Paradisul pierdut. Studii ecumenice
La Editura Napoca Star a apărut recent volumul Paradisul pierdut. Studii ecumenice, coordonat de Alin Tat. Volumul, din colecția Mirador, însumând 140 de pagini, format 13×20, poate fi comandat prin email, la adresa contact@napocastar.ro, pentru prețul de 20 de lei. Volumul cuprinde șapte studii pe teme ecumenice, reprezentând o contribuție în domeniu din partea Centrului de Studii Ecumenice și Interreligioase al Universității Babeș-Bolyai, sub egida căruia s-a realizat această carte. De fapt, e vorba de o nouă etapă a unui proiect început în anul 2016 cu volumul colectiv Deja, dar nu încă. Studii ecumenice, fiind astfel un al doilea volum dintr-o serie ce se dorește continuată.
Coordonatorul volumului explică: "Am plasat și de această dată în deschidere un studiu reprezentativ, despre Origen și alegorie (Boyarin), urmat de articole pe teme precum: o viziune catolică asupra ecumenismului (Băcilă), miza mișcării ecumenice (Blanchard), limitele ecumenismului și unitatea Bisericii (Buzalic), teologia frumuseții la Maxim Mărturisitorul (Crîșmăreanu), eclesiologie și ecumenism în Lumen gentium (Fărăuanu), gestul comuniunii între catolici și ortodocși (Marconi). Titlul volumului explicitează una din premisele ecumenismului, și anume situația postedenică a umanității, de unde și proximitatea dintre condiția creștinului și angajamentul său ecumenic."