Înscăunarea noului Episcop Eparhial de Cluj-Gherla, Preasfințitul Părinte Claudiu

publicat la 24 aprilie 2021 în Ştiri

Cât de minunat e Domnul / în splendoarea Luminii Sale / cât de mare e și Sfânt…“, cântecul Corului “Angeli” al parohiei clujene “Ioan Bob” care a oferit răspunsurile liturgice, a fost inspirat ales în deschiderea evenimentului istoric al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, împlinit sâmbătă 24 aprilie 2021, pe esplanada Catedralei “Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea” din Piața Cipariu, Cluj-Napoca: înscăunarea noului Episcop Eparhial de Cluj-Gherla, Preasfințitul Părinte Claudiu Lucian POP.

În debutul celebrării, Episcopii catolici și greco-catolici din România și Înalți prelați oaspeți sosiți de peste hotare, au ieșit, în procesiune, după un moment de pregătire în capela “Sf. Iosif” din incinta Catedralei. Ierarhii au urcat pe esplanada unde, încă din după-amiaza precedentă, s-a amenajat altarul pentru celebrarea solemnă. Respectând normele impuse de pandemie, preoți de pe întreg teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla și din întreaga Biserică Română Unită se aflau, în ordine, pe un platou lateral, în timp ce în partea diametral opusă se aflau persoane consacrate din diferite ordine și congregații călugărești.

În față, în partea centrală, au asistat la celebrare reprezentanți ai Bisericilor și confesiunilor creștine clujene – între care Mitropolitul Clujului și un Ierarh al Bisericii Ortodoxe, Episcopul Bisericii Reformate din Ardeal, al Bisericii Evanghelice Luterane și un reprezentant al Bisericii Unitariene, precum și invitați oficiali: autorități locale, centrale și militare, intelectuali, cadre universitare, buni colaboratori ai Episcopiei de Cluj-Gherla de-a lungul timpului. De jur-împrejur s-au răspândit, în spațiul generos din fața catedralei, numeroși credincioși. Mulți alții au urmărit de la casele lor transmisia în direct la Tvr 3 și Tvr Cluj, a celebrării – în cadrul emisiunii realizată de Liana Goța, cu comentarii și lămuriri oferite de pr. Marius Furtună, rectorul Seminarului Teologic eparhial clujean. Transmisia prin televiziune și online a creat, pe căi nevăzute, o mare comuniune de suflete în rugăciune. La buna desfășurare a întregii celebrări a contribuit prezența plină de grijă a tinerilor Cercetași ai Munților. Înscăunarea la Cluj a noului Ierarh a fost onorată prin prezența permanentă, pe esplanadă, a gărzii de onoare asigurată de Jandarmeria Română.

Sfânta Liturghie a fost prezidată de Preasfinția Sa Mihai Frățilă, Episcopul Eparhiei “Sf. Vasile cel Mare” de București, delegat al Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Au diaconat Marius Cîmpean și Rareș Urian, diaconii clujeni ce au slujit și la celebrarea cu Sfântul Părinte Papa Francisc, la Blaj, în 2 iunie 2019, cu ocazia beatificării celor șapte Episcopi greco-catolici martiri. Pr. Daniel Avram de la Episcopia de Cluj-Gherla a prezentat momentele centrale ale programului, invitând la rugăciune de mulțumire adresată Bunului Dumnezeu, a cărui mână susține și conduce Biserica Sa.

Cuvântul de învățătură la Sfânta Liturghie a fost și cel dintâi cuvânt rostit de PS Claudiu Lucian Pop, în noua calitate de Episcop Eparhial. Preasfinția Sa și-a reînnoit, cu acest prilej, “fidelitatea și atașamentul față de Sfântul Părinte Papa Francisc, Episcopul Romei care «prezidează în dragoste» Biserica Catolică”. Totodată, l-a asigurat pe Preafericitul Părinte Lucian Cardinal Mureșan și pe Episcopii Sinodului Bisericii Române Unite cu Roma că primește, ca pe voința Domnului, decizia transferului său “din funcția de Episcop al Curiei Arhiepiscopiei Majore din Blaj în înalta și dificila misiune de Episcop și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla” și mulțumindu-le, le-a adresat rugămintea ca și de acum să îl însoțească “cu dragostea și rugăciunile lor pentru a putea împlini lucrarea Domnului”.

A mărturisit că primește Eparhia de Cluj-Gherla ca pe “o nouă familie pe care eu, cel din urmă venit, o îmbrățișez cu iubire și cu adâncă recunoștință. O familie frumoasă, familia lui Dumnezeu și a fiecăruia dintre noi, unde frații și surorile, credincioși, călugări, călugărițe și confrați preoți, sunt uniți prin Cuvântul și Cina Domnului, prin rugăciune și prin mărturie creștină. Vom împărtăși de acum înainte același drum și aceleași speranțe, bucurându-ne împreună și susținându-ne reciproc atunci când vom trece prin încercări și greutăți!”. Și, ca parte însemnată din această familie, a amintit numele Episcopilor care i-au precedat pe tronul Eparhiei de Cluj-Gherla, fiecare cu propriile merite și realizări.

Rememorând cuvinte ale testamentului spiritual al Fericitului Episcop Iuliu Hossu care acum îi sunt adresate, Preasfinția Sa Claudiu a invitat: “Să rămânem în dragostea lui Dumnezeu! Iar dragostea înseamnă întâlnire, ascultare și dialog, insuflă solidaritate cu fiecare persoană și dorința implicării în schimbarea în bine a societății noastre. Tocmai pentru că «dragostea lui Hristos ne stăpânește» (2Cor. 5,14), ne dorim în continuare un parteneriat stabil cu autoritățile statale centrale și locale, cu instituțiile universitare și culturale pentru a lucra împreună la edificarea binelui comun, care este indisolubil legat de valoarea demnității, a moralității și a libertății.” Un alt deziderat pe care l-a exprimat a fost cel al unei bune colaborări “cu toate cultele prezente pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla. Știți disponibilitatea regretatului Episcop Florentin, știți dăruirea până la jertfa pentru neam și credință a Cardinalului Iuliu Hossu, Fericit Episcop martir. Știți că Biserica Greco-Catolică Română și-a făcut vocație din iubirea de Dumnezeu și de țară. Nici eu nu pot gândi altfel misiunea mea. Sunt convins că doar împreună, toți împreună, cu ajutorul Domnului, putem face ceva bun pentru viața și mântuirea semenilor noștri, pentru Țară, pentru lumea în care trăim. Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!” și-a încheiat noul Episcop cuvântul inaugural.

Înainte de încheierea celebrării liturgice s-a desfășurat ceremonia înscăunării Preasfințitului Părinte Claudiu. După citirea decretului de numire, Preasfinția Sa a primit mantia arhierească a Înaltpreasfinției Sale George Guțiu, toiagul arhieresc al Preasfințitului Părinte Florentin Crihălmeanu și a fost condus spre tronul arhieresc pe care a stat, din 1930, Fericitul Cardinal Iuliu Hossu în Catedrala “Schimbarea la Față”. “Aceste însemne reprezintă autoritatea Episcopului și continuitatea slujirii episcopale în Eparhia noastră” a explicat Pr. Daniel Avram. După binecuvântarea finală a Sfintei Liturghii, s-au rostit mesajele adresate noului Episcop Eparh din partea autorităților religioase și din cea a autorităților Statului Român.

Preasfinția Sa Mihai Frățilă a dat citire mesajului Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, care, reamintind ultima vizită a Sfântului Părinte la Blaj și evocând modelele Episcopilor greco-catolici martiri, a descris și actualul moment istoric, Înscăunarea Episcopului de Cluj-Gherla, ca pe o “celebrare a credinței”. Preafericirea Sa a îndemnat la comuniune și încredere oferită noului Păstor, pentru că “prin înscăunarea de astăzi, Episcopul Claudiu își primește Eparhia ca pe o mireasă, iar el se va osteni în a o îngriji în numele Mântuitorului”. De asemenea, Întâistătătorul Bisericii Unite a îndemnat la continuarea vocației la unitate a acestei Biserici și în Eparhia de Cluj-Gherla, pe urmele “Ierarhilor de vrednică pomenire, Arhiepiscopul ad personam George Guțiu și Episcopul Florentin Crihălmeanu”.

A urmat mesajul Eminenței Sale Leonardo Cardinal Sandri, Prefect al Congregației pentru Bisericile Orientale, citit de către Preasfinția Sa Cristian Crișan, Episcop auxiliar al Arhiepiscopiei de Făgăraș și Alba Iulia, cu încredințarea slujirii Preasfințitului Claudiu Lucian “mijlocirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Maica Sfântă, pentru ca ea să vegheze asupra României precum asupra «Grădinii ei» – după expresia Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea, și împreună ne rugăm ca apropiatele celebrări pascale pe care le veți prezida pentru prima dată, să reînnoiască în voi toți bucuria de a-i aparține lui Cristos Cel Răstignit și Înviat, izvorâtorul și plinitorul credinței noastre”.

În continuare, Mons. Mario Codamo, prim-consilier al Nunțiaturii Apostolice din București a dat citire mesajului Nunțiului Apostolic Miguel Maury Buendia, cu îndemnul “de a fi o Biserică capabilă să îl mărturisească «cu îndrăzneală» (Fapte 4,31) pe Cel înviat, fără nicio ezitare, alături de celelalte Biserici creștine care conviețuiesc în spirit de fraternitate în Cluj”. Înaltpreasfinția Sa Andrei Andreicuț, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a descris ca pe lucrarea Domnului numirea Episcopului de Cluj-Gherla și a relevat tradiționale bunele relații între Biserica Ortodoxă și Biserica Greco-Catolică de-a lungul timpului. Înaltpreasfinția Sa și-a exprimat deschiderea și speranța ca această relație de bună cooperare să continue, “pentru că, așa cum zicea Cardinalul Sandri, trăim într-o lume ce se secularizează și e nevoie ca să înfrățim efortul pentru a face misiune în fața lumii secularizate”.

A fost invitat, în continuare, Excelența Sa Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte, care a reamintit aportul istoric al Bisericii Române Unite “la cristalizarea limbii noastre literare și a spiritului național românesc”. Onorând memoria Înaltpreasfinției Sale George Guțiu și pe cea a Preasfinției Sale Florentin, cu care a colaborat în efortul refacerii structurilor și al reorganizării Bisericii ieșite din catacombe, l-a felicitat pe Preasfinția Sa Claudiu pentru noua demnitate la care a fost chemat, privind cu speranță spre o colaborare viitoare. Prin prețuirea față de meritele Preasfinției Sale Florentin, Excelența Sa a exprimat în mod particular intenția de a sprijini în continuare “împlinirea marelui său proiect, noua Catedrală”.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, l-a felicitat pe Preasfințitul Claudiu, menționând că noua sa misiune “pe cât de nobilă, pe atât de grea și provocatoare” este “aceea de a continua munca Fericitului Episcop martir Iuliu Hossu, făuritor al României întregite și cel dintâi Cardinal român, al cărui Scaun episcopal îl continuați”. A evocat apoi rolul edificator al cărturarilor “ortodocși și greco-catolici” la împlinirea Actului de la 1918 și a repetat cuvintele Cardinalului Iuliu Hossu rostite la Alba Iuliu, la vestirea împlinirii Marii Uniri. A dat expresie și unui testament al Preasfinției Sale Florentin: “dragostea de oameni, toleranța, înțelegerea și frățietatea între cultele religioase, precum și un patriotism luminat în spiritul conlucrării spirituale într-o Europă care unește religii și popoare”.

Și a încheiat prin cuvinte ce au descris sugestiv specificul viețuirii în urbea de pe Someș: “Preasfinția Voastră, Clujul, astăzi, vă deschide brațele și vă îmbrățișează cu drag. Clujul este acel loc în care Estul întâlnește Vestul și Vestul întâlnește Estul. Clujul este acel unic loc în lumea aceasta unde turnurile gotice se îmbină cu cupolele bizantine, este acel loc unic în care, pe rază de un kilometru pătrat, găsiți șase culte creștine: ortodox, greco-catolic, romano-catolic, luteran, unitarian, reformat și o sinagogă. Nicăieri în Europa nu puteți găsi așa ceva. Găsiți un loc în care toleranța, multiculturalismul, spiritul ecumenic sunt lucruri obișnuite printre noi. Sunt lucruri la care fiecare dintre clujeni a contribuit și la care contribuie în fiecare zi.”

A încheiat șirul cuvântărilor pr. Marius Cerghizan, care, de la trecerea la Cer a Preasfinției Sale Florentin până în această zi, a Înscăunării noului Eparh, a împlinit funcțiunea de Administrator eparhial al Eparhiei de Cluj-Gherla. În cuvântul său, pr. Marius a reluat firul istoriei Eparhiei de Gherla și de Cluj-Gherla, schițând sugestive portrete spirituale fiecărui Episcop de Gherla și de Cluj-Gherla în parte, invocând, din Cer, binecuvântarea vrednicilor Păstori de suflete, peste cel de-al 10-lea Episcop al Eparhiei de Dumnezeu binecuvântată. Au urmat urările de bun venit pentru noul Ierarh: “Preasfințite Părinte Claudiu, prin numirea ca Episcop Eparhial de Cluj-Gherla primită din partea Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, vă înscrieți în șirul arhiereilor care, cu vrednicie, au condus Eparhia noastră.

De aceea, în numele preoților, persoanelor consacrate și al credincioșilor doresc să mulțumesc Preafericitului Părinte Lucian Cardinal Mureșan, Întâi Stătătorul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică și Sfântului Sinod, pentru alegerea Preasfinției Voastre Părinte Claudiu ca Episcop eparhial de Cluj-Gherla. Iar de aici, de pe esplanada Catedralei Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea Preasfinția Voastră, vă mulțumim că ați acceptat această misiune de a ne păstori și a continua munca predecesorilor Sfinției Voastră și vă dorim ca Bunul Dumnezeu să vă dăruiască mulți și sfinți ani, binecuvântați, de arhierească și sfântă păstorire. Întru mulți și sfinți ani!

La încheierea evenimentului, Preasfinția Sa Claudiu Lucian a primit salutul de bun venit din partea preoților, a persoanelor consacrate, credincioșilor, reprezentanților instituțiilor de învățământ și asociațiilor de pe teritoriul Eparhiei de Cluj-Gherla. În piața ce poartă numele marelui cărturar și preot blăjean Timotei Cipariu, sub soarele primăverii, a fost întâmpinat solemn un Episcop sosit din Blajul purtător de credință și istorie, pentru a începe la Cluj un drum de trăire a credinței și unității în diversitate – ce caracterizează, atât realitatea orașului în care a fost primit noul Eparh, cât și vocația dintru începuturi a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Astfel s-a pus început bun episcopatului Preasfinției Sale Claudiu Lucian. Razele continuității în credință, ale dragostei lui Dumnezeu împărtășite tuturor, ale întâlnirii și comuniunii au fost lumini în care și-a inaugurat noua misiune de Păstor, sfințitor și călăuzitor al sufletelor ce îi sunt încredințate.

Întru mulți ani de rodnică, binecuvântată și luminoasă slujire, Preasfințite Părinte Episcop!

Album foto: aici
Înregistrare video: aici

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *