Utrenia Duminicii Sf. Cuv. Maria Egipteanca
29 Martie
Duminica a V-a Sfântului și Marelui Post. A Cuvioasei Maici Maria Egipteanca.
Sfinții Martiri Marcu, episcopul Aretusei, diaconul Ciril și cei împreună cu ei
UTRENIA
Preotul: Binecuvântat este Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Preotul: Mărire Ție, Dumnezeul nostru, mărire Ție. Împărate ceresc…
Poporul: Sfinte Dumnezeule… Mărire… Și acum… Preasfântă Treime… Doamne, îndură-te spre noi… Mărire… Și acum… Tatăl nostru…
Preotul: Că a ta este împărăția, și puterea, și mărirea, a Tatălui, a Fiului, și a Sfântului Spirit, acum și pururea, și în vecii vecilor.
Poporul: Amin. Întru numele Domnului, binecuvântează, Părinte!
Preotul: Mărire sfintei, celei de o fiinţă, şi de viaţă făcătoarei, şi nedespărţitei Treimi, totdeauna, acum şi pururea, şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Apoi:
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda ta.
Mărire întru cele de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire.
Cei șase psalmi ai Utreniei
Psalmul 3
Doamne, cât s-au înmulţit, cei ce mă necăjesc,
mulţi împotriva mea se ridică!
Mulţi zic sufletului meu:
nu este lui mântuire, întru Dumnezeul lui.
Iar Tu, Doamne, sprijinitorul meu eşti,
gloria mea, şi Cel ce înalţi capul meu.
Cu glasul meu către Domnul am strigat,
şi din muntele Lui cel sfânt m-a auzit.
Culcatu-m-am şi am adormit;
deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea.
Nu mă voi teme de miile mulţimii,
de cei ce din toate părţile mă împresoară.
Scoală, Doamne,
mântuieşte-mă, Dumnezeul meu.
Că Tu ai bătut pe toţi cei ce zadarnic mă duşmănesc;
dinţii celor păcătoşi i-ai zdrobit.
A Domnului este mântuirea;
şi peste poporul Tău vină binecuvântarea Ta.
Şi iarăşi: Culcatu-m-am şi am adormit;
deşteptatu-m-am iarăşi, căci Domnul mă ocrotea.
Psalmul 37
Doamne, cu mânia Ta să nu mă mustri,
nici cu urgia Ta să mă cerţi,
Că săgeţile Tale m-au lovit,
şi ai apăsat peste mine mâna Ta.
Nu este vindecare în trupul meu, din cauza mâniei Tale;
nu este pace întru oasele mele, din cauza păcatelor mele.
Că fărădelegile mele au covârşit capul meu,
ca o sarcină grea s-au îngreunat asupra mea.
Rănile mele miros urât şi-s pline de puroi,
din cauza nebuniei mele.
Chinuit sunt, şi m-am gârbovit de tot;
ziua întreagă, mâhnindu-mă umblam.
Că şalele mele s-au umplut de putreziciune,
şi nu este sănătate în trupul meu.
Batjocorit am fost şi m-am umilit foarte;
răcnit-am, de suspinarea inimii mele.
Doamne, înaintea Ta e toată dorinţa mea,
şi suspinul meu dinaintea Ta nu s-a ascuns.
Inima mea s-a tulburat, părăsitu-m-a tăria mea
şi lumina ochilor mei, nici aceasta, nu este cu mine.
Prietenii mei şi vecinii mei spre mine s-au apropiat şi s-au oprit;
şi cei mai de aproape ai mei, departe au stat.
Şi se sileau, cei ce căutau sufletul meu,
şi, cei ce căutau cele rele mie, grăiau deşertăciuni,
şi vicleşuguri ziua întreagă puneau la cale.
Iar eu, ca un surd, nu auzeam:
şi ca un mut, ce nu-şi deschide gura sa.
Şi m-am făcut ca un om, ce nu aude,
şi în gura sa nu are cuvinte de răspuns.
Că, întru Tine, Doamne, am nădăjduit;
Tu mă vei auzi, Doamne Dumnezeul meu.
Că am zis: Nu cumva să se bucure de mine duşmanii mei;
şi când s-au clătinat picioarele mele, asupra mea cu îngâmfare au grăit.
Că eu la lovituri mă aştept,
şi durerea mea înaintea mea este pururea.
Că fărădelegea mea o voi mărturisi,
şi nemângâiat sunt pentru păcatul meu.
Iar duşmanii mei trăiesc şi s-au întărit mai mult decât mine
şi s-au înmulţit cei ce mă urăsc pe nedrept.
Cei ce-mi răsplătesc rele, în locul celor bune, de rău mă vorbeau,
pentru că eu căutam bunătatea.
Nu mă părăsi, Doamne Dumnezeul meu,
nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu,
Doamne al mântuirii mele.
Şi iarăşi: Nu mă părăsi, Doamne, Dumnezeul meu, nu Te depărta de mine.
Ia aminte spre ajutorul meu, Doamne al mântuirii mele.
Psalmul 62
Dumnezeule, Dumnezeul meu,
pe Tine Te caut dis-de-dimineață.
Însetat-a de Tine sufletul meu, precum şi trupul meu,
în pământ pustiu, şi neumblat, şi fără apă.
De aceea, în locașul Tău cel sfânt m-am arătat Ție,
ca să văd puterea Ta şi gloria Ta.
Că mai bună e mila Ta, decât bucuriile vieţii;
buzele mele Te vor lăuda.
Pentru aceea, bine Te voi cuvânta în viaţa mea,
şi întru numele Tău voi înălţa mâinile mele.
Întocmai ca de măduvă şi de grăsime, sătura-se-va sufletul meu
şi cu buze de bucurie Te va lăuda gura mea.
Adusu-mi-am aminte de Tine în aşternutul meu,
în revărsatul zorilor m-am gândit la Tine.
Că ai fost ajutorul meu;
sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
şi dreapta Ta m-a sprijinit.
Iar ei în zadar au căutat sufletul meu,
cufunda-se-vor în cele mai de jos ale pământului;
Da-se-vor în mâinile sabiei,
pradă vor fi şacalilor.
Iar regele se va veseli de Dumnezeu;
lăudat va fi tot cel ce jură întru Dânsul,
că s-a astupat gura celor ce grăiesc nedreptăţi.
Şi iarăşi: În revărsatul zorilor m-am gândit la Tine,
că ai fost ajutorul meu,
şi sub acoperământul aripilor Tale mă voi bucura.
Lipitu-s-a de Tine sufletul meu,
şi dreapta Ta m-a sprijinit.
Psalmul 87
Doamne, Dumnezeul mântuirii mele,
ziua am strigat, şi noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea,
Că de rele s-a umplut sufletul meu,
şi viaţa mea de iad s-a apropiat.
Socotit am fost cu cei ce se coboară în groapă;
făcutu-m-am ca un om neajutorat,
între morţi voi fi liber.
Asemenea unor răniţi ce dorm în mormânt,
de care nu Ți-ai mai adus aminte,
şi care din mâna Ta au fost lepădaţi.
Aşezatu-m-au în groapa cea mai dedesubt,
întru întuneric, şi în umbra morţii.
Asupra mea s-a coborât mânia Ta,
şi toate valurile Tale le-ai revărsat peste mine.
Depărtat-ai de la mine pe cunoscuţii mei;
pusu-m-au lor urâciune.
Închis sunt, şi nu pot ieşi;
ochii mei au slăbit de sărăcie.
Strigat-am către Tine, Doamne, ziua întreagă,
întins-am către Tine mâinile mele.
Oare pentru cei morţi vei face minuni?
Sau doctorii vor scula din morţi, şi Te vor mărturisi pe Tine?
Oare va povesti cineva în mormânt mila Ta,
şi adevărul Tău, în locul de pierzare?
Oare cunoaşte-se-vor întru întuneric minunile Tale,
şi dreptatea Ta, în pământ dat uitării?
Iar eu, către Tine, Doamne, am strigat,
şi dimineaţa rugăciunea mea Te va întâmpina.
Pentru ce, Doamne, lepezi sufletul meu,
întorci faţa Ta de către mine?
Amărât sunt eu şi întru necazuri, din tinereţele mele;
iar, când m-am ridicat, fui umilit şi fără nădejde.
Peste mine au venit urgiile Tale,
înfricoşările Tale m-au tulburat.
Înconjuratu-m-au asemenea apei,
toată ziua m-au împresurat deodată.
Depărtat-ai de la mine prieten şi vecin,
şi pe cunoscuţii mei, pentru ticăloşie.
Şi iarăşi: Doamne, Dumnezeul mântuirii mele, ziua am strigat, şi noaptea, înaintea Ta.
Pătrundă la Tine rugăciunea mea;
pleacă urechea Ta spre ruga mea.
Psalmul 102
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul
şi toate cele dinlăuntrul meu, numele cel sfânt al Lui!
Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul,
şi nu uita toate binefacerile Lui.
Pe Cel ce iartă toate fărădelegile tale,
pe Cel ce vindecă toate bolile tale.
Pe Cel ce răscumpără din stricăciune viaţa ta,
pe Cel ce te încununează cu milă şi cu îndurări.
Pe Cel ce umple de bunătăţi pofta ta;
înnoi-se-vor ca ale vulturului tinereţele tale.
Cel ce face milostenie, Domnul,
şi judecată dreaptă, tuturor celor ce li se face strâmbătate.
Cunoscute a făcut căile Sale lui Moise,
fiilor lui Izrael, hotărârile Sale.
Îndurător şi milostiv e Domnul, îndelung răbdător şi mult milostiv;
nu până în sfârşit se va mânia, nici până în veac va ţine mânie.
Nu după fărădelegile noastre a făcut nouă,
nici după păcatele noastre ne-a răsplătit nouă.
Că, după cât e cerul de înalt de la pământ,
a sporit Domnul mila Sa, peste cei ce se tem de Dânsul.
Pe cât e de departe răsăritul de la apus,
a depărtat de la noi fărădelegile noastre.
Precum miluieşte un tată pe fii;
aşa a miluit Domnul pe cei ce se tem de Dânsul,
Că El a cunoscut făptura noastră,
adusu-şi-a aminte, că ţărână suntem.
Omul, ca iarba zilele lui,
ca floarea câmpului, aşa va înflori;
Că vânt trece peste dânsa, şi nu va mai fi,
şi nu se va cunoaşte nici locul ei.
Iar mila Domnului din veac şi până în veac,
spre cei ce se tem de Dânsul,
Şi dreptatea Lui spre fiii fiilor, cei ce păzesc legătura Lui,
şi-şi aduc aminte, ca să împlinească poruncile Lui.
Domnul în cer şi-a gătit scaunul
şi împărăţia Lui toate le stăpâneşte.
Binecuvântaţi pe Domnul toţi îngerii Lui, cei tari în virtute,
care împliniţi cuvântul Lui,
ascultând de glasul poruncilor Lui.
Binecuvântaţi pe Domnul, toate puterile Lui,
slujitorii Lui, care faceţi voia Lui.
Binecuvântaţi pe Domnul toate lucrurile Lui,
în tot locul stăpânirii Lui;
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Şi iarăși: În tot locul stăpânirii Lui,
binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Psalmul 142
Doamne, auzi rugăciunea mea,
ascultă cererea mea, întru adevărul Tău,
auzi-mă, întru dreptatea Ta.
Şi să nu intri la judecată cu robul Tău,
căci drept, înaintea Ta, nu se va găsi nimeni dintre cei vii.
Că a prigonit duşmanul sufletul meu,
smerit-a până la pământ viaţa mea.
Aşezatu-m-a întru întuneric, ca pe morţii veacului,
și s-a mâhnit întru mine spiritul meu,
întru mine s-a tulburat inima mea.
Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult,
gânditu-m-am la toate lucrurile Tale,
la faptele mâinilor Tale am cugetat.
Întins-am spre Tine mâinile mele,
sufletul meu, spre Tine, ca un pământ fără de apă.
Degrabă auzi-mă, Doamne,
că a slăbit spiritul meu.
Să nu întorci faţa Ta de către mine,
ca să nu mă aseamăn celor ce se coboară în groapă.
Fă-mă să aud dis-de-dimineaţă mila Ta,
că întru Tine am nădăjduit.
Arată-mi mie, Doamne, calea, pe care voi merge,
că la Tine am ridicat sufletul meu.
Scoate-mă de la duşmanii mei, Doamne,
că la Tine am găsit scăpare.
Învaţă-mă, să fac voia Ta,
că Tu eşti Dumnezeul meu.
Spiritul Tău Cel bun mă va povăţui la pământ drept,
pentru numele Tău, Doamne, îmi vei da viaţă.
Întru dreptatea Ta scoate-vei din necaz, sufletul meu,
şi întru mila Ta vei zdrobi pe duşmanii mei.
Şi vei pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu,
căci robul Tău sunt eu.
Şi iarăşi: Auzi-mă, Doamne, întru dreptatea Ta,
şi să nu intri la judecată cu robul Tău. (De 3 ori.)
Apoi: Spiritul Tău cel bun mă va povăţui la pământ drept.
Mărire…. Și acum….
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.
Rugăciunile Utreniei
Rugăciunea I
Mulţumim Ție, Doamne Dumnezeul nostru, celui ce ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi ai dat în gura noastră cuvânt de laudă, ca să ne închinăm, şi să chemăm numele tău cel sfânt; şi să ne rugăm îndurărilor tale, celor ce pururea le ai pentru viaţa noastră. Şi acum trimite ajutorul tău peste cei ce stau înaintea feţei măririi tale celei sfinte, şi aşteaptă de la tine bogată milă; şi le dă lor, ca slujind ţie totdeauna cu frică şi cu dragoste, să laude bunătatea ta cea negrăită. — Că ţie se cuvine toată mărirea, cinstea, şi închinăciunea, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea II
Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeul nostru, pentru că lumină sunt poruncile tale pe pământ. Înţelepţeşte-ne, să facem întru frica ta dreptate şi sfinţenie; că pe tine te mărim, cel cu adevărat Dumnezeul nostru; pleacă urechea ta, şi ne auzi pe noi; şi pomeneşte, Doamne, pe cei ce împreună cu noi sunt de faţă, şi se roagă, pe toţi pe nume, şi-i mântuieşte cu puterea ta; binecuvântează poporul tău şi sfinţeşte moştenirea ta; pace dăruieşte lumii tale, bisericilor tale, preoţilor, şi tot poporului tău. — Că bine s-a cuvântat, și s-a preamărit preacinstitul, şi de mare-cuviinţă numele tău, al Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea III
Din zori aleargă sufletul nostru la tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile tale; învaţă-ne pe noi, Dumnezeule, dreptatea ta, poruncile tale, şi îndreptările tale; luminează ochii minţii noastre, ca să nu adormim vreodată în păcate spre moarte; risipeşte toată negura de pe inimile noastre; dăruieşte-ne nouă soarele dreptăţii, şi nevătămată păzeşte viaţa noastră, cu pecetea sfântului tău Spirit; îndreptează paşii noştri în calea păcii; dă-ne, să vedem zorile zilei şi ziua întru bucurie, ca să-ţi înălţăm rugăciunile de dimineaţa. — Că a ta este stăpânirea, şi a ta este împărăţia, şi puterea, şi mărirea, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea IV
Stăpâne Dumnezeule, cel ce eşti sfânt şi necuprins, care ai zis să strălucească lumina întru întuneric, cel ce ne-ai odihnit în somnul de noapte, şi ne-ai ridicat spre lauda şi ruga bunătăţii tale, fiind îmblânzit de singură milostivirea ta: primeşte-ne pe noi, cei ce şi acum ne închinăm ţie, şi după putinţă îţi mulţumim; şi ne dăruieşte toate cererile cele spre mântuire; arată-ne pe noi fii ai luminii, şi ai zilei, şi moştenitori ai bunătăţilor tale cele veşnice. Pomeneşte, Doamne, întru mulţimea îndurărilor tale, şi pe tot poporul tău, ce este de faţă, şi se roagă împreună cu noi, şi pe toţi fraţii noştri, care sunt pe uscat, pe mare, şi în tot locul stăpânirii tale, care aşteaptă iubirea ta de oameni; şi tuturor le dăruieşte mila ta cea mare. — Ca mântuiţi fiind cu sufletul şi cu trupul, pururea stăruind cu îndrăzneală, să preamărim numele tău cel minunat şi binecuvântat, al Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea V
Vistierule al bunătăţilor, izvorule ce pururea izvorăşti, Părinte sfinte, făcătorule de minuni, atotputernice şi atotstăpâni-torule, toţi ne închinăm, şi ne rugăm ţie, chemând milele tale şi îndurările tale, spre ajutorul şi paza smereniei noastre. Pomeneşte, Doamne, pe robii tăi, şi primeşte rugăciunile cele de dimineaţa ale noastre ale tuturor, ca o tămâie înaintea ta, şi nu socoti nici pe unul din noi netrebnic; ci pe toţi ne păzeşte cu îndurările tale. Pomeneşte, Doamne, pe cei ce priveghează şi cântă, spre mărirea ta, şi a unuia născut Fiului tău şi Dumnezeului nostru, şi al sfântului tău Spirit. Fii lor ajutor şi păzitor; primeşte rugăciunile lor întru altarul tău cel mai presus de ceruri şi înţelegător. — Că tu eşti Dumnezeul nostru, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VI
Mulţumim ţie, Doamne Dumnezeul mântuirilor noastre, că toate le faci spre facerea de bine a vieţii noastre, ca totdeauna la tine să ne uităm, la Mântuitorul şi Făcătorul de bine al suflete-lor noastre; că ne-ai odihnit pe noi în măsura nopţii ce a trecut, şi ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi ne-ai pus la închinarea cinstitului tău nume. Pentru aceasta ne rugăm ţie, Doamne: dă-ne har, şi putere, ca să ne învrednicim a cânta ţie cu înţelegere, şi a te ruga neîncetat cu frică şi cu cutremur, îngrijindu-ne de a noastră mântuire, cu ajutorul Hristosului tău. Pomeneşte, Doamne, şi pe cei ce strigă către tine noaptea; auzi-i pe dânşii, şi-i miluieşte; şi sfărâmă sub picioarele lor pe duşmanii cei nevăzuţi şi potrivnici luptători. — Că tu eşti împăratul păcii, şi Mântuitorul sufletelor noastre, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor.
Rugăciunea VII
Dumnezeule şi Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, cel ce ne-ai ridicat din aşternuturile noastre, şi împreună ne-ai adunat la ceasul rugăciunii: dă-ne har întru deschiderea gurii noastre, şi primeşte ale noastre mulţumiri cele după putinţă; şi ne învaţă îndreptările tale; pentru că a ne ruga, precum se cuvine, nu ştim, de nu ne vei povăţui tu, Doamne, cu Spiritul tău cel sfânt. Pentru aceasta ne rugăm ţie: orice am greşit până în ceasul de acum, cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, cu voia sau fără de voie, slăbeşte, lasă, iartă. Că de te vei uita la fărădelegi, Doamne, Doamne, cine va putea suferi? Că la tine este mântuirea. Tu singur eşti sfânt, ajutător puternic, păzitor al vieţii noastre, şi întru tine este cântarea noastră pururea. — Fie stăpânirea împărăţiei tale pururea binecuvântată şi preamărită, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea VIII
Doamne Dumnezeul nostru, cel ce ai alungat de la noi trândă-via somnului, şi cu chemare sfântă împreună ne-ai chemat, ca şi noaptea să înălţăm mâinile noastre, şi să te mărturisim pe tine întru judecăţile dreptăţii tale: primeşte rugăciunile noas-tre, cererile, mărturisirile, slujbele cele de noapte; şi ne dăruieşte, Dumnezeule, credinţă ne ruşinată, nădejde tare, dragoste nefă-ţarnică; binecuvântează intrările şi ieşirile, faptele, lucrurile, cu-vintele, gândurile noastre; şi ne dă nouă, să ajungem la înce-puturile zilei, lăudând, cântând, şi binecuvântând bunătatea milei tale celei negrăite. — Că s-a binecuvântat preasfânt numele tău, şi s-a preamărit împărăţia ta, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea IX
Străluceşte în inimile noastre, iubitorule de oameni Stăpâne, lumina cea nestricăcioasă a cunoştinţei dumnezeirii tale, şi deschide ochii minţii noastre spre înţelegerea evanghelicelor tale propovăduiri: pune întru noi şi frica fericitelor tale porunci, ca toate poftele trupului călcându-le, viaţă sufletească să petrecem, toate cele ce sunt spre bunăplăcerea ta gândind şi făcând. — Că tu eşti sfinţirea şi luminarea noastră, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea X
Doamne, Dumnezeul nostru, cel ce prin pocăinţă, iertare ai dăruit oamenilor, şi pildă a cunoaşterii de păcate, şi a mărturisirii, ne-ai arătat pocăinţa proorocului David spre iertare: însuţi, Stăpâne, pe noi cei căzuţi în multe şi mari greşeli, miluieşte-ne după mare mila ta, şi după mulţimea îndurărilor tale curăţeşte fărădelegile noastre. Că ţie ţi-am greşit, Doamne, celui ce ştii şi cele nearătate şi ascunse ale inimilor oamenilor, şi celui ce singur ai putere, de a ierta păcatele; şi inimă curată zi-dind întru noi, şi cu spirit stăpânitor întărindu-ne, şi bucuria mântuirii tale arătându-ne-o, nu ne lepăda de la faţa ta: ci binevoieşte, ca un bun şi iubitor de oameni, până la suflarea noastră cea mai de pe urmă, să-ţi aducem jertfă de dreptate, şi prinos, întru sfintele tale altare.— Cu mila, şi cu îndurările, şi cu iubirea de oameni a unuia-născut Fiului tău, cu care împreună bine eşti cuvântat, cu preasfântul, şi bunul, şi de viaţă făcătorul tău Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea XI
Dumnezeule Dumnezeul nostru, cel ce ai aşezat puteri cuvântătoare şi înţelegătoare cu vrerea ta, pe tine te rugăm, şi ţie ne cucerim: primeşte preamărirea noastră, cea după putinţă, împreună cu a tuturor făpturilor tale, şi ne răsplăteşte cu darurile cele bogate ale bunătăţii tale; că ţie se pleacă tot genunchiul, al celor cereşti, şi al celor pământeşti, şi al celor dedesubt, şi toată suflarea şi făptura laudă mărirea ta cea neajunsă; pentru că singur eşti Dumnezeu adevărat şi mult milostiv. — Că pe tine te laudă toate puterile cereşti, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea XII
Lăudămu-te, cântăm, bine te cuvântăm, şi mulţumim ţie, Dumnezeul părinţilor noştri, că ne-a trecut umbra nopţii, şi ne-ai arătat iarăşi lumina zilei; ci ne rugăm bunătăţii tale: fii milostiv păcatelor noastre, şi primeşte rugăciunea noastră, întru mare mila ta; că la tine scăpăm, la Dumnezeul cel milostiv şi atotputernic. Străluceşte în inimile noastre soarele cel adevărat al dreptăţii tale; luminează mintea noastră, şi simţurile toate le păzeşte, ca umblând ca ziua cu bunăcuviinţă pe calea poruncilor tale, să ajungem la viaţa cea veşnică — pentru că la tine este izvorul vieţii — şi să ne învrednicim a fi întru desfătarea luminii tale celei neapropiate. — Că tu eşti Dumnezeul nostru, şi ţie mărire înălţăm, Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Spirit, acum, şi pururea, și în vecii vecilor. Amin.
Ectenia mare
Preotul: Cu pace Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru pacea de sus și pentru mântuirea sufletelor noastre, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru pacea a toată lumea, pentru bunăstarea sfintelor lui Dumnezeu biserici, și pentru unirea tuturor, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru sfântă biserica aceasta, și pentru cei ce cu credință, cu bună cucernicie, și cu frică de Dumnezeu intră într-însa, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru Sfântul Părinte Papa (N), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N), pentru (Înalt) Preasfințitul (Arhi) Episcopul nostru (N), și pentru cinstita Preoțime, întru Hristos Diaconime, pentru tot Clerul și poporul, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru autoritățile și oștirea țării noastre, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru țara noastră, orașul (sau satul) acesta și pentru toate orașele și satele, și pentru cei ce cu credință locuiesc într-însele, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru bună liniștea aerului, și pentru înmulțirea roadelor pământului, și pentru timpuri de pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru cei ce călătoresc, pentru cei bolnavi, pentru cei ce se ostenesc, și pentru cei robiți, și pentru mântuirea lor, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pentru ca să fim mântuiți de tot necazul, mânia, primejdia și nevoia, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Apără, mântuiește, miluiește, și ne păzește, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Pe preasfânta, Curata, Preabinecuvântata, mărita, Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea, și pururea Fecioară Maria, cu toți Sfinții pomenind-o, pe noi înșine, și unul pe altul, și toată viața noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ție Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că Ție se cuvine toată mărirea, cinstirea, și închinarea, Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit, acum, și pururea, și în vecii vecilor.
Poporul: Amin
Se cântă Dumnezeu este Domnul, cu stihurile, glas 1
Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 1. Mărturisiţi-vă Domnului că este bun, că în veac este mila Lui.
Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 2. Toate neamurile m-au împresurat, şi întru numele Domnului le-am înfrânt.
Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 3. Nu voi muri, ci voi fi viu, şi voi spune lucrurile Domnului.
Dumnezeu este Domnul, şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Stih 4. Piatra, pe care nu au socotit-o ziditorii, aceasta a ajuns cap al unghiului: de la Domnul s-a făcut aceasta, şi este minunată în ochii noştri.
Dumnezeu este Domnul şi s-a arătat nouă; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului.
Apoi:
Troparul Învierii, glas 1
Piatra fiind sigilată de iudei şi ostaşii păzind preacurat trupul Tău, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, dăruind lumii viaţă. Pentru aceasta, puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Mărire învierii Tale, Hristoase; Mărire împărăţiei Tale; Mărire rânduielii Tale, unule iubitorule de oameni. (de două ori)
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Troparul Cuvioasei Maria Egipteanca, glas 8
Întru tine maică cu adevărat s-a mântuit cel după chip, că luând crucea ai urmat lui Hristos, şi lucrând ai învăţat să nu se uite la trup căci este trecător; ci să poarte grijă de suflet, de lucrul cel nemuritor. Pentru aceasta şi cu îngerii împreună se bucură, Cuvioasă Maică Marie, spiritul tău.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
A Născătoarei, A Învierii, glas 8
Cel care pentru noi Te-ai născut din Fecioară şi răstignire ai răbdat, Bunule; Care cu moartea pe moarte ai prădat-o şi Învierea ai arătat ca un Dumnezeu, nu trece cu vederea pe cei care i-ai zidit cu mâna Ta. Arată iubirea Ta de oameni; Milostive; primeşte-o pe Născătoarea de Dumnezeu, ceea ce Te-a născut pe Tine, care se roagă pentru noi; şi mântuieşte, Mântuitorul nostru, pe poporul cel deznădăjduit.
Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că a Ta este stăpânirea și a Ta este împărăția și puterea și mărirea, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Primul rând de Sedelne, glas 1
Mormântul Tău, Mântuitorule, ostaşii străjuindu-l, morţi s-au făcut de strălucirea Îngerului ce s-a arătat, care a vestit femeilor Învierea. Pe Tine Te mărim, Pierzătorul stricăciunii; la Tine cădem, Cel ce ai înviat din mormânt, la Unul Dumnezeul nostru.
Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,
Pe cruce fiind pironit de voie Îndurate, în mormânt fiind pus ca un mort, Dătătorule de viaţă, stăpânirea morţii ai zdrobit cu moartea Ta, Puternice; că de Tine s-au cutremurat portarii iadului; Tu împreună ai înviat pe morţii cei din veac, ca un Iubitor de oameni.
Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.
Maică a lui Dumnezeu pe tine te ştim toți, cei ce cu dragoste alergăm la a ta bunătate, care şi după naştere te-ai arătat fecioară cu adevărat. Pe tine te avem ocrotitoare, noi, păcătoşii; pe tine mântuitoare în ispite te-am câștigat, singura cu totul fără prihană.
Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că bun și iubitor de oameni Dumnezeu ești și Ție mărire înălțăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Al doilea rând de Sedelne, glas 1
Femeile dis-de-dimineață au venit la mormânt şi, vedere îngerească văzând, s-au cutremurat: mormântul a strălucit viaţă, minunea le-a înspăimântat pe ele. Pentru aceasta, mergând, au vestit Ucenicilor Învierea. Iadul l-a prădat Hristos, ca Cel ce este singur tare şi puternic; şi pe cei pieriți i-a ridicat pe toți, frica osândirii dezlegând cu puterea Crucii.
Mărire Tatălui, și Fiului, și Sfântului Spirit,
Pe cruce fiind pironit, Viaţa tuturor, şi între morţi fiind socotit Tu, Domnul, Cel fără de moarte, înviat-ai a treia zi, Mântuitorule, şi ai ridicat pe Adam din stricăciune. Pentru aceasta puterile cerurilor strigau Ţie, Dătătorule de viaţă: Mărire Pătimirilor Tale, Hristoase! Mărire Învierii Tale! Mărire smereniei Tale, unule Iubitorule de oameni!
Și acum, și pururea, și în vecii vecilor. Amin.
Marie, ceea ce eşti cinstit lăcaş al Stăpânului, ridică-ne pe noi, cei căzuţi în prăpastia cumplitei deznădăjduiri și a greşelilor şi a necazurilor, că tu ești mântuire și ajutătoare a păcătoșilor, ocrotitoare tare şi mântuiești pe robii tăi.
Binecuvântările Învierii, glas 5
Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.
Adunarea îngerească s-a mirat, văzându-te pe tine între cei morţi socotit fiind, şi puterea morţii stricând, Mântuitorule, şi împreună cu tine pe Adam ridicându-l, şi din iad pe toţi eliberându-i.
Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.
Pentru ce, din compătimire, miruri cu lacrimi amestecaţi, o, învăţăcele? – grăit-a îngerul, cel ce a strălucit în mormânt, către Purtătoarele de mir; vedeţi voi mormântul, şi cunoaşteţi, că Mântuitorul din mormânt a înviat.
Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.
Foarte de dimineaţă Purtătoarele de mir au alergat la mormântul Tău, tânguindu-se; ci înaintea lor a stat îngerul, şi a zis: Vremea tânguirii a trecut, nu plângeţi, ci spuneţi Apostolilor învierea.
Stih: Binecuvântat ești, Doamne, învaţă-mă îndreptările tale.
Purtătoarele de mir femei, cu miruri venind la mormântul tău, Mântuitorule, au plâns; iar îngerul către dânsele a grăit zicând: Pentru ce socotiţi cu cei morţi pe cel viu? Că a înviat din mormânt, ca un Dumnezeu.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
A Treimii.
Inchinămu-ne Tatălui, şi Fiului acestuia, şi Spiritului celui sfânt: Sfintei Treimi întru o fiinţă, cu Serafimii strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt eşti, Doamne.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
A Născătoarei de Dumnezeu.
Pe Dătătorul de viaţă născându-l, Fecioară, de păcat pe Adam l-ai mântuit, şi bucurie Evei, în locul întristării, ai dăruit; şi pe cei căzuţi din viaţă la aceeaşi i-a îndreptat: cel ce s-a întrupat din tine, Dumnezeu şi om.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, Mărire ție Dumnezeului nostru, mărire ție.
Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că S-a binecuvântat numele Tău și s-a preamărit împărăția Ta, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Ipacoiul glasului 1
Pocăinţa tâlharului raiul a dobândit, iar plângerea femeilor purtătoare de mir bucurie a vestit, că ai înviat Hristoase Dumnezeule, dăruind lumii mare milă.
Antifoanele glasului 1
Antifonul I
Când sunt necăjit, auzi durerile mele, Doamne, către Tine strig.
Pustnicilor, celor ce sunt departe de lumea cea deşartă, neîncetată le este dorirea după Dumnezeu.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sfântului Spirit, cinstire şi mărire împreună se cuvine, ca şi Tatălui şi Fiului; pentru aceasta să cântăm o stăpânire a Treimii.
Antifonul II
La munţii legilor Tale m-ai înălţat; cu fapte bune luminează-mă, Dumnezeule, ca să Te laud pe Tine.
Cu mâna Ta cea dreaptă luându-mă Tu, Cuvântule, fereşte-mă, păzeşte-mă, ca să nu mă ardă focul păcatului.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Prin Sfântul Spirit toată făptura se înnoieşte, întorcându-se la cea dintâi; că întocmai puternic este cu Tatăl şi cu Cuvântul.
Antifonul III
De cei ce mi-au zis mie: să mergem în casa Domnului, veselitu-mi-s-a spiritul şi mi s-a bucurat inima.
În casa lui David va fi frică mare; ca acolo scaunele punându-se, vor fi judecate toate seminţiile şi limbile pământului.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Sfântului Spirit, cinstire, închinare, mărire şi putere se cuvine să-I aducem, ca şi Tatălui şi Fiului; că Unime este Treimea după fire, iar nu după feţe.
Preotul: Înțelepciune! Să luăm aminte.
Prochimenul glasului 1
Acum Mă voi scula, zice Domnul, le voi aduce lor mântuirea și le voi vorbi pe față. (Ps. 11, 5)
Stih: Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, argint lămurit în foc.
Acum Mă voi scula, zice Domnul, le voi aduce lor mântuirea și le voi vorbi pe față. (Ps. 11, 5)
Preotul: Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te, spre noi.
Preotul: Că sfânt eşti Dumnezeul nostru și întru Sfinți Te odihnești și Ție mărire înălțăm, Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Se cântă Toată suflarea… pe glasul 1
Toată suflarea să laude pe Domnul. — Toată suflarea și toată făptura să laude numele Domnului. — Lăudaţi pe Dumnezeu întru Sfinţii lui.
Apoi:
Preotul: Şi pentru ca să ne învrednicim a asculta Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeu să-l rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-te spre noi, (de 3 ori.)
Preotul: Înţelepciune, drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie. Pace tuturor!
Poporul: Şi spiritului tău.
Preotul: Din Sfânta Evanghelie după Sfântul apostol și evanghelist Ioan, citire:
Poporul: Mărire Ţie, Doamne, mărire Ţie.
Preotul: Să luăm aminte.
Evanghelia a IX-a, a Învierii. Evanghelia după Ioan (20, 19-31)
În ziua cea dintâi a săptămânii, fiind seară şi uşile fiind încuiate, acolo unde erau adunaţi discipolii de frica iudeilor, a venit Isus şi a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă! Şi, zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii văzându-L pe Domnul. Atunci Isus le-a zis iarăşi: Pace vouă! Precum M-a trimis pe Mine Tatăl, vă trimit şi Eu pe voi. Şi, spunând acestea, a suflat asupra lor şi le-a zis: Luaţi Spirit Sfânt! Cărora veţi ierta păcatele, le vor fi iertate, şi cărora le veţi tine, ținute vor fi. Însă Toma, unul din cei doisprezece, cel numit Geamănul, nu era cu ei când a venit Isus. Deci i-au spus lui ceilalţi discipoli: Am văzut pe Domnul! Dar el le-a zis: Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. Şi, după opt zile, discipolii Lui erau iarăşi înăuntru, şi Toma era împreună cu ei. Şi a venit Isus, uşile fiind încuiate, şi a stat în mijlocul lor şi a zis: Pace vouă! Apoi a zis lui Toma: Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele, şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea, şi nu fi necredincios, ci credincios! A răspuns Toma şi I-a zis: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Isus i-a zis: Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! Isus a făcut înaintea discipolilor Săi şi alte multe minuni, care nu sunt scrise în cartea aceasta. Iar acestea s-au scris ca să credeţi că Isus este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, şi, crezând, viaţă să aveţi în numele Lui.
Poporul: Mărire Ţie, Doamne, mărire Ţie.
Învierea lui Hristos văzând, să ne închinăm sfântului Domn, lui Isus unuia celui fără de păcat. Crucii tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă învierea ta o lăudăm şi o preamărim. Că tu eşti Dumnezeul nostru: afară de tine pe altul nu ştim, numele tău numim. Veniţi toţi credincioşii, să ne închinăm sfintei Învierii lui Hristos; că iată a venit, prin Cruce, bucurie în toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea lui: că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a stricat.
Psalmul 50
Miluiește-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta,
și după mulțimea îndurărilor Tale, șterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea
și de păcatul meu curățește-mă.
Că fărădelegea mea eu o cunosc
și păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ție unuia am greșit
și ce este rău înaintea Ta am făcut,
Ca să te arăți drept întru cuvintele Tale
și biruitor să ieși când te vor judeca.
Că iată întru fărădelegi am fost conceput
și în păcate m-a născut maica mea.
Că iată adevărul ai iubit;
cele nearătate și cele ascunse ale înțelepciunii Tale, le-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți;
spăla-mă-vei și mai mult decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie și veselie;
bucura-se-vor oasele mele cele umilite.
Întoarce fața Ta de la păcatele mele
și toate fărădelegile mele șterge-le.
Inimă curată zidește intru mine, Dumnezeule
și Spirit drept înnoiește întru cele dinlăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la fața Ta
și Spiritul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi iarăși bucuria mântuirii Tale
și cu Spirit stăpânitor mă întărește.
Învăța-voi pe cei fără de lege căile Tale
și cei păcătoși la Tine se vor întoarce.
Mântuiește-mă de sângiuri, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele;
bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide
și gura mea va vesti lauda Ta.
Că de ai fi voit jertfă, ți-aș fi adus;
arderile de tot nu le vei binevoi.
Jertfa lui Dumnezeu: spirit umilit;
inima înfrântă și smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Bine fă, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului,
și să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci bineplăcute-Ți vor fi jertfa dreptății,
prinosul și arderile de tot;
atunci vor aduce pe altarul Tău viței.
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,
Glas 8
Uşile pocăinţei deschide-mi mie, Dătătorule de viaţă! Că aleargă spiritul meu la Biserica Ta cea sfântă, purtând lăcaş al trupului cu totul întinat; ci, ca un îndurat, curăţeşte-mă cu mila milostivirii Tale.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
În calea mântuirii îndreptează-mă, de Dumnezeu Născătoare, căci cu păcate grozave mi-am întinat sufletul, şi cu lenevire viaţa mea toată am cheltuit-o. Ci, cu rugăciunile tale, mântuiește-mă de toată necurăţia.
Stih, glas 6
Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila ta, şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegile noastre.
Stihiră, glas 6
La mulţimea faptelor mele celor rele cugetând eu, păcătosul, mă cutremur de înfricoşătoarea zi a Judecăţii; ci, îndrăznind la mila milostivirii Tale, ca David strig Ţie: Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta!
Preotul: Mântuieşte, Dumnezeule, poporul tău şi binecuvântează moştenirea ta; cercetează lumea ta cu milă şi cu îndurări; înalţă puterea creştinilor dreptcredincioşi; şi trimite peste noi milele tale cele bogate: pentru rugăciunile Preacuratei Doamnei noastre, Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei şi de viaţă făcătoarei Cruci; cu mijlocirile cinstitelor cereşti Puteri ale celor fără de trupuri, ale cinstitului mărit profet Înaintemergător şi Botezător Ioan; ale sfinţilor măriţi şi întru tot lăudaţi Apostoli; ale celor dintru sfinţi Părinţii noştri şi ai lumii mari Dascăli şi Ierarhi Vasile cel Mare, Grigore Teologul, şi Ioan Gură-de-aur; şi ale celui dintru sfinţi părintelui nostru Nicolae Arhiepiscopul de la Mira Liciei, făcătorul de minuni, ale celui dintru sfinţi părintelui nostru Nichita al Remesianei, apostolul românilor; ale sfinţilor măriţi şi bine învingători Martiri ale preacuvioşilor şi de Dumnezeu purtători Părinţilor noştri; ale sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti părinţi Ioachim și Ana, ale Cuvioasei Maria Egipteanca a cărei pomenire o facem și ale tuturor Sfinţilor, rugămu-te, mult milostive Doamne, auzi-ne pe noi păcătoşii, care ne rugăm ţie, şi te îndură spre noi.
Poporul: Doamne, îndură-te spre noi — (de 12 ori.)
Preotul, cu glas înalt:
Cu mila, şi cu îndurările, şi cu iubirea de oameni a unuia născut Fiului tău, cu care împreună bine eşti cuvântat, cu preasfântul, şi bunul, şi de viaţă făcătorul tău Spirit, acum şi pururea, şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
CANOANELE
Canonul Învierii glasului 1, din Octoih
Canonul Născătoarei de Dumnezeu, din Octoih
Canonul Bogatului nemilostiv și al săracului Lazăr
Canonul Cuvioasei Maria Egipteanca
Catavasiile Născătoarei de Dumnezeu
Canonul Învierii
Cântarea I, glas 1
Irmos:
Dreapta Ta cea purtătoare de biruință, cu dumnezeiască cuviinţă, întru tărie s-a preamărit. Că aceasta, Nemuritorule, ca o puternică a toate, pe potrivnici a zdrobit, făcând israelitenilor cale nouă prin adânc.
Cel ce, cu mâinile cele preacurate, m-ai făcut la început din ţărână, cu lucrare dumnezeiască, mâinile Ţi-ai întins pe Cruce, chemând din pământ iarăşi trupul meu cel stricat, pe care l-ai luat din Fecioară.
Moarte ai răbdat pentru mine şi sufletul Ţi-ai dat morţii, Cel ce, cu insuflare dumnezeiască, suflet înlăuntru mi-ai pus. Dar, dezlegându-mă din legăturile cele veşnice şi împreună cu Iona înviindu-mă, cu nestricăciune m-ai preamărit.
Al Născătoarei
Bucură-te, izvorul Darului! Bucură-te, scară şi uşă cerească! Bucură-te, sfeşnic şi amforă de aur şi munte netăiat, care ai născut lumii pe Hristos, Dătătorul de viaţă.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Ce cântare vrednică îţi va aduce ţie neputinţa noastră? Decât numai pe cea de bucurie, precum ne-a învăţat pe noi în chip tainic Gabriel: Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Maică nenuntită.
Pururea Fecioarei şi Maicii împăratului Puterilor celor de sus, din inimă preacurată, credincioşii să-i strigăm: Bucură-te, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, Maică nenuntită.
Canonul Bogatului nemilostiv și al săracului Lazăr
Lăsatu-m-ai în bogăţia plăcerilor, veselindu-mă în toate zilele cu desfătarea bogatului. Dar Te rog pe Tine, Mântuitorule, scapă-mă de foc ca pe Lazăr.
Îmbrăcatu-m-am, Mântuitorule, cu desfătările, ca cel ce se îmbracă cu vison şi cu haină aurită; dar să nu mă trimiţi pe mine în foc, ca pe acela.
Se veselea bogatul de demult cu bogăţia şi cu desfătarea în viaţa cea stricăcioasă; pentru aceasta a fost osândit la chinuri, iar Lazăr cel sărac s-a răcorit.
Cetele îngereşti şi omeneşti te laudă neîncetat, Maică, ce nu ştii de mire; că ai ţinut pe Făcătorul ca prunc în braţele tale.
Canonul Cuvioasei Maria Egipteanca
Trimite-mi lumină mie, celui ce prăznuiesc cu dragoste pomenirea ta, cea purtătoare de lumină şi dumnezeiască, Cuvioasă, ceea ce stai înaintea lui Hristos, Lumina cea neapropiată, mântuindu-mă din toate ispitele vieţii.
Cel ce ai venit cu trupul la egipteni, Cel necuprins şi mai înainte de veci, Te-a arătat din Egipt stea cu totul luminoasă Domnul, Cel ce ştie toate mai înainte de facerea lor.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Neştiind dumnezeieştile porunci, cinstită, ai întinat chipul cel dumnezeiesc; dar prin dumnezeiasca purtare de grijă, iarăşi l-ai curăţit îndumnezeindu-te, Cuvioasă, prin faptele tale cele de sfinţire.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
O, milostivirea Ta cea multă, Dumnezeul meu, şi bunătatea Ta cea nespusă! Cum ai asemănat cu îngerii pe păcătoasa de mai înainte, ca pe o curată şi fără prihană? Prin rugăciunile Maicii Tale.
Cântarea I a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Spirit, şi cuvânt voi răspunde împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind, şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Canonul Învierii
Cântarea III, glas 1
Irmos:
Cel ce singur ştii neputinţa fiinţei omeneşti şi, prin milostivire, ai îmbrăcat chipul ei, încinge-mă cu putere de sus ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită a măririi Tale celei preacurate, Iubitorule de oameni.
Dumnezeul meu fiind, Bunule, pe mine cel căzut m-ai mântuit; şi a Te coborî la mine ai binevoit, înălţându-mă prin răstignire, ca să strig Ţie: Sfânt este Domnul măririi, Cel fără asemănare întru bunătate.
Viaţă ipostatică fiind, Hristoase, şi întru mine, cel stricat, ca un Dumnezeu milostiv îmbrăcându-Te, în ţărâna morţii coborându-Te. Stăpâne, ai sfărâmat stricăciunea şi, a treia zi înviind, pe morţi întru nestricăciune i-ai îmbrăcat.
Al Născătoarei
Pe Dumnezeu în pântece zămislind, Fecioară, prin Spiritul cel Preasfânt, ai rămas nevătămată. Că rugul care ardea şi nu se mistuia pe tine te-a vestit mai înainte lămurit lui Moise legiuitorul, pe ceea ce ai primit pe Focul cel neacoperit.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Nor uşor, cu adevărat, Fecioară, te numim pe tine, urmând cuvintelor proroceşti, că a venit Domnul la tine, să zdrobească pe idolii cei făcuţi de mână ai înşelăciunii egiptene şi să lumineze pe cei ce se închinau acelora.
Pe tine ceata Prorocilor izvor cu adevărat pecetluit şi uşă încuiată te-a numit, scriindu-ne nouă, în chip luminat, semnele fecioriei tale, Prealăudată, pe care ai păzit-o şi după naştere.
Canonul Bogatului nemilostiv și al săracului Lazăr
Precum ai mântuit, Hristoase, pe Lazăr, din văpaie, aşa să mă izbăveşti şi pe mine, nevrednicul robul Tău, din focul gheenei.
Bogat sunt, Doamne, în patimi şi în plăceri; dar sărac ca Lazăr din cauza lipsei virtuţilor, ci mă mântuieşte!
În porfiră şi cu vison se îmbracă bogatul, adică cu plăcerile şi cu păcatele; pentru aceasta arde în flăcări.
Dă-ne nouă ajutor cu rugăciunile tale, Preacurată, alungând năvălirile primejdiilor celor cumplite.
Canonul Cuvioasei Maria Egipteanca
Către porţile pierzării apropiindu-te prin faptele cele necuvioase, ţi-a deschis ţie porţile pocăinţei preacinstită, Cel ce a sfărâmat mai înainte cu puterea Dumnezeirii porţile iadului, fiind El însuşi poarta vieţii.
Pe ceea ce se făcuse mai înainte armă păcatului ai arătat-o, prin închinarea armei dumnezeieştii Cruci, atotbiruitoare a tuturor armelor şi vicleniilor diavolilor, îndelung-Răbdătorule Îndurate.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Cel ce Şi-a vărsat sângele mai înainte pentru mântuirea tuturor, cu baia lacrimilor te-a făcut curată pe tine, cea bolnavă de lepra cumplită a stricăciunii faptei celei rele; Cel ce a dat cu adevărat fiinţă tuturor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Mai presus de tot cuvântul este minunea ce s-a făcut întru tine, Fecioară, căci Cuvântul Tatălui întru tine dumnezeieşte S-a sălăşluit; dând numai cu cuvântul, tuturor celor ce păcătuiesc, dezlegarea greşelilor.
Cântarea a III-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce ești izvor viu şi îndestulat, care s-au unit ceată sufletească, întăreşte-i și, întru dumnezeiască mărirea ta, cununilor preamăririi învrednicește-i.
Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că Tu ești Dumnezeul nostru și Ție mărire înălțăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Sedealna Triodului, glas 8
Toate săltările trupului înfrânându-ţi cu ostenelile sihăstreşti, ţi-ai arătat vitează înţelepciunea sufletului tău, că poftind să vezi Crucea Domnului, te-ai răstignit singură pe tine lumii, tu cea vrednică de cântare. Drept aceea şi spre râvna vieţii îngereşti cu dragoste te-ai îndemnat singură, preafericită; roagă-te lui Hristos Dumnezeu, să dăruiască bogată iertare de greşeli, celor ce cinstesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
A Născătoarei, glas 8
Pe ceea ce este uşă cerească şi chivot, munte cu totul sfânt, nor strălucit, să o lăudăm; scară cerească, rai cuvântător, mântuirea Evei şi vistierie mare a toată lumea; că în aceasta s-a lucrat mântuirea lumii şi iertarea greşelilor celor de demult. Pentru aceasta, strigăm către dânsa: Roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli celor ce se închină cu credinţă preasfintei naşterii tale.
Canonul Învierii
Cântarea IV, glas 1
Irmos:
Ca pe un munte umbrit cu darul cel dumnezeiesc privindu-te Avacum, cu ochii cei de mai înainte văzători, a profețit pe Sfântul lui Israel, Care avea să Se nască din tine spre mântuirea şi înnoirea noastră.
Cine este Mântuitorul acesta, Care vine din Edom, purtând cunună de spini, cu haină într-o sită, pe lemn fiind spânzurat? Sfântul lui Israel este Acesta, spre mântuirea şi înnoirea noastră.
Vedeţi, voi cei nesupuşi, şi vă ruşinaţi, că Cel pe Care voi, prin întunecarea minţii, L-aţi cerut de la Pilat ca să-L răstigniţi pe cruce, ca pe un făcător de rele, Acela, dezlegând puterea morţii, cu cuviinţă dumnezeiască a înviat din mormânt.
Al Născătoarei
Pom al vieţii te ştim pe tine, Fecioară, că n-a răsărit din tine rodul mâncării aducător de moarte oamenilor, ci dulceaţa vieţii celei veşnice, spre mântuirea noastră, a celor ce te lăudăm pe tine.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Auzi, cerule, minuni şi ascultă, pământule, că fiica lui Adam cel din ţărână şi căzut s-a făcut Născătoare a lui Dumnezeu şi Făcătorului ei, spre mântuirea şi înnoirea noastră.
Lăudăm taina ta cea mare şi înfricoşătoare, că, tăinuită fiind căpeteniilor cetelor celor mai presus de lume, Cel ce este de-a pururea S-a coborât la tine, Prealăudată, ca ploaia cea peste lână, spre mântuirea şi înnoirea noastră.
Canonul Bogatului nemilostiv și al săracului Lazăr
Se dezmierda bogatul cu mâncarea şi cu îmbrăcămintea, veselindu-se; iar Lazăr dorea să se sature din firimiturile mesei acestuia.
Câinii lingeau bubele lui Lazăr săracul, făcându-se mai milostivi decât mintea bogatului către sărac.
Înaintea porţii bogatului era aruncat demult Lazăr, Mântuitorule, chinuindu-se sub biciuirile sărăciei; pentru aceasta acum se măreşte.
Roagă, Preacurată, pe Cel ce L-ai născut, să scoată din robia vrăjmaşului pe cei ce te laudă; că tu singură eşti ocrotitoarea noastră.
Canonul Cuvioasei Maria Egipteanca
Ca un ziditor al firii omeneşti, ca un izvor al milei şi ca o bogăţie a îndurării, Te-ai milostivit, Iubitorule de oameni, spre cea care a năzuit la Tine, şi ai răpit-o de la fiara cea pierzătoare.
Sârguindu-te să vezi Crucea, te-ai luminat, Marie, cu lumina Crucii Celui ce a pătimit pe Cruce, răstignindu-te lumii, cu voia dumnezeiască, ca o vrednică de minuni.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Ceea ce era mai înainte pricină a răutăţilor multora, pentru pofta cea rea, ca soarele strălucind Cuvioasa, s-a arătat călăuzitoare celor ce păcătuiesc.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Întrecut-ai şi mintea cerească, cerule cel înţelegător al Împăratului tuturor, că peste legile firii ai născut, Preacurată, pe Dătătorul de Lege şi Făcătorul tuturor.
Cântarea a IV-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Sfatul cel neînțeles şi dumnezeiesc, al întrupării Tale celei de sus, celei din Fecioară, Prorocul Avacum avându-l socotindu-l, a strigat: Mărire puterii Tale, Doamne!
Canonul Învierii
Cântarea V, glas 1
Irmos:
Cel ce ai luminat cu strălucirea venirii Tale, Hristoase, şi ai umplut de bucurie cu Crucea Ta marginile lumii, luminează, cu lumina cunoştinţei Tale celei dumnezeieşti, inimile celor ce Te laudă cu dreaptă credinţă.
Pe Păstorul cel mare al oilor şi Domnul, iudeii pe lemnul Crucii L-au omorât. Dar El, ca pe nişte oi, pe cei morţi în iad îngropaţi, de stăpânia morţii i-a mântuit.
Cu Crucea Ta, Mântuitorul meu, binevestind pacea şi propovăduind celor robiţi iertarea, pe cel ce stăpânea l-ai ruşinat, Hristoase, arătându-l gol şi sărac prin scularea Ta cea dumnezeiască.
Al Născătoarei
Nu trece cu vederea cererile celor ce se roagă cu credinţă ceea ce eşti cu totul lăudată, ci primeşte-le şi du-le Fiului tău, Preacurată, lui Dumnezeu, singurul Făcător de bine, că pe tine te-am câştigat ocrotitoare.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Puterile cerurilor se veselesc văzându-te pe tine, iar adunările oamenilor se bucură cu dânsele, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, că s-au unit prin naşterea ta pe care, după vrednicie, o mărim.
Să se pună în mişcare toate limbile şi cugetele omeneşti, spre lauda cu adevărat a frumuseţii omeneşti; că Fecioara stă de faţă în chip luminat, mărind pe cei ce cântă cu credinţă minunile ei.
Canonul Bogatului nemilostiv și al săracului Lazăr
Dacă a văzut bogatul pe Lazăr în sânurile lui Avraam, în lumină şi în mărire bucurându-se, a strigat: Părinte Avraame, miluieşte-mă pe mine, cel ce sunt osândit în foc şi cumplit mă arde limba.
Avraam a zis bogatului: Te-ai dezmierdat, veselindu-te cu bogăţia în viaţă; pentru aceasta aici eşti pedepsit aflându-te în focul cel de veci; iar Lazăr cel sărac se bucură în veselia cea neîncetată.
Bogat m-am făcut cu înşelăciunea vieţii, cheltuindu-mi toată viaţa întru pofte ca şi bogatul, Iubitorule de oameni; dar mă rog îndurărilor Tale, să mă izbăvesc de foc precum s-a mântuit Lazăr.
Dobândind îndrăznire de maică faţă de Fiul tău, Preacurată, nu trece cu vederea purtarea de grijă cea pentru noi cei de un neam, rugămu-ne; că pe tine singură te avem, noi creştinii, rugătoare binevoitoare, către Stăpânul.
Canonul Cuvioasei Maria Egipteanca
Moise s-a mărit oarecând în Sinai, tainic privind el, lăudatul, spatele lui Dumnezeu, însemnând taină neînţeleasă, năstrapa, vasul cu mană; iar acum, Maria, cu osârdie căzând la preacurata icoană, a luat viaţă îngerească.
Dorind să vadă bunăcuviinţa casei Tale, precum zice psalmistul, cea care a întinat locaşul Tău s-a făcut locaş înţelegător al măririi Tale. Prin rugăciunile cele înţelegătoare, ale celei ce nu ştie de bărbat, care a fost locaş al sălăşluirii Tale, Hristoase, fă-mă şi pe mine locaş Spiritului celui atotfăcător.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Ceea ce a prins pe mulţi cu undiţa trupului, cu ochii, şi pentru scurtă plăcere i-a făcut mâncare diavolului, a fost pescuită cu tot adevărul de dumnezeiescul har al cinstitei Cruci, făcându-se ea preadulce mâncare a lui Hristos.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Cunoscătoare fiind ceata profeţilor, a tainei celei din tine, Preacurată, în multe chipuri mai înainte a grăit de tine cu dumnezeieşti cuvinte de taină; iar acum, căzând Maria la preacurata icoană a năstrapei care a ţinut mana, s-a făcut chezăşuire la toţi păcătoşii către Dumnezeu.
Cântarea a V-a a Catavasiilor Buneivestiri, glas 4
Spăimântatu-s-au toate de dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară nenuntită, ai avut în pântece pe Dumnezeu cel peste toate şi ai născut pe Fiul Cel fără de ani, Cel ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă.
Canonul Învierii
Cântarea VI, glas 1
Irmos:
Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel mai de jos, şi nu este mântuitor; socotiţi am fost ca nişte oi de junghiere. Mântuieşte pe poporul Tău, Dumnezeul nostru, că Tu eşti celor neputincioşi tărie şi îndreptare.
Prin căderea celui întâi zidit, Doamne, cumplit ne-am rănit; dar ne-am vindecat cu rana Ta, cu care Te-ai rănit pentru noi, Hristoase; că Tu eşti celor neputincioşi tărie şi îndreptare.
Din iad ne-ai scos pe noi, Doamne, supunând pe chitul cel mâncător, Preaputernice, cu puterea Ta nimicind puterea lui: că Tu eşti viaţa şi lumina şi învierea.
Al Născătoarei
Se bucură întru tine, Fecioară preacurată, strămoşii neamului, că prin tine au dobândit din nou raiul pe care îl pierduseră prin neascultare; că tu curată eşti şi mai înainte de naştere, şi după naştere.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
În faţa naşterii tale stau ca nişte robi cetele cereşti, minunându-se pe drept cuvânt de naşterea ta cea fără de sămânţă, pururea Fecioară; că tu eşti curată şi mai înainte de naştere, şi după naştere.
Întrupatu-S-a din tine, Preacurată, Cuvântul cel mai înainte fără de trup, Care pe toate le-a făcut cu voia; Cel ce pe oştile celor fără de trup le-a adus din nefiinţă, ca un atotputernic.
Canonul Bogatului nemilostiv și al săracului Lazăr
Bogatul s-a osândit pe sine la văpaia focului, prin viaţa cea de plăceri; iar Lazăr cel sărac, alegându-şi sărăcia în viaţa de aici, s-a învrednicit de bucuria cea nesfârşită.
În sânurile lui Avraam, Lazăr s-a învrednicit desfătându-se, Hristoase, de viaţa cea veşnică; iar bogatul s-a osândit, să se pedepsească în foc şi cu trupul şi cu sufletul.
Bogatul s-a osândit la foc pentru Lazăr; iar pe mine păcătosul Te rog să nu mă osândeşti, Doamne, Iubitorule de oameni; ci mă învredniceşte ca pe Lazăr, de lumina Ta.
Să ne izbăvim de greşelile cele cumplite, prin rugăciunile tale, curată Născătoare de Dumnezeu, şi să dobândim, Preasfântă, strălucirea cea dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu, Celui ce S-a întrupat din tine.
Canonul Cuvioasei Maria Egipteanca
Se bucură, Marie, oştile îngereşti, văzând întru tine, preacuvioasă, viaţă întocmai cu a lor şi strigă: Mărire Domnului!
Se înfricoşează adunările întunecaţilor diavoli de tăria ta cea răbdătoare; că femeie fiind, fără haine şi singură, în chip minunat i-ai ruşinat.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Strălucit-ai ca soarele, prealăudată Marie, şi toată pustia ai luminat-o cu luminile tale; pentru aceasta, luminează-mă şi pe mine cu lumina ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Fiind luminaţi îngerii cu mărirea Celui născut al tău, Fecioară, au strigat: Pace nouă tuturor şi pe pământ oamenilor bunăvoire.
Cântarea a VI-a a Catavasiilor Buneivestiri, glas 4
Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din mâini, mărind pe Dumnezeu, Cel ce S-a născut dintr-însa.
Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că Tu eşti împăratul păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie mărire înălţăm: Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Condacul Cuvioasei Maria Egipteanca, glas 3
Ceea ce mai înainte erai plină de tot felul de întinări, te-ai arătat aleasă lui Hristos, prin pocăinţă urmând vieţii îngereşti, iar cu arma Crucii calci în picioare pe diavoli. Pentru aceasta, te-ai arătat mireasă a Împărăţiei cerului, Marie prealăudată.
Icos
Pe tine, mieluşeaua şi fiica lui Hristos, astăzi cu cântări te lăudăm, Marie pururi vrednică de cântare, care te-ai arătat crescând între egipteni, şi din toată rătăcirea lor ai scăpat; şi te-ai adus aleasă şi onorată copilă Bisericii, prin post şi prin rugăciune, nevo-indu-te mai presus de măsura firii omeneşti. De aceea te-ai înălţat la Hristos, prin viaţă şi prin fapte. Pentru aceasta te-ai arătat mireasă împărăţiei cerurilor, Cuvioasă Marie, mult lăudată.
Sinaxar
În această zi, în Duminica a cincea a Postului Mare, se face amintirea Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca.
Pentru rugăciunile ei, Dumnezeule, îndură-Te de noi şi ne mântuieşte. Amin.
Canonul Învierii
Cântarea VII, glas 1
Irmos:
Cuptor spiritual te gândim noi credincioşii, Născătoare de Dumnezeu; că precum Cel Preaînalt a mântuit pe cei trei tineri, aşa şi pe mine, omul întreg, în pântecele tău m-a înnoit Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat şi preamărit.
Înfricoşatu-s-a pământul, soarele a pălit şi lumina s-a întunecat; ruptu-s-a catapeteasma cea dumnezeiască a templului şi pietrele s-au despicat, că pe Cruce a fost răstignit Cel drept, Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat şi preamărit.
Tu, fiind ca unul fără de ajutor şi rănit între cei morţi, de voie, după firea noastră, Cel ce eşti preaînălţat, pe toţi i-ai eliberat şi, cu mână puternică, împreună i-ai înviat, Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat şi preamărit.
Al Născătoarei
Bucură-te, izvorul apei de viaţă veşnică, Bucură-te, rai al desfătării. Bucură-te, zidul celor credincioşi, bucură-te, ceea ce eşti neispitită de nuntă. Bucură-te, bucuria a toată lumea, prin care ne-a răsărit nouă Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat şi preamărit.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Pe tine, de Dumnezeu Născătoare, Iacob, prin prorocie, scară te-a văzut mai dinainte; că, prin tine, Cel preaînălţat S-a arătat pe pământ şi cu oamenii împreună a vieţuit, precum a binevoit Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat şi preamărit.
Bucură-te, Curată, că din tine a ieşit Păstorul cel preaînălţat, Care cu adevărat a îmbrăcat pielea lui Adam, pe mine, omul întreg, pentru milostivirea cea nemăsurată: Dumnezeul părinţilor, Cel lăudat şi preamărit.
Canonul Bogatului nemilostiv și al săracului Lazăr
Precum a fost de demult Iov în răni, cu viermi şi în gunoi, aşa a şezut şi Lazăr înaintea porţii bogatului, strigând: Dumnezeul părinţilor noştri binecuvântat eşti!
Aruncat înaintea porţii nemilostivului bogat, Lazăr de demult dorea firimituri de la masa lui, şi nimeni nu-i da; dar, în locul acelora, a aflat sânul lui Avraam.
Izbăveşte-mă de partea nemilostivului bogat, Te rog, Hristoase al meu, şi rânduindu-mă împreună cu Lazăr cel sărac, mă învredniceşte a striga Ţie cu mulţumire: Dumnezeul părinţilor noştri binecuvântat eşti!
Întrupându-Te din pântece fecioresc, Te-ai arătat spre mântuirea noastră; pentru aceasta ştiind pe Maica Ta Născătoare de Dumnezeu, strigăm Ţie cu mulţumire: Dumnezeul părinţilor noştri binecuvântat eşti!
Canonul Cuvioasei Maria Egipteanca
Mai-marele între părinţi înţeleptul Zosima, înconjurând pustia, s-a învrednicit a vedea pe cuvioasa şi a strigat: binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Pentru ce ai venit, părinte, să vezi o femeie înstrăinată de toată virtutea cea lucrătoare? a strigat către bătrânul, Cuvioasa, şi a cântat: binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Omorându-ţi, fericită, săltările patimilor tale, te odihneşti acum în limanul nepătimirii, strigând: binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Zămislit-ai în chip negrăit, rămânând fecioară, Preacurată, şi ai născut lumii mântuirea, pe Hristos Dumnezeul nostru. Pentru aceasta, toţi credincioşii pe tine cu cântări te mărim.
Cântarea a VII-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Înţelepţii de Dumnezeu, făpturii nu s-au închinat, ci numai Făcătorului; ci groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau, cântând: Prealăudate Doamne și Dumnezeul părinţilor noștri bine eşti cuvântat.
Canonul Învierii
Cântarea VIII, glas 1
Irmos:
În cuptor tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, cu podoaba dreptei credinţe, mai curat decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cel ce cu voia toate le faci şi le prefaci, Care ai schimbat umbra morţii în viaţa de veci, cu patima Ta, Cuvinte al lui Dumnezeu, pe Tine neîncetat toate lucrurile ca pe Domnul Te lăudăm şi Te preaînălţăm întru toţi vecii.
Tu ai adus prăpăd şi suferinţă în porţile şi în temniţele iadului, Hristoase, înviind din mormânt a treia zi. Pe Tine neîncetat toate lucrurile ca pe Domnul Te laudă şi Te preaînalţă întru toţi vecii.
Al Născătoarei
Pe ceea ce fără de sămânţă şi mai presus de fire a născut, din fulgerul cel dumnezeiesc, pe Hristos mărgăritarul cel de mult preţ, să o lăudăm, grăind: Binecuvântaţi lucrurile Domnului pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Pe cămara cea luminată, din care a ieşit ca un mire Hristos, Stăpânul tuturor, să o lăudăm toţi strigând: Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Bucură-te, scaunul cel preamărit al lui Dumnezeu! Bucură-te, zidul credincioşilor, prin care celor din întuneric lumină a răsărit Hristos, celor ce te fericesc şi strigă: Toate lucrurile Domnului pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Canonul Bogatului nemilostiv și al săracului Lazăr
Cu veşmânt roşu, cu vison şi cu porfiră se îmbrăca odinioară, strălucit, bogatul cel ticălos; iar Lazăr cel sărac zăcea cumplit la poarta lui, poftind să se sature din firimiturile ce cădeau de la masă, şi nimeni nu i le da; pentru aceasta împărățeşte acum întru mărire împreună cu Hristos.
La poarta bogatului zăcea Lazăr, cu trupul putred de răni, şi poftea să se sature de firimituri, şi nimeni nu i le da; iar câinii miloşi îi lingeau bubele lui şi rănile. Pentru aceasta, s-a învrednicit în Rai de desfătare.
Îmbogăţitu-m-am şi eu, mult-Milostive, cu plăceri, întru desfătarea vieţii acesteia, ca şi bogatul de demult, care se îmbrăca în toate zilele în porfiră; şi însumi eu mă osândesc mult-Milostive, prin desfătările şi înşelăciunile mele în desfătarea acestei vieţi. Pentru aceasta, Hristoase, mă rog Ţie, să mă mântuiești de focul cel veşnic întru toţi vecii.
Pe Dumnezeirea cea întreit-luminătoare, Care face să strălucească o rază unică dintr-o fire în trei ipostasuri, pe Tatăl cel fără început, pe Cuvântul cel de o fire cu Tatăl şi pe Spiritul cel de o fiinţă, Care împreună împărăţeşte, tineri, binecuvântaţi-L, preoţi, lăudaţi-L, popoare, preaînălţaţi-L întru toţi vecii.
Canonul Cuvioasei Maria Egipteanca
Cel ce cercetezi adâncurile inimii, şi cunoşti ale noastre mai înainte de naştere, Mântuitorule, ai răpit din viaţa cea silnică pe ceea ce a alergat la iubirea Ta de oameni, Mântuitorule, care strigă neîncetat: Preoţi binecuvântaţi, popoare preaînălţaţi pe Hristos în veci!
O, cât de cinstită este schimbarea mutării tale spre cele mai bune, Cuvioasă! O, dragoste dumnezeiască a ta, care ai urât plăcerile trupeşti! O, credinţă fierbinte şi dumnezeiască, prealăudată Marie! Pe care cu credinţă o lăudăm şi o înălţăm întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Spiritul Sfânt, Dumnezeu
Aflat-ai răsplata durerilor şi schimb pentru ostenelile tale, cinstită Marie, prin care ai înfrânt pe vrăjmaşul cel ucigaş; iar acum strigi împreună cu îngerii cântare fără tăcere, lăudând şi preaînălţând pe Hristos în veci.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pe mine tot m-a refăcut pentru bunătate, în pântecele tău, Preacurată, nestricând osebirile amândorur firilor, ca un Stăpân al tuturor vecilor. Pentru aceasta, pe tine, ca pe o pricinuitoare a mântuirii noastre, cu cântări te lăudăm întru toţi vecii.
Cântarea a VIII a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului cântându-I şi preaînălţăndu-L întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum, fiind împlinită, pe toată lumea ridică să cânte: Pe Domnul, lucrurile, lăudați-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Preotul: Pe Născătoarea de Dumnezeu şi Maica luminii în cântări cinstind-o, să o mărim!
Stih 1: Mărește, sufletul meu pe Domnul şi s-a bucurat spiritul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih 2: Că a căutat spre smerenia servei Sale, că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih 3: Că mi-a făcut mie lucruri mari Cel puternic, și sfânt este numele Lui şi mila Lui în neam și în neam, spre cei ce se tem de El.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih 4: Făcut-a tărie cu braţul Său Domnul, risipit-a pe cei mândri în cugetul inimii lor.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih 5: Coborât-a pe cei puternici de pe scaune şi a înălţat pe cei smeriţi, pe cei flămânzi i-a umplut de bunătăţi şi pe cei bogaţi i-a scos afară cu mâinile goale.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Stih 6: Primit-a pe Israel, robul Său, că și-a adus aminte de îndurare, precum a grăit către părinţii noştri, lui Avraam şi seminţiei lui până în veac.
Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Canonul Învierii
Cântarea IX, glas 1
Irmos:
Închipuirea naşterii tale celei curate a arătat-o rugul cel ce ardea cu foc, dar nu se mistuia. Şi acum te rugăm să stingi văpaia ispitelor cea năpustită asupra noastră, ca neîncetat să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu.
O! Cum adunarea cea fără de lege urzind cele rele, pe tâlharul cel ucigaş şi vinovat l-a socotit drept, iar pe Cel drept pe lemn L-a osândit, pe Domnul măririi, pe Care, după vrednicie, Îl mărim.
Mântuitorule, Mielule cel fără prihană, Care ai ridicat păcatul lumii, pe Tine, Cel ce ai înviat a treia zi, Te mărim împreună cu Tatăl şi cu Dumnezeiescul Tău Spirit. Şi, ca pe Domnul măririi lăudându-Te, Te mărim.
Al Născătoarei
Mântuieşte, Doamne, pe poporul Tău pe care l-ai câştigat cu scump sângele Tău, tărie credincioşilor dăruind asupra diavolului şi dând pace Bisericilor Tale, Iubitorule de oameni, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu.
Canonul Născătoarei de Dumnezeu
Din rădăcina dumnezeiescului Părinte David ai odrăslit, Fecioară, potrivit prorociei. Dar şi pe David tu l-ai mărit cu adevărat, ca una care ai născut pe Domnul măririi, Cel mai înainte prorocit, pe Care după vrednicie îl mărim.
Toată măsura laudelor este covârşită de mărimea măririi tale, Preacurată! Ci, o, Stăpână, primeşte cu milostivire cântarea ce se aduce ţie din dragoste, de robii tăi cei nevrednici, Născătoare de Dumnezeu.
Canonul Bogatului nemilostiv și al săracului Lazăr
Fă-mă, Te rog, Hristoase, sărac ca pe Lazăr, alungând poftele plăcerilor mele, ca un Dumnezeu din fire; dar în virtuţi fă-mă bogat, ca prin credinţă, cu cântări să Te măresc.
Bogat şi nemilostiv fiind, m-am uitat cu nepăsare în credinţă la mintea mea, lepădat fiind cumplit înaintea porţilor poruncilor Tale, Iubitorule de oameni; dar ca un îndurat şi iubitor de milă, ridică-mă ca oarecând pe Lazăr, prietenul Tău cel mort de patru zile.
Toţi am învăţat pilda Stăpânului; deci toţi credincioşii să urâm nemilostivirea bogatului, ca să scăpăm de pedeapsă şi să săltăm pururea în sânurile lui Avraam.
Pe tine, care ai ţinut în braţe pe Dumnezeu cel nevăzut, Care este lăudat în cer de toată făptura şi prin tine ne dăruieşte nouă pururea mântuire, cu credinţă te mărim.
Canonul Cuvioasei Maria Egipteanca
Lesne ai răbdat maică, osteneala pustiei, îndreptându-te cu puterea cea tare a lui Hristos, căci gândurile cele întinate ce-ţi veneau le-ai stins, cinstită, cu izvoarele dumnezeieştilor lacrimi, ceea ce eşti culmea sihaştrilor, lauda cuvioşilor.
Cu raze prealuminoase te-a luminat pe tine Fecioara şi Preacurata, ceea ce singură a născut pe Hristos lumina, făcându-te înfricoşătoare vrăjmaşilor pe tine, cinstită. Şi tuturor arătându-te, Marie, a fi podoaba pustnicilor, întărirea cuvioşilor.
Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit,
Părăsind înţelepţeşte toate cele pământeşti, te-ai arătat sălăşluire cinstită a Spiritului; deci roagă pe singurul mântuitor Hristos să scape de răutăţile lumeşti pe cei ce săvârşesc cu credinţă dumnezeiască pomenirea ta.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Scăpând de legile fireşti, Fecioară, ai născut curată mai presus de fire, Prunc tânăr pe pământ, pe Cel ce este dătător de lege şi Vechi de zile, cerule înţelegător al Făcătorului tuturor. Pentru aceasta, cu credinţă şi cu dragoste pe tine te fericim.
Cântarea a IX-a a Catavasiilor Născătoarei de Dumnezeu, glas 4
Tot neamul pământesc să salte, cu spiritul fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, lăudând mărita sărbătoare a Maicii lui Dumnezeu, şi să strige: Bucură-te, preafericită Născătoare de Dumnezeu, curată, pururea Fecioară!
Preotul: Iară şi iară, cu pace, Domnului să ne rugăm.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Apără, mântuieşte, miluieşte şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu harul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Pe preasfânta, curata, preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu-Născătoarea şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine şi unul pe altul şi toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că pe Tine Te laudă toate Puterile cereşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Sfânt este Domnul Dumnezeul nostru. (De 2 ori.)— Înălţaţi pe Domnul Dumnezeul nostru, şi vă închinaţi aşternutului picioarelor lui: că sfânt este Domnul.
Luminătoarea a IX-a. A Învierii
Uşile fiind încuiate, Stăpâne, dacă ai intrat, pe Apostoli de Spirit preasfânt i-ai umplut, în chip de pace sufla peste ei; cărora a lega şi a dezlega păcatele le-ai zis; şi după opt zile, coasta şi mâinile tale lui Toma le-ai arătat: cu care strigăm: Domn, şi Dumnezeu tu eşti.
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,
Luminătoarea Triodului
Pildă de pocăinţă avându-te pe tine, Preacuvioasă Marie, roagă pe Hristos să ne dăruiască nouă aceasta în vremea postului; ca, în credinţă şi în dragoste, să te lăudăm pe tine cu cântări.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
A Născătoarei, din Triod
Ceea ce eşti îndulcirea îngerilor, bucuria celor apăsaţi, ocrotitoare creştinilor, Fecioară, Maica Domnului, ajută-mă şi mă mântuiește de chinurile cele veşnice.
La Stihoavnă
(Stihirile laudelor)
Stihirile Laudelor Învierii, glas 1, din Octoih
Toată suflarea să laude pe Domnul! Lăudaţi pe Domnul din ceruri, lăudaţi pe El întru cele înalte; Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule. (Psalm 148, 1)
Lăudaţi pe El toţi îngerii Lui, Lăudaţi pe El toate puterile Lui; Ţie se cuvine cântare, Dumnezeule. (Psalmul 148, 2)
Ca să facă între ei judecată cea scrisă; mărirea aceasta este dată tuturor cuvioșilor lui. (Psalm 149, 9)
Lăudăm, Hristoase, Patima Ta cea mântuitoare şi mărim Învierea Ta.
Lăudaţi pe Domnul întru Sfinţii Lui, lăudaţi-L pe El întru tăria puterii Lui. (Psalmul 150, 1)
Cel ce răstignire ai răbdat şi moartea ai stricat şi ai înviat din morţi, împacă viaţa noastră, Doamne, ca un singur atotputernic.
Lăudaţi-L pe El întru puterile Lui, lăudaţi-L pe El după mulţimea măririi Lui. (Psalm 150, 2)
Cel ce iadul ai prădat şi pe om l-ai înviat cu Învierea Ta, Hristoase, învredniceşte-ne pe noi cu inimă curată să Te lăudăm şi să Te mărim.
Lăudaţi-L pe El în glas de trâmbiţă, lăudaţi-L pe El în psaltire şi în alăută. (Psalm 150, 3)
Coborârea Ta cea cu dumnezeiască cuviinţă mărind-o, Te lăudăm pe Tine, Hristoase. Născutu-Te-ai din Fecioară, şi nedespărţit ai fost de Tatăl; pătimit-ai ca un om, şi de voie ai răbdat răstignire; înviat-ai din mormânt, ca dintr-o cămară ieşind, ca să mântuieşti lumea. Doamne, mărire Ţie!
Lăudaţi-L pe El în timpane şi în horă, lăudaţi-L pe El în strune şi în organe. (Psalm 150, 4)
Când te-ai pironit pe lemnul crucii, atunci s-a omorât stăpânirea vrăjmașului, făptura s-a clătinat de frica Ta, și iadul s-a părdat cu puterea Ta. Pe morți din morminte i-ai înviat și tâlharului raiul i-ai deschis, Hristoase Dumnezeul nostru, mărire Ție.
Lăudaţi-L pe El în chimvale bine-răsunătoare; lăudaţi-L pe El în chimvale de strigare. Toată suflarea să laude pe Domnul. (Psalm 150, 5-6)
Tânguindu-se cinstitele femei, cu grăbire au ajuns la mormântul Tău, dar găsind mormântul deschis și aflând de la Înger aceea nouă și nemaiauzită minune, au vestit apostolilor că a înviat Domnul, dăruind lumii mare milă.
Scoală-Te, Doamne, Dumnezeul meu, înalță-se mâna Ta, nu uita pe săracii până Tăi până la sfârșit.
Rănilor celor dumnezeiești ale patimilor Tale și stăpâneștii jertfe celei din Sion, care s-a făcut la sfârșitul veacurilor, cu dumnezeiască arătare, ne închinăm, Hristoase Dumnezeule, că pe cei ce dormeau în întuneric i-ai luminat, Soarele dreptății, ducându-i la strălucirea cea neînserată, Doamne, mărire Ție.
Lăudate-voi Doamne, cu toată inima mea, spune-voi toate minunile Tale.
Iubitorilor de tulburare, farisei și cărturari, ascultați: Unde sunt cei ce veniseră la Pilat? Să spună ostașii care străjuiau, unde sunt pecețile mormântului? Unde s-a mutat Cel îngropat? Unde s-a vândut Cel nevândut? Cum s-a furat vistieria? Pentru ce clevetiți scularea Mântuitorului, călcătorilor de lege, iudei? Înviat-a Cel liber între morți și a dăruit lumii mare milă.
Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit,
A Triodului, glas 1
Nu este împărăţia lui Dumnezeu mâncare şi băutură, ci dreptate şi nevoinţă cu sfinţenie. Pentru aceasta, nici bogaţii nu vor intra în ea, ci numai cei care depun averile lor în mâinile săracilor. Acestea le învaţă şi David prorocul, zicând: Bărbat drept este cel ce miluieşte în toate zilele, cel ce se desfătează în Domnul, umblă în lumina Lui şi care nu se va poticni. Acestea toate s-au scris spre înţelepţirea noastră; ca, postind, să facem bunătate, şi aşa să ne dea nouă Domnul cele cereşti în locul celor pământeşti.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
A Născătoarei
Preabinecuvântată eşti, Născătoare de Dumnezeu Fecioară: că prin cel ce s-a întrupat din tine, iadul s-a robit, Adam s-a chemat, blestemul s-a pierdut, Eva s-a eliberat, moartea s-a omorât, şi noi am înviat. Pentru aceasta, cântând strigăm: Bine eşti cuvântat, Hristoase Dumnezeul nostru, cel ce bine ai voit aşa, mărire ţie.
Preotul: Mărire ţie, celui ce ne-ai arătat nouă lumina!
Doxologia mare
Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu, şi pe pământ pace, între oameni bună voire.
Lăudămu-Te, bine Te cuvântăm, ne închinăm Ție,
Te mărim pe Tine: Îţi mulţumim Ție, pentru mare mărirea Ta.
Doamne Împărate, Dumnezeule ceresc, Părinte atotţinătorule: Doamne Fiule unule născut, Isuse Hristoase, şi Spirite Sfinte.
Doamne Dumnezeule, Mieluşelul lui Dumnezeu, Fiul Părintelui, Cel ce ridici păcatul lumii, miluieşte-ne pe noi, Cel ce ridici păcatele lumii.
Primeşte rugăciunea noastră, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui,
şi te îndură spre noi.
Că Tu eşti unul Sfânt, Tu eşti unul Domn Isus Hristos:
întru mărirea lui Dumnezeu Tatăl. Amin.
În toate zilele bine Te voi cuvânta,
şi voi lăuda numele Tău în veac, şi în veacul veacului,
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta,
fără de păcat a ne păzi.
Bine eşti cuvântat, Doamne, Dumnezeul Părinţilor noştri,
şi lăudat şi preamărit este numele Tău în veci. Amin.
Fie, Doamne, mila Ta spre noi,
precum am nădăjduit şi noi întru Tine.
Bine eşti cuvântat, Doamne:
învaţă-mă îndreptările Tale. De 3 ori.
Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam şi în neam. Eu am zis: Doamne, miluieşte-mă, vindecă sufletul meu, că am greşit Ție.
Doamne, la Tine am scăpat, învaţă-mă, să fac voia Ta,
că Tu eşti Dumnezeul meu.
Că la Tine este izvorul vieţii,
întru lumina Ta vom vedea lumină.
Tinde mila Ta, celor ce Te cunosc pe Tine.
Sfinte Dumnezeule… De 3 ori, cu 3 închinăciuni.
Mărire… Şi acum… Sfinte fără de moarte, îndură-Te spre noi.
Troparul Învierii, glas 4
Astăzi mântuirea a toată lumea s-a făcut; să cântăm celui ce a înviat din mormânt, şi începătorului vieţii noastre, că stricând cu moartea pe moarte, biruinţă ne-a dat nouă şi mare milă.
Apoi, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare
Dacă după doxologia mare nu se intră în Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, atunci urmează ecteniile și Apolisul (dezlegarea deplină).
Preotul: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta, rugămu-ne Ţie, auzi-ne şi ne miluieşte.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Încă ne rugăm pentru Sfântul Părinte Papa (N.), pentru Preafericitul Părinte Arhiepiscop (N.), pentru (Înalt) Preasfinţit (Arhi) Episcopul nostru (N.) şi pentru toţi fraţii noştri cei întru Hristos.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Încă ne rugăm pentru autorităţile şi oştirea ţării, pentru pacea, sănătatea şi mântuirea lor.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Încă ne rugăm pentru fericiţii şi pururea pomeniţii ctitori ai sfintei Bisericii acesteia.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Încă ne rugăm pentru mila, viaţa, pacea, sănătatea, mântuirea, cercetarea, ştergerea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu, fraţii sfintei Bisericii acesteia.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi
Preotul: Încă ne rugăm pentru cei ce aduc daruri şi fac bine în sfânta şi preacinstita biserica aceasta, pentru cei ce trudesc, pentru cei ce cântă şi pentru poporul ce este de faţă şi aşteaptă de la Tine mare şi multă milă.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul: Încă ne rugăm pentru toți fraţii noştri și pentru toți dreptcredincioșii creștini.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Preotul, cu glas înalt:
Că milostiv şi iubitor de oameni Dumnezeu eşti, şi Ţie mărire Îţi înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin.
Preotul: Să plinim rugăciunile noastre cele de dimineață, Domnului.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Apără, mântuieşte, miluieşte, şi ne păzeşte, Dumnezeule, cu darul Tău.
Poporul: Doamne, îndură-Te spre noi.
Ziua toată desăvârşit sfântă, cu pace şi fără de păcate, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Înger de pace, credincios îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Milă şi iertare de păcatele şi de greşelile noastre, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Cele bune şi de folos sufletelor noastre, şi pace lumii, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Cealaltă vreme a vieţii noastre în pace, şi întru pocăinţă a o săvârşi, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Sfârşit creştinesc vieţii noastre, fără pătimire, neînfruntat, cu pace, şi răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos, de la Domnul să cerem.
Poporul: Dă-ne, Doamne.
Pe preasfânta, curata, Preabinecuvântata, mărita Doamna noastră de Dumnezeu Născătoarea, şi pururea Fecioara Maria, cu toţi sfinţii pomenind-o, pe noi înşine, şi unul pe altul, şi toată viaţa noastră, lui Hristos Dumnezeu să o dăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Preotul, cu glas înalt:
Că Dumnezeul milei şi al îndurărilor şi al iubirii de oameni eşti şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin
Preotul: Pace tuturor.
Poporul: Şi spiritului tău.
Preotul: Capetele noastre Domnului să le plecăm.
Poporul: Ţie, Doamne.
Rugăciunea plecării capetelor
Doamne Sfinte, Care întru cele de sus locuieşti şi spre cei smeriţi priveşti şi, cu ochiul Tău cel a toate văzător, priveşti peste toată făptura, Ţie am plecat cerbicea sufletului şi trupului nostru şi ne rugăm Ţie, Sfinte al sfinţilor: Întinde mâna Ta cea nevăzută, din sfântul Tău locaş, şi ne binecuvintează pe toţi; şi orice am greşit, cu voie sau fără de voie, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă, dăruindu-ne bunătăţile Tale cele din lume şi cele mai presus de lume.
Preotul, cu glas înalt:
Că Ție ți se cuvine a ne milui şi a ne mântui pe noi, Dumnezeul nostru, şi Ţie mărire înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Spirit, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Poporul: Amin
Apolisul
(Dezlegarea deplină)
Preotul: Înţelepciune.
Poporul: Binecuvântează, Părinte.
Preotul: Cel ce este binecuvântat, Hristos, Dumnezeul nostru, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor.
Poporul: Amin. Întăreşte, Dumnezeule, sfânta şi dreapta credinţă a cucernicilor şi dreptcredincioşilor creştini, împreună cu sfântă biserica aceasta, în vecii vecilor.
Preotul: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Poporul: Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Preotul: Mărire Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, nădejdea noastră, mărire Ție.
Poporul: Mărire Tatălui și Fiului și Sfântului Spirit și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Doamne, îndură-Te spre noi, de 3 ori. — Părinte, binecuvântează.
Preotul: Cel ce a înviat din morți, Hristos, Adevăratul nostru Dumnezeu, pentru rugăciunile preacuratei Maicii Sale, ale sfinților, drepților și dumnezeieștilor Părinți Ioachim și Ana, ale Cuvioasei Maria Egipteanca a cărei pomenire o facem și ale tuturor Sfinților, să ne miluiască și să ne mântuiască pe noi, fiind bun și iubitor de oameni.
Poporul: Amin
Preotul: Pentru rugăciunile sfinților Părinților noștri, Doamne Isuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi.
Poporul: Amin.

