Prof. dr. Ioan Ștefan Florian la Ziua Bolnavului marcată la Catedrala din Cluj

publicat la 18 februarie 2021 în Ştiri

Ziua Bolnavului la Catedrala din Cluj: Prof. dr. Ioan Ștefan Florian, medic neurochirurg, despre ce înseamnă a fi medic în pandemie și cuvânt in memoriam pentru regretatul Episcop Florentin Crihălmeanu

În încheierea celebrării liturgice dedicată Zilei Bolnavului la Catedrala "Schimbarea la Față" din Cluj-Napoca, duminică, 14 febr. 2021, Prof. dr. Ioan Ștefan Florian, în calitate de reprezentant al Asociației Medicilor Catolici din România – filiala Cluj a oferit o emoționantă mărturie despre ce însemnă a fi medic devotat propriei misiuni în pandemie, și, totodată, a omagiat memoria Preasfinției Sale Florentin Crihălmeanu, regretatul Episcop de Cluj-Gherla, trecut la Domnul la 61 de ani, în 12 ianuarie 2021.

Dr. Florian a cerut, mai întâi, celor de față, câteva clipe de tăcere în memoria Preasfințitului Episcop Florentin. După momentele de reculegere, a mărturisit că, "acum, când doar tăcerea ar putea să exprime mai bine tristețea și durerea", nu credea că va avea puterea de a găsi acele cuvinte care "prin simpla lor rostire să ne aducă alinarea". A continuat explicând că "tot părintele Matieș a fost cel care, spunând că «noi dorim să continuăm proiectele începute de Preasfințitul Florentin», m-a făcut să înțeleg că nu putem să-l omagiem mai adevărat decât continuând ceea ce dânsul a clădit cu atâta simțire și trăire, cu gândul, dar și cu fapta. Iar Ziua Bolnavului este un proiect în care Preasfințitul nostru părinte a adus la un loc pe cei aflați în suferință cu cei a căror misiune este să aducă alinare".

A îndemnat, în spiritul și al mesajului Sfântului Părinte pentru Ziua Bolnavului, ca "în fața condiției de nevoie a fratelui și surorii" să urmăm îndemnul lui Isus, care ne cheamă "să ne oprim, să ascultăm, să stabilim o relație directă și personală cu celălalt, să simțim empatie și înduioșare față de el sau față de ea, să ne lăsăm implicați de suferința sa până la a o lua asupra noastră în slujire".

A arătat în continuare că "drama medicinii vremurilor pe care le trăim, atât pentru cei aflați în suferință cât și pentru cei meniți să îi slujească, derivă din distanțarea impusă de reguli, dar și de frică. Pentru că și pe unii și pe ceilalți îi privează de apropiere, acel «balsam prețios, care dă sprijin și mângâiere celui care suferă în boală» cum atât de frumos ne spune Sfântul Părinte în mesajul său. Medicina este singura profesie în care apropierea, atingerea fizică este, nu doar permisă, ci chiar necesară. Nu poți practica medicina doar pentru tine, nu poți fi medic decât pentru ceilalți. Iar asta presupune, nu doar cunoaștere, ci înseamnă comunicare, înțelegere, empatie, dăruire de sine, presupune bunătate, ascultare si mângâiere, înseamnă într-un cuvânt, omenie.

Ne spune Sfântul Părinte în mesajul din acest an, că «boala are mereu o față, și nu una singură: are fața fiecărui bolnav și bolnave…». Dar, cum sa vezi fața bolii când ea se ascunde sub o mască? Cum să mângâi fără să-l atingi pe aproapele tău? Marea taină a vindecării stă în relația medic-pacient, în încrederea pe care reușești să o insufli, nu doar prin cuvinte și privire ci și prin apropiere, prin atingere, prin acea atmosferă de natură divină pe care cel ales să aducă vindecarea o creează asupra celui aflat în suferință. Asemenea celor arătate de Papa Francisc care ne spune că «vindecările realizate de Isus nu sunt niciodată gesturi magice, ci sunt mereu rodul unei întâlniri, al unei relații interpersonale, în care darului lui Dumnezeu, oferit de Isus, îi corespunde credința celui care îl primește», pacientul, dar și medicul, au nevoie de apropierea dintre ei pentru a conduce la miracolul vindecării.

Mesajul a continuat împletind mărturia experienței medicale în acest timp de încercare și suferință pentru omenire, cu un impresionant cuvânt In memoriam dedicat regretatului Ierarh de Cluj-Gherla: "«Iarna a venit mai repede peste întreaga lume», ne spunea Preasfințitul Florentin în ultima pastorală de Crăciun, «iar întunericul suferinței, al bolii și al morții pare că s-a așternut peste sufletele noastre înfricoșate, îndurerate și cutremurate». Pentru cei atinși de boala aceasta prea puțin cunoscută și imprevizibilă, spaima izolării și a singurătății a fost la fel de copleșitoare ca si frica de necunoscutul ce va urma. Astăzi, în spitale, lipsa unei apropieri adevărate, la fel ca și aparițiile depersonalizate, echipate parcă de pe altă lume, deși venite cu cele mai nobile intenții, nu au darul de a înlocui căldura unui zâmbet sau al unei atingeri reale, dătătoare de speranță. Nimic nu poate înlocui taina relației medic – pacient iar cei ce spun că medicina viitorului înseamnă tehnologizare, mijloace de comunicare, baze de date și inteligință artificială nu au înțeles că noi, oamenii, am primit viața ca pe un dar, nu doar pentru noi ca indivizi, ci pentru noi ca și comunitate. Ne naștem, creștem, ne formăm înconjurați unii de alții, îngrijindu-ne unii de alții, învățând unii de la alții, făcând unii pentru alții tot ceea ce facem. Fără ceilalți nu am ști ce este fericirea și nici tristețea. Eu cred că medicina viitorului înseamnă să reclădim, să restabilim acele punți de comuniune spirituală prin care să înțelegem și să ne facem înțeleși, să credem și să clădim încredere, să dăruim cu generozitate speranță, cunoaștere, pricepere și mai ales să dăruim din ceea ce suntem: Oameni, purtătorii unei fărâme de divinitate, creați «după chipul și asemănarea Lui». Și, nu poate fi răsplată mai mare pentru toate acestea decât acel «Mulțumesc» rostit cu ochii scăldați în lacrimi de recunoștință.

Sunt toate acestea trăiri despre care am mai vorbit în anii ce au trecut, la invitația Preasfințitului nostru Episcop Florentin. Am răspuns cu bucurie la onoarea ce mi-a oferit-o de a vorbi în acest locaș sfânt în fața atâtor frați întru credință. Am răspuns ori de câte ori Preasfințitul Părinte m-a chemat să ne alăturăm spiritele, gândurile și faptele pentru întrajutorarea cuiva aflat în suferință. Regretul meu este că, atunci când, poate, Preasfinția Sa ar fi avut mai mare nevoie, nu i-am auzit chemarea nerostită. Poate pentru că nu mi-a solicitat niciodată ajutorul pentru dânsul, ci doar pentru alții, la fel cum a făcut în toate, s-a dăruit pe sine pentru noi. Vestea că Preasfințitul Florentin a trecut pragul veșniciei a căzut precum un trăsnet, m-a copleșit și ne-a cutremurat pe toți, ne-a umplut sufletele de durere și ne-a făcut să ne întrebăm: de ce El, de ce așa devreme?

Astăzi, după ce am recitit cele lăsate nouă prin gândurile așternute pe hârtie, înțeleg mai bine: locul unui om sfânt este acolo, printre sfinți. Spun asta, nu doar pentru modelul de slujitor al Bisericii pe care l-a oferit, pilda de credință și iubire creștinească pe care ne a dăruit-o, ci și prin ceea ce a clădit și reclădit în conștiința colectivă a unei societăți divizate și confuze, a unei lumi ce pare că și-a pierdut reperele. Prin ceea ce a făcut pentru ca Biserica greco-catolică să-și recâștige locul și rolul de purtător al spiritualității românești aici și peste tot în lume, de făuritoare a statului unitar Roman. Privind înapoi, ne putem întreba cum un om a putut să ducă la îndeplinire atâtea proiecte, să resădească sămânța încrederii, credinței și comuniunii spirituale între atâtea categorii de oameni, între tineri și cei cerniți de vreme, între nevoiași și cei îndestulați, între bolnavi și cei meniți să îi ajute, între Biserici și slujitorii lor… A visat și a regândit un monument dedicat martirilor neamului, l-a clădit cu speranță, neobosire, și, nu și-a găsit liniștea nici când, în sfârșit, a văzut conturul cupolelor [catedralei în construcție din Piața Cipariu] pe cerul de deasupra Clujului. Iar, pentru ca noi să nu uităm să ducem mai departe misiunea începută, s-a așezat pe vecie la temelia ei. Numai un spirit Ales ar fi putut gândi și înfăptui atâtea, în așa de puțin timp, iar acum Dumnezeu l-a ales pentru a-l așeza în rândul Drepților.

Nu vom putea spune niciodată că Preasfințitul Florentin nu mai este printre noi, atât timp cât este atât de prezent în fiecare dintre noi prin felul în care ne-a vorbit, ne-a învățat, ne-a influențat destinele și viețile, ne-a alinat sufletul. Spiritul său mare ne este permanent alături, ne veghează și ne arată calea de urmat, ne revine în gând atunci când suntem în derută și ne zâmbește încurajator din amintire atunci când faptele noastre mai clădesc repere ale prezentului și viitorului, ne amintește ca, urmându-i exemplul, să oferim pilda bunătății: nu doar îndemnând la bunătate, ci, făcând bine.

Preasfințitul Florentin ne spunea de curând: «Multe persoane se întreabă: cum va arăta lumea după încheierea pandemiei? Răspunsul depinde de fiecare dintre noi. Dacă noi ne vom schimba în bine, lumea va fi mai bună. Și, chiar dacă lumea nu se va schimba, noi o vom putea vedea într-o altă lumină, într-o altă perspectivă, cu zelul speranței și al credinței ce izvorăște din taina ascunsă în Pruncul din Iesle».

În aceste clipe de copleșitoare tristețe, aș vrea să vă rog să ne iertați, Preasfinte Florentin, viteza cu care ne consumăm prezentul.. să iertați vorbele sau, dimpotrivă, tăcerile noastre. Să ne iertați când poate din prea mare grabă și prea puțină răbdare nu am reușit să fim atât de buni cum ne-ați fi dorit, când am fost prea surzi ca să auzim, prea orbi ca să vedem, prea orgolioși să recunoaștem că poate am greșit… Când am avut prea putină înțelegere pentru gândurile, povețele și pildele Preasfinției Tale: «Dumnezeu repetă în fiecare an lecția primăverii pentru ca noi să înțelegem că suntem destinați vieții și nu morții. Să nu fim, deci, atât de preocupați de ‘statistici’ încât să nu mai avem timp să admirăm pomii care dau în floare! Să nu fim atât de aplecați asupra imaginii triste a morții încât să uităm să ne ridicăm privirea spre Cel care ‘cu moartea pe moarte a călcat’, devenind pentru noi, toți, Izvor de viață! Să-L lăsăm să fie mereu învingător și în luptele noastre, și astfel, întreaga noastră viață să devină o continuă sărbătoare!».

Îți mulțumim Preasfinte Părinte Florentin pentru că prin modelul de OM, de Preot și dascăl, de slujitor al Bisericii, prin cuvintele și gândurile tale ne-ai făcut pe toți Preafericiți!" – a spus de la amvonul catedralei greco-catolice clujene, Prof. dr. Ioan Ștefan Florian, reputatul medic neurochirurg.

Video: aici

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *