Comemorare în parohia Frata: Arhiepiscopul Ioan Ploscaru – 100 de ani de la naştere

publicat la 26 octombrie 2011 în Ştiri

PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, şi PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de Cluj-Gherla, au participat duminică, 23 octombrie 2011, în parohia Frata, la comemorarea Arhiepiscopului Ioan Ploscaru, de la a cărui naştere se împlinesc 100 de ani. Cu acest prilej, în localitatea de origine a celui care a fost Arhiereu greco-catolic mărturisitor al credinţei în închisorile comuniste timp de 15 ani şi apoi, cu forţele reînnoite, deschizător de drumuri pentru Biserica ieşită la lumină, a fost dezvelit un bust al Preasfinţitului Ioan Ploscaru în curtea bisericii greco-catolice, ca semn al prezenţei vrednicului Arhiereu în memoria şi în sufletele urmaşilor săi.

Locuitori din Frata şi împrejurimi, invitaţi din Eparhia de Cluj-Gherla şi din Eparhia de Lugoj, preoţi, studenţi teologi, persoane consacrate din Ordinul Sfântul Vasile cel Mare şi din Congregaţia Surorilor Maicii Domnului s-au adunat în număr mare pentru a participa la Sfânta Liturghie arhierească celebrată de cei doi Ierarhi, urmată de rugăciunea de binecuvântare a statuii Arhiereului. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corul Angeli din Cluj, dirijat de prof. Angela David.

În cadrul predicii la Sfânta Liturghie, PS Florentin a rostit câteva cuvinte despre personalitatea aceluia care a fost pomenit, Preasfinţitul Ioan Ploscaru, de venerată memorie şi amintire: „Avem exemplul Domnului nostru Isus Hristos, cel care a ales ca întru totul să împlinească voinţa Tatălui, făcându-se întru totul asemenea nouă afară de păcat; avem şi exemplul Preasfintei Fecioare Maria, cea care a dat viaţă Cuvântului Întrupat, dar a şi trăit acest cuvânt în viaţa ei. Avem şi exemplele acestor oameni pe care Bunul Dumnezeu ne-a lăsat să îi cunoaştem – îi numim acum mărturisitori, sperând ca la ceasul potrivit să îi putem numi martiri şi să le celebrăm memoria la înălţimea sfintelor altare. Ne gândim în primul rând la cei 12 apostoli ai Bisericii noastre din timpul regimului de tristă amintire – cei care au ştiut să îl aleagă pe Hristos, să rămână alături de El chiar dacă aceasta i-a costat libertatea, frigul, înfometarea şi tortura”.

„A fost şi situaţia Preasfinţitului Ioan, care a fost închis într-o celulă, singur, pentru mai bine de doi ani, cu intenţia de a-l face să înnebunească, dar nu a fost aşa. Cum era obiceiul, el a sărutat zăvorul şi uşa celulei în care se afla şi şi-a propus nu numai să nu se separe de Hristos, să nu devină un răzvrătit împotriva sorţii atât de crude, ci, dimpotrivă, şi-a propus un program spiritual mult mai intens, în aşa fel încât recita pe de rost zilnic toate rugăciunile pe care şi le amintea, recita şi din textul Liturghiei, îşi făcea zilnic meditaţia şi programul rânduit şi adeseori această meditaţie se transforma în contemplaţie şi apoi lua forma unor versuri. Astfel, la ieşirea din detenţie pentru scurtă vreme, a reuşit să aştearnă pe hârtie cele 96 de poezii compuse pe file de memorie (căci nu avea nici creion şi nici hârtie), versuri care astăzi stau la dispoziţia tuturor în volumul „Cruci de gratii”. Sunt atât versuri cu profundă semnificaţie biblică, cât şi momente de contemplaţie – un păianjen, o rândunică, un gândac puteau deveni subiecte de contemplaţie pentru un om al lui Dumnezeu pentru care totul se lega de Dumnezeu. Pe drept cuvânt se poate spune că a transformat celula rece şi întunecată şi umedă a închisorii într-o catedrală”.

„Cu siguranţă am putea spune foarte multe referitor la „Părintele Ioan”, şi multe dintre persoanele care l-au întâlnit au rămas marcate de blândeţea, de calmul dar şi de luciditatea şi înţelepciunea acestui om trecut prin focul persecuţiei şi al suferinţei celei mai crude. Nu întâmplător, la ceasul când Bunul Dumnezeu l-a chemat, în 31 iulie 1998, în ziua Sf. Ignaţiu de Loyola, şirul celor care au început să se perinde la Catedrala episcopală din Lugoj a fost neîntrerupt timp de câteva zile, şi în acest rând se aflau atât credincioşi, preoţi, Episcopi greco-catolici, cât şi credincioşi, preoţi şi Episcopi ortodocşi. Tocmai dârzenia în a-l alege pe Hristos şi numai pe Hristos, fără compromisuri, l-a făcut să fie stimat de către toţi, indiferent de confesiune”.

Celebrarea liturgică în biserica parohială din Frata a fost urmată de parastasul de pomenire pentru odihna sufletului IPS Ioan Ploscaru. După rugăciune, PS Alexandru Mesian, cel care pentru mai mulţi ani a fost alături de IPS Ioan Ploscaru ca Episcop coadjutor, a rostit cu emoţie o mărturie despre cel pe care l-a cunoscut îndeaproape: „Frata este locul în care s-a întâmplat ceva: printre altele, în această localitate, la 19 noiembrie 1911, s-a născut Ioan Ploscaru, cel care mai târziu a devenit Episcop şi Arhiepiscop al Diecezei Lugojului. Nu demult, în anul 2008, am participat la sfinţirea acestei frumoase biserici, şi de data aceasta am venit la dezvelirea bustului care s-a pregătit cu ocazia centenarului, la Sfânta Liturghie, pentru a fi împreună ca să aducem mărire şi mulţumire lui Dumnezeu pentru harurile pe care ni le-a dat pentru această mare personalitate a Bisericii lui Hristos”.

„Preasfinţitul Ploscaru a fost Episcop de Lugoj, numărând 50 de ani ca Episcop – lucru deosebit de rar. A fost hirotonit preot la vârsta de 22 de ani, iar la vârsta de 37 de ani deja a fost consacrat în secret, la Nunţiatura Apostolică din Bucureşti, Episcop în clandestinitate, ştiind că în acel timp a fi Episcop însemna să accepţi martiriul. Într-adevăr, împreună cu ceilalţi 11 Episcopi ai Bisericii Române Unite, în curând şi-a creat un drum prin închisori, pentru motivul că era greco-catolic. Arhiepiscopul Ioan Ploscaru a stat în închisori 15 ani şi a fost Episcop în clandestinitate 26 de ani: din 1964 până în 1990, când s-a prăbuşit sistemul comunist şi a avut bucuria să vadă învierea Bisericii, când a reorganizat Biserica în libertate. A avut privilegiul să fie în foarte bune relaţii cu Înalt Preasfinţitul Nicolae Corneanu, care, imediat după prăbuşirea sistemului comunist, i-a oferit prima biserică retrocedată din România, Catedrala din Lugoj”.

„Într-un mod festiv, în procesiune de la biserica romano-catolică din Lugoj, trecând peste podul Timişului, a ajuns în faţa bisericii unde protopopul ortodox l-a aşteptat cu cheile catedralei pe care i le-a predat, la procesiune participând credincioşi din toate confesiunile şi naţionalităţile din Lugoj, şi toţi au adus mulţumire lui Dumnezeu. Eu l-am cunoscut pe Preasfinţitul în ultimii 30 de ani de viaţă şi l-am vizitat unde se afla împreună cu pr. Dumitru Sălăjean care i-a fost şi vicar general mai ales în clandestinitate. Mai târziu, în anul 1994, Sfântul Părinte m-a numit Episcop, special cu destinaţie de Episcop coadjutor al Preasfinţitului Ploscaru, care atunci deja avea 83 de ani, şi a urmat o perioadă deosebit de frumoasă până când a trecut la Domnul, în 31 iulie 1998”.

PS Alexandru şi-a încheiat cuvântul menţionând că vizita în Frata se înscrie în programul Anului Jubiliar al Arhiepiscopului Ioan Ploscaru, organizat de Episcopia de Lugoj, care a cuprins mai multe evenimente ce vor culmina cu cel din 19 noiembrie, data naşterii IPS Ploscaru, când la Catedrala din Lugoj va fi celebrată o Liturghie solemnă urmată de expuneri, conferinţe, rugăciune. În continuare, ing. Grigore Sălăjan, care mulţi ani a avut deseori ocazia să îl întâlnească pe IPS Ploscaru, a depănat câteva amintiri din timpul când a fost lângă Preasfinţia Sa, după anul 1968, un timp în care IPS Ioan „ducea o viaţă retrasă în cămăruţa modestă de 10 metri pătraţi, în care primea vizitatori, credincioşi, preoţi şi chiar şi pe securiştii care veneau să îl interogheze”.

Pr. Daniel Avram, consilier eparhial, a fost invitat de către pr. paroh Gavrilă Pleş să prezinte credincioşilor o biografie a IPS Ioan Ploscaru. Părintele a ales să dea citire unei predici autobiografice rostită de Preasfinţitul Ploscaru în Catedrala greco-catolică a Lugojului, la data de 30 noiembrie 1991, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de viaţă. Astfel, la 100 de ani de la naşterea sa, cuvintele Episcopului mărturisitor au răsunat în localitatea sa natală, repovestind ceea ce multe dintre persoanele prezente au avut ocazia să trăiască şi să cunoască: momentele reprezentative ale vieţii Episcopului Ploscaru. După celebrarea liturgică şi parastasul de pomenire, a urmat binecuvântarea bustului de către PS Florentin şi PS Alexandru, curtea bisericii devenind neîncăpătoare pentru mulţimea credincioşilor.

La încheierea evenimentului, pr. paroh Gavrilă Pleş a rostit un cuvânt de mulţumire în care a arătat că „era o datorie a noastră şi a mea ca şi paroh al acestei parohii să facem bustul Preasfinţitului Ploscaru, cu atât mai mult cu cât Preasfinţia Sa este şi ctitor al acestei biserici unde astăzi am celebrat Sfânta Liturghie şi unde noi, credincioşii greco-catolici din Frata, ne desfăşurăm activitatea religioasă. Fie ca memoria lui să rămână de-a pururi binecuvântată şi fie ca mărturia lui de credinţă să rămână pentru toţi un exemplu”.

În calitate de gazdă, părintele a mulţumit Ierarhilor pentru că au acceptat să fie în mijlocul comunităţii greco-catolice din Frata, d-lui primar Trif Vasile care a participat la întregul program, d-lui Vlad Prună, realizatorul bustului, autorităţilor locale prezente, d-lui ing. Grigore Sălăjean care şi-a reamintit şi a împărtăşit întâmplări şi cuvinte de suflet ale Episcopului Ploscaru. A mulţumit preoţilor prezenţi între care şi pr. Angelo Pop, Vicar general al Eparhiei de Lugoj, mulţumind în mod special pr. paroh ortodox Moldovan Doru şi pr. ortodox Nicolae Paşca, care au dorit de asemenea să cinstească memoria IPS Ploscaru. O mulţumire specială a fost adusă Corului Angeli şi credincioşilor greco-catolici din Frata, consiliului parohial. Totodată, în semn de mulţumire şi pentru reamintirea acestui moment care se înscrie în istoria locului, pr. paroh a oferit câteva medalii invitaţilor prezenţi.

Ca semn de pioasă aducere aminte, reluăm versurile prin care pr. Daniel Avram şi-a încheiat prezentarea biografică a Arhiereului mărturisitor originar din Frata, poemul Mărire Ţie, în care autorul, Preasfinţitul Ioan Ploscaru, îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru toate:

„Mărire Ţie, Doamne, mărire Ţie,
pentru ce anume mi-ai dat mie:
un tablou încarcerat în fier
şi brăzdat cu bare de cărbune,
colţul mic, îndepărtat, de cer,
ce-mi răpeşte ochii-n rugăciune

Pentru toate noi Te lăudăm
şi-n etern Te binecuvântăm:
Pentru chinuri crâncene tirane,
pentru nopţi de iad în subterane,
pentru întristări – pământ pustiu,
pentru izolări – mormânt de viu,
pentru lacrimi, pentru mângâieri,
pentru părăsirile-n dureri,
pentru nori, furtună şi senin…
până-n vecii vecilor. Amin!”

imagine

imagine

imagine

V.S. – redactor DIRMM

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *