Denia Mirelui. Marți seara

descărcare în format PDF
înapoi la secțiunea liturgică

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, întotdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Preotul: Mărire ție, Dumnezeul nostru, mărire ție. Împărate ceresc…
Poporul: Sfinte Dumnezeule… Mărire Tatălui… Preasfântă Treime… Doamne, îndură-te spre noi… Mărire Tatălui… Tatăl nostru…
Preotul: Că a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Poporul: Întru numele Domnului binecuvântează Părinte.

Preotul: Mărire sfintei, celei de o ființă, și de viață făcătoarei, și nedespărțitei Treimi, totdeauna, acum și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Psalmul 3

Doamne, cât s-au înmulțit, cei ce mă necăjesc,
mulți împotriva mea se ridică!
Mulți zic sufletului meu:
nu este lui mântuire, întru Dumnezeul lui.
Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu ești,
gloria mea, și Cel ce înalți capul meu.
Cu glasul meu către Domnul am strigat,
și din muntele Lui cel sfânt m-a auzit.
Culcatu-m-am și am adormit;
deșteptatu-m-am iarăși, căci Domnul mă ocrotea.
Nu mă voi teme de miile mulțimii,
de cei ce din toate părțile mă împresoară.
Scoală, Doamne,
mântuiește-mă, Dumnezeul meu.
Că Tu ai bătut pe toți cei ce zadarnic mă dușmănesc;
dinții celor păcătoși i-ai zdrobit.
A Domnului este mântuirea;
și peste poporul Tău vină binecuvântarea Ta.
Și iarăși: Culcatu-m-am și am adormit;
deșteptatu-m-am iarăși, căci Domnul mă ocrotea.

Psalmul 37

Doamne, cu mânia Ta să nu mă mustri,
nici cu urgia Ta să mă cerți,
Că săgețile Tale m-au lovit,
și ai apăsat peste mine mâna Ta.
Nu este vindecare în trupul meu, din cauza mâniei Tale;
nu este pace întru oasele mele, din cauza păcatelor mele.
Că fărădelegile mele au covârșit capul meu,
ca o sarcină grea s-au îngreunat asupra mea.
Rănile mele miros urât și-s pline de puroi,
din cauza nebuniei mele.
Chinuit sunt, și m-am gârbovit de tot;
ziua întreagă, mâhnindu-mă umblam.
Că șalele mele s-au umplut de putreziciune,
și nu este sănătate în trupul meu.
Batjocorit am fost și m-am umilit foarte;
răcnit-am, de suspinarea inimii mele.
Doamne, înaintea Ta e toată dorința mea,
și suspinul meu dinaintea Ta nu s-a ascuns.
Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea
și lumina ochilor mei, nici aceasta, nu este cu mine.
Prietenii mei și vecinii mei spre mine s-au apropiat și s-au oprit;
și cei mai de aproape ai mei, departe au stat.
Și se sileau, cei ce căutau sufletul meu,
și, cei ce căutau cele rele mie, grăiau deșertăciuni,
și vicleșuguri ziua întreagă puneau la cale.
Iar eu, ca un surd, nu auzeam:
și ca un mut, ce nu-și deschide gura sa.
Și m-am făcut ca un om, ce nu aude,
și în gura sa nu are cuvinte de răspuns.
Că, întru Tine, Doamne, am nădăjduit;
Tu mă vei auzi, Doamne Dumnezeul meu.
Că am zis: Nu cumva să se bucure de mine dușmanii mei;
și când s-au clătinat picioarele mele, asupra mea cu îngâmfare au grăit.
Că eu la lovituri mă aștept,
și durerea mea înaintea mea este pururea.
Că fărădelegea mea o voi mărturisi,
și nemângâiat sunt pentru păcatul meu.
Iar dușmanii mei trăiesc și s-au întărit mai mult decât mine
și s-au înmulțit cei ce mă urăsc pe nedrept.
Cei ce-mi răsplătesc rele, în locul celor bune, de rău mă vorbeau,
pentru că eu căutam bunătatea.
Nu mă părăsi, Doamne Dumnezeul meu,
nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu,
Doamne al mântuirii mele.
Și iarăși: Nu mă părăsi, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

Psalmul 62

Dumnezeule, Dumnezeul meu,
pe Tine Te caut dis-de-dimineață.
Însetat-a de Tine sufletul meu, precum și trupul meu,
în pământ pustiu, și neumblat, și fără apă.
De aceea, în locașul Tău cel sfânt m-am arătat Ție,
ca să văd puterea Ta și gloria Ta.
Că mai bună e mila Ta, decât bucuriile vieții;
buzele mele Te vor lăuda.
Pentru aceea, bine Te voi cuvânta în viața mea,
și întru numele Tău voi înălța mâinile mele.
Întocmai ca de măduvă și de grăsime, sătura-se-va sufletul meu
și cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea.
Adusu-mi-am aminte de Tine în așternutul meu,
în revărsatul zorilor m-am gândit la Tine.
Că ai fost ajutorul meu;
sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
și dreapta Ta m-a sprijinit.
Iar ei în zadar au căutat sufletul meu,
cufunda-se-vor în cele mai de jos ale pământului;
Da-se-vor în mâinile sabiei,
pradă vor fi șacalilor.
Iar regele se va veseli de Dumnezeu;
lăudat va fi tot cel ce jură întru Dânsul,
că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăți.
Și iarăși: În revărsatul zorilor m-am gândit la Tine,
că ai fost ajutorul meu,
și sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
și dreapta Ta m-a sprijinit.

Psalmul 87

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
ziua am strigat, și noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea,
Că de rele s-a umplut sufletul meu,
și viața mea de iad s-a apropiat.
Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă;
făcutu-m-am ca un om neajutorat,
între morți voi fi liber.
Asemenea unor răniți ce dorm în mormânt,
de care nu Ți-ai mai adus aminte,
și care din mâna Ta au fost lepădați.
Așezatu-m-au în groapa cea mai dedesubt,
întru întuneric, și în umbra morții.
Asupra mea s-a coborât mânia Ta,
și toate valurile Tale le-ai revărsat peste mine.
Depărtat-ai de la mine pe cunoscuții mei;
pusu-m-au lor urâciune.
Închis sunt, și nu pot ieși;
ochii mei au slăbit de sărăcie.
Strigat-am către Tine, Doamne, ziua întreagă,
întins-am către Tine mâinile mele.
Oare pentru cei morți vei face minuni?
Sau doctorii vor scula din morți, și Te vor mărturisi pe Tine?
Oare va povesti cineva în mormânt mila Ta,
și adevărul Tău, în locul de pierzare?
Oare cunoaște-se-vor întru întuneric minunile Tale,
și dreptatea Ta, în pământ dat uitării?
Iar eu, către Tine, Doamne, am strigat,
și dimineața rugăciunea mea Te va întâmpina.
Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu,
întorci fața Ta de către mine?
Amărât sunt eu și întru necazuri, din tinerețele mele;
iar, când m-am ridicat, fui umilit și fără nădejde.
Peste mine au venit urgiile Tale,
înfricoșările Tale m-au tulburat.
Înconjuratu-m-au asemenea apei,
toată ziua m-au împresurat deodată.
Depărtat-ai de la mine prieten și vecin,
și pe cunoscuții mei, pentru ticăloșie.
Și iarăși: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat, și noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea.

Psalmul 102

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
și toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui!
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul,
și nu uita toate binefacerile Lui.
Pe Cel ce iartă toate fărădelegile tale,
pe Cel ce vindecă toate bolile tale.
Pe Cel ce răscumpără din stricăciune viața ta,
pe Cel ce te încununează cu milă și cu îndurări.
Pe Cel ce umple de bunătăți pofta ta;
înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețele tale.
Cel ce face milostenie, Domnul,
și judecată dreaptă, tuturor celor ce li se face strâmbătate.
Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise,
fiilor lui Izrael, hotărârile Sale.
Îndurător și milostiv e Domnul, îndelung răbdător și mult milostiv;
nu până în sfârșit se va mânia, nici până în veac va ține mânie.
Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă,
nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă.
Că, după cât e cerul de înalt de la pământ,
a sporit Domnul mila Sa, peste cei ce se tem de Dânsul.
Pe cât e de departe răsăritul de la apus,
a depărtat de la noi fărădelegile noastre.
Precum miluiește un tată pe fii;
așa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul,
Că El a cunoscut făptura noastră,
adusu-și-a aminte, că țărână suntem.
Omul, ca iarba zilele lui,
ca floarea câmpului, așa va înflori;
Că vânt trece peste dânsa, și nu va mai fi,
și nu se va cunoaște nici locul ei.
Iar mila Domnului din veac și până în veac,
spre cei ce se tem de Dânsul,
Și dreptatea Lui spre fiii fiilor, cei ce păzesc legătura Lui,
și-și aduc aminte, ca să împlinească poruncile Lui.
Domnul în cer și-a gătit scaunul
și împărăția Lui toate le stăpânește.
Binecuvântați pe Domnul toți îngerii Lui, cei tari în virtute,
care împliniți cuvântul Lui,
ascultând de glasul poruncilor Lui.
Binecuvântați pe Domnul, toate puterile Lui,
slujitorii Lui, care faceți voia Lui.
Binecuvântați pe Domnul toate lucrurile Lui,
în tot locul stăpânirii Lui;
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Și iarăși: În tot locul stăpânirii Lui,
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea,
ascultă cererea mea, întru adevărul Tău,
auzi-mă, întru dreptatea Ta.
Și să nu intri la judecată cu robul Tău,
căci drept, înaintea Ta, nu se va găsi nimeni dintre cei vii.
Că a prigonit dușmanul sufletul meu,
smerit-a până la pământ viața mea.
Așezatu-m-a întru întuneric, ca pe morții veacului,
și s-a mâhnit întru mine spiritul meu,
întru mine s-a tulburat inima mea.
Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult,
gânditu-m-am la toate lucrurile Tale,
la faptele mâinilor Tale am cugetat.
Întins-am spre Tine mâinile mele,
sufletul meu, spre Tine, ca un pământ fără de apă.
Degrabă auzi-mă, Doamne,
că a slăbit spiritul meu.
Să nu întorci fața Ta de către mine,
ca să nu mă aseamăn celor ce se coboară în groapă.
Fă-mă să aud dis-de-dimineață mila Ta,
că întru Tine am nădăjduit.
Arată-mi mie, Doamne, calea, pe care voi merge,
că la Tine am ridicat sufletul meu.
Scoate-mă de la dușmanii mei, Doamne,
că la Tine am găsit scăpare.
Învață-mă, să fac voia Ta,
că Tu ești Dumnezeul meu.
Spiritul Tău Cel bun mă va povățui la pământ drept,
pentru numele Tău, Doamne, îmi vei da viață.
Întru dreptatea Ta scoate-vei din necaz, sufletul meu,
și întru mila Ta vei zdrobi pe dușmanii mei.
Și vei pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu,
căci robul Tău sunt eu.
Și iarăși: Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta,
și să nu intri la judecată cu robul Tău. (De 3 ori.)
Apoi: Spiritul Tău cel bun mă va povățui la pământ drept.

Mărire…. Și acum….
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.

Rugăciunile Utreniei

Rugăciunea I
Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeul nostru, celui ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și ai dat în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm, și să chemăm numele tău cel sfânt; și să ne rugăm îndurărilor tale, celor ce pururea le ai pentru viața noastră. Și acum trimite ajutorul tău peste cei ce stau înaintea feței măririi tale celei sfinte, și așteaptă de la tine bogată milă; și le dă lor, ca slujind ție totdeauna cu frică și cu dragoste, să laude bunătatea ta cea negrăită. — Că ție se cuvine toată mărirea, cinstea, și închinăciunea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea II
Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile tale pe pământ. Înțelepțește-ne, să facem întru frica ta dreptate și sfințenie; că pe tine te mărim, cel cu adevărat Dumnezeul nostru; pleacă urechea ta, și ne auzi pe noi; și pomenește, Doamne, pe cei ce împreună cu noi sunt de față, și se roagă, pe toți pe nume, și-i mântuiește cu puterea ta; binecuvântează poporul tău și sfințește moștenirea ta; pace dăruiește lumii tale, bisericilor tale, preoților, și tot poporului tău. — Că bine s-a cuvântat, și s-a preamărit preacinstitul, și de mare-cuviință numele tău, al Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea III
Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile tale; învață-ne pe noi, Dumnezeule, dreptatea ta, poruncile tale, și îndreptările tale; luminează ochii minții noastre, ca să nu adormim vreodată în păcate spre moarte; risipește toată negura de pe inimile noastre; dăruiește-ne nouă soarele dreptății, și nevătămată păzește viața noastră, cu pecetea sfântului tău Spirit; îndreptează pașii noștri în calea păcii; dă-ne, să vedem zorile zilei și ziua întru bucurie, ca să-ți înălțăm rugăciunile de dimineața. — Că a ta este stăpânirea, și a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IV
Stăpâne Dumnezeule, cel ce ești sfânt și necuprins, care ai zis să strălucească lumina întru întuneric, cel ce ne-ai odihnit în somnul de noapte, și ne-ai ridicat spre lauda și ruga bunătății tale, fiind îmblânzit de singură milostivirea ta: primește-ne pe noi, cei ce și acum ne închinăm ție, și după putință îți mulțumim; și ne dăruiește toate cererile cele spre mântuire; arată-ne pe noi fii ai luminii, și ai zilei, și moștenitori ai bunătăților tale cele veșnice. Pomenește, Doamne, întru mulțimea îndurărilor tale, și pe tot poporul tău, ce este de față, și se roagă împreună cu noi, și pe toți frații noștri, care sunt pe uscat, pe mare, și în tot locul stăpânirii tale, care așteaptă iubirea ta de oameni; și tuturor le dăruiește mila ta cea mare. — Ca mântuiți fiind cu sufletul și cu trupul, pururea stăruind cu îndrăzneală, să preamărim numele tău cel minunat și binecuvântat, al Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea V
Vistierule al bunătăților, izvorule ce pururea izvorăști, Părinte sfinte, făcătorule de minuni, atotputernice și atotstăpâni-torule, toți ne închinăm, și ne rugăm ție, chemând milele tale și îndurările tale, spre ajutorul și paza smereniei noastre. Pomenește, Doamne, pe robii tăi, și primește rugăciunile cele de dimineața ale noastre ale tuturor, ca o tămâie înaintea ta, și nu socoti nici pe unul din noi netrebnic; ci pe toți ne păzește cu îndurările tale. Pomenește, Doamne, pe cei ce priveghează și cântă, spre mărirea ta, și a unuia născut Fiului tău și Dumnezeului nostru, și al sfântului tău Spirit. Fii lor ajutor și păzitor; primește rugăciunile lor întru altarul tău cel mai presus de ceruri și înțelegător. — Că tu ești Dumnezeul nostru, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VI
Mulțumim ție, Doamne Dumnezeul mântuirilor noastre, că toate le faci spre facerea de bine a vieții noastre, ca totdeauna la tine să ne uităm, la Mântuitorul și Făcătorul de bine al sufletelor noastre; că ne-ai odihnit pe noi în măsura nopții ce a trecut, și ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și ne-ai pus la închinarea cinstitului tău nume. Pentru aceasta ne rugăm ție, Doamne: dă-ne har, și putere, ca să ne învrednicim a cânta ție cu înțelegere, și a te ruga neîncetat cu frică și cu cutremur, îngrijindu-ne de a noastră mântuire, cu ajutorul Hristosului tău. Pomenește, Doamne, și pe cei ce strigă către tine noaptea; auzi-i pe dânșii, și-i miluiește; și sfărâmă sub picioarele lor pe dușmanii cei nevăzuți și potrivnici luptători. — Că tu ești împăratul păcii, și Mântuitorul sufletelor noastre, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor.

Rugăciunea VII
Dumnezeule și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, cel ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și împreună ne-ai adunat la ceasul rugăciunii: dă-ne har întru deschiderea gurii noastre, și primește ale noastre mulțumiri cele după putință; și ne învață îndreptările tale; pentru că a ne ruga, precum se cuvine, nu știm, de nu ne vei povățui tu, Doamne, cu Spiritul tău cel sfânt. Pentru aceasta ne rugăm ție: orice am greșit până în ceasul de acum, cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, cu voia sau fără de voie, slăbește, lasă, iartă. Că de te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la tine este mântuirea. Tu singur ești sfânt, ajutător puternic, păzitor al vieții noastre, și întru tine este cântarea noastră pururea. — Fie stăpânirea împărăției tale pururea binecuvântată și preamărită, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VIII
Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai alungat de la noi trândă-via somnului, și cu chemare sfântă împreună ne-ai chemat, ca și noaptea să înălțăm mâinile noastre, și să te mărturisim pe tine întru judecățile dreptății tale: primește rugăciunile noas-tre, cererile, mărturisirile, slujbele cele de noapte; și ne dăruiește, Dumnezeule, credință ne rușinată, nădejde tare, dragoste nefă-țarnică; binecuvântează intrările și ieșirile, faptele, lucrurile, cu-vintele, gândurile noastre; și ne dă nouă, să ajungem la înce-puturile zilei, lăudând, cântând, și binecuvântând bunătatea milei tale celei negrăite. — Că s-a binecuvântat preasfânt numele tău, și s-a preamărit împărăția ta, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IX
Strălucește în inimile noastre, iubitorule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoștinței dumnezeirii tale, și deschide ochii minții noastre spre înțelegerea evanghelicelor tale propovăduiri: pune întru noi și frica fericitelor tale porunci, ca toate poftele trupului călcându-le, viață sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bunăplăcerea ta gândind și făcând. — Că tu ești sfințirea și luminarea noastră, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea X
Doamne, Dumnezeul nostru, cel ce prin pocăință, iertare ai dăruit oamenilor, și pildă a cunoașterii de păcate, și a măr-turisirii, ne-ai arătat pocăința proorocului David spre iertare: însuți, Stăpâne, pe noi cei căzuți în multe și mari greșeli, milu-iește-ne după mare mila ta, și după mulțimea îndurărilor tale curățește fărădelegile noastre. Că ție ți-am greșit, Doamne, celui ce știi și cele nearătate și ascunse ale inimilor oamenilor, și celui ce singur ai putere, de a ierta păcatele; și inimă curată zidind întru noi, și cu spirit stăpânitor întărindu-ne, și bucuria mântuirii tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la fața ta: ci binevoiește, ca un bun și iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-ți aducem jertfă de dreptate, și prinos, întru sfintele tale altare.— Cu mila, și cu îndurările, și cu iubirea de oameni a unuia-născut Fiului tău, cu care împreună bine ești cuvântat, cu preasfântul, și bunul, și de viață făcătorul tău Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XI
Dumnezeule Dumnezeul nostru, cel ce ai așezat puteri cuvân-tătoare și înțelegătoare cu vrerea ta, pe tine te rugăm, și ție ne cucerim: primește preamărirea noastră, cea după putință, împreună cu a tuturor făpturilor tale, și ne răsplătește cu darurile cele bogate ale bunătății tale; că ție se pleacă tot genunchiul, al celor cerești, și al celor pământești, și al celor dedesubt, și toată suflarea și făptura laudă mărirea ta cea neajunsă; pentru că singur ești Dumnezeu adevărat și mult milostiv. — Că pe tine te laudă toate puterile cerești, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XII
Lăudămu-te, cântăm, bine te cuvântăm, și mulțumim ție, Dumnezeul părinților noștri, că ne-a trecut umbra nopții, și ne-ai arătat iarăși lumina zilei; ci ne rugăm bunătății tale: fii milostiv păcatelor noastre, și primește rugăciunea noastră, întru mare mila ta; că la tine scăpăm, la Dumnezeul cel milostiv și atotputernic. Strălucește în inimile noastre soarele cel adevă-rat al dreptății tale; luminează mintea noastră, și simțurile toate le păzește, ca umblând ca ziua cu bunăcuviință pe calea poruncilor tale, să ajungem la viața cea veșnică — pentru că la tine este izvorul vieții — și să ne învrednicim a fi întru desfătarea luminii tale celei neapropiate. — Că tu ești Dumnezeul nostru, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Ectenia mare
Cu pace Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne îndură-Te, spre noi.
Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, și pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Pentru sfântă casa aceasta, și pentru cei ce cu credință, cu bună cucernicie, și cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.
Pentru Sfântul Părinte Papa (N), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N), pentru (Înalt) Preasfințitul (Arhi) Episcopul nostru (N), și pentru cinstita Preoțime, întru Hristos Diaconime, pentru tot Clerul și poporul, Domnului să ne rugăm.
Pentru autoritățile și oștirea țării noastre, Domnului să ne rugăm.
Pentru țara noastră, orașul (sau satul) acesta și pentru toate orașele și satele, și pentru cei ce cu credință locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.
Pentru bună liniștea aerului, și pentru înmulțirea roadelor pământului, și pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.
Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, și pentru cei robiți, și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fim mântuiți de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm.
Apără, mântuiește, miluiește, și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.
Pe preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare, și pururea Fecioară Maria, cu toți Sfinții pomenind-o, pe noi înșine, și unul pe altul, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstirea, și închinarea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor.
Poporul: Amin

Se cântă Aliluia cu stihurile, pe glasul 8

Aliluia, Aliluia, Aliluia
Stih: De noapte aleargă spiritul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ.

Aliluia, Aliluia, Aliluia
Stih: Dreptate vă învățați toți cei ce locuiți pământul.

Aliluia, Aliluia, Aliluia
Stih: Pizmuire va cuprinde pe poporul cel neînvățat și acum focul pe cei potrivnici îi va mistui.

Aliluia, Aliluia, Aliluia!
Stih: Adaugă lor rele, Doamne, adaugă lor rele celor preamăriți ai pământului.

Apoi, de 3 ori:

Troparul glas 8

Iată Mirele vine în miezul nopții și fericit este robul pe care-l va afla priveghind, iar nevrednic pe care-l va afla lenevindu-se. Vezi dar, suflete al meu, cu somnul să nu te îngreunezi, ca să nu te dai morții și afară de împărăție să te încui; ci te deșteaptă strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești Dumnezeule; pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, îndură-te spre noi.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Primul rând de sedelne ale Triodului, glas 3
Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, și s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăților; iar ucenicul cel nemulțumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el și s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Mărire Hristoase, milostivirii Tale.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, și s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul greu al răutăților; iar ucenicul cel nemulțumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el și s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Mărire Hristoase, milostivirii Tale.

Al doliea rând de sedelne ale Triodului, glas 4
Iuda cel înșelător poftind iubirea de argint, a gândit cu vicleșug să Te vândă, Doamne, pe Tine comoara vieții. Pentru aceasta și îmbătându-se, a alergat la iudei și a zis călcătorilor de lege: Ce vreți să-mi dați, și eu îl voi da pe El vouă, ca să-L răstigniți?

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Iuda cel înșelător poftind iubirea de argint, a gândit cu vicleșug să Te vândă, Doamne, pe Tine comoara vieții. Pentru aceasta și îmbătându-se, a alergat la iudei și a zis călcătorilor de lege: Ce vreți să-mi dați, și eu îl voi da pe El vouă, ca să-L răstigniți?

Al treilea rând de sedelne ale Triodului, glas 1

Păcătoasa, ștergând cu căldură preacuratele Tale picioare cu părul capului ei, și din adânc suspinând, a grăit cu plângere: îndurate, nu mă lepăda, nici nu mă urî Dumnezeul meu, ci mă primește pe mine, ceea ce mă pocăiesc, și mă mântuiește, ca un iubitor de oameni.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Păcătoasa, ștergând cu căldură preacuratele Tale picioare cu părul capului ei, și din adânc suspinând, a grăit cu plângere: îndurate, nu mă lepăda, nici nu mă urî Dumnezeul meu, ci mă primește pe mine, ceea ce mă pocăiesc, și mă mântuiește, ca un iubitor de oameni.

Apoi:
Preotul: Și pentru ca să ne învrednicim a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeu să-l rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-te spre noi, (de 3 ori.)
Preotul: Înțelepciune, drepți să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Poporul: Și spiritului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie după Sfântul apostol și evanghelist, Ioan, citire:
Poporul: Mărire Ție, Doamne, mărire Ție.
Preotul: Să luăm aminte.

Evanghelia după Ioan (12, 17-50)

În vremea aceea, mulțimea care fusese cu Isus în Betania, mărturisea că El a strigat din mormânt și l-a înviat din morți pe Lazăr. De aceea L-a și întâmpinat mulțimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta. Deci fariseii ziceau între ei: Vedeți că nimic nu folosiți! Iată, lumea s-a dus după El. Și erau niște elini din cei ce se suiseră să se închine la sărbătoare. Deci aceștia au venit la Filip, cel ce era din Betsaida Galileii, și l-au rugat zicând: Doamne, voim să vedem pe Isus. Filip a venit și i-a spus la Andrei, și Andrei și Filip au venit și I-au spus lui Isus. Iar Isus le-a răspuns, zicând: A venit ceasul ca să fie preamărit Fiul Omului. Adevărat, adevărat zic vouă că dacă grăuntele de grâu, când cade în pământ, nu va muri, rămâne singur; iar dacă va muri, aduce multă roadă. Cel ce își iubește sufletul îl va pierde; iar cel ce își urăște sufletul în lumea aceasta îl va păstra pentru viața veșnică. Dacă-Mi slujește cineva, să-Mi urmeze, și unde sunt Eu, acolo va fi și slujitorul Meu. Dacă-Mi slujește cineva, Tatăl Meu îl va cinsti. Acum sufletul Meu e tulburat, și ce voi zice? Părinte, mântuiește-Mă, de ceasul acesta. Dar pentru aceasta am venit în ceasul acesta. Părinte, preamărește-Ți numele! Atunci a venit glas din cer: Și L-am preamărit și iarăși Îl voi preamări. Iar mulțimea care sta și auzea zicea: A fost tunet! Alții ziceau: Înger I-a vorbit! Isus a răspuns și a zis: Nu pentru Mine s-a făcut glasul acesta, ci pentru voi. Acum este judecata acestei lumi; acum stăpânitorul lumii acesteia va fi aruncat afară. Iar Eu, când Mă voi înălța de pe pământ, îi voi trage pe toți la Mine. Iar aceasta zicea, arătând cu ce moarte avea să moară. I-a răspuns deci mulțimea: Noi am auzit din Lege că Hristosul rămâne în veac; și cum zici Tu că Fiul Omului trebuie să fie înălțat? Cine este acesta, Fiul Omului? Deci le-a zis Isus: Încă puțină vreme Lumina este cu voi. Umblați cât aveți Lumina ca să nu vă prindă întunericul. Căci cel ce umblă în întuneric nu știe unde merge. Cât aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai Luminii. Acestea le-a vorbit Isus și, plecând, S-a ascuns de ei. Și, deși a făcut atâtea minuni înaintea lor, ei tot nu credeau în El, Ca să se împlinească cuvântul proorocului Isaia, pe care l-a zis: „Doamne, cine a crezut în ceea ce a auzit de la noi? Și brațul Domnului cui s-a descoperit?” De aceea nu puteau să creadă, că iarăși a zis Isaia: „Au orbit ochii lor și a împietrit inima lor, ca să nu vadă cu ochii și să nu înțeleagă cu inima și ca nu cumva să se întoarcă și Eu să-i vindec” Acestea a zis Isaia, când a văzut mărirea Lui și a grăit despre El. Totuși și dintre căpetenii mulți au crezut în El, dar nu mărturiseau din pricina fariseilor, ca să nu fie izgoniți din sinagogă; Căci au iubit mărirea oamenilor mai mult decât mărirea lui Dumnezeu. Iar Isus a strigat și a zis: Cel ce crede în Mine nu crede în Mine, ci în Cel ce M-a trimis pe Mine. Și cel ce Mă vede pe Mine vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Eu, Lumină am venit în lume, ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână întuneric. Și dacă aude cineva cuvintele Mele și nu le păzește, nu Eu îl judec; căci n-am venit ca să judec lumea ci ca să mântuiesc lumea. Cine Mă nesocotește pe Mine și nu primește cuvintele Mele are judecător ca să-l judece: cuvântul pe care l-am spus acela îl va judeca în ziua cea de apoi. Pentru că Eu n-am vorbit de la Mine, ci Tatăl care M-a trimis, Acesta Mi-a dat poruncă ce să spun și ce să vorbesc. Și știu că porunca Lui este viața veșnică. Deci cele ce vestesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, așa vestesc.

Poporul: Mărire Ție, Doamne, mărire Ție.

Apoi:

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta,
și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea
și de păcatul meu curățește-mă.
Că fărădelegea mea eu o cunosc
și păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ție unuia am greșit
și ce este rău înaintea Ta am făcut,
Ca să te arăți drept întru cuvintele Tale
și biruitor să ieși când te vor judeca.
Că iată întru fărădelegi am fost conceput
și în păcate m-a născut maica mea.
Că iată adevărul ai iubit;
cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, le-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți;
spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie și veselie;
bucura-se-vor oasele mele cele umilite.
Întoarce fața Ta de la păcatele mele
și toate fărădelegile mele șterge-le.
Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule
și Spirit drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la fața Ta
și Spiritul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale
și cu Spirit stăpânitor mă întărește.
Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale
și cei păcătoși la Tine se vor întoarce.
Mântuiește-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide
și gura mea va vesti lauda Ta.
Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi adus;
arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: spirit umilit;
inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Bine fă, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului,
și să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci bineplăcute-Ți vor fi jertfa dreptății,
prinosul și arderile de tot;
atunci vor aduce pe altarul Tău viței.

Preotul: Mântuiește, Dumnezeule, poporul tău și binecuvântează moștenirea ta; cercetează lumea ta cu milă și cu îndurări; înalță puterea creștinilor dreptcredincioși; și trimite peste noi milele tale cele bogate: pentru rugăciunile Preacuratei Doamnei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor cerești Puteri ale celor fără de trupuri, ale cinstitului mărit profet Înaintemergător și Botezător Ioan; ale sfinților măriți și întru tot lăudați Apostoli; ale celor dintru sfinți Părinții noștri și ai lumii mari Dascăli și Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul, și Ioan Gură-de-aur; și ale celui dintru sfinți părintelui nostru Nicolae Arhiepiscopul de la Mira Liciei, făcătorul de minuni, ale celui dintru sfinți părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul românilor; ale sfinților măriți și bine învingători Martiri ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtători Părinților noștri; ale sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana, ale preacuviosului părinte Teodor Trichina și ale și ale tuturor Sfinților, rugămu-te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoșii, care ne rugăm ție, și te îndură spre noi.

Poporul: Doamne, îndură-te spre noi — (de 12 ori.)

Preotul, cu glas înalt:
Cu mila, și cu îndurările, și cu iubirea de oameni a unuia născut Fiului tău, cu care împreună bine ești cuvântat, cu preasfântul, și bunul, și de viață făcătorul tău Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

TRICÂNTAREA

Alcătuire a lui Cosma.
Cântarea III,
Glas 2
Irmos
Pe piatra credinței întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmașilor mei; că s-a veselit duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, și nu este drept afară de tine Doamne.

Stih: Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție!
Să lepădăm lenea departe de la noi, și să întâmpinăm pe Hristos, Mirele cel fără de moarte, cu făclii luminoase și cu cântări, grăind: Binecuvântați lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție!
În deșert și cu minte înrăutățită se adună adunarea celor fără de lege, ca să Te dovedească vrednic de pierzare, pe Tine, Hristoase Mântuitorule; Căruia cântăm: Tu ești Dumnezeul nostru, și nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Stih: Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție!
Sfatul cel cumplit al celor fără de lege, fiind cu suflet împotrivitor lui Dumnezeu, se sfătuiește să ucidă ca pe un netrebnic pe Hristos cel drept; Căruia cântăm: Tu ești Dumnezeul nostru, și nu este sfânt afară de Tine, Doamne.

Irmos
Pe piatra credinței întărindu-mă, lărgit-ai gura mea asupra vrăjmașilor mei; că s-a veselit duhul meu a cânta: Nu este sfânt ca Dumnezeul nostru, și nu este drept afară de tine Doamne.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Tu ești Împăratul păcii și mântuitorul sufletelor noastre și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Condac glas 4
Mai mult decât desfrânata făcând fărădelege, ploi de lacrimi nicicum nu Ți-am adus, Bunule; dar cu tăcere rugându-mă, cad către Tine, sărutând cu dragoste preacuratele Tale picioare. Ca să-mi dai iertare de greșeli ca un Stăpân, mie celui ce grăiesc: Mântuitorule, de întinăciunea faptelor mele curăță-mă.

Icos
Femeia care era mai înainte desfrânată, degrabă s-a arătat înțeleaptă, urând lucrurile păcatului celui rușinos și plăcerile trupului; aducându-și aminte de rușinea cea mare și de osânda pedepsei, pe care o vor răbda desfrânatele și risipitorii, dintre care cel dintâi fiind eu, mă îngrozesc; dar petrec în obiceiul cel rău, eu nebunul. Iar femeia cea desfrânată temându-se și sârguindu-se, a venit degrabă grăind către Răscumpărătorul: Iubitorule de oameni și îndurate, izbăvește-mă de întinăciunea faptelor mele.

Sinaxar
În Sfânta și Marea Miercuri dumnezeieștii Părinți au hotărât să se facă amintirea femeii celei păcătoasă care a uns cu mir pe Domnul, pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puțin înainte de mântuitoarea patimă.

Dar Tu Hristoase Dumnezeule, Care ai fost uns cu mir spiritual, eliberează-ne de patimile ce vin asupra noastră și miluiește-ne pe noi ca un singur bun și de oameni iubitor, Amin.

Cântarea VIII,
Irmos, glas 2

Cuvântul tiranului pentru că biruia, de șapte ori cuptorul a fost ars oarecând; în care tinerii nu s-au ars, porunca regelui călcând. Ci au cântat: Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați în toți vecii.

Stih: Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție!
Turnând femeia mir scump pe domnescul Tău creștet cel dumnezeiesc și înfricoșător, Hristoase, a cuprins tălpile Tale cele neîntinate cu mâini întinate și a grăit: Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați în toți vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl, pe Fiul și pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu
Cu lacrimi a spălat picioarele Ziditorului cea vinovată în păcate, și le-a șters cu părul său; pentru aceea nu a pierdut izbăvirea faptelor ei de viață, ci a grăit: Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați în toți vecii.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Săvârșitu-s-a izbăvirea celei recunoscătoare prin mântuitoarele milostiviri și din izvorul lacrimilor, cu care spălându-se prin mărturisire nu s-a rușinat, ci a grăit: Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați în toți vecii.

Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului cântându-I și preaînălțăndu-L întru toți vecii.

Irmos
Cuvântul tiranului pentru că biruia, de șapte ori cuptorul a fost ars oarecând; în care tinerii nu s-au ars, porunca regelui călcând. Ci au cântat: Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudați-L, și-L preaînălțați în toți vecii.

Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica luminii în cântări cinstind-o, să o mărim!

Apoi:

Cântarea IX,
Irmos, glas 2
Cu suflete curate și cu buze neîntinate, veniți să mărim pe cea nepătată și preacurată Maica lui Emanuel, prin ea aducând rugăciuni Celui ce S-a născut dintr-însa; milostivește-Te spre sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, și ne mântuiește pe noi.

Stih: Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție!
Arătându-se nemulțumitor, viclean și pizmaș, Iuda cel rău a vândut harul cel vrednic de Dumnezeu, prin care s-a dezlegat datoria păcatelor, precupețind harul cel iubitor de Dumnezeu. Milostivește-Te spre sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, și ne miluiește pe noi.

Stih: Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție!
Iuda, lepădându-se de prietenia lui Hristos pentru aur, mergând a zis mai-marilor celor fără de lege: Ce-mi veți da mie, și eu voi da vouă precum voiți pe Hristos, pe Care îl căutați? Milostivește-Te spre sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, și ne mântuiește.

Stih: Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție!
O, iubirea ta de arginți cea orbitoare, neîmpăcatule, din care ai luat uitare de cele ce ai învățat ! Că nici toată lumea nu este de un preț cu sufletul, și din deznădejde te-ai sugrumat, însuți spânzurându-te, vânzătorule. Milostivește-Te spre sufletele noastre, Hristoase, Dumnezeule, și ne mântuiește.

Irmosul
Cu suflete curate și cu buze neîntinate, veniți să mărim pe cea nepătată și preacurată Maica lui Emanuel, prin ea aducând rugăciuni Celui ce S-a născut dintr-însa; milostivește-Te spre sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule, și ne mântuiește pe noi.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că pe Tine Te laudă toate Puterile cerești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Luminătoarea (de 3 ori)
Cămara Ta, Mântuitorul meu, o văd împodobită, și îmbrăcăminte nu am, ca să intru într-însa. Luminează-mi haina sufletului meu, Dătătorule de lumină, și mă mântuiește.

La Laude

Srihirile Laudelor, din Triod, glas 1

Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul din ceruri, lăudați pe El întru cele înalte; Ție se cuvine cântare, Dumnezeule. (Psalm 148, 1)

Lăudați-L pe El toți îngerii Lui, Lăudați-L pe El toate puterile Lui; (Psalm 148, 2)

Lăudați-L pe El întru puterile Lui, lăudați-L pe El după mulțimea măririi Lui. (Psalm 150, 2)

Pe Tine, Fiul Fecioarei, cunoscându-Te păcătoasa că ești Dumnezeu, a zis cu plângere, rugându-se, ca una ce făcuse lucruri vrednice de lacrimi: Dezleagă-mi datoria, precum mi-am dezlegat și eu părul; iubește-mă pe mine ceea ce Te iubesc, care după dreptate eram urâtă, și Te voi propovădui alături de vameși, Făcătorule de bine, Iubitorule de oameni.

Lăudați-L pe El în glas de trâmbiță, lăudați-L pe El în psaltire și în alăută. (Psalm 150, 3)
Mirul cel de mult preț, l-a amestecat păcătoasa cu lacrimi, și l-a turnat peste preacuratele Tale picioare, sărutându-le. Precum pe aceea îndată ai îndreptat-o, dăruiește-ne și nouă iertare, Cel ce ai pătimit pentru noi și ne mântuiește.

Lăudați-L pe El în timpane și în horă, lăudați-L pe El în strune și în organe. (Psalm 150, 4)

Când păcătoasa aducea mirul, atunci s-a înțeles ucenicul cu cei fără de lege. Aceea se bucura turnând mirul cel de mult preț, iar el se grăbea să vândă pe Cel fără de preț; aceea a cunoscut pe Stăpânul, iar acesta se despărțea de Stăpânul; aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob vrăjmașului. Rea este lenevirea, mare este pocăința, pe care dăruiește-o mie, Mântuitorule, Cel ce ai pătimit pentru noi, și ne mântuiește pe noi.

Lăudați-L pe El în chimvale bine-răsunătoare; lăudați-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul. (Psalm 150, 5-6)

Vai de ticăloșia lui Iuda! Văzut-a pe păcătoasa sărutând tălpile Mântuitorului, și a gândit cu vicleșug la sărutarea vânzării. Aceea și-a dezlegat părul, iar acesta s-a legat cu mânia, aducând în loc de mir răutatea cea urât mirositoare; că pizma nu știe să cinstească lucrul cel de folos. Vai de ticăloșia lui Iuda, de care izbăvește, Dumnezeule, sufletele noastre.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Glas 2
Păcătoasa a alergat la mir, să cumpere mir de mult preț, să ungă pe Făcătorul de bine și a strigat către vânzătorul de mir: Dă-mi mir, ca să ung și eu pe Cel ce a șters toate păcatele mele!

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Glas 6
Cea cufundată în păcate, Te-a aflat pe Tine liman de mântuire, și îndată, turnându-Ți mirul cu lacrimi, a grăit: Iată, Cel ce aduce pocăința păcătoșilor! Ci mă mântuiește, Stăpâne, din noianul păcatului, pentru mare mila Ta.

Preotul: Ție mărire se cuvine, Doamne Dumnezeul nostru, și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Preotul: Mărire ție, celui ce ne-ai arătat nouă lumina!

Doxologia mică
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ție, Te rugăm pe Tine:
Îți mulțumim Ție, pentru mare mărirea Ta.
Doamne, Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte Atotținătorule; Doamne Fiule Unule-Născut, Isuse Hristoase, și Spirite Sfinte.
Doamne Dumnezeule, Mielușelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatele lumii, miluiește-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primește rugăciunea noastră, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui: și ne miluiește
Că Tu ești unul Sfânt, Tu ești Unul Domn, Isus Hristos: întru mărirea lui Dumnezeu-Tatăl. Amin.
În toate zilele bine Te voi cuvânta, și voi lăuda numele Tău în veac, și în veacul veacului.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă, în neam și în neam:
Eu am zis: Doamne, miluiește-mă, vindecă sufletul meu, că Ți-am greșit Ție.
Doamne, la Tine am scăpat, învață-mă, să fac voia Ta: că Tu ești Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieții, întru lumina Ta vom vedea lumină.
Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine.
Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta, fără de păcat a ne păzi.
Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul Părinților noștri, și lăudat și preamărit este numele Tău în veci. Amin. Fie, Doamne, mila Ta spre noi, precum am nădăjduit și noi întru Tine.
Bine ești cuvântat, Doamne, învață-mă îndreptările Tale.
Bine ești cuvântat, Stăpâne, înțelepțește-mă cu îndreptările Tale.
Bine ești cuvântat, Sfinte, luminează-mă cu îndreptările Tale.
Doamne mila Ta e în veac, lucrurile mâinilor Tale nu le trece cu vederea.
Ție Ți se cuvine laudă, Ție Ți se cuvine cântare, Ție mărire Ți se cuvine:
Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Ectenia cererilor
Să plinim rugăciunile noastre cele de dimineață, Domnului.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Apără, mântuiește, miluiește, și ne păzește, Dumnezeule, cu darul Tău.
Ziua toată desăvârșit sfântă, cu pace și fără de păcate, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Înger de pace, credincios călăuzitor, păzitor sufletelor și trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.
Milă și iertare de păcatele și de greșelile noastre, de la Domnul să cerem.
Cele bune și de folos sufletelor noastre, și pace lumii, de la Domnul să cerem.
Cealaltă vreme a vieții noastre în pace, și întru pocăință a o săvârși, de la Domnul să cerem.
Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără de patimă, ne rușinat, cu pace, și răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem.
Pe preasfânta, curata, Preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu Născătoare, și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine, și unul pe altul, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Dumnezeul milei și al îndurărilor și al iubirii de oameni ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin

Preotul: Pace tuturor.
Poporul: Și spiritului tău.
Preotul: Capetele noastre Domnului să le plecăm.
Poporul: Ție, Doamne.

Rugăciunea plecării capetelor
Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuiești și spre cei smeriți privești și, cu ochiul Tău cel a toate văzător, privești peste toată făptura, Ție am plecat cerbicea sufletului și trupului nostru și ne rugăm Ție, Sfinte al sfinților: Întinde mâna Ta cea nevăzută, din sfântul Tău locaș, și ne binecuvintează pe toți; și orice am greșit, cu voie sau fără de voie, ca un Dumnezeu bun și iubitor de oameni, iartă, dăruindu-ne bunătățile Tale cele din lume și cele mai presus de lume.

Preotul, cu glas înalt:

Că Ție ți se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin

La Stihoavnă

Stihira Stihoavnei, din Triod, glas 6
Astăzi a venit Hristos în casa fariseului, și apropiindu-se o femeie păcătoasă, s-a aruncat la picioarele Lui, grăind: Vezi pe cea cufundată în păcate, pe cea deznădăjduită pentru fapte, pe cea nelepădată de către bunătatea Ta; ci-mi dă, Doamne, iertare de cele rele, și mă mântuiește.

Stih: Umplutu-ne-am dimineața de mila Ta, Doamne, și ne-am bucurat, și ne-am veselit în toate zilele vieții noastre. Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai umilit, pentru anii în care am văzut rele. Și caută spre robii Tăi și spre lucrurile Tale și povățuiește pe fiii lor.

Întins-a păcătoasa părul său Ție, Stăpânului, întins-a și Iuda mâinile sale la cei fără de lege. Aceea ca să ia iertare, iar acesta ca să ia arginți. Pentru aceasta grăim către Tine, Celui ce ai fost fost vândut și ne-ai mântuit pe noi: Doamne, mărire Ție.

Stih: Și să fie strălucirea Domnului Dumnezeului nostru peste noi, și lucrurile mâinilor noastre le îndreptează asupra noastră, și lucrul mâinilor noastre îl îndreptează.

Venit-a la Tine femeia cea necurată și întinată, vărsând lacrimi pe picioarele Tale, Mântuitorule, dinainte vestind Patima Ta. Cum mă voi uita la Tine, Stăpâne ? Că Tu ai venit să mântuiești pe păcătoasă. Ridică-mă din adânc pe mine cea moartă, Cel ce ai ridicat pe Lazăr din mormânt, fiind mort de patru zile. Primește-mă pe mine ticăloasa, Doamne, și mă mântuiește.

Stih: Lăuda-Te-voi pe Tine cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.

Cea defăimată pentru viață și recunoscută pentru întoarcere, purtând miresme, s-a apropiat de Tine, grăind: Să nu mă le-pezi pe mine păcătoasa, Cel ce Te-ai născut din Fecioară; să nu treci cu vederea lacrimile mele, Cel ce ești bucuria îngerilor; ci mă primește pe mine, cea care mă pocăiesc, pe care nu m-ai lepădat când păcătuiam, Doamne, pentru mare mila Ta.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Glas 8
A Casianei călugărița

Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simțind Dumnezeirea Ta, luând rânduială de mironosiță, și tânguindu-se a adus Ție mir mai înainte de îngropare, zicând: Vai mie! Că noapte îmi este mie înfierbântarea desfrâului, și întunecată și fără de lună pofta păcatului. Primește izvoarele lacrimilor mele, Cel ce scoți cu norii apă din mare; pleacă-Te spre suspinele inimii mele, Cel ce ai plecat cerurile cu nespusa plecăciune. Ca să sărut preacuratele Tale picioare și să le șterg pe ele iarăși cu părul capului meu. Al căror sunet auzindu-l cu urechile Eva în rai în amiază-zi, de frică s-a ascuns. Cine va cerceta mulțimea păcatelor mele și adâncurile judecăților Tale, Mântuitorule de suflete, Răscumpărătorul meu? Să nu mă treci cu vederea pe mine, roaba Ta, Cel ce ai nemăsurată milă.

Apoi:

Bine este a mărturisi pe Domnul și a cânta numele Tău, Preaînalte, a vesti dimineața mila Ta și adevărul Tău toată noaptea.

Sfinte Dumnezeule… Mărire Tatălui… Preasfântă Treime… Doamne, îndură-te spre noi… Mărire Tatălui… Tatăl nostru…
Preotul: Că a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Doamne îndură-Te spre noi (de 3 ori)

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce ești mai onorată decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut: pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Poporul: Întru numele Domnului, Părinte, binecuvântează.
Preotul: Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Împărate ceresc, pe credinciosul nostru popor ocrotește-l, credința o întărește, pe păgâni îi îmblânzește, lumea în pace o păzește, sfânt lăcașul acesta bine-l ocrotește, pe cei mai înainte adormiți, părinții și frații noștri, în corturile drepților îi așază, iar pe noi întru pocăință și mărturisire ne primește, ca un bun și de oameni iubitor.

Rugăciunea Sfântului Efrem Sirul
Doamne și Stăpâne al vieții mele, nu-mi da mie spiritul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de domnie, și al grăirii în deșert.
Se face o metanie mare, zicând stihul:
Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul”.
Iar spiritul curăției, al umilinței, al răbdării și al dragostei dăruiește-l mie robului tău.
Se face o metanie mare, zicând stihul:
Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul”.
Așa, Doamne Împărate, dăruiește-mi mie, ca să-mi văd greșelile mele, și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.
Se face o metanie mare, zicând stihul:
Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul”.
Apoi:
Se fac 12 metanii mici, zicând la fiecare, stihul:
Dumnezeule, curățește-mă pe mine, păcătosul”.
Și iarăși:
Așa, Doamne Împărate, dăruiește-mi mie, ca să-mi văd greșelile mele, și să nu osândesc pe fratele meu, că binecuvântat ești în vecii vecilor. Amin.

Preotul: Mărire ție, Hristoase Dumnezeule, nădejdea noastră, mărire ție.
Poporul: Mărire… Și acum… Doamne îndură-te spre noi (de 3 ori). Întru numele Domnului Părinte binecuvântează.
Preotul: Cel ce vine la pătimire de bunăvoie, pentru mântuirea noastră, Hristos adevăratul nostru Dumnezeu pentru rugăciunile preacuratei Maicii Sale și ale, ale preacuviosului părinte Teodor Trichina și ale tuturor Sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, ca un bun și de oameni iubitor.

Poporul: Amin.
Preotul: Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.

Poporul: Amin.