Primul pelerinaj eparhial la mănăstirea CMD din Cluj-Napoca

publicat la 15 august 2021 în Ştiri

Pelerini împreună cu Dumnezeu și Maica Sfântă:
Pelerinajul Eparhiei de Cluj-Gherla la mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca,
în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului

Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca a Congregației Surorilor Maicii Domnului (CMD), care în acest an a fost declarată, de către Întâistătătorul Bisericii Române Unite, PF Lucian Cardinal Mureșan, Sanctuar Arhiepiscopal Major, a primit duminică, 15 august 2021, în jur de 2.500 de pelerini, preoți, persoane consacrate, credincioși de pe întreg cuprinsul Eparhiei de Cluj-Gherla și nu numai.

Cu toții s-au reunit în jurul și la invitația Preasfințitului Claudiu, Episcopul eparhial, împreună cu surorile Congregației Maicii Domnului din mai multe comunități din țară, pentru a o onora pe Maica Sfântă în sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, pentru a dobândi de la Bunul Dumnezeu harul indulgenței plenare și a se întâlni, în Euharistie, cu Fiul Preasfintei Fecioare Maria, Mântuitorul tuturor, Domnul Isus Cristos. Un motiv în plus de bucurie și recunoștință este aniversarea anului centenar – cel de-al 100-lea an de existență a acestei Congregații greco-catolice, unica fondată în Biserica Română Unită.

Pelerinii s-au oprit în curtea înverzită a mănăstirii, unde, de la ora 10.30, în prezența moaștelor Fericitului Episcop martir Iuliu Hossu, a fost celebrată Sfânta Liturghie Arhierească, răspunsurile liturgice fiind date de surori. Au fost de față peste 75 de preoți, diaconi, subdiaconi, persoane consacrate din diferite ordine și congregații, membre ale Reuniunii Mariane eparhiale, tineri din ASTRU-Cluj care împreună cu Cercetașii Munților s-au oferit voluntar la dispoziția credincioșilor. De asemenea, mai mulți invitați oficiali au asistat la întreaga celebrare.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a mulțumit pelerinilor pentru efortul pe care l-au făcut, pentru că și-au rupt din timpul și din comoditatea lor, "pentru a fi astăzi aici, toți împreună, cu o singură inimă, cu o singură gură să dăm laudă lui Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Sfinte". Preasfinția Sa Claudiu a împărtășit pelerinilor trei gânduri: unul legat de Mănăstirea Maicii Domnului, unul despre evanghelia duminicii și al treilea despre semnificația sărbătorii Adormirii Maicii Domnului.

Mai întâi, a subliniat importanța rugăciunii. A amintit că, mai înainte de a fi mănăstirea Maicii Domnului, surorile se refugiau pe ascuns și se rugau în grădina existentă pe acel loc, și, ca urmare a rugăciunii lor, s-a creat realitatea actuală, prezența aici a unui Sanctuar. Acest exemplu este grăitor în privința modului în care Dumnezeu răspunde rugăciunilor, trebuie doar "să încredințăm lui Dumnezeu și Maicii Sfinte cererile noastre, nevoile noastre, suferințele noastre și să lăsăm cale liberă voinței lui Dumnezeu. Nu știm în ce fel Dumnezeu va răspunde rugăciunii noastre. Noi avem un plan. Dumnezeu, de multe ori are un alt plan. Noi avem o voință și suntem chemați să punem voința noastră în voința lui Dumnezeu. Maica Sfântă ne invită și ne învață să fim liberi față de Dumnezeu și, cu acea libertate a noastră, să punem toată viața noastră la picioarele Lui."

A continuat: "Nu pot să nu mă gândesc la grădina de la începutul Creației, cea în care primii oameni se plimbau împreună cu Dumnezeu: să te plimbi împreună cu Dumnezeu. Este ceea ce facem și noi, aici, iubiți credincioși. Ne plimbăm împreună cu Dumnezeu, cu Maica Sfântă și împărtășim durerile, suferințele, problemele noastre, împărtășim și bucuriile noastre. Fiindcă nu avem doar de cerut de la Dumnezeu, trebuie să îi și mulțumim pentru darurile primite. Dacă am făcut un pelerinaj și un efort pentru a ajunge aici, putem să înțelegem în acest loc special că așa cum s-a întâmplat cu această Mănăstire, transformată dintr-o grădină într-un Sanctuar Arhiepiscopal Major, așa se va întâmpla și cu sufletele noastre. Așa cum au făcut primele surori, rugându-se în această grădină, așa suntem datori să facem și noi, să ne rugăm în grădina sufletelor noastre. Și dacă vom face așa, Dumnezeu va transforma grădina din sufletele noastre într-un sanctuar, într-un templu, într-o biserică a Sa."

Referindu-se la evanghelia duminicii (Mt 14,14-22), PS Claudiu a descris pelerinajul ca pe o invitație pe care Isus ne-o face, de a ieși din această lume: "Evanghelia ne vorbește despre Isus care iese împreună cu poporul din cetate și vine pe o pajiște. Și acolo, departe de confortul, comoditatea orașului, a cetății, pe acea pajiște Dumnezeu transformă câteva pâini și câțiva pești într-un banchet dumnezeiesc. […] Isus ne invită să ieșim din această lume, așa cum ați făcut astăzi, ați venit pe această pajiște, ați ieșit din cetatea oamenilor și ați intrat în cetatea lui Dumnezeu și aici Dumnezeu transformă totul într-un banchet". O altă învățătură a textului evanghelic: "Dacă noi ne simțim săraci, important este să ne întoarcem privirea, de la noi, înspre Isus. Ucenicii sunt deznădăjduiți în fața unei mulțimi, nu știu cum să o hrănească cu cinci pâini și doi pești. Isus le spune un lucru esențial: «aduceți-le la Mine». Este pasajul esențial pentru a transforma sărăcia, slăbiciunea, nimicnicia noastră în forța și tăria primită de la Dumnezeu."

Preasfinția Sa a îndemnat: "Să încredințăm lui Dumnezeu și Maicii Sfinte cererile noastre, nevoile noastre, suferințele noastre și să lăsăm cale liberă voinței lui Dumnezeu. Nu știm în ce fel Dumnezeu va răspunde rugăciunii noastre. Noi avem un plan. Dumnezeu, de multe ori are un alt plan. Noi avem o voință și suntem chemați să punem voința noastră în voința lui Dumnezeu. Maica Sfântă ne invită și ne învață să fim liberi față de Dumnezeu și, cu acea libertate a noastră, să punem toată viața noastră la picioarele Lui."

Al treilea gând al Preasfințitului Claudiu a fost despre sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, mai precis, a descris icoana Sărbătorii: "Maica Sfântă, adormită pe un pat, este înconjurată de apostoli care nu plâng, ci sunt mirați, și îl vedem pe Isus lângă acest pat pe care este așezată Maica Domnului iar Isus o are pe Maica Sfântă, mică, pruncă, în brațe". Această reprezentare reflectă faptul că, "așa cum Maica Sfântă i-a dat viața trupească Mântuitorului, la fel, Mântuitorul îi dăruiește viața veșnică și o ține, ca pe o pruncă, în brațe".

Un alt simbolism al icoanei: "nici o urcare la Cer nu este posibilă fără Cristos. Chiar și Maica Sfântă, cea care a fost scutită de păcatul strămoșesc, are nevoie să fie luată în brațe de Fiul ei, Isus Cristos, Mântuitorul nostru și în acest fel are loc ridicarea la Cer. De fapt, dacă ne uităm în icoanele Maicii Sfinte, tot timpul Maica Sfântă ni-l arată pe Isus. Și în această sărbătoare minunată, Maica Sfântă ne vorbește despre faptul că doar în Isus Cristos putem avea viața veșnică. Maica Sfântă este cea care ascultă cuvântul lui Dumnezeu, nu opune rezistență cuvântului lui Dumnezeu. Nu păstrează nimic pentru ea, nu are dubii, nu are condiții de pus și asta trebuie să învățăm din această sărbătoare: că dacă vrem să ajungem la viața veșnică, la Înviere, trebuie să mergem, împreună cu Maica Sfântă, pe urmele lui Isus."

La încheierea celebrării liturgice, în fața moaștelor Fericitului Iuliu Hossu, Episcopul de Cluj-Gherla a făcut rugăciunea către Episcopii martiri. Au urmat rugăciunile rânduite – "Crezul", "Tatăl nostru", "Născătoare de Dumnezeu"… – pentru obținerea indulgenței plenare. A urmat citirea, de către Preasfințitul Claudiu a decretului prin care, începând cu data de 15 august 2021, l-a numit pe pr. Ionuț Cristian David în funcția de Rector al Sanctuarului Arhiepiscopal Major închinat Maicii Domnului.

Apoi Ierarhul a mulțumit tuturor pelerinilor, "părinților protopopi și preoților care s-au implicat mult în organizarea acestui pelerinaj", a mulțumit și oficialităților prezente, între care: Adrian Oros, Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Vakar Istvan, vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj, E.S. Massimo Novali, Consul onorific al Republicii Italiene în România, dr. Florin Estefan, manager general al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Cluj, prof. dr. Ștefan Florian, dr. arh. Sorin Scripcariu, dr. Horea Simu, Manager al Serviciului de Ambulanță Cluj, comisar șef Mircea Rus, șeful Inspectoratului de Poliție Județean Cluj. A continuat: "Împreună cu ei suntem astăzi persoane importante în fața lui Dumnezeu, fiindcă suntem fiii lui Dumnezeu, fiii Maicii Sfinte. De aceea, pentru obținerea indulgenței plenare este necesar să fie recitat Crezul, pentru a ne manifesta identitatea noastră creștină; Tatăl nostru, pentru a ne manifesta identitatea de fiii ai Tatălui ceresc; Născătoare de Dumnezeu, pentru a ne manifesta ca fii și fiice ale Maicii Domnului și toate acestea la intenția Sfântului Părinte, pentru a manifesta că facem parte din Biserica Catolică."

Pr. Cristian David a mulțumit lui Dumnezeu pentru minunata celebrare și, în numele Preacuvioasei Maici Teodorina, Superioara generală a CMD, a Preacuvioasei Maici Ștefania, Superioara comunității din Cluj a CMD, în numele tuturor surorilor CMD, a mulțumit în mod deosebit Preasfințitului Claudiu pentru onoarea pe care le-a făcut-o, organizând la Sanctuarul Arhiepiscopal Major – Mănăstirea Maicii Domnului Pelerinajul Eparhial cu ocazia celei mai mari sărbători a Maicii Sfinte din calendarul liturgic, în acest an centenar al CMD. Părintele a mulțumit Preasfinției Sale și pentru misiunea pe care i-a încredințat-o, o misiune care îl onorează, dar îl și responsabilizează. Referitor la pelerinajul care s-a bucurat de o participare deosebit de numeroasă, pr. Cristian a remarcat faptul că în această zi foarte mulți credincioși s-au spovedit, pentru a fi învredniciți de darul indulgenței plenare.

Mulțumiri au fost adresate preoților participanți, concelebranți la masa Altarului, echipelor de la Radio Maria și Maria TV care au transmis în direct celebrările, tuturor voluntarilor, și în primul rând bunilor credincioși pelerini care au făcut posibilă sărbătoarea. Programul a continuat cu încă un moment deosebit, darul muzical al surorilor CMD. Pr. consilier eparhial Daniel Avram, director al Editurii "Viața Creștină", a prezentat albumul lansat de Surori, dedicat Maicii Sfinte și celebrării centenarului CMD, intitulat "Cântări închinate Maicii Preacurate": "Este un compact-disc care cuprinde 14 cântări interpretate cu măiestrie de către Corala Congregației Maicii Domnului, condusă de sora Dominica CMD". Părintele a menționat faptul că "această Corală a luat ființă în anul 2002 și a fost condusă atunci de către sora Cecilia Flueraș, apoi dirijoare a fost Angela David, iar de mai bine de 10 ani conducerea muzicală a fost preluată de către sora Dominica".

În cartea de prezentare a CD-ului se menționează: "Fiecare din cântările închinate Maicii Preacurate constituie o adevărată rugăciune, transpusă în limbaj poetic și culeasă preponderent din opera poetică a trei autori: pr. canonic Nicolae Pura – selecții ce se regăsesc în poemul Simfonia Mariei; pr. Ion M. Gârleanu OFMConv – versuri redactate în colecția Poezii și comentarii; Elis Zugravu (sr. M. Magdalena CMD) – două poezii publicate în volumul Torc fire de lumină. (…) Cele 14 cântări ale albumului pun în lumină chipul sfânt al Fecioarei Maria și virtuțile ei strălucitoare și sensibilizează sufletul spre a o simți alături pe Mama Cerească." Corala Surorilor CMD a susținut în încheiere un scurt concert, interpretând cu măiestrie câteva dintre cântecele cuprinse în noul album.

Pelerinii au primit, la plecarea spre casele lor, din partea organizatorilor, câte un pachet cu hrană trupească, după ce sufletele le-au fost înălțate în lumina Adormirii Maicii Preacurate prin frumoasa celebrare împodobită de frumusețea cântărilor.

Predica (video): aici 
Album foto: aici

imagine

imagine

imagine

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *