Funeraliile PS Florentin Crihălmeanu

publicat la 16 ianuarie 2021 în Ştiri

Funeraliile Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla

Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla (2002-2021), a trecut pe neașteptate la Casa Tatălui, în data de 12 ianuarie 2021, la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca, spre întristarea preoților, persoanelor consacrate, a credincioșilor pe care i-a avut în păstorire și a tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit. Oficiile legate de despărțirea de regretatul Ierarh s-au desfășurat în cele două sfinte locașuri emblematice pentru eparhie, Catedrala episcopală “Schimbarea la Față” (B-dul Eroilor nr. 10) și Catedrala în construcție din Piața Cipariu, dedicată Martirilor și Mărturisitorilor Sec. al XX-lea.

Vineri 15 ianuarie 2021, trupul neînsuflețit al blândului Ierarh a fost depus în Catedrala “Schimbarea la Față”. Aici, pe parcursul întregii zile, în buna-mireasmă spirituală a rugăciunii persoanelor consacrate credincioșii și-au luat bun-rămas, programul culminând cu sosirea și rugăciunea Ierarhilor catolici de ambele rituri din România. Sâmbătă, 16 ianuarie 2021, în prezența Ierarhilor, s-a celebrat Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală, prilej cu care și preoții Eparhiei de Cluj-Gherla și-au luat bun rămas de la Păstorul lor. Apoi, în jurul orei 10.30 sicriul a fost transferat la Catedrala din Piața Cipariu și depus pe esplanada din fața complexului catedralei. Aici s-au adunat în jur de 1000 de credincioși, peste o sută de preoți, călugări, călugărițe, care, înfruntând frigul de -7℃, au venit să îi aducă un ultim omagiu și să se roage pentru sufletul Preasfințitului părinte Florentin.

Ceremonia a fost oficiată de PS Claudiu Pop, Episcopul Curiei Arhiepiscopiei Blajului, având alături pe IPS Aurel Percă, Arhiepiscop și Mitropolit de București și Președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER) și cei mai mulți dintre Episcopii CER, pe PS Anton Coșa, Episcop de Chișinău și pr. Marius Cerghizan, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla. Au participat și trei Episcopi ai Bisericii Ortodoxe: IPS Mitropolit Andrei Andreicuț, PS Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar și PS Vasile Flueraș care, deși aflat sub povara bolii, a ținut să își aducă omagiul și rugăciunea. Răspunsurile și cântările la înmormântare au fost date de un cor format din preoți și studenți teologi condus de pr. Gabriel Marincaș, paroh la Gherla.

Numeroși au fost reprezentanții autorităților locale și centrale prezenți: Primarul mun. Cluj-Napoca, Emil Boc, prefectul jud. Cluj, Mircea Abrudean, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, senatorul Vasile Dâncu, fostul deputat Florin Stamatian, fostul senator Marius Nicoară, autorități militare, intelectuali, profesori universitari, cu toții s-au rugat și au onorat personalitatea Ierarhului mutat la Cer, aducând astfel o ultimă dovadă a stimei pe care i-o poartă. Armata României și Jandarmeria Română și-au arătat respectul și aprecierea față de personalitatea Preasfinției Sale Florentin prin onoruri militare, cu gardă de onoare, muzică de trompetă și salvă de focuri de arme la final.

imagine

După rugăciune, PS Claudiu Pop a citit mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc, în care Suveranul Pontif își exprimă dorința de a-și manifesta apropierea spirituală și unirea la doliul Bisericii din România. “Exprimându-mi sincere condoleanțe Preafericirii voastre, preoților, persoanelor consacrate și credincioșilor Eparhiei de Cluj-Gherla, împart din inimă tuturor binecuvântarea apostolică” a transmis Papa. S-a citit apoi mesajul Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în memoria Episcopului Florentin trecut la Domnul, pe care l-a caracterizat astfel: “Ales de Dumnezeu și chemat la slujirea arhierească, a dus lumina și adevărul lui Hristos semenilor, a mângâiat și a întărit pe cei aflați în suferință și a fost semn al milostivirii lui Dumnezeu”. S-a amintit de contribuția Preasfinției Sale Florentin la renașterea Bisericii Române Unite, renaștere “însuflețită de moștenirea martirilor”. Totodată, Preafericirea Sa a adus mulțumire lui Dumnezeu: “pentru mărturia și pentru munca neobosită a Ierarhului Florentin în păstorirea turmei ce i-a fost încredințată”.

Și-a exprimat de asemenea recunoștința “pentru activitatea desfășurată în calitate de membru al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor, participând la numeroase întâlniri ale Comisiei Internaționale Mixte pentru Dialog Teologic între Biserica Catolică și Biserica Ortodoxă, unde s-a evidențiat prin promovarea unei culturi a dialogului și a întâlnirii cu ceilalți frați în credință. Chipul său de slujitor credincios al lui Dumnezeu Cel în Treime adorat, al Evangheliei și al Bisericii noastre, de îndrumător al tinerilor, va rămâne viu în sufletele noastre și ale tuturor celor care l-au cunoscut”, a arătat Preafericitul Părinte, invitând la rugăciune adusă lui Dumnezeu pentru odihna sufletului “slujitorului său credincios, prin mijlocirea Maicii Sfinte, a Sfântului Iosif, Patronul Eparhiei de Cluj-Gherla și a Fericiților episcopi martiri. Domnul să primească sufletul ales al bunului său slujitor și să-l așeze-n Ierusalimul cel ceresc. Întăriți de iubirea milostivă a Mântuitorului, transmitem tuturor celor de față, în mod cu totul deosebit iubitului său tată Corneliu și cuvioasei surori Maria Letiția, gânduri de încurajare și de împărtășire a durerii sufletești, asigurându-vă pe toți de apropierea spirituală și de rugăciunile noastre”, a încheiat PF Lucian mesajul cu ocazia Funeraliilor Preasfinției Sale Florentin.

În încheiere, pr. Marius Cerghizan, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla a evocat personalitatea celui care i-a fost Episcop, Preasfinția Sa Florentin, în această zi “tristă, binecuvântată și însemnată în viața Bisericii noastre”. A amintit mai întâi cuvintele Sf. Apostol Pavel, deseori invocate de PS Florentin: “«Amintiți-vă de mai marii voștri, care v-au predicat cuvântul lui Dumnezeu și, priviți cu luare aminte cum și-au încheiat viața și urmați-le credința!» (cf Evr 13,7) și a spus: “Acum se alătură venerabililor Ierarhi care au purtat cu vrednicie toiagul de Arhipăstori ai Eparhiei noastre”. Evocând cuvintele Sf. Benedict: “Christo omnino nihil praeponant” (Să nu pună nimic înaintea lui Hristos), a amintit că, sub semnul acestor cuvinte, Episcopul Florentin “și-a așezat întreaga misiune episcopală; adică, Hristos să fie întotdeauna primul slujit. Astfel, la fundamentul misiunii sale episcopale stă iubirea față de Hristos și dorința fermă de a-l sluji, prin aproapele, în adevăr și dreptate”.

Pr. Marius a arătat în continuare cum, PS Florentin, prin “anii rodnici de păstorire și apostolat, ani încununați de frumoase împliniri pastorale”, a pus în lumină identitatea Bisericii Greco-Catolice, “așa cum a fost evidențiată de către Sfântul Pontif Ioan-Paul al II-lea în Scrisoarea apostolică la al treilea centenar al Unirii Bisericii Greco-Catolice din România cu Biserica Romei”, în care, “prezenta cele șase elemente definitorii pentru identitatea Bisericii Greco-Catolice din România, trei cu caracter teologic: Cuvântul lui Dumnezeu, Învățătura Sfinților Părinți și Tradiția bizantină; și trei cu caracter istoric: Unirea cu Scaunul Apostolic al Romei, rănile persecuțiilor secolului al XX-lea și latinitatea poporului român”.

imagine

Totodată, PS Florentin “a continuat și susținut refacerea patrimoniului ecleziastic. A încurajat formarea permanentă a preoților, a colaborat cu persoanele consacrate, Ordinele și Congregațiile de viață consacrată, a făcut vizite pastorale, a dezvoltat sectorul social-caritativ și a promovat dialogul ecumenic la nivel local, național și internațional bazat pe caritate, cu respectarea adevărului și a dreptății. Și-a propus să formeze o adevărată familie în credință, o familie cu suflet creștin românesc, de nobilă gintă latină, îmbrăcată în haina rituală a tradiției bizantine, o familie care, păstrând comuniunea cu Biserica Universală Catolică, să își păstreze zestrea rituală și a tradițiilor particulare, așa cum au dorit înaintașii noștri. O familie care să găsească prin credință răspunsurile la problemele multiple ale tumultosului început de mileniu, o familie care să își găsească un loc demn în cadrul marii familii europene”.

Semnificative pentru episcopatul Ierarhului clujean, au fost citate și cuvintele Sf. Augustin, în a căror lumină și-a pus anii de arhipăstorire: “Ajutați-mă pentru a vă putea ajuta. Acordați-mi încredere pentru a vă putea sluji. Ascultați-mă, pentru ca să pot propovădui. Participați la celebrările liturgice, pentru ca să pot binecuvânta și sfinți. Urmați-mă, pentru ca să vă pot conduce pe calea spre Hristos. Sunt gata să o fac cu inima deschisă și liberă față de orice atașament material sau uman, numai pentru preamărirea lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre“. Pr. Marius Cerghizan, cu emoție în glas, a reluat la final un fragment din testamentul Preasfinției Sale Florentin, în care acesta spunea: “Rog pe Bunul și Atotputernicul Dumnezeu să mă ierte pentru toate nevredniciile și să nu îmi socotească toate fărădelegile și, cu puterea Lui, să facă în așa fel încât moartea mea să fie de folos pentru creștinii credincioși. Clerului și persoanelor consacrate, tatălui Cornel, fratelui Mușat și sorei Letiția, rudelor și iubiților credincioși le cer să se roage pentru sufletul meu păcătos, să pot dobândi la timpul rânduit un colț de rai.”

 

În comuniune de rugăciune pentru sufletul Preasfinției Sale Florentin, părintele vicar a mulțumit pentru toate mesajele de condoleanțe primite, a mulțumit de asemenea celor care s-au implicat în organizarea Funeraliilor: “Instituției Prefectului Județului Cluj, Primăriei Mun. Cluj-Napoca, Inspectoratului Județean de Urgență, Direcției de Sănătate Publică – Cluj, Jandarmeriei, Poliției, Armatei și tuturor instituțiilor care ne-au fost alături”. Și a încheiat apoi cu rugăciune: “Fie ca Lumina Celui care a spus: «Eu sunt Învierea și Viața, cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi», să strălucească în sufletul Preasfinției Sale Florentin, iar drumul vieții sale încheiat aici, pe pământ, să fie încununat de răsplata cuvenită drepților la ospățul etern, de-a dreapta gloriei cerești a Tatălui, dimpreună cu Fiul, în iubirea Spiritului Sfânt. Să-i fie odihna în Lumina veșniciei înveșmântată, iar memoria, în suflete, cu reverență, păstrată. Odihnească-se în pacea Domnului, binecuvântată. Amin”.

După ceremonie, sub semnul onorurilor militare cu impresionante salve de focuri de armă, în procesiune solemnă, Arhiereii l-au condus pe ultimul drum pe cel devenit de acum nouă piatră de temelie Bisericii lui Hristos, Preasfinția Sa Florentin Crihălmeanu. Trupul Episcopului de Cluj-Gherla a fost așezat în cripta de la demisolul catedralei, alături de cel al Arhiepiscopului ad personam George Guțiu, adormit în Domnul în urmă cu 10 ani (la 8 mai 2011), unde vor rămâne în așteptarea măritei Învieri. Fie ca Mântuitorul, Domnul Isus Hristos pe care PS Florentin L-a urmat și slujit cu credință până la moarte, să primească rugăciunea acestor zile de profundă întristare, să coboare mângâiere peste sufletele celor rămași, iar sufletul Ierarhului mult-regretat, Florentin Crihălmeanu, să îl primească în înalt, în lumină. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *