Miercuri, 5 februarie 2014, în jurul orei 8.00, la 88 ani de viaţă şi 37 de ani de preoţie, a fost chemat la Domnul Pr. Ioan Vranău din loc. Maieru, "un preot evlavios, mereu cu rugăciunea pe buze, cu o devoţiune aparte la Preacurata Fecioară Maria prin rugăciunea Rozariului" – cum l-a caracterizat pr. Nicolae Jarda, Protopop de Rodna, la ultimul bun-rămas.

Funeraliile au avut loc vineri, 7 februarie, în loc. Maieru. La biserica parohială a fost celebrată Sfânta Liturghie Arhierească pentru sufletul celui trecut la Domnul, urmată de Slujba de înmormântare. În acest moment de bun-rămas, Părintelui Ioan i-a fost decernată post mortem, de către Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin, Distincţia Pontificală "Pentru Biserică şi Pontif" – Pro Ecclesia et Pontifice, ca semn de recunoaştere a meritelor deosebite pe care le-a avut, ca păstor de suflete şi vrednic slujitor al lui Hristos. De la biserică, Episcopul eparhial, preoţii veniţi în număr mare, persoane consacrate, familia îndoliată şi mulţimea credincioşilor care l-au cunoscut, pe care i-a însoţit cu rugăciunea şi cu purtarea de grijă ca părinte iubitor, l-au condus pe Pr. Ioan pe ultimul drum pământesc, în procesiune spre cimitir, unde a rămas în aşteptarea Învierii.

În panegiricul rostit, PS Florentin a reamintit cuvântul Mântuitorului "Eu sunt uşa: de va intra cineva prin Mine, se va mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla" (Io 10,9), cu încurajarea plină de speranţă, că, deşi Pr. Ioan Vranău a trecut la cele veşnice deschizând uşa casei, "în acel moment el a deschis poarta spre cer: Nu este un punct final ci pragul trecut spre un nou început!" El "a dorit să răspundă prompt ultimei chemări, Isus Hristos îl aştepta dincolo de uşă". Preasfinţia Sa şi-a amintit de Pr. Ioan, pe când acesta mergea în Parohia Recele şi pentru a ajunge acolo, "trecea Rodna pe bicicletă şi pe jos, un drum «de trei Rozarii» (cum obişnuia să spună Pr. Ioan), pentru a celebra Sf. Liturghie, într-o casă, pentru doar 5-10 credincioşi" – un adevărat exemplu de slujire preoţească.

Privind, din acest moment final, istoria pelerinajului pământesc a Pr. Ioan, Ierarhul de Cluj-Gherla l-a numit cu apelativul de "Apostol al lui Hristos, o vocaţie împlinită de fiu, soţ, tată, bunic, dar şi de educator, învăţător, administrator al Sfintelor Taine, conducător al poporului încredinţat spre mântuire. A învăţat prin cuvânt, dar şi prin faptă, prin modelul de viaţă creştină şi preoţească oferit în familie, în Biserică, în societate." Preasfinţia Sa a rostit proverbul latin Disce mori vivens, moriens ut vivere possis – "Învaţă să mori câtă vreme eşti în viaţă, pentru ca murind să poţi dobândi viaţa", care se potriveşte exemplului vieţii Pr. Ioan, fiindcă el a trăit cu gândul la cer, căutând în fiecare clipă să se pună în slujba lui Dumnezeu şi a aproapelui, murind tot mai mult pentru lume, pentru ca, în ceasul rânduit, să intre în Viaţa veşnică unde luminează lumina feţei lui Hristos.

Pr. Nicolae Jarda, Protopop de Rodna, a ridicat la rândul său, nu fără emoţie, un colţ al vălului timpului ce acoperă viaţa Pr. Ioan, spunând: "L-am cunoscut ca fiind un preot care transmitea credinţa şi prin expresia feţei. Ţinea cu multă evlavie cultul Preasfintei Inimi a lui Isus. Astăzi, când îl conducem pe ultimul drum este prima zi de vineri din lună, consacrată Preasfintei Inimi a Lui Isus, un semn că rugăciunile i-au fost ascultate. Exemplul de trăire a credinţei şi rugăciunile Sfinţiei sale au influenţat în mare măsură pe cei doi fii, Vasile şi Pavel pentru a îmbrăţişa preoţia. Îi plăcea să se numească pe sine, în rugăciunile sale în faţa Domnului, ‘cel mai smerit şi nevrednic slujitor’ – această expresie o auzeam atunci când concelebram la Sf. Liturghie."

"Pr. Vranău Ioan a ştiut să se mulţumească cu puţin, dar a dăruit mult prin spiritualitatea sa mariană. Autoritatea sa era manifestată prin slujire. Cred că testamentul pe care ni-l lasă nouă, preoţilor din protopopiat, este exemplul preoţiei mariane. De mai multe ori s-a întâmplat ca atunci când noi, preoţii din protopopiat, eram împreună la anumite servicii religioase, persoane din exterior să spună despre «părintele bătrân», adică despre pr. Vranău, că are o înfăţişare «decupată din icoană». Avea un adevărat simţ al sacrului şi a trăi în harul sfinţitor nu era doar o deviză pentru el ca preot, dar cu ochii credinţei ştia să strecoare această realitate divină şi în sufletele celor care veneau la el să se spovedească. Această frumuseţe a sufletului curat se citea pe faţa sa."

"L-am cunoscut mai bine atunci când slujea ca preot la Sângeorz-Băi. Venea de la Maieru cu bicicleta sau pe jos, pe ploaie sau frig, sau ninsoare, cu multă disponibilitate sufletească. Din familie a moştenit dragostea de carte şi studiu, dar nu i-a fost ruşine să ţină în mână coasa sau grebla şi să lucreze în agricultură. Dacă în perioada de clandestinitate a preoţiei sale nu a putut să-i slujească pe oameni cum şi-a dorit, după ce s-a dat libertatea Bisericii a compensat slujirea preoţească, fiind un adevărat misionar în zona Protopopiatului Rodna, în localităţile Rodna, Maieru, Sângeorz-Băi, Ilva Mare – Recele, Poiana Ilvei şi alte localităţi (…). Plecarea pr. Vranău Ioan din viaţa aceasta vremelnică la viaţa veşnică să fie pentru noi, toţi, un moment de întărire în credinţă."

SCURTĂ BIOGRAFIE:

Pr. Ioan Vranău s-a născut în anul 1926, în localitatea Maieru, din părinţii Vasile şi Ştefania, fiind 6 fraţi la casa părintească. Primele 6 clase le-a urmat în localitatea Maieru, apoi 5 clase la Liceul "Traian" din Turnu Severin şi 3 ani la Colegiul "George Coşbuc" din Năsăud. Anul 1948 l-a găsit student la Academia Teologică din Cluj. În perioada de ilegalitate a Bisericii Greco-Catolice a intrat în învăţământ. Timp de 42 de ani a educat mai multe generaţii de elevi ca învăţător, profesor suplinitor de limba română, matematică şi fizică. În paralel, a fost, pentru mai bine de 15 ani, director al Căminului Cultural din Maieru.

Sub îndrumarea părinţilor ieromonahi A. Prunduş, D. Sabin şi I. Sabău şi-a completat studiile teologice şi în 29 ianuarie 1977 a fost hirotonit preot, de către Episcopul de Maramureş, PS Ioan Dragomir, mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste. Ca preot, apostolatul l-a făcut pe jos, cu bicicleta, cu trenul, cu autoturisme de ocazie, în localităţile Maieru, Rodna, Sîngeorz-Băi, Ilva Mare, Recele, Poiana Ilvei şi altele. Ca învăţător şi preot, a dus o viaţă modestă; căsătorit cu Letiţia au avut 8 copii (trei au decedat), dintre care doi sunt preoţi. A fost deplin convins că mâna lui Dumnezeu l-a condus şi ocrotit în toată viaţa sa. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească cu drepţii şi sfinţii!

DIRMM