ASTRU Cluj în haine de sărbătoare la aniversarea ultimilor 15 ani de activitate continuă în slujba Bisericii

Publicat pe: 17 februarie 2018|Secțiunea: Ştiri|

La celebrarea ultimilor 15 ani de activitate continuă a asociației din cei peste 90 de ani de activitate, am avut binecuvântarea de a avea alături de noi vechi și noi membri ai asociației, dar și persoane consacrate și invitați naționali și internaționali.

Evenimentul festiv a avut loc la Centrul Spiritual Manresa, sâmbătă, 10 februarie 2018, începând cu ora 15.00. A cuprins trei momente: simpozionul „ASTRU Cluj – 15 ani în slujba Bisericii”, celebrarea Sfintei Liturghii arhierești și cina festivă.

Pentru prima parte a după-amiezii, domnișoara Mariana Mișca, membră a grupului specializat ASTRU Studenți, a fost cea care, în stil natural, caracteristic ei, a facilitat derularea simpozionului, făcând trecerea de la un moment la altul al după-amiezii foarte ușoară și indicând intervenția fiecărui invitat. Tot membre ASTRU Cluj sunt și cele care, alături de Pr. Edmund Dujardi și-au pus în valoare talanții pentru a anima momentul festiv cu câteva intervenții muzicale: Mădălina Simișdean, Roxana Beța și Emilia Beța. Pe lângă intermezzo-urile muzicale au fost prezentate câteva filmulețe care au prezentat imagini din timpul ultimilor 15 ani de activitate a asociației. Partea foto și video a evenimentului este rezultatul muncii lui Paul Sopon, un alt tânăr membru talentat și plin de pasiune.

Simpozionul a început cu binecuvântarea Preasfințitului Florentin și un cuvânt din partea președintelui în funcție, Mihai Moruțan

Domnul Moruțan a vorbit despre momentul în care a luat el contact cu ASTRU Cluj și a trecut în revistă etapele dezvoltării grupurilor specializate și a celor parohiale ale asociației. Următoarele minute au fost rezervate mulțumirilor adresate tuturor celor prezenți și celor care s-au dedicat trup și suflet misiunii asociației: Episcopului Florentin („episcop al tinerilor”), celor care au clădit ASTRU cărămidă cu cărămidă după anii ‘90, celor care au avut curajul de a prelua frâiele, asumându-și unul sau mai multe mandate în Consiliul de Conducere al asociației, delegațiilor ACRO și AC Iași, tuturor responsabililor și educatorilor grupurilor noastre, colegilor din consiliu și secretariat, părintelui Sebastian Peșteșan, noul asistent spiritual, pentru acceptarea acestei misiuni de păstor al nostru și Părintelui Radu Tălpălariu, cel care a fost timp de 6 ani asistent spiritual general ASTRU Cluj, afirmând că a fost „pentru noi un frate mai mare, mereu pregătit cu un sfat sau o vorbă bună”. A încheiat rugându-l pe bunul Dumnezeu să ne ajute în continuare să putem împlini cât mai bine misiunea noastră de apostoli ai lui Cristos, apostoli în lume trimiși.

În continuare, luând cuvântul, părintele Radu Tălpălariu a mulțumit celor care în anii săi de activitate l-au ajutat să crească spiritual și nu numai. Pr Radu a preluat în 2011 mandatul de asistent spiritual general de la Pr. Cristian Goia care în linii mari i-a indicat sarcinile de lucru.

A avut multe de învățat de la tineri. La nivel teoretic știa ce avea de făcut, la nivel spiritual mereu avem ceva de descoperit. La nivel intelectual se considera cel puțin destul de bine pregătit. A mulțumit tinerilor care mereu l-au ajutat să crească din toate punctele de vedere: uman, spiritual, intelectual. A fost mereu o provocare faptul de a ține ritmul cu unii. La final de mandat a rămas uimit de prietenia pe care o simțea din partea astriștilor, dar de care și-a dat seama doar în timp. Se consideră un frate mai mare al astriștilor și un prieten bun, rămânând în comuniune de rugăciune unii pentru alții.

Din partea Acțiunii Catolice din România, cu bucurie a adresat și părintele Felix Roca câteva cuvinte, dorind să mulțumească pentru tot ce este ASTRU Cluj și membrii acestuia. A vorbit despre relația dintre ACRO și ASTRU Cluj care se bazează cel mai mult pe relația de suflet dintre persoane, care s-a creat și menținut de-a lungul atâtor ani, sub imaginea de a da valoare vieții și ritm tinereții. Această coloratură rămâne peste timp. În numele ACRO a mulțumit pentru toate acțiunile, inițiativele, munca și ceea ce suntem, pentru tot ce oferim Bisericii locale și din România și celei universale. A cerut binecuvântarea Domnului asupra membrilor pentru a avea forță în continuare să facă voia Sa.

imagine

Tot din partea Acțiunii Catolice din România, Adriana Ianuș, vicepreședinte Sector Tineri, a fost cea care a citit public mesajul președintelui, Anca Frona, care a dorit să exprime gândurile sale de recunoștință și prețuire pentru tot ceea ce înseamnă ASTRU Cluj: istorie, mărturie, slujire, tinerețe, apostolat, în Biserică, dar și în societate. Ne-a invitat să privim contemplativ și să vedem cum laicii au fost și sunt principalii protagoniști ai istoriei asociației, care au trăit și trăiesc „sfințenia în cotidian” ca pe o vocație a lor, înrădăcinată în Cristos și care au dorit să fie împreună și să trăiască împreună, în formă asociativă, în cadrul ASTRU. Și totodată ne-a amintit că suntem chemați să privim înainte, spre viitor, că trebuie să fim în mod concret discipoli misionari, să ne asumăm la nivel personal proiectul Bisericii și să avem curaj să vestim Evanghelia “corp la corp”, la fel cum Sfântul Părinte amintea în același discurs: „Copiii îi evanghelizează pe copii, tinerii pe tineri, adulții pe adulți, și așa mai departe. Nimic mai bun decât un propriu egal, pentru a arăta că este posibil a trăi bucuria credinței.”

Mesajul din partea Acțiunii Catolice „Sf. Iosif” din Dieceza de Iași adresat de Cristina Mare, președinte AC Iași a fost citit de d-ra Raluca Cocuț, responsabil media al asociației. Urarea lor a fost ca ultimii 15 ani de activitate să fie sursă de curaj și speranță pentru ani ce vor urma. Recunoscători lui Dumnezeu pentru prietenia și exemplul ASTRU Cluj, se roagă Lui ca misiunea ASTRU Cluj în eparhia de Cluj-Gherla să adune tot mai mulți copii și tineri în jurul lui Isus.

Din partea afilierilor internaționale, președintele Mișcării Internaționale a Studenților Catolici, IMCS Pax Romana, Eduard Karoue, ne-a adresat un mesaj video la ceas de sărbătoare. A felicitat ASTRU Cluj pentru acest moment festiv și a prezentat câteva motive pentru care sunt mândrii de cei care constituie această organizație – pentru frumoasa colaborare de la începuturile rețelei, fiind unul dintre primii membri IMCS, pentru cât de activă este organizația, pentru colaborările din ultimii ani și pentru implicarea în acțiunile la nivel european și internațional. A invitat tinerii din Cluj să se implice în această organizație puternică, semnificativă și valoroasă, să învețe de aici, să interacționeze și să își facă prieteni din rândul membrilor, să se implice împreună, să acționeze, să se roage împreună și să transforme lumea, pentru că schimbarea lumii e în mâinile noastre.

imagine

A urmat rândul prietenului nostru, Tomasz Zmuda (din Oława, Dieceza de Wroclaw, PL), reprezentantul parohiei gazdă pentru grupul de tineri din Eparhia de Cluj-Gherla pe timpul Zilelor în Dieceză (ZMT2016). Exprimându-și bucuria de a fi alături de noi de fiecare dată, a făcut o paralelă cu episodul din Cartea Genezei în care Abraham a fost vizitat de cei 3 îngeri care au adus pace și bucurie, moment în care în viața sa a început ceva nou – un lucru nou s-a întâmplat și când parohia lor a cunoscut grupul tinerilor de la noi din eparhie: au fost martori la frumoasa familie nou formată între comunitatea polonă și cea română. A oferit apoi în numele parohiei o icoană a Maicii Domnului (Czarna Madonna z Jasnej Góry), mama polonezilor, rugând-o să ne țină uniți și pe noi ca o familie și adresând invitația de a ne alătura celor din Dieceza de Wrocław în pelerinajul anual de 10 zile pe care îl fac pe jos la începutul lunii August. 

Mai apoi, cel care a deschis seria discursurilor despre istoria ASTRU Cluj de după 1990 până în prezent a fost Pr. Marius Furtună. Părintele a vorbit despre perioada de după 2000, în care a însoțit grupul celor care au reînceput activitatea ASTRU Cluj, despre cum nu îndrăzneau să viseze la cum va arăta ASTRU în următorii 10 ani, dar și despre atuul pe care îl aveau ei atunci, fiecare dintre acei puțini tineri care făceau parte din grup, și pe care ne invită să îl purtăm în inima noastră fiecare dintre cei care duc mai departe munca primilor tineri: PASIUNEA. Acesta a fost atuul cu care tinerii care făceau lucrurile să se întâmple în primii ani după ‘90 au reușit să cucerească instant orice persoană cu care vorbeau și care a făcut ca lipsa banilor să nu fie o problemă pentru realizarea activităților. Părintele rector a îndemnat tinerii să cultive și în ziua de azi pasiunea și să nu se limiteze la a fi membru al unei bisericii sau al unei asociații. A explicat apoi sigla ASTRU (creată din pasiune, nu cunoștințe tehnice sau de design), îndemnând tinerii să fie precum litera T, ca tânărul care privește spre soarele Cristos, trăindu-și tinerețea în mod inteligent, frumos și dinamic.

Oana și Radu Capan, membri ai grupului de inițiativă din anii 1994-1998 au împărtășit apoi experiența lor de implicare ca tineri cu pasiune, totul pornind de la Sfânta Liturghie celebrată zilnic și discuții săptămânale cu părintele asistent și dorința de a strânge rândurile cu alte grupuri de tineri prezenți în Cluj și alte localități în acea vreme și de a implica tot mai mulți tineri. Au prezentat activitățile care au avut loc în acei ani, pe laturile de activitate din prezent ale asociației: liturgică, formativă, caritativă, cultural-recreativă și cea ecumenică, invitând pe cei prezenți să urmărească totul ca file din istoria ASTRU-lui. Printre activități s-au numărat întâlnirile eparhiale, naționale, conferințe diverse ale tinerilor, excursii anuale estivale, serate, vizite la aziluri de bătrâni și centre de zi. Discuțiile cu Înaltpreasfințitul Guțiu au ghidat tinerii spre a lucra la statute, a crea legături în țară cu alte asociații pentru a construi ASTRU și a-l duce înspre o direcție de legalizare, care a ajuns la bun sfârșit în mai multe etape, contribuind atât ei, cât și tinerii care le-au pășit pe urme.

Mihai Floran, vicepreședinte al asociației în mandatele 2006-2010 și manager de proiecte în cadrul asociației până în 2016, a transmis un mesaj video, fiind plecat din țară deja de aproape 2 ani. A început prin a afirma importanța faptului că ASTRU este o asociație de tineret în slujba Bisericii și că este o asociație care, nu doar în ultimii 15 ani a fost în slujba Bisericii, ci aproape, sau poate puțin peste 90 de ani deja de când, desigur, cu întreruperile de rigoare, a fost și este în continuare în slujba Bisericii. Mesajul său pentru membrii actuali ai ASTRU Cluj este să nu uite pe cine au în centru, afirmând că nu este organizația unei persoane, a unui grup de persoane, sau a unei parohii sau a episcopiei sau a episcopului, ci este organizația Bisericii, deci trebuie să îl avem în centru întotdeauna pe Isus Cristos. Să nu uităm că de fapt el este Cel care trebuie să fie în centrul fiecărei activități a noastre. A urat ASTRU-lui să continue să fie o călăuză pentru copiii și tinerii din Eparhia de Cluj-Gherla, să continue să dezvolte atât educația copiilor și a tinerilor, cât și formarea lor, pentru ca ei să devină liderii de astăzi și de mâine ai Bisericii și astfel să existe  o continuitate pe termen lung, care să asigure existența Bisericii și a neamului nostru.

Părintele Cristian Goia, asistent spiritual general al ASTRU Cluj în perioada 2005-2010 a prezentat momentul în care, ca seminarist, a luat prima dată contact cu grupul inițiativă care au pus bazele la ce este ASTRU astăzi, momentul în care în 2003 a acceptat responsabilitatea de a se ocupa de tinerii eparhiei, a relatat despre perioada în care a fost asistent spiritual spiritual al asociației și despre intensa colaborare între ASTRU Cluj și departamentul de tineret în acei ani: „Îmi aduc aminte de perioada aceea din 2003, atunci se căuta o identitate pentru ASTRU, și se încerca o dinamizare a activităților pentru tineret la nivelul eparhiei. În acea perioadă s-a constituit un grup, Tineri Laici Catolici, format din reprezentanții diferitelor asociații de tineret din eparhie. În primul rând, ca și principal grup – ASTRU, dar în același timp mai erau și alte grupuri: Asociația Cercetașii Munților, Asociația Cercetașii Creștini Români, Mișcare Comunione e Liberazzione, Fundația Credință și Lumină, Grupul de dansuri populare Glasul Satului, Grupul de rugăciune Triumful inimii neprihănite, probabil și alte grupuri pe care nu mi le amintesc acum. S-a început cu niște întâlniri cu reprezentanții acestor grupuri, în care s-au dezbătut diverse probleme legate de tineret. De la aceste întâlniri s-a înțeles necesitatea existenței unei structuri la nivel eparhial pentru a se ocupa de pastorația tineretului. Din acest grup a apărut mai târziu Departamentul de tineret, coordonat de mine în acea perioadă, împreună cu grupul de tineri ASTRU, care a avut un rol deosebit de important în acea perioadă a anilor 2004 până în zilele noastre, dar atunci a fost destul de greu, fiind începutul, și nu știam cum să procedăm, ce avem de făcut. Dar am mers înainte, și m-a impresionat de la început dinamismul și elanul tinerilor din ASTRU, reușind împreună să organizăm diferite evenimente (Întâlnirea Eparhială a tineretului, STGC). Îmi amintesc că în 2005 ASTRU devine membru fondator în Acțiunea Catolică din România, ASTRU implicându-se în diversele activități ale ACRO. Începând cu anul 2005 ASTRU s-a implicat în implementarea unui plan pastoral pentru tineret. Urmarea implementării acestui plan a fost apariția primelor grupuri parohiale. De asemenea s-au organizat diverse cursuri de formare pentru animatori, respectiv pentru responsabilii de tineret, campusuri de vară pentru tineri. Tot în această perioadă se edita revista Identitate, iar începând cu anul 2007 se organizează anual IEC. Tot în această perioadă încep celebrările locale ale Zilei Mondiale a Tineretului, respectiv participările la  celebrările la nivel mondial. În 2010 am predat funcția de asistent spiritual părintelui Radu, continuând colaborarea ca și consilier pentru tineret până în 2012”. A mulțumit la final bunului Dumnezeu că a reușit să contribuie și el la îmbunătățirea pastorației tineretului la nivelul eparhiei și pentru că munca din acei ani a dat roade, continuându-se activitățile demarate din acea perioadă. A mulțumit și preasfințitului Florentin pentru susținerea și încrederea pe care i-a acordat-o privind pastorația tineretului în eparhie și a încheiat prin a ura mult succes tinerilor din ASTRU Cluj, felicitându-i pentru ultimii ai de activitate.

imagine

Domnul Bogdan Bursaș a luat cuvântul ca reprezentant al consiliului de conducere din mandatele 2010-2014, fiind prim-vicepreședinte al asociației în acea perioadă. Membru din anul 2006, a amintit momentul primelor adeziuni din 2007 și ediția cu cei mai mulți copii prezenți la IEC 2009 de la Sângeorz-Băi, unde cu ajutorul unui participant a realizat că merită tot efortul și implicarea noastră în misiunea de slujire, ceea ce l-a determinat să își asume responsabilitatea conducerii asociației. Și-a exprimat recunoștința pentru apropierea și timpul pe care episcopul îl oferă tinerilor eparhiei și s-a folosit de exemplul propriei persoane pentru a sublinia legăturile pe care ASTRU Cluj le-a avut cu Acțiunea Catolică la nivel național și cum în marea familie a Acțiunii Catolice se nasc familii mai mici, între tinerii membri care răspund vocației la căsătorie.

Aproape încheind istoria vie a asociației, Amalia Bianca Poruțiu, președinte ASTRU Cluj în 2015, a luat cuvântul ca cel mai recent președinte înaintea celui în funcție. A vorbit despre suprapunerea momentului în care a luat contact cu asociația (ZMT Madrid 2011) cu dorința sa de implicare și dăruire, care au rezultat în implicarea sa mai întâi ca membru voluntar, iar mai apoi asumându-și responsabilitatea în conducerea asociației. A felicitat ASTRU Cluj pentru activitatea sa și a urat mult succes în îndeplinirea misiunii pe mai departe.

O frumoasă și spontană mărturie a oferit și Mihai Șona, împărtășind ce a însemnat pentru viața lui să facă parte din asociație. A ajuns la Cluj în 2010. Fiind la internat a căutat distracția în altă parte. A fost invitat să vină la ASTRU. În 4 ani de liceu a avut cele mai frumoase momente – a descoperit ce este Biserica și a învățat că Biserica îl cheamă spre ceva mai mult, la slujire. La final de liceu Dumnezeu l-a chemat să îi slujească într-un mod particular, l-a chemat spre Seminar. În cadrul activităților ASTRU-lui a învățat ce înseamnă slujirea: la întâlnirile locale, eparhiale, naționale, unde a învățat să se dăruiască. A mulțumit la final ASTRU-lui, menționând că din rândurile asociației pot răsări și vocații la preoție.

Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, episcop eparhial de Cluj-Gherla, a încheiat seria discursurilor antevorbitorilor săi. A expus câteva momente care i-au rămas foarte vii în minte: zelul primului președinte pe care l-a cunoscut (Cătălin Balog) construcția primei scene pentru Întâlnirea Eparhială a Tineretului cu ajutorul părintelui Cristian Goia „care a pus mâna și sufletul” pentru ca lucrurile să fie posibile pentru tinerii și copiii eparhiei; momentul central – Codruța Fernea – în care ASTRU de la orizontală a început să crească pe verticală, ea fiind cea care a înțeles că ASTRU are altă misiune, de a se extinde la tot nivelul eparhiei – creându-se rețeaua de grupuri ASTRU și crescând numărul de participanți la întâlnirile eparhiale. O imagine cu care Preasfințitul Florentin a asociat ASTRU la acel moment este motorul eparhiei, motor care de multe ori trebuia ajustat la capacitatea mașinii de a urma motorul. O urmare a acțiunilor și dorințelor astriștilor de a se implica și a se ocupa de nevoile tinerilor din eparhie a fost constituirea unui plan pastoral anual.  O ultimă idee exprimată despre asociație a fost prezența astriștilor la multele evenimente și acțiuni pe plan național și internațional unde au avut rolul de a reprezenta eparhia și biserica locală în diferite contexte care cereau acest lucru.

imagine

Seara a continuat cu celebrarea Sfintei Liturghii Arhierești. Au concelebrat Pr. Radu Tălpălariu, consilier eparhial pentru tineret, Pr. Sebastian Peșteșan, asistent spiritual general ASTRU Cluj, Pr. Marius Furtună, rectorul Seminarului Teologic Eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”, Pr. Felix Roca, asistent spiritual general al Acțiunii Catolice din România și Pr. Claudiu Miklos SJ. Preasfințitul Florentin a început cuvântul de învățătură cu o povestioară despre 3 mame și fiii lor, subliniind ideea de slujire în cele mai mărunte lucruri prin care ne bucurăm părinții, și implicit pe Tatăl, iar în continuare a vorbit despre simțul Bisericii pe care ar trebui să îl avem fiecare dintre noi, pe lângă cele cinci simțuri cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, despre faptul că nu putem să ne afirmăm credința în Cristos, dar fără a trăi în Biserică și pentru Biserică. A folosit exemplul gazdelor din dieceza de Wrocław pentru grupul de tineri din partea eparhiei Cluj-Gherla în iulie 2016, care fără să țină cont de confesiunea sau etnia grupului au primit tinerii cu brațele deschise, tratându-i ca parte a familiei lor.

Evenimentul aniversar s-a încheiat cu cina festivă, unde toți participanții și invitații au avut parte de bucate alese și pregătite cu drag, s-au prins în horă, au dansat, au cântat, bucurându-se unii de compania altora, iar la finalul serii au servit fiecare câte o felie de tort depănând amintiri din anii care au trecut.

Mulțumim lui Dumnezeu pentru cei care au putut fi prezenți alături de noi la ceas aniversar, dar în aceeași măsură și pentru toți cei care au contribuit la dezvoltarea asociației până la stadiul actual și celor care ne susțin în continuare în rugăciunile lor și sub orice altă formă.

via Cluj.ASTRU.ro

imagine

imagine