Episcopul Ioan Vancea de Buteasa

Episcop de Gherla (1865-1869)

 

S-a născut la Văşad, judeţul Bihor, în data de 18 mai 1820. Primele două clase elementare le-a urmat la Văşad.

Între anii 1831-1833, a terminat clasele primare la Şcoala normală greco-catolică din Oradea Mare. Clasele gimnaziale şi cursul filozofic le-a făcut la şcolile călugărilor premonstratensi. Între anii 1841-1845 a fost trimis de Episcopia română unită la Seminarul „Stadtconvict”, numit mai târziu Institutul „Barbareum” din Viena.

 

Hirotonire, activitate preoţească

A fost hirotonit diacon la 22 iulie (sv) / 3 august (sn) iar apoi preot celib la Văşad, în data de 10 august 1845, de către PS Vasile Erdeli. A fost numit cancelar şi protocolist în cancelaria diecezană. La 19 noiembrie 1845 a fost numit capelan la Macău.

În perioada 7 decembrie 1845 – 31 iulie 1848 a fost trimis la Institutul „Sfântul Augustin” din Viena unde a fost promovat doctor în teologie. În perioada august 1848 – iunie 1849 a ocupat funcţiile de arhivar, protocolist, vice-notar consistorial, profesor de preparandie şi, secretar episcopesc în cadrul cancelariei eparhiale. În anul 1855 a fost numit canonic, pe lângă funcţiile de director al cancelariei diecezane şi inspector şcolar diecezan, rămânând în continuare secretar episcopal.

 

Consacrare episcopală

În data de 5 iulie 1865 a fost numit episcop la Gherla. A fost confirmat de Sfântul Scaun prin bula din 25 septembrie 1865 a Papei Pius al IX-lea. La 3 decembrie 1865 a fost consacrat episcop prin punerea mâinilor episcopului Iosif Pop Silaghi din Oradea în calitate de împuternicit al mitropolitului. În data de 28 ianuarie 1866, a fost instalat la Gherla. La 21 octombrie 1868 a fost numit mitropolit la Blaj. A fost confirmat de Sfântul Scaun la 21 decembrie 1868 şi instalat în scaun la Blaj la 11 aprilie 1869, dată când a fost numit şi consilier intim de stat.

 

Activitate pastorală

A făcut vizitaţii canonice în părţile Năsăudului, Becleanului, Dejului şi Gherlei. A obţinut o subvenţie pentru salarizarea parţială a parohiilor dezmembrate de la Eparhia greco-catolică ruteană a Muncaciului şi alipite Eparhiei de Gherla, la înfiinţarea acesteia. A înfiinţat tipografia diecezană, a întocmit şi publicat statutele pentru administrarea bunurilor bisericeşti şi a beneficiilor parohiale, statute pentru împărţirea veniturilor preoţeşti între predecesori şi urmaşi sau între văduvă şi orfanii acesteia şi succesor. De asemenea, a stabilit modul în care să se facă vizitaţiile canonice de către protopop. A reglementat examenul cural, obligatoriu pentru preoţi înainte de hirotonire.

 

Activitate în învăţământ

A înfiinţat o şcoală centrală în Gherla, cu limba de predare română. A organizat Seminarul (Liceul) teologic diecezan. În şedinţa consistorială din 28 iunie 1868 s-a stabilit transferul preparandiei diecezane de la Năsăud la Gherla, transfer îndeplinit în anul 1869. A luat cele mai potrivite măsuri pentru buna funcţionare a şcolilor poporale confesionale săteşti greco-catolice, stabilind obligaţiile parohilor, credincioşilor şi învăţătorilor.

 

Relaţii cu Roma

În data de 29 iunie 1867 a adresat un mesaj de solidaritate cu Suveranul Pontif în confruntarea cu mişcările care ameninţau Biserica, asigurându-l pe Papa Pius al IX-lea, în numele celor 500.000 de credincioşi, că toţi „cari sfântului Scaun Apostolic ne unim şi cu aceeaşi credinţă şi cu legătură de sânge roman până vom trăi cuvintele Tale le vom avea de cinosură a credinţei şi exemplele Tale le vom ţine de normă a lucrării”.

În anul 1867 Papa Pius al IX-lea l-a numit conte roman, prelat domestic şi asistent la tronul pontifical pentru „alipirea lui neclintită la Biserica cea adevărată, zelul învăpăiat pentru promovarea binelui spiritual al turmei sale cuvântătoare, meritele câştigate pentru organizarea şi bunăstarea Diecezei de Gherla” (V. Bojor).

Între 22 noiembrie1869 – 30 iunie 1870, a făcut prima vizită oficială la Roma pentru a participa la Conciliul Vatican I, unde „a dezvoltat o activitate şi a dezvelit o erudiţie teologică, care nu mai era obicei a se vedea în Biserica Orientală de când s-a închis şirul Părinţilor din cele de întâi opt veacuri ale Bisericii.” (Augustin Bunea)

La 28 ianuarie 1870, ca invitat din partea prezidiului Conciliului Vatican I, a celebrat prima Sfântă Liturghie românească în Biserica San Pietro din Roma, în prezenţa Sfântului Părinte şi a părinţilor adunaţi la conciliu. În timpul conciliului a depus în mâinile Papei Pius al IX-lea un memoriu despre Biserica Greco-Catolică. În anul 1886 a organizat cel dintâi pelerinaj românesc la Roma. Cardinalul Simeoni, conducătorul Congregaţiei De Propaganda Fide, şi-a exprimat cu această ocazie sentimentele de admiraţie pentru Biserica Română Unită: „Ecclesia Vestra praecellit inter omnes rituum orientalium Ecclesias”.

 

Activitate naţională şi culturală

Împreună cu întreaga elită de la Blaj, Mitropolitul Vancea i-a apărat, în vremuri de încercare, pe românii din Ardeal. În anul 1868, când Parlamentul ungar a votat legea naţionalităţilor, a cerut ca românii să fie recunoscuţi ca naţiune. Mai târziu, în 1869, la adoptarea legii educaţiei, a cerut menţinerea limbii române în toate şcolile româneşti primare, confesionale şi comunale. Reacţia românilor a fost condusă de mitropoliţii Vancea de la Blaj şi Romanul de la Sibiu. Ei s-au dus la Viena şi au prezentat împăratului un memoriu, în numele celor două Biserici româneşti din Transilvania.

În anul 1883 a fost prezentat un proiect de lege pentru maghiarizarea şcolilor secundare confesionale. Mitropoliţii Vancea şi Romanul au protestat din nou la guvern şi la împărat. Populaţia românească a organizat în semn de protest adunări populare, solidarizându-se cu acţiunea celor doi ierarhi.

 

Publicaţii

În anul 1861 a tipărit broşura Dialogu despre constituţiunea Bisericii şi despre sinoade, apoi, în 1863, Biografia sinoptică a Episcopului Vasile baron de Erdélyi. În anul 1867 a editat întâiul şematism diecezan: Şiematismul veneratului cler a nou-înfiinţatei Dieceze greco-catolice a Gherlei pre anul de la Cristos 1867. În ianuarie 1868 a tipărit cartea de rugăciuni Anghira Mântuirii, ce „conţine toate rugăciunile de lipsă pentru un suflet creştin”. Între anii 1873-1889 a emis 30 de scrisori pastorale în care şi-a împărtăşit cunoştinţele sale teologice şi dragostea sa de neam.

 

Data morţii

În 31 iulie 1892 mitropolitul Ioan Vancea s-a stins din viaţă. A fost înmormântat în 3 august 1892, în cripta Bisericii din Curtea mitropolitană, la Blaj.

 

Opinii despre Episcopul Ioan Vancea

Întreaga activitate a Episcopului Vancea s-a desfăşurat sub deviza: credinţă şi evlavie, ştiinţă de carte şi unitate, iubire şi ordine, puse toate în slujba bisericii şi a neamului, nedespărţite una de alta în concepţia sa de viaţă.

 

Cuvânt de învăţătură

[custom_list type=dot]

• „Vă rog şi vă admoniez în Domnul pe toţi, ca în viaţa şi purtarea Frăţiilor Voastre să nu fie nimica ce ar fi spre micşorarea măririi lui Dumnezeu, ci din contră, toţi paşii Frăţiilor Voastre să fie aşa întocmiţi, ca după zisa Sfintei Scripturi: „Să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, ca văzând faptele voastre cele bune, să preamărească pe Tatăl vostru Cel din Ceruri”. (Pastorală către cler după înscăunare)
• „Biserica şi şcoala sunt leagănul credinţei, a naţionalităţii şi luminării poporului nostru. Asupra lor se cuvine să ne fie îndreptate privirile tuturor. Averile Bisericii şi ale Cultului nostru greco-catolic, rămase din părinţi şi moşi trebuie să fie conservate cu scumpătate, administrate în mod conştiincios şi cu ardoare de inimă”. (Circulară, 2 iunie 1888)
• „Dar şi acum ce mângâiere mai mare s-ar putea aduce credincioşilor decât ca, văzând cum Tu, Preasfinte Părinte, Cap suprem al Bisericii, păstorul şi dulcele lumii catolice încins cu neînfrânatul scut al credinţei şi îmbrăcat cu platoşa dreptăţii, cu inima neînvinsă, combaţi bătălile Domnului al cărui vicar eşti pe pământ! Şi cum Tu, cu înţelepciune, guvernezi corabia Sfântului Petru între înfiorătoarelor valuri ale timpului nostru, cum o conduci cu mână eroică şi o moderezi cu blândeţi îngereşti, şi aşa procedând, accelerezi triumf sigur Bisericii lui Hristos”. (Pastorale şi circulare 1865-1869)
• „Chemarea omului pe acest pământ e sfinţenia vieţii bazată pe credinţa tare către Dumnezeu. Sfinţenia vieţii însă e cu neputinţă de atins în afara căii virtuţilor”. (Pastorale şi circulare 1865-1869)

[/custom_list]