Anunț: Programul înmormântării pr. Virgil-Mircea Florian

Publicat pe: 4 noiembrie 2021|Secțiunea: Anunţuri|

Anunț: Programul înmormântării
preotului greco-catolic Virgil-Mircea Florian

Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Cluj-Gherla, anunță cu tristețe, dar cu încredere în planul de mântuire al lui Dumnezeu pentru fiecare om, că pr. Virgil-Mircea Florian, preot al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, a trecut la gloria veșnică, în ziua de 3 noiembrie 2021, la 90 de ani de viață și 45 de ani de preoție.

Toți cei care l-au cunoscut și prețuit îl vor putea conduce pe ultimul drum pământesc sâmbătă, 6 noiembrie 2021, zi în care, la ora 8.00, trupul neînsuflețit al părintelui Virgil va fi depus în Capela „Sfântul Iosif” din Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor Sec. al XX-lea, Piața Cipariu, Cluj-Napoca. La ora 9.00, în capelă va fi celebrată Sfânta Liturghie pentru odihna sufletului părintelui adormit în Domnul, urmând ca, începând cu ora 11.00, să fie oficiată ceremonia de înmormântare, de către Preasfinția Sa Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, împreună cu un sobor de preoți. În continuare, părintele va fi înhumat, în așteptarea învierii morților, în Cimitirul Central din Cluj-Napoca.

Scurtă biografie:

 

Pr. Virgil-Mircea Florian, s-a născut la 26 iulie 1931, în localitatea Cătina, Cluj. Studiile medii le-a urmat la Liceul „George Barițiu” din Cluj-Napoca, unde a obținut bacalaureatul, în anul 1951. A fost student al Institutului Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia, unde s-a înscris în anul 1955 împreună cu viitorul Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite și Cardinal al Bisericii Catolice, PF Lucian Mureșan și cu alți trei tineri greco-catolici, fapt făcut posibil în acea vreme de către Episcopul romano-catolic Márton Áron. Mai târziu, în anul IV de studii, printr-un ordin al Departamentului Cultelor, cei cinci studenți au fost dați afară, dar, fără să renunțe la urmarea propriei vocații, și-au continuat studiile teologice în clandestinitate.

În anul 1971 Virgil-Mircea a absolvit și Facultatea de Filologie din Cluj-Napoca, obținând licența în Limba și Literatura Germană. A fost hirotonit preot greco-catolic pe ascuns, la 22 octombrie 1976, în apartamentul personal din Ploiești, jud. Prahova, de către Preasfințitul Ioan Dragomir. S-a ocupat mereu de formarea copiilor și tinerilor, ca profesor de limba germană, dar și în plan spiritual a catehizat mulți copii, tineri și adulți din diferite locuri din țară. A fost unul dintre mărturisitorii credinței catolice, care a avut o remarcabilă activitate în clandestinitate. Și-a început activitatea ca preot clandestin în Feldru, pe Valea Secerului, la sugestia pr. Eugen Sârbu. După o perioadă, văzând numărul mare de credincioși greco-catolici care frecventau biserica romano-catolică din Năsăud, a început să celebreze în biserică sau în sacristie și, pe ascuns, în casa surorilor baziliene, apoi la Bistrița, unde s-a și mutat pentru o perioadă, după pensionare.

În anul 1998 s-a mutat la Cluj și a fost invitat să se ocupe de comunitatea de credincioși români de la biserica Piariștilor, unde a făcut cateheză cu copiii și tinerii și a celebrat Sfânta Liturghie duminica și în sărbători. La data de 22 decembrie 2013, în Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca, Preasfințitul Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla de vie amintire, i-a acordat titlul onorific din partea Pontifului Roman, Papa Francisc, decernându-i medalia „Crucea pentru Biserică și Pontif”, ca recunoștință pentru trăirea creștină și slujirea adusă Bisericii. Momentul festiv a fost prilejuit de aniversarea a 160 de ani de la întemeierea Eparhiei de Gherla.

A fost îndrumător spiritual al multora dintre surorile baziliene, confesor și părinte spiritual pentru mulți preoți, iar, din anul 2007, duminica și în sărbători petrecea multe ore în confesional la Capela „Sf. Iosif” din Piața Cipariu, stând la dispoziția credincioșilor. Totodată, ori de câte ori era căutat, primea și la domiciliul personal pe toți aceia care îi cereau ajutorul pentru spovedanie și îndrumare spirituală. După ce a depus – cu smerenie, deplină dăruire și necondiționată iubire – 45 de ani de slujire preoțească la picioarele Crucii Mântuitorului, a trecut la gloria veșnică, miercuri, 3 noiembrie 2021, în jurul orei 15.10, între martirii și mărturisitorii Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică. Dumnezeu să îi dăruiască fericirea veșnică și Lumina cea fără de sfârșit să îi strălucească lui, să se odihnească în pace!

imagine