Pregătire pentru Crăciun cu PS Florentin: Maria – „Poarta Mântuirii” Călăuzitoarea pe Calea Credinţei
Preasfinţia Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla, va susţine trei conferinţe în Catedrala „Schimbarea la Faţă” din Cluj-Napoca, în zilele 18, 19, 20 decembrie 2012, invitând şi în acest an credincioşii la un program de pregătire spirituală pentru Sărbătoarea Naşterii Domnului. Expunerile, cu tema generală, „Maria – „Poarta Mântuirii”, călăuzitoarea pe calea credinţei”, au în centru imaginea Preasfintei Fecioare Maria, „Născătoarea de Dumnezeu” – modelul ideal de credinţă în acest „An al Credinţei” declarat de Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea (în perioada oct. 2012 – nov. 2013), pentru întreaga Biserică Catolică.
Programul va începe zilnic la ora 18.00 prin celebrarea Sfintei Liturghii, iar în continuare, de la ora 19.15, PS Florentin va prezenta tema aleasă pentru fiecare seară. În prima zi, marţi, 18 decembrie, tema este „Fecioara Maria în ascultarea credinţei” şi meditaţia va porni de la citatul biblic: „La Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă”; „Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău.” (cf. Lc 1, 37-38). Miercuri, 19 decembrie, tema va fi: „Maria, Mama credincioasă” şi citatul: „Fericită este aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de la Domnul.” (cf. Lc 1, 45). Joi, 20 decembrie, titlul meditaţiei este „Sfânta Maria, călăuzitoarea pe calea credinţei”, fiind ales spre aprofundare citatul: „Maria păstra toate aceste cuvinte punându-le în inima sa.” (cf. Lc 2,19). Ultima seară de reculegere se va încheia prin Adoraţie Euharistică în faţa Sfântului Sacrament al Altarului, rugăciune care va continua întreaga noapte.
Chemarea la credinţă este un imperativ al timpului prezent. Supus trecerii, omul se lasă antrenat de chemarea celor trecătoare, rămâne însă, nevăzută şi neînţeleasă, prezenţa lui Dumnezeu, singura prezenţă continuă şi ocrotitoare care dă sens vieţii, prezenţă care se face cunoscută doar pe calea credinţei – a chemat la credinţă Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu: „Credeţi Mie că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl întru Mine.” (In 14,11); au chemat la credinţă, în cele două milenii creştine, toţi Apostolii lui Hristos, chemare care a rămas mereu actuală, cum reiese şi din cuvintele Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea: „Să găsim şi să înfăţişăm din nou adevăratul chip al credinţei creştine, care nu este numai un ansamblu de afirmaţii ce trebuie acceptate şi ratificate de inteligenţă. Dimpotrivă, este o cunoaştere trăită a lui Hristos, o memorie vie a poruncilor Sale, un adevăr trăit până la capăt. Credinţa este o decizie care angajează întreaga viaţă.” (Fer. Papă Ioan Paul al II-lea, VS 88).
Aceeaşi chemare răsună şi azi, în ajunul Crăciunului din anul 2012 – a sărbătorii Naşterii Fiului lui Dumnezeu, când milioane de oameni sărbătoresc, se bucură, dar puţini trec dincolo de zgomotul pedardelor şi de strălucirea luminilor colorate, pentru a se opri o clipă în linişte lângă ieslea în care, sub chip de prunc nou-născut se află Mântuitorul omenirii. Acolo, lângă iesle, a fost, este şi va fi mereu, pentru fiecare dintre noi, Preasfânta Fecioară Maria: „Fie ca Maria, Maica Vieţii şi Poarta Mântuirii, să ne călăuzească pe drumul credinţei şi să ne mijlocească de la Fiul ei, bogăţie de haruri cereşti şi zile sfinte de sărbătoare trăite în bucuria credinţei în Cel ce s-a născut pentru mântuirea noastră” (PS Florentin).
V.S. – DIRMM