„Drum spre Înviere” pe acordurile Concertului de Paști, în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj

Publicat pe: 6 aprilie 2026|Secțiunea: Ştiri|

Tradiționalul Concert de Paști, organizat anual de Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, a reunit sute de participanți, în după-amiaza de 5 aprilie 2026, a Duminicii Floriilor. Având tema „Drum spre Înviere”, concertul, coordonat de conf. dr. Cristina Mureșan, a pus început bun Săptămânii Patimilor (după calendarul bizantin), oferind, prin trăire, un adevărat prilej de pocăință, purificare și jertfă, în unire cu Jertfa mântuitoare a Domnului.

Călăuzitor pe acest drum spiritual, a fost pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I, care a prezentat corurile și soliștii, lucrările muzicale din program. Parcursul muzical a fost însoțit de meditații pe care părintele protopop le-a dorit făcute „la picioarele Crucii, meditații în fața lui Isus, Cel care e prins ca un tâlhar, batjocorit, judecat pe nedrept, răstignit, mort pe Cruce, dar biruitor, căci învingător nu este cel puternic, ci este cel care iubește și o face până la capăt. Lui îi este oferit această seară, ca recunoștință și alinare a celei mai cumplite suferințe, și anume, faptul că a fost părăsit chiar de apropiați, faptul că n-a fost înțeles chiar de cei de lângă El, faptul că a fost vândut nu de un străin, ci de unul pe care l-a ales să-i fie prieten. Încercăm să-i alinăm această suferință cum încercăm să ne gândim la toți purtătorii de cruce grea, la bolnavi, la suferinzi care continuă suferința Mântuitorului în viețile lor.”

Împreună cu pr. Mircea Marțian, au condus auditoriul pe acest itinerariu spiritual:

  • Corala „Selah” a Seminarului „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca, dirijor: Cecilia Flueraș, CMD;
  • Corala Congregației Surorilor Maicii Domnului, dirijor: sr. Dominica Hîrb (CMD), la pian: Cristina Mureșan;
  • Corul „Angeli”, al Catedralei „Schimbarea la Față”, dirijor: Angela David, solo vioară: Ligia și Teodora Ignat, la pian: Monica Răfan;
  • Corul „Adoremus”, al Catedralei „Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea”, dirijor: Ana-Maria Mureșan, la pian: Cristina Mureșan.

Au mai participat, ca invitați speciali, soliștii: Claudia Bataragă, soprană; Șerban Băcilă, tenor; Petre Burcă, bas; Hanna Ferenczi, oboi.

Gazde primitoare au fost preoții care slujesc la Catedrală, cu pr. Anton Crișan, rector al sfântului locaș.

La final, pr. Mircea Marțian a invitat la un moment de comuniune, a spus: „Noi ne răstignim împreună cu Cristos și nu mai trăim noi, ci Cristos trebuie să trăiască în noi. E Regele Iubirii, Domnul pătimirii, Cel care e gata să sufere, Cel ce iubește până la capăt, Cel ce transformă trădarea în iertare, moartea în Viață, Crucea în slavă, mormântul în loc al întâlnirii cu Dumnezeu”. În aplauzele celor prezenți și în comuniune cu Biserica Universală, care în această zi a celebrat Învierea, reunite, toate corurile și soliștii au interpretat Imnul biruinței, „Cristos a Înviat”.

În bucuria ce s-a creat prin acest moment, s-a adresat celor prezenți pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla, a spus: „La sfârșitul acestei seri nu cred că este nevoie de multe cuvinte. Muzica a ajuns acolo unde cuvintele nu ajung; fără argumente și fără explicații, direct, în inima fiecăruia dintre noi. Suntem în Duminica Floriilor, la începutul unei săptămâni, poate cea mai intensă din calendarul creștin: urmează Ghetsimani, Vinerea Mare, apoi tăcerea din Sâmbăta Mare. Și tocmai de aceea, titlul acestui concert este: Drum spre Înviere – ceea ce înseamnă că Învierea este la capătul unui drum care trece prin întuneric. Muzica sacră are forța pe care nici un alt limbaj nu o are. Ea nu ocolește durerea, ci o asumă: o ia și o transformă în ceva care poate să fie purtat. Ceea ce am ascultat astăzi este un mod de a intra mai pregătiți în Săptămâna Patimilor.”

„Preafericitul Părinte Claudiu vă transmite recunoștința și binecuvântarea sa. Vă mulțumește că ați ales să fiți în seara aceasta în același loc și în același glas împreună.” A încheiat mulțumind corurilor, dirijorilor, soliștilor invitați, pianistelor, pentru momentele de înălțare sufletească oferite tuturor. În semn de mulțumire, și pr. Anton Crișan a oferit dirijorilor și soliștilor buchete de flori. Prin lucrările propuse și interpretarea de aleasă virtuozitate, concertul a invitat auditoriul la un drum de pocăință și purificare spirituală – la care în mod predilect cheamă și Biserica în zilele Săptămânii Mari. Dar, dincolo de evocarea și meditarea Sfintelor Patimi, s-a făcut simțită bucuria Învierii. Corurile și soliștii  au cântat biruința lui Isus, prin Cruce, asupra răului și a morții, au transmis în suflete această bucurie și lumină.