105 ani de la întemeierea Congregației Surorilor Maicii Domnului
O sărbătoare a recunoștinței la Blaj: 105 ani de la întemeierea Congregației Surorilor Maicii Domnului
Surorile Congregației Maicii Domnului (CMD) s-au reunit la Blaj, la sărbătorirea a 105 de la întemeierea acestei congregații în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de către marele Mitropolit Vasile Suciu. În semn de mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru întregul parcurs istoric de slujire, sfințire și apostolat al CMD, duminică, 8 februarie 2026, în Catedrala „Preasfânta Treime” a Blajului a fost celebrată în mod solemn Sfânta Liturghie, de către Preafericirea Sa Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, împreună cu Preasfinția Sa Cristian, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș. Au concelebrat părinți vicari, protopopi, numeroși preoți din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș și din Eparhia de Cluj-Gherla, fiind de față surorile CMD reunite din toate comunitățile: Cluj-Napoca, Blaj, Oradea și Sighet. Între invitații la acest înălțător moment aniversar, s-a aflat și Gheorghe Valentin Rotar, primarul mun. Blaj.
Celebrarea liturgică a cuprins și ceremonia depunerii a încă 5 adeziuni în noua „mlădiță” a Congregației Maicii Domnului, care a luat ființă la 21 nov. 2025, Fraternitatea „Sfânta Familie din Nazaret”, din care fac parte preoți și credincioși laici dornici să răspundă chemării la sfințenie, trăind carisma CMD. Au depus adeziuni de angajare în fața lui Dumnezeu: pr. protopop Marius Cerghizan, pr. Traian Radu Coste-Deak, Izabela Coste-Deak, Monica Ana Mureșan și Sabin Arieșan. În cadrul ceremoniei, Preacuvioasa Maică Teodorina, Superioara generală a CMD a evidențiat că noii membri, „prin adeziunea pe care o rostesc, se angajează să poarte în familie, în Biserică și în societate valorile specifice Congregației Maicii Domnului”, și, începând din această zi, legătura lor cu Congregația Maicii Domnului „devine o alegere de viață care se va oglindi în felul lor de a iubi, de a sluji și de a da mărturie despre Cristos și Evanghelia Sa”.
În cuvântul de învățătură, Preafericirea Sa Claudiu a meditat Evanghelia duminicii – despre pilda „Fiului risipitor” – care, a remarcat „ne privește pe toți, fiindcă este vorba de familie”. Ierarhul a salutat și evenimentul aniversar al CMD: „Astăzi sărbătorim un vlăstar viguros al Bisericii Greco-Catolice, născut tocmai aici, la Blaj”. A amintit, din istoria surorilor CMD la Blaj, de „Institutul Recunoștinței – casa lor, locul în care surorile din CMD își dăruiau iubirea pe deplin”. A spus: „Congregația Surorilor Maicii Domnului este o piatră extrem de solidă la temelia Bisericii Greco-Catolice și la temelia Blajului”. A reamintit cum, în urmă cu 5 ani, Preafericitul Părinte Lucian, Întâistătătorul de atunci al Bisericii Române Unite cu Roma, „mulțumind Domnului pentru un centenar de slujire, de har, de profeție a surorilor CMD, a ridicat mănăstirea Maicii Domnului din Cluj la rang de Sanctuar Arhiepiscopal Major, cu toate privilegiile spirituale, și anume, indulgență plenară pentru toate sărbătorile Maicii Sfinte”. A exclamat: „Câți dintre noi ne-am format, am crescut, ne-am maturizat ca și vocație în comunitățile surorilor Maicii Domnului prin rugăciunea lor, prin jertfa lor”.
Programul aniversar a continuat, într-un alt spațiu, în Blaj – oferit de pensiunea „La Vie”, cu participarea, împreună cu surorile CMD, a Preafericirii Sale Claudiu și a Preasfinției Sale Cristian. Au fost de față, de asemenea, preoți din Blaj și Cluj-Napoca, numeroși tineri, invitați ai surorilor. A avut loc cu acest prilej și o proiecție video, cu imagini din activitățile de rugăciune, cateheză-formare, caritate și apostolat desfășurate de surorile CMD. Deși imaginile ce ilustrau bogăția vieții surorilor au fost numeroase, ele au surprins doar o rază din întreaga revărsare de lumină ce coboară zi de zi peste Biserică, prin vrednicia și dăruirea surorilor CMD.
Programul a cuprins și un spectacol cu mesaj spiritual și istoric: tinerii din programul EvArt coordonat de surorile CMD au prezentat, în limbaj alegoric, prin interpretare artistică însoțită de narațiune, cântec și gesturi simbolice, scenete despre întemeierea CMD în 1921, și apoi, despre perioadele ce au urmat. Au fost ani în care istoria CMD și cea a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice s-au împletit până la a converge în mărturie și martiriu în catacombe, și apoi, prin renașterea în lumina libertății redobândite.
După salutul de bun venit al pr. Cristian David, a urmat intervenția pr. Vasile Tofană, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla, despre carisma Congregației Surorilor Maicii Domnului în Fraternitatea „Sfânta Familie din Nazaret”. Părintele conferențiar s-a oprit mai întâi la simbolismul datei întemeierii CMD: 2 februarie 1921, o sărbătoare a Prezentării Domnului la Templu, în care, „Dumnezeu vine la Templu ca un Prunc în brațele Mariei”. A făcut observația că această imagine oferă o cale directă de apropiere de Dumnezeu: în brațele Mariei. Iar cei care l-au întâmpinat, Simeon și Ana, au avut „maturitatea interioară și darul de a-l vedea, de a-l recunoaște”. A explicat: „Cred că aici este cheia pentru noi: carisma se primește, se recunoaște, dar devine vie prin slujire”. Iar actuala aniversare a CMD – moment de împlinire, de prezență în sărbătoare a întregii Biserici -, reprezintă „semnul maturizării profetice a carismei CMD”, și anume: „Dumnezeu ne arată că după un secol de jertfă, această carismă este chemată să rodească în întreaga Biserică”.
Mai mult, Fraternitatea înființată „în jurul unei familii călugărești”, în lumina lucrării lui Dumnezeu, este dovada faptului „că darul carismei este oferit întregii Biserici”: „În 1921 carisma a fost încredințată unei forme de viață călugărească, care era menită să stabilizeze, să protejeze și să transmită. În 2026 aceiași carismă este chemată să fie împărtășită mai larg, să ajungă în acele spații unde Biserica are nevoie de prezență și să facă bine într-un mod care este compatibil cu vremurile în care trăim. Esența rămâne aceeași, aria de trăire se extinde.” Iar „carisma CMD”, a remarcat, „are un limbaj propriu, o tonalitate maternă, o prezență care ocrotește, formează, educă, ridică și însoțește, fără să domine. Și aceasta este foarte actual. Oamenii nu mai acceptă puterea și autoritarismul, dar au o nevoie disperată de cei care știu să îi însoțească. Modelul Mariei este un model care ne schimbă viața, iar spiritualitatea Congregației Surorilor Maicii Domnului se fundamentează pe exemplul Preacuratei Fecioare Maria.”
După momentul artistic prezentat de tineri, Maica Teodorina a exprimat recunoștința surorilor către Bunul Dumnezeu pentru binecuvântările dobândite, mulțumind Ierarhilor și credincioșilor pentru comuniune și însoțire spirituală. Privind la Părintele întemeietor, Mitropolitul Vasile Suciu, a arătat că „el ne-a lăsat, nu doar o moștenire spirituală, ci și un ideal actual, ca smeritul început să fie o sămânță binecuvântată, care să aducă roadele cele mai îmbelșugate. Cuvintele sale rămân pentru noi o chemare permanentă de a recunoaște lucrarea lui Dumnezeu în viața congregației și de a veghea asupra rodniciei apostolice care izvorăște din credință, ascultare și slujire.”
A evocat rugăciunea Maicii Febronia, care, invocând binecuvântarea cerească asupra congregației nou înființate, îi cerea lui Dumnezeu să o facă „grădina Sa aleasă”. „Această rugăciune”, a spus Maica Teodorina, „nu exprimă doar o dorință, ci o adevărată consacrare, care ne cheamă să rămânem în Domnul asemenea mlădițelor unite cu Vița cea adevărată”. A reafirmat legătura profundă dintre istoria CMD și destinul Bisericii, legătură mărturisită și de Serva lui Dumnezeu, Maica Sofia Mureșan (soră a CMD a cărei cauză de beatificare se află în curs, în etapa romană): „Aparținând Bisericii Române Unite cu Roma, Congregația Surorilor Maicii Domnului a împărtășit mereu soarta acestei Biserici și la bine, și la greu”. Dar, a subliniat, „istoria nu aparține doar trecutului. Astăzi, noi, surorile Congregației Maicii Domnului, împreună cu frații și surorile din Fraternitatea «Sfânta Familie din Nazaret», suntem moștenitorii și păstrătorii acestui tezaur de har, credință și speranță”.
Luând cuvântul, Preafericirea Sa Claudiu a mulțumit surorilor și le-a felicitat, a mulțumit de asemenea, preoților și colaboratorilor de la Blaj pentru susținere și participare. Întâistătătorul Bisericii s-a adresat apoi membrilor Fraternității „Sfânta Familie din Nazaret”, apreciind alegerea pe care au făcut-o de a trăi „în umbra acestei Congregații”. Le-a spus: „V-ați găsit un bun refugiu la acest copac minunat răsărit în Biserică, ce oferă alinare, umbră și mângâiere celor nevoiași. Dar implică și responsabilitate, fiindcă intrați în aceeași logică și la bine, și la greu, și în momente de bucurie, și în momente de suferință, și mai ales ceea ce ați primit trebuie să știți să dați mai departe. Să fiți la rândul vostru o lumină, o mângâiere, un zâmbet pentru toți cei care suferă și nu pot să nu mă gândesc la Icoana Sanctuarului Arhiepiscopal Major de la Cluj, «Maica Sfântă, Mângâietoarea celor ce plâng». Câtă nevoie este și astăzi de mângâiere pentru cei ce plâng.”
A încheiat pr. Cristian David, rector la Sanctuarul Arhiepiscopal Major – mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, care a mulțumit tuturor celor prezenți și le-a adresat invitația de a vizita Sanctuarul Arhiepiscopal din Cluj, loc plin de har în care rugăciunea e neîntreruptă, unde se află și Casa generală a surorilor CMD. A fost, prin toate aceste momente celebrative, o zi de recunoștință, așezată cu bucurie în fața Tronului lui Dumnezeu, în fața martirilor și mărturisitorilor Bisericii Române Unite, în rândurile cărora se află și generații de surori CMD.


