Episcopul Ioan Sabo

Episcop de Gherla (1879-1911)

 

S-a născut în16 august 1836 în Moftinul-Mic, comuna Istrău, judeţul Satu Mare. Şcoala elementară şi gimnaziul le-a urmat la Oradea. În 1853 a fost trimis la studii teologice la Roma. A studiat la Universitatea De Propaganda Fide şi a locuit la Colegiul „Sf. Atanasie”. La 26 iulie 1859 a fost promovat doctor în teologie.

 

Hirotonire, activitate preoţească

În 4 septembrie 1859, a fost hirotonit preot celib în catedrala din Oradea, prin punerea mâinilor episcopului Vasile Erdeli. A fost numit vice-rector seminarial şi profesor la Şcoala Normală din Oradea. În anul 1861 a fost asesor consistorial, îndeplinind şi oficiile de examinator şi fisc consistorial. La 15 mai 1867 a fost numit canonic în capitlul din Oradea Mare.

Episcopul Iosif Pop Silaghi l-a considerat cel mai bun sfetnic, luându-l cu el în călătoriile oficiale la Viena şi Roma, în vederea rezolvării unor importante probleme bisericeşti. În 1869 a fost prezent la Conciliul Vatican I, când, la 28 ianuarie, a luat parte la liturghia arhierească greco-catolică, pontificată de mitropolitul Ioan Vancea. În anul 1872, la Sinodul I Provincial ţinut la Blaj, canonicul Ioan Sabo a fost reprezentantul episcopului Iosif Pop Silaghi, rămas acasă bolnav.

 

Consacrarea episcopală

A fost numit prin decretul imperial din 18 februarie 1879. La 15 mai 1879, după preconizarea din partea Papei Leon al XIII-lea, a fost consacrat în catedrala din Oradea prin punerea mâinilor Episcopului Mihail Pavel. La 18 august 1879 a fost instalat la Gherla „în cadre strict oficiale, bisericeşti, foarte modeste”.

 

Activitate pastorală

Era un encicloped, istoric şi un erudit, cunoscând limbile clasice şi mai multe limbi moderne: vorbea curent maghiara, italiana, franceza şi germana.

A participat la toate cele trei concilii provinciale: în 1872 ca delegat, iar în 1882 şi 1900 ca episcop. La data de 4 noiembrie 1882 a convocat sinod diecezan. A consacrat numeroase biserici.

În anul 1903 a primit de la Papa Leon al XIII-lea facultatea de a oferi indulgenţa plenară, cu ocazia Jubileului de 50 de ani de la înfiinţarea Eparhiei, celebrat la 24 noiembrie.

În 5/18 septembrie 1900, la împlinirea celor 200 de ani de la Unirea românilor ardeleni cu Biserica Romei, episcopii provinciei mitropolitane au emis o scrisoare pastorală comună cu ocazia Jubileului Sfintei Uniri.

În anul 1905 s-au construit cele două turnuri ale bisericii de zid de la Nicula.

În perioada 1905-1907 s-a construit catedrala din Gherla (după modelul unei biserici din Atena – veacul al VIII-lea). Binecuvântarea noii catedrale a avut loc la 24 noiembrie 1907, fiind dedicată Preasfintei Fecioare Maria.

Arhiereul a cumpărat reşedinţa episcopală din Gherla, până atunci avută doar în chirie.

La aproape de şase ani de la instalare, în 1885, episcopul Ioan Sabo s-a îmbolnăvit grav, ultimii cinci ani de viaţă fiind imobilizat la pat.

 

Activitate în învăţământ

Tuturor preoţilor eparhiali le-a cerut o mai mare grijă faţă de şcoala confesională şi de biserica vie. A promulgat ordine şi circulare pentru ca şcolile să fie la nivelul cerut de sistemul de învăţământ al vremii.

 

Relaţii cu Roma

În anul 1886 a vizitat Roma împreună cu toţi Episcopii români uniţi, în frunte cu Mitropolitul Ioan Vancea, (vizită ad limina apostolorum)

În 24 decembrie 1887, împreună cu întregul cor episcopal, a prezentat Papei Leon al XIII-lea omagiile şi urările filiale la jubileul sacerdotal de 50 de ani.

A mers regulat la Roma, o dată la 4 ani, ca să prezinte Papei şi Congregaţiei De Propaganda Fide rapoarte despre starea diecezei. Ultima vizită ad limina apostolorum a făcut-o în anul 1900, după care, din cauza bolii, a fost reprezentat de canonicul O. Domide.

În 17 aprilie 1888 a fost distins cu titlul de conte roman, prelat domestic al Papei, asistent la tronul pontifical.

 

Activitate naţională şi culturală

A refuzat introducerea limbii maghiare în Seminarul teologic, păstrând pentru unele studii limba latină şi pentru cele mai multe limba română. A susţinut caracterul confesional român al Liceului din Năsăud. A susţinut catehizarea în limba română, nu numai în şcolile poporale confesionale săteşti, ci şi în liceele de stat şi şcolile primare de stat din Eparhia de Gherla. În anul 1881 a fost distins de către împărat cu „Crucea de mijloc”, iar în anul 1883, cu „Marea Cruce a ordinului Francisc Iosif I”.

 

Data morţii

În data de 1 mai 1911, Episcopul Ioan Sabo s-a stins din viaţă la Gherla. Osemintele i-au fost aşezate în cripta catedralei din Gherla.

 

Opinii despre personalitatea Episcopului Ioan Sabo

[custom_list type=dot]

• „… Episcopul Sabo… cu toată firea lui închisă, posomorâtă şi bolnăvicioasă, putem spune cu tot dreptul că a fost un mare episcop al Eparhiei de Gherla, precum limpede rezultă din cumpănirea tuturor celor înşirate la biografia lui. Autoritatea episcopală nicicând nu a fost la înălţime mai mare în dieceza Gherlei, ca pe vremea lui Sabo, şi în consecinţă, disciplina clericală în cursul guvernării sale de 32 de ani a fost la culme. Institutul Teologic şi şcolile poporale elementare, sub dânsul au luat un avânt tot mai mare… Sentimentele româneşti ale Episcopului Sabo se evidenţiază destul de limpede din toate cele spuse în viaţa sa… şi-a apărat Biserica, şcoala şi drepturile limbii româneşti în Biserică şi şcoală, cu toată tăria şi energia” (George Bariţiu).

[/custom_list]

 

Cuvânt de învăţătură

[custom_list type=dot]

• „Una este Biserica cea adevărată a lui Hristos şi aceasta este Sfânta Maică Biserică Catolică, întemeiată şi zidită pe piatra credinţei, pe mai-marele Sfinţilor Apostoli, pe Sfântul Petru, ai cărui următori sunt fericiţii Patriarhi ai Romei: Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea, iar porţile iadului nu o vor birui (Mt 16, 18) pe dânsa – zice Domnul în Sfânta Evanghelie. Bisericii Catolice i-a dat Domnul toată puterea şi pe dânsa o a încredinţat, ca până la sfârşitul veacurilor să păstreze întreagă şi nestrămutată învăţătura Sa cea dumnezeiască, să facă pe credincioşi părtaşi darurilor Sale, şi ca să ducă pe toţi oamenii la mântuirea şi fericirea cea veşnică” (Predică la consacrarea bisericii din Dej).

[/custom_list]