Anunţ: Doctor honoris causa pentru PS Florentin Crihălmeanu şi IPS Andrei Andreicuţ

publicat la 20 ianuarie 2012 în Ştiri

UNIVERSITATEA TEHNICĂ din Cluj-Napoca (UTCN) va decerna titlul de DOCTOR HONORIS CAUSA, Înalt Preasfinţiei Sale Andrei ANDREICUŢ, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului, Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului şi Preasfinţiei Sale Florentin CRIHĂLMEANU, Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla, a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică.

Şedinţa solemnă a Senatului Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, cu prilejul decernării titlului, va avea loc la data de 24 ianuarie 2012, ora 12.00, în Amfiteatrul A 123, Bulevardul Muncii nr. 103-105. Ceremonia va fi prezidată de Prof. Dr. ing. Dr. H. C. mult. Radu MUNTEANU, Rectorul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca, care va rosti un cuvânt de deschidere. Personalitatea şi cariera Înalt Preasfinţiei Sale Andrei şi a Preasfinţiei Sale Florentin vor fi prezentate, în cadrul discursului Laudatio, de către Prof. Dr. Ing. Daniela MANEA şi Prof. Dr. Ing. Mihail ABRUDEAN. După momentul solemn al înmânării diplomelor şi a semnelor distinctive de doctor honoris causa a UTCN, IPS Andrei şi PS Florentin vor rosti alocuţiuni prin care se vor adresa Senatului UTCN, cadrelor universitare şi publicului prezent la festivitate.

Evenimentul decernării titlului DHC pentru cei doi ierarhi clujeni, ortodox şi greco-catolic, este programat în ultima zi a Octavei de rugăciune pentru unitatea creştinilor, care se desfăşoară în toată lumea creştină în intervalul 18-24 ianuarie. Totodată, ziua de 24 ianuarie se înscrie în filele istoriei ca Ziua Unirii Principatelor Române. Astfel, gestul Universităţii Tehnice clujene, de a onora doi Înalţi Ierarhi de confesiuni diferite într-o zi dedicată reunirii, înfrăţirii, reprezintă încă un semn de unitate şi de pace în şirul semnelor bune ce izvorăsc din bunătatea şi milostivirea divină.

DIRMM

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *