Omagiu adus Doinei Cornea în bisericile greco-catolice

publicat la 5 mai 2018 în Ştiri

OMAGIU IN MEMORIAM PRIN GLAS DE CLOPOT ÎN BISERICILE GRECO-CATOLICE ŞI PROGRAMUL COMPLET AL ÎNMORMÂNTĂRII
SERVEI LUI DUMNEZEU DOINA CORNEA

  • Trupul neînsufleţit al servei lui Dumnezeu Doina Cornea va fi expus duminică, 6 mai 2018, în aula „Cardinal Iuliu Hossu” a Catedralei greco-catolice în construcţie (Piaţa Cipariu).
  • Clopotele bisericilor de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla vor răsuna zilnic, timp de trei zile, la prânz, în memoria curajoasei disidente şi fiice a Bisericii Greco-Catolice.

Împreună cu toţi românii iubitori de dreptate, libertate şi adevăr, Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla aduce un smerit omagiu la trecerea la Domnul a servei lui Dumnezeu Doina Cornea, care a apărat prin viaţa sa valori eterne izvorâte din Dumnezeu, şi a învins puternicul regim comunist prin afirmarea acestor valori, urmând inspiraţia divină, precum David în lupta cu Goliat.

În semn de recunoștință și în chip de rugăciune, pentru ceea ce cunoscuta disidentă a însemnat pentru poporul nostru, pentru Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică și pentru renașterea democrației în România, din dispoziţia Preasfinţiei Sale Florentin, Episcop eparhial, în toate bisericile greco-catolice de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla vor fi trase clopotele, zilnic la orele 12.00, în zilele de 5,6 și 7 mai 2018.

Totodată, transmitem informarea primită la redacţie din partea fiului doamnei Doina Cornea, cu detalii despre programul complet al înmormântării:

Comunicat

Pentru toţi cei care au iubit-o pe Doina Cornea şi doresc să se despartă de ea, programul ceremoniilor de înmormântare este:

Duminică, 6 mai, între orele 15.00 – 21.00 va fi expusă în Aula Iuliu Hossu a Catedralei Greco-Catolice a Martirilor şi Mărturisitorilor Credinţei din Piaţa Cipariu, Cluj.

Luni, 7 mai, între orele 9.00 – 14.30 va fi expusă în Foaierul Colegiului Academic din Cluj (Casa Universitarilor), la ora 12,30 urmând să înceapă slujba religioasă. La ora 14.30 va porni cortegiul funerar spre Cimitirul Central unde va avea loc înhumarea la ora 15.00. (Leontin H. Iuhas).

Reamintim, de asemenea, mesajul In memoriam al Episcopiei de Cluj-Gherla:

Biserica Greco-Catolică, prin Episcopia de Cluj-Gherla, deplânge moartea unei fiice de-a sale dragi, Doina Cornea, dar aduce deopotrivă mulțumire și laudă lui Dumnezeu pentru darul vieții și credinței sale, pentru generozitatea, tenacitatea și curajul cu care și-a pus numeroșii talanți încredințați ei de Domnul în slujba adevărului, a Bisericii, a țării și a semenilor, nu de puține ori așezându-le pe acestea în balanță cu propria-i viață și libertate. Nimic din ce e făcut pentru Dumnezeu nu se pierde și cele întreprinse de ea de-a lungul vieții L-au avut întotdeauna pe Dumnezeu ca referință, susținere și întărire.

Biserica Mamă nu uită și aduce omagiu fiicei care s-a implicat personal și decisiv pentru a obține, în momentele tulburi și tensionate din decembrie 1989, abrogarea decretului abuziv care scotea în afara legii Biserica Greco-Catolică în 1948.

Instrument de denunțare a abuzurilor, neadevărurilor și a conivenței cu răul, glas de trezire a conștiințelor și răsunător de speranță în vremurile fără lumină și libertate, Doina Cornea este dovada că Providența poate face mult când omul Îi lasă lui Dumnezeu loc, iar acum ne bucurăm pentru locul pe care negreșit i l-a rezervat slujitoarei Sale bune și credincioase, intrată în bucuria Domnului său.

Biroul de presă
al Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *