Pelerinajul copiilor din Acţiunea Catolică la mormântul Sfântului Petru

publicat la 21 septembrie 2013 în Ştiri

În perioada 6-7 septembrie 2013, a avut loc la Roma întâlnirea copiilor care fac parte din Acţiunea Catolică din Diecezele Italiei. La acest eveniment deosebit a avut bucuria să participe şi o delegaţie a Acţiunii Catolice din Romania, alcătuită din doi copii: Alex Chelcan (ASTRU Cluj) şi Alina Bulai (AC Iasi), dar şi doi consilieri naţionali, reprezentanţi ai sectorului copii: Raluca Fernea şi Ramona Laslău. Alături de delegaţia din România, la această întâlnire au mai fost invitaţi şi alţi reprezentanţi ai ţărilor care fac parte din secretariatul Forumului Internaţional al Acţiunii Catolice – Spania, Argentina, Burundi, dar şi reprezentaţi din Ţara Sfânta – Ierusalim.

Tema acestei întâlniri a fost: „Ti credo! Tutto parla di Te”, aceasta accentuând importanţa Conciliului Vatican II dar şi importanţa credinţei în viaţa de zi cu zi, mai ales în acest an, când întreaga Biserică a avut în centru acest mare dar. Cele două zile dedicate acestui eveniment au fost încărcate de bucuria şi de entuziasmul specific tuturor copiilor dornici de a-l descoperi pe Cristos în tot ce întâlnesc, în tot ce trăiesc şi în tot ce experimentează. Astfel, ziua de vineri a debutat cu momentul de întâlnire, moment de reunire a diferitelor grupuri care au ajuns la Roma din diferite regiuni ale Italiei, programul zilei fiind continuat cu pelerinajul făcut la mormântul Sfântului Petru dar şi în renumita piaţă care îi poartă numele. Punctul central al zilei a fost marcat de momentul de rugăciune care a reunit într-un suflu vocile a sute de copii care i-au adus mulţumire lui Dumnezeu pentru darul primit, de a se afla acolo, de a împărtăşi cu ceilalţi bucuria, jovialitatea specifice vârstei. După momentul cinei, toţi cei prezenţi la acest eveniment au avut prilejul de a se cunoaşte, de a socializa şi de a-şi manifesta bucuria prin intermediul jocurilor care au încheiat prima zi.

În cea de-a doua zi, participanţii au avut ocazia de a vizita Grădinile Vaticanului, acolo desfăşurându-se şi o întâlnire cu Cardinalul Agostino Vallini, Vicarul General al Sanctităţii Sale; Mons. Domenico Sigalini, Asistentul General al Acţiunii Catolice din Italia; Franco Miano, preşedintele naţional al Acţiunii Catolice din Italia; dar şi cu responsabila la nivel naţional, sector copii, din Italia, Anna Teresa Borrelli. După încheierea dialogului dintre copiii şi responsabilii prezentaţi, a urmat momentul de rugăciune, iar în continuarea programului zilei, toţi copiii s-au îndreptat spre Castelul Sant’Angelo, unde au luat prânzul. După masa de prânz, toţi s-au putut bucura de minunatele jocuri stand, care au fost special pregătite şi prin intermediul cărora educatorii au încercat să îi facă pe copii să descopere importanţa Conciliului Vatican II.

În încheierea evenimentului, fiecare Dieceză participantă a fost premiată. Cu siguranţă aceste momente au fost unice şi deosebite pentru fiecare copil prezent la acest eveniment, însă pentru noi, delegaţia din România, a fost o experienţă plăcută în care am putut să descoperim numeroase lucruri noi, am cunoscut o realitate puţin diferită de a noastră, dar cel mai important lucru a fost comuniunea şi rugăciunea care ne-a reunit şi ne-a făcut membri ai unei mari familii, Acţiunea Catolică, familie care trece peste orice bariere, familie care trece dincolo de graniţe, familie care împărtăşeşte iubire şi adevărată credinţă. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru acest mare dar pe care ni l-a oferit dar şi tuturor celor care, într-un fel sau altul, ne-au făcut părtaşi la acest grandios moment.

Ramona Laslău
via ActiuneaCatolica.ro

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *