Foto: Hramul bisericii Inaltarea Sf. Cruci – Borsa
În Parohia Borşa din Protopopiatul Someş, s-a aniversat duminică, 15 sept. a.c., împlinirea a 10 ani de la sfinţirea bisericii cu hramul „Înălţarea Sfintei Cruci”. Pr. Marius Mureşan, Protopop de Someş şi Paroh al Parohiei Borşa, l-a invitat la acest moment sărbătoresc pe PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, care a celebrat Sfânta Liturghie a duminicii de după mărita sărbătoare a Înălţării Sfintei Cruci. Au concelebrat pr. Mihai Todea, Vicar general, pr. Pop Traian, pr. Ioan Andreica şi pr. Florin Isac. Alături de borşeni, la sărbătoare au participat Surori OSBM cu Mc. Valentina, Superioară provincială, reprezentanţi ai autorităţilor de stat şi locale: D-na Mariana Secară, Primar a loc. Borşa, Dl. Preşedinte al Consiliului Judeţean Horea Uioreanu, Dl. Senator Marius Nicoară, parlamentari, deputaţi, membrii ai consiliului local. La acest ceas aniversar în biserica din Borşa a fost adusă o părticică din Relicva Sfintei Cruci şi a Sf. Ioan Nepomuk.