Episcopul Tit Liviu Chinezu

O argumentare a martiriului episcopului Tit Liviu Chinezu

[box] Continuăm seria celor șapte articole care prezintă, în rezumat, argumentarea martiriului Servilor lui Dumnezeu episcopii greco-catolici, folosind metodologia Congregației Cauzelor Sfinților. În acest număr este rândul Episcopului Tit Liviu Chinezu – al patrulea martir în ordinea cronologică a morții. Din motive de spațiu, s-a renunțat în articol la menționarea izvoarelor ce stau la baza fiecărei afirmații. Un aspect care l-ar putea surprinde pe cititor este că textul se încheie intenționat fără o concluzie finală, întrucât este el însuși, în ansamblu, o dovadă a scopului propus în titlu, iar elementele înfățișate se constituie într-o pledoarie a valorii vieții dată pentru Dumnezeu, credință și Biserica Greco-Catolică.

Pr. Cristian LANGA și Emanuel COSMOVICI[/box]

A. Argumentarea martiriului material

Metodologic, la martiriul material se descrie pas cu pas „Calea Crucii” parcursă de episcop până la moarte, fără a se lua în considerare persecuția și nici atitudinea episcopului în timpul persecuției (care sunt tratate separat).

Părintele Chinezu a trăit, încă înainte de arestare, îngrijorarea pe care au resimțit-o și ceilalți Servi ai lui Dumnezeu, pe măsură ce devenea tot mai evident că se mergea spre suprimarea Bisericii Greco-Catolice Române.

Arestarea

În noaptea de 28 spre 29.10.1948, la ora 2.30, protopopul Chinezu a fost arestat de Securitate, odată cu episcopul Aftenie, din casa parohială a bisericii Sfântul Vasile cel Mare. După arestare, el a fost depus în arestul Ministerului Afacerilor Interne.

Pe teren, în acea noapte au fost arestați 25 de canonici și preoți cu funcții de răspundere în Biserică. Toți au ajuns în același arest, odată cu episcopii.

foto 1: Servul lui Dumnezeu Tit Liviu Chinezu
foto 2: PS Tit Liviu Chinezu, la Sighet, 1951 (ACNSAS, Dos. FP 20166 Buc., f. 1v.)

Lagărul organizat la mănăstirea Neamț

Grupul celor 25 de canonici și preoți a pornit la 30.10.1948 către lagărul organizat de Securitate la mănăstirea Neamț, călătoria durând între 42-53 de ore (au fost mai multe mașini). Părintele Iuliu Rațiu descrie pe scurt, într-un raport ajuns la Nunțiatură, condițiile grele din lagărul de la mănăstirea Neamț.

În raportul părintelui asumpționist Ștefan D. Berinde, raport care a ajuns de asemenea la Nunțiatură, se arată că izolarea la Neamț era totală, iar soldații din pază care le vorbeau preoților erau pedepsiți. Rudele și soțiile preoților care reușiseră să ajungă la mănăstire nu i-au putut vedea. Nu e greu de imaginat amărăciunea pe care a trăit-o părintele Chinezu atunci când a aflat că sora lui, d-ra Gina Chinezu, „a fost alungată de starețul mănăstirii Neamț”.

Invitație la defecțiune din partea viitorului patriarh Teoctist

În aceste condiții, la 24 și 25.11.1948 a avut loc în lagăr vizita exarhului Teoctist Arăpașu, viitor patriarh al României, care „ne-a poftit în casa ortodoxiei”, după cum relatează părintele Iuliu Rațiu în memoriile sale. După eșecul din prima zi a întâlnirii, când preoții au reacționat vehement față de evenimentele în curs, arhimandritul Teoctist s-a întâlnit a doua zi, în camera comandantului lagărului, cu fiecare preot în parte. Patru dintre ei au cedat, dintre care unul avea grave probleme de sănătate, iar altul avea soția bolnavă de cancer. Părintele Chinezu nu a cedat, fapt pentru care a fost trimis la închisoarea Sighet.

Lagărul organizat la mănăstirea Căldărușani

După 4 luni trăite în lagărul de la mănăstirea Neamț, cei 21 de preoți care nu au cedat la „invitația” exarhului Teoctist au fost îmbarcați în mașini, la 27.02.1949, și transportați în lagărul cu pază militară organizat în fosta școală de cantori de la mănăstirea Căldărușani.

Transportul în furgon închis către închisoarea Sighet

După un an și trei luni de internare în lagărul de la Căldărușani, le 25.05.1950, la ora 1, episcopii și preoții din lagăr au fost încărcați în două dube mari, fără geamuri, pornind către o direcție necunoscută lor. Părintele Iuliu Rațiu arată, în memoriile sale, cât de inuman a fost acest transport, fără lumină, fără ventilație, în miros de benzină arsă. La viraje, rând pe rând, deținuții vomau într-o găleată pregătită din timp de Securitate. În seara aceleiași zile, la ora 21, cele două dube au ajuns la închisoarea Sighet.

Încarcerarea în închisoarea Sighet

Menționăm doar câteva aspecte trăite de Servul lui Dumnezeu în închisoarea cu condiții de exterminare de la Sighet: foametea, frigul, obligația de a-și face nevoile fiziologice în celulă, munca epuizantă, insultele, pedepsele și multe altele. În ceea ce privește asistența medicală, doctorul închisorii n-a consultat și n-a palpat niciodată vreun deținut. Aici se află cauza principală a morții episcopului Chinezu, după cum se va vedea în continuare.

Celulele prin care a trecut Servul lui Dumnezeu

La Sighet, PS Chinezu a fost încarcerat în diverse celule cu mai mulți deținuți, dar și singur într-o celulă, ca pedeapsă pentru felul în care a răspuns unei invitații la defecțiune. A fost izolat o vreme și în celula nr. 8, după ce s-a descoperit faptul că fusese consacrat episcop în lagărul de la Căldărușani.

De teama unor posibile noi consacrări, s-a ajuns la așezarea tuturor episcopilor în celula nr. 44 de la etajul I. PS Chinezu a fost dus la 13.02.1952 în celula nr. 44, unde, în afară de episcopii consacrați oficial, se mai aflau episcopul Ioan Chertes (consacrat și el în secret în lagărul de la Căldărușani), precum și canonicul Coriolan Tămâian, a cărui consacrare episcopală nu se finalizase de fapt.

Înainte de moarte, Servul lui Dumnezeu Tit Liviu Chinezu a fost scos din celula nr. 44 și a fost izolat pentru a muri în celula nr. 62.

PS Chinezu s-a îmbolnăvit de inimă

Episcopul Iuliu Hossu își amintește cum, după moartea episcopului Valeriu Traian Frențiu, la 11.07.1952, devenise tot mai evidentă boala de inimă a părintelui Chinezu:

„De la o vreme, Titu așa a slăbit, încât nu mai putea ieși cu tinetele; astfel, am ajuns eu al treilea, întrucât, din mila Domnului, până atunci n-am fost bolnav și mă țineam în acel timp în puteri; […]”.

În primăvara anului 1954, simptomele s-au agravat. În mod normal, cu un tratament adecvat, boala ar fi putut fi stăpânită, ceea ce la Sighet nu s-a întâmplat:

„Iubitul frate Titu Chinezu slăbea însă mereu; boala de inimă îl chinuia, cu multă durere îl vedeam șezând în pat pentru mai ușoară respirație; cu toate acestea, scumpul frate rămânea senin, liniștit și surâzător, blând și bun”.

 

Despărțirea de Servii lui Dumnezeu „eliberați” din Sighet

În dimineața zilei de 4.01.1955, trei dintre episcopii greco-catolici, PS Iuliu Hossu, PS Ioan Bălan și PS Alexandru Rusu, au fost scoși din celula nr. 44 pentru a fi duși în cele din urmă în domiciliu obligatoriu la mănăstirea Curtea de Argeș. Episcopul Hossu descrie momentul dramatic al despărțirii de PS Chinezu:

„[…] primind voie de la locotenent, am dat caldă îmbrățișare scumpilor frați care rămâneau mai departe în celula 44 de neuitată pomenire, cu nădejdea că nu după mult timp ne vor urma; ne-am dat frățeasca sărutare întru Domnul, cu îmbărbătarea pentru zile mai bune; ne-a durut inima, mai ales pentru că îl lăsam pe scumpul frate P.S. Titu greu bolnav; l-am îmbrățișat din nou cu multă căldură; dânsul surâdea blând, cu bucuria că vede începutul revărsării zorilor libertății”.

Servul lui Dumnezeu e scos din celula nr. 44 pentru a muri în izolare

Relatarea canonicului Coriolan Tămâian, martor direct în acele zile, a fost preluată și publicată de părintele Anton Moisin:

„Sfârșitul episcopului Chinezu mi-a fost relatat de canonicul Dr. Coriolan Tămâian, care a fost de față. După plecarea celorlalți episcopi supraviețuitori, martorul își amintea că «am rămas în cameră Chertes, Chinezu și cu mine, timp de două săptămâni, în care timp, Chinezu, seara, își povestea viața lui și a familiei, viață foarte mult încercată. În 12 ianuarie 1955 i s-a făcut rău, nu mai vorbea, nu mai mânca, până în dimineața zilei de 15 ianuarie. Noi căutam să-l „acoperim” ca să nu-l vadă paznicul, ca și cu Ep. Frențiu și Ep. Suciu, altfel îi ducea de acolo să moară. A intrat întâmplător paznicul, unul rutean, l-a văzut bolnav, a sesizat gardianul, care l_a transportat împreună cu mine într-o altă cameră, de o persoană, spunând că va fi dus la spital, ceea ce eu am contestat. El s-a prins de mine, de reverul hainei, nu voia să plece. Peste două ore a murit.» Era 15 ianuarie 1955. […] «Inima l-a dus», a precizat el [părintele Tămâian]. N-a primit nicio îngrijire. «Nimic», a adăugat el.”

 

Servul lui Dumnezeu primește dezlegarea sacramentală

Mai există o mărturie audio culeasă în anii ’90 de Aurora Sasu, elevă a Blajului, reporter la Radio România. Mărturia a fost dată de arhiepiscopul romano-catolic Adalbert Boros. Astfel, în ziua morții episcopului Chinezu, cei doi episcopi, Adalbert Boros și Alexandru Todea, care formau echipa de „măturători” din închisoare, au avut posibilitatea și curajul să intre câteva momente în celula unde era izolat PS Chinezu. Acolo i-au dat acestuia dezlegarea sacramentală cu o mică cruciuliță de tablă pe care o ținea ascunsă episcopul Boros.

„PS Adalbert Boros: No și atunci am curățit casa [închisoarea Sighet] și de fapt Todea a intrat la bolnav [PS Chinezu][…]

Chinezu a observat [că am intrat], a deschis ochii, a zâmbit și a sărutat crucea asta și a primit absoluțiune și a doua zi a murit. Așa că ea e la mine, asta toți știu, toți episcopii greco-catolici și ceilalți care au fost condamnați. Ea stă la mine. A sărutat crucea un, de facto, martir care a murit pentru Biserică: Chinezu. E adevărat!

Aurora Sasu: O, Doamne!… Părinte, cum ați reușit să intrați în celula muribundului?

PS Adalbert Boros: Nu era greu fiindcă numai riegel… cum se spune românește?… zăvorul, asta a trebuit să ia puțin la o parte, n-a fost închis cu cheia… fiindcă [gardienii] iar au intrat cu mâncare sau să vadă, acolo unde l-au pus… totdeauna zăvorul… și zăvorul a pus la o parte și a intrat.

Aurora Sasu: Și de unde ați știut că se află acolo?

PS Adalbert Boros: Gardianul a spus… au fost buni gardieni, mai ales unul din Oradea, unul, un mic, și spunea că este în ultima cameră: „Unde noaptea se vede-n orice seară că este lumină… Când nu mai este lumină, atuncea a murit”. Și noi totdeauna… din geamul [probabil de la capătul culoarului]… ne-am uitat dacă mai este lumină și a doua zi n-a mai fost lumină și gardianul spunea că a murit noaptea.

Aurora Sasu: Așa. În ajun ați fost la părintele Chinezu împreună cu părintele Todea.

Adalbert Boros: Aaaa… sigur că noi am fost, am fost… și cu crucea mea… a sărutat-o, a fost cu mine… și rozariul… este cu mine.”

În memoriile sale, episcopul Ploscaru oferă o precizare: PS Chinezu a fost scos din celula 44 și a fost dus în aripa dreaptă a T-ului închisorii, în celula 62. Probabil că a primit această informație tot de la un gardian „bun”, așa cum se mai întâmplase și atunci când a murit episcopul romano-catolic Anton Durcovici.

Precizări asupra momentului morții Servului lui Dumnezeu

Coroborând informațiile de mai sus, se poate afirma că PS Chinezu a murit în izolare la 15.01.1955, fie la scurt timp după dezlegarea sacramentală primită de la PS Alexandru Todea (adică în cadrul celor două ore menționate de părintele Tămâian), fie în noaptea aceleiași zile, după cum a dedus PS Adalbert Boros și cum i-a confirmat gardianul. Cele două mărturii ne dau consolarea că PS Chinezu a trăit doar câteva ore în izolare înainte de a muri și că a primit dezlegarea sacramentală în stare de conștiență.

Documentele care dovedesc decesul PS Chinezu în închisoarea Sighet

Ca și pentru toți decedații din închisoarea Sighet, nici pentru episcopul Chinezu nu există un act de deces completat în mod legal, ci doar documente colaterale, care dovedesc indirect moartea acestuia.

Menționăm pe scurt aceste documente:

a) Un raport intern al Securității, în care se arată că „Grupul operațional” al Penitenciarului Sighet a anunțat superiorilor decesul deținutului „contrarevoluționar” CHINEZU TITUS LIVIU.

b) Procesul-verbal redactat în ziua morții de comandantul închisorii Sighet.

c) Un așa-zis certificat de deces, redactat de Securitate.

d) Prezența numelui Servului lui Dumnezeu în lista ce conține obiectele de valoare ale deținuților decedați în închisoarea de la Sighet. Era vorba de un carnet CEC cu suma de 112,40 lei.

e) „Actul de moarte” nr. 149 redactat de Securitate la 13.08.1957, într-un registru special al Primăriei Sighet (deci după 2 ani și jumătate de la deces). Actul conține numeroase date inexacte sau false, de exemplu faptul că „decedatul a fost în tratament medical”.

Înmormântarea s-a făcut în secret, cu camuflarea mormântului, care nu a mai putut fi identificat.

B. Argumentarea martiriului formal ex parte persecutoris

La acest punct trebuie dovedită persecuția din ură împotriva credinței, pe care a suferit-o Servul lui Dumnezeu.

Martiriul episcopului Tit Liviu Chinezu a avut loc în cadrul unei largi persecuții împotriva Bisericii Greco-Catolice Române și, implicit, împotriva credinței, persecuție care prevedea „lichidarea” acestei Biserici. Arestarea episcopilor greco-catolici și a celor 25 de canonici și preoți cu responsabilități în Biserică nu a fost decât un punct al planului de „lichidare” a Bisericii. După arestarea simultană a acestora, s-a urmărit, chiar și în închisoarea Sighet, obținerea defecțiunii unuia sau mai multor episcopi sau canonici, ceea ce ar fi dat o aparentă „legitimitate” operațiunii de „unificare” a Bisericii Greco-Catolice Române cu Biserica Ortodoxă Română. Această persecuție a fost tratată în numere anterioare ale revistei noastre.

Au existat și ordine care-l vizau în mod direct pe episcopul Chinezu. Vom menționa pe scurt câteva dintre acestea.

Actele arestării

Părintele Chinezu, protopop de București și canonic al Mitropoliei Blajului, a fost cel mai apropiat colaborator al episcopului său, PS Vasile Aftenie, episcop auxiliar și vicar general al acestei Mitropolii la București. Arestarea părintelui Chinezu s-a făcut în conformitate cu ordinul ministrului de Interne dat la 27.10.1948, care suna astfel:

„În noaptea de 28/29 octombrie [1948] vor fi ridicați toți bandiții [canonici și preoți cu responsabilități] care sprijină activitatea foștilor episcopi (maximum 40 persoane) și vor fi duși într-o mănăstire [ortodoxă] sub pază; […]”.

Formularea însăși a acestui ordin dovedește ura împotriva credinței, care a stat la baza persecuției împotriva Bisericii Greco-Catolice Române.

S-au păstrat toate documentele pregătitoare și de ducere la îndeplinire a arestării. În documente figurează explicit numele „protopopului Tit Liviu Chinezu”.

Actele de trimitere în lagărul de la mănăstirea Neamț

La 30.10.1948, Direcțiunea Generală a Securității Poporului transmitea Direcțiunii Regionale a Securității Iași lista cu persoanele ce trebuiau să fie „internate la mănăstirea Neamț”. În listă figura și „protopopul CHINEZU”.

Actul de trimitere spre încarcerare în închisoarea Sighet

Pe lista cu 4 episcopi și 20 de canonici figurează și „Liviu Chinezu”. Condamnarea la moarte a Servului lui Dumnezeu a fost decisă de facto atunci când a fost trimis la închisoarea Sighet. Teoretic, ar fi avut o șansă să scape, dar condițiile de acolo l-au dus la moarte.

C. Argumentarea martiriului formal ex parte Servi Dei

La acest punct trebuie specificată atitudinea Servului lui Dumnezeu în faze anterioare și concomitente martiriului, trebuie identificate motivațiile sale, precum și acceptarea de bunăvoie a morții pentru credința în Cristos sau o altă virtute creștină.

1. Proiectul de viață al Servului lui Dumnezeu

La 27.10.1925, Mitropolitul Vasile Suciu îi trimitea la Roma, la Colegiul Grec, pe tinerii Ioan Suciu și Tit Liviu Chinezu. Încă din perioada studiilor, cei doi tineri și-au propus un plan pe care l-au îndeplinit apoi de-a lungul întregii lor vieți. Iată formularea acestuia într-o scrisoare a lui Tit Liviu Chinezu (care avea pe atunci 22 de ani) adresată unui prieten seminarist rămas la Blaj, Vasile Cristea:

„Trebuie să știi că păcatul neamului nostru e ignoranța […]. (31.01.1926) Nu poți ști, dragă Lucule, cât dorim de mult s-ajungem odată acasă, când vom începe cu tot sufletul să adunăm pe toți la vatra datoriei lor. Sprijin într-alții puțin avem, și puțin vom avea; dar vom avea un sprijin uriaș dacă vom înainta sprijiniți pe vecinicie. […] Pe când vom merge acasă, va trebui să adunăm pe preoți în jurul nostru; nu ne refuza tu să ne sprijinești acolo unde avem lipsă de sforțările tale. (27.08.1926)”

În 1945, când s-a pus problema alegerii unui episcop auxiliar de Blaj, PS Ioan Suciu, în ancheta canonică făcută cu acea ocazie cu privire la părintele Tit Liviu Chinezu, a confirmat cele de mai sus:

„Ceea ce se evidențiază în viața sa este înalta preocupare spirituală în educarea tinerilor, în alegerea și formarea profesorilor și mai ales în formarea clerului. Cred că este reprezentantul cel mai bun al tânărului nostru cler din punct de vedere al valorii spirituale. Cred că este omul [care să poată] revigora spiritualitatea Bisericii, oriunde ar fi […] a fost primul animator între organizatorii societății preoților celibi «Sfântul Nichita»; […]”.

2. Poziția Servului lui Dumnezeu în timpul persecuției

La 28.11.1946, după numirea sa ca paroh al bisericii Sfântul Vasile cel Mare și protopop de București, Servul lui Dumnezeu l-a anunțat pe episcopul Vasile Aftenie de plecarea sa de la Blaj și sosirea la București:

„[…] primesc cu dragă inimă să împlinesc ceea ce mi s-a poruncit: merg la București. […] În orice caz merg cu cea mai curată intenție, gata la orice, căci doresc să fiu cu totul al Domnului, ascultând de porunca de acum: du-te cât mai în grabă. Iată, vin!”

Servul lui Dumnezeu i-a pregătit pe preoții și pe credincioșii din protopopiatul București să înfrunte persecuția, care devenea tot mai intensă. Ca rezultat al activității PS Vasile Aftenie și a protopopului Tit Liviu Chinezu, niciun preot din protopopiatul greco-catolic de București nu a semnat „trecerea” la ortodoxie.

Acceptarea suferinței din Săptămâna Mare a Bisericii

În scrisoarea adresată, la 30.09.1948, de părintele Chinezu fiicei sale spirituale Doina Ana Ștefan, căsătorită Langa, a cărei cununie o celebrase alături de Monseniorul Vladimir Ghika, părintele Chinezu scria:

„Aici suntem încă bine. Știm că am intrat în Săptămâna cea Mare. E vremea să ne împărtășim din patimile Domnului pentru ca Biserica să fie curată și fără prihană.”

 

Servul lui Dumnezeu îi încurajează pe credincioși în timpul persecuției

Un raport al Direcțiunii Securității Capitalei, din 3.10.1948, descrie primirea din acea zi, la Palatul Patriarhiei, a celor 36 de preoți greco-catolici de la Cluj, urmată de ceremoniile din biserica Sfântul Spiridon, menționând apoi reacția părintelui Chinezu din seara aceleiași zile:

„La biserica greco-catolică din str. Polonă nr. 48, preotul paroh Dr. LIVIU CHINEZU, în predica ținută, a explicat comunicatul apărut în ziarul de astăzi, arătând credincioșilor că nimeni nu poate să-i oblige să-și schimbe credința decât numai Mântuitorul și deci credincioșii să vină cât mai mulți la biserică […]”.

Servul lui Dumnezeu întreprinde o acțiune deschisă împotriva „unificării” forțate

Prezentăm un extras dintr-o notă informativă în care este descrisă o acțiune a părintelui Chinezu care a declanșat furia Securității, și anume semnarea de către credincioșii greco-catolici a unor liste în care ei își declară religia:

„La 7.10.1948, protopopul TIT LIVIU CHINEZU a slujit un acatist solemn în biserica greco-catolică din București de pe str. Polonă, după care a declarat următoarele:

a) Se înființează un registru pe lângă biserică, în care urmează să semneze toți aceia care înțeleg să rămână greco-catolici.

b) Singurele ordine valabile pentru greco-catolici emană și pot emana de la «Preasfințitul nostru din Blaj», adică IOAN SUCIU, și

c) Chiar dacă biserica ar fi confiscată și el arestat, credincioșii trebuie să rămâie tari pe poziție, cu atât mai mult cu cât în București nu se pot face împotriva lor persecuțiile ce se pot face în provincie […]”.

Viziunea sintetică a Securității cu privire la „LIVIU CHINEZU” se poate vedea în fișa personală a acestuia, redactată la 11.12.1948:

„A fost unul dintre cei mai categorici opoziționiști împotriva actului de unire dintre Biserica Greco-Catolică și Biserica Ortodoxă Română, în acest sens desfășurând propaganda în rândurile credincioșilor prin predicile ținute” .

3. Poziția Servului lui Dumnezeu după arestare

 

În lagărul de la mănăstirea Neamț

Protopopul Chinezu nu a răspuns invitației la defecțiune a exarhului Teoctist.

 

În lagărul de la mănăstirea Căldărușani

În memoriile părintelui Iuliu Rațiu apare informația că părintele Chinezu a ținut exerciții spirituale în fața episcopilor și a preoților deținuți acolo:

„La început ne ținu câteva conferințe episcopul Ionel Suciu. După plecarea lui [la anchetă], la Paști, ne ținu exerciții spirituale fratele Liviu Chinezu, care trăia adânc și din plin o viață intimă duhovnicească, foarte elevată, și din bogăția inimii sale el ne-a dat și nouă.”

Consacrarea episcopală în lagărul de la mănăstirea Căldărușani

Acest moment din viața PS Chinezu, „poate unic în istoria Bisericii”, după cum a afirmat Nunțiul Apostolic într-un raport al său, ne dezvăluie o atitudine a sa decisivă pentru argumentarea martiriului:

La 22.10.1948 s-a transmis la București mesajul Papei Pius al XII-lea:

„Sfântul Părinte ar fi bucuros dacă Rev. Părinte Chinezu ar accepta sacrificiul episcopatului pentru binele sufletelor. În acest scop, Sanctitatea Sa acordă dispensa de votul făcut”.

După acceptarea părintelui Chinezu, la 25.10.1948 Papa a decis:

„Rev. Liviu Chinezu să fie consacrat cât mai curând, fără a aștepta sosirea Bulelor, în mod foarte secret, și să primească facultatea pentru a conduce chiar toate Eparhiile, dacă ar ajunge să dispară toți ceilalți Episcopi”.

Dar, la 29.10.1948, a intervenit arestarea.

La 13.04.1949 s-a înaintat Papei propunerea venită de la Nunțiatura din București de a se face consacrarea în lagăr. La 19.04.1949 s-a comunicat Nunțiaturii aprobarea Papei. La 21.04.1949, Nunțiul Apostolic i-a transmis părintelui Chinezu, printr-un mesager clandestin (doctorul Victor Gherman), misiunea de a organiza în lagăr propria sa consacrare episcopală în secret absolut.

Consacrarea a avut loc la 25.04.1949, după care cei trei episcopi consacratori au semnat documentul de confirmare. În aceeași zi, episcopul Tit Liviu Chinezu i-a transmis Nunțiului Apostolic o scrisoare de mulțumire:

„Sunt foarte fericit și nu pot să-i mulțumesc îndeajuns nici lui Dumnezeu, care mi-a dat de două ori harul, primul că sunt aici, nici dulcelui Isus pe pământ [Sfântului Părinte], care mi-a dat celălalt har prin mâna Voastră [a Nunțiului] […]. Îmi ofer viața pentru a-l servi pe Petru [pe Sfântul Părinte] cu toată lealitatea și sinceritatea. Pentru a sluji iubirea cea mai mare printre îngerii [episcopii] noștri […]”.

La 12.11.1949 i-a fost citită Papei scrisoarea de mai sus a episcopului Chinezu. După audiența pontificală, cardinalul Tisserant a sintetizat astfel cele întâmplate: „Sfântul Părinte a ascultat cu emoție cuvintele Monseniorului Chinezu și îl binecuvântează împreună cu toți prizonierii de la Căldărușani”.

În închisoarea de la Sighet

În zilele și orele dinaintea morții episcopului Ioan Suciu, PS Chinezu i-a stat alături cu toată dăruirea. Iată un fragment din Memoriile PS Iuliu Hossu:

„[Pe PS Suciu] îl îngrijea de-aproape și părintele Chinezu cu toată dragostea, ca un înger păzitor. Îl chema mereu duios când avea lipsă de dânsul: «Titu, te rog…»; noaptea, multă vreme ședea lângă dânsul pe pat, pe întunerec; nevăzându-l, îl chema, iar Titu răspundea: «Aici sunt, dragă, lângă tine».

Fratele Titu îi era și duhovnic, adică la dânsul obișnuia să se mărturisească încă de la Căldărușani.”

În aceleași Memorii, episcopul Iuliu Hossu pomenește de mai multe ori de boala episcopului Chinezu, care se agrava, adăugând, în același timp, că acesta avea o atitudine de pace și de blândețe, care-i impresiona pe toți cei din celulă. Or, îi era clar Servului lui Dumnezeu că boala lui ar fi putut fi tratată și ar fi putut rămâne astfel în viață. El a trăit prin aceasta, clipă de clipă, conștiința faptului că-și va pierde viața pentru Cristos. Și, pe acest fond, a rămas în pace sufletească.

Înaintea morții

Atunci când i-a observat pe cei doi episcopi care au intrat în celula lui de izolare, PS Chinezu a realizat în ce pericol se află aceștia, a înțeles de ce au venit, a zâmbit, a sărutat crucea de tablă și a primit dezlegarea sacramentală.

Articol apărut în revista Viața Creștină, publicație lunară a Eparhiei Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, Serie nouã anul XXVIII nr. 10 (464) octombrie 2017.

[button color=”silver” link=”https://www.eparhiaclujgherla.ro/episcopii-martiri/”] înapoi la pagina dedicată Episcopilor martiri[/button]