Hramul mănăstirii „Sfânta Macrina”, cu adeziuni în Ordinul Terțiar Bazilian
Hramul mănăstirii „Sfânta Macrina”, din Cluj-Napoca, a surorilor baziliene – sărbătoare a sfințeniei. Adeziuni în Ordinul Terțiar Bazilian
Hramul mănăstirii „Sfânta Macrina”, din Cluj-Napoca, a surorilor baziliene din România, a fost celebrat în acest an în 18 și 19 iulie 2026. Data de 19 iulie este și cea a pomenirii, în calendarul liturgic bizantin, a Sfintei cuvioase Macrina, protectoarea acestui lăcaș mănăstiresc, împreună cu fratele ei, Sfântul Vasile cel Mare, întemeietor al monahismului, în secolul al IV-lea, și după ale cărui reguli își ghidează viața și surorile baziliene din România – surori ale Ordinului Sfântului Vasile cel Mare (OSBM).
Sărbătoarea a început cu o seară pregătitoare de rugăciune, în prezența invitatului actualei ediții, Preasfinția Sa Ioan Călin Bot, Episcopul de Lugoj. Programul a cuprins slujba Vecerniei; meditația – ținută în acest an de pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla, care a vorbit despre virtuțile Sfintei Macrina, în contextul vieții familiei lor peste care strălucește aura sfințeniei; și, în încheiere, un program de adorație euharistică. S-au unit în rugăciune cu Maica Andreea Axenie, superioara provincială OSBM, și cu surorile baziliene – reunite din comunitățile din Cluj, Gherla, Baia Mare și Lugoj – preoți și preoți călugări: pr. Ioan Pop, capelan al mănăstirii; pr. Ioan Albu, protoegumen OSBM și călugări ai Ordinului Sfântului Vasile cel Mare; părinți și frați iezuiți; pr. Cristian David, rector al Sanctuarului Arhiepiscopal Major – mănăstirea Maicii Domnului, Cluj-Napoca, și surori ale Congregației Maicii Domnului; surori din Congregația Sfântul Iosif al Apariției; alți preoți și persoane consacrate din Eparhia de Cluj-Gherla, alături și de membri ai Ordinului Terțiar Bazilian și de credincioși laici.
Duminică, 19 iulie 2026, programul sărbătorii a avut, ca moment central, Sfânta Liturghie arhierească celebrată în foișorul – altar de vară din curtea lăcașului mănăstiresc. Au participat sute de credincioși, preoți, diaconi, studenți seminariști, persoane consacrate. La orele dimineții, Preasfinția Sa Ioan Călin Bot a fost întâmpinat la intrarea în biserică de Maica Andreea, de pr. Ioan Pop și de pr. Vasile Tofană SJ, de pr. Mircea Marțian, protopop de Cluj I, de preoții prezenți în număr mare și de surorile OSBM. Ierarhul Eparhiei de Lugoj a luat parte la acest moment sărbătoresc și a celebrat Sfânta Liturghie în calitate de reprezentant al Preafericirii Sale Claudiu, dar și ca invitat al surorilor baziliene.
Așa cum pr. Ioan Pop a evidențiat în cuvântul rostit la începutul celebrării liturgice, sărbătoarea a avut „o semnificație aparte pentru familia baziliană”, pentru că în cadrul Sfintei Liturghii, 12 credincioși și-au exprimat adeziunea și au fost primiți în Ordinul al III-lea Bazilian. Părintele capelan a explicat: „Terțiarii bazilieni sunt persoane laice, femei și bărbați, care, rămânând în propriile familii și în mijlocul lumii, aleg să trăiască mai intens Evanghelia, inspirându-se din spiritualitatea Sfântului Vasile cel Mare și a Sfintei Macrina. Ei își asumă misiunea de a transforma locurile în care trăiesc, în care muncesc, în spații de rugăciune, ale comuniunii și ale iubirii față de aproapele. Fără a face voturi religioase, așa cum fac călugării și călugărițele, ei devin, totuși, colaboratori ai misiunii Bisericii și ai Ordinului Bazilian, mărturisindu-l pe Cristos prin viața lor în fiecare zi. Ne bucurăm așadar împreună pentru acești frați ai noștri și îi încredințăm rugăciunilor întregii comunități, pentru ca angajamentul pe care îl vor face astăzi înaintea lui Dumnezeu să rodească în sfințenie, în fidelitate și în slujirea Bisericii”.
Preasfinția Sa Ioan, în cadrul celebrării, și-a exprimat bucuria de a reîntâlni surorile, preoții și „chipuri cunoscute” din Eparhia în care s-a născut, a studiat teologia și unde, ca preot și dascăl pentru tinerii teologi, a slujit 25 de ani. În această duminică, o zi a consacrării în Biserică și a sfințeniei, fiind o sărbătoare dedicată Sfintei Macrina, în cuvântul de învățătură la celebrarea liturgică Ierarhul a pornit de la însemnătatea „hramului”, care nu este doar un nume, ci un izvor de inspirație – el reflectă modele ce conduc la o viață de credință, la sfințenie. S-a referit la viața consacrată, persoanele consacrate fiind călăuze pe drumul de credință, și mai ales la „comoara ascunsă în vase de lut” (cf. Corinteni 4,7) din inimile tuturor: lumina prezenței lui Dumnezeu. „Călugăria are istorie, are și pre-istorie. Istoria călugăriei vine de la Isus. El a trăit ca un călugăr, ca un monah, singur, dar nu nerelaționat, într-un continuu dialog interior și uneori articulat și vital cu Tatăl Său”.
„Această comoară în vase de lut, această comoară în vase de carne, fragile, care țin un timp, această comoară în vieți de oameni, de bărbați și femei, tineri, maturi și vârstnici, această comoară în istorii concrete de vieți care nu se repetă, această comoară care se simte și nici măcar nu tot timpul se vede, dar nu poate fi negată, fiindcă produce efecte: «Tu urmează-Mi mie». Au lăsat toate…” A încheiat cu o sugestivă statistică: „Actualmente, în România, avem aproape 1500 de consacrați catolici, călugări și călugărițe, care trăiesc și au misiune în peste 100 de mănăstiri sau case de tip mănăstiresc. Iar în toată lumea catolică sunt peste 600.000 de consacrați, călugări și călugărițe, și peste 400.000 de preoți. Dacă îi punem împreună, sunt un milion, plus minus. Această comoară, în aceste vase de lut, să o păstrăm cu toții.”
La încheierea Sfintei Liturghii, Maica Andreea a rostit un cuvânt de mulțumire „pentru darul acestei zile de sărbătoare în care o cinstim pe Sfânta Macrina, cea întocmai cu apostolii”, pentru toți cei ce s-au reunit, la lumina acestui binecuvântat model, care „ne amintește că adevărata frumusețe a vieții consacrate izvorăște din întâlnirea vie cu Cristos”. A mulțumit Preasfințitului Ioan Călin Bot, pentru prezență, comuniune și rugăciune, pr. vicar Vasile Tofană SJ, pr. capelan Ioan Pop, pr. ierom. Ioan Albu, preoților și fraților bazilieni, preoților și fraților iezuiți, a mulțumit „părinților protopopi și tuturor preoților care au participat la această frumoasă celebrare liturgică”. S-a îndreptat cu recunoștință către toate surorile baziliene, cele din Cluj-Napoca și cele venite din comunitățile Provinciei din România a OSBM. De asemenea, a mulțumit „pentru comuniune în rugăciune” surorilor Congregației Maicii Domnului, surorilor sociale, surorilor Congregației Sfântului Iosif al Apariției și tuturor persoanelor consacrate prezente.
A salutat membrii Ordinului Terțiar veniți din Lugoj, Gherla, Cluj ș.a. și s-a adresat cu bucurie noilor membri ai Ordinului al III-lea Bazilian, care au ales să se înscrie la „școala de sfințenie” născută în familia Sfintei Macrina, care „nu aparține doar trecutului” ci „această școală continuă în Biserică prin comunitățile noastre, prin părinții bazilieni, prin surorile baziliene și prin membrii Ordinului al III-lea Bazilian, care aleg să trăiască spiritualitatea Sfântului Vasile în mijlocul lumii”. A mulțumit și binefăcătorilor, credincioșilor, prietenilor, tuturor celor ce au răspuns invitației de a lua parte la această frumoasă celebrare. A rostit în încheiere: „Fie ca Sfânta Macrina să mijlocească la Dumnezeu pentru noi toți harurile de care avem nevoie, să ne păstreze uniți în iubirea lui Cristos și să ne ajute să construim o familie baziliană vie, luminată de credință, speranță și caritate. Vă mulțumesc tuturor și vă doresc o sărbătoare binecuvântată”. A încheiat adresând tuturor invitația de a lua parte la agapa fraternă ce a urmat, în spirit de comuniune, în grădina mănăstirii. Întreaga celebrare a fost transmisă pe calea undelor de postul Radio Maria România, fiind realizată și în acest fel o participare extinsă, în comuniunea Bisericii Universale.


