Sr. Rozalia OSBM, suflet smerit, simplu, rugător, s-a înălțat la Cer

publicat la 24 octombrie 2021 în Ştiri

Sora Rozalia din Ordinul Surorilor Sfântului Vasile cel Mare,
suflet smerit, simplu, rugător, s-a înălțat la Cer

Surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare (OSBM) au condus-o pe ultimul drum pământesc, cu credință în Înviere, pe sora Rozalia OSBM – Raveca Tintelecan, care a trecut la gloria veșnică în 21 octombrie 2021, la 94 de ani de viață. Sâmbătă, 23 octombrie 2021, în capela greco-catolică a „Sfintelor Femei Mirofore”, din Gherla, în prezența trupului neînsuflețit depus în fața altarului, la orele dimineții, pr. Gabriel Marincaș, păstorul parohiei afiliate capelei, a celebrat Sfânta Liturghie pentru sufletul sorei trecute la Domnul, în prezența surorilor baziliene din comunitățile Provinciei „Inima Neprihănită a Sfintei Fecioare Maria”. Au concelebrat pr. Marius-Andrei Fodor, capelan al comunității OSBM din Gherla, și fostul capelan al surorilor, pr. Edmund Dujardi.

În predica din cadrul celebrării, pr. Gabriel și-a exprimat convingerea că „monahii, călugării, religioșii, oamenii care își dedică viața întreagă lui Dumnezeu, sunt cei care duc consacrarea până acolo încât «asaltează» și «asediază» Împărăția lui Dumnezeu”. A mărturisit că aceasta este adevărat, deoarece cât a cunoscut-o pe sora Rozalia, ea a «asediat» Cerurile cu rugăciunea. Părintele a vorbit despre ce înseamnă consacrarea, despre călugărul „care se desprinde de tot, ca să fie după aceea al tuturor”. „Am cunoscut-o câțiva ani, i-am văzut simplitatea, smerenia și spiritul de rugăciune, care m-au impresionat întotdeauna. Se afla mereu în capelă. Când m-a văzut (în urmă cu un an), mi-a luat mâna și mi-a sărutat-o… ea, care se afla după o viață de zeci de ani de consacrare, de rugăciune și de asceză, a avut acest respect, această ascultare și jertfire, această dezlipire de propria voință în fața cuiva care putea să îi fie strănepot”. A încheiat prin cuvintele: „De aceea, iubite surori, astăzi, când cineva din familia voastră călugărească pleacă, nu vă spun «îndoliată familie», ci «veselă și bucuroasă familie», pentru că aveți pe cineva în plus în nestricăciune, în prezența directă și vizibilă, pentru ochii spiritului ei, a lui Dumnezeu. Pentru că credința și ascultarea ei s-au transformat în vedere, pentru că speranța ei s-a preschimbat în dobândire și pentru că iubirea ei s-a preschimbat în împlinire și în unire cu Mirele, Iubitul, Dumnezeul vieții ei”.

La orele prânzului, ceremonia de înmormântare a fost oficiată
de către Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla,
în curtea capelei, în lumina zilei însorite de toamnă

S-au unit în rugăciune pentru sufletul sorei Rozalia Maica Veridiana și Surorile Ordinului Sfântului Vasile cel Mare din România. De la Casa Generală din Roma a asistat la înmormântare, prin intermediul mijloacelor online, Maica Marcela, Superioara Generală a Ordinului, care a făcut parte pentru o perioadă din comunitatea surorilor baziliene de la Gherla. Au participat mai mulți preoți și frați ai Ordinului Sfântului Vasile cel Mare, împreună cu pr. Ermil Jurja, Superior Provincial. Au participat preoți din Protopopiatul Gherla: pr. Gabriel Marincaș, pr. Marius Fodor, pr. Traian Mereu. De asemenea, din Cluj-Napoca au luat parte la ceremonie pr. Ioan Pop, capelanul surorilor baziliene de la Mănăstirea „Sf. Macrina”; pr. Gabriel Manu; pr. Edmund Dujardi; pr. Daniel Tintelecan, director al Liceului Greco-Catolic „Inochentie Micu” și nepot al sorei Rozalia; pr. Vasile Sabo, preot la Țentea. Au participat, de asemenea, preoții ieromonahi Tarciziu și Severian, de la Mănăstirea din Șumal, Eparhia de Oradea. Au venit să își ia rămas bun membri ai familiei sorei Rozalia și credincioși gherleni.

La panegiric, Preasfințitul Claudiu a spus că și-a dorit să participe la acest moment de bun rămas fiindcă „suntem o familie și e normal să fim împreună în momentele în care ne bucurăm, în care suntem fericiți și în momentele în care ne întristăm, toți împreună cu o singură inimă”.

Preasfinția Sa a relevat adevărata semnificație spirituală a acestui moment, aparent de despărțire, spunând: „Ce s-a întâmplat de fapt astăzi aici? Suntem la slujba unei înmormântări. Cine este cea pentru care ne rugăm? Sora Rozalia, o soră a noastră a tuturor, o soră a oamenilor. Noi spunem că a murit. Dar cum poate să moară cineva care a murit deja pentru lumea aceasta și a primit lumina Învierii în viața ei? Sora Rozalia și-a celebrat deja înmormântarea atunci când s-a înveșmântat, atunci când a intrat în călugărie, atunci a murit acestei lumi și a primit lumina Învierii în viața sa și, deci, un om înviat nu mai poate să moară. Sigur că moare ceva din om, fiindcă sora Rozalia nu va mai fi lângă noi în mod fizic așa cum o știam, nu se va mai ruga pentru noi de aici, de pe pământ, nu va mai vorbi cu noi și noi nu vom mai vorbi cu ea, așa cum am vorbit până acum. Dar, întotdeauna, vorbirea cu ea în rugăciune și ascultarea rugăciunilor ei va continua.”

„Noi, cei care îl urmăm pe Cristos, știm bine ceea ce suntem cu adevărat și ce înseamnă cu adevărat viața noastră. Slujba înmormântării pe care am celebrat-o ne aduce aminte. Și, poate, într-o zi frumoasă de toamnă ca aceea în care suntem, vedem frunzele îngălbenite, arămii, care cad pe pământ și ne aducem aminte de fragilitatea vieții noastre pe acest pământ. Dar noi, care îl urmăm pe Cristos, știm că nu punem baza pe ceea ce vedem, pe ceea ce suntem acum, știm că ceea ce suntem acum e doar o etapă din viața noastră”.

„Suntem triști pentru noi, nu pentru sora Rozalia. Sora Rozalia, în sfârșit, a ajuns acolo unde și-a propus să ajungă, a intrat în promisiunea Stăpânului ei. Ea și-a trăit viața și vocația în Ordinul Bazilian, pregătindu-se toată viața pentru acest moment și, în sfârșit, a scăpat din lanțurile acestei vieți în care noi suntem încă și în care știm că bucuria și durerea, suferința și fericirea se împletesc încontinuu. Ea a scăpat de partea urâtă a lucrurilor și este într-o lume care îi așteaptă pe toți, într-o viață care ne este promisă tuturor, în care nu mai este durere, întristare și suspin. Aceasta cântăm în slujba înmormântării, înspre aceasta mergem și, celebrând înmormântarea sorei Rozalia, suntem invitați să ne aducem aminte de fiecare dintre noi, fiindcă singurul lucru cert din viața aceasta este momentul morții. Pentru noi, iubiți frați și surori în Cristos, care avem lumina Învierii, sfârșitul vieții noastre nu este un moment de întristare, nu este un moment de adevărată moarte, ci este un moment de trecere înspre viața cea adevărată.”

„A fost o soră pentru noi toți. Unii dintre dumneavoastră ați cunoscut-o foarte bine și ați împărtășit lucruri cu ea, dar a fost o soră nu doar pentru voi, ci a fost o soră pentru lumea în care trăim. Aceasta suntem chemați să fim noi, surori și frați pentru frații noștri. Avem de adus Lumina lui Cristos într-o lume cuprinsă de întuneric, avem de adus speranța lui Cristos într-o lume disperată. Avem de adus un mesaj de bucurie și de pace într-o lume care este cuprinsă de criză și de panică. Știm bine că lumea are nevoie, mai mult ca oricând, astăzi, de acest mesaj, de aceea în primul rând trebuie să trăim noi bucuria Învierii, victoria vieții asupra morții”.

„Să trăim acest moment, iubiți credincioși, știind că este un moment intim pentru fiecare dintre noi și să păstrăm speranța, credința și iubirea în sufletele noastre, făcând un tezaur din viața sorei Rozalia, așa încât tot ceea ce ea a trăit să nu se piardă, să rămână viu în viața Ordinului Bazilian și în viața fiecăruia dintre noi”, a încheiat Preasfinția Sa Claudiu.

În continuare, Maica Ioana Bota, prima superioară provincială OSBM după „ieșirea la lumină” a Bisericii Române Unite, a omagiat și evocat memoria sorei Rozalia

Prin cuvintele rostite cu emoție, Maica Ioana a dat mărturie atât despre o viață care se împletește cu viața Bisericii și a Ordinului Surorilor Baziliene cât și despre momente cu mare încărcătură spirituală petrecute împreună. A spus: „Aș începe să vorbesc prin ultimele cuvinte ale sorei Rozalia, să le spunem «file din pașaportul de intrare în viața veșnică», din dimineața zilei de joi, 21 octombrie, când am petrecut noaptea împreună cu dânsa, și mi-a spus: «Hai să mergem acasă!» I-am răspuns: «Sora, noi suntem acasă». «Nu», mi-a răspuns, «eu nu sunt acasă» și, foarte hotărâtă, a repetat: «Hai să mergem acasă!»

A continuat: „Sora Rozalia, Raveca Tintelecan, este ultima soră care, la vârsta de 94 de ani, încheie perioada «generației de aur» a surorilor baziliene și prin exemplul său de viață creștină ne obligă pe noi, surorile, să ne asumăm cu mult curaj și pasiune idealurile și valorile evanghelice pe care ele le-au trăit și mărturisit, chiar cu prețul vieții. Cu plecarea sorei Rozalia dintre noi, se rupe o verigă din lanțul care ne ținea legate cu începuturile noastre, fiind ultima soră care a cunoscut-o pe fondatoarea noastră, Maica Ana Fekete, care a și primit-o în candidatură. Pentru Surorile Baziliene, sora Rozalia a fost un model de trăire a credinței și a vocației, precum și de dăruire lui Dumnezeu și aproapelui. Prin toate activitățile desfășurate și prin cuvintele ei, i-a învățat pe mulți să se roage cu încredere. A fost o soră modestă, care găsea mereu cuvinte potrivite pentru fiecare, și învățându-i pe toți să-l iubească pe Dumnezeu și Biserica i-a făcut să înțeleagă valoarea Sfintei Liturghii și sacralitatea timpului”.

„În ultimele zece luni de viață, noi, surorile, am participat la rugăciunile comune în chilia sorei Rozalia. Era foarte fericită că am deschis o nouă capelă, «capela suferinței». Exigentă față de programul de rugăciune și față de timp, ca dar al lui Dumnezeu, a fost mereu atentă să fie bine folosit. Rugăciunea pentru ea însemna totul: bucurie, pace, mângâiere, împlinire, hrana cea de toate zilele. În perioada de clandestinitate a Bisericii, familia dânsei împreună cu un grup de credincioși au fost cei care au ținut aprinsă flacăra credinței greco-catolice în parohia Țentea, participând pe ascuns la Liturghii celebrate de preoți greco-catolici, la Botezuri și Căsătorii. A contribuit mult și la redeschiderea parohiei greco-catolice din Țentea, după 1990. I-a susținut mult pe preoți și pe credincioși, mergând deseori în mijlocul lor, mai ales în primii ani.”

„În anul 1960 s-a angajat la parohia romano-catolică din Cornești, Cluj, însoțindu-l pe pr. Francisc Joc în toate peregrinările sale, timp de 31 de ani, în alte parohii în care părintele era transferat: Valea Izvoarelor, Sânpaul și Gheorgheni-Harghita. În tot acest timp a lucrat ca bucătăreasă, sacristană, la îngrijirea casei parohiale, a bisericii și tot ce era nevoie. Pe lângă activitățile administrative a făcut cateheză cu copiii și cu tinerii, pe mulți pregătindu-i pentru Prima Sfântă Împărtășanie, și mai avea un grup de rugăciune cu femeile din parohiile unde se afla. După pensionare, din 1990 până în prezent, a locuit în comunitatea surorilor din Gherla.”

„A fost o soră a rugăciunii, viața ei fiind o lumânare aprinsă în sfeșnic, mereu în prezența Domnului. În ultimii ani, misiunea ei a fost rugăciunea: stătea ore întregi în cărucior în fața Preasfântului Sacrament, aceasta constituind bucuria și fericirea ei maximă. S-a rugat mult pentru alții, chiar și în ultima perioadă, cu toată neputința, avea o litanie de nume a surorilor, Episcopilor, preoților, a celor din familie și a cunoscuților care apelau la rugăciunile ei, păstrându-i pe toți în memorie și în inimă. Înălțăm rugăciunea noastră către Domnul pentru dânsa, ca prin mijlocirea Inimii Neprihănite a Sfintei Fecioare Maria să o primească pe această credincioasă fidelă în Ierusalimul ceresc”.

Maica Ioana a prezentat, apoi, pe scurt, câteva date biografice: „Sora Rozalia s-a născut la 25 martie 1927, în satul Țentea, jud. Bistrița-Năsăud, din părinții Ioan și Axenia, greco-catolici, pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu opt copii. A urmat școala de șapte clase în satul natal. La vârsta de 11 ani, pregătită de pr. paroh Emil Măhăleanu a primit Prima Sfântă Împărtășanie. A crescut într-o familie de creștini practicanți, mama dânsei a încurajat-o spre viața călugărească. În luna mai 1948, cu ocazia unui pelerinaj la Mănăstirea Nicula, i-a destăinuit părintelui Leon Manu, superiorul Mănăstirii, dorința de a trăi viața călugărească. Îndrumată de pr. Leon, a ajuns la Azilul de Bătrâni din Gherla, unde a cunoscut-o pe Maica Ana Fekete – fondatoarea Surorilor Baziliene din Romania. În luna octombrie a aceluiași an a început persecuția și scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice. Ca urmare, au început arestările Episcopilor și ale preoților. Pe Maica Ana au dat-o afară de la azil.”

„Ajutată de Sora Eremia din Congregația Maicii Domnului, revenită acasă la Țentea din cauza desființării mănăstirilor, a primit o mare bucurie în suflet, încât s-a hotărât că, ori va ajunge în mănăstire, ori nu, își va oferi viața în totalitate lui Dumnezeu. În 1950, au ajuns la Gherla un grup de preoți iezuiți, buni colaboratori ai Maicii Ana Fekete, de la care a primit îndrumare spirituală. În această perioadă a fost mult urmărită de Securitate și interogată de mai multe ori de către membri ai Securității. În 15 octombrie 1952 a fost primită în candidatură de Maica Ana și pr. Cornel Chira, provincialul iezuiților. După arestarea Maicii Ana, a continuat să țină legătura cu surorile din comunitatea din Gherla, prin surorile Bazilia și Mihaela. Prin p. Sabin Dăncuș OSBM, refondatorul Surorilor Baziliene, în 10 februarie 1974 a fost primită în noviciat, primind numele de sora Rozalia. În 10 mai 1975 a depus voturile temporare pentru 5 ani, iar în 29 martie 1987 a depus voturile solemne. Toate aceste sfinte ceremonii au avut loc în secret, sub jurământ. Dumnezeu să o odihnească în pace!”

La încheierea ceremoniei de înmormântare, trupul sorei Rozalia a fost transportat la Cimitirul Armenesc, unde se află mormintele surorilor baziliene. Surorile au condus-o cu rugăciune, și-au luat rămas bun cu speranța Învierii, cântându-i: „Sus în Cer, sus în Cer este Patria mea / Acolo e pururi fericirea, căci așa a lăsat Domnul Sfânt”.

Foto: aici
Video: aici

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *