În ziua de 14 octombrie 2008 – o nouă filă din calendarul Sinodului – a XIII-a Congregaţie Generală a început cu rugăciunea Orei a III-a, în acordul de cântec gregorian, în prezenţa Sfântului Părinte, după care a urmat o meditaţie foarte frumoasă. Episcopul Mons. Francis Deniau din Franţa, plecând de la versete din psalmi, ne-a condus până la Misterul Crucii şi apoi spre viaţa noastră, pentru a vedea modul în care actualizăm acest mister în trăirea noastră.

După momentul prezenţei în aulă – au fost prezenţi 241 de sinodali – au urmat intervenţiile în plen. S-a vorbit despre problema tineretului – în urma unui sondaj, doar 13% dintre adolescenţi între 14 şi 19 ani consideră că a crede în Dumnezeu presupune şi citirea Bibliei. Pentru majoritatea dintre ei, Biblia este cam pe locul 11 ca şi importanţă. De aceea, este nevoie de o acţiune conjugată a adulţilor care să fie martori credibili, educatori dar şi prieteni, în aşa fel încât Sfânta Scriptură să devină un dar pe care să-l poată accepta tinerii.

O altă problemă discutată a fost cea referitoare la situaţia din Irak – o alocuţiune mult aplaudată a fost a Beatitudinii Sale Cardinalul Emmanuel III Delly, din Irak, Asia, care a vorbit despre durerea unui Episcop ce trebuie să-şi vadă cetăţenii suferind şi murind, şi care trebuie să atragă atenţia responsabililor societăţii ca să urmeze calea păcii şi a împăcării, a siguranţei sociale. În multe locuri din lume viaţa este un adevărat calvar, lipsesc nevoile elementare ale civilizaţiei, electricitate, apă, benzină, comunicările sunt foarte dificile, sunt drumuri închise, spitale cu personal redus, populaţie înfricoşată de teama de a fi sechestraţi sau răpiţi, există bombe, kamikaze cu centuri explosive. În acest context dificil, oamenii trebuie să trăiască Cuvântul lui Dumnezeu, să-L mărturisească, chiar şi cu preţul vieţii.

Beatitudinea Sa a amintit de cei 16 preoţi şi doi Episcopi care au fost răpiţi, unul dintre Episcopi a fost lăsat liber, celălalt fiind asasinat, au fost răpiţi şi laici. Cardinalul a invitat la rugăciune pentru ca acest Cuvânt al lui Dumnezeu, despre care se discută în aceste zile, să fie lumină, să le lumineze paşii ca să poată trăi după voinţa lui Dumnezeu, să găsească drumul mântuirii în această situaţie dificilă, prin mijlocirea rugăciunilor Preasfintei Fecioare Maria, Maica Bisericii şi Maică a carităţii. Toţi cei prezenţi în aulă au aplaudat îndelung.

O altă afirmaţie importantă din această zi: "trebuie să învăţăm şi să înţelegem cum să trecem de la Biblie la viaţă şi de la viaţă la Biblie", adică să facem legătura între Cuvântul care se întrupează şi trupul care urmează Cuvântul, după modelul Preasfintei Fecioare Maria. De asemenea, s-au marcat cele trei momente importante, "a întâlni şi a asculta Cuvântul", apoi "a medita şi a celebra Cuvântul" şi în al treilea rând, "a trăi şi a transmite Cuvântul": o Biserică în ascultare, o Biserică în rugăciune şi o Biserică în misiune. Doar ascultând se poate răspunde, numai în rugăciune se poate descoperi voinţa lui Dumnezeu şi înţelege care este misiunea corectă pe care o avem de împlinit.

Au fost şi alte alocuţiuni interesante din Vietnam, unde Evanghelia a început să fie predicată din secolul al VI-lea. Vietnamul are primul loc în rândul avorturilor; de multe ori creştinii au căutat să preia aceste trupuri care erau aruncate şi dacă încă dădeau semne de viaţă să le boteze, dacă nu, să le îngroape, pentru ca să poată împlini rânduiala creştină – a fost o alocuţiune deosebită şi aceasta.

În timpul pauzei, membrii a două cercuri minore am fost primiţi de către Sfântul Părinte, care ne-a adresat o scurtă alocuţiune şi a dat mâna cu fiecare membru al cercului minor. În cele două minute care mi-au stat la dispoziţie cu Sfântul Părinte, mai întâi m-am prezentat şi i-am spus de unde sunt. Eminenţa Sa s-a bucurat de prezenţa noastră, i-am spus că şi noi ne bucurăm şi sperăm să putem contribui pozitiv la împlinirea ministerului Sfântului Petru. I-am oferit o mică cruce de lemn ca şi amintire a acestui moment. După ce m-a binecuvântat a trebuit să ies – nu aveam voie să stăm prea mult fiindcă era foarte multă lume şi din acest motiv întrevederile erau foarte scurte. Dar ne-am bucurat că am reuşit să îl întâlnim personal.

După încheierea pauzei, a urmat alocuţiunea Sfântului Părinte. Foarte umil, a cerut permisiunea de a interveni şi el în cadrul Sinodului, pentru ca să îşi aducă şi contribuţia personală la acest Sinod. A avut o intervenţie punctuală, foarte precisă, în care a vorbit despre metoda de studiu a Sfintei Scripturi. A arătat că metoda istorico-critică este foarte importantă, dar Scriptura trebuie interpretată în conformitate cu spiritul în care a fost scrisă. Să nu se uite că există o dimensiune divină în acest Cuvânt şi Scriptura trebuie să fie privită în unitatea ei, în integralitatea ei şi să fie citită în cadrul tradiţiei vii a întregii Biserici. Pentru exegeză, metoda istorico-critică este potrivită, dar a invitat să se utilizeze şi metoda teologică, pentru ca exegeza să nu rămână pură istoriografie sau literatură. De asemenea, să nu dispară hermeneutica credinţei şi să nu apară o hermeneutică secularistă, bazată pe criterii pur umane, deci să nu se reducă totul la un nivel de înţelegere uman. A invitat să se aibă în vedere şi interpretarea teologică a Sfintei Scripturi, care să ofere un fundament exegezei ştiinţifice şi să îi dea o culoare potrivită pentru credinciosul care aşteaptă să i se vorbească la suflet. De asemenea, a invitat să se depăşească dualismul dintre exegeză şi teologie, ceea ce presupune necesitatea dezvoltării unei exegeze teologice, care să poată deschide sensurile Sfintei Scripturi către toţi oamenii. Discursul a fost desigur mult apreciat de către părinţii sinodali.

În continuare, am lucrat la un text pe care a trebuit să îl pregătesc pentru Secretariatul Sinodului, spre a oferi mai multe detalii cu privire la scurta alocuţiune pe care am avut-o în plen. După amiază, lucrările s-au reluat la ora 16.30, a urmat a XIV-a Congregaţie Generală în cadrul căreia au fost ascultaţi şi delegaţii fraterni. În ultima parte a congregaţiei de dimineaţă au vorbit mari personalităţi laice, au avut conferinţe cu totul deosebite: de exemplu Andrea Riccardi, fondatorul Comunităţii Sant’Egidio sau reprezentanta Mişcării Focolare, doamna Maria Voce; au vorbit şi reprezentanţi ai tinerilor, laici din diferite colţuri ale lumii, ei au prezentat o cu totul altă perspectivă asupra temelor abordate.

După-amiază, după ce au luat cuvântul cei rânduiţi, s-a transmis mesajul din partea Patriarhatului Bisericii Ortodoxe Române, a Preafericirii Sale Patriarhul Daniel, care a fost citit de către Episcopul Siluan, Episcopul de la Roma pentru românii ortodocşi din diasporă. A fost un discurs mult apreciat, cu cuvinte deosebite adresate Sfântului Părinte, tematicii Sinodului, şi cu expresia unei comuniuni frăţeşti. A urmat reprezentantul Bisericii Anglicane care, de asemenea, a avut un discurs bun şi apreciat, reluând principalele etape ale unei lectio divina, care trebuie să se adreseze inimii, minţii, sufletului, dar şi puterii de acţiune. Apoi a vorbit despre principalele verbe din viaţa Mariei – mi s-a părut foarte interesant – şi anume a punctat patru verbe: fiat, magnificat, conservabat şi stabat, făcând o legătură între toate acestea şi arătând că este un drum spiritual.

După o pauză, a intervenit Episcopul Santiago Jaime Silva Retamales, care a făcut o lecţie metodologică de circa 25 de minute, în care a arătat ce înseamnă lectio divina, pedagogia lectio divina, şi o metodă clasică, pe text, de aplicaţie a principiilor prezentate. În continuare, secretarul general a propus asistenţei să pună întrebări Episcopului Retamales cu privire la lectio divina şi au urmat câteva intervenţii din aulă.

A fost din nou o zi plină, zi care ne-a ajutat să trăim catolicitatea Bisericii, să mergem din Africa până în Vietnam, din Irak până în Ucraina, în Puerto Rico, în Egipt, în Africa de Sud, în Elveţia, în Guineea, în Mexic, în Croaţia. Pe măsură ce timpul trece, ne cunoaştem tot mai bine, tocmai prin faptul că au luat cuvântul majoritatea sinodalilor, am putut să îi cunoaştem, să aflăm din ce ţară sunt, să le ascultăm problemele. Deja ne cunoaştem pe nume, ne salutăm, ne întrebăm: "Ce mai face Venezuela?", "Ce mai face Santa Lucia?", deci este o atmosferă într-adevăr frăţească, s-au creat nişte raporturi frumoase, cu oameni pe care, altfel, cu siguranţă nu am fi avut posibilitatea să îi întâlnim vreodată.

După concertul din Bazilica San Paulo fuori le mura tot aşa, discutând cu unul dintre Episcopi, mi-a spus: "eu sunt din Oceania". Am rămas uimit, pentru că mi-am dat seama că nu ne-am fi putut întâlni în viaţa aceasta decât foarte greu cu o altă ocazie. Se vede astfel latura frăţească a Sinodului, care ne pune la masă împreună, şi prin aceasta se creează şi o unitate între noi, Episcopii Bisericii Catolice. A fost o zi de lucru, zi plină, cu bucuriile ei, şi mulţumim lui Dumnezeu pentru întâlnirea cu Sfântul Părinte, pentru ocazia de a putea săruta inelul urmaşului în tron al Sfântului Petru şi a ne reînnoi adeziunea şi comuniunea noastră cu Biserica Romei şi, de asemenea, îi mulţumim lui Dumnezeu pentru că facem parte din această Biserică, cu adevărat Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică.

+ Florentin Crihălmeanu
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla