PF Claudiu în parohia din Mesteacăn: Să punem semințe de unitate
Preafericirea Sa Claudiu, vizită în parohia „Fericitul Arhiereu Iuliu”, Mesteacăn: „Să punem semințe de unitate”
- „Sfânta Liturghie pe care o celebrăm astăzi să fie un semn de unitate; să fie o rugăciune adresată lui Dumnezeu ca noi toți să fim una, să nu mai fim dezbinați. Fiecare în felul nostru să punem încă o sămânță de unitate.”
Duminică, 6 septembrie 2026, Preafericirea Sa Claudiu s-a aflat în mijlocul credincioșilor adunați în număr mare la Mesteacăn, com. Valea Chioarului, jud. Maramureș, protopopiatul Ileanda. Ocazia vizitei pastorale a fost împlinirea a trei ani de la sfințirea, în 2023, a noii biserici a parohiei greco-catolice reînființate la Mesteacăn (în 2022) după 74 de ani de la scoaterea în afara legii a Bisericii Greco-Catolice, dată la care, acestei parohii, pe lângă hramul „Fericitul Arhiereu Iuliu”, îi era conferit de către Preasfinția Sa Claudiu, și hramul „Nașterea Maicii Domnului”.
Primit în mod tradițional la Mesteacăn, în fața bisericii, pentru întâia oară în calitate de Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, Preafericirea Sa Claudiu a fost întâmpinat cu multă bucurie de către preoți, oficialități locale, credincioși. Pr. Simion Mesaroș, parohul credincioșilor greco-catolici din Mesteacăn, i-a adresat cuvinte de gazdă primitoare: „Preafericirea voastră Claudiu Lucian Pop, credincioșii parohiei Mesteacăn, împreună cu această mulțime de pelerini din alte parohii și chiar din alte Eparhii, au venit astăzi aici să vă întâmpine cu căldură în noua misiune a Preafericirii Voastre, de Întâistătător al glorioasei Biserici Române Unite cu Roma, Greco-Catolică din România. Fiți binevenit, Preafericirea Voastră, la Mesteacăn, sat întemeiat pe strălucitul luceafăr al catolicismului românesc, Cardinalul Iuliu Hossu. Bine este cuvântat cel care vine întru numele Domnului!” S-a alăturat salutului și Ioan Sorin Burde, primarul com. Valea Chioarului, care l-a asigurat pe Ierarh că în comuna pe care o administrează este „oricând bine-venit, așteptat de enoriașii din comunitatea noastră!”
Preafericirea Sa Claudiu a mulțumit tuturor celor ce l-au întâmpinat, pr. Vasile Tofană SJ, Vicar general, pr. Adrian Avram, protopop de Ileanda, primarului Ioan Sorin Burde, preoților, credincioșilor. A continuat: „Spunea pr. Simion că Iuliu Hossu este cel care a întemeiat locurile acestea. Dar el continuă să le dezvolte, să le reîntemeieze, fiindcă suntem în fața unor minuni ale lui Dumnezeu. Acum câțiva ani, cine dintre noi ar fi putut crede că o biserică atât de frumoasă se va înălța aici, că spațiul acesta va deveni atât de primitor, că dvs., iubiți credincioși veți fi aici, veți veni cu drag și veți fi primiți cu drag. De aceea, cred că trebuie să vedem semnele lui Dumnezeu… Lucrurile acestea s-au înălțat ca o umilă aducere de mulțumire lui Dumnezeu care a trimis în mijlocul nostru oameni capabili să unească oameni: oameni, pentru alți oameni.”
Ierarhul a privit spre evenimentul istoric al Unirii de la 1918, pentru a remarca „în ce fel Iuliu Hossu și contemporanii săi au înțeles să pună lucrurile în unitate: Iuliu Hossu era împreună cu Mitropolitul Miron Cristea și împreună s-au îmbrățișat în fața tuturor românilor și au lăsat un fel de legământ care ne obligă și pe noi. Au spus: «Așa cum ne vedeți, astăzi, pe noi, îmbrățișați, uniți, așa să rămână toți frații români, pentru totdeauna». Și atunci, ceea ce noi vedem, ceea ce noi celebrăm, Sfânta Liturghie pe care o celebrăm astăzi, să fie un semn de unitate. Să fie o rugăciune adresată lui Dumnezeu ca noi toți să fim una, să nu mai fim dezbinați. Să privim în jurul nostru și să vedem frați și surori.” A subliniat cum, comuniunea și celebrarea din această zi, le „facem pentru a aduce aminte de unitate. Pentru asta vă mulțumesc, tuturor celor prezenți, în special părintelui Simion, dlui Pop Adrian, și tuturor. Toți trebuie să contribuim la unitate și cred că Biserica trebuie să dea un semn foarte, foarte serios în timpurile pe care le trăim de comuniune, de unitate și împreună să combatem orice fel de dezbinare.” Ierarhul a atras atenția că, în lume, în societatea de azi, „peste tot vedem semne de dezbinare”. A spus: „Astăzi, aici, să continuăm, fiecare în felul nostru să punem încă o sămânță de unitate. Așa să ne ajute bunul Dumnezeu!”
Preafericirea Sa Claudiu a adus, și cu ocazia acestei vizite pastorale, de la Episcopia din Cluj, relicvariul cu moaște ale Fericitului Arhiereu Iuliu Hossu. Ierarhul a purtat aceste moaște, urmat de preoți, în procesiune, din biserică și până la altarul exterior, unde au rămas pe parcursul Sfintei Liturghii, semn al prezenței spirituale și al ocrotirii Arhiereului Iuliu Hossu. Sfânta Liturghie a fost celebrată în continuare pe platoul înalt, împodobit în vegetația pastelată în nuanțe arămii de început de toamnă. Răspunsurile liturgice le-au oferit coriștii din Corul „Angeli” al Catedralei din Cluj-Napoca, dirijat de prof. Angela David. Au participat zeci de preoți, majoritatea din protopopiatul Ileanda, dar și din parohii învecinate aparținând Eparhiei de Maramureș, sau din alte Eparhii. A diaconat pr. dc. Lucian Ovidiu Marișca, cancelar eparhial, iar studenții seminariști Andrei Sabău și Csaba Czegeni, din Cluj-Napoca, au ajutat la celebrare. Comuniunea creată în timpul de rugăciune și sărbătoare din această zi la Mesteacăn, s-a manifestat și pe calea undelor prin transmisiile în direct realizate de posturile Maria TV România și Radio Maria România.
În cuvântul de învățătură, Preafericirea Sa Claudiu a chemat la bucurie și mai ales la „bucuria Soarelui dreptății”, reamintind invitația sa, ca, în anul pastoral 2026-2027, „să fim mai apropiați de Sfânta Scriptură, să o deschidem mai des, să o citim și să ne lăsăm luminați de mesajul de iubire al lui Dumnezeu pentru noi”. A reformulat această invitație și la lumina Evangheliei duminicii (Mt 22, 2-14), cu pilda nunții fiului de împărat, în care, „mai greu”, dar iubirea poate fi descoperită. Chiar și prin exemple dure a arătat cum „Sfânta Scriptură ne interpelează”: ne pune în fața exigenței chemării lui Dumnezeu, ne conduce de fapt la a descoperi iubirea lui Dumnezeu, nevoia noastră de a răspunde acestei exigențe, acestei chemări continue la convertire – a răspunde, așa cum și Episcopul Iuliu Hossu și înaintașii au răspuns. A evidențiat că toți „suntem chemați la banchetul lui Dumnezeu de la răspântiile drumurilor pe care noi mergem”, dar, „când toate lucrurile merg bine, de multe ori uităm de Dumnezeu”. De aceea, a invitat: „să nu uităm cine suntem noi, fără Dumnezeu. Să nu uităm cine este El și cine suntem noi”. Iar pentru a obține iar „haina de nuntă” primită la Botez, a indicat Spovada – „Taina iertării păcatelor”, prin care, „atunci când noi îngenunchem în fața preotului – și de fapt îngenunchem în fața lui Dumnezeu, atunci când îi cerem iertare pentru păcatele noastre, și când primim dezlegarea, haina noastră redevine albă și strălucitoare”. A citat cuvântul Fericitului Iuliu Hossu: „Credința noastră este viața noastră”, invitând, după exemplul său, ca „acea credință pe care o mărturisim să lumineze viața noastră, să transpară prin viața noastră”.
Momente de memorie și de recunoștință au încheiat celebrarea, pr. Simion Mesaroș vorbind despre „renașterea satului Mesteacăn”, care a fost „acoperit vreme îndelungată de o inacceptabilă uitare și a cărui celebritate a rămas ascunsă”, și a evocat trei dintre personalitățile legate de satul Mesteacăn:
1. Cardinalul Iuliu Hossu: „Strămoșii Cardinalului Iuliu Hossu au plecat de aici din Mesteacăn în urmă cu peste 150 de ani și s-au stabilit la Milaş, în județul Mureș. Ruinele așezământului lor aici sunt bine cunoscute de tot satul. Noi am luat de acolo câțiva bolovani care se regăsesc în fundamentul acestei biserici, iar în zona de acolo am ridicat o cruce de stejar în memoria acestei deosebite familii. Legătura Cardinalului Iuliu Hossu cu satul străbunilor săi a rămas una de suflet. Ca Episcop activ de Cluj-Gherla, vreme de peste 30 de ani, a făcut aici mai multe vizite pastorale. În anul 1935, în cadrul unei grandioase ceremonii, consemnată în presa vremii, a resfințit biserica din sat după o renovare. De altfel, biserica din sat a fost construită chiar de către strămoșii săi. Această biserică, după arestarea Episcopului Iuliu Hossu în 1948 a fost acaparată de Biserica Ortodoxă, iar noi am fost nevoiți să ne construim aici o a doua biserică. Cu prețul vieții sale și cu prețul a 22 de ani de pușcărie (un sfert din viața sa), Cardinalul Iuliu Hossu a refuzat să se înroleze în Biserica Ortodoxă dominată și manevrată din «Imperiul Răului» de la Moscova. Papa Paul al VI-lea l-a ridicat pe Iuliu Hossu în rândul Cardinalilor, fiind primul Cardinal român. Iuliu Hossu a murit după 22 de ani de detenție, un sfert din viața lui, la mănăstirea ortodoxă Căldărușani, lângă București.”
Părintele Simion Mesaroș a dat mărturie despre o întâlnire cu Episcopul Iuliu Hossu, a spus: „În anul 1967 am reușit să am un dialog scurt de 10-15 minute cu dânsul la mănăstirea Căldărușani. Acest dialog și această întâlnire a mea cu dânsul mi-a schimbat destinul, și, după câțiva ani, mai precis în 1973, am devenit preot greco-catolic clandestin”. A îndemnat: „Fiți mândri, mestecăreni, de un asemenea înaintaș al vostru. Mulți dintre voi ați moștenit numele Hossu pe care îl purtați cu cinste.”
2. Cea de-a doua personalitate evocată este Episcopul greco-catolic al românilor din Statele Unite ale Americii, Preasfinția Sa John Michael Botean, cu sediul la Canton, statul Ohio. A spus: „Episcopul s-a născut în SUA, dar bunicii lui au plecat din Mesteacăn prin anul 1910. Episcopul Botean cred că mai are rudenii pe aici prin sat. L-am întâlnit atât în Statele Unite cât și aici, în România. Sper că nu este departe ziua în care, la invitație Preafericirii Sale și a noastră, Preasfinția Sa John Michael Botean va face o vizită în satul bunicilor săi.
3. Pr. Simion Mesaroș a evocat și memoria preotului greco-catolic Cornel Hossu, din Mesteacăn, care, „amenințat cu arestarea și închisoarea, în 1948, a refuzat să semneze trecerea la Biserica Ortodoxă și s-a ascuns sub pământ, într-o pivniță, aici în sat, și a stat acolo vreme de 17 ani. Condițiile în care a trăit vreme atât de îndelungată puteau fi chiar mai grele decât cele din închisoare. Au existat oameni în sat care-i cunoșteau ascunzătoarea, iar unii chiar l-au văzut noaptea ieșind să ia aer, dar nimeni nu l-a trădat. Cinste lor! După 17 ani petrecuți sub pământ, a ieșit cu creierul zdruncinat. Chiar dacă părintele Cornel Hossu nu a fost beatificat înaintea lui Dumnezeu, el se prezintă ca unul din mulțimea mare de martiri care și-au sacrificat viața pentru apărarea Bisericii Greco-Catolice.”
Pr. Simeon Mesaroș a remarcat cu recunoștință și rolul însemnat pe care actualul prim curator, Adrian Pop, și familia sa – mai ales mama sa, Ana Pop, de pioasa amintire, descendentă din familia dr. Teodor Mihali -, l-au avut la tot ceea ce s-a realizat după reactivarea parohiei greco-catolice la Mesteacăn. Mulțumind tuturor celor de față, corului, preoților, tuturor pelerinilor, primarului com. Valea Chioarului, pr. paroh a mulțumit îndeosebi Preafericirii Sale Claudiu pentru vizitele pastorale și susținerea constantă pe care a oferit-o parohiei greco-catolice Mesteacăn. Prim-curatorul Adrian Pop a exprimat, de asemenea, recunoștință față de toți cei care au luat parte la sărbătoare, oferind Ierarhului și un semn de amintire.
În încheiere, Preafericirea Sa Claudiu a oferit fiecărui preot și credincios ungerea cu ulei sfințit după ce, pe rând, aceștia au trecut și prin fața relicvelor Fericitului Cardinal Iuliu Hossu. Peste ei și peste întreaga și pitoreasca zonă ce cuprinde loc. Mesteacăn – aflată între Valea Chioarului, Perii Vadului și Boiul Mare, la granița dintre județele Maramureș și Sălaj – s-au revărsat haruri și binecuvântări, prin puternica mijlocire a Preacuratei Fecioare Maria și prin rugăciunile Fericitului Arhiereu Iuliu, marele ocrotitor al parohiei Mesteacăn, al Eparhiei de Cluj-Gherla și al întregii Biserici Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.


