Anunţ: Capitlu Provincial al Surorilor OSBM
În perioada 6-11 februarie 2012, se va desfăşura la Cluj cel de-al V-lea Capitlu Provincial al Surorilor Baziliene Provincia „Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria”.
Capitlul Provincial se întruneşte din cinci în cinci ani, şi are drept scop alegerea conducerii provinciale şi revizuirea apostolatelor provinciei, care va da o nouă viziune asupra viitorului.
Tema capitlului este „Sora baziliană, purtătoare de Cristos în lumea de azi”, motto care va sta la baza reflecţiei din această perioadă.
Deschiderea capitlului va fi prezidată de PS Florentin Crihălmeanu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla.
La lucrările capitlului participă Înalt Preacuvioasă Mamă Miriam Claire Kowal, Superioara Generală a Ordinului Surorilor Sfântului Vasile cel Mare.
Moderatoarea capitlului este Sr. Barbara Jean Mihalchick din provincia Surorilor Baziliene – Uniontown, USA.
Implorând binecuvântarea Bunului Dumnezeu şi darurile Sfântului Spirit asupra surorilor capitulare, Vă rugăm să ne însoţiţi cu rugăciunea.