"Reîntoarcerea" Cardinalului Iuliu Hossu la sediul său episcopal din Cluj

publicat la 1 aprilie 2019 în Ştiri

În perioada 7-8 martie 2019 a avut loc la Cimitirul Bellu catolic din București deshumarea osemintelor Slujitorului lui Dumnezeu, Arhiereu Iuliu Hossu. Operațiunile de deshumare, recunoaștere canonică, expertize și analize medico-antropologice au fost efectuate cu respectarea normelor legilor civile și canonice în vigoare, în prezența membrilor Tribunalului ad casum, a unor experți în arheologie și antropologie, a câtorva membri ai familiei Hossu din București, a unor ierarhi și clerici din București și Cluj, precum și a personalului tehnic auxiliar și a unor credincioși.

S-a început în data de 7 martie, la ora 10.30, cu un parastas în memoria ilustrului Arhiereu, celebrat de către cei trei Episcopi prezenți: PS Mihai Frățilă, Episcop greco-catolic de București; PS Florentin Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla; și PS Cornel Damian, Episcop auxiliar al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București. A urmat cuvântul Promotorului dreptății, al Notarului tribunalului, al membrilor familiei și jurământul de confidențialitate. În continuare s-a trecut la înlăturarea plăcii care bloca accesul în cavoul subteran. După spargerea betonului armat și înlăturarea plăcii laterale de piatră, s-au găsit osemintele slujitorului lui Dumnezeu, Arhiereu Iuliu Hossu, așezate într-un sac de plastic, împreună cu câteva obiecte de vestimentație personală cu care fusese înhumat.

În jurul orei 13, osemintele au fost transportate la parohia Sf. Tereza, unde, în câteva săli de la subsolul clădirii, au început expertizele și măsurătorile experților. Operațiunile fiind foarte complexe, au continuat în aceleași săli și în ziua de 8 martie, de la ora 9.45. S-au identificat, analizat, inventariat și fotografiat toate părțile osoase și apoi s-a efectuat o recompunere a scheletului. La încheierea analizelor (ora 13.40), s-au comunicat întregii asistențe primele rezultate ale expertizelor prin care se adeverește că acele oseminte și rămășițe pământești sunt ale Slujitorului lui Dumnezeu, Arhiereu Iuliu Hossu. Apoi osemintele au fost așezate în două cutii, care au fost închise și sigilate. Una dintre acestea, la cererea familiei, a fost reînhumată în același cavou, cu un parastas în memoria ilustrului Arhiereu. Cealaltă cutie sigilată, cu aprobările de rigoare, a fost transportată la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla.

După ce, prin voia Domnului, l-a condus pe ilustrul Arhiereu Iuliu Hossu pe drumul reîntoarcerii la sediul său episcopal din Cluj, PS Florentin a declarat: "Mulțumim mai întâi Bunului Dumnezeu, apoi mulțumim mijlocirii Preasfintei Fecioare Maria, Sfântului Iosif și Sfântului Ioan Paul al II-lea pentru buna desfășurare a acestui moment deosebit. Mulțumim tuturor forurilor eclesiastice și civile care ne-au acordat sprijinul și aprobările necesare pentru a putea desfășura în bune condiții aceste acțiuni. Astfel, putem afirma că unul dintre visele primului Cardinal al neamului nostru s-a împlinit: s-a întors acasă la ai săi, la domiciliul său, la ‘Catedrala scumpă’ sufletului său, dar… fără a se despărți de ai săi."

"Așteptând cu bucurie momentul celebrativ al beatificării Episcopilor noștri morți în faimă de martir în timpul regimului comunist, de către Sfântul Părinte Papa Francisc, rugăm pe Bunul și Atotputernicul Dumnezeu să binecuvânteze cu harurile Sale pe toți aceia care prin rugăciunile lor, prin acordul lor și sprijinul nemijlocit au ajutat buna desfășurare a acestui moment ce va rămâne înscris în istoria familiei Hossu, a Bisericii Catolice și a neamului nostru".

Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla
Biroul de Presă

O biografie detaliată a Cardinalului

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *