Papa Leon al XIV-lea a primit vineri, 7 noiembrie 2025, în audiență comună membrii Sinodului Episcopilor Bisericii Greco-Catolice din România. Întrevederea a fost prilejuită de încheierea lucrărilor sesiunii extraordinare a Sinodului, convocat la Roma în perioada 2-6 noiembrie pentru alegerea noului Arhiepiscop Major. Scaunul arhiepiscopal de Făgăraș și Alba Iulia a rămas vacant după trecerea la cele veșnice a Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, care a murit la Blaj pe 25 septembrie, la vârsta de 94 de ani. După întrevederea cu Sfântul Părinte, Redacția Română Radio Vatican / Vatican News a stat de vorbă în Piața San Pietro cu noul Arhiepiscop Major, Preafericirea Sa Claudiu Pop.

– Lăudat să fie Isus Cristos!

– În vecii vecilor! Amin!

– Preafericirea voastră, ați avut acum câteva minute ocazia de a vă întâlni cu Succesorul Sfântului Apostol Petru, Papa Leon al XIV-lea. Cum a mers această primă întâlnire în noua misiune pe care Dumnezeu v-a încredințat-o?

– Ce pot să vă spun, în primul rând, este că a rămas în suflet o pace și o liniște care au pornit încă de la începutul întâlnirii cu chipul blând, senin al Papei. Parcă a fost o întâlnire mai puțin formală. Ne-am întâlnit de mai multe ori cu Sfântul Părinte, cu Papa Leon, cu Papa Francisc, cu Papa Benedict, și au fost toate întâlniri extrem de bogate din punct de vedere spiritual. De data aceasta, parcă am simțit o întâlnire mai mult paternă decât formalitatea întâlnirii cu capul Bisericii. Așa ne-a primit, așa ne-am simțit cu toții.

Ne-a vorbit despre unitate, despre faptul că purtăm unitatea în numele Bisericii noastre. Eu m-am bucurat să ne aducem aminte cu toții că suntem la 325 de ani de la Unirea Bisericii din Transilvania cu Roma. Din punctul de vedere al unității, a fost extrem de semnificativ faptul că am avut pentru prima dată Sinodul aici, la Roma, tocmai pentru a semnifica această comuniune. Pentru noi, pentru Biserica Greco-Catolică – desigur, pentru Biserica Catolică în general, dar în special pentru noi – acesta este un punct pe care nu îl discutăm. Episcopii noștri martiri au murit pentru această unitate. Li s-a propus să rămână Episcopi, dar fără această unitate cu Petru. Și toți au răspuns prin glasul Fericitului Cardinal Iuliu Hossu: „Credința noastră este viața noastră”. Deci o credință manifestată în mod concret, nu una generală, nu una de bibliotecă, ci trăită și manifestată în toate aspectele.

De asemenea, a fost semnificativ că am încheiat 40 de zile de doliu pentru Preafericitul cu o Sfântă Liturghie și un parastas tocmai lângă mormântul Sfântului Petru. Așadar am venit aici să ne regăsim momentul inițial al Bisericii noastre, chiar dacă Biserica noastră era Biserica din Transilvania, dinainte. Dar în 1700, Biserica din Transilvania a refăcut comuniunea cu Roma. Și cred că este extrem de important pentru noi, ca Episcopi, pentru preoții noștri, pentru persoanele consacrate, pentru credincioșii noștri, să își aducă aminte că aceasta este o piatră la care nu putem renunța niciodată.

– Din colocviul pe care l-ați avut, părintesc, așa cum ați spus adineaori, cu Sanctitatea Sa, ce ne puteți împărtăși pentru ascultătorii noștri?

– A insistat Sfântul Părinte Papa Leon pe faptul, pe de o parte, al unității, că este extrem de important ca unitatea despre care vorbim să fie trăită între noi. Și Cardinalul Gugerotti, prefectul Dicasterului pentru Bisericile Orientale, a confirmat zâmbind că este o Biserică și Episcopi care chiar trăiesc această unitate. Îi spunea Papei Leon: „Sunt Episcopi prieteni între ei, știu să glumească împreună, știu să se simtă bine împreună”, și chiar așa e. Deci a subliniat aspectul acesta al unității – cadoul nostru a fost o icoană cu Sfântul Petru și i-am explicat de ce această icoană – și seninătatea și bucuria cu care trebuie să ne manifestăm credința și trăirea noastră cu Dumnezeu. Parcă aceasta mi-a rămas în inimă.

Ne-am întâlnit cu Sfântul Părinte care ne-a confirmat faptul că suntem o Biserică dragă lui, apropiată de Biserica Romei, aceasta a subliniat, „sunteți aici ca și acasă”, ceva de genul acesta a spus, sau așa ne-am simțit, acasă, și ne-a asigurat de disponibilitatea lui, de rugăciunea lui, bineînțeles, pentru noi și pentru noua misiune care începe.

– Ne aflăm în mijlocul pelerinilor pentru că suntem în Anul Jubileului dedicat Speranței, precum și în Anul omagial dedicat Fericitului Episcop martir Iuliu Hossu. Cu ce gânduri vă întoarceți acum acasă pentru noua misiune?

– Și acesta a fost un punct care a revenit în întâlnirea cu Sfântul Părinte, acela al speranței. Faptul că este un An al Speranței și noi aniversăm 325 de ani de existență, pentru noi e ca și cum am atinge speranța cu mâna. Fiindcă au fost atâtea momente dificile în viața Bisericii noastre, a fost ultima perioadă a persecuției comuniste, care trebuia să desființeze Biserica noastră. Faptul că suntem aici la 325 de ani, faptul că ne întâlnim cu Urmașul lui Petru, este o speranță pe care o atingem, o simțim.

Trăim speranța și aceasta spuneam și în puținele cuvinte pe care am avut onoarea, privilegiului să le adresez Sfântului Părinte, că această istorie de comuniune și de speranță pentru noi devine rugăciune. Putem să îi spunem lui Dumnezeu și să îi cerem ajutorul spunând: „Așa cum ne-ai trecut prin pustiul persecuției comuniste, așa ajută-ne și acum pe noi și Biserica și lumea întreagă să fim eliberați de toate vicleniile celui rău”. Papa Leon a subliniat că e o lume divizată, e o lume în care unitatea se simte tot mai dificil și speranța poate readuce acest sens al unității.

Cu aceste gânduri ne întoarcem cu toții la Blaj, ne întoarcem în România, în Episcopiile noastre, fiindcă avem mărturia Episcopilor, a Fericitului Iuliu Hossu, care a sperat dincolo de orice speranță. Tot timpul când cineva din partea regimului, din partea persecutorilor, încerca să îi spună: „Nu vedeți că nu mai este nici o speranță, nu vedeți că nu mai este nici o perspectivă, de ce continuați, de ce rezistați?”, Iuliu Hossu spunea: „Perspectiva o dă Dumnezeu, nu oamenii”. Spunea: „Sunt convins că Biserica aceasta va ieși la lumină; nu sunt convins că eu voi mai prinde acest moment, dar sunt ferm convins că această Biserică…” – perspectiva aceasta divină cred că este extrem de importantă pentru noi toți.

Dacă ne uităm doar în jurul nostru, este o lume într-adevăr care pare să se destrame, dar mă gândesc la momentul acela din Evanghelie în care Petru vede marea și valurile și îl vede pe Isus. Avem două variante: ori ne uităm înspre Isus și atunci putem păși pe ape și putem merge deasupra tuturor dificultăților; ori privim valurile și marea, care sunt obiective, nu este o iluzie, dar ne scufundăm. Privirea noastră este înspre Dumnezeu.

Așa a început primul păcat al omului, în momentul în care și-a luat privirea de la Dumnezeu, și-a luat încrederea de la Dumnezeu și le-a pus în șarpe, în cuvântul șarpelui. Nu a mai fost pentru el important cuvântul lui Dumnezeu, ci cuvântul șarpelui. Și cu aceasta a început o poveste de moarte. Trebuie să fim foarte atenți să nu repetăm această eroare. Privirea noastră este înspre Isus și Maica Sfântă. Așa au făcut Episcopii noștri, așa a făcut Biserica noastră și de aceea astăzi putem celebra 325 de ani de existență. Dacă vom face așa, putem merge înainte.

– Din Roma cea mare, către Roma cea mică, sau către Mica Romă, așa cum numea atât de frumos poetul Mihai Eminescu, vă promitem și sprijinul și apropierea redacției noastre și sunt încrezător că în același asentiment se află și foarte mulți dintre ascultătorii noștri. Lăudat să fie Isus Cristos!

– Vreau să vă mulțumesc pentru că sunteți astăzi împreună cu noi, pentru că ați fost tot timpul alături de noi și că prin Radio Vatican, în timpul persecuției, dar și după aceea, vocea Bisericii, cuvântul Domnului a putut fi ascultat. Vă mulțumesc! Lăudat să fie în veci!

via Vatican News