Audiența la Sfântul Părinte
și alte detalii semnificative de la lucrările plenarei
Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor
Roma, 8-11 nov. 2016

Programul Adunării Plenare a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor (CPUC), care s-a desfășurat la Roma, între 8-11 noiembrie 2016, a cuprins o audiență la Sfântul Părinte Francisc. Despre acest moment culminant al lucrărilor Plenarei și despre alte aspecte ale dialogului între Biserici, în diferite regiuni ale lumii, a prezentat PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla, detalii semnificative, în partea a doua a corespondenței pe care a transmis-o în timpul întâlnirii de împărtășire, analiză și rugăciune din cadrul Dicasterului roman.

"Lăudat să fie Isus Hristos!

Ziua de joi 10 noiembrie 2016, a fost ziua cea mai intensă și emoționantă a itinerariului pe care îl parcurgem în aceste zile la Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creștinilor. Programul a început ca de obicei, la ora 9.15, cu o meditație, de data aceasta în limba engleză și cu obișnuitele rugăciuni pe care le facem în fiecare zi împreună înainte de a începe lucrările, dar în limbi diferite.

În continuare, am ascultat raportul preotului franciscan William Henn despre documentul făcut de Consiliul Credință și Constituție, cu tema: "Biserica către o viziune comună" și modalitatea în care noi, catolicii, putem răspunde la acest document. Au fost diferite intervenții pe această temă, și, după discuțiile care au avut loc pe tema răspunsului catolic la acest document a urmat o scurtă pauză, după care ne-am îndreptat cu toții spre Palatul Apostolic.

Mergeam sub soarele frumos și limpede al Romei, pregătindu-ne cu emoție pentru momentul central al acestor zile, întâlnirea cu Sfântul Părinte Francisc. Am avut ocazia, atât de emoționantă și plăcută, de a ne întâlni cu acela care reprezintă semnul vizibil al unității noastre și ne întărește în credință, Vicarul lui Hristos, succesorul în Tronul Sfântului Petru, Corifeul Apostolilor, și, de asemenea, ocazia de a săruta inelul Pescarului, sigiliul unității noastre în iubire, credință și speranță, pentru care, să nu uităm, Episcopii noștri și-au dat viața în timpul regimului comunist.

Sigur, întotdeauna, aceste momente sunt cu totul remarcabile și, dincolo de protocolul existent și de fascinația Palatului Apostolic însuși, am avut ocazia de a asculta și cuvântul Sfântului Părinte în Sala Clementina și, totodată, fiecare dintre noi – membrii Consiliului Pontifical, chiar și traducătorii care ne ajută în aulă -, de a ne întâlni și a putea da mâna cu Sfântul Părinte.

Personal, am oferit Sfântului Părinte o imagine cu Episcopii martiri ai Bisericii, arătându-i chipul acestor Mărturisitori ai ecumenismului unității și un pliant cu Catedrala greco-catolică în construcție din Cluj, spunându-i că îl așteptăm în România. La acest cuvânt Papa a surâs și mi-a spus: «astăzi am primit pe Ambasadorul vostru», după care am îngenuncheat spre sărutarea inelului. Într-adevăr, a fost o provincială coincidență, pentru că, tot în ziua de joi, 10 noiembrie, Sfântul Părinte a primit scrisoarea de acreditare din partea Ambasadorului pe lângă Vatican, Excelența Sa dl. prof. univ. dr. Liviu Zăpârțan, despre care putem spune cu mândrie că este un profesor al Universității noastre clujene, Babeș-Bolyai, și ne face o mare cinste, pentru că a ajuns la o asemenea demnitate, de ambasador în scaunul colaborării dintre România și Vatican.

După cum este protocolul, înainte de cuvântul Pontifului Roman a avut loc discursul Cardinalului Koch (președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor), care a expus pe scurt tema lucrărilor noastre, arătând care este modelul unității și apoi a oferit câteva elemente ale dimensiunii ecumenismului de astăzi, între care amintim pe cel al ecumenismului spiritual, al rugăciunii, al martirilor, al sângelui. Eminența Sa a subliniat importanța unui drum pe care trebuie să îl facem împreună și de a recunoaște «semnele timpului», mulțumind Sfântului Părinte pentru exemplul pe care îl oferă prin vizitele sale și prin cuvintele sale, oferind semne de împăcare, atât în Cuba, cât și în Assisi, în Armenia și Georgia și cu alte ocazii, și, a încheiat mulțumind pentru susținerea și încurajarea pe care Sfântul Părinte, în mod constant, o acordă acestui Dicaster.

Reiau doar câteva idei din discursul rostit de Papa Francisc, care a mulțumit, la rândul său, pentru activitatea Consiliului Pontifical și a confirmat că, într-adevăr, este un an cu multe întâlniri ecumenice și Episcopul din Roma, ca și Succesor al Apostolilor la Postul lui Petru trebuie să ofere exemplul unității dintre creștini. A mai spus că este important să invocăm mereu darul unității, să conștientizăm că unitatea este un dar, și, citând din rugăciunea sacerdotală: «după cum tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine, ca și ei să fie una în Noi […], Eu în ei și Tu în mine, ca să fie desăvârșiți în unire, încât să cunoască lumea că Tu m-ai trimis și i-ai iubit pe ei, așa cum m-ai iubit pe Mine. […] pentru ca iubirea cu care m-ai iubit pe Mine să fie în ei și Eu în ei.» (Io 17, 21.23.26), a invitat ca «noi, toți credincioșii, să fim uniți cu Hristos și în Hristos», «să trăim ca și Isus însuși», să ne unim în rugăciune și să ne unim rugăciunii lui Isus, pentru ca să putem ajunge să fim perfecți în unitate. Pornind de la rugăciunea sacerdotală a lui Isus în care se vorbește despre unitatea în iubirea Tatălui, Sf. Părinte a arătat că și «convertirea noastră personală și comunitară, conformarea noastră graduală cu El (cf. Rom 8,28), trăirea noastră tot mai mult în El (cf. Gal2,20), ne permit să creștem în comuniunea dintre noi».

«Ce trebuie să facem noi, creștinii, pentru a primi darul unității și a-l face să devină vizibil pentru toți?», aceasta este întrebarea pe care să ne-o punem și, ca răspuns, a îndemnat: să mergem, deci, în continuare, pe acest drum cu speranță, chiar dacă este un drum cu opriri, cu rafinamente, cu accelerări; să fim răbdători în așteptare, să eliminăm orice conflict sau orice presiune, să încercăm noi modalități de înțelegere, de primire a celuilalt; să recunoaștem și pe cei care au nevoie de iubirea lui Dumnezeu, să le oferim o mărturie de viață plină de caritate și acolo unde este posibil, creștinii să se întâlnească, să se roage, să vestească împreună Evanghelia. Divergentele teologice și ecleziologice vor fi depășite numai dacă ne lăsăm mereu împinși de iubirea Spiritului Sfânt.

De asemenea, Suveranul Pontif ne-a invitat să apreciem bogăția tradițiilor și varietatea darurilor, să știm să le apreciem la ceilalți, și, ghidați de Spiritul Sfânt, să trăim această varietate chiar dacă există diferențe, aceste diferențe sunt reconciliabile, deci putem găsi o cale spre împăcare. Această apropiere nu înseamnă prozelitism, ci, mai degrabă, dincolo de ceea ce ne separă, să privim real spre ceea ce ne pune împreună în situații concrete ale vieții, să fie un ecumenism adevărat, un ecumenism «de jos». Apoi a vorbit despre vizita la Lund, și, spre încheiere a recomandat creștinilor, ca tot ceea ce este posibil să se facă, să încerce să facă împreună. A încheiat cu noi mulțumiri adresate Consiliului Pontifical și asigurarea încrederii în munca pe care membrii acestui dicaster o depun, și a încheiat spunând: «Domnul să vă binecuvânteze și Sfânta Fecioară Maria să vă ocrotească». Acestea au fost, pe scurt, doar câteva idei exprimate la acest moment culminant al întâlnirii în cadrul Consiliului Pontifical.

După-amiaza aceleiași zile a fost foarte interesantă, pentru că s-au făcut rapoartele pe grupuri de lucru. Primul raport despre situația ecumenică pe plan local l-am avut noi, Biserica din România, am avut ocazia să prezint situația ecumenică din țara noastră. A urmat o prezentare a Episcopului Kim, cu situația din Coreea, unde catolicii sunt cam 6 milioane, adică 11,8% din populația țării și relațiile ecumenice sunt bune, în mod particular relațiile cu protestanții. A urmat episcopul Feige din Germania, zona Wittenberg-Magdeburg, care este Episcopul locului unde a trăit Luther, unde locuitorii sunt 5 % evanghelici și 3% catolici, iar 80% din Saxonia nu au o religie. El a arătat cum ecumenismul se desfășoară bine și că actualele celebrări de 500 de ani nu au atât rolul să îl sărbătorească pe Luther, ci să fie o redescoperire a Evangheliei, o interiorizare, o sărbătoare a lui Dumnezeu, să se găsească noi căi pentru a ajunge la Hristos.

Apoi, am ascultat, din partea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Stankevics, situația din Letonia, unde locuitorii sunt 20% – catolici, 25% – luterani și 23% – ortodocși. A prezentat, de asemenea, o situație bună în care se scriu, împreună cu ceilalți capi de culte, scrisori deschise adresate Statului, atunci când există probleme care privesc credința creștinilor, deci există o bună colaborare, un «laborator al ecumenismului», așa cum se exprima Înaltpreasfinția Sa. În continuare, un preot, Mosoni, din Rwanda, ne-a vorbit despre situația de acolo: în această țară sunt 60-65% catolici, 10% protestanți, 5% musulmani. Dialogul cu Bisericile istorice, Anglicană, Luterană și Baptistă merge bine; există aici și așa-numitele Biserici africane independente. În această țară a fost tradusă Biblia catolică și este mult utilizată și de protestanți, dar există și anumite probleme la nivel pastoral. Am ascultat apoi expunerea Cardinalului John Dew din Noua Zeelandă, o țară cu 5 milioane de credincioși, în care există trei dialoguri: anglican-catolic, metodist-catolic și prezbiterian-catolic.

A urmat expunerea Preafericirii Sale Sviatoslav Șevciuc din Ucraina, unde 75% din locuitorii țării sunt creștini, iar 50% dintre aceștia sunt ortodocși. Comunitatea orientală catolică cea mai importantă este de circa 4.000.500 de credincioși, cu 3000 de parohii. Situația acestei țări este deosebită pentru că există trei Biserici Ortodoxe diferite, una aparține de Patriarhatul de Moscova, alta de Patriarhatul de Kiev și o Biserică independentă, și, în momentul în care se dialoghează cu una dintre ele, se trezește ostilitatea celorlalte Biserici. Este o situație dură mai ales pentru că se găsesc încă într-o stare de război, și, practic, dialogul nu există cu Biserica Moscovei, care este total închisă la orice fel de dialog, iar cu celelalte Biserici nu se poate vorbi despre un dialog. Din aceste motive, Preafericirea Sa a solicitat multă rugăciune în continuare. De asemenea, există și anumite tendințe de schisme mai mici pe plan intern. A urmat o pauză și-apoi lucrul pe grupuri, cu discuțiile din cele patru grupuri lingvistice – german, englez, francez și italian, care au încheiat această zi.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi foarte intensă pe diferite planuri, și, iată că ne îndreptăm acum spre finalul întâlnirii. Astăzi, vineri, 11 noiembrie, au loc rapoartele grupurilor lingvistice și să stabilim un plan foarte concret despre ceea ce avem de făcut în continuare. Eu îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru bogata experiență pe care am avut-o în aceste zile. Ne rugăm în continuare să putem găsi acea cale pe care Dumnezeu o socotește bună pentru momentul istoric în care trăim, fără a uita că, dacă Biserica este un sacrament, un mister, cu atât mai mult unitatea dintre Biserici este un mister și de mister nu ne putem apropia, nici nu-l putem defini, fără a intra într-un spațiu sacru în fața căruia trebuie să «ne descălțăm» de orice prejudecăți și să ne eliberăm de orice prejudecăți, pentru a fi disponibili și deschiși lucrării Spiritului Sfânt, ca El să lucreze totul în toți. Amin."