Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică din oraşul Sîngeorz-Băi va găzdui în acest an, în data de 23 mai 2009, a III-a ediţie a Întâlnirii Copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla. Tema acestei întâlniri, la care vor participa peste 600 de copii, cu vârste cuprinse între 6 – 12 ani, este: Isus e bucuria mea, iar motto-ul: “Lăsaţi copii să vină la mine…”(Lc 18,16).
Întâlnirea copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla este singura activitate la nivel eparhial care este deschisă tuturor copiilor din eparhie. Scopul acestei întâlniri, este cunoaşterea copiilor din eparhie şi a diferitelor realităţi parohiale din care aceştia provin. Copiii sunt invitaţi să-l cunoască mai bine pe Isus prin intermediul rugăciunii, jocului şi al cântecelor. Astfel, copii, participanţi la această întâlnire vor avea ocazia: să descopere şi să cunoască şi alţi copii implicaţi în diverse comunităţi parohiale; să petreacă o zi în prezenţa episcopului Eparhial şi să aprofundeze, prin diferitele activităţi propuse trăirea creştină şi cunoaşterea lui Cristos
Cu această ocazie specială, ne face o deosebită plăcere să vă invităm să participaţi la această Întâlnire alături de copii din parohie dumneavoastră, deoarece copiii, prin inocenţa şi bucuria lor, menţin vie speranţa întregii Biserici şi a societăţii în care trăim.
Pr. Cristian Goia – consilier eparhial pe probleme de tineret
Codruţa Fernea – preşedinte ASTRU Cluj
Întâlnirea copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla (IEC)
Data: 23 mai 2009
Ediţia: III-a
Tema: Isus e bucuria mea
Motto: „Lăsaţi copii să vină la mine”
Locaţia: Protopopiatul Rodna, Sîngeorz-Băi
Participanţi: copii, cu vârsta cuprinsă între 6 şi 13 ani
Program:
9.30 – 10.30 Primirea participanţilor
10.30 Pregătire pentru Sf. Liturghie
11.00 Sf. Liturghie arhierească
12.15 Prânzul
13.00 Festivalul copiilor: animaţie, bansuri, clowni, concursuri, jocuri, tombola
15.45 Predarea Icoanei copiilor Protopopiatului care va organiza Intâlnirea Copiilor în 2010
Despre IEC:
Întâlnirea copiilor din Eparhia de Cluj-Gherla este singura activitate la nivel eparhial care este deschisă tuturor copiilor din eparhie. Scopul acestei întâlniri, este cunoaşterea copiilor din eparhie şi a diferitelor realităţi parohiale din care aceştia provin. Copiii sunt invitaţi să-l cunoască mai bine pe Isus prin intermediul rugăciunii, jocului şi al cântecelor. Astfel, copii, participanţi la această întâlnire vor avea ocazia: să descopere şi să cunoască şi alţi copii implicaţi în diverse comunităţi parohiale; să petreacă o zi în prezenţa episcopului Eparhial şi să aprofundeze, prin diferitele activităţi propuse trăirea creştină şi cunoaşterea lui Cristos
Detalii organizatorice:
Această întâlnire are un caracter spiritual, de comuniune şi de sărbătoare şi se adresează copiilor cu vârsta între 6 şi 13 de ani. Se recomandă participanţilor ca în zilele precedente, în propriile parohii, să se pregătească spiritual pentru această sărbătoare..
Grupurile care vor ajunge la Sîngeorz-Băi în dimineaţa zilei de 23 mai 2009 vor respecta precizările animatorilor, şi se vor prezenta la centrul de primire.
Vă rugăm să comunicaţi responsabililor cu pastoraţia tinerilor din protopopiatul dvs lista de participanţi la această întâlnire din parohia dvs, numele, vârsta şi datele de contact ale responsabililor care îi însoţesc până la data de 10 mai 2009.
Vă rugăm ca deplasarea spre Sîngeorz-Băi să se facă în mod organizat pe protopopiate. Se decontează transportul participanţilor la această întâlnire doar dacă se participă la programul întâlnirii şi se comunică costurile spre organizatori până cel târziu în 15 mai 2009.
Vă rugăm să vă asiguraţi că grupul de copii, care va participa la această întâlnire, va avea un număr suficient de responsabili bine pregătiţi (aceştia pot fi tinerii sau adulţi care se implică în viaţa parohiei) care să se asigure că la plecare fiecare copil are o şepcuţă/pălărioară de soare, sticluţă cu apă şi pacheţel pentru prânz;
Masa de prânz nu este asigurată de organizatori.
Pentru buna desfăşurare a întâlnirii, fiecare participant este rugat să contribuie cu 5 ron /pers.
Responsabilii grupurilor de copii care doresc să prezinte un moment artistic (muzică/dans/scenetă… max. 10 min) în cadrul Festivalului Copiilor sunt rugaţi să ia legătura cu organizatori până cel târziu la data de 15 mai 2009.
Pentru orice detalii şi informaţii se va lua legătura cu:
Pr. Cristian Goia ( Departamentul pentru tineret) tel. 0729. 884.887 sau email tineretcluj@gmail.com
Codruta Fernea (ASTRU) 0744.164669 cluj@astru.ro
Materiale pentru descărcare:
– Pliant de prezentare
– Afişul întâlnirii
– Date despre întâlnire
– Imnul întâlnirii – Isus e bucuria mea
– Fişă înscriere pentru parohii
Via Cluj.ASTRU.ro
Comentarii recente