Veghe de rugăciune în Catedrala din Cluj în pregătirea deschiderii Anului Vieţii Consacrate

publicat la 30 noiembrie 2014 în Ştiri

În pregătirea deschiderii solemne a Anului dedicat bucuriei slujirii celor ce şi-au dedicat viaţa lui Dumnezeu şi semenilor – Anul Vieţii Consacrate -, sâmbătă, 29 noiembrie 2014, de la ora 18, în Catedrala episcopală clujeană a avut loc o Veghe de rugăciune în prezenţa persoanelor consacrate de pe teritoriul Eparhiei. În deschiderea programului, pr. Anton Crişan, Vicar eparhial cu preoţii şi persoanele consacrate, a îndreptat atenţia tuturor spre Hristos, "Mirele Persoanelor Consacrate, Mirele pe care l-aţi ales fiecare prin Botez, spre El să ne îndreptăm privirile, să-l adorăm, să-l preamărim, să-i cântăm, să-l rugăm şi să-i mulţumim pentru toate persoanele care i s-au dăruit".

A fost o seară de înălţare sufletească şi comuniune în jurul lui Hristos, care a cuprins un timp de Adoraţie Euharistică, o conferinţă susţinută de pr. Olivo Bosa, din Societatea lui Isus, urmată de prezentarea carismelor Ordinelor şi Congregaţiilor de viaţă consacrată şi de rugăciunea pentru Anul Vieţii Consacrate. Seara a fost încheiată printr-un cuvânt al Episcopului eparhial.

Pr. Olivo Bosa SJ a făcut primul pas în a trage puţin vălul care, aparent, ascunde lumii tainele vieţii consacrate, frumuseţea, profunzimea şi rostul acestei vieţuiri în Biserică şi în societate, vorbind despre "Viaţa consacrată în documentele Bisericii". Pornind de la cuvântul Sfântului Părinte adresat persoanelor consacrate: "Să treziţi lumea!", pr. Olivo a pus întrebarea: "Ce înseamnă a fi chemaţi la viaţa consacrată?", oferind apoi pe larg răspunsul la această întrebare: "Când Dumnezeu vrea să cheme pe cineva la viaţa consacrată îl pregăteşte din timp, oferă posibilitatea unei cunoaşteri intime a Domnului care pentru el s-a făcut om, a murit şi a înviat, ca să-l slujească mai mult şi să-l urmeze mai îndeaproape. Cu inima plină de Dumnezeu, după experienţa cunoaşterii lui Dumnezeu, nu poate să nu simtă o adevărată recunoştinţă şi dorinţa de a răspunde cu generozitate iubirii Lui, prin împărtăşirea cu ceilalţi a cunoaşterii Lui şi a iubirii nemărginite pe care a găsit-o în relaţia lui cu Dumnezeu".

imagine

"Viaţa consacrată este un dar al lui Dumnezeu pentru întreaga Biserică, oferit prin intermediul Spiritului Sfânt. Viaţa consacrată este chemată să fie partea cea mai importantă, inima Bisericii, care se exprimă într-o viaţă misionară. Ea presupune o adeziune totală la chemare, care cere să fie trăită cu responsabilitate şi credinţă, într-o continuă comuniune cu Dumnezeu". Dar, a subliniat pr. Olivo, o adevărată mărturisire a lui Dumnezeu nu poate fi făcută fără cruce, fără Crucea lui Hristos la care suntem făcuţi părtaşi. "Numai cel care l-a întâlnit pe Dumnezeu, cel care a trăit experienţa iertării şi mântuirii Lui, şi îl urmează cu fidelitate, poate fi un adevărat mesager al bucuriei, un adevărat misionar!" Astfel, persoana consacrată trebuie să aibă "o privire contemplativă asupra istoriei, care să-i permită să vadă prezenţa şi acţiunea Spiritului Sfânt pe chipul desfigurat al omului în contextele cele mai întunecate, ca să fie acolo un misionar, un purtător de lumină şi de speranţă, de bucurie".

De asemenea, "persoana consacrată pecetluieşte prin legătura voturilor o relaţie unică şi personală cu Dumnezeu. Prin iubirea revărsată în inimile lor de către Spiritul Sfânt, şi prin legătura voturilor, persoanele consacrate alcătuiesc un singur trup şi un singur suflet. Astfel, viaţa lor, în care totul este pus în comun, devine locul unde ele se pot bucura nu doar de darurile proprii, care se înmulţesc prin dăruire, ci şi de darurile altora. Persoana consacrată este o persoană care caută întotdeauna frumuseţea Domnului. Persoana consacrată este chemată să găsească această frumuseţe în chipurile desfigurate de păcat, de boală şi neputinţă şi să le redea adevărata înfăţişare de copii a lui Dumnezeu. Prin această preocupare, persoanele consacrate arată că linia carităţii este fundamentul şi izvorul iubirii".

"Persoana consacrată, în care a fost revărsată cu prisosinţă dragostea lui Dumnezeu, prin Spiritul Sfânt, şi care se hrăneşte în continuare din cuvântul Domnului şi din Sacramentele Bisericii, nu are dreptul să se conformeze după chipul veacului acestuia, ci este chemată să trăiască după voinţa lui Dumnezeu, cea bună, plăcută şi desăvârşită. Acest fapt comportă o continuă reformă a vieţii conform Persoanei lui Hristos, prin reînnoirea de sine, prin exerciţiul smereniei şi al ascultării. Numai astfel se poate realiza chemarea şi se poate tinde la ‘înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos’ (Efeseni 4,13), aşa cum spune Sfântul Pavel".

După un timp de rugăciune, a urmat momentul prezentării carismelor: un frate iezuit a vorbit despre Sf. Ignaţiu de Loyola, despre experienţa întâlnirii sale cu Isus. "Din evlavie faţă de numele lui Isus şi-a numit grupul său Societatea lui Isus", Ordinul călugăresc întemeiat în anul 1540 şi care astăzi "este prezent în toată lumea şi în cele mai variate domenii de promovare a credinţei şi a dreptăţii: învăţământ superior şi universitar, cercetări ştiinţifice şi tehnologice, comunicare mass-media, inculturarea credinţei şi ecumenism". Fratele a încheiat printr-o rugăciune a dăruirii totale în mâinile lui Isus, după exemplul Sf. Ignaţiu, cu singura cerere: "Dă-mi numai iubirea şi darul Tău şi îmi este de ajuns".

În continuare, o soră a prezentat Congregaţia Sfântului Iosif al Apariţiei, "fondată în seara de Crăciun a anului 1832, în S-E Franţei, de către Sfânta Emilia". Experienţele spirituale profunde ale fondatorilor au dat naştere carismei ordinului: "contemplarea misterului Întrupării revelat Sfântului Iosif aşa cum se prezintă în Evanghelia după Matei". Misiunea şi spiritualitatea Congregaţiei este de "a contribui la planul de mântuire al iubirii lui Dumnezeu aşa cum a făcut Sf. Iosif". Surorile Sfântului Iosif sunt prezente în 29 de ţări, pe toate continentele. Urmând exemplul fondatoarei lor, surorile acestui ordin îşi dăruiesc viaţa pentru alinarea celor necăjiţi, îngrijirea bolnavilor şi a săracilor, educarea copiilor şi numeroase opere de caritate. În România misiunea a fost deschisă în 1992, în prezent surorile fiind prezente în Cluj-Napoca şi Negreşti-Oaş.

imagine

Un frate din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare a descris simbolic carisma şi personalitatea Sf. Vasile, prin revelaţia Sf. Efrem, care, cerând lui Dumnezeu să-i arate cum este Sfântul Vasile, a văzut un stâlp de foc al cărui capăt ajungea până la cer şi a auzit un glas din cer zicându-i: "În ce chip vezi acest stâlp de foc, astfel este Vasile". "Misiunea specifică OSBM este de a ne strădui permanent să ne trăim viaţa în conformitate cu voinţa lui Dumnezeu, a tinde mereu spre sfinţenie punând în practică sfaturile Sfintei Evanghelii – prin viaţa contemplativă, rugăciuni comunitare şi personale, desfăşurând diverse acţiuni pastorale având ca scop apărarea credinţei şi promovarea unităţii dintre creştini".

A urmat o soră din Ordinul Sfântului Vasile cel Mare, care a vorbit despre modelul Sfintei Macrina, sora Sfântului Vasile, cea care "din tinereţe a urmat viaţa călugărească, lepădând, pe lângă averile pământeşti şi obiceiurile lumeşti, atrăgând şi pe mama sa, Emilia, spre viaţa sa spirituală". Urmând modelul Sfintei Macrina, Surorile Baziliene au ca ideal "dragostea faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele, izvorâte dintr-o credinţă vie şi puternică".

A fost prezentată în continuare Congregaţia Surorilor Maicii Domnului, care "a luat fiinţă la Blaj, în Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, în anul 1921, din dorinţa Mitropolitului dr. Vasile Suciu, ‘de a apropia neamul nostru cât mai mult de Domnul prin credinţă vie’. Congregaţia a fost pusă de la început sub ocrotirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria. De aceea, Surorile o au pe Maica Domnului călăuză şi model în trăirea consacrării şi a carismei maternităţii spirituale specifice Congregaţiei, care se exprimă prin următoarele activităţi apostolice: educarea şi asistenţa spirituală oferită copiilor şi tinerilor, îngrijirea de bolnavi, orfani, bătrâni şi ajutorul acordat săracilor".

Ordinul Fraţilor Minori Capucini şi-a prezentat carisma prin răspunsul dat de Sf. Francisc, care se îndrepta împreună cu fratele Leon spre biserica Sfânta Maria a Îngerilor, la întrebarea: "Unde este adevărata fericire?" "Sf. Francisc a spus: când vom ajunge la Sfânta Maria a Îngerilor, udaţi de ploaie, înfriguraţi din cauza zăpezii, murdari de noroi şi flămânzi din cauza drumului lung parcurs, vom bate la poarta Conventului. Fratele portar va întreba: cine sunteţi? Noi vom răspunde: Suntem doi fraţi de-ai tăi. El, nerecunoscându-ne, va spune că suntem doi impostori, hoţi care fură pomana celor săraci. Şi nu ne va deschide, lăsându-ne afară în frigul zăpezii, în ploaie şi înfometaţi în timpul nopţii. Atunci, dacă noi trăim această nedreptate suportând-o cu răbdare şi umilinţă fără să vorbim de rău pe fratele nostru şi chiar gândind că Domnul vrea toate acestea, pentru a ne pune la încercare, atunci, frate Leon, aceasta este adevărata fericire!"

PS Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial, a încheiat programul, spunând: "În această seară, putem spune că biserica noastră catedrală se transformă într-o mare mănăstire în care avem atâtea flori ale Bisericii". Ierarhul de Cluj-Gherla a mulţumit tuturor persoanelor consacrate pentru momentele de rugăciune, cântări şi mărturii. În continuare, a prezentat două idei pe care le-a considerat simbolice, dintr-un discurs al Sfântului Părinte adresat Plenarei pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, în 27 noiembrie 2014. "O primă imagine este legată de tema pe care au ales-o responsabilii acestei Plenare, şi anume ‘vinul nou în burdufuri noi’. Este vorba despre reînnoire – îndemnul la a reînnoi acele structuri pe care, în viaţa Bisericii, le recunoaştem că nu mai răspund la ceea ce Dumnezeu ne cere astăzi pentru a face să înainteze Împărăţia Sa în lume".

A doua idee este îndemnul la rugăciune, rugăciunea de laudă şi de adoraţie. "Noi, consacraţii, suntem dedicaţi pentru a-l sluji pe Domnul şi a-i sluji pe ceilalţi cu Cuvântul Domnului. De aceea, spuneţi tuturor că rugăciunea nu înseamnă pierdere de timp! A-l adora şi lăuda pe Dumnezeu nu înseamnă a pierde timp. Dacă noi, consacraţii, nu ne oprim în fiecare zi în faţa lui Dumnezeu, în gratuitatea rugăciunii, atunci vinul va deveni oţet! Să-l rugăm deci, împreună, pe Domnul nostru, pentru a ne ajuta în acest an să punem vinul nou în burdufuri noi".

Citându-l pe Sfântul Părinte, PS Florentin a insistat asupra importanţei rugăciunii: "Persoana consacrată este o persoană de rugăciune!" PS Florentin şi-a încheiat cuvântul printr-o povestioară cu ciocârlia şi broaştele ţestoase. Ademenită de chemarea broaştelor ţestoase care-i admirau cântul, ciocârlia din poveste şi-a abandonat capacitatea de a zbura şi de a se înălţa şi a căzut pradă prădătorilor. Morala povestirii este îndemnul ca persoanele consacrate să-şi păstreze detaşarea interioară faţă de influenţele lumii, pentru a putea zbura spiritual şi a-şi împlini menirea. A urmat, în final, rugăciunea pentru Anul Vieţii Consacrate, după care PS Florentin a oferit binecuvântare şi câte o iconiţă, ce a fost aleasă ca simbolică pentru acest An al Vieţii Consacrate, fiecărei persoane consacrate şi credincios în parte.

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *