Utrenia Duminicii Învierii fiicei lui Iair
9 Noiembrie
Duminica a XXIV-a după Cincizecime. A vindecării femeii cu scurgere de sânge și a învierii fiicei lui Iair.
Sfinții martiri Onisifor și Porfirie.
Preacuvioasele maici Matrona și Teoctista din Lesbos
Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Preotul: Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție. Împărate ceresc…
Poporul: Sfinte Dumnezeule… Mărire… Și acum… Preasfântă Treime… Doamne, îndură-te spre noi… Mărire… Și acum… Tatăl nostru…
Preotul: Că a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.
Poporul: Amin. Întru numele Domnului, binecuvântează, Părinte!
Preotul: Mărire sfintei, celei de o fiinţă, şi de viaţă făcătoarei, şi nedespărţitei Treimi, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Apoi:
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Cei șase psalmi ai Utreniei
Psalmul 3
Doamne, cât s-au înmulţit, cei ce mă necăjesc,
mulţi împotriva mea se ridică!
Mulţi zic sufletului meu:
nu este lui mântuire, întru Dumnezeul lui.
Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti,
gloria mea, şi Cel ce înalţi capul meu.
Cu glasul meu către Domnul am strigat,
şi din muntele Lui cel sfânt m-a auzit.
Culcatu-m-am şi am adormit;
deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea.
Nu mă voi teme de miile mulţimii,
de cei ce din toate părţile mă împresoară.
Scoală, Doamne,
mântuieşte-mă, Dumnezeul meu.
Că Tu ai bătut pe toţi cei ce zadarnic mă duşmănesc;
dinţii celor păcătoşi i-ai zdrobit.
A Domnului este mântuirea;
şi peste poporul Tău vină binecuvântarea Ta.
Şi iarăşi: Culcatu-m-am şi am adormit;
deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea.
Psalmul 37
Doamne, cu mânia Ta să nu mă mustri,
nici cu urgia Ta să mă cerţi,
Că săgeţile Tale m-au lovit,
şi ai apăsat peste mine mâna Ta.
Nu este vindecare în trupul meu, din cauza mâniei Tale;
nu este pace întru oasele mele, din cauza păcatelor mele.
Că fărădelegile mele au covârşit capul meu,
ca o sarcină grea s-au îngreunat asupra mea.
Rănile mele miros urât şi-s pline de puroi,
din cauza nebuniei mele.
Chinuit sunt, şi m-am gârbovit de tot;
ziua întreagă, mâhnindu-mă umblam.
Că şalele mele s-au umplut de putreziciune,
şi nu este sănătate în trupul meu.
Batjocorit am fost şi m-am umilit foarte;
răcnit-am, de suspinarea inimii mele.
Doamne, înaintea Ta e toată dorinţa mea,
şi suspinul meu dinaintea Ta nu s-a ascuns.
Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea
şi lumina ochilor mei, nici aceasta, nu este cu mine.
Prietenii mei şi vecinii mei spre mine s-au apropiat şi s-au oprit;
şi cei mai de aproape ai mei, departe au stat.
Şi se sileau, cei ce căutau sufletul meu,
şi, cei ce căutau cele rele mie, grăiau deşertăciuni,
şi vicleşuguri ziua întreagă puneau la cale.
Iar eu, ca un surd, nu auzeam:
şi ca un mut, ce nu-şi deschide gura sa.
Şi m-am făcut ca un om, ce nu aude,
şi în gura sa nu are cuvinte de răspuns.
Că, întru Tine, Doamne, am nădăjduit;
Tu mă vei auzi, Doamne Dumnezeul meu.
Că am zis: Nu cumva să se bucure de mine duşmanii mei;
şi când s-au clătinat picioarele mele, asupra mea cu îngâmfare au grăit.
Că eu la lovituri mă aştept,
şi durerea mea înaintea mea este pururea.
Că fărădelegea mea o voi mărturisi,
şi nemângâiat sunt pentru păcatul meu.
Iar duşmanii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine
şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept.
Cei ce-mi răsplătesc rele, în locul celor bune, de rău mă vorbeau,
pentru că eu căutam bunătatea.
Nu mă părăsi, Doamne Dumnezeul meu,
nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu,
Doamne al mântuirii mele.
Şi iarăşi: Nu mă părăsi, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
Psalmul 62
Dumnezeule, Dumnezeul meu,
pe Tine Te caut dis-de-dimineață.
Însetat-a de Tine sufletul meu, precum şi trupul meu,
în pământ pustiu, şi neumblat, şi fără apă.
De aceea, în locașul Tău cel sfânt m-am arătat Ție,
ca să văd puterea Ta şi gloria Ta.
Că mai bună e mila Ta, decât bucuriile vieţii;
buzele mele Te vor lăuda.
Pentru aceea, bine Te voi cuvânta în viaţa mea,
şi întru numele Tău voi înălţa mâinile mele.
Întocmai ca de măduvă şi de grăsime, sătura-se-va sufletul meu
şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea.
Adusu-mi-am aminte de Tine în aşternutul meu,
în revărsatul zorilor m-am gândit la Tine.
Că ai fost ajutorul meu;
sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
şi dreapta Ta m-a sprijinit.
Iar ei în zadar au căutat sufletul meu,
cufunda-se-vor în cele mai de jos ale pământului;
Da-se-vor în mâinile sabiei,
pradă vor fi şacalilor.
Iar regele se va veseli de Dumnezeu;
lăudat va fi tot cel ce jură întru Dânsul,
că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi.
Şi iarăşi: În revărsatul zorilor m-am gândit la Tine,
că ai fost ajutorul meu,
şi sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
şi dreapta Ta m-a sprijinit.
Psalmul 87
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
ziua am strigat, şi noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea,
Că de rele s-a umplut sufletul meu,
şi viaţa mea de iad s-a apropiat.
Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă;
făcutu-m-am ca un om neajutorat,
între morţi voi fi liber.
Asemenea unor răniţi ce dorm în mormânt,
de care nu Ți-ai mai adus aminte,
şi care din mâna Ta au fost lepădaţi.
Aşezatu-m-au în groapa cea mai dedesubt,
întru întuneric, şi în umbra morţii.
Asupra mea s-a coborât mânia Ta,
şi toate valurile Tale le-ai revărsat peste mine.
Depărtat-ai de la mine pe cunoscuţii mei;
pusu-m-au lor urâciune.
Închis sunt, şi nu pot ieşi;
ochii mei au slăbit de sărăcie.
Strigat-am către Tine, Doamne, ziua întreagă,
întins-am către Tine mâinile mele.
Oare pentru cei morţi vei face minuni?
Sau doctorii vor scula din morţi, şi Te vor mărturisi pe Tine?
Oare va povesti cineva în mormânt mila Ta,
şi adevărul Tău, în locul de pierzare?
Oare cunoaşte-se-vor întru întuneric minunile Tale,
şi dreptatea Ta, în pământ dat uitării?
Iar eu, către Tine, Doamne, am strigat,
şi dimineaţa rugăciunea mea Te va întâmpina.
Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu,
întorci faţa Ta de către mine?
Amărât sunt eu şi întru necazuri, din tinereţele mele;
iar, când m-am ridicat, fui umilit şi fără nădejde.
Peste mine au venit urgiile Tale,
înfricoşările Tale m-au tulburat.
Înconjuratu-m-au asemenea apei,
toată ziua m-au împresurat deodată.
Depărtat-ai de la mine prieten şi vecin,
şi pe cunoscuţii mei, pentru ticăloşie.
Şi iarăşi: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat, şi noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea.
Psalmul 102
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui!
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul,
şi nu uita toate binefacerile Lui.
Pe Cel ce iartă toate fărădelegile tale,
pe Cel ce vindecă toate bolile tale.
Pe Cel ce răscumpără din stricăciune viaţa ta,
pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări.
Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta;
înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţele tale.
Cel ce face milostenie, Domnul,
şi judecată dreaptă, tuturor celor ce li se face strâmbătate.
Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise,
fiilor lui Izrael, hotărârile Sale.
Îndurător şi milostiv e Domnul, îndelung răbdător şi mult milostiv;
nu până în sfârşit se va mânia, nici până în veac va ţine mânie.
Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă,
nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă.
Că, după cât e cerul de înalt de la pământ,
a sporit Domnul mila Sa, peste cei ce se tem de Dânsul.
Pe cât e de departe răsăritul de la apus,
a depărtat de la noi fărădelegile noastre.
Precum miluieşte un tată pe fii;
aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul,
Că El a cunoscut făptura noastră,
adusu-şi-a aminte, că ţărână suntem.
Omul, ca iarba zilele lui,
ca floarea câmpului, aşa va înflori;
Că vânt trece peste dânsa, şi nu va mai fi,
şi nu se va cunoaşte nici locul ei.
Iar mila Domnului din veac şi până în veac,
spre cei ce se tem de Dânsul,
Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, cei ce păzesc legătura Lui,
şi-şi aduc aminte, ca să împlinească poruncile Lui.
Domnul în cer şi-a gătit scaunul
şi împărăţia Lui toate le stăpâneşte.
Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari în virtute,
care împliniţi cuvântul Lui,
ascultând de glasul poruncilor Lui.
Binecuvântaţi pe Domnul, toate puterile Lui,
slujitorii Lui, care faceţi voia Lui.
Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui,
în tot locul stăpânirii Lui;
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Şi iarăși: În tot locul stăpânirii Lui,
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea,
ascultă cererea mea, întru adevărul Tău,
auzi-mă, întru dreptatea Ta.
Şi să nu intri la judecată cu robul Tău,
căci drept, înaintea Ta, nu se va găsi nimeni dintre cei vii.
Că a prigonit duşmanul sufletul meu,
smerit-a până la pământ viaţa mea.
Aşezatu-m-a întru întuneric, ca pe morţii veacului,
și s-a mâhnit întru mine spiritul meu,
întru mine s-a tulburat inima mea.
Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult,
gânditu-m-am la toate lucrurile Tale,
la faptele mâinilor Tale am cugetat.
Întins-am spre Tine mâinile mele,
sufletul meu, spre Tine, ca un pământ fără de apă.
Degrabă auzi-mă, Doamne,
că a slăbit spiritul meu.
Să nu întorci faţa Ta de către mine,
ca să nu mă aseamăn celor ce se coboară în groapă.
Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă mila Ta,
că întru Tine am nădăjduit.
Arată-mi mie, Doamne, calea, pe care voi merge,
că la Tine am ridicat sufletul meu.
Scoate-mă de la duşmanii mei, Doamne,
că la Tine am găsit scăpare.
Învaţă-mă, să fac voia Ta,
că Tu eşti Dumnezeul meu.
Spiritul Tău Cel bun mă va povăţui la pământ drept,
pentru numele Tău, Doamne, îmi vei da viaţă.
Întru dreptatea Ta scoate-vei din necaz, sufletul meu,
şi întru mila Ta vei zdrobi pe duşmanii mei.
Şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu,
căci robul Tău sunt eu.
Şi iarăşi: Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta,
şi să nu intri la judecată cu robul Tău. (De 3 ori.)
Apoi: Spiritul Tău cel bun mă va povăţui la pământ drept.
Mărire…. Și acum….
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.
Rugăciunile Utreniei
Rugăciunea I
Mulţumim Ție, Doamne Dumnezeul nostru, celui ce ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi ai dat în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm, şi să chemăm numele tău cel sfânt; şi să ne rugăm îndurărilor tale, celor ce pururea le ai pentru viaţa noastră. Şi acum trimite ajutorul tău peste cei ce stau înaintea feţei măririi tale celei sfinte, şi aşteaptă de la tine bogată milă; şi le dă lor, ca slujind ţie totdeauna cu frică şi cu dragoste, să laude bunătatea ta cea negrăită. — Că ţie se cuvine toată mărirea, cinstea, şi închinăciunea, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea II
Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile tale pe pământ. Înţelepţeşte-ne, să facem întru frica ta dreptate şi sfinţenie; că pe tine te mărim, cel cu adevărat Dumnezeul nostru; pleacă urechea ta, şi ne auzi pe noi; şi pomeneşte, Doamne, pe cei ce împreună cu noi sunt de faţă, şi se roagă, pe toţi pe nume, şi-i mântuieşte cu puterea ta; binecuvântează poporul tău şi sfinţeşte moştenirea ta; pace dăruieşte lumii tale, bisericilor tale, preoţilor, şi tot poporului tău. — Că bine s-a cuvântat, și s-a preamărit preacinstitul, şi de mare-cuviinţă numele tău, al Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea III
Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile tale; învaţă-ne pe noi, Dumnezeule, dreptatea ta, poruncile tale, şi îndreptările tale; luminează ochii minţii noastre, ca să nu adormim vreodată în păcate spre moarte; risipeşte toată negura de pe inimile noastre; dăruieşte-ne nouă soarele dreptăţii, şi nevătămată păzeşte viaţa noastră, cu pecetea sfântului tău Spirit; îndreptează paşii noştri în calea păcii; dă-ne, să vedem zorile zilei şi ziua întru bucurie, ca să-ţi înălţăm rugăciunile de dimineaţa. — Că a ta este stăpânirea, şi a ta este împărăţia, şi puterea, şi mărirea, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea IV
Stăpâne Dumnezeule, cel ce eşti sfânt şi necuprins, care ai zis să strălucească lumina întru întuneric, cel ce ne-ai odihnit în somnul de noapte, şi ne-ai ridicat spre lauda şi ruga bunătăţii tale, fiind îmblânzit de singură milostivirea ta: primeşte-ne pe noi, cei ce şi acum ne închinăm ţie, şi după putinţă îţi mulţumim; şi ne dăruieşte toate cererile cele spre mântuire; arată-ne pe noi fii ai luminii, şi ai zilei, şi moştenitori ai bunătăţilor tale cele veşnice. Pomeneşte, Doamne, întru mulţimea îndurărilor tale, şi pe tot poporul tău, ce este de faţă, şi se roagă împreună cu noi, şi pe toţi fraţii noştri, care sunt pe uscat, pe mare, şi în tot locul stăpânirii tale, care aşteaptă iubirea ta de oameni; şi tuturor le dăruieşte mila ta cea mare. — Ca mântuiţi fiind cu sufletul şi cu trupul, pururea stăruind cu îndrăzneală, să preamărim numele tău cel minunat şi binecuvântat, al Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea V
Vistierule al bunătăţilor, izvorule ce pururea izvorăşti, Părinte sfinte, făcătorule de minuni, atotputernice şi atotstăpâni-torule, toţi ne închinăm, şi ne rugăm ţie, chemând milele tale şi îndurările tale, spre ajutorul şi paza smereniei noastre. Pomeneşte, Doamne, pe robii tăi, şi primeşte rugăciunile cele de dimineaţa ale noastre ale tuturor, ca o tămâie înaintea ta, şi nu socoti nici pe unul din noi netrebnic; ci pe toţi ne păzeşte cu îndurările tale. Pomeneşte, Doamne, pe cei ce priveghează şi cântă, spre mărirea ta, şi a unuia născut Fiului tău şi Dumnezeului nostru, şi al sfântului tău Spirit. Fii lor ajutor şi păzitor; primeşte rugăciunile lor întru altarul tău cel mai presus de ceruri şi înţelegător. — Că tu eşti Dumnezeul nostru, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VI
Mulţumim ţie, Doamne Dumnezeul mântuirilor noastre, că toate le faci spre facerea de bine a vieţii noastre, ca totdeauna la tine să ne uităm, la Mântuitorul şi Făcătorul de bine al suflete-lor noastre; că ne-ai odihnit pe noi în măsura nopţii ce a trecut, şi ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi ne-ai pus la închinarea cinstitului tău nume. Pentru aceasta ne rugăm ţie, Doamne: dă-ne har, şi putere, ca să ne învrednicim a cânta ţie cu înţelegere, şi a te ruga neîncetat cu frică şi cu cutremur, îngrijindu-ne de a noastră mântuire, cu ajutorul Hristosului tău. Pomeneşte, Doamne, şi pe cei ce strigă către tine noaptea; auzi-i pe dânşii, şi-i miluieşte; şi sfărâmă sub picioarele lor pe duşmanii cei nevăzuţi şi potrivnici luptători. — Că tu eşti împăratul păcii, şi Mântuitorul sufletelor noastre, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor.
Rugăciunea VII
Dumnezeule şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, cel ce ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi împreună ne-ai adunat la ceasul rugăciunii: dă-ne har întru deschiderea gurii noastre, şi primeşte ale noastre mulţumiri cele după putinţă; şi ne învaţă îndreptările tale; pentru că a ne ruga, precum se cuvine, nu ştim, de nu ne vei povăţui tu, Doamne, cu Spiritul tău cel sfânt. Pentru aceasta ne rugăm ţie: orice am greşit până în ceasul de acum, cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, cu voia sau fără de voie, slăbeşte, lasă, iartă. Că de te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la tine este mântuirea. Tu singur eşti sfânt, ajutător puternic, păzitor al vieţii noastre, şi întru tine este cântarea noastră pururea. — Fie stăpânirea împărăţiei tale pururea binecuvântată şi preamărită, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VIII
Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai alungat de la noi trândă-via somnului, şi cu chemare sfântă împreună ne-ai chemat, ca şi noaptea să înălţăm mâinile noastre, şi să te mărturisim pe tine întru judecăţile dreptăţii tale: primeşte rugăciunile noas-tre, cererile, mărturisirile, slujbele cele de noapte; şi ne dăruieşte, Dumnezeule, credinţă ne ruşinată, nădejde tare, dragoste nefă-ţarnică; binecuvântează intrările şi ieşirile, faptele, lucrurile, cu-vintele, gândurile noastre; şi ne dă nouă, să ajungem la înce-puturile zilei, lăudând, cântând, şi binecuvântând bunătatea milei tale celei negrăite. — Că s-a binecuvântat preasfânt numele tău, şi s-a preamărit împărăţia ta, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea IX
Străluceşte în inimile noastre, iubitorule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoştinţei dumnezeirii tale, şi deschide ochii minţii noastre spre înţelegerea evanghelicelor tale propovăduiri: pune întru noi şi frica fericitelor tale porunci, ca toate poftele trupului călcându-le, viaţă sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bunăplăcerea ta gândind şi făcând. — Că tu eşti sfinţirea şi luminarea noastră, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea X
Doamne, Dumnezeul nostru, cel ce prin pocăinţă, iertare ai dăruit oamenilor, şi pildă a cunoaşterii de păcate, şi a mărturisirii, ne-ai arătat pocăinţa proorocului David spre iertare: însuţi, Stăpâne, pe noi cei căzuţi în multe şi mari greşeli, miluieşte-ne după mare mila ta, şi după mulţimea îndurărilor tale curăţeşte fărădelegile noastre. Că ţie ţi-am greşit, Doamne, celui ce ştii şi cele nearătate şi ascunse ale inimilor oamenilor, şi celui ce singur ai putere, de a ierta păcatele; şi inimă curată zi-dind întru noi, şi cu spirit stăpânitor întărindu-ne, şi bucuria mântuirii tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la faţa ta: ci binevoieşte, ca un bun şi iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-ţi aducem jertfă de dreptate, şi prinos, întru sfintele tale altare.— Cu mila, şi cu îndurările, şi cu iubirea de oameni a unuia-născut Fiului tău, cu care împreună bine eşti cuvântat, cu preasfântul, şi bunul, şi de viaţă făcătorul tău Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea XI
Dumnezeule Dumnezeul nostru, cel ce ai aşezat puteri cuvântătoare şi înţelegătoare cu vrerea ta, pe tine te rugăm, şi ţie ne cucerim: primeşte preamărirea noastră, cea după putinţă, împreună cu a tuturor făpturilor tale, şi ne răsplăteşte cu darurile cele bogate ale bunătăţii tale; că ţie se pleacă tot genunchiul, al celor cereşti, şi al celor pământeşti, şi al celor dedesubt, şi toată suflarea şi făptura laudă mărirea ta cea neajunsă; pentru că singur eşti Dumnezeu adevărat şi mult milostiv. — Că pe tine te laudă toate puterile cereşti, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea XII
Lăudămu-te, cântăm, bine te cuvântăm, şi mulţumim ţie, Dumnezeul părinţilor noştri, că ne-a trecut umbra nopţii, şi ne-ai arătat iarăşi lumina zilei; ci ne rugăm bunătăţii tale: fii milostiv păcatelor noastre, şi primeşte rugăciunea noastră, întru mare mila ta; că la tine scăpăm, la Dumnezeul cel milostiv şi atotputernic. Străluceşte în inimile noastre soarele cel adevărat al dreptăţii tale; luminează mintea noastră, şi simţurile toate le păzeşte, ca umblând ca ziua cu bunăcuviinţă pe calea poruncilor tale, să ajungem la viaţa cea veşnică — pentru că la tine este izvorul vieţii — şi să ne învrednicim a fi întru desfătarea luminii tale celei neapropiate. — Că tu eşti Dumnezeul nostru, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, și în vecii vecilor. Amin.
Ectenia mare
Preotul: Cu pace Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, și pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru sfânt locașul acesta, și pentru cei ce cu credință, cu bună cucernicie, și cu frică de Dumnezeu intră într-însul, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru Sfântul Părinte Papa (N), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N), pentru (Înalt) Preasfințitul (Arhi) Episcopul nostru (N), și pentru cinstita Preoțime, întru Hristos Diaconime, pentru tot Clerul și poporul, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru autoritățile și oștirea țării noastre, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru țara noastră, orașul (sau satul) acesta și pentru toate orașele și satele, și pentru cei ce cu credință locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru bună liniștea aerului, și pentru înmulțirea roadelor pământului, și pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, și pentru cei robiți, și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru ca să fim mântuiți de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Apără, mântuiește, miluiește, și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pe preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea, și pururea Fecioară Maria, cu toți Sfinții pomenind-o, pe noi înșine, și unul pe altul, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ție Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstirea, și închinarea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor.
Poporul: Amin
Se cântă Dumnezeu este Domnul, cu stihurile, glas 5
Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 1. Mărturisiţi-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui.
Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 2. Toate neamurile m-au împresurat, şi întru numele Domnului le-am înfrânt.
Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 3. Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi spune lucrurile Domnului.
Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 4. Piatra, pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta a ajuns cap al unghiului: de la Domnul s-a făcut aceasta, şi este minunată în ochii noştri.
Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Apoi:
Troparul Învierii, glas 5
Pe Cuvântul cel împreună fără de început cu Tatăl şi cu Spiritul, Care S-a născut din Fecioară spre mântuirea noastră, să-L lăudăm credincioşii şi să I ne închinăm; că a binevoit a Se sui cu trupul pe Cruce şi moarte a răbda, şi a scula pe cei morţi, întru mărită învierea Sa. (de două ori)
Troparul sfinților martiri, glas 4
Martirii Tăi, Doamne, Onisifor și Porfirie, întru nevoințele lor, cununile nestricăciunii au câștigat de la Tine, Dumnezeul nostru, că având tăria Ta, pe chinuitori i-au învins, înfrânt-au şi ale diavolilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, Hristoase Dumnezeule, mântuieşte sufletele noastre.
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,
Troparul cuvioasei, glas 8
Întru tine Maică, cu adevărat s-a mântuit cel după chip; că, luând Crucea, ai urmat lui Hristos; şi, astfel, ai învăţat să disprețuiești trupul, căci este trecător; și să porți grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta, cu îngerii împreună, se bucură, Cuvioasă Matrona, spiritul tău.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Al Născătoarei, al învierii, glas 8
Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară şi răstignire ai răbdat, Bunule; Care cu moartea pe moarte ai prădat şi învierea ai arătat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni. Îndurate; primeşte pe Născătoarea de Dumnezeu, care Te-a născut pe Tine şi care se roagă pentru noi, şi mântuieşte, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit.
Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Primul rând de Sedelne ale glasului 5
Crucea Domnului să o lăudăm, sfânta îngropare cu cântări să o cinstim şi Învierea Lui să o preamărim; că a sculat pe cei morţi din morminte, ca un Dumnezeu, prădând stăpânia morţii şi tăria diavolului; şi celor din iad lumină le-a răsărit.
Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,
Doamne, mort ai fost socotit, Cel ce ai omorât moartea; în mormânt ai fost pus, Cel ce ai deşertat mormintele; sus ostașii străjuiau mormântul, jos pe morţii cei din veac i-ai înviat. Întru tot puternice şi necuprinsule, Doamne, mărire Ţie!
Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.
Bucură-te, munte sfânt şi de Dumnezeu umblat. Bucură-te, rug însufleţit şi nears. Bucură-te, ceea ce singură eşti lumii punte către Dumnezeu, care treci pe cei morţi la viaţa veşnică. Bucură-te Fecioară fără prihană, care fără ispită bărbătească ai născut Mântuirea sufletelor noastre.
Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Al doilea rând de Sedelne ale glasului 5
Doamne, după Învierea Ta cea de a treia zi şi după închinarea Apostolilor, Petru a grăit către Tine: Femeile au avut îndrazneală, iar eu m-am temut. Tâlharul Te numea Dumnezeu, iar eu m-am lepădat de Tine. Oare, mă vei mai mai chema acum ucenic? Sau mă vei mai face iarăşi vânător al adâncului? Ci primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc, Dumnezeule, şi mă mântuieşte.
Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,
Doamne, în mijlocul celor osândiţi Te-au pironit călcătorii de lege şi cu suliţa coasta Ta au împuns, o Milostive! Și îngropare ai primit, Cel ce ai sfărâmat porţile iadului şi ai înviat a treia zi. Alergat-au femeile să Te vadă şi au vestit Apostolilor Învierea. Preaînălţate Mântuitorule, pe care Te laudă Îngerii, binecuvântate, Doamne, mărire Ţie!
Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.
Mireasă neispitită de nuntă, de Dumnezeu Născătoare, care întristarea Evei în bucurie ai schimbat-o, lăudămu-te credincioşii şi ne închinăm ţie, că ne-ai scos din blestemul cel de demult. Şi acum roagă-te neîncetat, cu totul lăudată Preasfântă, ca să ne mântuim noi.
Binecuvântările Învierii, glas 5
Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.
Adunarea îngerească s-a mirat, văzându-te pe tine între cei morţi socotit fiind, şi puterea morţii stricând, Mântuitorule, şi împreună cu tine pe Adam ridicându-l, şi din iad pe toţi eliberându-i.
Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.
Pentru ce, din compătimire, miruri cu lacrimi amestecaţi, o, învăţăcele? – grăit-a îngerul, cel ce a strălucit în mormânt, către Purtătoarele de mir; vedeţi voi mormântul, şi cunoaşteţi, că Mântuitorul din mormânt a înviat.
Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.
Foarte de dimineaţă Purtătoarele de mir au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; ci înaintea lor a stat îngerul, şi a zis: Vremea tânguirii a trecut, nu plângeţi, ci spuneţi Apostolilor învierea.
Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.
Purtătoarele de mir femei, cu miruri venind la mormântul tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit zicând: Pentru ce socotiţi cu cei morţi pe cel viu? Că a înviat din mormânt, ca un Dumnezeu.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
A Treimii.
Inchinămu-ne Tatălui, şi Fiului acestuia, şi Spiritului celui sfânt: Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
A Născătoarei de Dumnezeu.
Pe Dătătorul de viaţă născându-l, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit, şi bucurie Evei, în locul întristării, ai dăruit; şi pe cei căzuţi din viaţă la aceeaşi i-a îndreptat: cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu şi om.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.
Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că S-a binecuvântat numele Tău și s-a preamărit împărăția Ta, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Ipacoiul glasului 5
De îngerească vedere spăimântandu-se cu mintea Mironosițele, şi prin dumnezeiasca sculare luminându-și sufletele, Apostolilor grăiau: Binevestiţi între neamuri Învierea Domnului, Cel ce împreună-lucrează prin minuni şi ne dăruiește nouă mare milă.
Antifoanele glasului 5
Antifonul I
Când sunt necăjit, ca David cânt Ţie, Mântuitorul meu: Mântuiește sufletul meu de limba vicleană.
Fericită este viaţa pustnicilor, a celor ce se întraripează cu dumnezeiescul dor.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Prin Spiritul Sfânt se ţin toate cele văzute, împreună cu cele nevăzute, că însuşi stăpânitor fiind, este cu adevărat unul din Treime.
Antifonul II
La munţi, suflete, să ne ridicăm; mergi acolo de unde vine ajutorul.
Mâna Ta cea dreaptă, Hristoase, asupră-mi întinzându-se, de toată înşelăciunea să mă păzească.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Spiritului Sfânt, teologhisind, să-I zicem: Tu eşti Dumnezeu, viaţă, iubire, lumină, minte; Tu ești bunătate, Tu împărăţesti în veci.
Antifonul III
De cei ce mi-au zis mie: în casa Domnului să intrăm, de multă bucurie umplându-mă, rugăciune înalţ.
În caza lui David cele înfricoşătoare se săvârșesc, că acolo este foc, care arde tot gândul cel rușinos.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
În Spiritul Sfânt este vrednicia cea începătoare de viaţă, din Care tot ce viază se însufleţește, precum în Tatăl, ca şi în Cuvântul.
Preotul: Înțelepciune! Să luăm aminte.
Prochimenul glasului 5
Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, că Tu împărăţeşti în veci.
Stih: Mărturisi–mă–voi ţie, Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile tale.
Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, că Tu împărăţeşti în veci.
Preotul: Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Preotul: Că sfânt eşti Dumnezeul nostru și întru Sfinți Te odihnești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Se cântă Toată suflarea… pe glasul 5
Toată suflarea să laude pe Domnul. — Toată suflarea și toată făptura să laude numele Domnului. — Lăudaţi pe Dumnezeu întru Sfinţii lui.
Apoi:
Preotul: Şi pentru ca să ne învrednicim a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeu să-l rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-te spre noi, (de 3 ori.)
Preotul: Înţelepciune, drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Poporul: Şi spiritului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie după Sfântul apostol și evanghelist Ioan, citire:
Poporul: Mărire Ţie, Doamne, mărire Ţie.
Preotul: Să luăm aminte.
Evanghelia de rând a Duminicii se citește din Altar
Evanghelia a XI-a, a Învierii. Evanghelia după Ioan (21, 15-25)
În vremea aceea S-a arătat Isus discipolilor Săi, după ce a înviat din morţi, şi a zis lui Simon-Petru: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia? El I-a răspuns: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a lui: Paşte mieluşeii Mei! Isus i-a zis iarăşi, a doua oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? El I-a zis: Da, Doamne, Tu ştii că Te iubesc. Zis-a Isus lui: Păstoreşte oile Mele! Isus i-a zis a treia oară: Simone, fiul lui Iona, Mă iubeşti? Petru s-a întristat că i-a zis a treia oară: Mă iubeşti? şi I-a zis: Doamne, Tu ştii toate. Tu ştii că Te iubesc. Isus i-a zis: Paşte oile Mele! Adevărat, adevărat zic ţie: Când erai mai tânăr, te încingeai singur şi umblai unde voiai; dar când vei îmbătrâni, vei întinde mâinile tale şi altul te va încinge şi te va duce unde nu voieşti. Iar aceasta a zis-o însemnând cu ce fel de moarte va preamări Petru pe Dumnezeu. Şi, spunând aceasta, i-a zis: Ur-mează Mie! Dar, întorcându-se, Petru a văzut venind în urmă pe discipolul pe care-l iubea Isus, acela care la Cină s-a rezemat de pieptul Lui şi I-a zis: Doamne, cine este cel ce Te va vinde? Pe acesta, deci, văzându-l, Petru a zis lui Isus: Doamne, dar cu acesta ce se va întâmpla? Zis-a Isus lui: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Tu urmează Mie! De aceea a ieşit cuvântul acesta între fraţi, că discipolul acela nu va muri; dar Isus nu i-a spus că nu va muri, ci: Dacă voiesc ca acesta să rămână până voi veni, ce ai tu? Acesta este discipolul care mărturiseşte despre acestea şi care a scris acestea, şi ştim că mărturia lui este adevărată. Dar sunt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Isus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, socotesc că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris. Amin.
Poporul: Mărire Ţie, Doamne, mărire Ţie.
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm sfântului Domn, lui Isus unuia celui fără de păcat. Crucii tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea ta o lăudăm şi o preamărim. Că tu eşti Dumnezeul nostru: afară de tine pe altul nu ştim, numele tău numim. Veniţi toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea lui: că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta,
și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea
și de păcatul meu curățește-mă.
Că fărădelegea mea eu o cunosc
și păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ție unuia am greșit
și ce este rău înaintea Ta am făcut,
Ca să te arăți drept întru cuvintele Tale
și biruitor să ieși când te vor judeca.
Că iată întru fărădelegi am fost conceput
și în păcate m-a născut maica mea.
Că iată adevărul ai iubit;
cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, le-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți;
spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie și veselie;
bucura-se-vor oasele mele cele umilite.
Întoarce fața Ta de la păcatele mele
și toate fărădelegile mele șterge-le.
Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule
și Spirit drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la fața Ta
și Spiritul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale
și cu Spirit stăpânitor mă întărește.
Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale
și cei păcătoși la Tine se vor întoarce.
Mântuiește-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide
și gura mea va vesti lauda Ta.
Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi adus;
arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: spirit umilit;
inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Bine fă, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului,
și să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci bineplăcute-Ți vor fi jertfa dreptății,
prinosul și arderile de tot;
atunci vor aduce pe altarul Tău viței.
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,
Glas 2
Pentru rugăciunile Apostolilor tăi, milostive, şterge mulțimea păcatelor noastre.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, milostive, şterge mulţimea păcatelor noastre.
Stih, glas 6
Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila ta, şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegile noastre.
Stihiră, glas 6
Înviind Isus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică şi mare milă.
Preotul: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul tău şi binecuvântează moştenirea ta; cercetează lumea ta cu milă şi cu îndurări; înalţă puterea creştinilor dreptcredincioşi; şi trimite peste noi milele tale cele bogate: pentru rugăciunile Preacuratei Doamnei noastre, Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor cereşti Puteri ale celor fără de trupuri, ale cinstitului mărit profet Înaintemergător şi Botezător Ioan; ale sfinţilor măriţi şi întru tot lăudaţi Apostoli; ale celor dintru sfinţi Părinţii noştri şi ai lumii mari Dascăli şi Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul, şi Ioan Gură-de-aur; şi ale celui dintru sfinţi părintelui nostru Nicolae Arhiepiscopul de la Mira Liciei, făcătorul de minuni, ale celui dintru sfinţi părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul românilor; ale sfinţilor măriţi şi bine învingători Martiri ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtători Părinţilor noştri; ale sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti părinţi Ioachim și Ana, ale sfinților martiri Onisifor și Porfirie, ale cuvioaselor maici Matrona și Teoctista Lesviana și ale tuturor Sfinţilor, rugămu-te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm ţie, şi te îndură spre noi.
Poporul: Doamne, îndură-te spre noi — (de 12 ori.)
Preotul, cu glas înalt:
Cu mila, şi cu îndurările, şi cu iubirea de oameni a unuia născut Fiului tău, cu care împreună bine eşti cuvântat, cu preasfântul, şi bunul, şi de viaţă făcătorul tău Spirit, acum şi pururea, şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
CANOANELE
Canonul Învierii glasului 5, din Octoih
Canonul Născătoarei de Dumnezeu, Octoih
Canonul Sfinților martiri, glas 4, din Minei.
Canonul Preacuvioasei maici Matrona, glas 8, din Minei.
Catavasiile Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Canonul Învierii
Cântarea I, glas 5
Irmos:
Pe cal şi pe călăreţ în Marea Roşie i-a scufundat Hristos, Cel ce a sfărâmat războaiele cu braţ înalt, iar pe Israel l-a mântuit, pe cel ce cânta cântare de biruinţă.
Adunarea iudeilor, cea roditoare de spini, nepăstrând dragoste de maică spre Tine, Făcătorule de bine Hristoase, cu spini Te-a încununat pe Tine, Cel ce ai dezlegat pe începătorul neamului de pedeapsa spinului.
Ridicatu-m-ai pe mine cel căzut în groapă, plecându-Te fără cădere, Dătătorule de viaţă, şi stricăciunea mea cea rău pătimitoare luând-o asupra Ta fără ispitire, Hristoase, cu mirul dumnezeieştii Fiinţe m-ai înmiresmat.
A Născătoarei
Dezlegatu-s-a blestemul, întristarea a încetat, că cea binecuvântată şi cu daruri dăruită, credincioşilor bucurie a răsărit, aducând pe Hristos ca pe o floare, binecuvântare tuturor marginilor.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Pe Lumina care S-a sălăşluit întru tine, Preacurată, şi a luminat lumea cu razele Dumnezeirii, pe Hristos roagă-L să lumineze pe toţi cei ce te laudă pe tine, Maică şi Fecioară.
Cea înfrumuseţată cu podoaba faptelor bune, ceea ce eşti cu daruri dăruită, pe bună-cuviința cea de podoabă făcătoare, prin strălucirea Spiritului ai primit-o, Preacurată, pe Cel ce pe toate le-a împodobit.
Canonul Sfinților martiri
Sosit-a pomenirea ta cea cinstită, aducând celor ce se laudă cu credinţă, folosire dumnezeiască, întru care te rugăm, adu-ţi aminte pentru noi toţi, Fericite.
Având cugetul tău cel viteaz plin de îndrăzneală, de Dumnezeu insuflate, nu ai băgat în seamă porunca cea fără de socoteală, căci bucurându-te ai pătimit, Fericite.
Întărindu-te cu putere cerească Onisifore, ai mers către munci cumplite, şi ai birui toată puterea potrivnicului.
Canonul Preacuvioasei
Fiind totdeauna îndumnezeită cu cetele îngereşti, prin împărtăşirea cea dumnezeiască Matroano, mântuieşte cu rugăciunile tale, pe cei ce te cinstesc pe tine.
Aprinzându-te cu totul de dumnezeiasca dragoste, cu ploile înfrânării, ai stins văpaia dezmierdărilor, celor pierzătoare de suflet.
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,
Arătatu-te-ai vas cinstit al Stăpânului, Matroano, curăţindu-ţi inima de patimile trupului prin pustnicie.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Ceea ce ai născut lumii dumnezeiască mântuire, şi chemare din nou, mântuieşte cu rugăciunile tale pe cei ce aleargă cu credinţă către tine, Preacurată.
Cântarea I a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Deschide-voi gura mea şi se va umple de Spirit, şi cuvânt voi răspunde Împărătesei Maici, şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Canonul Învierii
Cântarea III, glas 5
Irmos:
Cel ce ai înfipt pământul pe nimic cu porunca Ta şi ai ridicat neţinut pe cel îngreuiat pe piatra cea neclintită a poruncilor Tale, întăreşte Biserica Ta, Hristoase, Cel singur bun şi iubitor de oameni.
Fiere cu adevărat Ţi-au adus cei ce au băut apă din piatră, Ţie, Celui ce ai făcut minuni în pustiu, Hristoase, şi oţet în loc de mană, pentru facerea de bine, Ţi-au adus ca răsplată fiii cei nerecunoscători ai lui Israel.
Cei ocrotiţi de demult prin nor luminos, pe Hristos-Viaţa în mormânt L-au pus; dar cu a Sa putere înviind, tuturor credincioşilor a dăruit strălucirea Spiritului, Care în taină umbreşte de sus.
A Născătoarei
Tu, fără împreunare te-ai făcut Maică a lui Dumnezeu, a Celui ce a strălucit din Tatăl cel nestricăcios, fără dureri de maică; pentru aceasta, cu dreaptă credinţă te propovăduim pe tine Născătoare de Dumnezeu, căci ai născut pe Cuvântul întrupat.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Scară pe care S-a coborât la noi Cel preaînalt, ca să îndrepte firea cea stricată, tu, cea prealuminat cinstită de toţi, acum ai fost văzută; că prin tine a binevoit Cel preabun să împreună-vieţuiască cu lumea.
Taina cea de demult mai înainte hotărâtă, Fecioară, şi mai înainte de veci cunoscută de Dumnezeu, Cel ce cunoaşte toate, acum, în anii de pe urmă, s-a arătat luând sfârşit în pântecele tău, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
Canonul Sfinților martiri
Mărturisind Mucenicii în privelişte pe Cuvântul întocmai cu Tatăl, şi cu Spiritul, bărbăteşte au lepădat întreitele valuri ale chinurilor.
Întărindu-ţi, Mucenice, picioarele tale fără de greşală pe piatra credinţei şi a mărturisirii, nu te-ai clintit Onisifore de vânturile celor fărădelege.
Cu tot gândul mergând către Hristos cel dorit, fericite Mucenice, nu simţeai durerile cele de bătăi, Preafericite.
Canonul Preacuvioasei
Cu toiagul dumnezeieştii credinţe, ai tăiat marea patimilor, dumnezeieşte arătând sufletelor calea trecerii celei drepte.
Arătatu-te-ai înfrumuseţare sihaştrilor, cu adevărat, Preacinstită, dobândind viaţa sihaştrilor cea curată şi fără de prihană.
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,
Dezbrăcatu-te-ai de omorârea patimilor celor făcătoare de stricăciune, Mărită, şi prin vieţuirea cea cu bunăcredinţă ai dezbrăcat pe vrăjmaşi.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Împreunatu-s-a în pântecele tău Ziditorul trupului, Preacurată, rămânând Cel ce a fost şi mai înainte, ca să dăruiască oamenilor cele bune.
Cântarea a 3-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești izvor viu şi îmbelșugat, care s-au împreunat ție ceată sufletească, întăreşte-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor preamăririi învrednicește-i.
Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Condacul Sfinților martiri, glas 2
Doimea cea de Mucenici, tare pătimind, mândria vrăjmaşului pe pământ a surpat-o, luminându-se cu Darul Treimii celei nezidite, măriţilor Onisifore şi Porfirie, rugaţi-vă neîncetat pentru noi toţi.
Sedealna Sfinților martiri, glas 1
Aprinzându-vă cu focul doririi celei dumnezeieşti, nicidecum nu v-aţi ars, Fericiţilor, de atingerea focului celui simţitor; iar înşelăciunea aţi ars-o. Şi târându-vă fără de milă purtătorilor de chinuri, aţi luat sfârşitul cel pururea pomenit, şi aţi dobândit mărire.
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,
Sedealna preacuvioasei, glas 8
Amăgind cugetele vrăjmaşului cu cuget bărbătesc, Matroano, ai alergat către viaţa cea spirituală, bucurându-te cu adevărat, şi neabătut săvârşind călătoria, ai luat de la Hristos Darul Spiritului, ceea ce eşti gânditoare de Dumnezeu. Drept aceea verşi râurile vindecărilor, celor ce cu dragoste cinstesc pomenirea ta, pururea pomenită, lauda sihaştrilor. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce cu dragoste prăznuiesc sfântă pomenirea ta.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sedealna Născătoarei, glas 8
Laudă de mulţumire după datorie aduc ţie, Stăpână, ca văduva aceea doi bănuți, pentru toate darurile tale. Că tu te-ai arătat acoperământ şi ajutor scoţându-mă totdeauna din ispite şi din nevoi. Pentru aceea ca din mijlocul cuptorului celui cu văpaie mântuindu-mă de cei ce mă necăjesc, strig către tine din inimă: Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi! Rugându-te Fiului tău şi Dumnezeu, iertare de greşeli să mi se dea, că pe tine te am nădejde eu, nevrednicul robul tău.
Canonul Învierii
Cântarea IV, glas 5
Irmos:
Deşertarea Ta cea dumnezeiască, Avacum cunoscând-o prin vederea mai înainte, Hristoase, cu frică striga Ţie: Spre mântuirea poporului Tău ai venit ca să mântuieşti pe unşii Tăi.
Apele cele prea amare de la Mera prin lemn le-ai îndulcit, Bunule, ca într-o icoană mai înainte închipuind preacurată Crucea Ta, care a omorât gustarea cea cu păcat.
Cruce pentru lemnul cunoştinţei şi fiere pentru mâncarea cea dulce ai primit, Mântuitorul meu; iar pentru stricăciunea morţii, sângele Tău cel dumnezeiesc Ţi-ai vărsat.
A Născătoarei
Afară de împreunare ai zămislit în pântece fără stricăciune şi mai înainte de dureri ai născut, şi după naştere fecioară te-ai păstrat, ceea ce ai născut pe Dumnezeu cu trup.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cu inima, cu mintea, cu sufletul şi cu gura mărturisindu-te pe tine, cu toată credinţa, Născătoare de Dumnezeu, cu adevărat Curată, roadă de mântuire dobândesc şi mă mântuiesc cu rugăciunile tale, Fecioară.
Cel ce a zidit toate din ce n-a fost, din tine, Curată, a Se zidi a binevoit, ca un făcător de bine, spre mântuirea celor ce te laudă cu credinţă şi cu dragoste, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
Canonul Sfinților martiri
Lumina cea strălucitoare a ostenelilor tale, Mucenice Onisifore, a atras cu dragoste pe dumnezeiescul Porfirie să pătimească împreună cu tine pentru credinţă.
Punând tiranii pe grătar ars, au întins pe Mucenicii lui Hristos; care s-au bucurat arzând cu Spiritul.
Ca o junghiere săvârşită şi ca o jertfă curată, bucurându-vă v-aţi adus Stăpânului tuturor, răbdătorilor de patimi, pentru aceasta vă fericiţi.
Pe tine cel ce te-ai plecat cu cugetul Stăpânului, nicidecum nu a putut să te înşele graiurile cele viclene, Porfirie, gânditorule de Dumnezeu, Preafericite.
Canonul Preacuvioasei
Cu picăturile lacrimilor tale ai adăpat inima ta, şi prin dumnezeiescul Dar, ai crescut spic însutit al faptelor celor bune, o Matroano.
Întărindu-ţi armele cugetului către Hristos, nu te-ai clintit de supărările demonilor celor vicleni, vrednico de laudă.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Cu cuget viteaz lăsându-ţi soţul, şi tulburarea vieţii, ai poftit jugul lui Hristos, şi ai mers pe urma Lui.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Nepărăsind cele cereşti, Dumnezeu, Se smereşte în pântecele tău, şi Se măsoară Cel nemăsurat, Preacurată, risipind greşelile lumii cele nemăsurate.
Cântarea a 4-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Sfatul cel neînțeles şi dumnezeiesc, al întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Profetul Avacum socotindu-l, a strigat: Mărire puterii Tale, Doamne!
Canonul Învierii
Cântarea V, glas 5
Irmos:
Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, Ia Tine alerg din zori şi strig Ţie: Luminează sufletul meu cel întunecat, Hristoase, ca un îndurat.
Domnul măririi, în chip de nemărire lipindu-se de cinstire, pe lemn, de voie a fost spânzurat, purtând grijă în chip negrăit de mărirea mea cea dumnezeiască.
Tu m-ai îmbrăcat întru nestricăciune, Hristoase, gustând cu trupul stricăciunea morţii fără de stricăciune şi răsărind din mormânt a treia zi.
A Născătoarei
Născând tu nouă, fără de sămânţă, pc Hristos, dreptatea şi mântuirea, Născătoare de Dumnezeu, ai eliberat din blestem firea strămoşului.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Toţi profeții te-au vestit mai înainte în chip lămurit pe tine, care aveai să fii Maică a lui Dumnezeu, de Dumnezeu Născătoare preacinstită, că singură te-ai aflat, Curată, cu totul fără prihană.
Nor luminos al apei celei vii te cunoaştem pe tine, cinstită, care ai plouat nouă, celor deznădăjduiţi, pe Hristos, ploaia nestricăciunii.
Canonul Sfinților martiri
Stâlpii Bisericii lui Hristos, cei neclintiţi, s-au arătat nestrămutaţi de clătirea muncilor cu puterea Spiritului.
Cu armă adevărată v-aţi încins de la Dumnezeu, lepădându-vă cu credinţă de vrednicia cea vremelnică; şi bucurându-vă aţi pătimit.
Canonul Preacuvioasei
Îmbrăcându-te cu închipuirea cea sfântă, o Matroano! Pe vrăjmaşul cel făcător de rău l-ai îmbrăcat cu ruşine.
Cu cele trecătoare ai schimbat cele ce vor să fie, şi în locul soţului, ai dobândit pe logodnicul cel fără de moarte, pe Luminătorul sufletelor noastre.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Aducând rugăciune de toată noaptea Stăpânului, Matroano, ai adormit dezmierdările trupului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Ceea ce ai născut pe Stăpânul celor morţi şi celor vii, omoară patimile inimii mele, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
Cântarea a 5-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară nenuntită, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate şi ai născut pe Fiul cel fără de ani, Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.
Canonul Învierii
Cântarea VI, glas 5
Irmos:
Marea patimilor cea sălbăticită de viforul cel stricător de suflet linişteşte-o, Stăpâne Hristoase, şi din stricăciune mă scoate ca un îndurat.
În stricăciune a alunecat începătorul neamului, Stăpâne Hristoase, mâncarea neascultării gustând, şi la viaţă a fost ridicat prin patima Ta.
Coborâtu-Te-ai la iad, Stăpâne Hristoase, Cel ce eşti Viaţa, şi stricăciune stricătorului făcându-Te, prin stricăciune ai izvorât învierea.
A Născătoarei
Fecioară ai născut, şi după naştere ai rămas curată, pe mâini purtând pe Cel ce poartă toate, ca una care eşti cu adevărat Fecioară şi Maică.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Pricinuitorul a toate şi Care dă tuturor fiinţă, întrupându-Se ca noi, ca pe o pricină te-a avut pe tine, Maică dumnezeiască, ceea ce eşti cu totul fără prihană.
Izvor de vindecări, de suflete hrănitor, izvorând celor ce aleargă cu credinţă la acoperământul tău cel ales, Stăpână, te ştim pe tine, cea cu totul iară prihană.
Canonul Sfinților martiri
Răbdând durerile chinurilor, Mucenice Onisifore, ai săvârşit călătoria mărturisirii şi făcându-te biruitor, ai luat darurile cele cereşti.
Fiind legaţi cu credinţă unul de altul, legându-vă pe amândoi şi târându-vă, aţi răbdat dezlegarea trupului, ca nişte tari pătimitori, împreunându-vă cu Domnul.
Fiind legaţi de cai şi târâţi în silă de la judecătorul cel cu obicei rău; măriţi Mucenici ai Domnului, v-aţi învrednicit dumnezeiescului sfârşit.
Canonul Preacuvioasei
Ca o pasăre cu bun glas, cântând cu dulceaţă în câmpul pustniciei, ca pe nişte păsări înţelegătoare, ai atras mulțime de sfinţite femei, scăpând de vânaturile vrăjmaşului, Matroano cu spiritul.
Trupul fiind cu dragostea înţelepciunii şi înfrânând patimile, Preacuvioasă, iar frumuseţea sufletului, luminat înfrumuseţând lui Hristos, te-ai arătat frumoasă şi bine-împodobită, Matroano, de Dumnezeu înţelepţită.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Viaţa cea îngerească ai poftit pe pământ, lăudând neîncetat pe Cel ce S-a întrupat pentru noi, din Sfânta Fecioară, pentru mulţimea bunătăţii, şi firea femeiască a întărit asupra vrăjmaşului celui viclean.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Robită era firea oamenilor la păcat. Dar ai eliberat-o pe ea dintru acea robie rea, tu, Născătoare de Dumnezeu, născând pe Stăpânul tuturor; Care ne-a arătat nouă uşile vieţii, ceea ce eşti cu totul fără de prihană.
Cântarea a 6-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Înţelepţii lui Dumnezeu, care faceţi acest praznic dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, mărind pe Dumnezeu, Cel ce s-a născut dintr-însa.
Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că Tu eşti împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie mărire înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Condacul Învierii
La iad Te-ai coborât, Mântuitorul meu, şi porţile zdrobindu-le, ca un Atotputernic, pe cei morţi ca un Ziditor împreună i-ai înviat; şi boldul morţii, Hristoase, l-ai frânt, şi Adam din blestem a fost mântuit, Iubitorule de oameni. Pentru aceasta, toţi ne rugăm Ţie: Mântuieşte-ne pe noi, Doamne!
Icosul Învierii
Auzind femeile graiurile îngerului, au încetat tânguirea, vesele făcându-se şi, cutremurându-se, au văzut Învierea. Şi iată, Hristos S-a apropiat de ele, zicând: Bucuraţi-vă! Îndrăzniţi, Eu am biruit lumea şi pe cei legaţi i-am eliberat. Deci, grăbiţi-vă către Ucenici, vestindu-le că voi merge mai înainte de voi în Galileea, ca să propovăduiesc. Pentru aceasta, toţi grăim Ţie: Mântuieşte-ne pe noi, Doamne.
Sinaxar
În această lună, în ziua a noua, amintirea Sfinţilor Mucenici Onisifor şi Porfirie. Tot în această zi, pomenirea Preacuvioasei Maicii noastre Matroana și a Cuvioasei Teoctista din Lesbos.
Cu rugăciunile lor, Doamne, îndură-Te de noi şi ne mântuieşte. Amin.
Canonul Învierii
Cântarea VII, glas 5
Irmos:
Domnul părinţilor cel preaînălţat văpaia a stins şi a rourat pe tinerii care cântau cu un glas: Dumnezeule, binecuvântat eşti.
Cu trupul înfăşurându-Te, ca o momeală în undiţă, cu puterea Ta cea dumnezeiască pe şarpe jos l-ai tras, scoţând pe cei ce strigă: Dumnezeule, binecuvântat eşti.
Cel ce a înfiinţat alcătuirea cea nemăsurată a pământului în groapă a fost acoperit cu trupul, Cel neîncăput, Căruia toţi Îi cântăm: Dumnezeule, binecuvântat eşti.
A Născătoarei
Un Ipostas în două firi ai născut, ceea ce eşti cu totul fără prihană, pe Dumnezeu întrupat. Căruia toţi îi cântăm: Dumnezeule, binecuvântat eşti.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cel nemărginit, rămânând neschimbat, cu trupul după ipostas S-a unit, ca un îndurat, întru tine, Preasfântă, Cel Unul binecuvântat.
Mireasă cu totul fără prihană şi scaun al Făcătorului tău, cu un glas te mărim, Născătoare de Dumnezeu Stăpână; Acestuia toţi îi cântăm: Dumnezeule, binecuvântat eşti.
Canonul Sfinților martiri
Arătându-ţi obiceiurile sufletului tău celui de bun neam, ai mărturisit înaintea tiranilor, pe Dumnezeu întrupat, Mucenice Onisifore.
Dorind desfătarea cea dumnezeiască şi veşnică, te-ai chinuit asemenea ca şi Stăpânul tău, ca o slugă bine-ascultătoare. Şi cu Dânsul dimpreună dănţuieşti, Porfirie, preafericite.
Cu dumnezeieştile voastre sângiuri, stingând văpaia cea arzătoare a nedumnezeirii, strigaţi prealăudaţilor: Dumnezeul părinţilor noştri, bine eşti cuvântat.
Ca să vă învredniciţi măririi celei fericite şi nemuritoare, aţi răbdat fericită moarte, cei ce sunteţi stele luminate de Dumnezeu, ale Soarelui celui înţelegător.
Canonul Preacuvioasei
Ca o turturea preafrumoasă, ţi-ai păzit lui Dumnezeu buna-feciorie a întregii înţelepciuni, prin nerodirea patimilor, Fericită, îmbogăţind adevărat pe cei ce s-au mântuit prin tine.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Lăsând lumea şi cele cinstite ale lumii cu nădejdea cea întru Dumnezeu, ţi-ai împodobit acum moştenirea cea mai presus de lume, ca ceea ce ai fost adevărată podoaba sihaştrilor, Matroano.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Dezlegând blestemul Evei, ceea ce eşti cu totul fără de prihană, ai născut Fecioară pe Dumnezeul tuturor, negrăit zămislindu-L, şi mai presus de minte născându-L, pe Cel ce este mântuirea oamenilor.
Cântarea a 7-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Înţelepţii lui Dumnezeu făpturii nu s-au închinat, ci numai Făcătorului, iar groaza focului bărbăteşte călcând-o, s-au bucurat, cântând: Prealăudate Doamne și Dumnezeul părinţilor noştri binecuvântat ești.
Canonul Învierii
Cântarea VIII, glas 5
Irmos:
În cuptor tinerii, împletind horă a întregii lumi, cântau Ţie, Făcătorului a toate: Toate lucrurile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Tu pentru paharul cel de voie al mântuitoarei patimi Te-ai rugat, ca şi cum ar fi fost fără de voie; că două voinţe, potrivite celor două firi, porţi în veci, Hristoase.
Cu coborârea Ta, a Celui atotlucrător, Hristoase, iadul, batjocorit fiind, a vărsat pe toţi cei omorâţi de demult prin înşelăciune, pe cei ce Te înalţă întru toţi vecii.
A Născătoarei
Pe tine, ceea ce mai presus de minte, în chip dumnezeiesc-omenesc, prin cuvânt ai născut pe Domnul, şi ai rămas fecioară, toate făpturile te binecuvântăm, Fecioară, şi te preaînălţăm întru toţi vecii.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Încetat-a acum întristarea strămoşilor, bucurie născând tu, Maica lui Dumnezeu; pentru aceasta, neîncetat te lăudăm, Fecioară, şi te preaînălţăm întru toţi vecii.
Adunarea celor fără de trup cântă împreună cu noi naşterea ta cea necuprinsă, Fecioară, o horă alcătuind cu dragoste şi preaînălţand-o pe dânsa în veci.
Canonul Sfinților martiri
Dându-vă mădularele spre rupere, aţi rupt inima vrăjmaşului cea fără-de-minte, rămânând cu gândul neclintiţi, purtătorilor de cununi cei cu nume mare.
Cu sângiurile voastre s-a stins focul necredinţei, pătimitorilor, iar credincioşilor tuturor aţi adăpat inimile şi sufletele, odrăslind cunoştinţă de Dumnezeu.
Valuri de chinuri cumplite aţi trecut, cu ocârmuirea lui Hristos; şi v-aţi odihnit la limanul dumnezeieştii Împărăţiei Cerurilor, întru nestricăciune.
Jăratece aprinse de focul Mângâietorului s-au arătat mucenicii, arzând înşelăciunea vrăjmaşului, şi luminând toată lumea.
Canonul Preacuvioasei
Înfrumuseţându-ţi sufletul cu obiceiurile bunei-credinţe, Matroano, cu Spirit dumnezeiesc ai adus lui Dumnezeu ceată de fecioare, care cântă: Binecuvântaţi toate lucrurile pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Ploile sudorilor tale, prin dumnezeiescul Dar, usucă ploile patimilor cele tulburi, Matroano, şi adapă totdeauna inimile celor ce aleargă cu credinţă către tine: Pentru aceasta te cinstim pe tine întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu,
Întrarmându-te pe sine-ţi cu armele credinţei, şi ale înfrânării, nu te-ai rănit de săgeţile dezmierdării, petrecând în mijlocul bărbaţilor; iar pe acela ce a rănit odinioară pe Eva, l-ai rănit cu suliţa întregii înţelepciuni, fericită Matroano.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Iată Fecioara, precum zice Isaia cu Spiritul, a luat în pântece, pe Cel ce ne-a mântuit pe noi din pântecele iadului, care strigăm cu bunăcredinţă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 8-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, gals 4
Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum, fiind împlinită, pe toată lumea ridică să cânte: Pe Domnul, lucrurile lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!
Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica luminii în cântări cinstind-o, să o mărim!
Stih 1: Mărește, sufletul meu pe Domnul şi s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih 2: Că a căutat spre smerenia servei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih 3: Că mi-a făcut mie lucruri mari Cel puternic, și sfânt este numele Lui şi mila Lui în neam și în neam, spre cei ce se tem de El.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih 4: Făcut-a tărie cu braţul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih 5: Coborât-a pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriţi, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih 6: Primit-a pe Israel, robul Său, că și-a adus aminte de îndurare, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui până în veac.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Canonul Învierii
Cântarea IX, glas 5
Irmos:
Isaie, dănţuieşte! Fecioara a avut în pântece şi a născut fiu pe Emanuel, pe Dumnezeu şi om; Răsăritul este numele Lui, pe Care mărindu-L, pe Fecioara o fericim.
Pe omul cel căzut l-ai luat asupră-Ţi, din pântecele fecioresc unindu-Te cu el în întregime, Stăpâne Hristoase; dar, singur neavând părtăşie cu păcatul, I-ai mântuit pe el întreg din stricăciune cu preacuratele Tale patimi.
Prin sângele cel dumnezeiesc vărsat, care a curs din coasta Ta cea preacurată şi de viaţă făcătoare, Stăpâne Hristoase, jertfa idolească a încetat cu adevărat; iar tot pământul jertfa laudei Tale îţi aducem.
A Născătoarei
Nu pe un Dumnezeu fără de trup, dar nici pe un simplu om a adus Fecioara cea curată şi cinstită, ci pe un om desăvârşit şi pe Dumnezeu cu adevărat desăvârşit, pe Care îl mărim, împreună cu Tatăl şi cu Spiritul.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Din sângiurile tale cele curate s-a lucrat trup mai presus de fire, pentru Ziditorul a toate şi Fiul Unul Născut al Părintelui, nu din bărbat, ci fără sămânţă, cu minte şi însufleţit, de Dumnezeu Născătoare pururea Fecioară.
Urgia pustiitoare, cea greu de stăpânit a morţii, ai oprit-o născând trupeşte, cu adevărat mai presus de minte, pe Viaţa cea veşnică, de Care, atingându-se cu gura cea amară, iadul s-a nimicit, Preasfântă Maică Fecioară.
Canonul Sfinților martiri
Întărindu-se cu puterea lui Hristos, au putut birui cu trupul pe cel fără de trup, diamantele cele viteze, stâlpii credinţei şi acum se veselesc în ceruri, împreună cu cei ce au pătimit din veac.
Fiind ca o căruţă sfinţită a Cuvântului, aţi fost legaţi de cele necuvântătoare, şi aţi ajuns către limanul cel ceresc, bucurându-vă, şi luând darurile biruinţei. Pentru aceea după vrednicie vă fericiţi dumnezeieştilor Mucenici.
Doimea cea dumnezeiască, şi vărsătoare de lumină, purtătorule de chinuri Porfirie pururea pomenite şi Onisifore cel cu cuget viteaz, rugaţi-vă Preasfintei Treimi, să dăruiască sufletelor noastre pace şi mântuire de cele rele.
Canonul Preacuvioasei
Tu, ca o porumbiţă dumnezeiască, cu aripi poleite de bunătăţi, mărită Matroano, ai zburat în sus. Şi acum te odihneşti unde sunt cetele preacuvioşilor, adunarea drepţilor, veselia cea veşnică şi bucuria cea nespusă.
Dorind de Soarele cel neapus, Care a strălucit din femeie pentru milostivirea îndurărilor, lesne ai trecut curată calea pustniciei cea arzătoare, şi cu anevoie trecătoare, arzând pe draci, şi patimile trupului uscându-le.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Dumnezeiască pomenirea ta ne-a răsărit nouă, mai luminat decât soarele, luminând inimile şi cugetele noastre. Întru care adu-ţi aminte de noi cei ce o săvârşim pe dânsa cu credinţă, preacinstită Matroano, ca una ceea ce ai adevărat îndrăzneală către Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fecioară, ceea ce porţi în mâini pe Cel ce poartă toate, scapă-mă de mâna celui străin, cu a ta mijlocire, şi cu lumina ta luminează gândul meu, şi îl înstrăinează de patimile cele ce se luptă cu mine neîncetat.
Cântarea a 9-a a Catavsiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Tot neamul pământesc să salte cu spiritul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige: Bucură-te, preafericită Născătoare de Dumnezeu, curată, pururea Fecioară!
Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că pe Tine Te laudă toate Puterile cereşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru. (De 2 ori.)— Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru, şi vă închinaţi aşternutului picioarelor lui: că sfânt este Domnul.
Luminătoarea a XI-a. A Învierii
După dumnezeiasca înviere, de trei ori pe Petru: Iubeşti-mă? întrebându-l Domnul, l-a pus peste oile sale mai mare păstor; care, văzând pe cel ce-l iubea Isus, mergând după el, a întrebat pe Stăpânul: Dar acesta ce e? De voi vrea, a zis, să rămână acesta, până ce iarăşi voi veni, ce-ţi este ţie, prietene Petre?
A Născătoarei
O înfricoşătoare taină! O, preamărită minune! Prin moarte moartea cu totul s-a pierdut. Deci cine nu te va lăuda, şi cine nu se va închina învierii tale, Cuvinte, şi Născătoarei de Dumnezeu, celei ce întru sfinţenie cu trup pe tine te-a născut? Pentru ale cărei rugăciuni, pe toţi din gheenă mântuieşte-i.
La Laude
Stihirile Laudelor Învierii, glas 5, din Octoih
Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi pe El întru cele înalte; Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule. (Ps. 148, 1)
Lăudaţi pe El toţi îngerii Lui, Lăudaţi pe El toate puterile Lui; Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule. (Ps. 148, 2)
Ca să facă între ei judecată cea scrisă; mărirea aceasta este dată tuturor cuvioșilor lui. (Ps. 149, 9)
Doamne, pecetluită fiind groapa de cei fără de lege, ai ieșit din mormânt, precum Te-ai născut din Născătoarea de Dumnezeu. N-au cunoscut cum Te-ai întrupat Îngerii Tăi cei fără de trup. N-au simțit când ai înviat ostașii cei ce Te-au străjuit. Că amândouă au fost pecetluite pentru cei ce ispiteau; dar minunile s-au descoperit celor ce se închină cu credință Tainei; dă-ne nouă, celor ce o lăudăm, bucurie și mare milă.
Lăudaţi pe Domnul întru Sfinţii Lui, lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui. (Ps. 150, 1)
Doamne, încuietorile cele veșnice zdrobindu-le, și legăturile rupându-le, ai înviat din mormânt, lăsând giulgiurile Tale spre mărturia adevăratei îngropării Tale celei de trei zile. Și ai mers mai înainte în Galileea, Cel ce ai fost străjuit în peșteră. Mare este mila Ta, Mântuitorule cel necuprins, miluiește-ne pe noi.
Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L pe El după mulţimea măririi Lui. (Ps. 150, 2)
Doamne, femeile au alergat la mormânt să Te vadă pe Tine, Hristoase, Cel ce ai pătimit pentru noi; și, venind, au aflat un Înger șezând pe piatra răsturnată; și acela către ele a grăit, zicând: A înviat Domnul! Spuneți Ucenicilor că a înviat din morți Cel ce mântuiește sufletele noastre.
Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută. (Ps. 150, 3)
Doamne, precum ai ieșit din mormântul pecetluit, așa ai intrat și la Ucenicii Tăi, prin ușile încuiate, arătându-le lor pătimirile trupului, pe care le-ai primit, Mântuitorule, îndelung răbdând. Cel ce ești din sămânța lui David, răni ai răbdat, iar ca Fiu al lui Dumnezeu, lumea ai eliberat. Mare este mila Ta, Mântuitorule cel necuprins, miluiește-ne pe noi.
Lăudaţi-L pe El în timpane şi în horă, lăudaţi-L pe El în strune şi în organe. (Ps. 150, 4)
Doamne, Împărate al veacurilor, şi Făcătorule al tuturor, Cel ce pentru noi răstignire şi îngropare cu trupul ai primit, ca pe noi pe toţi din iad să ne eliberezi, Tu ești Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim.
Lăudaţi-L pe El în chimvale bine-răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul. (Ps. 150, 5-6)
Doamne, minunile Tale cele preastrălucite cine le va spune? Sau cine va vesti tainele Tale cele înfricoşătoare? Că întrupându-Te pentru noi, precum însuţi ai voit, tăria puterii Tale ai arătat. Că cu Crucea Ta ai deschis tâlharului raiul, şi cu îngroparea Ta ai zdrobit încuietorile iadului, şi cu învierea Ta toate le-ai îmbogăţit, Milostive, mărire Ție.
Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, înalţă-se mâna Ta, nu uita pe săracii Tăi până în sfârşit.
Mironosiţele femei, la mormântul Tău ajungând foarte de dimineaţă, Te-au căutat cu miruri să Te ungă, pe Tine, Cuvântul cel fără de moarte şi Dumnezeu, şi graiurile îngerului în urechi luând, s-au întors de bucurie, să vestească Apostolilor luminat, că ai înviat viaţa tuturor, şi ai dăruit lumii, curăţire, și mare milă.
Mărturisi-mă-voi Ție, Doamne cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
Străjerii mormântului Tău celui de Dumnezeu primitor către iudei au zis: O sfatul vostru cel cu minte deşartă! A străjui pe Cel nescris împrejur ispitindu-vă, în zadar v-ați arătat, o adunarea voastră cea cu minte deşartă! Ce iarăşi a o ascunde vă sfătuiți, ceea ce nu se ascunde? Ci mai vârtos de la noi ascultaţi, şi voiţi a crede adevărul celor ce s-au făcut. Înger purtător de lumină din cer coborându-se, piatra a răsturnat, de a căruia frică cu amorţire eram cuprinşi, şi strigând mironosiţelor celor cu minte tare, a zis: Femeilor, oare nu vedeţi amorţirea străjerilor, și dezlegarea peceților, şi deșertarea iadului? Pentru ce pe Cel ce a surpat biruinţa iadului, și boldul morţii l-a zdrobit ca pe un mort Îl căutaţi? Ci degrab mergând, binevestiţi Apostolilor învierea, fără frică strigând: Adevărat a înviat Domnul, Cel ce are mare milă.
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,
Stihira a XI-a. A Învierii. glas 8
Arătându-te învăţăceilor tăi, Mântuitorule, după înviere, lui Simon, spre răsplătirea iubirii, i-ai dat păşunea oilor, purtarea de grijă de a le paşte încredinţându-i-o. Pentru aceasta ai şi zis: De mă iubeşti, Petre, paşte mieluşeii mei, paşte oile mele. Iar el degrabă arătând iubirea, despre celălalt învăţăcel a întrebat. Cu ale căror rugăciuni, Hristoase, turma ta păzeşte-o, de lupii cei ce o pustiesc.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
A Născătoarei
Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că, prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a eliberat, moartea s-a omorât şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând, grăim: Binecuvântat eşti, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai binevoit aşa, mărire Ţie!
Preotul: Mărire ţie, celui ce ne-ai arătat nouă lumina!
Doxologia mare
Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bună voire.
Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ție,
Te mărim pe Tine: Îţi mulţumim Ție, pentru mare mărirea Ta.
Doamne Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotţinătorule: Doamne Fiule unule născut, Isuse Hristoase, şi Spirite Sfinte.
Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui,
şi te îndură spre noi.
Că Tu eşti unul Sfânt, Tu eşti unul Domn Isus Hristos:
întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
În toate zilele bine Te voi cuvânta,
şi voi lăuda numele Tău în veac, şi în veacul veacului,
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta,
fără de păcat a ne păzi.
Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri,
şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi,
precum am nădăjduit şi noi întru Tine.
Bine eşti cuvântat, Doamne:
învaţă-mă îndreptările Tale. De 3 ori.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ție.
Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă, să fac voia Ta,
că Tu eşti Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieţii,
întru lumina Ta vom vedea lumină.
Tinde mila Ta, celor ce Te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule… De 3 ori, cu 3 închinăciuni.
Mărire… Şi acum… Sfinte fără de moarte, îndură-Te spre noi.
Troparul Învierii, glas 8
Înviat-ai din mormânt şi legăturile iadului ai rupt; stricat-ai osânda morţii, Doamne, pe toţi din cursele vrăjmaşului scăpându-i; arătându-Te pe Tine Apostolilor Tăi, i-ai trimis la propovăduire; şi prin ei pacea Ta ai dăruit lumii, unule mult-Milostive.
Apoi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Dacă după doxologia mare nu se intră în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, atunci urmează ecteniile și Apolisul (dezlegarea deplină).
Preotul: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Încă ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N.), pentru (Înalt) Preasfinţit (Arhi) Episcopul nostru (N.) şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Încă ne rugăm pentru autorităţile şi oştirea ţării, pentru pacea, sănătatea şi mântuirea lor.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai sfintei Bisericii acesteia.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, ştergerea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu, fraţii sfintei Bisericii acesteia.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi
Preotul: Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfânta şi preacinstita biserica aceasta, pentru cei ce trudesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce este de faţă şi aşteaptă de la Tine mare şi multă milă.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Încă ne rugăm pentru toți fraţii noştri și pentru toți dreptcredincioșii creștini.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul, cu glas înalt:
Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie mărire Îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Preotul: Să plinim rugăciunile noastre cele de dimineață, Domnului.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Apără, mântuieşte, miluieşte, şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Ziua toată desăvârşit sfântă, cu pace şi fără de păcate, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Înger de pace, credincios călăuzitor, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Cele bune şi de folos sufletelor noastre, şi pace lumii, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace, şi întru pocăinţă a o săvârşi, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără de patimă, ne ruşinat, cu pace, şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Pe preasfânta, curata, Preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea, şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine, şi unul pe altul, şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni eşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin
Preotul: Pace tuturor.
Poporul: Şi spiritului tău.
Preotul: Capetele noastre Domnului să le plecăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Rugăciunea plecării capetelor
Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti şi spre cei smeriţi priveşti şi, cu ochiul Tău cel a toate văzător, priveşti peste toată făptura, Ţie am plecat cerbicea sufletului şi trupului nostru şi ne rugăm Ţie, Sfinte al sfinţilor: Întinde mâna Ta cea nevăzută, din sfântul Tău locaş, şi ne binecuvintează pe toţi; şi orice am greşit, cu voie sau fără de voie, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă, dăruindu-ne bunătăţile Tale cele din lume şi cele mai presus de lume.
Preotul, cu glas înalt:
Că Ție ți se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin
Apolisul
(Dezlegarea deplină)
Preotul: Înţelepciune.
Poporul: Binecuvântează, Părinte.
Preotul: Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin. Întăreşte, Dumnezeule, sfânta şi dreapta credinţă a cucernicilor şi dreptcredincioşilor creştini, împreună cu sfântă biserica aceasta, în vecii vecilor.
Preotul: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Poporul: Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Preotul: Mărire Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, nădejdea noastră, mărire Ție.
Poporul: Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Doamne, îndură-Te spre noi, de 3 ori. — Părinte, binecuvântează.
Preotul: Cel ce a înviat din morți, Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Sale, ale sfinților martiri Onisifor și Porfirie, ale cuvioaselor maici Matrona și Teoctista Lesviana căror pomenire facem, ale sfinților, drepților și dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana și ale tuturor Sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, fiind bun și iubitor de oameni.
Poporul: Amin
Preotul: Pentru rugăciunile sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Poporul: Amin.

