Anunţ: Un nou ciclu de învăţământ
Începând cu anul şcolar 2014-2015 în cadrul Liceului Greco-Catolic "Inochentie Micu" va funcţiona, la sediul din strada Episcop Ioan Bob nr. 5, un nou ciclu de învăţământ:
ÎNVĂŢĂMÂNTUL PRIMAR
Astfel, conform calendarului, care va fi aprobat prin ordin al Ministrului Educaţiei Naţionale, se vor face înscrieri pentru cele 2 clase pregătitoare.
Liceul nostru îşi propune asigurarea pentru fiecare elev a condiţiilor pentru cea mai bună, completă şi utilă dezvoltare, în parteneriat şi cooperare cu actorii sociali, promovând toleranţa şi înţelegerea între copiii de origine socio-culturală şi lingvistică diferită.
De asemenea dorim să dezvoltăm un mediu favorabil învăţării, să le oferim elevilor un start solid în educaţie, prin dezvoltarea deprinderilor si îmbogăţirea cunoştinţelor, prin modelarea personalităţii lor, bazată pe respectul reciproc şi autodisciplină, cu o personalitate bine definită.
Vă stăm la dispoziţie pentru orice informaţii suplimentare!