Hirotesiri şi hirotonire preoţească la Catedrala Schimbarea la Faţă

publicat la 10 decembrie 2010 în Ştiri

imagineÎn ziua de luni, 6 decembrie 2010, sărbătoarea Sfântului Nicolae, în Catedrala greco-catolică Schimbarea la Faţă din Cluj-Napoca, s-a celebrat Sfânta Liturghie arhierească în cadrul căreia 3 studenţi ai Seminarului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” au fost hirotesiţi lectori. În cadrul celebrării liturgice a avut loc şi o hirotonire preoţească, diaconul Ioan Ureche fiind ridicat la treapta preoţiei prin impunerea mâinilor Preasfinţiei Sale Florentin. Din prezentarea făcută de pr. Anton Crişan, Vicar cu preoţii, am aflat că Ioan Ureche este originar din Bistriţa-Năsăud şi din anul 1999 a venit la Cluj pentru a urma cursurile Institutului Teologic „Sf. Ioan Evanghelistul” şi ale Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, astfel încât în anul 2004 a obţinut licenţa în teologie. Începând cu luna septembrie 2004 a activat ca formator în cadrul Seminarului Teologic eparhial, iar în perioada ianuarie 2006 – august 2009 a ocupat funcţia de secretar al Seminarului Teologic. Din septembrie 2009, este profesor în cadrul Liceului Teologic Român Unit „Inocenţiu Micu”. În 15 august 2009, cu ocazia Pelerinajului la Nicula, Ioan a fost hirotonit diacon de către PS Florentin. După un an de rodnică slujire diaconală, în cadrul şedinţei consistoriale din septembrie 2010, s-a luat hotărârea ca el să fie hirotonit preot.

Referindu-se la momentul hirotonirii, în predica la Sfânta Liturghie, PS Florentin a spus: „Mulţumim lui Dumnezeu pentru preotul care va fi hirotonit astăzi, chiar dacă pentru noi este şi un moment de tristeţe, pentru că trebuie să ne despărţim de unul dintre cei mai vrednici diaconi, care stăpânea rânduiala diaconiei foarte bine. Îi mulţumim lui Dumnezeu, Cel care l-a chemat la marea taină a preoţiei. Îi dorim să poată urma exemplului vieţii de rugăciune, carităţii fraterne şi mărturiei în credinţă pe care Sfântul Nicolae a oferit-o Bisericii creştine”. În primul său cuvânt de învăţătură, noul preot a făcut, mai întâi, o prezentare a Sfântului Nicolae, evocând minunile pe care marele sfânt le-a săvârşit din caritate fraternă şi din dorinţa sa de a salva sufletele. A amintit apoi faptul că, în această zi de sărbătoare, Sfântul Nicolae i-a dăruit harul preoţiei, „cel mai mare dar pe care omul îl poate primi în această viaţă”. În încheiere, pr. Ioan a mulţumit Preasfinţiei Sale Florentin, preoţilor, prietenilor, colegilor, familiei sale, celor care i-au însoţit paşii până la momentul hirotonirii.

În cadrul celebrării liturgice, PS Florentin a adus în atenţia credincioşilor exemplul oferit şi astăzi de Sfântul Nicolae creştinilor de ambele rituri, arătând că „numele de Nicolae înseamnă în traducere ‘victoria poporului’ – cel care a fost rânduit să aducă biruinţă în popor”. Între alte idei, s-a menţionat că „timpul arhieriei sale a fost un timp foarte dificil, un timp de persecuţie, un timp al apărării credinţei. Se spune că Episcopul Nicolae a fost prins de mai-marii cetăţii, a fost bătut şi torturat şi aruncat în închisoare, unde a rămas până la venirea lui Constantin, eliberatorul credinţei creştine, în anul 314. Fiind eliberat, s-a întors la Mira Liciei şi în anul 325, când Împăratul Constantin a convocat cel dintâi Conciliu Ecumenic, a fost şi el invitat, fiind unul dintre participanţii activi la acest Conciliu”.

„Din istoria vieţii Sfântului Nicolae cunoaştem multe minuni şi vindecări miraculoase, rămânând unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi, cu numele înscris atât pe icoane sau picturi, cât şi pe frumoasele fresce care prezintă viaţa sfântului, pe care le găsim atât în mănăstiri din Occident cât şi în cele din Orient. Sfântul Nicolae a murit la o vârstă înaintată, iar relicvele trupului său au continuat multă vreme să fie izvor de vindecare pentru mulţi. Relicvele au fost duse în anul 1087 la Bari, în sudul Italiei, unde se află şi azi, fiind depuse în cripta din subsolul Bazilicii pontificale Sf. Nicolae. În apropierea acestei cripte se află şi o capelă română ortodoxă. Sfântul Nicolae este celebrat şi în ziua de 5 mai, când se recoltează un mir care izvorăşte din relicvele sale”. Sunt doar câteva idei din viaţa Sf. Nicolae, unul dintre cei mai mari sfinţi ai Bisericii Creştine, cinstit astăzi atât în Orient cât şi în Occident.

V.S. – DIRMM

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *