Seară și noapte de veghe și rugăciune la pelerinajul eparhial

Publicat pe: 15 august 2025|Secțiunea: Ştiri|

Pelerinajul eparhial la Sanctuarul Mănăstirii Maicii Domnului din Cluj-Napoca – seară și noapte de veghe și rugăciune

Pelerinajul eparhial din sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a anului 2025, a început, la fel ca edițiile precedente, cu o seară și noapte de veghe la Sanctuarul „Maica Domnului, mângâietoarea celor ce plâng”. Astfel, în seara de 14 august, de la ora 18.00 s-a celebrat Vecernia, apoi Paraclisul Maicii Domnului. De la ora 20.00, a urmat slujba Sfântului Maslu, oficiată de Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, pr. Traian Radu Coste-Deak, vicar judecătoresc, pr. Cristian David, rector al sanctuarului, pr. Daniel Avram, vicerector al Catedralei episcopale, pr. protopop Marius Cerghizan – capelan CMD, pr. Sabin Brudașca, paroh al parohiei „Sf. Gheorghe”, cart. Gheorgheni, Cluj-Napoca, diaconul Mihai Șona și Surorile Congregației Maicii Domnului (CMD), cu Maica Teodorina, Superioara generală. Alți preoți au stat la dispoziția pelerinilor care au venit să se spovedească.

Credincioșii au continuat să sosească, rugăciunea a continuat neîntrerupt întreaga noapte. Între pelerini s-au numărat și mulți alți preoți din Eparhie, unii veniți de la distanțe mari cu credincioși ai lor; de asemenea, surori ale Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, membri ai Reuniunii Mariane și ai altor asociații eparhiale. Maslul s-a încheiat cu momentul în care toți pelerinii, în procesiune, au trecut prin fața Icoanei Maicii Sfinte, mângâierea celor ce plâng, primind binecuvântarea cerească, apoi ajungând la Episcop care i-a uns cu ulei sfințit și de la care au primit binecuvântarea arhierească. Tot acest timp a fost însoțit de acorduri ale formației ThreeO, a fraților Opreanu – Camelia, Francisc și Benedict, și a tinerilor din grupul „Anima”: pr. Edmund Dujardi (chitară), Sara Fini (voce), Cristina Mureșan (pian), Mihai Bud (voce) și Bogdan Maier (chitara).

Preoți din Biroul pentru pastorația tinerilor, pr. Radu Tălpălariu, coordonator, și pr. Sebastian Peșteșan, spiritual ASTRU, împreună cu tinerii voluntari – ASTRU Cluj, Cercetași ai Munților și tinerele aflate în grija surorilor CMD, au vegheat la buna desfășurare a pelerinajului, au oferit îndrumări, apă spre răcorire, au invitat la vizionarea Expoziției despre Cardinalul Iuliu Hossu, amplasată la intrarea în curtea mănăstirii, semn de omagiu adus vrednicului înaintaș, pildă de credință în acest an ce este dedicat în România luminosului Arhiereu martir. Rugăciunea a continuat în curte, sub cerul înstelat, sub privirea lui Dumnezeu, cu Adorația euharistică animată de tineri și de cântul lor îngeresc dirijat de sr. Dominica CMD, cu Preasfinția Sa Claudiu, pr. Vasile Tofană, pr. Cristian David și pr. Daniel Avram îngenuncheați în fața Sfintei Ostii, a Sfintei Prezențe a Domnului, iar credincioșii în jur, fiecare în dialogul profund și intim cu Dumnezeu, în contemplarea lecturilor din Evanghelii ale preoților și meditațiilor rostite de tineri, toate revelând tainele vieții Preasfintei Fecioare Maria.

Prin lecturi și meditații Ierarhul, preoții și tinerii, au adus în inimi și cugete exemplul vieții Mariei, în care și din care izvorăște Isus peste fiecare viață: „Suntem chemați, ca și Maria, să îi permitem lui Isus să locuiască în noi prin întrupare”. „Privind istoria Mariei vedem istoria noastră, adică modul în care se întâlnește omul cu Dumnezeu.” Mai înainte de binecuvântarea cu Preasfânta Euharistie, Preasfinția Sa Claudiu a rostit o rugăciune de consacrare la Inima Preasfintei Fecioare Maria, care a fost compusă de Episcopul Iuliu Hossu în închisoare – a fost oferită această rugăciune a Fericitului martir, pentru ca armele să tacă, pentru pace și împăcare între oameni. Adorația euharistică s-a încheiat cu ritualul luminii, prin Episcop și preoți lumina a fost transmisă, în mod simbolic, prin lumânări aprinse – de către tinerii voluntari – tuturor pelerinilor, ei au primit lumina credinței și a vieții, „lumina care luminează în întuneric și întunericul nu a cuprins-o” (Io 1,5), lumina Celui care a spus: „Eu sunt lumina lumii”, Isus Cristos, Dumnezeu.

Programul de rugăciune a continuat în capela mănăstirii, cu Sfânta Liturghie celebrată de pr. Cristian David și pr. Daniel Avram, răspunsurile liturgice fiind date de surorile CMD, și apoi, cu devoțiuni mariane, întreaga noapte și dimineața de 15 august. Un moment de meditație a oferit celor care au ales să petreacă noaptea în rugăciune, în capela sanctuarului, pr. Daniel Avram, la Sfânta Liturghie de la miez de noapte pe care a celebrat-o împreună cu pt. rector Cristian David. A pornit de la versurile unei frumoase cântări dedicată sărbătorii, a spus: „Într-o adormire, spunem despre Maica Sfântă, «lumea nu o ai părăsit». Maica Sfântă care se mută din această lume în ceruri, dar nu părăsește lumea, nu ne părăsește pe noi. Aceasta este taina pe care noi acum o celebrăm. Și este o taină foarte frumoasă și care ar trebui să miște inimile noastre.” Pentru că, a explicat, „noi celebrăm această taină a prezenței de neînțeles, sau, poate, greu de înțeles, a prezenței Maicii Sfinte în viața noastră, în ciuda faptului că ea s-a mutat din această lume la ceruri”.

Și pentru a pătrunde în descifrarea acestei „taine”, a evocat momentul Înălțării lui Isus la cer, un moment în care ucenicii, care l-au văzut pe Isus înălțându-se la cer, „s-au întors cu bucurie.” A continuat: „Am zice: cum este posibil să existe bucurie când te desparți de cineva? (…) Se despart de El și totuși sunt plini de bucurie, pentru că de acum Cristos e încă și mai prezent în inima lor într-un mod spiritual. Nu mai este prezent așa cum a fost în trupul său, dar în mod spiritual este prezent în inima lor”. A spus: „Așa să înțelegem și această prezență a Maicii Sfinte, grija sa față de noi. S-a înălțat, s-a ridicat, a fost ridicată cu trupul și cu sufletul la ceruri, dar rămâne atentă, rămâne cu noi și e ceea ce noi celebrăm”.

A continuat: „Anul acesta este un an special pentru că Biserica ne invită să ne descoperim și această dimensiune a speranței”. A amintit ceea ce caracterizează acest an jubiliar la nivel faptic, pelerinajele la Roma, pentru trecerea prin Poarta sfântă, sau pelerinajele la mănăstiri și biserici jubiliare pentru dobândirea indulgenței plenare. Dar, a spus: „Și acum urmează o parte grea: cum definim speranța?” A reamintit: „Catechismul Bisericii ne învață: speranța este o virtute, în primul rând. (…) Deci nu producem noi speranța. Speranța este o forță pe care am primit-o la Botez. După aceea viața este așa cum e și uităm de darurile de la Botez și poate nu sunt foarte active. Iar aici este toată frumusețea acestui an: să redescoperim această forță latentă, forță, care există în inima noastră, în sufletul nostru, în viața noastră.” Iar pentru a redescoperi această putere, a explicat, fiecare are la îndemână ajutorul Preasfintei Fecioare Maria, „cea care a știut să trăiască această speranță și ne învață și pe noi cum să facem, cum să descătușăm în viața noastră această putere a speranței”.

Pr. Daniel Avram a relevat modul în care Maica lui Dumnezeu a știut să trăiască în mod desăvârșit virtutea speranței și, privind exemplul Preacuratei Fecioare Maria, a invitat credincioșii să rețină trei cuvinte: „Libertate”: „Libertatea de a răspunde în fața propunerilor pe care Dumnezeu le face în viața noastră. Unele sunt plăcute, altele le zicem noi că sunt neplăcute, dar de fapt toate ar trebui să, în planul Domnului, să ne conducă spre mântuirea noastră.” Al doilea cuvânt: „Implicare” și aici a dat exemplul cu Nunta din Cana Galileii și modul în care Sfânta Fecioară intervine la Fiul ei, și „este foarte importantă această implicare a ei, pentru că ne dă o lecție și nouă într-o lume a indiferenței”, în care, „credem că suntem într-o mare de prieteni, că stând cu telefonul în mână și dând like-uri pe Facebook sau pe alte rețele de socializare suntem înconjurat de mulți”, dar, a spus: „Nu ești. Ești singur.” De aceea, „Suntem chemați, asemeni Preacuratei Fecioare Maria, să ne implicăm în viața celorlalți, să fim atenți la ceilalți. Să avem relații cât mai corecte și cu vecinii noștri, și cu cei din familia noastră, și cu colegii de serviciu… E important acest lucru pentru că făcând asta, de fapt, aducem speranță. Trăim această speranță noi și aducem speranță și celorlalți asemeni Maria.”

Al treilea cuvânt: „Smerenie”. Și a amintit un episod evanghelic ce constituie și un mister al Rozariului de Bucurie, cel al „Pierderii și regăsirii lui Isus în Templu”, în care, constatând că l-au pierdut pe Isus, „Maria și Iosif intră într-un fel de criză. Este o criză aceasta: să nu îți găsești pruncul și să îl cauți trei zile. Dar ei au făcut un drum, o cale întoarsă. Se îndreptau spre casă și a trebuit să se întoarcă. Și aceasta este o lecție foarte importantă și pentru noi. Când pierdem din vedere esențialul, este important să ne întoarcem și să ne căutăm pe noi. Să căutăm acel esențial. Nu facem aceasta în lumea în care trăim: pierdem ceva, lăsăm pierdut. Mergem la altceva. Nu mai avem timp să căutăm, să ne căutăm pe noi.” A spus: „Este important, când pierdem esențialul, să facem drumul întors pentru a căuta ce este esențial în viața noastră. Pentru a ne regăsi pe noi, să vedem cine suntem și încotro ne îndreptăm. Aceasta este, iarăși, o altă latură a speranței pe care o descoperim în viața Preacuratei Fecioare Maria. Așadar, aceste trei cuvinte, sau puncte de meditație, aș vrea să le reținem în această seară, la această frumoasă celebrare, la această celebrare tainică, când ne lăsăm încă și mai mult cuprinși de prezența Preacuratei Fecioare Maria.”

Programul serii și nopții de veghe din cadrul pelerinajului eparhial, ed. 2025, a fost transmis în direct de posturile Maria TV România și Radio Maria România, precum și prin intermediul canalului TouTube al Congregației Surorilor Maicii Domnului.