Utrenia Duminicii dinaintea Botezului Domnului

5 Ianuarie

Duminica dinaintea bobotezei. Sfinții martiri Teopempt și Teona. Cuvioasa Sinclitica.

Ajunul botezului Domnului

UTRENIA
Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Preotul: Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție. Împărate ceresc…

Poporul: Sfinte Dumnezeule… Mărire… Și acum… Preasfântă Treime… Doamne, îndură-te spre noi… Mărire… Și acum… Tatăl nostru…
Preotul: Că a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.
Poporul: Amin. Întru numele Domnului, binecuvântează, Părinte!

Preotul: Mărire sfintei, celei de o fiinţă, şi de viaţă făcătoarei, şi nedespărţitei Treimi, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Apoi:
Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Cei șase psalmi ai Utreniei

Psalmul 3

Doamne, cât s-au înmulţit, cei ce mă necăjesc,
mulţi împotriva mea se ridică!
Mulţi zic sufletului meu:
nu este lui mântuire, întru Dumnezeul lui.
Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti,
gloria mea, şi Cel ce înalţi capul meu.
Cu glasul meu către Domnul am strigat,
şi din muntele Lui cel sfânt m-a auzit.
Culcatu-m-am şi am adormit;
deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea.
Nu mă voi teme de miile mulţimii,
de cei ce din toate părţile mă împresoară.
Scoală, Doamne,
mântuieşte-mă, Dumnezeul meu.
Că Tu ai bătut pe toţi cei ce zadarnic mă duşmănesc;
dinţii celor păcătoşi i-ai zdrobit.
A Domnului este mântuirea;
şi peste poporul Tău vină binecuvântarea Ta.
Şi iarăşi: Culcatu-m-am şi am adormit;
deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea.

Psalmul 37

Doamne, cu mânia Ta să nu mă mustri,
nici cu urgia Ta să mă cerţi,
Că săgeţile Tale m-au lovit,
şi ai apăsat peste mine mâna Ta.
Nu este vindecare în trupul meu, din cauza mâniei Tale;
nu este pace întru oasele mele, din cauza păcatelor mele.
Că fărădelegile mele au covârşit capul meu,
ca o sarcină grea s-au îngreunat asupra mea.
Rănile mele miros urât şi-s pline de puroi,
din cauza nebuniei mele.
Chinuit sunt, şi m-am gârbovit de tot;
ziua întreagă, mâhnindu-mă umblam.
Că şalele mele s-au umplut de putreziciune,
şi nu este sănătate în trupul meu.
Batjocorit am fost şi m-am umilit foarte;
răcnit-am, de suspinarea inimii mele.
Doamne, înaintea Ta e toată dorinţa mea,
şi suspinul meu dinaintea Ta nu s-a ascuns.
Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea
şi lumina ochilor mei, nici aceasta, nu este cu mine.
Prietenii mei şi vecinii mei spre mine s-au apropiat şi s-au oprit;
şi cei mai de aproape ai mei, departe au stat.
Şi se sileau, cei ce căutau sufletul meu,
şi, cei ce căutau cele rele mie, grăiau deşertăciuni,
şi vicleşuguri ziua întreagă puneau la cale.
Iar eu, ca un surd, nu auzeam:
şi ca un mut, ce nu-şi deschide gura sa.
Şi m-am făcut ca un om, ce nu aude,
şi în gura sa nu are cuvinte de răspuns.
Că, întru Tine, Doamne, am nădăjduit;
Tu mă vei auzi, Doamne Dumnezeul meu.
Că am zis: Nu cumva să se bucure de mine duşmanii mei;
şi când s-au clătinat picioarele mele, asupra mea cu îngâmfare au grăit.
Că eu la lovituri mă aştept,
şi durerea mea înaintea mea este pururea.
Că fărădelegea mea o voi mărturisi,
şi nemângâiat sunt pentru păcatul meu.
Iar duşmanii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine
şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept.
Cei ce-mi răsplătesc rele, în locul celor bune, de rău mă vorbeau,
pentru că eu căutam bunătatea.
Nu mă părăsi, Doamne Dumnezeul meu,
nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu,
Doamne al mântuirii mele.
Şi iarăşi: Nu mă părăsi, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

Psalmul 62
Dumnezeule, Dumnezeul meu,
pe Tine Te caut dis-de-dimineață.
Însetat-a de Tine sufletul meu, precum şi trupul meu,
în pământ pustiu, şi neumblat, şi fără apă.
De aceea, în locașul Tău cel sfânt m-am arătat Ție,
ca să văd puterea Ta şi gloria Ta.
Că mai bună e mila Ta, decât bucuriile vieţii;
buzele mele Te vor lăuda.
Pentru aceea, bine Te voi cuvânta în viaţa mea,
şi întru numele Tău voi înălţa mâinile mele.
Întocmai ca de măduvă şi de grăsime, sătura-se-va sufletul meu
şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea.
Adusu-mi-am aminte de Tine în aşternutul meu,
în revărsatul zorilor m-am gândit la Tine.
Că ai fost ajutorul meu;
sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
şi dreapta Ta m-a sprijinit.
Iar ei în zadar au căutat sufletul meu,
cufunda-se-vor în cele mai de jos ale pământului;
Da-se-vor în mâinile sabiei,
pradă vor fi şacalilor.
Iar regele se va veseli de Dumnezeu;
lăudat va fi tot cel ce jură întru Dânsul,
că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi.
Şi iarăşi: În revărsatul zorilor m-am gândit la Tine,
că ai fost ajutorul meu,
şi sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
şi dreapta Ta m-a sprijinit.

Psalmul 87

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
ziua am strigat, şi noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea,
Că de rele s-a umplut sufletul meu,
şi viaţa mea de iad s-a apropiat.
Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă;
făcutu-m-am ca un om neajutorat,
între morţi voi fi liber.
Asemenea unor răniţi ce dorm în mormânt,
de care nu Ți-ai mai adus aminte,
şi care din mâna Ta au fost lepădaţi.
Aşezatu-m-au în groapa cea mai dedesubt,
întru întuneric, şi în umbra morţii.
Asupra mea s-a coborât mânia Ta,
şi toate valurile Tale le-ai revărsat peste mine.
Depărtat-ai de la mine pe cunoscuţii mei;
pusu-m-au lor urâciune.
Închis sunt, şi nu pot ieşi;
ochii mei au slăbit de sărăcie.
Strigat-am către Tine, Doamne, ziua întreagă,
întins-am către Tine mâinile mele.
Oare pentru cei morţi vei face minuni?
Sau doctorii vor scula din morţi, şi Te vor mărturisi pe Tine?
Oare va povesti cineva în mormânt mila Ta,
şi adevărul Tău, în locul de pierzare?
Oare cunoaşte-se-vor întru întuneric minunile Tale,
şi dreptatea Ta, în pământ dat uitării?
Iar eu, către Tine, Doamne, am strigat,
şi dimineaţa rugăciunea mea Te va întâmpina.
Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu,
întorci faţa Ta de către mine?
Amărât sunt eu şi întru necazuri, din tinereţele mele;
iar, când m-am ridicat, fui umilit şi fără nădejde.
Peste mine au venit urgiile Tale,
înfricoşările Tale m-au tulburat.
Înconjuratu-m-au asemenea apei,
toată ziua m-au împresurat deodată.
Depărtat-ai de la mine prieten şi vecin,
şi pe cunoscuţii mei, pentru ticăloşie.
Şi iarăşi: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat, şi noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea.
Psalmul 102

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui!
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul,
şi nu uita toate binefacerile Lui.
Pe Cel ce iartă toate fărădelegile tale,
pe Cel ce vindecă toate bolile tale.
Pe Cel ce răscumpără din stricăciune viaţa ta,
pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări.
Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta;
înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţele tale.
Cel ce face milostenie, Domnul,
şi judecată dreaptă, tuturor celor ce li se face strâmbătate.
Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise,
fiilor lui Izrael, hotărârile Sale.
Îndurător şi milostiv e Domnul, îndelung răbdător şi mult milostiv;
nu până în sfârşit se va mânia, nici până în veac va ţine mânie.
Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă,
nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă.
Că, după cât e cerul de înalt de la pământ,
a sporit Domnul mila Sa, peste cei ce se tem de Dânsul.
Pe cât e de departe răsăritul de la apus,
a depărtat de la noi fărădelegile noastre.
Precum miluieşte un tată pe fii;
aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul,
Că El a cunoscut făptura noastră,
adusu-şi-a aminte, că ţărână suntem.
Omul, ca iarba zilele lui,
ca floarea câmpului, aşa va înflori;
Că vânt trece peste dânsa, şi nu va mai fi,
şi nu se va cunoaşte nici locul ei.
Iar mila Domnului din veac şi până în veac,
spre cei ce se tem de Dânsul,
Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, cei ce păzesc legătura Lui,
şi-şi aduc aminte, ca să împlinească poruncile Lui.
Domnul în cer şi-a gătit scaunul
şi împărăţia Lui toate le stăpâneşte.
Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari în virtute,
care împliniţi cuvântul Lui,
ascultând de glasul poruncilor Lui.
Binecuvântaţi pe Domnul, toate puterile Lui,
slujitorii Lui, care faceţi voia Lui.
Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui,
în tot locul stăpânirii Lui;
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Şi iarăși: În tot locul stăpânirii Lui,
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea,
ascultă cererea mea, întru adevărul Tău,
auzi-mă, întru dreptatea Ta.
Şi să nu intri la judecată cu robul Tău,
căci drept, înaintea Ta, nu se va găsi nimeni dintre cei vii.
Că a prigonit duşmanul sufletul meu,
smerit-a până la pământ viaţa mea.
Aşezatu-m-a întru întuneric, ca pe morţii veacului,
și s-a mâhnit întru mine spiritul meu,
întru mine s-a tulburat inima mea.
Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult,
gânditu-m-am la toate lucrurile Tale,
la faptele mâinilor Tale am cugetat.
Întins-am spre Tine mâinile mele,
sufletul meu, spre Tine, ca un pământ fără de apă.
Degrabă auzi-mă, Doamne,
că a slăbit spiritul meu.
Să nu întorci faţa Ta de către mine,
ca să nu mă aseamăn celor ce se coboară în groapă.
Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă mila Ta,
că întru Tine am nădăjduit.
Arată-mi mie, Doamne, calea, pe care voi merge,
că la Tine am ridicat sufletul meu.
Scoate-mă de la duşmanii mei, Doamne,
că la Tine am găsit scăpare.
Învaţă-mă, să fac voia Ta,
că Tu eşti Dumnezeul meu.
Spiritul Tău Cel bun mă va povăţui la pământ drept,
pentru numele Tău, Doamne, îmi vei da viaţă.
Întru dreptatea Ta scoate-vei din necaz, sufletul meu,
şi întru mila Ta vei zdrobi pe duşmanii mei.
Şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu,
căci robul Tău sunt eu.
Şi iarăşi: Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta,
şi să nu intri la judecată cu robul Tău. (De 3 ori.)
Apoi: Spiritul Tău cel bun mă va povăţui la pământ drept.

Mărire…. Și acum….
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.

Rugăciunile Utreniei

Rugăciunea I
Mulţumim Ție, Doamne Dumnezeul nostru, celui ce ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi ai dat în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm, şi să chemăm numele tău cel sfânt; şi să ne rugăm îndurărilor tale, celor ce pururea le ai pentru viaţa noastră. Şi acum trimite ajutorul tău peste cei ce stau înaintea feţei măririi tale celei sfinte, şi aşteaptă de la tine bogată milă; şi le dă lor, ca slujind ţie totdeauna cu frică şi cu dragoste, să laude bunătatea ta cea negrăită. — Că ţie se cuvine toată mărirea, cinstea, şi închinăciunea, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea II
Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile tale pe pământ. Înţelepţeşte-ne, să facem întru frica ta dreptate şi sfinţenie; că pe tine te mărim, cel cu adevărat Dumnezeul nostru; pleacă urechea ta, şi ne auzi pe noi; şi pomeneşte, Doamne, pe cei ce împreună cu noi sunt de faţă, şi se roagă, pe toţi pe nume, şi-i mântuieşte cu puterea ta; binecuvântează poporul tău şi sfinţeşte moştenirea ta; pace dăruieşte lumii tale, bisericilor tale, preoţilor, şi tot poporului tău. — Că bine s-a cuvântat, și s-a preamărit preacinstitul, şi de mare-cuviinţă numele tău, al Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea III
Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile tale; învaţă-ne pe noi, Dumnezeule, dreptatea ta, poruncile tale, şi îndreptările tale; luminează ochii minţii noastre, ca să nu adormim vreodată în păcate spre moarte; risipeşte toată negura de pe inimile noastre; dăruieşte-ne nouă soarele dreptăţii, şi nevătămată păzeşte viaţa noastră, cu pecetea sfântului tău Spirit; îndreptează paşii noştri în calea păcii; dă-ne, să vedem zorile zilei şi ziua întru bucurie, ca să-ţi înălţăm rugăciunile de dimineaţa. — Că a ta este stăpânirea, şi a ta este împărăţia, şi puterea, şi mărirea, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IV
Stăpâne Dumnezeule, cel ce eşti sfânt şi necuprins, care ai zis să strălucească lumina întru întuneric, cel ce ne-ai odihnit în somnul de noapte, şi ne-ai ridicat spre lauda şi ruga bunătăţii tale, fiind îmblânzit de singură milostivirea ta: primeşte-ne pe noi, cei ce şi acum ne închinăm ţie, şi după putinţă îţi mulţumim; şi ne dăruieşte toate cererile cele spre mântuire; arată-ne pe noi fii ai luminii, şi ai zilei, şi moştenitori ai bunătăţilor tale cele veşnice. Pomeneşte, Doamne, întru mulţimea îndurărilor tale, şi pe tot poporul tău, ce este de faţă, şi se roagă împreună cu noi, şi pe toţi fraţii noştri, care sunt pe uscat, pe mare, şi în tot locul stăpânirii tale, care aşteaptă iubirea ta de oameni; şi tuturor le dăruieşte mila ta cea mare. — Ca mântuiţi fiind cu sufletul şi cu trupul, pururea stăruind cu îndrăzneală, să preamărim numele tău cel minunat şi binecuvântat, al Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea V
Vistierule al bunătăţilor, izvorule ce pururea izvorăşti, Părinte sfinte, făcătorule de minuni, atotputernice şi atotstăpâni-torule, toţi ne închinăm, şi ne rugăm ţie, chemând milele tale şi îndurările tale, spre ajutorul şi paza smereniei noastre. Pomeneşte, Doamne, pe robii tăi, şi primeşte rugăciunile cele de dimineaţa ale noastre ale tuturor, ca o tămâie înaintea ta, şi nu socoti nici pe unul din noi netrebnic; ci pe toţi ne păzeşte cu îndurările tale. Pomeneşte, Doamne, pe cei ce priveghează şi cântă, spre mărirea ta, şi a unuia născut Fiului tău şi Dumnezeului nostru, şi al sfântului tău Spirit. Fii lor ajutor şi păzitor; primeşte rugăciunile lor întru altarul tău cel mai presus de ceruri şi înţelegător. — Că tu eşti Dumnezeul nostru, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VI
Mulţumim ţie, Doamne Dumnezeul mântuirilor noastre, că toate le faci spre facerea de bine a vieţii noastre, ca totdeauna la tine să ne uităm, la Mântuitorul şi Făcătorul de bine al suflete-lor noastre; că ne-ai odihnit pe noi în măsura nopţii ce a trecut, şi ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi ne-ai pus la închinarea cinstitului tău nume. Pentru aceasta ne rugăm ţie, Doamne: dă-ne har, şi putere, ca să ne învrednicim a cânta ţie cu înţelegere, şi a te ruga neîncetat cu frică şi cu cutremur, îngrijindu-ne de a noastră mântuire, cu ajutorul Hristosului tău. Pomeneşte, Doamne, şi pe cei ce strigă către tine noaptea; auzi-i pe dânşii, şi-i miluieşte; şi sfărâmă sub picioarele lor pe duşmanii cei nevăzuţi şi potrivnici luptători. — Că tu eşti împăratul păcii, şi Mântuitorul sufletelor noastre, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor.

Rugăciunea VII
Dumnezeule şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, cel ce ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi împreună ne-ai adunat la ceasul rugăciunii: dă-ne har întru deschiderea gurii noastre, şi primeşte ale noastre mulţumiri cele după putinţă; şi ne învaţă îndreptările tale; pentru că a ne ruga, precum se cuvine, nu ştim, de nu ne vei povăţui tu, Doamne, cu Spiritul tău cel sfânt. Pentru aceasta ne rugăm ţie: orice am greşit până în ceasul de acum, cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, cu voia sau fără de voie, slăbeşte, lasă, iartă. Că de te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la tine este mântuirea. Tu singur eşti sfânt, ajutător puternic, păzitor al vieţii noastre, şi întru tine este cântarea noastră pururea. — Fie stăpânirea împărăţiei tale pururea binecuvântată şi preamărită, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VIII
Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai alungat de la noi trândă-via somnului, şi cu chemare sfântă împreună ne-ai chemat, ca şi noaptea să înălţăm mâinile noastre, şi să te mărturisim pe tine întru judecăţile dreptăţii tale: primeşte rugăciunile noas-tre, cererile, mărturisirile, slujbele cele de noapte; şi ne dăruieşte, Dumnezeule, credinţă ne ruşinată, nădejde tare, dragoste nefă-ţarnică; binecuvântează intrările şi ieşirile, faptele, lucrurile, cu-vintele, gândurile noastre; şi ne dă nouă, să ajungem la înce-puturile zilei, lăudând, cântând, şi binecuvântând bunătatea milei tale celei negrăite. — Că s-a binecuvântat preasfânt numele tău, şi s-a preamărit împărăţia ta, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IX
Străluceşte în inimile noastre, iubitorule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoştinţei dumnezeirii tale, şi deschide ochii minţii noastre spre înţelegerea evanghelicelor tale propovăduiri: pune întru noi şi frica fericitelor tale porunci, ca toate poftele trupului călcându-le, viaţă sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bunăplăcerea ta gândind şi făcând. — Că tu eşti sfinţirea şi luminarea noastră, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea X
Doamne, Dumnezeul nostru, cel ce prin pocăinţă, iertare ai dăruit oamenilor, şi pildă a cunoaşterii de păcate, şi a mărturisirii, ne-ai arătat pocăinţa proorocului David spre iertare: însuţi, Stăpâne, pe noi cei căzuţi în multe şi mari greşeli, miluieşte-ne după mare mila ta, şi după mulţimea îndurărilor tale curăţeşte fărădelegile noastre. Că ţie ţi-am greşit, Doamne, celui ce ştii şi cele nearătate şi ascunse ale inimilor oamenilor, şi celui ce singur ai putere, de a ierta păcatele; şi inimă curată zi-dind întru noi, şi cu spirit stăpânitor întărindu-ne, şi bucuria mântuirii tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la faţa ta: ci binevoieşte, ca un bun şi iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-ţi aducem jertfă de dreptate, şi prinos, întru sfintele tale altare.— Cu mila, şi cu îndurările, şi cu iubirea de oameni a unuia-născut Fiului tău, cu care împreună bine eşti cuvântat, cu preasfântul, şi bunul, şi de viaţă făcătorul tău Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XI
Dumnezeule Dumnezeul nostru, cel ce ai aşezat puteri cuvân-tătoare şi înţelegătoare cu vrerea ta, pe tine te rugăm, şi ţie ne cucerim: primeşte preamărirea noastră, cea după putinţă, împreună cu a tuturor făpturilor tale, şi ne răsplăteşte cu darurile cele bogate ale bunătăţii tale; că ţie se pleacă tot genunchiul, al celor cereşti, şi al celor pământeşti, şi al celor dedesubt, şi toată suflarea şi făptura laudă mărirea ta cea neajunsă; pentru că singur eşti Dumnezeu adevărat şi mult milostiv. — Că pe tine te laudă toate puterile cereşti, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XII
Lăudămu-te, cântăm, bine te cuvântăm, şi mulţumim ţie, Dumnezeul părinţilor noştri, că ne-a trecut umbra nopţii, şi ne-ai arătat iarăşi lumina zilei; ci ne rugăm bunătăţii tale: fii milostiv păcatelor noastre, şi primeşte rugăciunea noastră, întru mare mila ta; că la tine scăpăm, la Dumnezeul cel milostiv şi atotputernic. Străluceşte în inimile noastre soarele cel adevărat al dreptăţii tale; luminează mintea noastră, şi simţurile toate le păzeşte, ca umblând ca ziua cu bunăcuviinţă pe calea poruncilor tale, să ajungem la viaţa cea veşnică — pentru că la tine este izvorul vieţii — şi să ne învrednicim a fi întru desfătarea luminii tale celei neapropiate. — Că tu eşti Dumnezeul nostru, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Ectenia mare
Preotul: Cu pace Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, și pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru sfânt locașul acesta, și pentru cei ce cu credință, cu bună cucernicie, și cu frică de Dumnezeu intră într-însul, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru Sfântul Părinte Papa (N), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N), pentru (Înalt) Preasfințitul (Arhi) Episcopul nostru (N), și pentru cinstita Preoțime, întru Hristos Diaconime, pentru tot Clerul și poporul, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru autoritățile și oștirea țării noastre, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru țara noastră, orașul (sau satul) acesta și pentru toate orașele și satele, și pentru cei ce cu credință locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru bună liniștea aerului, și pentru înmulțirea roadelor pământului, și pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, și pentru cei robiți, și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru ca să fim mântuiți de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Apără, mântuiește, miluiește, și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pe preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea, și pururea Fecioară Maria, cu toți Sfinții pomenind-o, pe noi înșine, și unul pe altul, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstirea, și închinarea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin

Se cântă Dumnezeu este Domnul, cu stihurile, glas 3
Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 1. Mărturisiţi-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui.

Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 2. Toate neamurile m-au împresurat, şi întru numele Domnului le-am înfrânt.

Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 3. Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi spune lucrurile Domnului.

Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 4. Piatra, pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta a ajuns cap al unghiului: de la Domnul s-a făcut aceasta, şi este minunată în ochii noştri.

Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.

Troparul Învierii, glas 3
Să se veselească cele cereşti şi să se bucure cele pământeşti. Că a făcut biruinţă cu braţul Său Domnul, călcat-a cu moartea pe moarte; Cel întâi-născut din morţi S-a făcut, din pântecele iadului ne-a izbăvit pe noi şi a dat lumii mare milă.

Troparul Sfinților martiri, glas 4
Martirii Tăi, Doamne, Teopempt și Teona, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au câștigat de la Tine, Dumnezeul nostru; că având tăria Ta, pe chinuitori i-au învins; înfrânt-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,

Troparul Cuvioasei, glas 8
Întru tine Maică cu adevărat s-a mântuit cel după chip; că luând crucea, ai urmat lui Hristos; și astfel ai învăţat să disprețuiești trupul, că este trecător; și să porți grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Sinclitica, spiritul tău.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Troparul Înainteprăznuirii, glas 4
Întorsu-s-a oarecând, râul Iordanului prin cojocul lui Elisei, când s-a înălțat Ilie, şi apele s-au despărţit într-o parte şi într-alta; şi i s-a făcut lui uscată calea cea udă, spre închipuirea botezului, cu adevărat; prin care noi străbatem cursul cel trecător al vieţii. Hristos S-a arătat la Iordan, să sfinţească apele.

Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ţie, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Primul rând de Sedelne ale glasului 3
Hristos din morţi S-a sculat, începătura celor adormiţi, Cel mai întâi-născut decât zidirea şi Făcătorul tuturor celor făcute; firea cea stricată a neamului nostru întru Sine a înnoit-o. Nu vei mai stăpâni de acum, moarte, că Stăpânul tuturor puterea ta a surpat-o.

Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,

Cu trupul moarte gustând, Doamne, amărăciunea morţii ai contenit-o, cu Învierea Ta; și pe om împotriva ei l-ai întărit, nimicirea blestemului celui de demult aducând, Apărătorule al vieţii noastre, Doamne, mărire Ţie!

Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

De frumuseţea fecioriei tale şi de strălucirea curăţiei tale, Gabriel uimindu-se, a zis către tine, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ţie? Sau ce te voi numi pe tine? Nu mă pricep și mă minunez! Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ţie: Bucură-te, ceea ce eşti cu daruri dăruită!

Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ţie, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Al doilea rând de Sedelne ale glasului 3
De neschimbarea Dumnezeirii Tale şi de pătimirea Ta cea de voie, Doamne, întru sine înspăimântându-se, iadul s-a tânguit: mă cutremur de Ipostasul cel nestricat al trupului, văd pe Cel nevăzut, tainic luptându-se cu mine. Pentru aceasta și cei pe care îi țin cântă: Mărire, Hristoase, Învierii Tale!

Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,

Răstignirea cea necuprinsă cu mintea și Învierea cea neînțeleasă, taina cea de negrăit, o teologhisim credincioşii; că astăzi moartea şi iadul s-au prădat, iar neamul omenesc întru nestricăciune s-a îmbrăcat. Pentru aceasta, cu mulţumire cântăm: Mărire, Hristoase, Învierii Tale!

Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Pe Cel necuprins cu mintea, pe Cel de o fiinţă cu Tatăl şi cu Spiritul, în pântecele tău, tainic L-ai încăput, Maica lui Dumnezeu. O singură și neamestecată lucrare a Treimii am cunoscut că e mărită în lume prin naşterea ta. Pentru aceasta, cu mulţumire, cântăm ție: Bucură-te, ceea ce eşti cu daruri dăruită!

Binecuvântările Învierii, glas 5
Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.

Adunarea îngerească s-a mirat, văzându-te pe tine între cei morţi socotit fiind, şi puterea morţii stricând, Mântuitorule, şi împreună cu tine pe Adam ridicându-l, şi din iad pe toţi eliberându-i.

Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.

Pentru ce, din compătimire, miruri cu lacrimi amestecaţi, o, învăţăcele? – grăit-a îngerul, cel ce a strălucit în mormânt, către Purtătoarele de mir; vedeţi voi mormântul, şi cunoaşteţi, că Mântuitorul din mormânt a înviat.

Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.

Foarte de dimineaţă Purtătoarele de mir au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; ci înaintea lor a stat îngerul, şi a zis: Vremea tânguirii a trecut, nu plângeţi, ci spuneţi Apostolilor învierea.

Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.

Purtătoarele de mir femei, cu miruri venind la mormântul tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit zicând: Pentru ce socotiţi cu cei morţi pe cel viu? Că a înviat din mormânt, ca un Dumnezeu.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.

A Treimii.
Inchinămu-ne Tatălui, şi Fiului acestuia, şi Spiritului celui sfânt: Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu.
Pe Dătătorul de viaţă născându-l, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit, şi bucurie Evei, în locul întristării, ai dăruit; şi pe cei căzuţi din viaţă la aceeaşi i-a îndreptat: cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu şi om.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.

Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ţie, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că S-a binecuvântat numele Tău și s-a preamărit împărăția Ta, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Ipacoiul glasului 3
Spăimântând cu vederea, liniștind cu graiurile, Îngerul cel strălucitor a zis Femeilor purtătoare de mir: Pentru ce căutaţi pe Cel viu în mormânt? Sculatu-S-a, deşertând mormintele. Cunoaşteţi pe Cel neschimbat, ca schimbător al stricăciunii; ziceţi lui Dumnezeu: Cât sunt de înfricoşătoare lucrurile Tale, că ai mântuit neamul omenesc.

Antifoanele glasului 3

Antifonul I
Robia Sionului Tu ai scos-o din Babilon; şi pe mine din patimi la viaţă atrage-mă, Cuvântule.

Cei ce seamănă în austru cu lacrimi dumnezeieşti, vor secera spice de viață veșnică întru bucurie.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Prin Spiritul Sfânt toată buna dăruire, ca și prin Tatăl şi prin Fiul, împreună-străluceşte, întru Care toate viază şi se mişcă.

Antifonul II
De n-ar zidi Domnul casa faptelor bune, în zadar ne-am osteni; dar păzindu-ne El sufletul, nimeni nu va prăda cetatea noastră.

Ca o roadă a pântecelui, prin Spiritul, fii se fac Ție, Hristoase, ca și Tatălui, sfinții, pururea.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

În Spiritul Sfânt se vede toată sfinţenia, înţelepciunea, că dă fiinţă la toată făptură; Acestuia să slujim, ca şi Tatălui şi Cuvântului, că Dumnezeu este.
Antifonul III
Cei ce se tem de Domnul fericiţi vor umbla în cărările poruncilor, că vor mânca toată roada cea de viaţă.

Veseleşte-te, Întâiule păstor al turmei, văzând împrejurul mesei Tale pe fiii Tăi, purtând stâlpări de fapte bune.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

În Spiritul Sfânt este toată bogăția măririi, din Care vine har și viață la toată zidirea; că lăudat este împreună cu Tatăl și cu cuvântul.

Preotul: Înțelepciune! Să luăm aminte.

Prochimenul glasului 3
Spuneţi între neamuri că Domnul a împărăţit, pentru că a întărit lumea, care nu se va clinti. (Ps. 95, 10)

Stih: Cântaţi Domnului cântare nouă. (Ps. 32, 3)

Spuneţi întru neamuri că Domnul a împărăţit, pentru că a întărit lumea, care nu se va clinti. (Ps. 95, 10)

Preotul: Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.

Preotul: Că sfânt eşti Dumnezeul nostru și întru Sfinți Te odihnești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Se cântă Toată suflarea… pe glasul 3
Toată suflarea să laude pe Domnul. — Toată suflarea și toată făptura să laude numele Domnului. — Lăudaţi pe Dumnezeu întru Sfinţii lui.

Apoi:
Preotul: Şi pentru ca să ne învrednicim a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeu să-l rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-te spre noi, (de 3 ori.)
Preotul: Înţelepciune, drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Poporul: Şi spiritului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie după Sfântul apostol și evanghelist Luca, citire:
Poporul: Mărire Ţie, Doamne, mărire Ţie.
Preotul: Să luăm aminte.

Evanghelia a VI-a Învierii. Evanghelia după Luca (24, 36-53)

În vremea aceea, după ce a înviat din morţi, Isus a stat în mijlocul discipolilor Săi şi le-a zis: Pace vouă! Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd un spirit. Şi Isus le-a zis: De ce sunteti tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inimile voastre? Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că spiritul nu are carne şi oase precum Mă vedeţi pe Mine că am. Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale. Deci, încă necrezând ei de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare? Iar ei I-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere. Şi, luând, a mâncat înaintea lor. Apoi le-a zis: Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în profeți şi în psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris, şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi şi să se propovăduiască în numele Său pocăinţa, spre iertarea păcatelor, la toate neamurile, începând de la Ierusalim. Voi sunteti martorii acestora. Şi iată, Eu trimit peste voi făgăduinţa Tatălui Meu; însă voi să şedeţi în cetatea Ierusalimului până ce vă veţi îmbrăca cu putere de sus. Şi i-a dus afară până spre Betania şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi, pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare. Şi erau în toată vremea în templu, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu. Amin.

Poporul: Mărire Ţie, Doamne, mărire Ţie.

Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm sfântului Domn, lui Isus unuia celui fără de păcat. Crucii tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea ta o lăudăm şi o preamărim. Că tu eşti Dumnezeul nostru: afară de tine pe altul nu ştim, numele tău numim. Veniţi toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea lui: că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta,
și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea
și de păcatul meu curățește-mă.
Că fărădelegea mea eu o cunosc
și păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ție unuia am greșit
și ce este rău înaintea Ta am făcut,
Ca să te arăți drept întru cuvintele Tale
și biruitor să ieși când te vor judeca.
Că iată întru fărădelegi am fost conceput
și în păcate m-a născut maica mea.
Că iată adevărul ai iubit;
cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, le-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți;
spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie și veselie;
bucura-se-vor oasele mele cele umilite.
Întoarce fața Ta de la păcatele mele
și toate fărădelegile mele șterge-le.
Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule
și Spirit drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la fața Ta
și Spiritul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale
și cu Spirit stăpânitor mă întărește.
Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale
și cei păcătoși la Tine se vor întoarce.
Mântuiește-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide
și gura mea va vesti lauda Ta.
Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi adus;
arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: spirit umilit;
inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Bine fă, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului,
și să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci bineplăcute-Ți vor fi jertfa dreptății,
prinosul și arderile de tot;
atunci vor aduce pe altarul Tău viței.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,
Glas 2
Pentru rugăciunile Apostolilor tăi, milostive, şterge mulțimea păcatelor noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, milostive, şterge mulţimea păcatelor noastre.

Stih, glas 6
Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila ta, şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegile noastre.

Stihiră, glas 6
Înviind Isus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică şi mare milă.

Preotul: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul tău şi binecuvântează moştenirea ta; cercetează lumea ta cu milă şi cu îndurări; înalţă puterea creştinilor dreptcredincioşi; şi trimite peste noi milele tale cele bogate: pentru rugăciunile Preacuratei Doamnei noastre, Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor cereşti Puteri ale celor fără de trupuri, ale cinstitului mărit profet Înaintemergător şi Botezător Ioan; ale sfinţilor măriţi şi întru tot lăudaţi Apostoli; ale celor dintru sfinţi Părinţii noştri şi ai lumii mari Dascăli şi Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul, şi Ioan Gură-de-aur; şi ale celui dintru sfinţi părintelui nostru Nicolae Arhiepiscopul de la Mira Liciei, făcătorul de minuni, ale celui dintru sfinţi părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul românilor; ale sfinţilor măriţi şi bine învingători Martiri ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtători Părinţilor noştri; ale sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti părinţi Ioachim și Ana, ale Sfinților martiri Teopempt și Teona și ale Cuvioasei Sinclitica și ale tuturor Sfinţilor, rugămu-te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm ţie, şi te îndură spre noi.

Poporul: Doamne, îndură-te spre noi — (de 12 ori.)

Preotul, cu glas înalt:
Cu mila, şi cu îndurările, şi cu iubirea de oameni a unuia născut Fiului tău, cu care împreună bine eşti cuvântat, cu preasfântul, şi bunul, şi de viaţă făcătorul tău Spirit, acum şi pururea, şi în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

CANOANELE

Canonul Învierii glasului 3, din Octoih
Canonul Înainteprăznuirii botezului, din Minei, glas 1.
Canonul Sfinților Martiri, din Minei, glas 5.
Canonul Cuvioasei, din Minei, glas 2.
Catavasiile Botezului Domnului, glas 2.

Canonul Învierii
Cântarea I, glas 3
Irmos:
Cel ce odinioară a împreunat apele la un loc cu dumnezeiasca voie, şi a despărțit marea pentru poporul lui Israel, Acesta este Dumnezeul nostru cel preamărit; Acestuia unuia să-i cântăm, că S-a preamărit.

Cel ce a osândit pământul să aducă călcătorului de poruncă roadă din sudoare. Acesta este Dumnezeul nostru, Care, primind trupeşte cunună de spini din mână călcătoare de lege, blestemul a dezlegat, că S-a preamărit.

Biruitor încununat împotriva morţii S-a arătat, înfricoșând moartea; că, trup pătimitor însufleţit luând, Acesta este Dumnezeul nostru şi, luptându-Se cu tiranul, pe toţi i-a înviat, că S-a preamărit.

A Născătoarei
Adevărată Născătoare de Dumnezeu te măresc pe tine toate neamurile, ceea ce ai născut fără sămânţă; că, intrând în pântecele tău cel sfinţit, a luat ființa noastră și S-a născut din tine Dumnezeu și Om. Acesta este Dumnezeul nostru.

Canonul Înainteprăznuirii
Hristos vine la Botez, Hristos la Iordan merge, Hristos îngroapă în ape acum păcatele noastre ca un Bun; cu veselie să-i cântăm Lui că S-a preamărit.

Să stropească veselindu-se norii veselie veşnică, Hristos Isus merge, cu apele Iordanului să înece râurile păcatelor, dăruind tuturor luminare.

Iată lumina se arată, iată curăţirea se iveşte, iată Mântuitorul stă de faţă, ca să strălucească celor din întuneric dumnezeieştile raze. Pe Acesta cu gânduri curate bucurându-ne să-L primim.

Canonul Sfinților Martiri
Veniţi credincioşilor să prăznuim împreună pomenirea cea prealăudată a mucenicilor, cu cântări spirituale, preamărind pe Hristos.

Mucenicii lui Hristos, şi apărătorii cei tari ai credinţei, întrarmându-se cu tărie împotriva necredinţei, au biruit pe vrăjmaşul.

Gonaciul cel necredincios, şi străin de credinţa lui Hristos, iuţindu-se cu mânie păgânul împotriva mucenicilor, s-a biruit de credinţă.

Canonul Cuvioasei
Dorind să încununez cu cântări pomenirea ta, ţie îndrăznesc eu cel necântăreţ, şi cu totul necurat; ci dă-mi mie cuvântul înţelepciunii şi al curăţiei, prin rugăciunile tale.

Ridicându-ţi tot gândul către dumnezeiasca înălţime, şi către noianul bunătăţilor; şi cunoscând ce lucru sunt desfătările cele de sus, te-ai depărtat de toate rudeniile tale.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,

Înălţându-ţi gândul către Dumnezeu Cel Preaînalt, trupul tău care era lipit către cele pământeşti, prin postiri, şi prin ostenelile l-ai uşurat, poftind strălucirea cea mare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rămânând ceea ce a fost, Cel ce S-a întrupat din pântecele tău, Născătoare de Dumnezeu, ne-a dăruit nouă celor din ţărână, ceea ce am fost mai înainte, izbăvindu-ne din păcate.

Cântarea I a Catavasiilor Botezului, glas 2
F
undul adâncului l-a descoperit, şi pe uscat pe ai Săi i-a trecut, întru acelaşi acoperind pe potrivnici, Domnul, Cel tare în războaie, că S-a preamărit.

Canonul Învierii
Cântarea III, glas 3
Irmos:
Cel ce ai adus toate din cele ce n-au fost, cu cuvântul zidindu-le şi săvârşindu-le cu Spiritul, Atotţinătorule Stăpâne, întăreşte-mă întru dragostea Ta.

Prin Crucea Ta s-a ruşinat necuratul; că a făcut groapa, pe care săpând-o, a căzut într-însa; iar puterea celor smeriţi, s-a înălţat întru învierea Ta, Hristoase.

Propovăduirea dreptei credinţe ca o apă a acoperit mările neamurilor, Iubitorule de oameni; că, sculându-Te din mormânt, ai descoperit lumina Treimii.

A Născătoarei
Minunate lucruri s-au grăit despre tine, ceea ce eşti cetate însufleţită a Celui ce împărățeşte pururea; că prin tine, Stăpână, Dumnezeu a viețuit împreună cu cei de pe pământ.

Canonul Înainteprăznuirii
Cel ce şade mai înainte de veci împreună cu Tatăl şi cu Spiritul, acum mai pe urmă întrupându-Se din Fecioară precum ştie, Hristos merge la Botez, nemurire prin dumnezeiasca baie, tuturor dăruind.

Cu ape vrând să îngroape păcatele noastre, în râurile Iordanului pentru milostivirea milei, Hristos Dumnezeu merge. Şi iarăşi va să ne zidească prin Botez pe noi cei stricaţi.

Goliciunea cea de ruşine a strămoşului Adam acoperindu-o, Te goleşti de bunăvoie, şi cu curgerile Iordanului pe Tine însuţi Te acoperi, Cel ce cu apă acoperi cele de deasupra, Hristoase unule mult Milostive.

Canonul Sfinților Martiri
Să lăudăm pe dumnezeieştii Mucenici, pe apărătorii credinţei, pe Teopemt şi pe Teona, cei pururea lăudaţi.

Mucenicii lui Hristos arătându-se îndreptare, chip şi pildă, s-au făcut povăţuitori sfinţilor spre lupte.

Râvnind mucenicii vieţii acestora, celei îmbunătăţite, toţi cu un gând stând de faţă înaintea scaunului tiran, strigau: Creştini suntem toţi.

Canonul Cuvioasei
Nicicum nu ţi-ai ferit trupul care se chinuia neoprit de multe răni, afară din ostenelile sihăstriei, cu care se izgonea supărătorul.

Alesu-ţi-ai Cuvioasă calea cea strâmtă, pricinuitoarea vieţii celei nestricate şi dumnezeieşti, defăimând calea cea largă, de care nimic nu este mai rău cu adevărat, la cel ce are minte.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,

Floarea cea rumenă a feţei tale ai lepădat-o cu topirea şi cu ostenelile înfrânării, şi aprinderea ochilor tăi ţi-ai stins, cu mulţimea lacrimilor.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Întrupându-se Cuvântul din tine Preacurată, şi vrând să spele trupul omenesc de întinăciune, prin pilda curăţirii neîntinatului trup, Se primeşte în ape.

Cântarea a III a a Catavasiilor Botezului, glas 2
D
omnul, Cel ce dă împăraților noştri tărie şi înalţă fruntea unşilor Săi, S-a născut din Fecioară şi vine la Botez. Drept aceea, credincioşii să-I strigăm: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.

Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ţie, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Condacul înainteprăznuirii, glas 2
La repejunile Iordanului astăzi venind Domnul, către Ioan a strigat: Nu te teme a Mă boteza, că am venit să mântuiesc pe Adam cel întâi zidit.

Sedealna Cuvioasei, glas 5
Osteneala pustnicilor tu covârşindu-o, în ceruri te desfătezi, în luminat locaş, şi de mai bună rază te-ai umplut. Pentru că bărbăteşte pe calea cea cu anevoie ai umblat, biruind acestea de aici, şi îngerilor te-ai asemănat; şi acum măririi acelora eşti împărtăşită.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Sedealna Martirilor, glas 1
Teopemt arătându-se Ierarh celor de jos, s-a arătat prin chinuri Ierarh şi în cele de sus, şi împotrivirea tiranilor nerăbdând s-a rănit. Şi bucurându-se a strigat: Cinstesc pe Unul, Cel ce a îngropat în curgerile Iordanului, păcatele oamenilor.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sedealna Înainteprăznuirii
Ploaia cea mare merge, să Se boteze la râurile Iordanului cu trupul voind. Către care dumnezeiescul Mergătorînainte, spăimântându-se a grăit: Cum Te voi boteza pe Tine, Cel ce nicicum întinăciune nu ai? Cum îmi voi tinde dreapta pe capul Tău, de Care se cutremură toate.

Canonul Învierii
Cântarea IV, glas 3
Irmos:
Avut-ai către noi puternică iubire, Doamne, că pe Unul-Născut Fiul Tău pentru noi la moarte L-ai dat. Pentru aceasta, mulţumind, strigăm Ție: Mărire puterii Tale, Doamne!

Bătăi şi răni din milostivire ai suferit Hristoase, ocara pălmuirilor răbdând, şi cu îndelungată răbdare scuipări suferind, prin care mi-ai adus mie mântuirea. Mărire puterii Tale, Doamne.

În trup muritor, cu moartea Te-ai amestecat, Cel ce eşti Viața, pentru ticăloşia celor lipsiţi şi pentru suspinul săracilor Tăi; şi nimicind pe cel nimicitor, Preamărite, pe toţi împreună i-ai înviat, unule Iubitorule de oameni.

A Născătoarei
Adu-Ți aminte, Hristoase, de turma pe care ai agonisit-o cu patima Ta; rugăciunile pline de milostivire ale preamăritei Maicii Tale primește-le şi cercetează turma Ta cea năcăjită, mântuind-o cu puterea Ta, Doamne.

Canonul Înainteprăznuirii
Luaţi apa vieţii, că iată acum a venit Izvorul păcii cu adevărat, ca să usuce apele necredinţei cele tulburate, şi să izvorască luminare celor ce cântă lui: Mărire puterii Tale, Doamne.

Veseleşte-te pustie, toată firea omenească ceea ce erai mai înainte însetată. Acum S-a arătat izvorul desfătării, stricând seceta păcatului cu apele Iordanului. Căruia cu credinţă cântăm: Mărire puterii Tale, Doamne.

Glasul celui ce strigă după proorocie a răsunat în cugetele cele pustiite zicând: Gătiţi căi drepte lui Hristos, Celui ce vine, ca prin Botez să ne curăţească pe noi cei învechiţi, dezlegând osândirea cea dintâi.

Canonul Sfinților Martiri
Toată lumea au adăpat-o cu cuvinte dumnezeieşti, marii mucenici ai lui Hristos, şi a încetat înşelăciunea.

Avuţia ce nu se poate răpi au aflat cu adevărat mucenicii, defăimând avuţia, mărirea şi strălucirea celor pământeşti.

Înarmându-se mucenicii cu arma lui Hristos, cu aceea au surpat toată cruzimea tiranului.

Canonul Cuvioasei
Fiind tu aleasă la frumuseţile trupului, te-ai făcut la mulţi pricină vederii tale, fără dobândire a lor. Pentru aceea însăţi tu stricându-ţi frumuseţea feţei, te-ai făcut părtaşă frumuseţii celei dumnezeieşti.

Ca Iov ai răbdat pătimirea trupului! Nu ai primit cuvânt de cererea sfârşitului, ci supunându-te vremii şi firii, te-ai mutat către lăcaşul cel dumnezeiesc.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,

Osebitu-te-ai singură de rudenii şi de părinţi şi de bogăţie, alegând pe singur Hristos, bogăţia cea nefurată şi necheltuită, cu Care împreună te-ai făcut părtaşă măririi celei de sus.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Naşterea ta cea fără stricăciune de om, pe Adam a mântuit din stricăciune că şi zămislirea s-a făcut mai presus de om, pentru aceea izbăveşte-mă Fecioară de stricăciunea răutăţilor.

Cântarea a IV a a Catavasiilor Botezului Domnului, glas 2
A
uzit-am, Doamne, glasul Tău, Care a zis: Glasul celui ce strigă în pustie, când ai tunat peste ape multe, mărturisind Fiului Tău, cu totul fiind de faţă, iar prin Spiritul a strigat: Tu eşti Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu.

Canonul Învierii
Cântarea V, glas 3
Irmos:
Spre Tine mă îndrept din zori, Ziditorule a toate, la pacea care covârşeşte toată mintea, pentru că lumină sunt poruncile Tale, întru acestea povăţuieşte-mă.

Judecătorului celui nedrept fiind dat prin ura iudeilor, Văzătorule a toate, şi judecând tot pământul cu dreptate, ai mântuit pe Adam din osânda cea de demult.

Pacea Ta dăruiește-o bisericilor Tale, Hristoase, cu nebiruita putere a Crucii Tale, Cel ce ai înviat din morţi, și mântuieşte sufletele noastre.

A Născătoarei
Cort sfânt şi mai încăpător decât cerurile te-ai arătat, pururea Fecioară, ca una care ai născut pe Cel neîncăput de toată zidirea, pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Canonul Înainteprăznuirii
Împăratul păcii Hristoase, Tu fiind, peretele cel din mijloc al vrajbei l-ai stricat, întru asemănarea trupului arătându-Te pe pământ. Pentru aceasta venirea Ta văzând, Ioan s-a spăimântat cu frică poruncindu-i ca să-şi pună mâna pe Tine.

Capetele balaurilor ca să le sfărâme cu ape Hristos sârguindu-Se acum a mers, şi a strigat către Botezătorul cel ce se cutremura: Întindeţi mâna ta şi te atinge de creştetul Meu, şi frica o leapădă, săvârşind ceea ce ţi-am poruncit.

Arătat-a Proorocul oarecând Darul Botezului, prin Dumnezeiescul Spirit, lovind apele Iordanului cu cojocul. Care s-au despărţit, făcându-se nouă cale la dumnezeiască naşterea cea de-a doua, arătându-Se într-însele Hristos.

Canonul Sfinților Martiri
Înţelepţii Mucenici cei întrarmaţi ai credinţei, biruind vitejeşte chinurile vrăjmaşilor celor fărădelege au primit cununi.

Nici amăgirea, nici mărirea celor pământeşti, n-au putut să oprească călătoria credinţei voastre mucenicilor, pentru aceea vă şi veseliţi.

Stând înaintea Scaunului Măririi Domnului, împreună cu îngerii rugaţi-vă neîncetat să dea iertare de păcate celor ce vă laudă pe voi cu credinţă,

Canonul Cuvioasei
Făcutu-te-ai înţeleaptă lăcaş Cuvântului, Celui ce locuieşte în suflete curate; că tu preamărită ai luminat frumuseţea sufletului tău, cu multe osteneli sihăstreşti.

Trupul tău cel rumen din darul cel firesc, l-ai omorât prin multe osteneli, luminând mai mult cu lumina bunătăţilor chipul sufletului tău, care străluceşte luminat.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,

Materia trupului, arzându-o tu, cu dragostea sufletului tău cea către Hristos, acum te bucuri adevărat fără de materie împreună cu îngerii cei fără materie privind pe Dumnezeu.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cel ce S-a născut din pântecele tău Preacurată, cu adevărat fără de sămânţă, Hristos capul credincioşilor, a zdrobit acum pe capul balaurilor ce erau încuibaţi în râuri.

Cântarea a V a a Catavasiilor Botezului Domnului, glas 2
I
sus, Începătorul vieţii, vine să dezlege osânda lui Adam celui întâi-zidit. Şi ca Dumnezeu, curăţire netrebuindu-I, pe cel căzut îl curăţeşte în Iordan, întru care, omorând vrajba, dăruieşte pacea, care covârşeşte toată mintea.

Canonul Învierii
Cântarea VI, glas 3
Irmos:
Adâncul cel mai de jos al păcatelor m-a împresurat, și slăbește spiritul meu; ci tinzând braţul Tău cel înalt, Stăpâne, ca pe Petru, mântuieşte-mă, Îndreptătorule.

Adâncul milei şi al îndurărilor m-a înconjurat prin coborârea Ta; că întrupându-Te şi făcându-Te în chip de rob, Stăpâne, m-ai îndumnezeit şi cu Tine împreună m-ai preamărit.

Omorâre a răbdat omorâtorul, văzând înviat pe Cel omorât; acestea sunt semnele Învierii Tale, Hristoase, și răsplătirile preacinstitei Tale pătimiri.

A Născătoarei
Preacurată, ceea ce singură mai presus de minte ai mijlocit între Făcătorul și între oameni, roagă pe Fiul tău ca să fie milostiv și apărător al robilor tăi celor ce au greşit.

Canonul Înainteprăznuirii
Milostivirea îndurărilor Hristos arătând, în chip de rob, Cel neschimbat a mers la rob cerând Botez, scoţând din robie omenirea. De a Căruia venire spăimântându-se s-a înfricoşat, şi de frică s-a tras înapoi.

Cum Te vor sprijini curgerile râului, pe Tine focul cel nesuferit, Care mergi acum? Cum vor vedea goliciunea Ta cereştii îngeri? Cum îşi va întinde Ioan mâna spre Tine, Cuvântul lui Dumnezeu cel fără început? Care din pământ l-ai zidit pe dânsul.

Marea fugind s-a despărţit, arătând poporului celui nou dumnezeiasca trecere, care a lucrat-o în apă, cu trupul viind, Cel ce a izvorât ape din piatră în chip minunat. Pe Acesta ca pe un Dumnezeu să-L mărim, Care sfărâmarea noastră a doua oară a zidit-o.

Canonul Sfinților Martiri
Încetat-au mucenicii înşelăciunea idolilor, chinuindu-se în privelişte, şi toată necredinţa au pierdut-o de pe pământ cu patimile lor.

Vrăjmaşul credinţei, a pus slugile sale cu săbiile scoase, să vă omoare amar pe voi mucenicilor ca pe nişte miei.

Cum aţi văzut pe tirani întrarmaţi cu săbii, voi ceata sfinţilor aţi strigat fără frică: Ostaşi ai lui Hristos suntem, o judecătorule.

Canonul Cuvioasei
Luminându-te cu raza Spiritului toată desfătarea poftelor trupeşti, ai lepădat-o. Căci te-ai rănit de dragostea bunătăţilor.

Astăzi ţi-a strălucit pomenirea mai luminat decât luceafărul, luminând întunericul sufletelor; ceea ce eşti podoaba pustnicilor şi a sihaştrilor.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,

Cinstea curăţiei ai păzit-o, poftind cămara de mire cea nestricăcioasă, că te-ai înfierbântat de dragostea lui Hristos, Mirele tău.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ca să ne umplem de mărire a venit Domnul măririi la omul cel fără mărire. Căci ca un om spălându-se Fiul tău Preacurată, a preamărit pe oameni.

Cântarea a VI a a Catavasiilor Botezului Domnului, glas 2
G
lasul Cuvântului, sfeşnicul Luminii, Luceafărul mergător înaintea Soarelui, în pustie strigă tuturor popoarelor: Pocăiţi-vă şi mai înainte vă curăţiţi, căci, iată de faţă stă Hristos, mântuind lumea din stricăciune.

Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ţie, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Tu eşti împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie mărire înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Condacul învierii glasului 3
Înviat-ai astăzi din mormânt, Îndurate, şi pe noi ne-ai scos din porţile morţii. Astăzi Adam dănțuiește și Eva se bucură, iar profeții împreună cu patriarhii laudă neîncetat puterea cea dumnezeiască a stăpânirii Tale.

Icosul
Cerul şi pământul astăzi să dănţuiască și pe Hristos-Dumnezeu cu un gând să-L laude, că pe cei legaţi din morminte i-a ridicat. Împreună se bucură toată făptura, aducând cântări vrednice Ziditorului a toate şi Mântuitorului nostru; că astăzi, pe cei muritori din iad scoţându-i, ca un dătător de viață, la ceruri împreună i-a înălţat, şi a zdrobit trufia vrăjmaşului şi porţile iadului le-a sfărâmat cu puterea cea dumnezeiască a stăpânirii Sale.

Sinaxar
În această lună în ziua a cincea, Înainteprăznuirea Botezului Domnului şi amintirea sfinţilor martiri Teopempt şi Teona și a Sfintei cuvioase Sinclitica.
Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, îndură-Te şi ne mân-tuieşte pe noi. Amin.

Canonul Învierii
Cântarea VII, glas 3
Irmos:
Precum de demult pe cei trei tineri binecredincioşi i-ai răcorit în văpaia haldeilor, cu focul cel luminător al Dumnezeirii, luminează-ne și pe noi, care strigăm: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Ruptu-s-a catapeteasma cea luminată a Templului la răstignirea Făcătorului, arătând adevărul cel ascuns în Scriptură credincioşilor ce strigă: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri.

Împunsă fiind coasta Ta, Hristoase, picături, dumnezeiește curgătoare din sângele Tău cel de viață făcător, cu iconomie picurând pe pământ, au înnoit pe cei din pământ, care strigă: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinţilor noştri.

A Treimii
Pe Spiritul cel bun împreună cu Tatăl şi cu Fiul Unul-Născut să-L preamărim credincioşii, cinstind o Stăpânie în Trei și o Dumnezeire, strigând: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinţilor noştri.

Canonul Înainteprăznuirii
Hristos mântuirea S-a arătat, luminare dăruind. Să se bucure Cerul, şi norii să picure cu adevărat dreptate, celor ce strigă: Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.

Lâna care mai înainte a văzut-o Ghedeon, şi paharul fiind plin de apă de se vărsa, luminat a arătat Botezul Tău, Hristoase, Care botezându-Te îl dai celor ce cântă: Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.

Apele cele sărate ce erau neroditoare, vindecându-le Elisei, mai înainte a închipuit bună rodirea cinstitei ape, care vrea să fie cu taină celor ce cântă: Dumnezeul părinţilor bine eşti cuvântat.

Canonul Sfinților Martiri
Sfârşit mucenicesc împreună aţi primit, omorându-vă cu sabia, cu femeile şi cu copiii, lui Hristos strigând: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Se bucurau sfinţii, văzându-se pe sine-şi că se săvârşesc prin sabie, şi cu credinţă strigau: Bine eşti cuvântat Dumnezeul părinţilor noştri.

Trufia păgânilor a pierit de pe pământ, şi dumnezeii lor au căzut la pământ, cu mărturisirea mucenicilor, care au luat cununi.

Canonul Cuvioasei
Rău socotind potrivnicul, gândea să slăbească tăria sufletului tău cu boli, dar te-a aflat ca un Iov răbdător şi înţelept, şi rănindu-se de înţeleaptă răbdarea ostenelilor tale, s-a biruit.

Întru tine înţeleaptă, sufletul fiind plin de dumnezeieşti poveri, a scăpat acum de întreitele valuri ale vieţii, către limanul cel liniştit, unde s-a gătit dedemult odihna patimilor tale celor multe.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,

Fiind ca o lumină în lăcaş de vieţuire obştească, ai îndreptat pe obşte a nu-şi schimba niciodată locul, căci răbdarea este pricinuitoare de mare răsplătire; şi cu adevărat nu te-ai lenevit, a fi folositoare sihaştrilor, cu cuvinte şi cu fapte.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Firea apelor mă spală de păcate cu voirea naşterii tale celei mai presus de cuvânt, Mireasă a lui Dumnezeu, căci curăţirea lui Dumnezeu, Făcătorului de lumină, spală pe cei întinaţi cu multe greşeli, Fecioară.

Cântarea a VII a a Catavasiilor Botezului Domnului, glas 2
P
e tinerii cei binecredincioşi, care au intrat în cuptorul cel de foc, suflând Spiritul cel răcoritor, şi coborârea dumnezeiescului înger i-a păzit. Deci, în văpaie răcoriţi fiind, cu mulţumire cântau: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.
Canonul Învierii
Cântarea VIII, glas 3
Irmos:
Cu focul cel greu de răbdat amestecându-se tinerii, cei ce au stat întru dreapta credinţă, şi de văpaie fiind nevătămaţi, cântare dumnezeiască au cântat: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Ruptu-s-a catapeteasma Templului, când s-a înfipt Crucea Ta în locul Căpăţânii, şi făptura împreună s-a cutremurat de frică, cântând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Înviat-ai, Hristoase, din mormânt, şi pe cel căzut cu amăgirea, pe lemn l-ai îndreptat cu dumnezeiasca putere, pe cel ce strigă şi grăieşte: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

A Născătoarei
Biserică a lui Dumnezeu te-ai arătat, locaş însufleţit și chivot, că pe Făcătorul cu oamenii L-ai împăcat, curată Născătoare de Dumnezeu, şi după vrednicie toți te lăudăm şi te preaînălţăm întru toți vecii.

Canonul Înainteprăznuirii
Laudă cu mare glas Stăpânului să-i înălţăm; că a venit şi S-a arătat, intrat-a în ape şi S-a golit Cel ce îmbracă Cerul cu nori, şi S-a botezat, curăţindu-ne pe noi cei ce cântăm: Bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Veniţi să mergem cu gândul la Iordan, vedenie mare într-însul să vedem; că Isus, luminarea vine, şi se pleacă sub mâna slugii, celui ce cu cutremur cântă: Bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Cărbunele pe Care mai înainte l-a văzut Isaia, în apele Iordanului aprinzându-Se, a ars toată materia păcatelor, şi a dat celor sfărâmaţi a doua zidire. Pentru aceasta lăudând să cântăm: Bine să cuvânteze toată făptura pe Domnul, şi să-L preaînalţe întru toţi vecii.

Canonul Sfinților Martiri
Pe unul Cel Milostiv, Împărat al măririi, mărturisind înţelepţii mucenici, au luat darurile biruinţei, cu bună îndrăzneală, strigând: Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Tare au stat împotrivă mucenicii lui Hristos împotriva tiranului, nevoindu-se vitejeşte, biruind înşelăciunea idolilor, şi cu bună îndrăzneală strigând: Popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Ca nişte diamante, vitejii ostaşi biruind îngrozirile tiranului şi chinurile, cu bucurie strigau: Preoţi cântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci.

Canonul Cuvioasei
Tu fericită pofteai să ajungi cu adevărat către pământul celor blânzi, unde locuiesc în veci cetele îngerilor şi ale cuvioşilor, ale sihaştrilor, şi ale fecioarelor, lăudând cu cântări pe Hristos în veci.

Cu frumseţea cea din fire fiind aleasă, înţelepţeşte te-ai nevoit, pentru patimile sufletului, ca să biruiască chipul frumuseţii patimile cele sufleteşti. Drept aceea stingând frumuseţea trupului, ţi-ai aprins prin sihăstrie sufletul tău.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu

Având către Dumnezeu gând priveghetor din osârdia sufletului, ai adormit desăvârşit măiestriile înşelătorului, cel meşteşugăreţ de rele, şi acum preamărită fiind adormită, vieţuieşti în veci.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Vrând Fiul tău Preacurată să nască pe oameni din nou, merge, grăbind ca un om către Iordan, pentru dragostea cea desăvârşită, să Se boteze fără de întinăciune, ca să cufunde toată întinarea răutăţii oamenilor.

Cântarea a VIII a a Catavasiilor Botezului Domnului, glas 2
T
aină minunată a arătat cuptorul Babilonului, care a izvorât rouă. Că în valurile sale vrea să primească Iordanul pe Focul cel netrupesc şi să îngăduie pe Ziditorul, Cel ce Se botează cu trupul; pe Care Îl binecuvântează popoarele şi Îl preaînalţă întru toţi vecii.

Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica luminii în cântări cinstind-o, să o mărim!

Stih 1: Mărește, sufletul meu pe Domnul şi s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 2: Că a căutat spre smerenia servei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 3: Că mi-a făcut mie lucruri mari Cel puternic, și sfânt este numele Lui şi mila Lui în neam și în neam, spre cei ce se tem de El.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 4: Făcut-a tărie cu braţul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 5: Coborât-a pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriţi, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 6: Primit-a pe Israel, robul Său, că și-a adus aminte de îndurare, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui până în veac.

Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Canonul Învierii
Cântarea IX, glas 3
Irmos:
Minune nouă şi potrivită lui Dumnezeu. Că prin ușa cea încuiată a Fecioarei în chip vădit a trecut Domnul; gol la intrare, și purtător de trup S-a arătat la ieșire Dumnezeu, și uşa a rămas încuiată. Pe aceasta în chip de negrăit, ca pe Maica lui Dumnezeu o mărim.

Înfricoşător este a Te vedea pe Tine, Făcătorul, pe lemn ridicat, Cuvântule al lui Dumnezeu, iar pe Dumnezeu pătimind cu trupul pentru robi, și în mormânt fără suflare zăcând, şi pe cei morţi în iad dezlegând. Pentru aceasta, pe Tine, Hristoase, ca pe Cel atotputernic, Te mărim.

Din stricăciunea morţii ai mântuit pe strămoşi, Hristoase, fiind pus în mormânt, şi viață ai înflorit, pe cei morţi înviind, îndrumând firea omenească la lumină și întru dumnezeiască nestricăciune îmbrăcându-o. Pentru aceasta, pe Tine, Izvorul luminii celei de-a pururea vii, Te mărim.

A Născătoarei
Arătatu-te-ai locaș și scaun al lui Dumnezeu, în care a locuit Cel ce este întru cei de sus, născându-Se fără ispită bărbătească, nedeschizând deloc uşile trupului tău, Preacurată. Pentru aceasta, cu rugăciunile tale cele neîncetate, Preasfântă, stinge sămânța războaielor și lumea împac-o, dăruindu-i pacea Fiului tău și Mântuitorului nostru.

Canonul Înainteprăznuirii
Taină străină văd şi preamărită! Isus merge de bună voie la apa Iordanului, strigând către Ioan: Prietene încredinţează-mi dreapta ta Mie, Celui ce săvârşesc lucruri înfricoşătoare, spre câştigarea de popoare.

Pustiile Iordanului să înflorească, cei ce şedeţi întru întuneric, Lumina cea mare ce S-a arătat vouă văzându-o, săltaţi; Hristos din Galileea venind, primeşte cu trupul să Se boteze de la slugă.

Veseleşte-te acum Iordane şi dănţuieşte, o Ioane saltă, lume bucură-te! Iată S-a arătat Hristos, şi S-a golit, şi S-a botezat, îmbrăcând firea omenească în haina nestricăciunii.

Canonul Sfinților Martiri
Călcând cu credinţă pe toţi închinătorii idolilor, mucenicii lui Hristos, au săvârşit dumnezeiasca călătorie cu bună credinţă, şi credinţa au întărit-o.

Toate cele pământeşti defăimându-le cu credinţă mucenicii lui Hristos, şi cu osârdie împreună pătimind, au luat de la Dumnezeu Dar de vindecări.

Purtătorii de chinuri, vitejeşte împlătoşându-se prin credinţă, cu Crucea Domnului au surpat taberele vrăjmaşului, şi au luat cununile biruinţei.

Canonul Cuvioasei
Luminându-te pe tine cu frumuseţile fecioriei, preamărită, te-ai înfrumuseţat cu cununile vieţuirii sihăstreşti. Pentru aceea te încununează pe tine cu cunună îndoită, Mirele tău, de a Cărui dragoste tu te-ai rănit.

Nu te-a ruşinat preacinstită Sinclitica, nădejdea care ai avut-o în inima ta, pentru cele viitoare, că acum ai luat răsplătirile ostenelilor de la Mântuitorul.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,

Putere şi întărire, te-ai îmbrăcat cu Hristos cinstită şi ai smerit până la pământ sprânceana celui ce a grăit nedreptate spre înălţime. Pentru aceea te-a împodobit pe tine cu cununa biruinţei, Isus, Dătătorul de biruinţă.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Prin tine Preacurată, a luat stare întărită căderea strămoşilor, neavând putere să meargă mai înainte, căci cu Botezul Fiului tău, toată răutatea s-a cufundat acum. Deci pe tine ceea ce eşti pricinuitoare curăţirii te cinstim.

Cântarea a IX a a Catavasiilor Botezului Domnului, glas 2
N
u se pricepe nicio limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume să cânte ţie, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind bună, primeşte credinţa; că ştii râvna noastră cea dumnezeiască; că tu creştinilor eşti ocrotitoare, pe tine te mărim.

Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ţie, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că pe Tine Te laudă toate Puterile cereşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru. (De 2 ori.)— Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru, şi vă închinaţi aşternutului picioarelor lui: că sfânt este Domnul.

Luminătoarea a VI-a. A Învierii
Arătând, Mântuitorule, că eşti om după fire, după ce ai înviat din mormânt, din mâncare te-ai împărtăşit, şi în mijloc stând ai învăţat, să vestească pocăinţa; şi de grabă la Tatăl cerescul Părinte te-ai înălţat, şi învăţăceilor a le trimite pe Mângâietorul te-ai jurat. Preadumnezeiescule Dumnezeu-omule, mărire învierii tale.

Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,

Luminătoarea Sfinților Martiri
Putere în munci ţi s-a trimis de la Dumnezeu Teopempte ierarhe, cu care pe Teona cel împreună pătimitor l-ai tras la credinţă, cu care acum pe tine te lăudăm.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Luminătoarea Înainteprăznuirii
Cel ce a strălucit din Fecioară în Betleem trupeşte, la Iordan acum Se sârguieşte să spele întinăciunea pământenilor, la lumină aducând prin dumnezeiescul Botez, pe cei ce erau întru întuneric.

La Stihoavnă
(Stihirile laudelor)

Stihirile Laudelor Învierii, glas 3, din Octoih
Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi pe El întru cele înalte; Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule. (Ps. 148, 1)

Lăudaţi pe El toţi îngerii Lui, Lăudaţi pe El toate puterile Lui; Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule. (Ps. 148, 2)

Ca să facă între ei judecată cea scrisă; mărirea aceasta este dată tuturor cuvioșilor lui. (Ps. 149, 9)

Veniţi, toate neamurile, cunoaşteţi puterea tainei celei înfricoşătoare: că Hristos, Mântuitorul nostru, Cuvântul cel dintru început, S-a răstignit pentru noi, şi de voie S-a îngropat, şi a înviat din morţi, ca să mântuiască toate; Acestuia sa ne închinăm.

Lăudaţi pe Domnul întru Sfinţii Lui, lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui. (Ps. 150, 1)

Spus-au toate minunile străjerii Tăi, Doamne; dar adunarea deşertăciunii, umplând de daruri dreapta lor, socoteau că vor ascunde învierea Ta, pe care lumea o preamărește; îndură-te spre noi.

Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L pe El după mulţimea măririi Lui. (Ps. 150, 2)

De bucurie toate s-au umplut, luând dovedirea Învierii; că Maria Magdalena la groapă a venit şi a aflat un Înger pe piatră şezând, cu veşmintele strălucind şi zicând: Ce căutaţi pe Cel viu printre cei morţi? Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis, mergând mai înainte în Galileea.

Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută. (Ps. 150, 3)

Întru lumina Ta, Stăpâne, vom vedea lumină, Iubitorule de oameni; că ai înviat din morţi, dăruind mântuire neamului omenesc, ca să Te preamărească toată făptura pe Tine, Cel singur fără de păcat, îndură-te spre noi.

Lăudaţi-L pe El în timpane şi în horă, lăudaţi-L pe El în strune şi în organe. (Ps. 150, 4)

Ca pe o cântare de dimineaţă mironosiţele femei Îţi aduceau lacrimile, Doamne; că având miresme cu bun miros, la mormântul Tău au ajuns, grăbindu-se să ungă preacurat trupul Tău. Iar un înger şezând pe piatră le-a binevestit: Ce căutaţi pe Cel viu cu cei morţi? Că moartea călcând, a înviat ca un Dumnezeu, dând tuturor mare milă.

Lăudaţi-L pe El în chimvale bine-răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul. (Ps. 150, 5-6)

Strălucind îngerul la mormântul Tău cel făcător de viaţă, a grăit Mironosiţelor: deşertat-a mormintele Mântuitorul, prădat-a iadul şi a înviat a treia zi, Cel ce este Însuşi Dumnezeu Atotputernic.

Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii până Tăi până la sfârșit. (Ps. 9, 32)

În mormânt Te-a căutat, venind în prima zi a săptămânii, Maria Magdalena; dar, neaflându-Te, se tânguia cu plângere, strigând: Vai mie, Mântuitorul meu! Cum ai fost furat, Împărate al tuturor? Dar doi îngeri de lumină purtători dinăuntrul mormântului au strigat: Ce plângi, femeie? Plâng că au luat pe Domnul meu din mormânt şi nu ştiu unde L-au pus. Dar întorcându-se ea, cum Te-a văzut, îndată a strigat: Domnul meu şi Dumnezeul meu, mărire Ţie!

Lăudate-voi Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale. (Ps. 9, 1)

Iudeii în mormânt au zăvorât Viaţa, iar tâlharul a deschis cu limba Raiul, strigând şi grăind: Cel ce cu mine şi pentru mine ai fost răstignit, împreună cu mine ai fost pironit pe lemn, şi Te-ai arătat mie împreună cu Tatăl pe scaun şezând. Că Acesta este Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce are mare milă.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Stihira a VI-a. A Învierii, glas 6
Tu, pacea cea adevărată, cea pentru oamenii lui Dumnezeu, Hristoase, pacea ta dând-o după înviere învăţăceilor, i-ai înspăimântat, părându-li-se, că văd nălucă; ci ai potolit tulburarea sufletului lor, arătându-le mâinile şi picioarele tale; dar necre-zând ei încă, cu luarea mâncării, şi cu aducerea aminte a învăţăturilor le-ai deschis mintea, ca să înţeleagă Scripturile; cărora şi părintească făgăduinţă jurându-le, şi binecuvântându-i, te-ai suit la cer. Pentru aceasta, cu ei ne închinăm ţie: Doamne, mărire ţie.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
A Născătoarei
Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că, prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a eliberat, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând, grăim: Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai binevoit aşa, mărire Ţie!

Preotul: Mărire ţie, celui ce ne-ai arătat nouă lumina!

Doxologia mare
Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bună voire.
Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ție,
Te mărim pe Tine: Îţi mulţumim Ție, pentru mare mărirea Ta.
Doamne Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotţinătorule: Doamne Fiule unule născut, Isuse Hristoase, şi Spirite Sfinte.
Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui,
şi te îndură spre noi.
Că Tu eşti unul Sfânt, Tu eşti unul Domn Isus Hristos:
întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
În toate zilele bine Te voi cuvânta,
şi voi lăuda numele Tău în veac, şi în veacul veacului,
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta,
fără de păcat a ne păzi.
Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri,
şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi,
precum am nădăjduit şi noi întru Tine.
Bine eşti cuvântat, Doamne:
învaţă-mă îndreptările Tale. De 3 ori.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ție.
Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă, să fac voia Ta,
că Tu eşti Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieţii,
întru lumina Ta vom vedea lumină.
Tinde mila Ta, celor ce Te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule… De 3 ori, cu 3 închinăciuni.
Mărire… Şi acum… Sfinte fără de moarte, îndură-Te spre noi.

Troparul Învierii, glas 4
Astăzi mântuirea a toată lumea s-a făcut; să cântăm celui ce a înviat din mormânt, şi începătorului vieţii noastre, că stricând cu moartea pe moarte, biruinţă ne-a dat nouă şi mare milă.

Apoi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Dacă după doxologia mare nu se intră în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, atunci urmează ecteniile și Apolisul (dezlegarea deplină).

Preotul: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N.), pentru (Înalt) Preasfinţit (Arhi) Episcopul nostru (N.) şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru autorităţile şi oştirea ţării, pentru pacea, sănătatea şi mântuirea lor.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai sfintei Bisericii acesteia.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, ştergerea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu, fraţii sfintei Bisericii acesteia.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi

Preotul: Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfânta şi preacinstita biserica aceasta, pentru cei ce trudesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce este de faţă şi aşteaptă de la Tine mare şi multă milă.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru toți fraţii noştri și pentru toți dreptcredincioșii creștini.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul, cu glas înalt:
Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie mărire Îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Preotul: Să plinim rugăciunile noastre cele de dimineață, Domnului.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Apără, mântuieşte, miluieşte, şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Ziua toată desăvârşit sfântă, cu pace şi fără de păcate, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Înger de pace, credincios călăuzitor, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Cele bune şi de folos sufletelor noastre, şi pace lumii, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.

Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace, şi întru pocăinţă a o săvârşi, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de patimă, ne ruşinat, cu pace, şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Pe preasfânta, curata, Preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea, şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine, şi unul pe altul, şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ţie, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni eşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Poporul: Amin

Preotul: Pace tuturor.

Poporul: Şi spiritului tău.

Preotul: Capetele noastre Domnului să le plecăm.

Poporul: Ţie, Doamne.

Rugăciunea plecării capetelor
Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti şi spre cei smeriţi priveşti şi, cu ochiul Tău cel a toate văzător, priveşti peste toată făptura, Ţie am plecat cerbicea sufletului şi trupului nostru şi ne rugăm Ţie, Sfinte al sfinţilor: Întinde mâna Ta cea nevăzută, din sfântul Tău locaş, şi ne binecuvintează pe toţi; şi orice am greşit, cu voie sau fără de voie, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă, dăruindu-ne bunătăţile Tale cele din lume şi cele mai presus de lume.

Preotul, cu glas înalt:
Că Ție ți se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Poporul: Amin
Apolisul
(Dezlegarea deplină)
Preotul: Înţelepciune.
Poporul: Binecuvântează, Părinte.
Preotul: Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin. Întăreşte, Dumnezeule, sfânta şi dreapta credinţă a cucernicilor şi dreptcredincioşilor creştini, împreună cu sfântă biserica aceasta, în vecii vecilor.
Preotul: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Poporul: Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Preotul: Mărire Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, nădejdea noastră, mărire Ție.
Poporul: Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Doamne, îndură-Te spre noi, de 3 ori. — Părinte, binecuvântează.
Preotul: Cel ce a înviat din morți, Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Sale, ale Sfinților martiri Teopempt și Teona și ale Cuvioasei Sinclitica a căror pomenire facem, ale sfinților, drepților și dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana și ale tuturor Sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, fiind bun și iubitor de oameni.

Poporul: Amin

Preotul: Pentru rugăciunile sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.

Poporul: Amin.