Sâmbătă 26 iulie 2025, a avut loc, la Cluj-Napoca, inaugurarea Muzeului „Dascălii noștri, 1990-2010”, realizată prin colaborare între Facultatea de Teologie Greco-Catolică a UBB, Seminarul Teologic eparhial „Sfântul Ioan Evanghelistul” și Episcopia Greco-Catolică de Cluj-Gherla. A fost astfel deschis și oferit generațiilor viitorului, spre aducere aminte și păstrare a tezaurului de credință al înaintașilor, un spațiu expozițional care va putea fi vizionat și vizitat în incinta Seminarului eparhial „Sfântul Ioan Evanghelistul” din Cluj-Napoca (str. Brâncuși, nr. 37).

Au explicat însemnătatea, concepția proiectului, conținutul și speranța care stă la baza realizării lui, pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, pr. Marius Furtună, rector al Seminarului, și pr. dr. Florin Bozântan, inițiator și coordonator al expoziției. Inaugurarea s-a făcut în prezența donatorilor, a celor care au contribuit la colectarea și amenajarea exponatelor – constând în obiecte personale ale personalităților evocate – fondatori și dascăli ai învățământului teologic greco-catolic clujean, de asemenea cărți, imagini, documente… Au fost de față Maica Teodorina, Superioara generală a Congregației Surorilor Maicii Domnului (CMD) și surori CMD, părinți bazilieni, membri ai familiilor Episcopilor, preoților și profesorilor ale căror povești și mesaj fac subiectul acestui muzeu. De acum, toți cei care vor alege să facă un popas, pe drumul lor, la Seminarul Teologic eparhial clujean vor putea întâlni, nu doar studenții seminariști și pe formatorii lor, ci și o istorie vie a Seminarului și, implicit, a Bisericii, a Eparhiei de Cluj-Gherla.

La inițiativa pr. dr. Florin Bozântan a luat ființă acest muzeu „pe care încercăm să îl ducem înainte în cadrul Episcopiei de Cluj-Gherla”, a explicat în deschidere pr. Marius Furtună, rectorul Seminarului Teologic clujean, care, după un moment de rugăciune în comun, a prezentat punctele din programul întâlnirii. A luat cuvântul pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, reprezentant, la acest eveniment, al Preasfinției Sale Claudiu, Episcopul de Cluj-Gherla, care a binecuvântat acest proiect – ce se adaugă și bogatului parcurs eparhial de evenimente dedicate Anului național „Cardinal Iuliu Hossu”. Episcopul Iuliu Hossu este desigur prezent în muzeu, fiind o piatră de temelie și puternic susținător al învățământului teologic din Eparhia de Cluj-Gherla, căreia cu atât de multă dragoste i-a fost bun Păstor. Preasfinția Sa Claudiu a transmis câte un mic cadou – care să amintească de Fericitul Episcop Iuliu Hossu, fiecăruia dintre participanții la acest moment.

Pr. Vasile Tofană a spus: „Deschizând ușa acestei încăperi, deschidem ușa înspre o memorie vie, născută din lacrimi, jertfă, speranță, curaj în credință. În acest loc lumina cade peste manuscrise și fotografii și alte exponate salvate în timpul întunericului persecuției și ne amintim că fiecare exponat a fost cândva ascuns sau păzit ca o făclie aprinsă în noaptea comunismului. Fiecare obiect, fiecare carte, fiecare cruce a trecut prin mâinile unor oameni care au ales să nu trădeze, să nu renunțe, chiar atunci când lumea părea să îi uite. Astăzi aceste exponate luminează drumul nostru și ne cheamă să nu uităm niciodată. Vicarul general a ilustrat și prin cuvinte încărcate de emoție personalități ale căror vieți sunt reflectate în muzeu:

• Arhiepiscopul George Guțiu, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, „care a suferit în închisoare dar a continuat să slujească după ce a fost eliberat iar după 1989 a fost la conducerea Eparhiei de Cluj-Gherla”.
• Episcopul Florentin Crihălmeanu, „Episcop, model de erudiție și blândețe, a deschis drumuri noi generațiilor de preoți rămânând fidel chemării sale până la sfârșit”.
• Preotul Ioan-Vasile Botiza, „profesor și prelat papal, a format în clandestinitate generații de preoți transmițând lumina Sfintei Scripturi în cele mai grele timpuri.”
• Preotul Eugen Popa, „profesor și rector. A fost întemnițat la Sighet dar după eliberare a continuat să slujească neobosit Biserica organizând învățământul teologic după 1990.”
• Preotul Vasile Fernea, „profesor de filosofie și morală, a stat la temelia refacerii Liceului teologic greco-catolic, fiind un mentor în credință al tinerilor”.
• Mons. Tertulian Langa, „preot profesor și martir al temnițelor comuniste, a purtat cu demnitate 16 ani de închisoare, formând ulterior generații de preoți și intelectuali creștini”.
• Preotul Alexandru Nicula, „profesor și teolog, a fost arestat pentru că a avut curajul să predice. După eliberare a continuat să păstorească și să traducă opere teologice în clandestinitate.”
• Preotul și călugărul bazilian Silvestru Augustin Prunduș, „teolog și liturgist, întemnițat și el, a fost un animator al vieții monastice și editor al revistei «Viața Creștină» după 1990.”
• Preotul Ioan Bota, „istoric, profesor și supraviețuitor al temnițelor comuniste, a contribuit la formarea preoților și la păstrarea memoriei Bisericii”.
• Preotul Matei Zaharia Boilă, „jurist, senator și preot, a apărat cauza Bisericii atât în catacombe, cât și în Parlament, fiind un luptător pentru libertate și dreptate”.
• Preotul Liviu Pandrea, „teolog și traducător, a adus lumina Psalmilor și a spiritualității creștine în clandestinitate, fiind primul Spiritual al Seminarului după 1990”.
• Preotul Pantelimon Aștilean, „formator și profesor, i-a sprijinit și ajutat pe mulți tineri să devină preoți, îndrumându-i pe calea credinței”.
• Preotul Ioan Pop, „profesor de dogmatică și istoric, a ținut vie flacăra credinței în casele din Dej, adunând în jurul său comunități de credință”.
• Preotul Anton Goția, „filolog și teolog, a legat cultura laică de viață spirituală, contribuind decisiv la dezvoltarea Facultății de Teologie Greco-Catolică”.
• Maria Goția, „profesor de retorica predării religiei, a fost vocea feminină a formării religioase în institut”.
• Romulus Gorcea, „canonic și preot, a susținut cu discreție vocația celor care doreau să urmeze drumul preoției”.
• Preotul Natanail Munteanu, „profesor de dogmatică și mărturisitor, a pregătit spiritual și intelectual tineri pentru slujire în cele mai dificile condiții”.
• Preotul Ionel Bălan, „preot și profesor de muzică, și-a riscat viața pe front, a fost decorat pentru curaj, iar mai târziu a păstrat vie teologia liturgică”.
• Aurel Pârjol, „profesor de muzică, a pătimit ani de închisoare pentru credință, dar a rămas neclintit și dedicat misiunii sale”.
• Preotul Sabin Făgăraș, „a fost profesor de teologie liturgică spirituală și Patrologie. A fost un animator al rezistenței Bisericii în anii de persecuție formând și catehizând generații.”
• Ioan Niculiță, „profesor universitar de limba franceză, a lăsat o amprentă de neșters asupra intelectualității greco-catolice”.
• Preotul Felician Biriș, „prefect de studii și medic, a slujit atât trupul cât și sufletul aproapelui său”.
• Virgil Medan, „profesor de muzică, dirijor, a transformat cântul bisericesc într-un limbaj al rezistenței și al comuniunii”.
• Emil Dragea, „profesor de muzică, și-a dăruit talentul pentru formarea corală a studenților teologi”.
• Radu Ioan Mureșan, „profesor de muzică, este cel care a continuat această tradiție muzicală desăvârșind formarea liturgică a tinerelor generații”.

A adăugat: „Toate aceste vieți sunt istorii de jertfă și de dăruire care se regăsesc în colecția de obiecte, cărți, manuscrise, veșminte, documente și fotografii.” Vicarul general a adresat un „profund și sincer mulțumesc” tuturor donatorilor, familiilor urmașilor și celor care au contribuit. A mulțumit și celor care au lucrat la catalogarea exponatelor. A încheiat prin cuvintele: „Muzeul acesta nu este doar o privire în trecut, ci o sămânță pentru viitor. Vizitatorii vor găsi aici, nu doar istorie, ci și modele de verticalitate, credință și demnitate.”

A continuat pr. Marius Furtună, care a spus povestea muzeului, și, în acest context, a adresat o mulțumire specială pr. Florin Bozântan pentru „efortul, perseverența, credința că acest muzeu se va putea realiza”, precum și, familiei sale care l-a susținut. Și-a exprimat convingerea că „a fost ajutat de cei a căror memorie vrea să o păstreze”. A amintit și implicarea unor specialiști, muzeografi, tâmplari…, care, fiecare după propria pricepere, au contribuit la realizarea muzeului. A mărturisit că ceea ce s-a realizat este doar o etapă într-un parcurs mult mai amplu, care va consta în „continuarea de adunare a noi documente și obiecte ale dascălilor noștri. Aici continuăm să avem nevoie de ajutorul și susținerea dvs. și a celor pe care îi cunoașteți” și dețin obiecte, documente, înregistrări, informații. A explicat scopul proiectului: „Ca Seminar Teologic, încercăm să ne vedem începuturile, parcursul, evoluția în timp în cadrul Bisericii. Este mai mult decât o colecție de obiecte, fotografii, documente, este o punte între trecut și viitor, o punte pe care noi, cei din prezent suntem invitați să ne oprim, așa cum ne oprim pe un pod și privim la curgerea râului peste care este podul. Este un moment în care, stând în fața exponatelor, să privim trecerea timpului”. Astfel, muzeul va fi un prilej de reamintire și regăsire a propriei vieți ca parte a vieții Bisericii.

A adăugat: „Ce poate aduce un astfel de muzeu nou? Poate dobândi un rol, pe de o parte educativ și formativ în dimensiunea teologică a vieții celor ce îl vor vizita – aici locuiesc seminariști, vin seminariști din alte seminarii, ei bine, poate să devină un punct de plecare în a vedea ce eram, ce suntem și încotro mergem. Pe de altă parte, într-o lume de schimbare continuă a valorilor și principiilor, un astfel de muzeu poate să ne ajute să ne întoarcem la rădăcinile noastre spirituale, care ne pot oferi valorile și principiile vieții pentru timpurile pe care le trăim.”

A subliniat importanța muzeului: „poate să devină parte din înțelegerea, recuperarea și definirea identității noastre ca și Biserică Catolică de rit bizantin”; „poate să devină parte integrantă din procesul educativ și formativ al viitorilor teologi”. „Acest muzeu să devină un loc de reflecție asupra trecutului, de învățare în prezent și de constituire a comuniunii pe care noi o purtăm în numele Bisericii noastre, ca Biserică Română Unită cu Roma. Istoria este parte a ceea ce ne unește.” A încheiat invitând la Seminar pe oricine dorește să viziteze acest muzeu.

În încheiere, a luat cuvântul pr. Florin Bozântan care a prezentat exponatele și personalitățile evocate prin acest muzeu. De asemenea, a spus: „cu fiecare dintre dvs. am fost împreună, am cerșit – am devenit un «cerșetor». Am căutat să fiu așa cum spunea Cardinalul când pleca la Nicula: «Pelerinii noștri sunt cerșetori și milogi Mariei de a primi darurile de care are nevoie». Asta am fost și eu. Am avut nevoie de darurile dvs pentru acest muzeu.” Dar, a continuat, „fără dvs nu puteam să fac acest lucru și nu puteam să ne bucurăm azi împreună pentru a ne aduce aminte de cei care au fost, sunt și vor fi cu noi, pentru că niciodată amintirile nu se vor șterge.” A amintit punctul de pornire, momentul care l-a determinat să își propună înființarea unui muzeu. A fost o observație a regretatului prof. univ. Nicolae Gudea, despre „istoria nescrisă” care se pierde, fiindcă „cei care puteau să dea mărturie nu mai sunt între noi”. Este motivul pentru care a dorit să realizeze o colecție de „amintiri” pe care să le poată face cunoscute studenților, amintiri cărora să le asigure „neuitarea”.

Pr. Bozântan a mai spus: „Avem nevoie de amintirile voastre, pentru a adăuga la fiecare profesor amintirea familiei. (…) Astăzi, din păcate, încet, încet se uită aceste personalități, pentru că ne axăm doar pe prezent. Dar trebuie să avem tăria și puterea de recunoaște: prezentul fără trecut nu poate exista așa cum nici viitorul fără prezent nu poate fi.” A citat cuvintele pr. Botiza: „«Trebuie salvată memoria înaintașilor noștri pentru a nu fi uitați nici noi». E foarte adevărat.” A mulțumit tuturor – colaboratorilor, donatorilor -, pentru că le-a cerut „un sacrificiu”, să renunțe „la ceva ce ține de suflet”, dar „cei de sus se vor bucura pentru că nu îi lăsăm uitării”.

Cei de față au avut posibilitatea să noteze în „Cartea de onoare” impresii, amintiri, crâmpeie de istorie la care au participat împreună cu cei care sunt prezenți în acest muzeu. A urmat, în încheiere, un moment de agapă și comuniune.