce te-a hrănit pe tine de demult prin pasăre; pe Care roagă-L, să mă facă pe mine părtaș hranei celei veșnice și luminii ce va să fie.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce ești ușă neumblată care duce la Dumnezeu, deschide-mi mie ușile pocăinței Fecioară, rogu-mă, curățindu-mi întinarea păcatelor mele cu ploile milei tale, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită.

Cântarea a 3-a a Catavasiilor Născătoarei, glas 4
Pe ai tăi cântăreți, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești izvor viu și îmbelșugat, care s-au împreunat ție ceată sufletească, întărește-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor preamăririi învrednicește-i.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Sedealna Profetului, glas 8
Ca un Profet al dumnezeieștii Lumini cu adevărat, pe profeții cei mincinoși surpându-i, și prin aceasta ai mustrat pe Ahab cel ce făcea fărădelege, învățându-l să nu se închine lui Baal, preamărite. Și, prin rugăciune, ai cerut de sus ape, pentru care te-ai și înălțat către Domnul, Ilie, șezând în căruță de foc. Pentru aceasta, grăim către tine: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sedealna Născătoarei de Dumnezeu, glas 8
Pe tine, ceea ce singură ești între femei fecioară, care ai născut fără sămânță pe Dumnezeu cu trup, toate neamurile omenești te fericim; că focul Dumnezeirii s-a sălășluit în tine și, ca pe un prunc, cu lapte L-ai hrănit pe Făcătorul și Domnul. Pentru aceasta, neamul îngeresc și omenesc după vrednicie mărim preasfântă nașterea ta și cu un glas grăim către tine: Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greșeli să dăruiască celor ce se închină cu credință nașterii tale celei fără sămânță.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea IV, glas 1
Irmos:
Cu Spiritul văzând mai înainte Profetule Avacum întruparea Cuvântului, ai propovăduit, strigând: Când se vor apropia anii te vei cunoaște, când va veni vremea te vei arăta: Măririi puterii Tale, Doamne.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Fecioară preasfântă, cortul cel neîntinat, pe mine cel întinat cu păcatele, curățește-mă acum cu picăturile cele preacurate ale îndurărilor tale, și-mi dă mână de ajutor, ca să strig: Mărire ție curată de Dumnezeu preamărită.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Biserică sfințită te-ai arătat a lui Dumnezeu, Celui ce S-a sălășluit întru tine mai presus de cuget, Fecioară, pe Acela roagă-L, să ne curățească pe noi de întinăciunea păcatelor, ca să ne cunoaștem casă și lăcaș Spiritului.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Miluiește-mă, ceea ce ai născut izvorul milei, Născătoare de Dumnezeu, și dezleagă cumplita neputință a sufletului meu și învârtoșarea inimii, izvoare de lacrimi și umilință dumnezeiască mai-nainte de sfârșit dăruindu-mi cu mijlocirile tale.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Cunoscându-te Profetul, cu Spiritul lui Dumnezeu, munte umbrit pe tine mai înainte te-a însemnat Curată, pe cei topiți de văpaia a multor păcate curățindu-i cu mijlocirile tale Fecioară, ceea ce una ești îndreptarea oamenilor.

Canonul Profetului
Cântarea IV, glas 2
Irmos:
Tăietor de rădăcina răutății te-ai arătat cu adevărat Profetule, și săditor de bunătate; pentru aceasta te cinstim.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ocărâtu-te-a pe tine cu cuvinte văduva hrănitoarea, Profetule, pentru moartea fiului său, spre învierea lui îndemnându-te.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Însemnat-a mărirea Treimii arătat, cu suflarea cea de trei ori, pe fiul viu maicii dăruind.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Ca o viță roditoare Curată, pe Strugurele cel ce izvorăște tuturor vinul mântuirii, în pântece l-ai purtat.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Plecat-a Dumnezeu râvna ta Ilie cea înfocată și te-a trimis la văduvă, ca să te hrănești pe tine, cela ce ai fost fugit dedemult de îngrozirea femeii. Pentru aceasta pe tine te rog minunate, sufletul meu cel flămând hrănește-l cu dumnezeieștile daruri.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Norii cei cumpliți ai păcatelor mă acoperă, valurile vieții mă înfricoșează, și suflă cumplit asupra sufletului meu spiritul vicleniei. Profetule de Dumnezeu grăitorule, ocârmuitor fii mie la limanul mântuirii îndreptându-mă.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Tărie sufletului, tărie și trupului dă-mi, rugându-te Domnului măririi, Celui ce a scos bolile tuturor, fericite Ilie, și-mi ajută ca să trec smintelile vieții fără vătămare. Că pe tine te pun înainte al meu bun folositor.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cu toate puterile cerești Stăpână, ceea ce ești cu totul fără prihană, cu toți Profeții și pătimitorii, și cu Apostolii și cu cuvioșii, roagă-te, ca să dobândesc mântuire eu, cel ce mult am greșit, și să mă mântuiesc de munca ce va să fie.

Cântarea a 4-a a Catavasiilor Născătoarei, glas 4
Sfatul cel neînțeles și dumnezeiesc, al întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Profetul Avacum socotindu-l, a strigat: Mărire puterii Tale, Doamne!

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea V, glas 1
Irmos:
Pacea Ta dă-ne-o nouă Fiule al lui Dumnezeu; că fără de Tine alt Dumnezeu nu cunoaștem, numele Tău numim. Că Dumnezeu al viilor și al morților Tu ești.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Ochii inimii mele deschide-i Curată, ca să văd luminat dumnezeiasca strălucire și a ta negrăită mărire, ca să dobândesc milă și mărire veșnică.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
În două voiri pe Unul din cinstita Treime ai născut Preacurată, Care poartă un Ipostas; pe Care roagă-L cu osârdie să ne mântuim noi toți.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Preacurată, ca ceea ce ai născut pe Mântuitorul și Dumnezeu, roagă-L, ca de tot necazul și de boli și de chinuri să păzească mântuit pe robul tău cel netrebnic.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Roagă pe Cel ce l-ai născut mai presus de cuget Fecioară, să mântuiască pe cei ce strigă către tine cu credință: Bucură-te Fecioară cu totul fără prihană; bucură-te binecuvântată, ceea ce ești folositoare lumii.

Canonul Profetului
Cântarea V, glas 2
Irmos:
Legea cea părintească pe tine ca pe un rugător prea-adevărat te-a arătat de minuni făcător, cel ce ai schimbat firile, și cu ape ai ars jertfa cea cuvioasă, Ilie.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca un slujitor al adevărului Cuvioase preafericite Ilie, prea-bine ai rușinat profeții cei de urâciune, puterea Treimii arătat închipuind.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuvântul Darului fiind tu preot Ilie, ai junghiat pe preoții urâciunilor cu nevinovatele tale mâini, cu râvna ca cu o haină arhierească împodobit fiind.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Ție, ca ceea ce ai născut pe Hristos Atotfăcătorul, strigăm: Bucură-te Curată; bucură-te ceea ce ne-ai răsărit nouă lumină; bucură-te ceea ce ai încăput pe Dumnezeu cel neîncăput.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Norii cei aducători de ploaie i-ai încuiat, de râvna credinței fiind aprins. Deci mă rog ție, Ilie, ca prin sfințitele tale mijlociri, să-mi saturi cu dumnezeiești ploi sufletul meu cel topit de văpaia desfătărilor și să mă mântuiești.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Preot fiind preafericite, ai junghiat cu nevinovatele tale mâini pe profeții urâciunilor, cei ce făceau lucruri urâte. Deci mă rog ție Profetule, păzește-mă nevătămat de tot păcatul cel urât.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Minunat te-ai făcut Profetule cu dumnezeieștile chemări arzând apele, săvârșind lucrul cu credință, pentru aceasta neîncetat te rog, aprinde în inima mea sfințit dor, ca să ardă patimile cele necurate.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Peste tine ca o ploaie S-a coborât Cuvântul cel mai presus înființat; pe Care roagă-L Fecioară, ca să plouă și peste mine acum curate picături de umilință, spălând toată întinarea răutăților celor nemăsurate, ceea ce ești cu totul fără prihană.

Cântarea a 5-a a Catavasiilor Născătoarei, glas 4
Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară nenuntită, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate și ai născut pe Fiul cel fără de ani, Cel ce dăruiește pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea VI, glas 1
Irmos:
Profetului Iona, urmând strig: Viața mea din stricăciune o scapă Bunule, și mă mântuiește, Mântuitorul lumii, pe cel ce strig, mărire Ție!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Pe mine cel întinat cu multe păcate, mă rog ție, celei cu adevărat bună și cort neprihănit, spală-mă de toată înșelăciunea, cu mijlocirea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Ocârmuitoare fii mie, celui ce mă învăluiesc pururea în marea cumplitelor ispite ale vieții și mă mântuiește, la limanul mântuirii îndreptându-mă.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Întreitele valuri ale gândurilor, asupririle patimilor și adâncul păcatelor învăluiesc ticălosul meu suflet; ajută-mi, Sfântă Stăpână!

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Lucruri mari pururea ți-a făcut ție Hristos; pe Care roagă-L pururea, să mărească spre mine milele Sale cele bogate, de Dumnezeu dăruită.

Canonul Profetului
Cântarea VI, glas 2
Irmos:
Chip cinstirii de Dumnezeu și vieții celei preacurate, săditor curăției și îngerilor următor ai fost minunate Ilie, de Dumnezeu purtătorule.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Mânia femeii celei ucigătoare de Profeți înfricoșându-te pe tine, cel ce te-ai învrednicit a lega și a dezlega curgerea ploilor, Ilie dumnezeiescule, te-a izgonit.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Înălțatu-ți-ai ochiul minții preaînalt, plecându-ți genunchii, prin sfințita rugăciune dezlegare făcând, și brazdele pământului le-ai îmbătat cu ploaie.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Rugul cel ce s-a împreunat în Sinai cu focul fără de ardere, mai-nainte te-a însemnat pe tine pururea Fecioară, ceea ce nu știi de mire, de Dumnezeu Născătoare.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Milostiv fii, Mântuitorule, mie, celui ce fără de minte mult ți-am greșit Ție, și mă mântuiește de munca ce va să fie acolo, Cel ce ai pe marele Ilie care te roagă pe tine, și pe preacurata Maica Ta.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Postit-ai, căci cale de patruzeci de zile cu mâncare ai făcut, prin dumnezeiasca voie. Pentru aceasta mă rog ție, întărește-mă, ca să mă opresc de toată călcarea de poruncă, de Dumnezeu purtătorule.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ușa lui Dumnezeu arată dumnezeieștile intrări smeritului meu suflet, ca să intru într-însele mărturisindu-mă și dezlegare de cele rele să iau, Născătoare de Dumnezeu.

Cântarea a 6-a a Catavasiilor Născătoarei, glas 4
Înțelepții lui Dumnezeu, care faceți acest praznic dumnezeiesc și cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniți să batem din palme, mărind pe Dumnezeu, Cel ce s-a născut dintr-însa.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Tu ești împăratul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție mărire înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Condac, glas 2
Profetule și înainte-văzătorule al lucrurilor celor mari ale lui Dumnezeu, Ilie cel cu nume mare, care prin cuvântul tău ai oprit norii cei curgători de apă, roagă pentru noi pe Cel singur iubitor de oameni.

Icos
Multa fărădelege omenească și iubirea de oameni a lui Dumnezeu cea nemăsurată văzând Profetul Ilie, s-a mâhnit, mâniindu-se; și cuvinte de nemilostivire către Cel milostiv s-a întărâtat a grăi: Mânie-Te asupra celor ce s-au lepădat de Tine, Judecătorule preadrepte. Însă milostivirile Tale, ale Celui bun, nicicum nu le-ai pornit ca să chinuiești pe cei ce se leapădau de Tine, că pururea aștepți pocăința tuturor, Cel ce singur ești iubitor de oameni.

Sinaxar
În această zi, pomenirea suirii la cer cea de foc purtătoare a Sfântului și măritului Profet Ilie Tesviteanul.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne îndură-Te de noi și ne mântuiește. Amin.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea VII, glas 1
Irmos:
De tinerii Tăi, cei din cuptor Mântuitorule nu s-a atins, nici i-a supărat pe dânșii focul. Atunci acei trei cu o gură cântau și binecuvântau, grăind: Bine este cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Sufletul robului tău cel ce se spurcă totdeauna, preasfântă Curată, sfințește-l, și cumplita robie a minții, și împietrirea inimii și năvălirile demonilor degrab le pierde.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Mintea mea cea omorâtă cu patimile trupului, ceea ce ești cu totul fără prihană, înviază-o și cele plăcute lui Dumnezeu a face mă întărește; ca să te măresc și să preamăresc pururea bunătatea ta.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Omoară-mi Stăpână curată patimile trupului meu, și întinarea cea rea a smeritului meu suflet curățește-o Fecioară, și de clevetirea nevăzuților vrăjmași mă scapă și mă mântuiește.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
La tine preasfântă cinstită Curată, noi robii tăi totdeauna ziua și noaptea cădem, cu gând umilit rugându-ne, ca să aflăm noi mântuire de păcate cu rugăciunile tale.

Canonul Profetului
Cântarea VII, glas 2
Irmos:
Cu preamărire îmbrăcându-te cu putere închipuită ție de la Dumnezeu, cu mâncare patruzeci de zile lungă cale ai călătorit Ilie minunate. Pentru aceasta, în Horeb dănțuind ai cântat: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vânt lin și prea-subțire ți-a arătat pe Domnul, Ilie, ție, celui ce cu râvnă ai urmat lui Dumnezeu Atotputernicului, nu vânt cu vifor, nici cutremur, nici foc îngrozitor. Pentru aceasta, lui Isus Celui blând ai cântat: Bine ești cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătării lui Dumnezeu te-ai învrednicit și profeției, ca și marele Moise, profeți ungând prin Spiritul, și împărați, Ilie minunate. Și măririi lui Hristos văzător fiind în Tabor, ai strigat: Bine este cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
În pântecele tău Preacurată, sălășluindu-Se mai presus de fire Cuvântul cel Preabun al lui Dumnezeu Tatăl, iarăși ne-a zidit pe noi, și vieții celei din Eden ne-a învrednicit. Pentru aceasta, ție, de Dumnezeu Născătoare, toți credincioșii acum închinându-ne, cântăm: Bine este cuvântat Dumnezeul părinților noștri.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De poporul cel pieritor făcându-ți-se milă, prin râvna credinței cu chemări dumnezeiești foc ai coborât, care a ars cuvioasa jertfă, mărite. Pentru aceasta, te rog: De văpaia cea veșnică mă scapă și mă mântuiește.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Învrednicitu-te-ai a vedea fața lui Dumnezeu în muntele Tabor; pe Care roagă-L Profetule, ca să treacă cu vederea păcatele mele și în ziua judecății să văd fața Lui cu suflet neosândit.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Pe calea vieții umblând, multor înșelăciuni mă supun. Bunule, al meu folositorule, îndreptează-mă cu folosința ta și mă întărește pe mine cel ce mă clătesc la minte și privesc la desfătările trupului.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Te laud pe tine prealăudată și preamăresc Curată pântecele tău, ceea ce ești de Dumnezeu dăruită. Ajută-mi mie celui învăluit cu valurile vieții, și dă umilință curățitoare de întinări smeritului meu suflet.

Cântarea a 7-a a Catavasiilor Născătoarei, glas 4
Înțelepții lui Dumnezeu făpturii nu s-au închinat, ci numai Făcătorului, iar groaza focului bărbătește călcând-o, s-au bucurat, cântând: Prealăudate Doamne și Dumnezeul părinților noștri binecuvântat ești.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea VIII, glas 1
Irmos:
De cel care se înfricoșează îngerii și toate oștile, ca de făcătorul și Domnul, lăudați-L preoți, preamăriți-L tineri, binecuvântați-L popoare, și-L preaînălțați întru toți vecii.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Întrupatu-s-a din tine cu dumnezeiască cuviință Cel fără de trup; pe Care roagă-L, Preacurată, să omoare patimile sufletului meu și să-l învieze pe el fiind omorât de demult cu păcatul cel prea rău.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Vindecat-ai sfărâmarea lui Adam cel din țărână, pe Mântuitorul și Dumnezeu născând, Preacurată. Pe Acela roagă-L să vindece rănile sufletului meu cel fără vindecare bolnav.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Ridică-mă pe mine, cel ce zac în adâncul răutăților, și pe vrăjmașii cei ce se luptă cu mine biruiește-i și sufletul meu cel rănit cu tot feluri de desfătări, Curată, nu-l trece cu vederea, ci-l miluiește și-l mântuiește.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Vindecă, Preacurată, patimile inimii mele, ceea ce ai născut pe Doctorul tuturor, și părții drepților mă arată părtaș, Fecioară, pe Hristos rugând.

Canonul Profetului
Cântarea VIII, glas 2
Irmos:
După dreptate a luat Ahav neamului său vătămare cu totul pierzătoare, prin mustrarea Profetului, spre răsplătire, pentru pizma uciderii. Iar Tesviteanul din gând suflător de foc, cântă cântare Dătătorului de viață: Pe Domnul, lucrurile lăudați-L.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Hristos, dumnezeiasca odraslă a Fecioarei, prin dumnezeiască întrupare te-a arătat pe tine tăinuitor, ca pe un săditor curăției, arătându-ți în Tabor lumina cea necuprinsă a Dumnezeirii în trupul Său, ție celui ce strigai: Pe Domnul lucrurile lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Vas încăpător de Dumnezeiescul Spirit pe tine te-am cunoscut, înger pe pământ, care ai suflat focul dumnezeieștii râvne și păgânătatea ai biruit și împărați ai mustrat, Ilie, care Profeți ai uns, și pe profeții cei de rușine i-ai junghiat. Pentru aceasta, strigăm către tine: Mântuiește-ne pe noi de rușinea ce va să fie.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Car de foc te-a ridicat de pe pământ, pe tine cel aprins de dumnezeiască râvnă, Ilie, de Dumnezeu insuflate. Pentru aceasta, mă rog ție: Ridică mintea mea din toate răutățile cele de pe pământ, cu carul bunătăților tale și ca să ajung eu la locașul ceresc, roagă pe Dumnezeu și Împăratul tuturor.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu cuvânt viu ai încuiat Cerul cel ce ploua, cu cuvântul tău deschide-mi acum ușile pocăinței, Sfinte, rogu-mă, trimițând sufletului meu ploile umilinței și mă mântuiește pe mine, cel ce strig: Preoți binecuvântați, popoare preaînălțați pe Hristos în veci.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu

Cinstind pe Treimea cea întocmai puternică, întocmai cinstită și de o Ființă, Cea cu un scaun, întru o Dumnezeire, mărind pe Tatăl, pe Fiul și pe Spiritul Sfânt, o rază neapusă și întocmai împărățitoare putere și cântăm cu un glas: Preoți binecuvântați, popoare preaînălțați-L pe El întru toți vecii.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cel ce cu lege a pus buna credință și a învățat pocăința, Emanuel, din tine născându-Se S-a arătat, pe Care acum roagă-L preasfântă Stăpână, ca să-mi deschidă ușile dreptății și să mă mântuiască pe mine, cel ce strig: Preoți binecuvântați, popoare preaînălțați pe Hristos în veci.

Cântarea a 8-a a Catavasiilor Născătoarei, gals 4
Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului cântându-I și preaînălțăndu-L întru toți vecii.
Pe tinerii cei binecredincioși, în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum, fiind împlinită, pe toată lumea ridică să cânte: Pe Domnul, lucrurile lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii!

Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica luminii în cântări cinstind-o, să o mărim!

Stih 1: Mărește, sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.
Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 2: Că a căutat spre smerenia servei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 3: Că mi-a făcut mie lucruri mari Cel puternic, și sfânt este numele Lui și mila Lui în neam și în neam, spre cei ce se tem de El.
Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 4: Făcut-a tărie cu brațul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.
Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 5: Coborât-a pe cei puternici de pe scaune și a înălțat pe cei smeriți, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale.
Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 6: Primit-a pe Israel, robul Său, că și-a adus aminte de îndurare, precum a grăit către părinții noștri, lui Avraam și seminției lui până în veac.
Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cântarea IX, glas 1
Irmos:
Pe norul cel purtător de lumină, întru care Stăpânul tuturor, din Cer ca ploaia pe lână S-a coborât, și S-a întrupat pentru noi, făcându-Se om Cel fără de început; să o mărim toți, ca pe o Maică curată a Dumnezeului nostru.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Iubitor de păcate fiind, întru nepurtare de grijă petrec, și de judecata cea fără mită mă cutremur, Curată, întru care cu sfinte rugăciunile tale păzește-mă neosândit, dumnezeiască Mireasă, ca să te fericesc pe tine pururea ca pe o folositoare.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Spăimântezu-mă de Divanul și de ochiul Fiului tău, de care nimic nu se tăinuiește, Fecioară. Fapte de rușine am săvârșit pe pământ și pentru aceasta către tine strig: Cu totul îndurată, Stăpână, ajută-mi și din nevoia cea de atunci să mă scoți și să mă mântuiești, Curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Cât va fi de înfricoșătoare ziua întrebării, Fecioară, cât va fi de groaznic răspunsul, cât va fi de cumplită rușinea. Cine va putea să stea atunci, Preacurată Stăpână, miluiește pătimașul meu suflet și, mai înainte de sfârșit, dă-mi iertare, Curată.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Ceea ce ai născut lumina cea dumnezeiască, pe mine cel întunecat cu toate asuprelile vicleanului și cu toate răutățile, și care am mâniat pe Dumnezeu, ceea ce ești cu totul fără prihană, luminează-mă, povățuindu-mă la fapte bune, ceea ce ești pricina tuturor bunătăților.

Canonul Profetului
Cântarea IX, glas 2
Irmos:
Neumblată de oameni călătorie pe pământ săvârșind și cu cojocul curgerea Iordanului trecând Tesviteanul, mergător în car prin văzduh fiind, pe sub Cer mergătoare și străină călătorie a făcut prin Spiritul.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu râvna cinstirii de Dumnezeu Tesviteanul fiind aprins, în car în chipul focului s-a suit și cojocul aruncându-l peste Elisei, de care a se tăinui nu s-a putut, îndoit dumnezeiesc dar i-a lăsat.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În chip lămurit, văzătorul de Dumnezeu, Ilie Tesviteanul, a văzut în Tabor împreună cu Moise cele ce ochiul nu le-a văzut și urechea nu le-a auzit și inima oamenilor pământeni nu le-a gândit: pe Domnul atotstăpânitorul întrupat.

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuiește-ne pe noi.
Pe tine, pierzătoarea osândirii celei grele de demult, și îndreptătoarea strămoașei, și pricina apropierii neamului către Dumnezeu, și podul cel către Dumnezeu, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
A vedea pe Dumnezeu în vânt prea subțire, cât era cu putință a vedea, te-ai învrednicit, prin obișnuințele pustnicești mai întâi trupul topindu-ți, mărite. Pentru aceasta te rog: Subțiază cu rugăciunile tale grosimea minții mele și cu dumnezeieștile raze de pocăință mă luminează.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Precum de demult, despărțind Iordanul cu cojocul ai trecut preafericite, așa și vărsările păcatelor mele cele cumplite le usucă, ploi de lacrimi trimițând sufletului meu totdeauna, Prorocule, de Dumnezeu grăitorule, care să-mi dăruiască mie curgerea desfătării.

Stih: Sfinte Profetule Ilie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
De smintelile cele de multe chinuri din viață și de tot necazul vrăjmașilor celor fără de lege, de boala trupească și de vătămarea sufletească și de osânda veșnică cea din gheena, mântuiește-mă cu rugăciunile tale, mărite prorocule, ca un bun folositor al meu.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Răpit ai fost spre înălțime, îndoit dar al lăsând lui Elisei cel ce cerea, mărite Ilie. Cu acela împreună cere neîncetat biruință din Cer pentru cei binecredincioși și iertare de greșeli celui ce se îmbogățește cu tine, folositorul cel nerușinat, către Stăpânul.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Glasurile robilor tăi nu le trece cu vederea ca o bună stăpână, ceea ce ești cu totul fără prihană, ci cu dinadinsul roagă pe Făcătorul tuturor să dea biruință binecredincioșilor creștini și bună întărire sufletească, Fecioară, și împărtășirea dumnezeieștii împărății.

Cântarea a 9-a a Catavsiilor Născătoarei, glas 4
Tot neamul pământesc să salte cu spiritul, fiind luminat; și să prăznuiască firea minților celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu, și să strige: Bucură-te, preafericită Născătoare de Dumnezeu, curată, pururea Fecioară!

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că pe Tine Te laudă toate Puterile cerești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Luminătoarea Profetului
Lumina care te-a arătat pe tine șezând în căruță cu patru cai, Ilie, spre cer mergător, nicicum nu te-a mistuit; că focul, cu limbă de foc, l-ai tras jos și ai uscat ploile.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei
Fecioară, care ai născut Lumina, îmblânzește prin rugăciunile tale pe Fiul tău, Născătoare de Dumnezeu, ca să Se milostivească și să mă mântuiască de întunericul cel veșnic, pe mine, cel ce nădăjduiesc spre al tău cinstit sprijin.

La Laude

Stihirile Laudelor Profetului, din Minei, glas 4

Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul din ceruri, lăudați pe El întru cele înalte; Ție se cuvine cântare, Dumnezeule. (Ps. 148, 1)

Lăudați pe El toți îngerii Lui, Lăudați pe El toate puterile Lui; Ție se cuvine cântare, Dumnezeule. (Ps. 148, 2)

Lăudați-L pe El întru puterile Lui, lăudați-L pe El după mulțimea măririi Lui. (Ps. 150, 2)

Când tu, Profetule minunat, te-ai unit cu Dumnezeu prin virtute și prin viață înaltă, de la El putere luând, făptura după dorință ai rânduit-o și ușile ploii le-ai încuiat, vrând; și de sus foc ai coborât și pe cei răucredincioși i-ai pierdut; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Lăudați-L pe El în glas de trâmbiță, lăudați-L pe El în psaltire și în alăută. (Ps. 150, 3)

Când tu, Profetule minunat, te-ai unit cu Dumnezeu prin virtute și prin viață înaltă, de la El putere luând, făptura după dorință ai rânduit-o și ușile ploii le-ai încuiat, vrând; și de sus foc ai coborât și pe cei răucredincioși i-ai pierdut; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Lăudați-L pe El în timpane și în horă, lăudați-L pe El în strune și în organe. (Ps. 150, 4)

Cu râvna Domnului fiind aprins, pe împărații cei fără de lege tu lămurit i-ai mustrat; pe preoții cei de rușine i-ai omorât; fierbinte foc ai aprins în apă și hrană nelucrată ai izvorât, iar apele Iordanului cu cojocul tău le-ai despărțit; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Lăudați-L pe El în chimvale bine-răsunătoare; lăudați-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul. (Ps. 150, 5-6)

Când tu, Profetule, ai arătat pe pământ cu adevărat viață cerească, dobândind întru tine Viața cea ipostatică, pe cel mort l-ai înviat cu sufările tale și mai presus de moarte pentru mulți ani ai rămas, în căruță de foc ai șezut, spre cele cerești înălțându-te; roagă-te să se mântuiască sufletele noastre.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

A Profetului, glas 8
Pe cei mari între Profeți și luminătorii cei luminoși ai lumii, în cântări să-i cinstim, credincioșii: pe Ilie și pe Elisei; și lui Hristos să-I grăim cu bucurie: Îndurate Doamne, pentru rugăciunile Profeților Tăi, dăruiește celor binecredincioși iertare de păcate și mare milă.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Stăpână, primește rugăciunile robilor tăi și ne mântuiește pe noi din toată nevoia și necazul.

Preotul: Mărire ție, celui ce ne-ai arătat nouă lumina!

Doxologia mare
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bună voire.
Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ție,
Te mărim pe Tine: Îți mulțumim Ție, pentru mare mărirea Ta.
Doamne Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotținătorule: Doamne Fiule unule născut, Isuse Hristoase, și Spirite Sfinte.
Doamne Dumnezeule, Mielușelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluiește-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primește rugăciunea noastră, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui,
și te îndură spre noi.
Că Tu ești unul Sfânt, Tu ești unul Domn Isus Hristos:
întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
În toate zilele bine Te voi cuvânta,
și voi lăuda numele Tău în veac, și în veacul veacului,
Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta,
fără de păcat a ne păzi.
Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul Părinților noștri,
și lăudat și preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi,
precum am nădăjduit și noi întru Tine.
Bine ești cuvântat, Doamne:
învață-mă îndreptările Tale. De 3 ori.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam și în neam. Eu am zis: Doamne, miluiește-mă, vindecă sufletul meu, că am greșit Ție.
Doamne, la Tine am scăpat, învață-mă, să fac voia Ta,
că Tu ești Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieții,
întru lumina Ta vom vedea lumină.
Tinde mila Ta, celor ce Te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule… De 3 ori, cu 3 închinăciuni.
Mărire… Și acum… Sfinte fără de moarte, îndură-Te spre noi.

Troparul, glas 4
Cel ce a fost înger în trup, temeiul profeților, al doilea înaintemergător al venirii lui Hristos, Ilie măritul, care a trimis de sus lui Elisei dar, alungă bolile și pe cei leproși curăță. Pentru aceasta și celor ce-l cinstesc pe dânsul le izvorăște vindecări.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, prin tine, Născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat: Dumnezeu întru unire neamestecată, întrupându-Se, și Crucea, de bunăvoie, pentru noi răbdând; prin care, înviind pe cel întâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.

Apoi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.