Sărbătoarea Sf. Iosif celebrată în Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea
Sărbătoarea Sf. Iosif, patronul Eparhiei de Cluj-Gherla și al Bisericii Universale celebrată în Catedrala Martirilor și Mărturisitorilor sec. al XX-lea, Cluj-Napoca
Într-o atmosferă de emoție, reculegere și bucurie, parohia greco-catolică „Andrei Mureșanu” din Cluj-Napoca a fost gazda celebrării sărbătorii „Sfântului Iosif”, joi, 19 martie 2026, odată cu hramul capelei ce poartă numele acestui minunat protector, situată la demisolul Catedralei „Martirilor și Mărturisitorilor veacului XX”.
- Zi de „triplă sărbătoare”
Sfânta Liturghie a fost pontificată de Vicarul judecătoresc pr. Traian Coste, care a transmis binecuvântarea și salutul Preafericirii Sale Claudiu, Arhiepiscop Major al BRU și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla. „În această zi de triplă sărbătoare – sărbătoarea Sfântului Iosif, patronul Bisericii Universale, al parohiei și al capelei ce îi poartă numele – comunitatea trăiește o triplă bucurie, încununată de ocrotirea și mijlocirea Maicii Preasfinte, prin adeziunea noilor membre ale Reuniunii Mariane parohiale, pe ale căror rugăciuni contăm, pentru că rugăciunea este inima care pulsează viața Bisericii”, a menționat părintele vicar în cuvântul său de învățătură.
- 19 ani de har și rodire
Sărbătoarea Sfântului Iosif marchează pentru comunitatea locală și un moment aniversar: 19 ani de rodnic apostolat cu misiunea de a da viață zidurilor de piatră ale Catedralei în construcție din piața ce poartă numele marelui cărturar blăjean Timotei Cipariu. Din acest motiv, organizatorii au gândit această zi ca un autentic moment al recunoștinței. „Mulțumim lui Dumnezeu pentru darul oferit comunității noastre acum 19 ani – Sfântul Iosif, bărbatul drept, omul puternic și tăcut – care pentru noi nu este doar un patron, ci un veritabil părinte protector”, a fost mesajul central transmis de parohul locului, pr. Mircea Marțian.
După depunerea adeziunii și celebrarea Sfintei Liturghii, a fost celebrat un parastas pentru ctitorii acestui edificiu – IPS George Guțiu și PS Florentin Crihălmeanu – precum și pentru preoții slujitori de odinioară, respectiv pentru consilierii parohiali și binefăcătorii parohiei trecuți la Domnul. Recunoștința s-a extins, ca o punte vie, de la cei mutați la ceruri spre cei implicați în prezent în viața comunității. Astfel, pr. Mircea Marțian a adus mulțumiri reprezentantului Preafericitului Părinte Claudiu, dar și tuturor celor care au fost și sunt „pietre vii” în acești 19 ani de rodnică pastorație.
Au fost adresate mulțumiri „Bisericii lucrătoare și rugătoare”, angajaților, „în mod deosebit celor care au depășit statutul de angajat, ridicându-și menirea la rang de vocație”. De asemenea, au fost evidențiați laicii implicați în pastorație, care coordonează diferite grupuri dedicate copiilor și tinerilor, contribuind, cu dăruire, la formarea Bisericii de mâine. Un gând special de recunoștință s-a îndreptat către grupurile de rugăciune, menționându-i pe cei care recită zilnic Rozariul și Reuniunea Mariană parohială, dedicată Reginei „Martirilor și Mărturisitorilor”, care s-a înnoit și întărit prin mijlocirea Sfântului Iosif cu încă cinci suflete consacrate Mariei. Au fost adresate felicitări noilor membre, dar și spiritualului Reuniunii, pr. Florin Isac, precum și Monicăi Culea – președinta Reuniunii Mariane eparhiale – și Ioanei Fort – președinta Reuniunii Mariane parohiale care le-au însoțit în acest demers, dar și în emoționanta procesiune cu care au început manifestările.
Un gând de apreciere a fost adresat consiliului parohial pentru implicare și sprijin, precum și tuturor celor care susțin viața comunității. Au fost amintite corurile parohiei, „Jubilate” și „Allegria”, precum și grupul vocal-instrumental, căruia i s-a mulțumit pentru răspunsurile liturgice oferite în cadrul sărbătorii sub grija dc. Mihai Roman și a lui Vasile Ormenean. Recunoștința s-a îndreptat și către ceilalți părinți vicari, fără a-l uita pe pr. Vasile Goje, „care slujește în comunitate cu aceeași bucurie vie ca la început”. Evenimentul s-a încheiat cu o ungere de obște și cu o agapă fraternă găzduită de centrul misionar, într-o atmosferă caldă de comuniune și bucurie.
- Zi plină de har
O zi cu de toate – comuniune, bucurie, amintiri frumoase, recunoștință și gânduri bune – toate adunate în rugă și părtășie, împreună cu toți credincioșii binecuvântatei Eparhii de Cluj-Gherla și, prin extindere, cu întreaga lume. Nici nu s-a încheiat ziua și toți participanții au realizat că povestea continuă… Sub ocrotirea Sfântului Iosif s-a pornit deja spre cel de-al douăzecilea an. Mulțumim Sfinte Iosif! Mulțumim Marie! Laudă Sfintei Treimi!
Sursa: pagina Facebook „Parohia Greco-Catolică Andrei Mureșanu Cluj-Napoca”


