În 12 aprilie 2012 – Joia Mare, ziua Cinei Celei de Taină – programul de dimineaţă de la Catedrala Schimbarea la Faţă din Cluj-Napoca a constat în celebrarea Vecerniei şi a Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare, în cadrul căreia PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, a spălat picioarele la 12 studenţi seminarişti şi preoţi. Prin acest ritual, credincioşii au avut ocazia să retrăiască momentul în care Isus Hristos a spălat picioarele celor doisprezece apostoli, în cadrul ultimei cine dinaintea morţii Sale pe cruce. În cadrul programului de rugăciune, a rostit un cuvânt de învăţătură pr. Florin Bozântan, consilier teologic, arătând că Euharistia este „izvorul şi culmea vieţii creştine”, îndemnând fiecare credincios să participe la Preasfânta Euharistie şi să se împărtăşească cu Sfintele şi Dumnezeieştile Daruri.

În Joia Mare, Biserica rememorează Cina cea de Taină – „momentul în care Isus a întemeiat două foarte importante Sacramente pentru Biserică: Sacramentul Euharistiei – prezenţa Sa în mijlocul comunităţii Sale; şi Sacramentul Preoţiei, al ministrului care poate aduce această prezenţă a Sa”. Totodată, este momentul agoniei în Grădina Ghetsimani – „Rugăciunea lui Isus” şi momentul trădării lui Iuda: „Avem, pe de o parte, exemplul iubirii şi al smereniei Mântuitorului, care se apropie de momentul culminant al vieţii Sale publice, pe de altă parte actul de trădare al ucenicului, al lui Iuda, parcă nepăsător la ceea ce se împlineşte acum, rămânând concentrat asupra propriei voinţe. Cu toate acestea, Isus i-a spălat picioarele la Cina cea de Taină, şi l-a sărutat cu iubire în Grădina Ghetsimani. Tot ceea ce a făcut Isus a fost din iubire, pentru ca să ne ofere şi nouă exemplul iubirii. Spălarea picioarelor, în mod particular, este modelul pe care doreşte să ni-l ofere, nouă, tuturor, acela de a ne spăla păcatele unii altora, de a avea răbdare unii cu alţii, înţelegere unii faţă de alţii, să nu ne urâm, să nu ne invidiem ci să cultivăm binele, frumosul, adevărul şi dreptatea” – a arătat PS Florentin la încheierea ceremoniei.

Spălarea picioarelor este un ritual plin de semnificaţii ce datează de peste două mii de ani. Spălarea picioarelor era un gest obişnuit în lumea orientală din acea vreme, unde, datorită climei călduroase, oamenii umblau încălţaţi în sandale şi erau expuşi mizeriei, fapt pentru care sclavul gazdei spăla picioarele musafirului. Această operaţiune îi revenea sclavului păgân deoarece, conform legii, sclavul evreu nu putea fi obligat să facă acest lucru.

Pe lângă Evanghelia după Ioan, acest ritual îl întâlnim, în mod explicit, în scrierile Sf. Apostol Pavel, într-un mod diferit faţă de cel de astăzi: cel mai mare din comunitate spăla picioarele noilor adepţi. Este vorba de ritul baptesimal al spălării picioarelor, apărut în sânul comunităţilor ioanite, ritualuri confirmate istoric în mai multe locuri, începând cu secolul al IV-lea. Semnificaţia şi momentul săvârşirii gestului erau însă diferite. După unii, gestul era un sacrament de regenerare baptesimală sau post-baptesimală, având sarcina specifică de purificare a noului adept (a catecumenului) de păcatul originar, respectiv de păcatele personale. Alţii îl considerau un simplu gest de umilinţă lăsat de Cristos discipolilor Săi. Ritualul în forma celebrată astăzi în Joia Mare din Săptămâna Patimilor a apărut la începutul secolului al V-lea, dezvoltându-se în sânul comunităţii din Ierusalim, de unde s-a răspândit cu repeziciune spre Bizanţ şi Occident.

DIRMM