Utrenia Duminicii Predicii de pe munte

14 Iulie

Duminica a III a după Cincizecime. A predicii de pe munte și a Sfinților părinți teofori de la Sinodul IV sau primele 6 sinoade ecumenice. Sfântul apostol Aquila dintre cei 70. Preacuviosul părinte Iosif Mărturisitorul, arhiepiscopul Tesalonicului.

Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Preotul: Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție. Împărate ceresc…

Poporul: Sfinte Dumnezeule… Mărire… Și acum… Preasfântă Treime… Doamne, îndură-te spre noi… Mărire… Și acum… Tatăl nostru…
Preotul: Că a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.
Poporul: Amin. Întru numele Domnului, binecuvântează, Părinte!

Preotul: Mărire sfintei, celei de o ființă, și de viață făcătoarei, și nedespărțitei Treimi, totdeauna, acum și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Apoi:
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, și gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bunăvoire.

Cei șase psalmi ai utreniei

Psalmul 3

Doamne, cât s-au înmulțit, cei ce mă necăjesc,
mulți împotriva mea se ridică!
Mulți zic sufletului meu:
nu este lui mântuire, întru Dumnezeul lui.
Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu ești,
gloria mea, și Cel ce înalți capul meu.
Cu glasul meu către Domnul am strigat,
și din muntele Lui cel sfânt m-a auzit.
Culcatu-m-am și am adormit;
deșteptatu-m-am iarăși, căci Domnul mă ocrotea.
Nu mă voi teme de miile mulțimii,
de cei ce din toate părțile mă împresoară.
Scoală, Doamne,
mântuiește-mă, Dumnezeul meu.
Că Tu ai bătut pe toți cei ce zadarnic mă dușmănesc;
dinții celor păcătoși i-ai zdrobit.
A Domnului este mântuirea;
și peste poporul Tău vină binecuvântarea Ta.
Și iarăși: Culcatu-m-am și am adormit;
deșteptatu-m-am iarăși, căci Domnul mă ocrotea.

Psalmul 37

Doamne, cu mânia Ta să nu mă mustri,
nici cu urgia Ta să mă cerți,
Că săgețile Tale m-au lovit,
și ai apăsat peste mine mâna Ta.
Nu este vindecare în trupul meu, din cauza mâniei Tale;
nu este pace întru oasele mele, din cauza păcatelor mele.
Că fărădelegile mele au covârșit capul meu,
ca o sarcină grea s-au îngreunat asupra mea.
Rănile mele miros urât și-s pline de puroi,
din cauza nebuniei mele.
Chinuit sunt, și m-am gârbovit de tot;
ziua întreagă, mâhnindu-mă umblam.
Că șalele mele s-au umplut de putreziciune,
și nu este sănătate în trupul meu.
Batjocorit am fost și m-am umilit foarte;
răcnit-am, de suspinarea inimii mele.
Doamne, înaintea Ta e toată dorința mea,
și suspinul meu dinaintea Ta nu s-a ascuns.
Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea
și lumina ochilor mei, nici aceasta, nu este cu mine.
Prietenii mei și vecinii mei spre mine s-au apropiat și s-au oprit;
și cei mai de aproape ai mei, departe au stat.
Și se sileau, cei ce căutau sufletul meu,
și, cei ce căutau cele rele mie, grăiau deșertăciuni,
și vicleșuguri ziua întreagă puneau la cale.
Iar eu, ca un surd, nu auzeam:
și ca un mut, ce nu-și deschide gura sa.
Și m-am făcut ca un om, ce nu aude,
și în gura sa nu are cuvinte de răspuns.
Că, întru Tine, Doamne, am nădăjduit;
Tu mă vei auzi, Doamne Dumnezeul meu.
Că am zis: Nu cumva să se bucure de mine dușmanii mei;
și când s-au clătinat picioarele mele, asupra mea cu îngâmfare au grăit.
Că eu la lovituri mă aștept,
și durerea mea înaintea mea este pururea.
Că fărădelegea mea o voi mărturisi,
și nemângâiat sunt pentru păcatul meu.
Iar dușmanii mei trăiesc și s-au întărit mai mult decât mine
și s-au înmulțit cei ce mă urăsc pe nedrept.
Cei ce-mi răsplătesc rele, în locul celor bune, de rău mă vorbeau,
pentru că eu căutam bunătatea.
Nu mă părăsi, Doamne Dumnezeul meu,
nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu,
Doamne al mântuirii mele.
Și iarăși: Nu mă părăsi, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.

Psalmul 62
Dumnezeule, Dumnezeul meu,
pe Tine Te caut dis-de-dimineață.
Însetat-a de Tine sufletul meu, precum și trupul meu,
în pământ pustiu, și neumblat, și fără apă.
De aceea, în locașul Tău cel sfânt m-am arătat Ție,
ca să văd puterea Ta și gloria Ta.
Că mai bună e mila Ta, decât bucuriile vieții;
buzele mele Te vor lăuda.
Pentru aceea, bine Te voi cuvânta în viața mea,
și întru numele Tău voi înălța mâinile mele.
Întocmai ca de măduvă și de grăsime, sătura-se-va sufletul meu
și cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea.
Adusu-mi-am aminte de Tine în așternutul meu,
în revărsatul zorilor m-am gândit la Tine.
Că ai fost ajutorul meu;
sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
și dreapta Ta m-a sprijinit.
Iar ei în zadar au căutat sufletul meu,
cufunda-se-vor în cele mai de jos ale pământului;
Da-se-vor în mâinile sabiei,
pradă vor fi șacalilor.
Iar regele se va veseli de Dumnezeu;
lăudat va fi tot cel ce jură întru Dânsul,
că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăți.
Și iarăși: În revărsatul zorilor m-am gândit la Tine,
că ai fost ajutorul meu,
și sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
și dreapta Ta m-a sprijinit.

Psalmul 87
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
ziua am strigat, și noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea,
Că de rele s-a umplut sufletul meu,
și viața mea de iad s-a apropiat.
Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă;
făcutu-m-am ca un om neajutorat,
între morți voi fi liber.
Asemenea unor răniți ce dorm în mormânt,
de care nu Ți-ai mai adus aminte,
și care din mâna Ta au fost lepădați.
Așezatu-m-au în groapa cea mai dedesubt,
întru întuneric, și în umbra morții.
Asupra mea s-a coborât mânia Ta,
și toate valurile Tale le-ai revărsat peste mine.
Depărtat-ai de la mine pe cunoscuții mei;
pusu-m-au lor urâciune.
Închis sunt, și nu pot ieși;
ochii mei au slăbit de sărăcie.
Strigat-am către Tine, Doamne, ziua întreagă,
întins-am către Tine mâinile mele.
Oare pentru cei morți vei face minuni?
Sau doctorii vor scula din morți, și Te vor mărturisi pe Tine?
Oare va povesti cineva în mormânt mila Ta,
și adevărul Tău, în locul de pierzare?
Oare cunoaște-se-vor întru întuneric minunile Tale,
și dreptatea Ta, în pământ dat uitării?
Iar eu, către Tine, Doamne, am strigat,
și dimineața rugăciunea mea Te va întâmpina.
Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu,
întorci fața Ta de către mine?
Amărât sunt eu și întru necazuri, din tinerețele mele;
iar, când m-am ridicat, fui umilit și fără nădejde.
Peste mine au venit urgiile Tale,
înfricoșările Tale m-au tulburat.
Înconjuratu-m-au asemenea apei,
toată ziua m-au împresurat deodată.
Depărtat-ai de la mine prieten și vecin,
și pe cunoscuții mei, pentru ticăloșie.
Și iarăși: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat, și noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea.
Psalmul 102

Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
și toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui!
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul,
și nu uita toate binefacerile Lui.
Pe Cel ce iartă toate fărădelegile tale,
pe Cel ce vindecă toate bolile tale.
Pe Cel ce răscumpără din stricăciune viața ta,
pe Cel ce te încununează cu milă și cu îndurări.
Pe Cel ce umple de bunătăți pofta ta;
înnoi-se-vor ca ale vulturului tinerețele tale.
Cel ce face milostenie, Domnul,
și judecată dreaptă, tuturor celor ce li se face strâmbătate.
Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise,
fiilor lui Izrael, hotărârile Sale.
Îndurător și milostiv e Domnul, îndelung răbdător și mult milostiv;
nu până în sfârșit se va mânia, nici până în veac va ține mânie.
Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă,
nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă.
Că, după cât e cerul de înalt de la pământ,
a sporit Domnul mila Sa, peste cei ce se tem de Dânsul.
Pe cât e de departe răsăritul de la apus,
a depărtat de la noi fărădelegile noastre.
Precum miluiește un tată pe fii;
așa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul,
Că El a cunoscut făptura noastră,
adusu-și-a aminte, că țărână suntem.
Omul, ca iarba zilele lui,
ca floarea câmpului, așa va înflori;
Că vânt trece peste dânsa, și nu va mai fi,
și nu se va cunoaște nici locul ei.
Iar mila Domnului din veac și până în veac,
spre cei ce se tem de Dânsul,
Și dreptatea Lui spre fiii fiilor, cei ce păzesc legătura Lui,
și-și aduc aminte, ca să împlinească poruncile Lui.
Domnul în cer și-a gătit scaunul
și împărăția Lui toate le stăpânește.
Binecuvântați pe Domnul toți îngerii Lui, cei tari în virtute,
care împliniți cuvântul Lui,
ascultând de glasul poruncilor Lui.
Binecuvântați pe Domnul, toate puterile Lui,
slujitorii Lui, care faceți voia Lui.
Binecuvântați pe Domnul toate lucrurile Lui,
în tot locul stăpânirii Lui;
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Și iarăși: În tot locul stăpânirii Lui,
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.

Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea,
ascultă cererea mea, întru adevărul Tău,
auzi-mă, întru dreptatea Ta.
Și să nu intri la judecată cu robul Tău,
căci drept, înaintea Ta, nu se va găsi nimeni dintre cei vii.
Că a prigonit dușmanul sufletul meu,
smerit-a până la pământ viața mea.
Așezatu-m-a întru întuneric, ca pe morții veacului,
și s-a mâhnit întru mine spiritul meu,
întru mine s-a tulburat inima mea.
Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult,
gânditu-m-am la toate lucrurile Tale,
la faptele mâinilor Tale am cugetat.
Întins-am spre Tine mâinile mele,
sufletul meu, spre Tine, ca un pământ fără de apă.
Degrabă auzi-mă, Doamne,
că a slăbit spiritul meu.
Să nu întorci fața Ta de către mine,
ca să nu mă aseamăn celor ce se coboară în groapă.
Fă-mă să aud dis-de-dimineață mila Ta,
că întru Tine am nădăjduit.
Arată-mi mie, Doamne, calea, pe care voi merge,
că la Tine am ridicat sufletul meu.
Scoate-mă de la dușmanii mei, Doamne,
că la Tine am găsit scăpare.
Învață-mă, să fac voia Ta,
că Tu ești Dumnezeul meu.
Spiritul Tău Cel bun mă va povățui la pământ drept,
pentru numele Tău, Doamne, îmi vei da viață.
Întru dreptatea Ta scoate-vei din necaz, sufletul meu,
și întru mila Ta vei zdrobi pe dușmanii mei.
Și vei pierde pe toți cei ce necăjesc sufletul meu,
căci robul Tău sunt eu.
Și iarăși: Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta,
și să nu intri la judecată cu robul Tău. (De 3 ori.)
Apoi: Spiritul Tău cel bun mă va povățui la pământ drept.

Mărire…. Și acum….
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.

Rugăciunile Utreniei

Rugăciunea I
Mulțumim Ție, Doamne Dumnezeul nostru, celui ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și ai dat în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm, și să chemăm numele tău cel sfânt; și să ne rugăm îndurărilor tale, celor ce pururea le ai pentru viața noastră. Și acum trimite ajutorul tău peste cei ce stau înaintea feței măririi tale celei sfinte, și așteaptă de la tine bogată milă; și le dă lor, ca slujind ție totdeauna cu frică și cu dragoste, să laude bunătatea ta cea negrăită. — Că ție se cuvine toată mărirea, cinstea, și închinăciunea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea II
Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile tale pe pământ. Înțelepțește-ne, să facem întru frica ta dreptate și sfințenie; că pe tine te mărim, cel cu adevărat Dumnezeul nostru; pleacă urechea ta, și ne auzi pe noi; și pomenește, Doamne, pe cei ce împreună cu noi sunt de față, și se roagă, pe toți pe nume, și-i mântuiește cu puterea ta; binecuvântează poporul tău și sfințește moștenirea ta; pace dăruiește lumii tale, bisericilor tale, preoților, și tot poporului tău. — Că bine s-a cuvântat, și s-a preamărit preacinstitul, și de mare-cuviință numele tău, al Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea III
Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile tale; învață-ne pe noi, Dumnezeule, dreptatea ta, poruncile tale, și îndreptările tale; luminează ochii minții noastre, ca să nu adormim vreodată în păcate spre moarte; risipește toată negura de pe inimile noastre; dăruiește-ne nouă soarele dreptății, și nevătămată păzește viața noastră, cu pecetea sfântului tău Spirit; îndreptează pașii noștri în calea păcii; dă-ne, să vedem zorile zilei și ziua întru bucurie, ca să-ți înălțăm rugăciunile de dimineața. — Că a ta este stăpânirea, și a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IV
Stăpâne Dumnezeule, cel ce ești sfânt și necuprins, care ai zis să strălucească lumina întru întuneric, cel ce ne-ai odihnit în somnul de noapte, și ne-ai ridicat spre lauda și ruga bunătății tale, fiind îmblânzit de singură milostivirea ta: primește-ne pe noi, cei ce și acum ne închinăm ție, și după putință îți mulțumim; și ne dăruiește toate cererile cele spre mântuire; arată-ne pe noi fii ai luminii, și ai zilei, și moștenitori ai bunătăților tale cele veșnice. Pomenește, Doamne, întru mulțimea îndurărilor tale, și pe tot poporul tău, ce este de față, și se roagă împreună cu noi, și pe toți frații noștri, care sunt pe uscat, pe mare, și în tot locul stăpânirii tale, care așteaptă iubirea ta de oameni; și tuturor le dăruiește mila ta cea mare. — Ca mântuiți fiind cu sufletul și cu trupul, pururea stăruind cu îndrăzneală, să preamărim numele tău cel minunat și binecuvântat, al Tatălui, și al Fiului, și al Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea V
Vistierule al bunătăților, izvorule ce pururea izvorăști, Părinte sfinte, făcătorule de minuni, atotputernice și atotstăpâni-torule, toți ne închinăm, și ne rugăm ție, chemând milele tale și îndurările tale, spre ajutorul și paza smereniei noastre. Pomenește, Doamne, pe robii tăi, și primește rugăciunile cele de dimineața ale noastre ale tuturor, ca o tămâie înaintea ta, și nu socoti nici pe unul din noi netrebnic; ci pe toți ne păzește cu îndurările tale. Pomenește, Doamne, pe cei ce priveghează și cântă, spre mărirea ta, și a unuia născut Fiului tău și Dumnezeului nostru, și al sfântului tău Spirit. Fii lor ajutor și păzitor; primește rugăciunile lor întru altarul tău cel mai presus de ceruri și înțelegător. — Că tu ești Dumnezeul nostru, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VI
Mulțumim ție, Doamne Dumnezeul mântuirilor noastre, că toate le faci spre facerea de bine a vieții noastre, ca totdeauna la tine să ne uităm, la Mântuitorul și Făcătorul de bine al sufletelor noastre; că ne-ai odihnit pe noi în măsura nopții ce a trecut, și ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și ne-ai pus la închinarea cinstitului tău nume. Pentru aceasta ne rugăm ție, Doamne: dă-ne har, și putere, ca să ne învrednicim a cânta ție cu înțelegere, și a te ruga neîncetat cu frică și cu cutremur, îngrijindu-ne de a noastră mântuire, cu ajutorul Hristosului tău. Pomenește, Doamne, și pe cei ce strigă către tine noaptea; auzi-i pe dânșii, și-i miluiește; și sfărâmă sub picioarele lor pe dușmanii cei ne-văzuți și potrivnici luptători. — Că tu ești împăratul păcii, și Mântuitorul sufletelor noastre, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor.

Rugăciunea VII
Dumnezeule și Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, cel ce ne-ai ridicat din așternuturile noastre, și împreună ne-ai adunat la ceasul rugăciunii: dă-ne har întru deschiderea gurii noastre, și primește ale noastre mulțumiri cele după putință; și ne învață îndreptările tale; pentru că a ne ruga, precum se cuvine, nu știm, de nu ne vei povățui tu, Doamne, cu Spiritul tău cel sfânt. Pentru aceasta ne rugăm ție: orice am greșit până în ceasul de acum, cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, cu voia sau fără de voie, slăbește, lasă, iartă. Că de te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la tine este mântuirea. Tu singur ești sfânt, ajutător puternic, păzitor al vieții noastre, și întru tine este cântarea noastră pururea. — Fie stăpânirea împărăției tale pururea binecuvântată și preamărită, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea VIII
Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai alungat de la noi trândă-via somnului, și cu chemare sfântă împreună ne-ai chemat, ca și noaptea să înălțăm mâinile noastre, și să te mărturisim pe tine întru judecățile dreptății tale: primește rugăciunile noas-tre, cererile, mărturisirile, slujbele cele de noapte; și ne dăruiește, Dumnezeule, credință ne rușinată, nădejde tare, dragoste nefă-țarnică; binecuvântează intrările și ieșirile, faptele, lucrurile, cu-vintele, gândurile noastre; și ne dă nouă, să ajungem la înce-puturile zilei, lăudând, cântând, și binecuvântând bunătatea milei tale celei negrăite. — Că s-a binecuvântat preasfânt numele tău, și s-a preamărit împărăția ta, a Tatălui, și a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea IX
Strălucește în inimile noastre, iubitorule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoștinței dumnezeirii tale, și deschide ochii minții noastre spre înțelegerea evanghelicelor tale propovăduiri: pune întru noi și frica fericitelor tale porunci, ca toate poftele trupului călcându-le, viață sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bunăplăcerea ta gândind și făcând. — Că tu ești sfințirea și luminarea noastră, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea X
Doamne, Dumnezeul nostru, cel ce prin pocăință, iertare ai dăruit oamenilor, și pildă a cunoașterii de păcate, și a mărturisirii, ne-ai arătat pocăința proorocului David spre iertare: însuți, Stăpâne, pe noi cei căzuți în multe și mari greșeli, miluiește-ne după mare mila ta, și după mulțimea îndurărilor tale curățește fărădelegile noastre. Că ție ți-am greșit, Doamne, celui ce știi și cele nearătate și ascunse ale inimilor oamenilor, și celui ce singur ai putere, de a ierta păcatele; și inimă curată zidind întru noi, și cu spirit stăpânitor întărindu-ne, și bucuria mântuirii tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la fața ta: ci binevoiește, ca un bun și iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-ți aducem jertfă de dreptate, și prinos, întru sfintele tale altare.— Cu mila, și cu îndurările, și cu iubirea de oameni a unuia-născut Fiului tău, cu care împreună bine ești cuvântat, cu preasfântul, și bunul, și de viață făcătorul tău Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XI
Dumnezeule Dumnezeul nostru, cel ce ai așezat puteri cuvân-tătoare și înțelegătoare cu vrerea ta, pe tine te rugăm, și ție ne cucerim: primește preamărirea noastră, cea după putință, împreună cu a tuturor făpturilor tale, și ne răsplătește cu darurile cele bogate ale bunătății tale; că ție se pleacă tot genunchiul, al celor cerești, și al celor pământești, și al celor dedesubt, și toată suflarea și făptura laudă mărirea ta cea neajunsă; pentru că singur ești Dumnezeu adevărat și mult milostiv. — Că pe tine te laudă toate puterile cerești, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Rugăciunea XII
Lăudămu-te, cântăm, bine te cuvântăm, și mulțumim ție, Dumnezeul părinților noștri, că ne-a trecut umbra nopții, și ne-ai arătat iarăși lumina zilei; ci ne rugăm bunătății tale: fii milostiv păcatelor noastre, și primește rugăciunea noastră, întru mare mila ta; că la tine scăpăm, la Dumnezeul cel milostiv și atotputernic. Strălucește în inimile noastre soarele cel adevărat al dreptății tale; luminează mintea noastră, și simțurile toate le păzește, ca umblând ca ziua cu bunăcuviință pe calea porun-cilor tale, să ajungem la viața cea veșnică — pentru că la tine este izvorul vieții — și să ne învrednicim a fi întru desfătarea luminii tale celei neapropiate. — Că tu ești Dumnezeul nostru, și ție mărire înălțăm, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Ectenia mare
Cu pace Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, și pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Pentru sfânt lăcașul acesta, și pentru cei ce cu credință, cu bună cucernicie, și cu frică de Dumnezeu intră într-însul, Domnului să ne rugăm.
Pentru Sfântul Părinte Papa (N), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N), pentru (Înalt) Preasfințitul (Arhi) Episcopul nostru (N), și pentru cinstita Preoțime, întru Hristos Diaconime, pentru tot Clerul și poporul, Domnului să ne rugăm.
Pentru autoritățile și oștirea țării noastre, Domnului să ne rugăm.
Pentru țara noastră, orașul (sau satul) acesta și pentru toate orașele și satele, și pentru cei ce cu credință locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.
Pentru bună liniștea aerului, și pentru înmulțirea roadelor pământului, și pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.
Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, și pentru cei robiți, și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Pentru ca să fim mântuiți de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm.
Apără, mântuiește, miluiește, și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.
Pe preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea, și pururea Fecioară Maria, cu toți Sfinții pomenind-o, pe noi înșine, și unul pe altul, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstirea, și închinarea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin

Se cântă Dumnezeu este Domnul, cu stihurile, glas 2
Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 1. Mărturisiți-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui.

Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 2. Toate neamurile m-au împresurat, și întru numele Domnului le-am înfrânt.

Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 3. Nu voi muri, ci voi fi viu, și voi spune lucrurile Domnului.

Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 4. Piatra, pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta a ajuns cap al unghiului: de la Domnul s-a făcut aceasta, și este o minune în ochii noștri.

Dumnezeu este Domnul, și s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.

Apoi,

Troparul Învierii, glas 2
Când Te-ai coborât la moarte, Cel ce ești Viața cea fără de moarte, atunci iadul l-ai omorât cu strălucirea Dumnezeirii; iar când ai înviat pe cei morți din cele de dedesubt, toate Puterile cerești au strigat: Dătătorule de viață, Hristoase Dumnezeul nostru, Mărire Ție.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Al Sfinților Părinți, glas 8
Preamărit ești, Hristoase Dumnezeul nostru, cel ce luminători pe pământ pe Părinții noștri i-ai arătat, și prin ei la adevărata credință pe noi pe toți ne-ai îndreptat: mult-milostive, mărire ție.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Al Născătoarei, al învierii, glas 8
Cel ce pentru noi Te-ai născut din Fecioară și răstignire ai răbdat, Bunule; Care cu moartea pe moarte ai prădat și învierea ai arătat, ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei ce i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni. Îndurate; primește pe Născătoarea de Dumnezeu, care Te-a născut pe Tine și care se roagă pentru noi, și mântuiește, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Primul rând de Sedelne ale glasului 2
Iosif cel cu bun chip, de pe lemn coborând preacurat trupul Tău, cu giulgiu curat înfășurându-l și, cu miresme, în mormânt nou îngropându-l, l-a pus; dar a treia zi ai înviat, Doamne, dăruind lumii mare milă.

Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,

Mironosițelor femei Îngerul care stătea lângă mormânt a strigat: Mirurile se cuvin morților, dar Hristos S-a arătat străin putreziciunii; ci strigați: A înviat Domnul, dăruind lumii mare milă!

Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Preabinecuvântată ești, Născătoare de Dumnezeu-Fecioară, pe tine te lăudăm, că, prin Crucea Fiului tău, iadul s-a surpat și moartea s-a omorât; cei morți am înviat și vieții ne-am învrednicit; Raiul am dobândit, desfătarea cea de demult. Pentru aceasta mulțumind, mărim pe Hristos Dumnezeul nostru, ca pe Cel puternic și singur mult-Milostiv.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Al doilea rând de Sedelne ale glasului 2
Piatra mormântului neoprind a fi pecetluită, ai dăruit tuturor piatra credinței, când ai înviat, Doamne, Mărire Ție!

Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,

Ceata ucenicilor Tăi, împreună cu mironosițele femei, se bucură cu un glas; că sărbătoare de obște cu aceștia prăznuim, întru mărirea și cinstirea Învierii Tale; și printr-înșii, Iubitorule de oameni, Doamne, dă poporului Tău mare milă.

Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.

Preabinecuvântată ești, Născătoare de Dumnezeu-Fecioară! Că prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a nimicit, Eva s-a eliberat, moartea s-a omorât și noi am înviat. Pentru aceasta, cântând, strigăm: Binecuvântat ești Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce ai binevoit așa, mărire Ție!

Binecuvântările Învierii, glas 5
Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările tale.

Adunarea îngerească s-a mirat, văzându-te pe tine între cei morți socotit fiind, și puterea morții stricând, Mântuitorule, și împreună cu tine pe Adam ridicându-l, și din iad pe toți eliberându-i.

Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările tale.

Pentru ce, din compătimire, miruri cu lacrimi amestecați, o, învățăcele? – grăit-a îngerul, cel ce a strălucit în mormânt, către Purtătoarele de mir; vedeți voi mormântul, și cunoașteți, că Mântuitorul din mormânt a înviat.

Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările tale.

Foarte de dimineață Purtătoarele de mir au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; ci înaintea lor a stat îngerul, și a zis: Vremea tânguirii a trecut, nu plângeți, ci spuneți Apostolilor învierea.

Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învață-mă îndreptările tale.

Purtătoarele de mir femei, cu miruri venind la mormântul tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit zicând: Pentru ce socotiți cu cei morți pe cel viu? Că a înviat din mormânt, ca un Dumnezeu.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.

A Treimii.
Închinămu-ne Tatălui, și Fiului acestuia, și Spiritului celui sfânt: Sfintei Treimi întru o ființă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt ești, Doamne.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei de Dumnezeu.
Pe Dătătorul de viață născându-l, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit, și bucurie Evei, în locul întristării, ai dăruit; și pe cei căzuți din viață la aceeași i-a îndreptat: cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu și om.

Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că S-a binecuvântat numele Tău și s-a preamărit împărăția Ta, a Tatălui și a Fiului și a Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Ipacoiul glasului 2
După Pătimire, mergând femeile la mormânt, ca să ungă cu mir trupul Tău, Hristoase Dumnezeule, văzut-au Îngeri în mormânt și s-au înspăimântat; că glas au auzit de la dânșii, că a înviat Domnul, dăruind lumii mare milă.

Antifoanele glasului 2

Antifonul I
Spre cer ridic ochii inimii mele, la Tine, Mântuitorule; mântuiește-mă cu strălucirea Ta.

Miluiește-ne pe noi, cei ce-Ți greșim Ție mult, în tot ceasul, o Hristoase! Și ne dă prilejuri să ne pocăim mai înainte de sfârșit.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sfântului Spirit a împărăți se cuvine, a sfinți și a mișca făptura, că Dumnezeu este de o ființă cu Tatăl și cu Cuvântul.

Antifonul II

De n-ar fi Domnul întru noi, cine ar fi în stare a se păzi nevătămat de vrăjmașul și de ucigașul de om?

Dinților lor nu da pe robul Tău, Mântuitorule; că, asemenea leului se pornesc asupra mea vrăjmașii mei.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

În Sfântul Spirit este începătoria vieții și cinstea; că pe toate cele zidite, ca un Dumnezeu ce este, le întărește și le păstrează în Tatăl, prin Fiul.

Antifonul III

Cei ce nădăjduiesc în Domnul, se aseamănă muntelui celui sfânt, că nicidecum nu se clintesc de loviturile lui Veliar.

Către fărădelegi mâinile lor să nu-și întindă cei ce viețuiesc dumnezeiește; că nu va lăsa Hristos certării moștenirea Sa.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Din Sfântul Spirit izvorăște toată înțelepciunea; de aici este darul apostolilor, și cu daruri de biruință se încununează Martirii, și Profeții văd.

Preotul: Înțelepciune! Să luăm aminte.

Prochimenul glasului 2
Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, cu porunca prin care ai poruncit și adunare de popoare Te va înconjura. (Ps. 7, 6-7)

Stih: Doamne Dumnezeul meu, întru Tine am nădăjduit; mântuiește-mă de cei ce mă prigonesc. (Ps. 7, 1)

Scoală-Te, Doamne Dumnezeul meu, cu porunca prin care ai poruncit și adunare de popoare Te va înconjura. (Ps. 7, 6-7)

Preotul: Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.

Preotul: Că sfânt ești Dumnezeul nostru și întru Sfinți Te odihnești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Se cântă Toată suflarea… pe glasul 2
Toată suflarea să laude pe Domnul. — Toată suflarea și toată făptura să laude numele Domnului. — Lăudați pe Dumnezeu întru Sfinții lui.

Apoi:
Preotul: Și pentru ca să ne învrednicim a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeu să-l rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-te spre noi, (de 3 ori.)
Preotul: Înțelepciune, drepți să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Poporul: Și spiritului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie după Sfântul apostol și evanghelist Marcu, citire:
Poporul: Mărire Ție, Doamne, mărire Ție.
Preotul: Să luăm aminte.

Evanghelia a III-a a Învierii. Evanghelia după Marcu (16, 9-20)

În vremea aceea, după ce a înviat dimineața, în ziua cea din-tâi a săptămânii, Isus S-a arătat întâi Mariei Magdalena, din care scosese șapte demoni. Ea, mergând, a vestit pe cei ce fuseseră cu Dânsul și care se tânguiau și plângeau. Iar ei, auzind că este viu și că a fost văzut de ea, n-au crezut. După aceea, S-a arătat în alt chip, la doi dintre ei, care mergeau pe drum, ducându-se la câmp. Și aceia, mergând, au vestit celorlalți, dar nici pe ei nu i-au crezut. La urmă, pe când cei unsprezece ședeau la masă, li S-a arătat și i-a mustrat pentru necredința și împietrirea inimii lor, căci n-au crezut pe cei care-L văzuseră înviat. Și le-a zis: Mergeți în toată lumea și predicați Evanghelia la toată făptura! Cel ce va crede și se va boteza se va mântui, iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar celor care vor crede, le vor urma minunile acestea: în numele Meu demoni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, șerpi vor lua în mână și, chiar ceva dătător de moarte de vor bea, nu-i va vătăma; peste cei bolnavi își vor pune mâinile și se vor face sănătoși. Deci, Domnul Isus, după ce a vorbit cu ei, S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu. Iar ei, plecând, au predicat pretutindeni, și Domnul lucra împreună cu ei și întărea cuvântul prin minunile ce urmau. Amin.

Poporul: Mărire Ție, Doamne, mărire Ție.

Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm sfântului Domn, lui Isus unuia celui fără de păcat. Crucii tale ne închinăm, Hristoase, și sfântă învierea ta o lăudăm și o preamărim. Că tu ești Dumnezeul nostru: afară de tine pe altul nu știm, numele tău numim. Veniți toți credincioșii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea lui: că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.

Psalmul 50

Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta,
și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea
și de păcatul meu curățește-mă.
Că fărădelegea mea eu o cunosc
și păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ție unuia am greșit
și ce este rău înaintea Ta am făcut,
Ca să te arăți drept întru cuvintele Tale
și biruitor să ieși când te vor judeca.
Că iată întru fărădelegi am fost conceput
și în păcate m-a născut maica mea.
Că iată adevărul ai iubit;
cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, le-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți;
spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie și veselie;
bucura-se-vor oasele mele cele umilite.
Întoarce fața Ta de la păcatele mele
și toate fărădelegile mele șterge-le.
Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule
și Spirit drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la fața Ta
și Spiritul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale
și cu Spirit stăpânitor mă întărește.
Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale
și cei păcătoși la Tine se vor întoarce.
Mântuiește-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide
și gura mea va vesti lauda Ta.
Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi adus;
arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: spirit umilit;
inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Bine fă, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului,
și să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci bineplăcute-Ți vor fi jertfa dreptății,
prinosul și arderile de tot;
atunci vor aduce pe altarul Tău viței.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Glas 2
Pentru rugăciunile Apostolilor tăi, milostive, șterge mulțimea păcatelor noastre.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, milostive, șterge mulțimea păcatelor noastre.

Stih, glas 6
Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila ta, și după mulțimea îndurărilor tale șterge fărădelegile noastre.

Stihiră, glas 6
Inviind Isus din mormânt, precum a zis mai înainte, ne-a dăruit nouă viață veșnică și mare milă.

Preotul: Mântuiește, Dumnezeule, poporul tău și binecuvântează moștenirea ta; cercetează lumea ta cu milă și cu îndurări; înalță puterea creștinilor dreptcredincioși; și trimite peste noi milele tale cele bogate: pentru rugăciunile Preacuratei Doamnei noastre, Născătoarei de Dumnezeu și pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei și de viață făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor cerești Puteri ale celor fără de trupuri, ale cinstitului mărit profet Înaintemergător și Botezător Ioan; ale sfinților măriți și întru tot lăudați Apostoli; ale celor dintru sfinți Părinții noștri și ai lumii mari Dascăli și Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul, și Ioan Gură-de-aur; și ale celui dintru sfinți părintelui nostru Nicolae Arhiepiscopul de la Mira Liciei, făcătorul de minuni, ale celui dintru sfinți părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul românilor; ale sfinților măriți și bine în-vingători Martiri ale preacuvioșilor și de Dumnezeu purtători Părinților noștri; ale sfinților și drepților dumnezeiești părinți Ioachim și Ana, ale Sfinților Părinți de la Sinodul IV ecumenic, ale sfântului apostol Aquila, ale preacuviosului părinte Iosif Mărturisitorul și ale tuturor Sfinților, rugămu-te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoșii, care ne rugăm ție, și te îndură spre noi.

Poporul: Doamne, îndură-te spre noi — (de 12 ori.)

Preotul, cu glas înalt:
Cu mila, și cu îndurările, și cu iubirea de oameni a unuia născut Fiului tău, cu care împreună bine ești cuvântat, cu preasfântul, și bunul, și de viață făcătorul tău Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

CANOANELE

Canonul Învierii glasului 2, din Octoih. Canonul Crucii și Învierii.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu.
Canonul Sfinților Părinți, din Minei, glas 1
Catavasiile Născătoarei de Dumnezeu, glas 4

Canonul Învierii
Cântarea I, glas 2
Irmos:
Întru adânc a înecat de demult toată oastea lui Faraon, puterea cea preaîntrarmată; iar Cuvântul, întrupându-Se, a nimicit păcatul cel cu totul rău, Domnul cel preaînalt, căci cu mărire S-a preamărit.

Stăpânitorul lumii, Bunule, căruia fuseserăm supuși cei ce n-am ascultat de porunca Ta, prin Crucea Ta a fost osândit; că, punându-se Ție împotrivă ca unui mort, a căzut prin puterea stăpânirii Tale și neputincios s-a vădit.

Mântuitor al neamului omenesc și începător al vieții celei nestricăcioase, în lume ai venit; că scutecele morții le-ai rupt cu învierea Ta, pe care toți o mărim, căci cu mărire s-a preamărit.

A Născătoarei
Mai presus decât toată zidirea cea văzută și cea nevăzută te-ai arătat, Curată pururea Fecioară; că ai născut pe Ziditorul, precum bine a voit a Se întrupa în pântecele tău; Aceluia cu îndrăzneală roagă-te să mântuiască sufletele noastre.

Canonul Crucii și Învierii
Putere celor neputincioși, ridicare celor căzuți și nestricăciune celor morți le-ai făcut, Hristoase, cu patima trupului Tău, că Te-ai preamărit.

Mântuit-a pe chipul cel căzut și a ridicat pe cel zdrobit, Dumnezeu făcătorul și înnoitorul, Cel ce a fost mort, că S-a preamărit.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Scara cea nematerială de demult și calea mării cea în chip minunat despicată, nașterea ta a preînchipuit, Curată, pe care o lăudăm toți, că s-a preamărit.

Puterea Celui preaînalt, Ipostasul cel desăvârșit, Înțelepciunea Iui Dumnezeu, întrupându-Se din tine, Preacurată, cu oamenii a locuit, că S-a preamărit.

Canonul Sfinților Părinți
Pe surpătorii cei drepți ai înșelăciunii, acum a-i lăuda gândind, Stăpâne, chemăm harul Tău cel de sus Atotputernic și lucrarea Ta. Că Tu ești cu adevărat Dreapta și Puterea Tatălui.

Cuvintelor Sfinților Profeți și legile Evangheliilor urmând, înțelepții Părinți în chip luminat ne-au învățat despre Dumnezeu Cel nevăzut și despre Cel văzut, de înșelăciune pe toți mântuindu-ne.

De sus ceata de profeți și numărul dumnezeiesc al Apostolilor limpede ne-a învățat despre un Dumnezeu în Trei Fețe și Atotputernic. Pe Acela cinstiții Părinți luminat L-au descoperit nouă.

Legilor dumnezeiești supunându-se, de Dumnezeu purtătorii Părinți au învățat că pe Făcătorul tuturor, Cel ce este necunoscut după ființă, bine să-L cunoaștem numai din lucrările ce se văd.

Binecredincioasa adunare a Părinților strângându-se oarecând împotriva învățăturii lui Eutihie, cu adevărat au adeverit pe Mântuitorul în două firi nedespărțite, învățăturilor dumnezeiescului Părinte Chiril vădit urmând și rămânând în ele.

Numărul cel de șase sute și treizeci al credincioșilor bărbați, înșelăciunea lui Eutihie și eresul lui Sever surpându-l, a zis: în două firi pe Hristos propovăduim, urmând cuvintelor Fericitului Chiril.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Cel ce nu propovăduiește în două firi și în două lucrări pe Hristos, Cuvântul Tatălui, să fie anatema. Că Sinodul al patrulea al Sfinților Părinți înțelepțește așa a rânduit. De aceea, toți să-i fericim pe dânșii.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Lucruri preamărite s-au grăit despre tine în neamurile neamurilor, ceea ce pe Dumnezeu Cuvântul în pântece L-ai încăput și curată ai rămas, de Dumnezeu Născătoare, Marie. Pentru aceasta, toți te cinstim pe tine, ceea ce ești după Dumnezeu folositoarea noastră.

Cântarea I a a Catavasiilor Născătoarei, glas 4
Deschide-voi gura mea și se va umple de Spirit, și cuvânt voi răspunde Împărătesei Maici, și mă voi arăta luminat prăznuind, și voi cânta minunile ei, bucurându-mă.

Canonul Învierii
Cântarea III, glas 2
Irmos:
Înflorit-a pustiul ca un crin, Doamne, Biserica cea stearpă a păgânilor, prin venirea Ta, întru care s-a întărit inima mea.

Făptura la patima Ta s-a schimbat, văzându-te, cu chip sărăcăcios, de cei fără de lege batjocorit, pe Tine, Cel ce toate le-ai făcut cu voia cea dumnezeiască.

Din țărână, după chipul Tău, cu mâna Ta m-ai zidit și, fiind iarăși risipit în țărâna morții prin păcat, Hristoase, coborându-Te în iad, împreună m-ai înviat.

A Născătoarei
Cetele îngerești s-au minunat, Preacurată, și inimile oamenilor s-au înfricoșat de nașterea ta, Născătoare de Dumnezeu; pentru aceasta, cu credință te cinstim.

Canonul Crucii și Învierii
Hristos cel mai presus decât toate, micșoratu-S-a mai puțin decât firea îngerească, prin patima trupului.

Fiind socotit mort cu cei fără de lege, Hristoase, Te-ai arătat femeilor, strălucind cu cununa de mărire a învierii.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Cel mai presus decât toată vremea, ca un Făcător al vremilor, din tine, Fecioară, de voie prunc S-a făcut.

Pântecele cel mai încăpător decât cerurile, să-I lăudăm, credincioșii, prin care Adam în ceruri a fost încetățenit, bucurându-se.

Canonul Sfinților Părinți
Izvorul cel dintâi al bunătăților, darul Spiritului ca niște râuri pe voi din sine v-a izvorât, ca să opriți înșelăciunea și pe credincioși să-i adăpați, măriților, cu apele dreptei credințe, după propovăduirea Profeților și a Apostolilor.

Pe Serghie și pe Pir, căpeteniile cele rele ale eresului, pe Pavel și pe Petru și pe Teodor, vitejește împreună i-ați surpat, înțelepților, cinstita Biserică întărind, măriților, cu învățăturile Apostolilor și ale Părinților.

Lucrarea împreună fără de început a fi a Dumnezeirii Celei fără de început propovăduind-o luminat, de Dumnezeu purtătorii au învățat că este zidită lucrarea Întrupării celei zidite, vestind că Fiul în două firi este un singur Hristos.

Cei ce dorim să vedem razele darului Spiritului și dumnezeiasca Strălucire cea neînserată, să alergăm la izvorul darului, la Maica Făcătorului. Că printr-însa se dăruiesc credincioșilor toate cele bune

Cei ce vă făliți fără rușine cu cuvintele lui Sever cele pline de otravă aducătoare de moarte, rușinați-vă pururea, depărtându-vă toți de Biserică, ca niște lupi și câini răpitori.

Adunările și credincioșii, pe Atotfăcătorul și Mântuitorul în două firi nedespărțite și în două voințe și lucrări, Îl cinstim. Pentru aceasta, înșelăciunea lui Sever o lepădăm cu totul.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Veniți să lepădăm în chip vădit înșelăciunea lui Sever, a lui Eutihie și a lui Iacob, a lui Teodor și a lui Dioscor împreună cu aceștia. Iar Sinodul al patrulea al dreptmăritorilor Părinți să-l lăudăm cu cântări dumnezeiești.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Mai înaltă decât Heruvimii și Serafimii te-ai arătat, de Dumnezeu Născătoare; că tu singură ai primit în pântecele tău pe Dumnezeu Cel neîncăput, neîntinată. Pentru aceasta, toți creștinii cu cântări te fericim, Curată.

Cântarea a 3-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Pe ai tăi cântăreți, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești izvor viu și îmbelșugat, care s-au împreunat ție ceată sufletească, întărește-i întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor preamăririi învrednicește-i.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Condacul Învierii
Sculatu-Te-ai din mormânt, Mântuitorule atotputernice; și iadul, văzând minunea, s-a spăimântat, și morții s-au sculat, și făptura, văzând, se bucură de Tine; și Adam împreună se veselește, și lumea Te laudă pururea, Mântuitorul meu.

Icosul Învierii
Tu ești lumina celor întunecați, Tu ești învierea tuturor și viața oamenilor, și pe toți împreună i-ai înviat, puterea morții, Mântuitorule, prădând și porțile iadului zdrobind, Cuvântule; și morții, văzând minunea, se mirau și toată zidirea împreună se bucură întru învierea Ta, Iubitorule de oameni. Pentru aceasta, și mărim și lăudam toți coborârea Ta, și lumea Te laudă pururea, Mântuitorul meu.

Sedealna Sfinților Părinți, glas 4
Luminători prealuminați ai adevărului lui Hristos, luminat v-ați arătat lumii, Preafericiților Părinți, secând eresurile celor grăitori cu limbi hulitoare și stingând amestecurile cele în chipul văpăii, ale celor rău măritori. Pentru aceasta, ca niște ierarhi ai lui Hristos, rugați-vă să ne mântuiască pe noi.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sedealna Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Degrab primește, Stăpână, rugăciunile noastre și du-le Fiului și Dumnezeului tău. Doamnă, Ceea ce ești cu totul fără prihană, dezleagă din primejdii pe cei ce aleargă la tine, potolește meșteșugirile împotrivă și surpă îndrăznirile celor fără de Dumnezeu, care se întrarmează împotriva robilor tăi.

Canonul Învierii
Cântarea IV, glas 2
Irmos:
Nu sol, nici înger, ci Tu însuți, Doamne, venit-ai întrupându-Te din Fecioara, și m-ai mântuit pe mine, omul întreg. Pentru aceasta, strig Ție: Mărire puterii Tale, Doamne!

Stat-ai înaintea divanului ca un osândit, Dumnezeul meu, nestrigând, Stăpâne, aducând judecată neamurilor, mântuirea pe care ai lucrat-o lumii prin Patima Ta, Hristoase.

Prin Patima Ta săbiile vrăjmașului au pierit, iar cetățile potrivnicilor prin coborârea Ta în iad s-au surpat, și îndrăzneala tiranului s-a biruit.

A Născătoarei

Pe tine liman de mântuire și cetate nebiruită te știm toți credincioșii, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână; că tu, cu rugăciunile tale, mântuiești din primejdii sufletele noastre.

Canonul Crucii și Învierii
Văzându-Te pe lemn pironit, Hristoase, Fecioara, ceea ce Te-a născut fără dureri, durerile cele de maică a răbdat.

Biruitu-s-a moartea, Cel mort a prădat porțile iadului; că, zdrobit fiind mâncătorul a toate, mie toate cele mai presus de fire mi s-au dăruit.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Iată, s-a preaînălțat dumnezeiescul munte în casa Domnului, mai presus decât Puterile îngerești, Maica lui Dumnezeu, în chip prealuminos.

Afară de legile firii, Fecioară, singura născând pe Stăpânitorul zidirii, te-ai învrednicit de dumnezeiasca chemare.

Canonul Sfinților Părinți
Cugetând la legile Spiritului, ați primit, înțelepților, mărturisirile părintești, ce s-au trimis la voi de la Roma, și adeverindu-le cu lumina Spiritului, ați întărit bine Biserica.

Cu laude să încununăm dumnezeiasca adunare a celor purtători de Dumnezeu, noi, credincioșii. Pentru că ne-au propovăduit nouă pe Cuvântul întrupat, Dumnezeu și om, cu lucrările și cu voile deosebite.

Ceea ce ai născut pe Cuvântul lui Dumnezeu cel ipostatnic, Lumina cea adevărată, Fecioară, deschide-mi ochii sufletului și strălucirii celei de acolo mă fă părtaș; că tu ești mijlocitoare către Dânsul și folositoare.

Spune-ne nouă, nebunule și zadarnicule Sever, cum să fie o fire împreunată Lumina cea fără de început, Cuvântul și Fiul Tatălui? Că de zici așa, și altă fire ai însemnat; că trupul și Cuvântul nu sunt o ființă, ci două sunt, nesocotitule.

Mărturisind că firea omenească cea întrupată este neschimbată cu totul și neamestecată cu firea Cuvântului, învățătorul alexandrinilor și cel mai întâi cu scaunul, luminat a învățat că sunt două firi și două voințe, pe cei ce voiesc a cunoaște dreapta credință.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Două firi ale lui Hristos, fără amestecare, noi toți credincioșii mărturisim, toată păgânătatea lui Eutihie împreună și a lui Dioscor cel fără minte hulind, urmând rânduielii Sfinților Părinți și cuvintelor dumnezeiescului Chiril.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Căruță de Heruvimi ești tu, Maica lui Dumnezeu, curată; tu încăpere, tu și locaș părintescului Cuvânt și Dumnezeu, Care S-a îmbrăcat în trup din preacurate coapsele tale. Pentru aceasta, în două firi, Celui ce S-a întrupat din tine închinându-ne, neîncetat Îl mărim.

Cântarea a 4-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Sfatul cel neînțeles și dumnezeiesc, al întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Profetul Avacum socotindu-l, a strigat: Mărire puterii Tale, Doamne!

Canonul Învierii
Cântarea V, glas 2
Irmos:
Mijlocitor între Dumnezeu și oameni Te-ai făcut, Hristoase Dumnezeule, că prin Tine, Stăpâne, am aflat calea care duce din noaptea necunoștinței la Părintele Tău, Începătorul luminii.

Ca pe un cedru ai sfărâmat, Hristoase, semeția vrăjmașilor, de voie înălțându-Te, Stăpâne, cu trupul pe chiparos și pe pin și pe cedru, precum ai binevoit.

În groapa cea mai adâncă Te-am pus, Hristoase, mort fără suflare; dar, cu rana Ta, Mântuitorule, pe cei răniți, care dormeau părăsiți în morminte, împreună cu Tine i-ai înviat.

A Născătoarei
Roagă pe Fiul Tău și Domnul, Fecioară curată, celor robiți, care și-au pus nădejdea în tine, mântuire cu pace din strâmtorarea cea potrivnică să le dăruiască.

Canonul Crucii și Învierii
Adam cel dintâi nevoind să postească, a gustat din pomul cel aducător de moarte; dar păcatul aceluia l-a nimicit al doilea Adam, Cel ce a fost răstignit.

Pe firea omenească, cea cu care Te-ai făcut pătimitor și muritor, Cel ce ești fără patimă, cu Dumnezeirea cea fără materie, nestricăcioasă făcând-o, pe cei omorâți, Hristoase, din adâncurile iadului i-ai înviat.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Norilor, dulceață de veselie stropiți celor de pe pământ, că prunc S-a dat Cel ce este mai înainte de veci, din Fecioară întrupându-se, Dumnezeul nostru.

Sufletului și trupului meu Lumina a strălucit și mâhnirea păcatului a risipit-o în vremurile cele mai de pe urmă, Cel preaînalt întrupat din Fecioară fără de sămânță.

Canonul Sfinților Părinți
Dătători de lege, de Dumnezeu purtătorilor, Hristos v-a arătat pe voi, care ați povățuit preabine, ca Moise pe noul Israel, și pe Faraon vrăjmașul în adâncul cel cumplit al pierzării, ca și acela, l-ați cufundat.

Cât este de frumoasă și de luminată adunarea Părinților, care, cunoscând pe Isus, unul prin Sine și împreunat ca Dumnezeu și om, propovăduiește două lucrări ale Lui tuturor marginilor.

Dar dumnezeiesc scrisorile de la Roma socotindu-le, peste acelea au întărit turnul dreptei credințe înțelepții dascăli, propovăduind că două sunt lucrările lui Hristos, așa cum sunt și firile.

Rușinatu-s-au Pavel, Petru și cu Teodor, împreună cu Pir și Serghie și Honoriu, cei ce făceau amestecarea celor două firi ale lui Hristos, cu amestecarea lucrării Lui.

O, Severe! Firile lui Hristos nu le amesteca, călcătorule de lege, pentru că cei ce se adunaseră și toți preafericiții învățători, au arătat că Hristos este în două firi și într-un singur ipostas, tuturor așa vestindu-l.

Luat-a cu adevărat firea omenească Cel fără de început, Cuvântul Tatălui, ca un iubitor de oameni, vrând să ne miluiască pe noi, cei pieriți. Pentru aceasta, Îl mărturisesc pe El în două firi și în două voințe.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Pe Sever l-a surpat al patrulea sinod și pe Dioscor, care au hulit pe Hristos, întărind cartea lui Leon cel întâi-șezător pe scaunul Romei, foarte bine adeverind cele două firi ale Mântuitorului neamestecate și nedespărțite.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce ai îndrăzneală ca o Maică către Fiul tău, Preacurată, purtarea de grijă pentru noi cei de un neam te rugăm să nu o treci cu vederea. Că pe tine singură creștinii către Stăpânul te punem rugătoare milostivă.

Cântarea a 5-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară nenuntită, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate și ai născut pe Fiul cel fără de ani, Cel ce dăruiește pace tuturor celor ce te laudă pe tine.

Canonul Învierii
Cântarea VI, glas 2
Irmos:
Întru adâncul păcatelor fiind învăluit, chem adâncul cel neistovit al milostivirii Tale; scoate-mă din stricăciune, Dumnezeule.

Ca un făcător de rele a fost judecat Cel drept și cu călcătorii de Lege pe lemn a fost pironit, celor vinovați dăruindu-Ie iertare cu sângele Său.

Printr-un om, adică prin Adam cel dintâi, a intrat de demult în lume moartea, și prin unul Fiul lui Dumnezeu s-a arătat învierea.

A Născătoarei
Neispitită de bărbat ai născut, Fecioară, și rămâi în veac fecioară, arătând semnele adevăratei Dumnezeiri ale Fiului și Dumnezeului tău.

Canonul Crucii și Învierii
Din pricina celui căzut ai pus pe heruvimi străjeri ai pomului vieții; dar, văzându-Te pe Tine, a deschis porțile, că Te-ai arătat făcând cale tâlharului în rai.

Pustiu și sărac a ajuns iadul prin moartea Unuia; că de acea bogăție multă pe care o adunase, Hristos l-a deșertat, Unul pentru noi toți.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Firea omenească, cea care fusese robită păcatului, a dobândit eliberare prin tine, Stăpână curată; că Fiul tău, ca un miel, pentru toți a fost junghiat.

Toți strigăm ție, adevăratei Maicii Iui Dumnezeu, că singură ai câștigat îndrăzneală către Fiu: Mântuiește-ne pe noi, robii tăi, cei ce-L supărăm pe Dânsul.

Canonul Sfinților Părinți
Străină și nouă amestecare a firilor lui Hristos, cu adevărat adunarea cea rea a răspuns, două lucrări amestecând într-o singură lucrare, una și străină. Prin care plinirea dreptcredincioșilor din sfințitele curți au gonit-o.

Adunarea deșertăciunii, ca să scape de Nestorie cel cumplit, care nebunește mărturisea doi fii, a alunecat din prăpastie într-o altă prăpastie, hotărând în zadar tulburarea la voirile firilor; dar a fost biruită de Părinții cei dumnezeiești.

Pe Cel ce luminat L-au propovăduit mai înainte Părinții Fiu de o Ființă cu Tatăl și cu Spiritul, despre Același adunarea dumnezeieștilor învățători, din dumnezeieștile lucrări, pe toți a învățat, adeverind fireasca lucrare a Lui, tot așa și voirea Lui.

Voirea ipostatică rău înțelegând-o, mai-marii răzvrătirii au învățat că împreună cu voile sunt și fețele celor ce voiesc. Pe aceștia Părinții, biruindu-i, au învățat bine a fi întocmită cu firea lucrarea ei cea de o ființă.

Ușă a dumnezeieștii Raze și izvor al Luminii celei neapuse te-ai făcut, tu, Stăpână; că toată plinirea Dumnezeirii s-a sălășluit în chip negrăit în pântecele tău, ceea ce ești cu totul fără prihană. A Cărui lucrare firească și rază o dai celor ce au trebuință

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Chiril pe Hristos propovăduiește în două firi și în două lucrări, biruind eresul lui Sever cel fără minte. Pentru aceasta, toți să rămânem în învățăturile lui.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Fecioară curată și de Dumnezeu Născătoare, preamărită Marie, credincioșii după adevăr pe tine te propovăduim, astupând gura lui Nestorie cea hulitoare și gândul cel rău al lui Dioscor.

Cântarea a 6-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Înțelepții de Dumnezeu, care faceți acest praznic dumnezeiesc și cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniți să batem din palme, mărind pe Dumnezeu, Cel ce s-a născut dintr-însa.

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Tu ești împăratul păcii și Mântuitorul sufletelor noastre și Ție mărire înălțăm: Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Condacul Sfinților Părinți, glas 8
Propovăduirea Apostolilor și dogmele Părinților au întărit Bisericii o singură credință; care, purtând haina adevărului cea țesută din teologia cea de sus, îndreptă și mărește taina cea mare a dreptei credințe.

Icos
Cu înaltă propovăduire să auzim Înțelepciunea lui Dumnezeu grăind: Cel însetat să vină la Mine, și să bea. Paharul pe care îl țin este pahar al înțelepciunii. Această băutură cu cuvântul adevărului am scos-o; nu apa grăirii împotrivă, ci apa mărturisirii credinței, pe care bând-o Israelul cel nou, vede pe Dumnezeu, Care grăiește: Vedeți, vedeți, că Eu sunt și nu Mă schimb; Eu, Dumnezeul Cel dintâi, Eu și după acestea și afară de Mine altul nu este nicicum! De aceea, cei ce se împărtășesc de ea se vor sătura și vor lăuda taina cea mare a dreptei credințe.

Sinaxar
În această lună, în ziua a paisprezecea, Duminica a III a după Cincizecime, pomenirea Sfinților Părinți care s-au adunat la Sinodul al IV lea ecumenic din Calcedon, 451, a sfântului apostol Aquila și a preacuviosului părinte Iosif Mărturisitorul, arhiepiscopul Constantinopolului.

Pentru rugăciunile lor, Hristoase, Dumnezeul nostru, îndură-Te de noi și ne mântuiește! Amin.

Canonul Învierii
Cântarea VII, glas 2
Irmos:
Porunca cea potrivnică lui Dumnezeu, a tiranului călcător de lege, înaltă văpaie a aprins; iar Hristos a întins tinerilor celor cinstitori de Dumnezeu, roua Spiritului, Cel ce este binecuvântat și preamărit.

N-ai răbdat, Stăpâne, din bunătate, să vezi pe om asuprit de moarte, ci ai venit și l-ai mântuit cu sângele Tău, făcându-Te om, Cel ce ești binecuvântat și preamărit.

Văzându-Te îmbrăcat în haină de biruință, s-au înspăimântat portarii iadului, Hristoase; că pe tiranul cel nemulțumitor, Stăpâne, ai venit să-l robești cu mâna, Cel ce ești binecuvântat și preamărit.

A Născătoarei
Sfânta sfintelor te cunoaștem pe tine, ca pe singura care ai născut pe Dumnezeu cel neschimbat, Fecioară neprihănită, Maică nenuntită; că tuturor credincioșilor ai izvorât nestricăciune prin dumnezeiască nașterea ta.

Canonul Crucii și Învierii
Osândit-a pe strămoșul de demult neascultarea cea din Eden; dar de voie a fost judecat, ștergând vina celui călcător de poruncă, Dumnezeul părinților, Cel preaînalt și preamărit.

Mântuit-ai pe cel rănit cu limba cea înveninată în Eden; că mușcarea cea de voie, cea din rodul pomului, cu patima cea de voie ai vindecat-o, Dumnezeul părinților, Cel preaînalt și preamărit.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Văzut-a Iacov în noapte, ca într-o închipuire, pe Dumnezeu întrupat; iar din tine întru strălucire S-a arătat celor ce cântă: Dumnezeul părinților, Cel preaînalt și preamărit.

Semnele unirii celei negrăite care a fost întru tine, mai înainte vestindu-le, S-a luptat cu Iacov; prin care de voie S-a unit cu oamenii, Curată, Dumnezeul părinților, Cel preaînalt și preamărit.

Canonul Sfinților Părinți
Pe tine, Fiul lui Dumnezeu și om cunoscându-Te mai înainte cetele teologilor, Stăpâne, lumii Te-au propovăduit având două voiri și două lucrări, Iubitorule de oameni, adeverind doimea amânduror firilor Tale.

Podoabă strălucită Bisericii v-ați arătat, căci bineprimind așezămintele Apostolilor, pe toți i-ați învățat cuvântul credinței; să cunoască pe Domnul, Unul din Treime, atotfăcător, lucrător, voitor și atotputernic.

Lumină nezidită și viață nemuritoare cunoscând pe Dumnezeu, bine L-ați propovăduit tuturor, mai presus decât cele ce sunt mai jos cu firea, osebirile firești cele din fire cunoscându-le, împreună și cele nedespărțite.

Ca niște fulgere ale dumnezeieștii Lumini pe voi v-a trimis în lume Hristos, ca să ardeți de tot pe lucrătorii înșelăciunii, și toată Biserica să o luminați fericiților, mărind pe Dumnezeu cel lăudat și atotputernic.

În două firi și în două lucrări mărturisind pe Hristos neamestecat și neschimbat, înșelăciunea lui Sever o biruim. Pentru aceasta, Celui ce a răbdat patimă prin luarea trupului, să-I cântăm: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Pe unul cunoaștem, Cel de pe Cruce și din sânurile Tatălui, ca pe un Dumnezeu întru cele preaînalte, iar în mormânt ca pe Cel ce S-a împreunat cu trupul, Căruia cântăm cu un glas zicând: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Deșertarea lui Arie, cel ce micșora pe Dumnezeu, și despărțirea încă și amestecarea firilor de către Savelie, a vrăjmașilor Treimii, credincioșii urându-le, Treimii să-I cântăm: Binecuvântat ești, Dumnezeul părinților noștri.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Pe tine, Domnul tuturor, Tatăl numai al Unuia-Născut Fiului, cu dreaptă credință Dumnezeu numindu-Te, Te vestim, și pe unul Care din Tine iese, Spiritul cel drept, Cel de o ființă și împreună veșnic știindu-L.

Cântarea a 7-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Înțelepții lui Dumnezeu făpturii nu s-au închinat, ci numai Făcătorului, iar groaza focului bărbătește călcând-o, s-au bucurat, cântând: Prealăudate Doamne și Dumnezeul părinților noștri binecuvântat ești.

Canonul Învierii
Cântarea VIII, glas 2
Irmos:
Cuptorul cel cu foc oarecând în Babilon lucrările și-a despărțit cu dumnezeiască poruncă, pe haldei arzând și răcorind pe cei credincioși care cântau: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cu sângele Tău, Hristoase, văzând haina trupului Tău roșită, cu cutremur s-au mirat cetele îngerilor de multă îndelungă-răbdarea Ta, strigând: Binecuvântați toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Tu, Îndurate, firea mea cea muritoare ai îmbrăcat-o întru nemurire prin ridicarea Ta. Pentru aceasta, bucurându-se, cu mulțumire cântă Ție poporul cel ales, Hristoase, strigând Ție: Înghițitu-s-a moartea cu adevărat întru biruință.

A Născătoarei
Tu, pe Cel nedespărțit de Tatăl, pe Cel ce dumnezeiește și omenește a viețuit, în pântece fără de sămânță L-ai zămislit și în chip de negrăit L-ai născut, Născătoare de Dumnezeu preacurată. Pentru aceasta, pe tine mântuirea noastră a tuturor te știm.

Canonul Crucii și Învierii
Văzut ai fost pe Cruce pironit, Cel bogat în milă, și de voie Te-ai îngropat, și a treia zi ai înviat, și ai mântuit pe toți oamenii, lubitorule de oameni, pe cei ce cântă cu credință: Să laude pe Domnul toată făptura și să-L preaînalțe întru toți vecii.

Coborându-Te întru cele mai de jos, Cuvântule al lui Dumnezeu, ca să mântuiești din stricăciune pe cel ce l-ai zidit cu dumnezeiască puterea Ta, Hristoase al meu, și nestricăcios făcându-l, părtaș al măririi Tale celei veșnice l-ai pus, pe cel ce strigă: Să laude toată făptura și să preaînalțe pe Hristos în veci.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Văzutu-S-a pe pământ prin tine și cu oamenii împreună a viețuit Cel fără seamăn în bunătate și în putere, Căruia, toți credincioșii cântând, strigăm: Toată făptura cea înființată să laude pe Domnul și să-l preaînalțe întru toți vecii.

Cu dreptate pe tine, Curată, vestindu-te, te mărim, Născătoare de Dumnezeu; că tu ai născut întrupat pe Unul din Treime, Căruia toți cântăm ca și Tatălui și Spiritului: Să laude toată făptura pe Domnul și să-L preaînalțe întru toți vecii.

Canonul Sfinților Părinți
Ca dintr-o îndemnare din dumnezeiască învățătură a Apostolilor, și a Profeților, Părinții pornindu-se, au propovăduit zicând: Unul este Domnul tuturor, Hristos, într-un Ipostas și îndoit cu firile și cu lucrările.

Ca toată înșelăciunea cea fără de rușine și hulirea, Părinții, izbutind cu totul să o dezrădăcineze de la Biserică, împreună au vestit pe Domnul a avea lucrare și voire după ființă nezidită ca un făcător, și zidită ca un om.

Cuvântul lui Dumnezeu ținându-l în mâini ca o sabie, pe vrăjmașii dreptei credințe bine i-ați tăiat Părinților; lucrarea și voirea Mântuitorului, și toate cele firești ale Lui îndoite a fi, cu un așezământ le-ați răspuns, asemenea și firile.

Să se rușineze fețele, și să se astupe gurile celor ce nu propovăduiesc un Fiu în două firi netăiat, neschimbat, și neamestecat; căci noi, dreptcredincioșii, mărim pe Hristos, și după una și a lucra și a voi, nu în două ipostasuri, ci în două firi.

În Calcedon, sinodul al patrulea, pe Dioscor, cu Eutihie, pe răul Sever, i-a surpat și de tot a tăiat de la dumnezeiasca Biserică a lui Hristos și Stăpânul, înșelăciunea lor cea spinoasă, care amestecă firile Mântuitorului.

Binecuvântăm pe Tatăl și pe Fiul și pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu,

Pe o dumnezeire întreit luminătoare, pe o rază strălucitoare dintr-o fire în trei ipostasuri, pe Tatăl Cel fără început și pe Cuvântul cel împreună de o ființă cu Tatăl, și pe Spiritul cel purcezător împreună și de o ființă: Tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L, popoare înălțați-L întru toți vecii.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Sufletul meu cel omorât înviază-l; căzut fiind ridică-l; rănit fiind vindecă-l; mintea mea împacă-o și potolește valurile ispitelor, Fecioară, și mă mântuiește pe mine cel ce cânt: Tineri binecuvântați-L, preoți lăudați-L, popoare preaînălțați pe Hristos în veci.

Cântarea a 8-a a Catavasiilor Născătoarei, gals 4
Stih: Să lăudăm, să binecuvântăm și să ne închinăm Domnului cântându-I și preaînălțăndu-L întru toți vecii.

Pe tinerii cei binecredincioși, în cuptor, nașterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum, fiind împlinită, pe toată lumea ridică să cânte: Pe Domnul, lucrurile lăudați-L și-L preaînălțați întru toți vecii!

Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu și Maica luminii în cântări cinstind-o, să o mărim!

Stih 1: Mărește, sufletul meu pe Domnul și s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 2: Că a căutat spre smerenia servei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 3: Că mi-a făcut mie lucruri mari Cel puternic, și sfânt este numele Lui și mila Lui în neam și în neam, spre cei ce se tem de El.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 4: Făcut-a tărie cu brațul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 5: Coborât-a pe cei puternici de pe scaune și a înălțat pe cei smeriți, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăți și pe cei bogați i-a scos afară cu mâinile goale.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Stih 6: Primit-a pe Israel, robul Său, că și-a adus aminte de îndurare, precum a grăit către părinții noștri, lui Avraam și seminției lui până în veac.

Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Canonul Învierii
Cântarea IX, glas 2
Irmos:
Fiul Părintelui celui fără început, Dumnezeu și Domnul, întrupându-Se din Fecioară, S-a arătat nouă ca să lumineze pe cele întunecate și să adune pe cele risipite. Pentru aceasta, pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru totul lăudată, o mărim.

Lemnul cel de trei ori fericit al preacuratei Tale Cruci fiind sădit în locul Căpățânii, ca în rai, Mântuitorule, și adăpat fiind cu sângele și cu apa cea din coasta Ta cea dumnezeiască, Hristoase, ca dintr-un izvor viață ne-a înflorit nouă.

Doborât-ai pe cei puternici, fiind răstignit Tu, Cel atotputernic, și firea omeneasca care zăcea jos în temnița iadului ridicând-o, ai pus-o să șadă pe scaunul Tatălui, cu aceasta venind Tu, închinându-ne Ție, Te mărim.

A Treimii
Pe Unimea cea din trei, pe Treimea cea de o ființă, pe Firea cea mai presus de Dumnezeire și neîmpărțită, în trei străluciri, pe Raza cea neînserată și una nemuritoare, care a strălucit nouă Lumina, cu credință lăudând-o credincioșii, o mărim.

Canonul Crucii și Învierii
În mijlocul celor osândiți, ca un miel ai fost spânzurat, Hristoase, pe Cruce în locul Căpățânii; cu sulița în coastă fiind împuns, viață ne-ai dăruit, ca un bun, nouă celor din țărână, care cu credință cinstim învierea Ta cea dumnezeiască.

Lui Dumnezeu, Celui ce prin moartea Sa a stricat cu putere stăpânia morții, toți credincioșii să ne închinăm, că pe morții cei din veac împreună i-a înviat și tuturor viață și înviere le-a dăruit.

Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Toiag de tărie s-a dat firii celei slabe, Cuvântul lui Dumnezeu în pântecele tău, Curată, și a ridicat-o pe ea, cea alunecată până la iad. Pentru aceasta, pe tine, Preacurată, ca pe Născătoarea de Dumnezeu te mărim.

Pe Maica Ta, pe care ai ales-o, primește-o, Stăpâne, cu milostivire, ca mijlocitoare pentru noi; și de a Ta bunătate toate se vor umple, ca toți să Te mărim pe Tine, ca pe un făcător de bine.

Canonul Sfinților Părinți
Având pe Hristos în voi grăind cele dumnezeiești de demult, și acum curat cu Cel curat împreunându-vă, fericiților, ați întărit Biserica Lui, pe care, cu osteneli și cu sudori multe, cu adevărat ați așezat-o.

Pildă și îndreptare v-ați făcut la toată Biserica lui Dumnezeu, de trei ori fericiților, învățând despre întruparea lui Hristos, și grăirea de Dumnezeul unei singure Dumnezeiri nefăcute. Iar acum limba cea vătămătoare după profeție o goniți.

Toată grăirea împotrivă a relei credințe după profeție, Părinților, bine ați dezlegat-o. Și, după vrednicie grăind, ați arătat osebirea lucrării, cea firească, a fi nedespărțită, nezidită, atotlucrătoare, și atotputernică.

Gura lui Dumnezeu făcându-vă, Sfinților, L-ați propovăduit pe Cel ce din fire este neapropiat a se fi împărtășit numai prin singure lucrările și strălucirile Lui. Pentru aceasta, pe voi, ca pe niște făcători de bine, după vrednicie vă fericim.

Tu ești mie și coroană de aur și dumnezeiască săvârșire a cântării mele, Prealăudată, pe care întorcându-mă acum din izgonire am închinat-o Fiului tău, cinstită cântare de mulțumire aducând ție, cee ace ești pricina bunătăților, Preacurată.

Despărțit-a Sever înșelătorul Biserica lui Hristos cea bine mărită și pedeapsă, cu sfatul Părinților celor binecredincioși, a luat pe dreptate, pentru hula și pentru bârfirea sa, și a fost lepădat din adunarea învățătorilor și osândit.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Firile lui Hristos pentru ce le împreunezi? Și unire și amestecare aduci împotrivă, patima Crucii și îngroparea adăugând Dumnezeirii celei nepătimitoare, a Unuia-Născut Cuvântului lui Dumnezeu, o, ticăloase Sever? Pentru aceasta, de hulirea ta cea prea mare ne scârbim.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Mândria împreună și îndrăzneala vrăjmașilor surp-o, Cel ce Te-ai născut din Fecioară, și sfaturile celor rău înțelegători, Făcătorule; iar adunarea credincioșilor întărește-o neclintită ca un Dumnezeu, fruntea înălțându-ne și în credință întărindu-ne, ca toți pe Tine să Te mărim.

Cântarea a 9-a a Catavsiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Tot neamul pământesc să salte cu spiritul, fiind luminat; și să prăznuiască firea minților celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu, și să strige: Bucură-te, preafericită Născătoare de Dumnezeu, curată, pururea Fecioară!

Preotul: Iară și iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Apără, mântuiește, miluiește și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine și unul pe altul și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că pe Tine Te laudă toate Puterile cerești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru. (De 2 ori.)— Înălțați pe Domnul Dumnezeul nostru, și vă închinați așternutului picioarelor lui: că sfânt este Domnul.

Luminătoarea a III-a. A Învierii
Că Hristos a înviat, nimeni să nu se îndoiască; căci s-a arătat Mariei, apoi a fost văzut de cei ce au mers pe cale; și celor unsprezece cunoscători, care erau împreună, iarăși li s-a arătat; pe care trimițându-i să boteze, la ceruri s-a înălțat, de unde s-a și coborât: întărind predicarea cu mulțime de semne.

A Născătoarei de Dumnezeu
Soare, cel ce ca un mire din cămară astăzi din mormânt ai răsărit, și iadul ai prădat, și moartea ai stricat: pentru rugăciunile celei ce te-a născut, lumină trimite-ne nouă, lumină, care luminează pe toți, ca să umble în cărările poruncilor tale, și în calea păcii.

La Laude

Stihirile Laudelor Învierii, glas 2, din Octoih

Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudați pe Domnul din ceruri, lăudați pe El întru cele înalte; Ție se cuvine cântare, Dumnezeule. (Ps. 148, 1)

Lăudați pe El toți îngerii Lui, Lăudați pe El toate puterile Lui; Ție se cuvine cântare, Dumnezeule. (Ps. 148, 2)

Ca să facă între ei judecată cea scrisă; mărirea aceasta este dată tuturor cuvioșilor lui. (Ps. 149, 9)

Toată suflarea și toată făptura pe Tine Te mărește, Doamne; că prin cruce moartea ai răpus, ca să arăți popoarelor Învierea Ta cea din morți, ca un iubitor de oameni.

Lăudați pe Domnul întru Sfinții Lui, lăudați-L pe El întru tăria puterii Lui. (Ps. 150, 1)

Să spună iudeii, în ce chip ostașii, străjuind, au pierdut pe Împăratul? Pentru ce piatra n-a păzit pe Piatra vieții? Sau pe Cel îngropat să-L dea, sau Celui ce a înviat să se închine împreună cu noi, zicând: Mărire mulțimii îndurărilor Tale, Mântuitorul nostru, mărire Ție.

Lăudați-L pe El întru puterile Lui, lăudați-L pe El după mulțimea măririi Lui. (Ps. 150, 2)

Bucurați-vă, popoare, și vă veseliți! Înger a șezut pe piatra mormântului; acela ne-a vestit nouă, zicând: Hristos, Mântuitorul lumii, a înviat din morți, și pe toate le-a umplut de bună mireasmă. Bucurați-vă, popoare, și vă veseliți!

Lăudați-L pe El în glas de trâmbiță, lăudați-L pe El în psaltire și în alăută. (Ps. 150, 3)

Înger mai înainte de zămislirea Ta, Doamne, a grăit celei pline de har: Bucură-te! Și tot un înger, la învierea Ta, piatra măritului Tău mormânt a răsturnat. Acela, în locul întristării, semne de veselie a vestit; iar acesta, în locul morții, pe Stăpânul cel Dătător de viață ne-a propovăduit. Pentru aceasta, grăim către Tine: Binefăcătorule al tuturor, Doamne, mărire Ție.

Stihirile Sfinților Părinți, glas 6, din Minei
Lăudați-L pe El în timpane și în horă, lăudați-L pe El în strune și în organe. (Ps. 150, 4)

Toată știința sufletească adunând și cu Dumnezeiescul Spirit socotind fericitul și cinstitul Simbol al credinței, cinstiții Părinți cu scrisoare l-au însemnat, în care au învățat prealuminat despre Cuvântul cel împreună fără de început cu Cel ce l-a născut, și cu totul adevărat de o ființă, vădit urmând apostoleștilor învățături, cei bine măriți și cu totul fericiți, cu adevărat și de Dumnezeu gânditori.

Lăudați-L pe El în chimvale bine-răsunătoare; lăudați-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul. (Ps. 150, 5-6)

Toată știința sufletească adunând și cu Dumnezeiescul Spirit socotind fericitul și cinstitul Simbol al credinței, cinstiții Părinți cu scrisoare l-au însemnat, în care au învățat prealuminat despre Cuvântul cel împreună fără de început cu Cel ce l-a născut, și cu totul adevărat de o ființă, vădit urmând apostoleștilor învățături, cei bine măriți și cu totul fericiți, cu adevărat și de Dumnezeu gânditori.

Binecuvântat ești, Doamne, Dumnezeul părinților noștri, și lăudat și preamărit este numele Tău în veci. (Cântarea celor trei Tineri 1, 2)

Toată strălucirea Preasfântului Spirit cea de înțelegere luând, bună grăirea cea mai presus de ființă, în cuvinte scurte, dar cu multă înțelegere, din dumnezeiasca insuflare au spus, ca niște propovăduitori ai lui Hristos și desăvârșitori ai evagheliceștilor dogme, fericiții. Și, descoperirea așezămintelor celor creștine de sus arătat luând și luminându-se, au alcătuit credința cea de Dumnezeu învățată.

Adunați-I Lui pe Cuvioșii Lui, pe cei ce pun așezământul de lege al Lui. (Ps. 49, 6)

Toată măiestria cea păstorească adunând și mânia cea preadreaptă pornind acum cu izbândă, pe lupii cei răi și pierzători i-au izgonit cu praștia Spiritului, împrăștiindu-i de la plinirea Bisericii pe cei ce căzuseră asupra ei ca spre moarte și erau ca niște bolnavi fără vindecare, dumnezeieștii păstori ca niște slugi preabune ale lui Hristos, și ai dumnezeieștii propovăduiri tăinuitori preasfințiți.

Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,

Stihira a III a. A Învierii. glas 3
Mariei Magdalena, care a vestit învierea din morți și arătarea Mântuitorului, necrezându-i ucenicii, au fost mustrați pentru învârtoșarea inimii; dar, fiind înarmați cu semne și cu minuni, la propovăduire au fost trimiși. Și Tu, Doamne, la Începătorul luminii, Tatăl, Te-ai înălțat; iar ei au propovăduit pretutindeni cuvântul, cu minuni încredințându-L. Pentru aceasta, luminându-ne printr-înșii, mărim Învierea Ta cea din morți, Iubitorule de oameni, Doamne.

Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

A Născătoarei
Preabinecuvântată ești, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că, prin Cel ce S-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a eliberat, moartea s-a omorât și noi am înviat. Pentru aceasta, cântând, grăim: Binecuvântat ești, Hristoase Dumnezeule, Cel ce ai binevoit așa, mărire Ție!

Preotul: Mărire ție, celui ce ne-ai arătat nouă lumina!

Doxologia mare
Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, și pe pământ pace, între oameni bună voire.
Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ție,
Te mărim pe Tine: Îți mulțumim Ție, pentru mare mărirea Ta.
Doamne Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotținătorule: Doamne Fiule unule născut, Isuse Hristoase, și Spirite Sfinte.
Doamne Dumnezeule, Mielușelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluiește-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primește rugăciunea noastră, Cel ce șezi de-a dreapta Tatălui,
și te îndură spre noi.
Că Tu ești unul Sfânt, Tu ești unul Domn Isus Hristos:
întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
În toate zilele bine Te voi cuvânta,
și voi lăuda numele Tău în veac, și în veacul veacului,
Învrednicește-ne, Doamne, în ziua aceasta,
fără de păcat a ne păzi.
Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul Părinților noștri,
și lăudat și preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi,
precum am nădăjduit și noi întru Tine.
Bine ești cuvântat, Doamne:
învață-mă îndreptările Tale. De 3 ori.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam și în neam. Eu am zis: Doamne, miluiește-mă, vindecă sufletul meu, că am greșit Ție.
Doamne, la Tine am scăpat, învață-mă, să fac voia Ta,
că Tu ești Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieții,
întru lumina Ta vom vedea lumină.
Tinde mila Ta, celor ce Te cunosc pe Tine.

Sfinte Dumnezeule… De 3 ori, cu 3 închinăciuni.
Mărire… Și acum… Sfinte fără de moarte, îndură-Te spre noi.

Troparul Învierii, glas 4
Astăzi mântuirea a toată lumea s-a făcut; să cântăm celui ce a înviat din mormânt, și începătorului vieții noastre, că stricând cu moartea pe moarte, biruință ne-a dat nouă și mare milă.

Apoi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur.

Dacă după doxologia mare nu se intră în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, atunci urmează ecteniile și Apolisul (dezlegarea deplină).

Preotul: Miluiește-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ție, auzi-ne și ne miluiește.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N.), pentru (Înalt) Preasfințit (Arhi) Episcopul nostru (N.) și pentru toți frații noștri cei întru Hristos.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru autoritățile și oștirea țării, pentru pacea, sănătatea și mântuirea lor.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru fericiții și pururea pomeniții ctitori ai sfintei Bisericii acesteia.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru mila, viața, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, ștergerea și iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu, frații sfintei Bisericii acesteia.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi

Preotul: Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri și fac bine în sfânta și preacinstita biserica aceasta, pentru cei ce trudesc, pentru cei ce cântă și pentru poporul ce este de față și așteaptă de la Tine mare și multă milă.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul: Încă ne rugăm pentru toți frații noștri și pentru toți dreptcredincioșii creștini.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Preotul, cu glas înalt:
Că milostiv și iubitor de oameni Dumnezeu ești, și Ție mărire Îți înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin.

Preotul: Să plinim rugăciunile noastre cele de dimineață, Domnului.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Apără, mântuiește, miluiește, și ne păzește, Dumnezeule, cu darul Tău.

Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.

Ziua toată desăvârșit sfântă, cu pace și fără de păcate, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Înger de pace, credincios călăuzitor, păzitor sufletelor și trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Milă și iertare de păcatele și de greșelile noastre, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Cele bune și de folos sufletelor noastre, și pace lumii, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.

Cealaltă vreme a vieții noastre în pace, și întru pocăință a o săvârși, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Sfârșit creștinesc vieții noastre, fără de patimă, ne rușinat, cu pace, și răspuns bun la înfricoșătoarea judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem.

Poporul: Dă-ne, Doamne.

Pe preasfânta, curata, Preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea, și pururea Fecioara Maria, cu toți sfinții pomenind-o, pe noi înșine, și unul pe altul, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Preotul, cu glas înalt:
Că Dumnezeul milei și al îndurărilor și al iubirii de oameni ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin

Preotul: Pace tuturor.

Poporul: Și spiritului tău.

Preotul: Capetele noastre Domnului să le plecăm.

Poporul: Ție, Doamne.

Rugăciunea plecării capetelor
Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuiești și spre cei smeriți privești și, cu ochiul Tău cel a toate văzător, privești peste toată făptura, Ție am plecat cerbicea sufletului și trupului nostru și ne rugăm Ție, Sfinte al sfinților: Întinde mâna Ta cea nevăzută, din sfântul Tău locaș, și ne binecuvintează pe toți; și orice am greșit, cu voie sau fără de voie, ca un Dumnezeu bun și iubitor de oameni, iartă, dăruindu-ne bunătățile Tale cele din lume și cele mai presus de lume.

Preotul, cu glas înalt:
Că Ție ți se cuvine a ne milui și a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.

Poporul: Amin

Apolisul
(Dezlegarea deplină)
Preotul: Înțelepciune.
Poporul: Binecuvântează, Părinte.
Preotul: Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin. Întărește, Dumnezeule, sfânta și dreapta credință a cucernicilor și dreptcredincioșilor creștini, împreună cu sfântă biserica aceasta, în vecii vecilor.
Preotul: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluiește-ne pe noi.
Poporul: Ceea ce ești mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Preotul: Mărire Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, nădejdea noastră, mărire Ție.
Poporul: Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Doamne, îndură-Te spre noi, de 3 ori. — Părinte, binecuvântează.

Preotul: Cel ce a înviat din morți, Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Sale, ale Sfinților Părinți de la Sinodul IV ecumenic a căror pomenire o facem, ale sfinților, drepților și dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana și ale tuturor Sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, fiind bun și iubitor de oameni.

Poporul: Amin

Preotul: Pentru rugăciunile sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.

Poporul: Amin.