Utrenia Duminicii Tânărului bogat

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Preotul: Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție. Împărate ceresc…

Poporul: Sfinte Dumnezeule… Mărire… Și acum… Preasfântă Treime… Doamne, îndură-te spre noi… Mărire… Și acum… Tatăl nostru…
Preotul: Că a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.
Poporul: Amin. Întru numele Domnului, binecuvântează, Părinte!

Preotul: Mărire sfintei, celei de o ființă, și de viață făcătoarei, și nedespărțitei Treimi, totdeauna, acum și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Apoi:
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Cei șase psalmi ai Utreniei

Psalmul 3

Doamne, cât s-au înmulțit, cei ce mă necăjesc,
mulți împotriva mea se ridică!
Mulți zic sufletului meu:
nu este lui mântuire, întru Dumnezeul lui.
Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu ești,
gloria mea, și Cel ce înalți capul meu.
Cu glasul meu către Domnul am strigat,
și din muntele Lui cel sfânt m-a auzit.
Culcatu-m-am și am adormit;
deșteptatu-m-am iarăși, căci Domnul mă ocrotea.
Nu mă voi teme de miile mulțimii,
de cei ce din toate părțile mă împresoară.
Scoală, Doamne,
mântuiește-mă, Dumnezeul meu.
Că Tu ai bătut pe toți cei ce zadarnic mă dușmănesc;
dinții celor păcătoși i-ai zdrobit.
A Domnului este mântuirea;
și peste poporul Tău vină binecuvântarea Ta.
Și iarăși: Culcatu-m-am și am adormit;
deșteptatu-m-am iarăși, căci Domnul mă ocrotea.

Psalmul 37

Doamne, cu mânia Ta să nu mă mustri,
nici cu urgia Ta să mă cerți,
Că săgețile Tale m-au lovit,
și ai apăsat peste mine mâna Ta.
Nu este vindecare în trupul meu, din cauza mâniei Tale;
nu este pace întru oasele mele, din cauza păcatelor mele.
Că fărădelegile mele au covârșit capul meu,
ca o sarcină grea s-au îngreunat asupra mea.
Rănile mele miros urât și-s pline de puroi,
din cauza nebuniei mele.
Chinuit sunt, și m-am gârbovit de tot;
ziua întreagă, mâhnindu-mă umblam.
Că șalele mele s-au umplut de putreziciune,
și nu este sănătate în trupul meu.
Batjocorit am fost și m-am umilit foarte;
răcnit-am, de suspinarea inimii mele.
Doamne, înaintea Ta e toată dorința mea,
și suspinul meu dinaintea Ta nu s-a ascuns.
Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea
și lumina ochilor mei, nici aceasta, nu este cu mine.
Prietenii mei și vecinii mei spre mine s-au apropiat și s-au oprit;
și cei mai de aproape ai mei, departe au stat.
Și se sileau, cei ce căutau sufletul meu,
și, cei ce căutau cele rele mie, grăiau deșertăciuni,
și vicleșuguri ziua întreagă puneau la cale.
Iar eu, ca un surd, nu auzeam:
și ca un mut, ce nu-și deschide gura sa.
Și m-am făcut ca un om, ce nu aude,
și în gura sa nu are cuvinte de răspuns.
Că, întru Tine, Doamne, am nădăjduit;
Tu mă vei auzi, Doamne Dumnezeul meu.
Că am zis: Nu cumva să se bucure de mine dușmanii mei;
și când s-au clătinat picioarele mele, asupra mea cu îngâmfare au grăit.
Că eu la lovituri mă aștept,
și durerea mea înaintea mea este pururea.
Că fărădelegea mea o voi mărturisi,
și nemângâiat sunt pentru păcatul meu.
Iar dușmanii mei trăiesc și s-au întărit mai mult decât mine
și s-au înmulțit cei ce mă urăsc pe nedrept.
Cei ce-mi răsplătesc rele, în locul celor bune, de rău mă vorbeau,
pentru că eu căutam bunătatea.
Nu mă părăsi, Doamne Dumnezeul meu,
nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu,
Doamne al mântuirii mele.
Și iarăși: Nu mă părăsi, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

Psalmul 62

Dumnezeule, Dumnezeul meu,
pe Tine Te caut dis-de-dimineață.
Însetat-a de Tine sufletul meu, precum și trupul meu,
în pământ pustiu, și neumblat, și fără apă.
De aceea, în locașul Tău cel sfânt m-am arătat Ție,
ca să văd puterea Ta și gloria Ta.
Că mai bună e mila Ta, decât bucuriile vieții;
buzele mele Te vor lăuda.
Pentru aceea, bine Te voi cuvânta în viața mea,
și întru numele Tău voi înălța mâinile mele.
Întocmai ca de măduvă și de grăsime, sătura-se-va sufletul meu
și cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea.
Adusu-mi-am aminte de Tine în așternutul meu,
în revărsatul zorilor m-am gândit la Tine.
Că ai fost ajutorul meu;
sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
și dreapta Ta m-a sprijinit.
Iar ei în zadar au căutat sufletul meu,
cufunda-se-vor în cele mai de jos ale pământului;
Da-se-vor în mâinile sabiei,
pradă vor fi șacalilor.
Iar regele se va veseli de Dumnezeu;
lăudat va fi tot cel ce jură întru Dânsul,
că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăți.
Și iarăși: În revărsatul zorilor m-am gândit la Tine,
că ai fost ajutorul meu,
și sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
și dreapta Ta m-a sprijinit.

Psalmul 87

Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
ziua am strigat, și noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea,
Că de rele s-a umplut sufletul meu,
și viața mea de iad s-a apropiat.
Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă;
făcutu-m-am ca un om neajutorat,
între morți voi fi liber.
Asemenea unor răniți ce dorm în mormânt,
de care nu Ți-ai mai adus aminte,
și care din mâna Ta au fost lepădați.
Așezatu-m-au în groapa cea mai dedesubt,
întru întuneric, și în umbra morții.
Asupra mea s-a coborât mânia Ta,
și toate valurile Tale le-ai revărsat peste mine.
Depărtat-ai de la mine pe cunoscuții mei;
pusu-m-au lor urâciune.
Închis sunt, și nu pot ieși;
ochii mei au slăbit de sărăcie.
Strigat-am către Tine, Doamne, ziua întreagă,
întins-am către Tine mâinile mele.
Oare pentru cei morți vei face minuni?
Sau doctorii vor scula din morți, și Te vor mărturisi pe Tine?
Oare va povesti cineva în mormânt mila Ta,
și adevărul Tău, în locul de pierzare?
Oare cunoaște-se-vor întru întuneric minunile Tale,
și dreptatea Ta, în pământ dat uitării?
Iar eu, către Tine, Doamne, am strigat,
și dimineața rugăciunea mea Te va întâmpina.
Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu,
întorci fața Ta de către mine?
Amărât sunt eu și întru necazuri, din tinerețele mele;
iar, când m-am ridicat, fui umilit și fără nădejde.
Peste mine au venit urgiile Tale,
înfricoșările Tale m-au tulburat.
Înconjuratu-m-au asemenea apei,
toată ziua m-au împresurat deodată.
Depărtat-ai de la mine prieten și vecin,
și pe cunoscuții mei, pentru ticăloșie.
Și iarăși: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat, și noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea.

Psalmul 102

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
și toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui!
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul,
și nu uita toate binefacerile Lui.
Pe Cel ce iartă toate fărădelegile tale,
pe Cel ce vindecă toate bolile tale.
Pe Cel ce răscumpără din stricăciune viața ta,
pe Cel ce te încununează cu milă și cu îndurări.
Pe Cel ce umple de bunătăți pofta ta;
înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețele tale.
Cel ce face milostenie, Domnul,
și judecată dreaptă, tuturor celor ce li se face strâmbătate.
Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise,
fiilor lui Izrael, hotărârile Sale.
Îndurător și milostiv e Domnul, îndelung răbdător și mult milostiv;
nu până în sfârșit se va mânia, nici până în veac va ține mânie.
Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă,
nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă.
Că, după cât e cerul de înalt de la pământ,
a sporit Domnul mila Sa, peste cei ce se tem de Dânsul.
Pe cât e de departe răsăritul de la apus,
a depărtat de la noi fărădelegile noastre.
Precum miluiește un tată pe fii;
așa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul,
Că El a cunoscut făptura noastră,
adusu-și-a aminte, că țărână suntem.
Omul, ca iarba zilele lui,
ca floarea câmpului, așa va înflori;
Că vânt trece peste dânsa, și nu va mai fi,
și nu se va cunoaște nici locul ei.
Iar mila Domnului din veac și până în veac,
spre cei ce se tem de Dânsul,
Și dreptatea Lui spre fiii fiilor, cei ce păzesc legătura Lui,
și-și aduc aminte, ca să împlinească poruncile Lui.
Domnul în cer și-a gătit scaunul
și împărăția Lui toate le stăpânește.
Binecuvântați pe Domnul toți îngerii Lui, cei tari în virtute,
care împliniți cuvântul Lui,
ascultând de glasul poruncilor Lui.
Binecuvântați pe Domnul, toate puterile Lui,
slujitorii Lui, care faceți voia Lui.
Binecuvântați pe Domnul toate lucrurile Lui,
în tot locul stăpânirii Lui;
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Și iarăși: În tot locul stăpânirii Lui,
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea,
ascultă cererea mea, întru adevărul Tău,
auzi-mă, întru dreptatea Ta.
Și să nu intri la judecată cu robul Tău,
căci drept, înaintea Ta, nu se va găsi nimeni dintre cei vii.
Că a prigonit dușmanul sufletul meu,
smerit-a până la pământ viața mea.
Așezatu-m-a întru întuneric, ca pe morții veacului,
și s-a mâhnit întru mine spiritul meu,
întru mine s-a tulburat inima mea.
Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult,
gânditu-m-am la toate lucrurile Tale,
la faptele mâinilor Tale am cugetat.
Întins-am spre Tine mâinile mele,
sufletul meu, spre Tine, ca un pământ fără de apă.
Degrabă auzi-mă, Doamne,
că a slăbit spiritul meu.
Să nu întorci fața Ta de către mine,
ca să nu mă aseamăn celor ce se coboară în groapă.
Fă-mă să aud dis-de-dimineață mila Ta,
că întru Tine am nădăjduit.
Arată-mi mie, Doamne, calea, pe care voi merge,
că la Tine am ridicat sufletul meu.
Scoate-mă de la dușmanii mei, Doamne,
că la Tine am găsit scăpare.
Învață-mă, să fac voia Ta,
că Tu ești Dumnezeul meu.
Spiritul Tău Cel bun mă va povățui la pământ drept,
pentru numele Tău, Doamne, îmi vei da viață.
Întru dreptatea Ta scoate-vei din necaz, sufletul meu,
și întru mila Ta vei zdrobi pe dușmanii mei.
Și vei pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu,
căci robul Tău sunt eu.
Și iarăși: Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta,
și să nu intri la judecată cu robul Tău. (De 3 ori.)
Apoi: Spiritul Tău cel bun mă va povățui la pământ drept.

Mărire…. Și acum….
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.

Rugăciunile Utreniei

Rugăciunea I
Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeul nostru, celui ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și ai dat în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm, și să chemăm numele tău cel sfânt; și să ne rugăm îndurărilor tale, celor ce pururea le ai pentru viața noastră. Și acum trimite ajutorul tău peste cei ce stau înaintea feței măririi tale celei sfinte, și așteaptă de la tine bogată milă; și le dă lor, ca slujind ție totdeauna cu frică și cu dragoste, să laude bunătatea ta cea negrăită. — Că ție se cuvine toată mărirea, cinstea, și închinăciunea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea II
D
in zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile tale pe pământ. Înțelepțește-ne, să facem întru frica ta dreptate și sfințenie; că pe tine te mărim, cel cu adevărat Dumnezeul nostru; pleacă urechea ta, și ne auzi pe noi; și pomenește, Doamne, pe cei ce împreună cu noi sunt de față, și se roagă, pe toți pe nume, și-i mântuiește cu puterea ta; binecuvântează poporul tău și sfințește moștenirea ta; pace dăruiește lumii tale, bisericilor tale, preoților, și tot poporului tău. — Că bine s-a cuvântat, și s-a preamărit preacinstitul, și de mare-cuviință numele tău, al Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea III
D
in zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile tale; învață-ne pe noi, Dumnezeule, dreptatea ta, poruncile tale, și îndreptările tale; luminează ochii minții noastre, ca să nu adormim vreodată în păcate spre moarte; risipește toată negura de pe inimile noastre; dăruiește-ne nouă soarele dreptății, și nevătămată păzește viața noastră, cu pecetea sfântului tău Spirit; îndreptează pașii noștri în calea păcii; dă-ne, să vedem zorile zilei și ziua întru bucurie, ca să-ți înălțăm rugăciunile de dimineața. — Că a ta este stăpânirea, și a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IV
S
tăpâne Dumnezeule, cel ce ești sfânt și necuprins, care ai zis să strălucească lumina întru întuneric, cel ce ne-ai odihnit în somnul de noapte, și ne-ai ridicat spre lauda și ruga bunătății tale, fiind îmblânzit de singură milostivirea ta: primește-ne pe noi, cei ce și acum ne închinăm ție, și după putință îți mulțumim; și ne dăruiește toate cererile cele spre mântuire; arată-ne pe noi fii ai luminii, și ai zilei, și moștenitori ai bunătăților tale cele veșnice. Pomenește, Doamne, întru mulțimea îndurărilor tale, și pe tot poporul tău, ce este de față, și se roagă împreună cu noi, și pe toți frații noștri, care sunt pe uscat, pe mare, și în tot locul stăpânirii tale, care așteaptă iubirea ta de oameni; și tuturor le dăruiește mila ta cea mare. — Ca mântuiți fiind cu sufletul și cu trupul, pururea stăruind cu îndrăzneală, să preamărim numele tău cel minunat și binecuvântat, al Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea V
V
istierule al bunătăților, izvorule ce pururea izvorăști, Părinte sfinte, făcătorule de minuni, atotputernice și atotstăpâni-torule, toți ne închinăm, și ne rugăm ție, chemând milele tale și îndurările tale, spre ajutorul și paza smereniei noastre. Pomenește, Doamne, pe robii tăi, și primește rugăciunile cele de dimineața ale noastre ale tuturor, ca o tămâie înaintea ta, și nu socoti nici pe unul din noi netrebnic; ci pe toți ne păzește cu îndurările tale. Pomenește, Doamne, pe cei ce priveghează și cântă, spre mărirea ta, și a unuia născut Fiului tău și Dumnezeului nostru, și al sfântului tău Spirit. Fii lor ajutor și păzitor; primește rugăciunile lor întru altarul tău cel mai presus de ceruri și înțelegător. — Că tu ești Dumnezeul nostru, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VI
M
ulțumim ție, Doamne Dumnezeul mântuirilor noastre, că toate le faci spre facerea de bine a vieții noastre, ca totdeauna la tine să ne uităm, la Mântuitorul și Făcătorul de bine al sufletelor noastre; că ne-ai odihnit pe noi în măsura nopții ce a trecut, și ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și ne-ai pus la închinarea cinstitului tău nume. Pentru aceasta ne rugăm ție, Doamne: dă-ne har, și putere, ca să ne învrednicim a cânta ție cu înțelegere, și a te ruga neîncetat cu frică și cu cutremur, îngrijindu-ne de a noastră mântuire, cu ajutorul Hristosului tău. Pomenește, Doamne, și pe cei ce strigă către tine noaptea; auzi-i pe dânșii, și-i miluiește; și sfărâmă sub picioarele lor pe dușmanii cei nevăzuți și potrivnici luptători. — Că tu ești împăratul păcii, și Mântuitorul sufletelor noastre, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor.

Rugăciunea VII
D
umnezeule și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, cel ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și împreună ne-ai adunat la ceasul rugăciunii: dă-ne har întru deschiderea gurii noastre, și primește ale noastre mulțumiri cele după putință; și ne învață îndreptările tale; pentru că a ne ruga, precum se cuvine, nu știm, de nu ne vei povățui tu, Doamne, cu Spiritul tău cel sfânt. Pentru aceasta ne rugăm ție: orice am greșit până în ceasul de acum, cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, cu voia sau fără de voie, slăbește, lasă, iartă. Că de te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la tine este mântuirea. Tu singur ești sfânt, ajutător puternic, păzitor al vieții noastre, și întru tine este cântarea noastră pururea. — Fie stăpânirea împărăției tale pururea binecuvântată și preamărită, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VIII
D
oamne Dumnezeul nostru, cel ce ai alungat de la noi trândă-via somnului, și cu chemare sfântă împreună ne-ai chemat, ca și noaptea să înălțăm mâinile noastre, și să te mărturisim pe tine întru judecățile dreptății tale: primește rugăciunile noas-tre, cererile, mărturisirile, slujbele cele de noapte; și ne dăruiește, Dumnezeule, credință ne rușinată, nădejde tare, dragoste nefă-țarnică; binecuvântează intrările și ieșirile, faptele, lucrurile, cu-vintele, gândurile noastre; și ne dă nouă, să ajungem la înce-puturile zilei, lăudând, cântând, și binecuvântând bunătatea milei tale celei negrăite. — Că s-a binecuvântat preasfânt numele tău, și s-a preamărit împărăția ta, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IX
S
trălucește în inimile noastre, iubitorule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoștinței dumnezeirii tale, și deschide ochii minții noastre spre înțelegerea evanghelicelor tale propovăduiri: pune întru noi și frica fericitelor tale porunci, ca toate poftele trupului călcându-le, viață sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bunăplăcerea ta gândind și făcând. — Că tu ești sfințirea și luminarea noastră, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea X
D
oamne, Dumnezeul nostru, cel ce prin pocăință, iertare ai dăruit oamenilor, și pildă a cunoașterii de păcate, și a mărturisirii, ne-ai arătat pocăința proorocului David spre iertare: însuți, Stăpâne, pe noi cei căzuți în multe și mari greșeli, miluiește-ne după mare mila ta, și după mulțimea îndurărilor tale curățește fărădelegile noastre. Că ție ți-am greșit, Doamne, celui ce știi și cele nearătate și ascunse ale inimilor oamenilor, și celui ce singur ai putere, de a ierta păcatele; și inimă curată zidind întru noi, și cu spirit stăpânitor întărindu-ne, și bucuria mântuirii tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la fața ta: ci binevoiește, ca un bun și iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-ți aducem jertfă de dreptate, și prinos, întru sfintele tale altare.— Cu mila, și cu îndurările, și cu iubirea de oameni a unuia-născut Fiului tău, cu care împreună bine ești cuvântat, cu preasfântul, și bunul, și de viață făcătorul tău Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XI
D
umnezeule Dumnezeul nostru, cel ce ai așezat puteri cuvântătoare și înțelegătoare cu vrerea ta, pe tine te rugăm, și ție ne cucerim: primește preamărirea noastră, cea după putință, împreună cu a tuturor făpturilor tale, și ne răsplătește cu darurile cele bogate ale bunătății tale; că ție se pleacă tot genunchiul, al celor cerești, și al celor pământești, și al celor dedesubt, și toată suflarea și făptura laudă mărirea ta cea neajunsă; pentru că singur ești Dumnezeu adevărat și mult milostiv. — Că pe tine te laudă toate puterile cerești, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XII
L
ăudămu-te, cântăm, bine te cuvântăm, și mulțumim ție, Dumnezeul părinților noștri, că ne-a trecut umbra nopții, și ne-ai arătat iarăși lumina zilei; ci ne rugăm bunătății tale: fii milostiv păcatelor noastre, și primește rugăciunea noastră, întru mare mila ta; că la tine scăpăm, la Dumnezeul cel milostiv și atotputernic. Strălucește în inimile noastre soarele cel adevărat al dreptății tale; luminează mintea noastră, și simțurile toate le păzește, ca umblând ca ziua cu bunăcuviință pe calea poruncilor tale, să ajungem la viața cea veșnică — pentru că la tine este izvorul vieții — și să ne învrednicim a fi întru desfătarea luminii tale celei neapropiate. — Că tu ești Dumnezeul nostru, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Ectenia mare
Preotul: Cu pace Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, și pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru sfânt lăcașul acesta, și pentru cei ce cu credință, cu bună cucernicie, și cu frică de Dumnezeu intră într-însul, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru Sfântul Părinte Papa (N), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N), pentru (Înalt) Preasfințitul (Arhi) Episcopul nostru (N), și pentru cinstita Preoțime, întru Hristos Diaconime, pentru tot Clerul și poporul, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru autoritățile și oștirea țării noastre, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru țara noastră, orașul (sau satul) acesta și pentru toate orașele și satele, și pentru cei ce cu credință locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru bună liniștea aerului, și pentru înmulțirea roadelor pământului, și pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, și pentru cei robiți, și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pentru ca să fim mântuiți de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuiește, miluiește, și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pe preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea, și pururea Fecioară Maria, cu toți Sfinții pomenind-o, pe noi înșine, și unul pe altul, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstirea, și închinarea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin

Se cântă Dumnezeu este Domnul, cu stihurile, glas 3
Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 1. Mărturisiți-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui.

Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 2. Toate neamurile m-au împresurat, și întru numele Domnului le-am înfrânt.

Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 3. Nu voi muri, ci voi fi viu, și voi spune lucrurile Domnului.

Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 4. Piatra, pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta a ajuns cap al unghiului: de la Domnul s-a făcut aceasta, și este minunată în ochii noștri.

Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.

Apoi:

Troparul Învierii, glas 3
Să se veselească cele cerești și să se bucure cele pământești. Că a făcut învingere cu brațul Său Domnul, călcat-a cu moartea pe moarte; Cel întâi-născut din morți S-a făcut, din pântecele iadului ne-a mântuit pe noi și a dat lumii mare milă.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Troparul Cuviosului părinte Pimen, glas 8
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor și cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; și te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Pimen, Părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Troparul Născătoarei, Al Învierii, glas 8
Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară și răstignire ai răbdat, Bunule; Care cu moartea pe moarte ai prădat și învierea ai arătat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni. Îndurate; primește pe Născătoarea de Dumnezeu, care Te-a născut pe Tine și care se roagă pentru noi, și mântuiește, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Primul rând de Sedelne ale glasului 3, din Octoih
Hristos din morți S-a sculat, începătura celor adormiți, Cel mai întâi-născut decât zidirea și Făcătorul tuturor celor făcute; firea cea stricată a neamului nostru întru Sine a înnoit-o. Nu vei mai stăpâni de acum, moarte, că Stăpânul tuturor puterea ta a surpat-o.

Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,

Cu trupul moarte gustând, Doamne, amărăciunea morții ai contenit-o, cu Învierea Ta; și pe om împotriva ei l-ai întărit, nimicirea blestemului celui de demult aducând, Apărătorule al vieții noastre, Doamne, mărire Ție!

Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

De frumusețea fecioriei tale și de strălucirea curăției tale, Gabriel uimindu-se, a zis către tine, Născătoare de Dumnezeu: Ce laudă vrednică voi aduce ție? Sau ce te voi numi pe tine? Nu mă pricep și mă minunez! Pentru aceasta, precum mi s-a poruncit, strig ție: Bucură-te, ceea ce ești cu daruri dăruită!

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Al doilea rând de Sedelne ale glasului 3, din Octoih
De neschimbarea Dumnezeirii Tale și de pătimirea Ta cea de voie, Doamne, întru sine înspăimântându-se, iadul s-a tânguit: mă cutremur de Ipostasul cel nestricat al trupului, văd pe Cel nevăzut, tainic luptându-se cu mine. Pentru aceasta și cei pe care îi țin cântă: Mărire, Hristoase, Învierii Tale!

Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,

Răstignirea cea necuprinsă cu mintea și Învierea cea neînțeleasă, taina cea de negrăit, o teologhisim credincioșii; că astăzi moartea și iadul s-au prădat, iar neamul omenesc întru nestricăciune s-a îmbrăcat. Pentru aceasta, cu mulțumire cântăm: Mărire, Hristoase, Învierii Tale!

Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Pe Cel necuprins cu mintea, pe Cel de o ființă cu Tatăl și cu Spiritul, în pântecele tău, tainic L-ai încăput, Maica lui Dumnezeu. O singură și neamestecată lucrare a Treimii am cunoscut că e mărită în lume prin nașterea ta. Pentru aceasta, cu mulțumire, cântăm ție: Bucură-te, ceea ce ești cu daruri dăruită!

Binecuvântările Învierii, glas 5
Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările tale.

Adunarea îngerească s-a mirat, văzându-te pe tine între cei morți socotit fiind, și puterea morții stricând, Mântuitorule, și împreună cu tine pe Adam ridicându-l, și din iad pe toți eliberându-i.

Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările tale.

Pentru ce, din compătimire, miruri cu lacrimi amestecați, o, învățăcele? – grăit-a îngerul, cel ce a strălucit în mormânt, către Purtătoarele de mir; vedeți voi mormântul, și cunoașteți, că Mântuitorul din mormânt a înviat.

Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările tale.

Foarte de dimineață Purtătoarele de mir au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; ci înaintea lor a stat îngerul, și a zis: Vremea tânguirii a trecut, nu plângeți, ci spuneți Apostolilor învierea.

Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările tale.

Purtătoarele de mir femei, cu miruri venind la mormântul tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit zicând: Pentru ce socotiți cu cei morți pe cel viu? Că a înviat din mormânt, ca un Dumnezeu.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

A Treimii.
Închinămu-ne Tatălui, și Fiului acestuia, și Spiritului celui sfânt: Sfintei Treimi întru o ființă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Doamne.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu.
Pe Dătătorul de viață născându-l, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit, și bucurie Evei, în locul întristării, ai dăruit; și pe cei căzuți din viață la aceeași i-a îndreptat: cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu și om.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că S-a binecuvântat numele Tău și s-a preamărit împărăția Ta, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Ipacoiul glasului 3
Spăimântând cu vederea, liniștind cu graiurile, Îngerul cel strălucitor a zis Femeilor purtătoare de mir: Pentru ce căutați pe Cel viu în mormânt? Sculatu-S-a, deșertând mormintele. Cunoașteți pe Cel neschimbat, ca schimbător al stricăciunii; ziceți lui Dumnezeu: Cât sunt de înfricoșătoare lucrurile Tale, că ai mântuit neamul omenesc.

Antifoanele glasului 3

Antifonul I
Robia Sionului Tu ai scos-o din Babilon; și pe mine din patimi la viață atrage-mă, Cuvântule.

Cei ce seamănă în austru cu lacrimi dumnezeiești, vor secera spice de viață veșnică întru bucurie.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Prin Spiritul Sfânt toată buna dăruire, ca și prin Tatăl și prin Fiul, împreună-strălucește, întru Care toate viază și se mișcă.

Antifonul II
D
e n-ar zidi Domnul casa faptelor bune, în zadar ne-am osteni; dar păzindu-ne El sufletul, nimeni nu va prăda cetatea noastră.

Ca o roadă a pântecelui, prin Spiritul, fii se fac Ție, Hristoase, ca și Tatălui, sfinții, pururea.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

În Spiritul Sfânt se vede toată sfințenia, înțelepciunea, că dă ființă la toată făptură; Acestuia să slujim, ca și Tatălui și Cuvântului, că Dumnezeu este.

Antifonul III
Cei ce se tem de Domnul fericiți vor umbla în cărările poruncilor, că vor mânca toată roada cea de viață.

Veselește-te, Întâiule păstor al turmei, văzând împrejurul mesei Tale pe fiii Tăi, purtând stâlpări de fapte bune.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

În Spiritul Sfânt este toată bogăția măririi, din Care vine har și viață la toată zidirea; că lăudat este împreună cu Tatăl și cu cuvântul.

Preotul: Înțelepciune! Să luăm aminte.

Prochimenul glasului 3
Spuneți între neamuri că Domnul a împărățit, pentru că a întărit lumea, care nu se va clinti. (Ps. 95, 10)

Stih: Cântați Domnului cântare nouă. (Ps. 32, 3)

Spuneți întru neamuri că Domnul a împărățit, pentru că a întărit lumea, care nu se va clinti. (Ps. 95, 10)

Preotul: Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.

Preotul: Că sfânt ești Dumnezeul nostru și întru Sfinți Te odihnești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Se cântă Toată suflarea… pe glasul 3
Toată suflarea să laude pe Domnul. — Toată suflarea și toată făptura să laude numele Domnului. — Lăudați pe Dumnezeu întru Sfinții lui.

Apoi:
Preotul: Și pentru ca să ne învrednicim a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeu să-l rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-te spre noi, (de 3 ori.)
Preotul: Înțelepciune, drepți să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Poporul: Și spiritului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie după Sfântul apostol și evanghelist Matei, citire:
Poporul: Mărire Ție, Doamne, mărire Ție.
Preotul: Să luăm aminte.

Evanghelia Învierii a I-a. Evanghelia după Matei (28, 16-20)

În vremea aceea cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Isus. Și, văzându-L, I s-au închinat, ei, care se îndoiseră. Și, apropiindu-Se, Isus le-a vorbit lor, zicând: Mi s-a dat toată puterea în cer și pe pământ. Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Spirit, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă. Și, iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin.

Poporul: Mărire Ție, Doamne, mărire Ție.

Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm sfântului Domn, lui Isus unuia celui fără de păcat. Crucii tale ne închinăm, Hristoase, și sfântă învierea ta o lăudăm și o preamărim. Că tu ești Dumnezeul nostru: afară de tine pe altul nu știm, numele tău numim. Veniți toți credincioșii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea lui: că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta,
și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea
și de păcatul meu curățește-mă.
Că fărădelegea mea eu o cunosc
și păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ție unuia am greșit
și ce este rău înaintea Ta am făcut,
Ca să te arăți drept întru cuvintele Tale
și biruitor să ieși când te vor judeca.
Că iată întru fărădelegi am fost conceput
și în păcate m-a născut maica mea.
Că iată adevărul ai iubit;
cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, le-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți;
spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie și veselie;
bucura-se-vor oasele mele cele umilite.
Întoarce fața Ta de la păcatele mele
și toate fărădelegile mele șterge-le.
Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule
și Spirit drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la fața Ta
și Spiritul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale
și cu Spirit stăpânitor mă întărește.
Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale
și cei păcătoși la Tine se vor întoarce.
Mântuiește-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide
și gura mea va vesti lauda Ta.
Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi adus;
arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: spirit umilit;
inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Bine fă, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului,
și să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci bineplăcute-Ți vor fi jertfa dreptății,
prinosul și arderile de tot;
atunci vor aduce pe altarul Tău viței.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Glas 2
Pentru rugăciunile Apostolilor tăi, milostive, șterge mulțimea păcatelor noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, milostive, șterge mulțimea păcatelor noastre.

Stih, glas 6
Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila ta, și după mulțimea îndurărilor tale șterge fărădelegile noastre.

Stihiră, glas 6
Înviind Isus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viață veșnică și mare milă.

Preotul: Mântuiește, Dumnezeule, poporul tău și binecuvântează moștenirea ta; cercetează lumea ta cu milă și cu îndurări; înalță puterea creștinilor dreptcredincioși; și trimite peste noi milele tale cele bogate: pentru rugăciunile Preacuratei Doamnei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor cerești Puteri ale celor fără de trupuri, ale cinstitului mărit profet Înaintemergător și Botezător Ioan; ale sfinților măriți și întru tot lăudați Apostoli; ale celor dintru sfinți Părinții noștri și ai lumii mari Dascăli și Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul, și Ioan Gură-de-aur; și ale celui dintru sfinți părintelui nostru Nicolae Arhiepiscopul de la Mira Liciei, făcătorul de minuni, ale celui dintru sfinți părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul românilor; ale sfinților măriți și bine învingători Martiri ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtători Părinților noștri; ale sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana, ale Cuviosului părinte Pimen și ale tuturor Sfinților, rugămu-te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoșii, care ne rugăm ție, și te îndură spre noi.

Poporul: Doamne, îndură-te spre noi — (de 12 ori.)

Preotul, cu glas înalt:
Cu mila, și cu îndurările, și cu iubirea de oameni a unuia născut Fiului tău, cu care împreună bine ești cuvântat, cu preasfântul, și bunul, și de viață făcătorul tău Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

CANOANELE

Canonul Învierii glasului 3, din Octoih. Canonul Crucii și Învierii, din Octoih.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu, din Octoih.
Canonul Cuviosului părinte Pimen, glas 8, din Minei.
Catavasiile Crucii, glas 8

Canonul Învierii
Cântarea I, glas 3
Irmos:
Cel ce odinioară a împreunat apele la un loc cu dumnezeiasca voie, și a despărțit marea pentru poporul lui Israel, Acesta este Dumnezeul nostru cel preamărit; Acestuia unuia să-i cântăm, că S-a preamărit.

Cel ce a osândit pământul să aducă călcătorului de poruncă roadă din sudoare. Acesta este Dumnezeul nostru, Care, primind trupește cunună de spini din mână călcătoare de lege, blestemul a dezlegat, că S-a preamărit.

Biruitor încununat împotriva morții S-a arătat, înfricoșând moartea; că, trup pătimitor însuflețit luând, Acesta este Dumnezeul nostru și, luptându-Se cu tiranul, pe toți i-a înviat, că S-a preamărit.

A Născătoarei
Adevărată Născătoare de Dumnezeu te măresc pe tine toate neamurile, ceea ce ai născut fără sămânță; că, intrând în pântecele tău cel sfințit, a luat ființa noastră și S-a născut din tine Dumnezeu și Om. Acesta este Dumnezeul nostru.

Canonul Crucii și al Învierii
N
eamul omenesc cel robit de tiranul cel iubitor de păcate, cu dumnezeiescul sânge l-a răscumpărat Hristos și, îndumnezeindu-l, l-a înnoit, că S-a preamărit.

Hristos, vistierul vieții, ca un muritor, moarte de voie a gustat, iar ca Unul care este din fire nemuritor, pe cei morți i-a înviat, că S-a preamărit.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Celui ce S-a întrupat din tine Fecioară, își pleacă genunchii toată firea celor cerești, și cu cei de pe pământ cele dedesubt, cu vrednică credință, că S-a preamărit.

O, împăcările cele dintru tine, Fecioară! Că Dumnezeu, Cel ce este dătătorul din belșug al bunătăților, Spiritul cel dumnezeiesc dându-ne nouă, trup din tine a luat, că S-a preamărit.

Canonul Cuviosului
C
u căldura Mângâietorului încălzindu-se inima ta, Părinte, ai risipit gerul demonilor și iarna patimilor.

Cu cărbunele fricii de Dumnezeu, arzând materia patimilor, te-ai făcut făclie a dreptei socotințe și foc al nepătimirii, fericite Pimen.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Pe umeri purtând crucea ta, Părinte, cu dragoste ai urmat Celui ce te-a chemat și te-a făcut luminător pustnicilor.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Cuvântul cel mai presus de Dumnezeire, din bunătate vrând a Se Întrupa din pântecele tău, cu totul m-a mântuit pe mine, preacurată Maică Fecioară.

Cântarea I a a Catavasiilor Crucii, glas 8
C
ruce însemnând Moise, lovind drept cu toiagul, Marea Roșie a despărțit, trecând pedestru Israel; iar de-a curmezișul lovind-o, a împreunat-o împotriva carelor lui Faraon, înscriind deasupra nebiruita armă. Pentru aceasta, lui Hristos, Dumnezeul nostru, să-i cântăm, că s-a preamărit.

Canonul Învierii
Cântarea III, glas 3
Irmos:
Cel ce ai adus toate din cele ce n-au fost, cu cuvântul zidindu-le și săvârșindu-le cu Spiritul, Atotținătorule Stăpâne, întărește-mă întru dragostea Ta.

Prin Crucea Ta s-a rușinat necuratul; că a făcut groapa, pe care săpând-o, a căzut într-însa; iar puterea celor smeriți, s-a înălțat întru învierea Ta, Hristoase.

Propovăduirea dreptei credințe ca o apă a acoperit mările neamurilor, Iubitorule de oameni; că, sculându-Te din mormânt, ai descoperit lumina Treimii.

A Născătoarei
Minunate lucruri s-au grăit despre tine, ceea ce ești cetate însuflețită a Celui ce împărățește pururea; că prin tine, Stăpână, Dumnezeu a viețuit împreună cu cei de pe pământ.

Canonul Crucii și al Învierii
P
reacurată Cruce, curățire a întinărilor idolești te-ai arătat; că Isus, Cel mai presus de Dumnezeire, pe tine mâinile și-a întins.

Toți credincioșii să te cinstim pe tine, Mormântule dătător de viață. Că întru tine S-a îngropat și S-a sculat Hristos, Cel ce este cu adevărat Dumnezeul nostru.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
M
lădiță din rădăcina lui Iesei, după profeție odrăslind Fecioara, floare Te-a răsărit nouă pe Tine, Hristoase; Sfânt ești Doamne!

Ca să faci părtași ai Dumnezeirii pe pământeni, trupul nostru din Fecioară Tu luându-l, ai sărăcit; Sfânt ești Doamne.

Canonul Cuviosului
D
e starea ta la rugăciunea cea de toată noaptea s-au uimit îngerii, căci pe aceștia i-ai avut împreună-lucrători în rugăciunile către Dumnezeu.

Curățitu-ți-ai ochii cugetului tău de plângerea patimilor; pentru aceasta, curat privești pe Cel nevăzut.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Hrănindu-te cu laptele pustniciei, Cuvioase Pimen, te-ai înălțat la mulțimea virtuților, întru desăvârșită nepătimire.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ajutor pe tine avându-te, de năvălirile vrăjmașilor nu mă tem, Preacurată; că pe tine avându-te ocrotitoare, taberele acestora le înfrâng.

Cântarea a 3-a a Catavasiilor Crucii, glas 8
T
oiag în chip de taină se primește, căci cu odrăslirea a ales preot; iar acum, Bisericii celei mai înainte neroditoare i-a înflorit lemnul Crucii, spre putere și întărire.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Condacul Cuviosului, glas 4
Sosit-a astăzi sfânta pomenire a strălucitelor tale lupte, Cuvioase Părinte, veselind sufletele binecredincioșilor, Pimen, de Dumnezeu Cugetătorule, Părintele nostru, Cuvioase.

Icosul Cuviosului
Desfătările stricătoare de suflet și tulburările lumești, cu tot sufletul urându-le, iar pe Hristos dorindu-L, Crucea Lui pe umerii tăi luându-o, ai urmat Lui cu dorire neslăbită, și cu înfrânarea ridicându-te, ți-ai agonisit viață nematerialnică, prin postiri și lacrimi și rugăciuni neîncetate. Pentru aceea, Mântuitorul ți-a dat Împărăția cerurilor, învrednicindu-te de lumina cea neapusă și de raza cea neapropiată, de Dumnezeu cugetătorule Pimen, Părintele nostru, Cuvioase.

Sedealna Cuviosului, glas 3
Fiind păstorit de Domnul, te-ai arătat oaie blândă a Lui, biruind pe lupii cei potrivnici, fericite; și, săvârșindu-ți dumnezeiască lupta ta, te-ai sălășluit în staulul cel ceresc. Părinte Cuvioase, roagă pe Hristos Dumnezeu să ne dăruiască nouă mare milă.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sedealna Născătoarei, glas 3
Nu S-a despărțit de firea cea dumnezeiască, trup făcându-Se din pântecele tău, ci, întrupându-Se, Dumnezeu a rămas, Cel ce te-a păzit pe tine, Maica Lui, după naștere Fecioară, ca și mai înainte de naștere, ceea ce ești cu totul fără prihană, El, Domnul Însuși, pe Care cu osârdie roagă-L să ne dăruiască mare milă.

Canonul Învierii
Cântarea IV, glas 3
Irmos:
Avut-ai către noi puternică iubire, Doamne, că pe Unul-Născut Fiul Tău pentru noi la moarte L-ai dat. Pentru aceasta, mulțumind, strigăm Ție: Mărire puterii Tale, Doamne!

Bătăi și răni din milostivire ai suferit Hristoase, ocara pălmuirilor răbdând, și cu îndelungată răbdare scuipări suferind, prin care mi-ai adus mie mântuirea. Mărire puterii Tale, Doamne.

În trup muritor, cu moartea Te-ai amestecat, Cel ce ești Viața, pentru ticăloșia celor lipsiți și pentru suspinul săracilor Tăi; și nimicind pe cel nimicitor, Preamărite, pe toți împreună i-ai înviat, unule Iubitorule de oameni.

A Născătoarei
Adu-Ți aminte, Hristoase, de turma pe care ai agonisit-o cu patima Ta; rugăciunile pline de milostivire ale preamăritei Maicii Tale primește-le și cercetează turma Ta cea năcăjită, mântuind-o cu puterea Ta, Doamne.

Canonul Crucii și al Învierii
C
el ce ai zidit pe om după chipul Tău, Iubitorule de oameni, și, omorât fiind el cu păcatul prin călcarea poruncii, răstignindu-Te în locul Căpățânii, l-ai mântuit.

Pe morții pe care îi înghițise, moartea i-a dat înapoi, iar împărăția iadului, cea pricinuitoare de stricăciune, a fost nimicită, sculându-te Tu din mormânt, Doamne.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
C
el ce ai așezat munții cu cumpăna dumnezeieștii cunoștințe, Stăpâne, tăiatu-Te-ai nu de mână ca o piatră, din Fecioară. Mărire puterii Tale, Iubitorule de oameni.

Firea noastră cea bolnavă ai vindecat-o, Stăpâne, unind cu ea în Fecioară doctoria cea mai vindecătoare, adică preacurată Dumnezeirea Ta, Cuvântule.

Partea mea ești, Doamne, și moștenire dorită, Cel ce pe mine din Fecioară m-ai unit cu Ipostasul Tău, Cuvinte, făcându-Te ipostas în trup.

Canonul Cuviosului
Primind razele Mângâietorului, te-ai arătat oglinda neîntinată și vas al suirilor dumnezeiești, Pimen, de Dumnezeu purtătorule.

Adăpându-te cu lacrimile, te-ai arătat copac cu ramuri înalte, înfrumusețându-te cu înfrânarea și îmbogățindu-te cu roadele cele dumnezeiești, Părinte Pimen.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Cu ostenelile sihăstriei, arând holda minții tale, ai odrăslit spicul virtuților cu multă rodire și darul minunilor.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Odor al fecioarei și lăcaș al Firii celei neîncăpute, Mireasă dumnezeiască, luminează întunecatul meu suflet.

Cântarea a 4-a a Catavasiilor Crucii, glas 8
Auzit-am, Doamne, taina rânduielii Tale, cunoscut-am lucrurile Tale și am preamărit dumnezeirea Ta.

Canonul Învierii
Cântarea V, glas 3
Irmos:
Spre Tine mă îndrept din zori, Ziditorule a toate, la pacea care covârșește toată mintea, pentru că lumină sunt poruncile Tale, întru acestea povățuiește-mă.

Judecătorului celui nedrept fiind dat prin ura iudeilor, Văzătorule a toate, și judecând tot pământul cu dreptate, ai mântuit pe Adam din osânda cea de demult.

Pacea Ta dăruiește-o bisericilor Tale, Hristoase, cu nebiruita putere a Crucii Tale, Cel ce ai înviat din morți, și mântuiește sufletele noastre.

A Născătoarei
Cort sfânt și mai încăpător decât cerurile te-ai arătat, pururea Fecioară, ca una care ai născut pe Cel neîncăput de toată zidirea, pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Canonul Crucii și al Învierii
Cu sulița fiind împunsă coasta Ta, o Hristoase al meu, din blestem ai eliberat pe cea zidită din coastă omenească, care se făcuse pricinuitoare a pierzării tuturor oamenilor.

Întocmai cu Tatăl după Ființă fiind, casa cea sfințită a preacuratului și preacinstitului Tău trup ai sculat-o din morți, Hristoase Mântuitorul nostru.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
C
uvântul lui Dumnezeu, Fiul tău Fecioară, este făcătorul lui Adam cel întâi zidit, iar nu făptură, măcar că Și-a plăsmuit Lui trup însuflețit din tine.

Întocmai este cu Tatăl Fiul Fecioarei, Cuvântul lui Dumnezeu, ipostas desăvârșit în două firi, Isus Domnul, Dumnezeu și om desăvârșit.

Canonul Cuviosului
S
uferind zăduful zilei, pururea pomenite, te-ai învrednicit de bucuria Domnului tău, Cuvioase Pimen.

În grădina pustniciei, trandafir cu dulce mireasmă ai răsărit, bine înmiresmând marginile lumii cu miresmele cunoștinței de Dumnezeu.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Întrarmându-te cu smerenia, Părinte, ai smerit la pământ pe șarpele, care se îngâmfase mai înainte.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Fecioară după naștere te lăudăm pe tine, Născătoare de Dumnezeu; că tu pe Dumnezeu Cuvântul trupește lumii L-ai născut.

Cântarea a 5-a a Catavasiilor Crucii, glas 8
O, de trei ori fericite lemn, pe care s-a răstignit Hristos, Împăratul și Domnul. Prin care a căzut cel ce a înșelat prin lemn, biruit fiind de Cel ce s-a pironit pe el cu trupul, de Dumnezeu, Cel ce dă pace sufletelor noastre.

Canonul Învierii
Cântarea VI, glas 3
Irmos:
Adâncul cel mai de jos al păcatelor m-a împresurat, și slăbește spiritul meu; ci tinzând brațul Tău cel înalt, Stăpâne, ca pe Petru, mântuiește-mă, Îndreptătorule.

Adâncul milei și al îndurărilor m-a înconjurat prin coborârea Ta; că întrupându-Te și făcându-Te în chip de rob, Stăpâne, m-ai îndumnezeit și cu Tine împreună m-ai preamărit.

Omorâre a răbdat omorâtorul, văzând înviat pe Cel omorât; acestea sunt semnele Învierii Tale, Hristoase, și răsplătirile preacinstitei Tale pătimiri.

A Născătoarei
Preacurată, ceea ce singură mai presus de minte ai mijlocit între Făcătorul și între oameni, roagă pe Fiul tău ca să fie milostiv și apărător al robilor tăi celor ce au greșit.

Canonul Crucii și al Învierii
Cu răni fiind Tu încercat, prin patima Crucii, pe cei răniți din iad împreună i-ai ridicat. Pentru aceasta, strig Ție: Scoate din stricăciune viața mea, Iubitorule de oameni.

Deschisu-s-au Ție, Hristoase, cu frică, porțile iadului, și avuția vrăjmașului a fost prădată. Pentru aceasta, femeile Te-au întâmpinat, bucurie luând în locul întristării.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
L
uat-a chip ca al nostru din Fecioara cea fără prihană, Cel lipsit de chip, făcându-Se om după chip și după lucrare, dar neschimbându-Și Dumnezeirea.

De adâncul păcatelor și de viforul patimilor mântuiește-mă, Preacurată; că ești liman și adânc al minunilor, celor ce aleargă la tine cu credință.

Canonul Cuviosului
P
rin nevoințele cele multe, omorând zburdările trupului, ai călătorit către Viața cea fără de moarte, Pimen, vrednicule de minuni.

Având înfrânare și rugăciune neîncetată și dragoste netulburată, Cuvioase, te-ai arătat neîntinată oglindă a lui Dumnezeu.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Umblând în pustietăți neumblate, de pustiirea patimilor te-ai lepădat și te-ai făcut cetățean al cerurilor.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce singură prin cuvânt, ai născut cu trup pe Cuvântul, te rugăm mântuiește de cursele vrăjmașului sufletele noastre.

Cântarea a 6-a a Catavasiilor Crucii, glas 8
Î
n pântecele fiarei celei din mare, Iona, palmele întinzându-și în chipul crucii, mântuitoarea patimă mai înainte limpede o a închipuit; de unde a treia zi ieșind, a însemnat învierea cea mai presus de lume, a lui Hristos Dumnezeu, Cel ce cu trupul s-a răstignit și cu învierea cea de a treia zi lumea a luminat.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Tu ești împăratul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție mărire înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Condacul învierii glasului 3
Înviat-ai astăzi din mormânt, Îndurate, și pe noi ne-ai scos din porțile morții. Astăzi Adam dănțuiește și Eva se bucură, iar profeții împreună cu patriarhii laudă neîncetat puterea cea dumnezeiască a stăpânirii Tale.

Icosul Învierii
Cerul și pământul astăzi să dănțuiască și pe Hristos-Dumnezeu cu un gând să-L laude, că pe cei legați din morminte i-a ridicat. Împreună se bucură toată făptura, aducând cântări vrednice Ziditorului a toate și Mântuitorului nostru; că astăzi, pe cei muritori din iad scoțându-i, ca un dătător de viață, la ceruri împreună i-a înălțat, și a zdrobit trufia vrăjmașului și porțile iadului le-a sfărâmat cu puterea cea dumnezeiască a stăpânirii Sale.

Sinaxar
În această lună, în ziua a douăzeci și șaptea, Duminica a XII a după Cincizecime,
pomenirea Sfântului Cuvios Pimen cel Mare.
Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.

Canonul Învierii
Cântarea VII, glas 3
Irmos:
Precum de demult pe cei trei tineri binecredincioși i-ai răcorit în văpaia haldeilor, cu focul cel luminător al Dumnezeirii, luminează-ne și pe noi, care strigăm: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Ruptu-s-a catapeteasma cea luminată a Templului la răstignirea Făcătorului, arătând adevărul cel ascuns în Scriptură credincioșilor ce strigă: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Împunsă fiind coasta Ta, Hristoase, picături, dumnezeiește curgătoare din sângele Tău cel de viață făcător, cu iconomie picurând pe pământ, au înnoit pe cei din pământ, care strigă: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

A Treimii
Pe Spiritul cel bun împreună cu Tatăl și cu Fiul Unul-Născut să-L preamărim credincioșii, cinstind o Stăpânie în Trei și o Dumnezeire, strigând: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Canonul Crucii și al Învierii
S
oarele, văzând răstignit pe Cruce nu om de rând, ci pe Dumnezeu întrupat, s-a întunecat; Aceluia și cântăm: Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Pe Cel tare cu Dumnezeirea primindu-L iadul cel ticălos, pe Dătătorul de nestricăciune, a dat afară din sine sufletele drepților, care strigau: Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
C
el ce ești Domnul măririi și stăpânești Puterile cele de sus, Cel ce șezi împreună cu Tatăl, pe mâinile Fecioarei ai fost purtat: Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Voinică este moartea, dar ai răpus-o pe ea când s-a atins de Tine, Cel ce Te-ai făcut din Fecioară trup cu dumnezeiesc ipostas: Binecuvântat ești Doamne, Dumnezeul părinților noștri.

Născătoare de Dumnezeu te-am cunoscut toți pe tine, ceea ce ai născut pe Dumnezeu; că ai născut pe Unul din Treime întrupat. Binecuvântat este rodul pântecelui tău, Preacurată.

Canonul Cuviosului
Îndeletnicindu-te cu vedenii dumnezeiești și cu nematerialnice raze dumnezeiești strălucindu-te, cu adevărat te-ai făcut fiu al zilei și lumină celor din întuneric, de Dumnezeu purtătorule Pimen.

Ridicatu-te-ai la înălțimea nepătimirii și în trup ai urmat îngerilor, fericite, și te-ai făcut moștenitor desfătării Raiului, strigând: Dumnezeule, binecuvântat ești!

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Strălucind cu razele nepătimirii, ai întunecat ispitele demonilor, Cuvioase, și de vătămarea lor ai izbăvit pe mulți care strigau: Dumnezeule, binecuvântat ești!

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Iată, cea pe care a numit-o Fecioară marele Isaia cu Spiritul, în pântece a zămislit pe Domnul și L-a născut. Aceluia cântându-I, strigăm: Dumnezeule, binecuvântat ești!

Cântarea a 7-a a Catavasiilor Crucii, glas 8
N
ebuna poruncă a tiranului celui păgân pe popoare le-a tulburat, suflând cu amenințare și cu hulă urâtă lui Dumnezeu; însă pe cei trei tineri nu i-a îngrozit mânia cea sălbatică, nici focul cel mistuitor; ci împotrivă suflând Spiritul cel de rouă aducător, în foc fiind, au cântat: Prealăudate Dumnezeule al părinților și al nostru ești binecuvântat.

Canonul Învierii
Cântarea VIII, glas 3
Irmos:
Cu focul cel greu de răbdat amestecându-se tinerii, cei ce au stat întru dreapta credință, și de văpaie fiind nevătămați, cântare dumnezeiască au cântat: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.

Ruptu-s-a catapeteasma Templului, când s-a înfipt Crucea Ta în locul Căpățânii, și făptura împreună s-a cutremurat de frică, cântând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.

Înviat-ai, Hristoase, din mormânt, și pe cel căzut cu amăgirea, pe lemn l-ai îndreptat cu dumnezeiasca putere, pe cel ce strigă și grăiește: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.

A Născătoarei
Biserică a lui Dumnezeu te-ai arătat, locaș însuflețit și chivot, că pe Făcătorul cu oamenii L-ai împăcat, curată Născătoare de Dumnezeu, și după vrednicie toți te lăudăm și te preaînălțăm întru toți vecii.

Canonul Crucii și al Învierii
Cuvântul nu este pătimitor, căci fără patimă este cu Dumnezeirea; dar Dumnezeu a pătimit în trup, Căruia și cântăm: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.

Adormit-ai ca un muritor, sculatu-Te-ai ca un nemuritor, Mântuitorule, și mântuiești din moarte pe cei ce cântă: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.

A Treimii
Slujim cu bună cinstire Dumnezeirii celei unite în trei Ipostasuri și neîncetat cântăm: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul și-L preaînălțați întru toți vecii.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
C
eea ce te-ai ridicat mai presus de cetele celor fără de trup și ești aproape de Dumnezeu, binecuvântăm nașterea ta, binecuvântată Fecioară, și o preaînălțăm întru toți vecii.

Frumusețea cea firească ai arătat-o mai frumoasă, făcând să strălucească trupul Dumnezeirii. Binecuvântăm nașterea ta, binecuvântată Fecioară, și o preaînălțăm întru toți vecii.

Canonul Cuviosului
Neadormită păzind candela sufletului cu untdelemnul luptelor tale, ai intrat cu bucurie în cămara Mirelui cea nestricăcioasă și viețuiești în veci.

Turnul sufletului tău nu l-au clătinat vânturile duhurilor necurate, că a fost întărit pe piatra credinței, preafericite purtătorule de Dumnezeu.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu.

Haina cea urâtă a patimilor ai dezbrăcat-o, Părinte, și ai îmbrăcat podoaba cea frumoasă a dumnezeieștii nepătimiri, împărățind împreună cu Hristos

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Să lăudăm, popoare, pe preasfânta Fecioară, ceea ce este tron cinstit și preaînalt, preaînălțând-o întru toți vecii.

Cântarea a 8-a a Catavasiilor Crucii, gals 8
Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului cântându-I, și preaînălțându-L pe Dânsul întru toți vecii.

Binecuvântați, tineri, cei întocmai cu numărul Treimii, pe Făcătorul Dumnezeu- Părintele. Lăudați pe Cuvântul Cel ce s-a coborât și focul în rouă l-a prefăcut; și preaînălțați pe Spiritul cel preasfânt, Cel ce dă viață tuturor întru toți vecii.

Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica luminii în cântări cinstind-o, să o mărim!

Stih 1: Mărește, sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 2: Că a căutat spre smerenia servei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 3: Că mi-a făcut mie lucruri mari Cel puternic, și sfânt este numele Lui și mila Lui în neam și în neam, spre cei ce se tem de El.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 4: Făcut-a tărie cu brațul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 5: Coborât-a pe cei puternici de pe scaune și a înălțat pe cei smeriți, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 6: Primit-a pe Israel, robul Său, că și-a adus aminte de îndurare, precum a grăit către părinții noștri, lui Avraam și seminției lui până în veac.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Canonul Învierii
Cântarea IX, glas 3
Irmos:
Minune nouă și potrivită lui Dumnezeu. Că prin ușa cea încuiată a Fecioarei în chip vădit a trecut Domnul; gol la intrare, și purtător de trup S-a arătat la ieșire Dumnezeu, și ușa a rămas încuiată. Pe aceasta în chip de negrăit, ca pe Maica lui Dumnezeu o mărim.

Înfricoșător este a Te vedea pe Tine, Făcătorul, pe lemn ridicat, Cuvântule al lui Dumnezeu, iar pe Dumnezeu pătimind cu trupul pentru robi, și în mormânt fără suflare zăcând, și pe cei morți în iad dezlegând. Pentru aceasta, pe Tine, Hristoase, ca pe Cel atotputernic, Te mărim.

Din stricăciunea morții ai mântuit pe strămoși, Hristoase, fiind pus în mormânt, și viață ai înflorit, pe cei morți înviind, îndrumând firea omenească la lumină și întru dumnezeiască nestricăciune îmbrăcându-o. Pentru aceasta, pe Tine, Izvorul luminii celei de-a pururea vii, Te mărim.

A Născătoarei
Arătatu-te-ai locaș și scaun al lui Dumnezeu, în care a locuit Cel ce este întru cei de sus, născându-Se fără ispită bărbătească, nedeschizând deloc ușile trupului tău, Preacurată. Pentru aceasta, cu rugăciunile tale cele neîncetate, Preasfântă, stinge sămânța războaielor și lumea împac-o, dăruindu-i pacea Fiului tău și Mântuitorului nostru.

Canonul Crucii și al Învierii
C
inste ai izvorât tuturor oamenilor, din moartea cea de ocară, din care gustând prin răstignire cu ființa cea muritoare, Mântuitorule, nestricăciune mi-ai dăruit, Hristoase, ca un iubitor de oameni.

Mântuitu-m-ai pe mine sculându-Te din mormânt, Hristoase, m-ai înălțat, la Tatăl, Părintele Tău, m-ai adus și de-a dreapta Lui împreună m-ai așezat, pentru milostivirea milei Tale, Doamne.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Nicicum nu se satură credincioșii cei curați a-ți aduce laude, Fecioară, că la dorire adăugând pururea dorire dumnezeiască, te măresc ca pe Maica lui Dumnezeu.

Pusu-ne-ai solitoare neînfruntată pe ceea ce Te-a născut pe Tine, Hristoase; pentru rugăciunile ei ne dăruiești nouă, Milostive, pe Spiritul cel dătător de bunătate, Care din Tatăl, prin Tine, purcede.

Canonul Cuviosului
A
pus-ai ca o stea din lume și ai răsărit către Hristos, Cel cu adevărat Soarele înțelegător al dreptății, preafericite; și cu adevărat ai lăsat credincioșilor, ca pe niște raze, virtuțile cele în chipul luminii, care alungă întunericul sufletelor.

Cinstită a fost înaintea lui Dumnezeu moartea ta, pururea pomenite Pimen, că ai viețuit întru cuvioșie pe pământ, păzind nevătămate poruncile și îndreptările Lui. Pentru aceasta ție, ca unui Drept, ți-a răsărit lumina cea neapusă.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

De frumusețile cele dumnezeiești îndulcindu-te, Părinte, și îndumnezeindu-te după har, și stând acum luminat înaintea Luminii celei mari și de dorirea cea desăvârșită mai luminos apropiindu-te, adu-ți aminte de cei ce te cinstesc pe tine, Pimen, și săvârșesc pomenirea ta.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Singura dintre femei Mireasă dumnezeiască, tu ai încetat blestemul celor întâi-zidiți, pe Cel nescris împrejur născându-L cuprins cu trup; cu înnoire ai covârșit așezămintele firii, Preacurată, iar pe cele mai înainte despărțite le-ai unit cu preamărită mijlocirea ta.

Cântarea a 9-a a Catavasiilor Crucii, glas 8
R
ai de taină ești, Născătoare de Dumnezeu, care ai odrăslit nelucrat pe Hristos, prin Care lemnul crucii cel de viață purtător, pe pământ s-a sădit. Pentru aceasta, acum înălțat fiind, închinându-ne lui, pe tine te mărim.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că pe Tine Te laudă toate Puterile cerești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru. (De 2 ori.)— Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru, și vă închinați așternutului picioarelor lui: că sfânt este Domnul.

Luminătoarea a I-a. A Învierii
Cu învățăceii să ne urcăm în muntele Galileei, prin credință să vedem pe Hristos grăind, că a luat putere peste cele de sus și peste cele de jos; să auzim, cum învață a boteza toate popoarele, în numele Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Spirit, și a petrece cu cunoscătorii, precum a promis, până la sfârșitul veacului.

A Născătoarei de Dumnezeu
Cu învățăceii împreună te-ai bucurat, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară: că ai văzut pe Hristos înviat din mormânt a treia zi, precum a zis; cărora s-a și arătat, învățându-i și arătându-le cele mai bune, și a boteza poruncindu-le, în Tatăl, și în Fiul, și în Spiritul, ca să credem învierea lui, și pe tine să te preamărim, Fecioară.

La Laude

Stihirile Laudelor Învierii, glas 3, din Octoih
Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul din ceruri, lăudați pe El întru cele înalte; Ție se cuvine cântare, Dumnezeule. (Ps. 148, 1)

Lăudați pe El toți îngerii Lui, Lăudați pe El toate puterile Lui; Ție se cuvine cântare, Dumnezeule. (Ps. 148, 2)

Ca să facă între ei judecată cea scrisă; mărirea aceasta este dată tuturor cuvioșilor lui. (Ps. 149, 9)

Veniți, toate neamurile, cunoașteți puterea tainei celei înfricoșătoare: că Hristos, Mântuitorul nostru, Cuvântul cel dintru început, S-a răstignit pentru noi, și de voie S-a îngropat, și a înviat din morți, ca să mântuiască toate; Acestuia sa ne închinăm.

Lăudați pe Domnul întru Sfinții Lui, lăudați-L pe El întru tăria puterii Lui. (Ps. 150, 1)

Spus-au toate minunile străjerii Tăi, Doamne; dar adunarea deșertăciunii, umplând de daruri dreapta lor, socoteau că vor ascunde învierea Ta, pe care lumea o preamărește; îndură-te spre noi.

Lăudați-L pe El întru puterile Lui, lăudați-L pe El după mulțimea măririi Lui. (Ps. 150, 2)

De bucurie toate s-au umplut, luând dovedirea Învierii; că Maria Magdalena la groapă a venit și a aflat un Înger pe piatră șezând, cu veșmintele strălucind și zicând: Ce căutați pe Cel viu printre cei morți? Nu este aici, ci S-a sculat, precum a zis, mergând mai înainte în Galileea.

Lăudați-L pe El în glas de trâmbiță, lăudați-L pe El în psaltire și în alăută. (Ps. 150, 3)

Întru lumina Ta, Stăpâne, vom vedea lumină, Iubitorule de oameni; că ai înviat din morți, dăruind mântuire neamului omenesc, ca să Te preamărească toată făptura pe Tine, Cel singur fără de păcat, îndură-te spre noi.

Lăudați-L pe El în timpane și în horă, lăudați-L pe El în strune și în organe. (Ps. 150, 4)

Ca pe o cântare de dimineață mironosițele femei Îți aduceau lacrimile, Doamne; că având miresme cu bun miros, la mormântul Tău au ajuns, grăbindu-se să ungă preacurat trupul Tău. Iar un înger șezând pe piatră le-a binevestit: Ce căutați pe Cel viu cu cei morți? Că moartea călcând, a înviat ca un Dumnezeu, dând tuturor mare milă.

Lăudați-L pe El în chimvale bine-răsunătoare; lăudați-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul. (Ps. 150, 5-6)

Strălucind îngerul la mormântul Tău cel făcător de viață, a grăit Mironosițelor: deșertat-a mormintele Mântuitorul, prădat-a iadul și a înviat a treia zi, Cel ce este Însuși Dumnezeu Atotputernic.

Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii până Tăi până la sfârșit. (Ps. 9, 32)

În mormânt Te-a căutat, venind în prima zi a săptămânii, Maria Magdalena; dar, neaflându-Te, se tânguia cu plângere, strigând: Vai mie, Mântuitorul meu! Cum ai fost furat, Împărate al tuturor? Dar doi îngeri de lumină purtători dinăuntrul mormântului au strigat: Ce plângi, femeie? Plâng că au luat pe Domnul meu din mormânt și nu știu unde L-au pus. Dar întorcându-se ea, cum Te-a văzut, îndată a strigat: Domnul meu și Dumnezeul meu, mărire Ție!

Lăudate-voi Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale. (Ps. 9, 1)

Iudeii în mormânt au zăvorât Viața, iar tâlharul a deschis cu limba Raiul, strigând și grăind: Cel ce cu mine și pentru mine ai fost răstignit, împreună cu mine ai fost pironit pe lemn, și Te-ai arătat mie împreună cu Tatăl pe scaun șezând. Că Acesta este Hristos Dumnezeul nostru, Cel ce are mare milă.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Stihira a I a. A Învierii. glas 1
În munte mergând învățăceii, pentru înălțarea cea de pe pământ, înaintea lor a stat Domnul, și s-au închinat lui, și de puterea cea dată lui pretutindeni învățându-se, în lume s-au trimis, să vestească învierea cea din morți, și înălțarea la cer; cu care și în veci a petrece s-a jurat nemincinosul Hristos Dumnezeu, și Mântuitorul sufletelor noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei
Preabinecuvântată ești, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că, prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a eliberat, moartea s-a omorât și noi am înviat. Pentru aceasta, cântând, grăim: Binecuvântat ești, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai binevoit așa, mărire Ție!

Preotul: Mărire ție, celui ce ne-ai arătat nouă lumina!

Doxologia mare
Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bună voire.
Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ție,
Te mărim pe Tine: Îți mulțumim Ție, pentru mare mărirea Ta.
Doamne Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotținătorule: Doamne Fiule unule născut, Isuse Hristoase, și Spirite Sfinte.
Doamne Dumnezeule, Mielușelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluiește-ne pe noi, Cel ce ridici pă-catele lumii.
Primește rugăciunea noastră, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui,
și te îndură spre noi.
Că Tu ești unul Sfânt, Tu ești unul Domn Isus Hristos:
întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
În toate zilele bine Te voi cuvânta,
și voi lăuda numele Tău în veac, și în veacul veacului,
Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta,
fără de păcat a ne păzi.
Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul Părinților noștri,
și lăudat și preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi,
precum am nădăjduit și noi întru Tine.
Bine ești cuvântat, Doamne:
învață-mă îndreptările Tale. De 3 ori.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam și în neam. Eu am zis: Doamne, miluiește-mă, vindecă sufletul meu, că am greșit Ție.
Doamne, la Tine am scăpat, învață-mă, să fac voia Ta,
că Tu ești Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieții,
întru lumina Ta vom vedea lumină.
Tinde mila Ta, celor ce Te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule… De 3 ori, cu 3 închinăciuni.
Mărire… Și acum… Sfinte fără de moarte, îndură-Te spre noi.

Troparul Învierii, glas 4
Astăzi mântuirea a toată lumea s-a făcut; să cântăm celui ce a înviat din mormânt, și începătorului vieții noastre, că stricând cu moartea pe moarte, biruință ne-a dat nouă și mare milă.

Apoi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Dacă după doxologia mare nu se intră în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, atunci urmează ecteniile și dezlegarea deplină (Apolisul).

Preotul: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N.), pentru (Înalt) Preasfințit (Arhi) Episcopul nostru (N.) și pentru toți frații noștri cei întru Hristos.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru autoritățile și oștirea țării, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lor.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru fericiții și pururea pomeniții ctitori ai sfintei Bisericii acesteia.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, ștergerea și iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu, frații sfintei Bisericii acesteia.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi

Preotul: Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri și fac bine în sfânta și preacinstita biserica aceasta, pentru cei ce trudesc, pentru cei ce cântă și pentru poporul ce este de față și așteaptă de la Tine mare și multă milă.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru toți frații noștri și pentru toți dreptcredincioșii creștini.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul, cu glas înalt:
Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești, și Ție mărire Îți înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Preotul: Să plinim rugăciunile noastre cele de dimineață, Domnului.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Apără, mântuiește, miluiește, și ne păzește, Dumnezeule, cu darul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Ziua toată desăvârșit sfântă, cu pace și fără de păcate, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Înger de pace, credincios călăuzitor, păzitor sufletelor și trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Milă și iertare de păcatele și de greșelile noastre, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Cele bune și de folos sufletelor noastre, și pace lumii, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.

Cealaltă vreme a vieții noastre în pace, și întru pocăință a o săvârși, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără de patimă, ne rușinat, cu pace, și răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Pe preasfânta, curata, Preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea, și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine, și unul pe altul, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Dumnezeul milei și al îndurărilor și al iubirii de oameni ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin

Preotul: Pace tuturor.

Poporul: Și spiritului tău.

Preotul: Capetele noastre Domnului să le plecăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Rugăciunea plecării capetelor
Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuiești și spre cei smeriți privești și, cu ochiul Tău cel a toate văzător, privești peste toată făptura, Ție am plecat cerbicea sufletului și trupului nostru și ne rugăm Ție, Sfinte al sfinților: Întinde mâna Ta cea nevăzută, din sfântul Tău locaș, și ne binecuvintează pe toți; și orice am greșit, cu voie sau fără de voie, ca un Dumnezeu bun și iubitor de oameni, iartă, dăruindu-ne bunătățile Tale cele din lume și cele mai presus de lume.

Preotul, cu glas înalt:
Că Ție ți se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin

(Dezlegarea deplină) Apolisul
Preotul: Înțelepciune.
Poporul: Binecuvântează, Părinte.
Preotul: Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin. Întărește, Dumnezeule, sfânta și dreapta credință a cucernicilor și dreptcredincioșilor creștini, împreună cu sfântă biserica aceasta, în vecii vecilor.
Preotul: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Poporul: Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Preotul: Mărire Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, nădejdea noastră, mărire Ție.

Poporul: Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Doamne, îndură-Te spre noi, de 3 ori. — Părinte, binecuvântează.

Preotul: Cel ce a înviat din morți, Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Sale, ale Cuviosului părinte Pimen a cărui pomenire o facem, ale sfinților, drepților și dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana și ale tuturor Sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, fiind bun și iubitor de oameni.

Poporul: Amin

Preotul: Pentru rugăciunile sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.

Poporul: Amin.