Pr. Daniel Ange: Tinerilor, fiţi mândri şi demni de sângele vărsat de martirii voştri

publicat la 25 iulie 2015 în Ştiri

Redăm în cele ce urmează o transcriere a ultimei cateheze pe care pr. Daniel Ange a ţinut-o astăzi, 25 iulie, în faţa participanţilor la a XIII-a Întâlnire Naţională a Tineretului Catolic, ce se desfăşoară la Cluj între 22 şi 26 iulie 2015, la sediul Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla. Tema evenimentului este cea propusă de Papa Francisc pentru Ziua Mondială a Tineretului 2015, una dintre Fericirile rostite de Isus Cristos în Predica de pe Munte: „Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,8). Asemenea celorlalte două cateheze, se găseşte înregistrată online pe canalul YouTube al INTC 2015.

Bună dimineaţa! Lăudaţi să fie Isus şi Maria! Cristos în mijlocul nostru! (Şi în maghiară.) Cristos a înviat! Cristos a înviat! Cristos a înviat! Sunteţi atât de strălucitori pentru că noaptea trecută l-aţi contemplat pe Soarele lumii; cel care îl priveşte va străluci. Dacă sunteţi atât de strălucitori aici, cum veţi străluci în viaţa veşnică, când îl veţi vedea pe Dumnezeu!

Pentru a face legătură cu minunata adoraţie de ieri, când am trăit o oră de veşnicie, deja cerul coborâse pe pământ – facem deci legătura dintre Preasfânta Euharistie şi sexualitatea despre care am vorbit ieri. În Preasfânta Euharistie avem iubirea lui Isus, care ne dăruieşte viaţa Sa, prin Trupul Său. Din nou acest trinom iubire-viaţă-trup. Este definiţia Euharistiei şi a sexualităţii. Când Isus vine la noi, prin intermediul pâinii şi al vinului, întreaga Sa Persoană ni se dă nouă. Sfânta Împărtăşanie nu înseamnă prostituţie – Isus nu spune: „Vă dau Trupul Meu, dar este doar Trupul Meu. Nu este inima Mea, nu vă iubesc”. Ni se dă cu totul, cu sufletul, cu Spiritul Său, cu divinitatea Sa, cu inima Sa, prin Trupul Său.

imagine

Este deci o uniune fizică pentru a ajunge la o uniune spirituală. Trupul Său în trupul meu. Sângele Său în sângele meu. Deoarece doreşte ca Inima Sa să fie în inima mea. Spiritul Său în spiritul meu. Şi aceasta este semnificaţia cea mai profundă a relaţiei sexuale – care nu este niciodată doar la nivel fizic, este în acelaşi timp şi de natură spirituală. Implică sufletul meu şi de aceea pentru un copil care este violat este o traumă atât de profundă, uneori pentru toată viaţa, deoarece trupul şi sufletul meu sunt una. Nu pot separa ceea ce Dumnezeu a unit. Dacă le separ, atunci este moarte.

Prin urmare Preasfânta Euharistie mă ajută să creez armonie între inima mea şi trupul meu, între sufletul meu şi trupul meu. Chiar şi în viaţa veşnică, în rai, voi avea un nou trup, înviat. Nu pot fi pe deplin fericit în rai fără trupul meu. Va fi o înviere a trupurilor. Vom avea un trup la fel de glorios ca acela al Maicii lui Dumnezeu, ca al lui Isus în dimineaţa Învierii. Când Isus se dăruieşte în Sfânta Împărtăşanie, se dăruieşte pe Sine material, dar este Persoana Sa, ca să mă ajute să nu văd niciodată un trup doar ca pe un obiect, un obiect de joacă. Ci să văd mereu persoana spirituală, sufletul acelei persoane. Trupul Său devine al meu. Şi trupul meu devine al Lui. Nu pot să fac ce vreau cu Trupul Său din Euharistie. Nu pot să merg să îl vând sataniştilor. Nici invers: nu pot să fac ce vreau cu trupul meu, deoarece în primul rând el aparţine lui Dumnezeu.

În adoraţia euharistică, precum ieri seară, admirăm smerenia şi frumuseţea lui Isus, şi harul vindecător care vine din Trupul Său ca să îmi vindece sexualitatea, să îmi purifice memoria de atât de multe imagini pornografice, chiar şi de pe telefoanele şi tabletele noastre. Harul vindecător al Spiritului Sfânt! Aşadar, Preasfânta Euharistia ne oferă un extraordinar şi minunat proces de vindecare a tuturor problemelor sexuale. După ce am vorbit mult despre familie, despre sexualitate, aş dori să spun câteva cuvinte despre acele femei care şi-a consacrat întreaga viaţă lui Isus.

Atunci când o ţară este ocupată de duşmani, atunci când Armata Roşie rusă a invadat România în 1946, mulţi tineri români au avut curajul să se ascundă în păduri, în munţi, să se transforme în mişcare de rezistenţă, încercând să salveze libertatea ţării. Ei bine, astăzi ţara iubirii şi a vieţii este invadată de toţi aceşti viruşi despre care am vorbit ieri. Şi atunci, scumpele noastre surori consacrate fac parte din această rezistenţă. Isus le-a dat să participe la propria Lui viaţă consacrată: asemenea lui Isus, ele renunţă la a avea o familie proprie, fizică, tocmai pentru a se dedica total slujirii persoanelor tinere, să se dedice slujirii vieţii şi a iubirii.

Am avut un unchi, preot, misionar în Africa, care a fost ucis deoarece a protejat o fată creştină de bărbatul cu care trebuia să se căsătorească. A spus: Ea este creştină, are libertatea totală de a se căsători cu persoana pe care o iubeşte. Şi nu este vorba de tine. Bărbatul a vrut să o omoare. Atunci preotul a intrat între ei şi a fost ucis, o suliţă i-a străpuns inima, ca la Isus. Ucigaşul a căzut imediat în genunchi şi a cerut iertarea lui. El i-a dat iertarea lui Dumnezeu şi a mers la cer. Fata a fost protejată, ucigaşul a fost iertat, iar preotul a mers în gloria cerească. Nu este minunat? Trebuie să le mulţumim aşadar acestor surori, şi celor tinere şi celor mai în vârstă, prezente aici, care şi-au dedicat întreaga viaţă slujirii săracilor şi tinerilor, pentru toată generozitatea lor – să le aplaudăm. Nu trebuie să uităm nici de soţiile sfinte ale preoţilor căsătoriţi, care au de asemenea o atât de mare generozitate ca să îi ajute pe soţii lor preoţi în slujirea lor. Adesea uităm de ele. Să le aplaudăm deci şi pe ele!

Acum doresc să vorbesc despre misiune. Când îl primiţi pe Isus în Sfânta Împărtăşanie, sunteţi ca Maria: îl primiţi pe Isus. După Buna Vestire, Isus i-a „cerut” Mariei să îl ducă la Ioan Botezătorul. Maria a fugit peste dealuri – este Biserica ducându-l pe Isus la toate neamurile. Pentru că nu am putea şti nimic despre Isus fără Biserica Sa. Nu am putea să îl întâlnim pe Isus în Sacramente fără Biserică. Biserica vine înainte de Biblie, altfel nu ar fi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu, fără poporul lui Dumnezeu care să primească şi să transmită Cuvântul lui Dumnezeu. Profeţii nu vorbesc copacilor, ci oamenilor. Sf. Pavel nu le-a scris vacilor sau oilor, ci oamenilor. Biserica ia deci comoara Cuvântului lui Dumnezeu şi ne-o oferă nouă, tuturor. După Sfânta Împărtăşanie şi eu trebuie să îl duc pe Isus tuturor celor din jurul meu. Asemenea lui Ioan Botezătorul, şi noi trebuie să pregătim căile Domnului. Şi cea mai bună cale de evanghelizare este bucuria molipsitoare, este împărtăşirea bucuriei noastre. Nu pot să ţin doar pentru mine minunata fericire de a fi copilul lui Dumnezeu. Umple atât de mult inima mea încât trebuie să se reverse din mine. Şi doresc să îi salut pe toţi cei ce mă ascultă via Radio Maria, care este o minunată muncă de evanghelizare.

Mai ales tinerii trebuie să îl ducă pe Isus celorlalţi tineri, în mijlocul prietenilor, al colegilor de la şcoală. Sunt 5 continente în lumea noastră, dar mai sunt alte două continente, prezente în toate continentele fizice: continentul tinerilor şi Biserica. În orice ţară găseşti Biserica şi tinerii, deci cei mai buni misionari sunt cei care au un picior în Biserică şi unul în rândul tinerilor, pentru a transmite viaţa şi iubirea lui Isus. Dar mai întâi trebuie să fim adoratori, deoarece trebuie să împărtăşim experienţele personale. Când vorbesc cu cineva despre Isus, nu vorbesc despre o teorie sau despre idei filosofice, ci despre cineva pe care îl iubesc şi sunt gata să îmi vărs sângele pentru că îl iubesc atât de mult. El şi-a vărsat propriul sânge pentru a mă mântui, a-mi dărui propria Lui iubire. Aşa cum spune Sf. Ioan: Cel pe care l-am văzut cu ochii mei în Preasfânta Euharistie, pe care l-am auzit cu urechile mele în Cuvântul lui Dumnezeu, Cel pe care l-am atins cu mâinile mele în fraţii şi surorile mele, pe El îl vestesc! Doresc să vi-l dau! Fiţi deci mărturisitori curajoşi şi bucuroşi ai frumuseţii lui Isus. De aceea avem acum în multe ţări şcoli de evanghelizare. Şi sper că vom avea o şcoală de evanghelizare şi în România, pentru tinerii români. În Moldova şi în toate ţările dimprejur, Ucraina, Ungaria, Slovacia…

imagine

Vreau să vă spun o poveste despre evanghelizare din şcoala noastră, Jeunesse Lumiere (Tineret şi lumină). Un tânăr de 17 ani a venit şi a spus: „Ca să cred în Dumnezeul vostru vreau să îl văd mai întâi”. I-am spus: „Vino la biserica parohială în seara aceasta şi îl vei vedea pe Dumnezeu”. Mai târziu, când am plecat de la şcoală, i-am spus lui Isus: „Poate am fost puţin prea curajos, dar acum trebuie să faci ceva, pentru că altfel tot ceea ce am spus nu va avea valoare pentru acel tânăr. Aşadar, Isuse, spre gloria Ta, trebuie să faci ceva”. Seara era o discuţie despre sexualitate. La final am spus: „Acum îl veţi vedea pe Isus dându-şi viaţa prin Trupul Său, dintr-o iubire extraordinară”. La fel ca şi cu o seară înainte, am ieşit cu Preasfântul Sacrament şi i-am binecuvântat pe fiecare dintre tinerii prezenţi. Când am ajuns în faţa acelui băiat, a căzut în genunchi, plângând, plângând, cu o faţă strălucitoare. A fugit la Episcop (nu ştia ce este un Episcop, dar a văzut pe cineva cu ceva roşu pe cap) şi i-a spus: „L-am văzut pe Isus! Cred acum! Botezaţi-mă!” Desigur, Episcopul a fost foarte uimit, şi i-a spus „Trebuie să te pregăteşti pentru aceasta”. Tânărul a fost botezat peste şase luni. Dar a doua zi, pentru toată şcoala, a dat mărturie: „Ceea ce catolicii numesc Euharistie, vă pot spune că este Isus. Am văzut faţa lui Isus!” Acest tânăr a devenit imediat un mic Ioan Botezătorul. Dar copilul nu ar fi venit în acea seară dacă tinerii noştri misionari nu ar fi pregătit căile Domnului şi nu ar fi împărtăşit bucuria lor de a trăi în Dumnezeu.

Acum doresc să vorbesc despre mărturie dusă până la martiriu. Trăiţi într-o ţară sfinţită de sângele atât de multor martiri. La Fatima, ultima viziune avută de cei 3 păstoraşi a fost crucea lui Isus şi doi îngeri sub mâinile lui Isus, strângând sângele în carafe, şi cu acestea, pline de sânge, au mers pe tot pământul şi acolo unde cădea sângele, deşertul devenea grădină. Fertilitatea sângelui! Dar au spus: nu era sângele lui Isus, ci sângele martirilor, curgând prin rănile mâinilor lui Isus. Este extraordinar, acei copii nu îşi puteau imagina aşa ceva. A venit de la Spiritul Sfânt. Prin urmare o ţară sfinţită, parfumată, de sângele martirilor devine o ţară sfântă, unde vor fi mulţi sfinţi. În ultima sută de ani, din 1915 – genocidul armean – până în 2015 – genocidul din Siria şi Irak – în doar o sută de ani, au fost mai mulţi martiri decât în cele 19 secole dinainte. Martiraj non-stop, nu întotdeauna în aceleaşi locuri: Armenia, Spania, Mexic, Rwanda, nazism, comunism… acum persecuţia islamică. Aceasta însemnă că secolul care va veni va fi un secol plin de sfinţi. Începem un secol extraordinar al sfinţeniei tinerilor, al sfinţeniei copiilor, al sfinţeniei părinţilor, al sfinţilor preoţi, Episcopi şi persoane consacrate. Aceasta este o extraordinară bucurie pentru voi, deoarece tot sângele vărsat nu poate rămâne steril. Nu trebuie să „sterilizăm” sângele vărsat de martirii noştri. De ce au suferit atât de mult? Pentru ca tinerii, copiii, următoarea generaţie să nu îşi piardă credinţa. Un preot din Cluj, care a murit în închisoare, la Sighet cred, a spus: „Cel mai dureros lucru pentru mine nu era toată suferinţa mea, ci să mă gândesc că sunt oameni liberi şi care sunt indiferenţi faţă de Dumnezeu, aceasta era cea mai mare durere pentru mine”. Trebuie să citim mărturiile tuturor acestor martiri; voi, generaţia tânără, nu vă puteţi imagina incredibilele torturi pe care le-au suferit, la Jilava, Piteşti, Sighet, unde iadul satanic a venit pe pământ. Nu vă puteţi imagina, pentru că altfel nu aţi putea dormi cel puţin zece nopţi.

Am auzit atât de multe despre aceşti mărturisitori, dintre care unii trăiesc şi astăzi: pr. Tertulian Langa, pr. Matei Boilă – cu care mă voi întâlni în după-amiaza aceasta -, dar şi laici, precum Doina Cornea. Evident, primii care şi-au vărsat sângele au fost păstorii Bisericii. Aveţi unii Episcopi beatificaţi deja şi imediat veţi vedea pe ecrane chipurile Episcopilor greco-catolici, care în curând vor fi beatificaţi. De unde şi-au găsit puterea? Din Preasfânta Euharistie. Nu vă puteţi imagina ce au făcut în închisoare ca să poată măcar o dată să celebreze Sfânta Liturghie, în miezul nopţii sau în pădure. Îmi amintesc de un preot albanez care a stat 37 de ani în închisoare pentru Isus. Şi marea lui suferinţă a fost desigur să nu poată avea Preasfânta Euharistie. Putea să găsească puţină pâine, dar nu şi vin. Şi Dumnezeu este atât de umil încât are nevoie şi de pâine şi de vin. Într-o zi era foarte bolnav, astfel că i-au dat medicamente, pentru că doreau ca el să muncească, 18 ore pe zi. Şi a văzut pe medicament: 1% vin. Ooo! 1% vin, deci Isus poate veni Şi în miezul nopţii, a luat cel mai frumos potir, mâna lui consacrată, a turnat medicamentul, şi a spus: „Isuse, Tu poţi să faci diferenţa”. Şi a putut spune: „Hic est calix sanguinis mei…” („Acesta este potirul Sângelui Meu…”), şi s-a împărtăşit, a fost îndumnezeit. A fost cea mai mare bucurie a lui în acei 37 de ani de închisoare pentru Isus, să primească măcar o dată Preasfânta Euharistie. Iar noi avem acces atât de uşor la Sfânta Liturghie şi nu mergem. Teribil! Aş putea să vă spun astfel de relatări timp de două ore, dar ajunge una.

Vreau să vă spun că sunteţi copiii martirilor voştri, eu au fost seminţele şi voi recolta. Nici unul dintre voi, tinerilor, nu aţi fi probabil aici dacă ei nu şi-ar fi vărsat sângele pentru voi. Aşa că trebuie să fiţi mândri şi demni de sângele vărsat de ei. Şi de ce s-au lăsat greco-catolicii omorâţi sau aruncaţi în închisoare? Pentru un singur lucru: pentru a nu fi separaţi de Petru, de Roma, de Papa. Acei Episcopi în loc să ajungă în închisoare ar fi putut să ocupe locuri importante în ierarhia ortodoxă, dar toţi au refuzat. Ce mărturie extraordinară despre frumuseţea Bisericii Catolice! Cât de frumos! Ei au dorit de asemenea să păstreze şi adoraţia euharistică, care este Inima lui Isus

Ştiţi că în China, astăzi, mulţi tineri creştini, ca voi, trăiesc în Biserica clandestină, ca bunicii voştri, în România. Am fost la mai multe întâlniri de tineret din China, din Biserica clandestină. Ce curaj extraordinar! Extraordinar! Adesea sunt arestaţi de poliţie şi trebuie să stea în închisoare. Dacă se întâmplă acest lucru, sunt bucuroşi şi mândri pentru că suferă pentru Cristos. Ei trăiesc aşadar ceea ce au trăit părinţii voştri aici, să se ascundă în pădure, în toiul nopţii, să aibă întâlniri de tineret. Fericiţi sunteţi voi, cei care sunteţi aici, pentru că nu este securitatea în jurul vostru, să vă ducă într-o oră în închisoare. Îi mulţumeşti suficient lui Dumnezeu, România, pentru această eliberare ideologică? Este un miracol faptul că sunteţi acum aici. Acum 30 de ani era complet de neimaginat! Să ai o mie, două mii de tineri prezenţi aici, în curtea Episcopiei, era imposibil de conceput că s-ar putea întâmpla. Şi totuşi iată-vă aici. De când v-am văzut, nu mai cred în învierea lui Isus. De ce? Pentru că văd învierea Bisericii Lui! Voi sunteţi dovada că Isus este în rai în gloria Sa. Şi că nici o persecuţie nu poate să ţină Biserica în clandestinitate, deoarece nici o piatră nu poate ţine trupul lui Isus în mormânt. Prin urmare Învierea lui Isus o pot vedea în voi, o văd în Biserica ce se reclădeşte, o văd în viitoarele Catedrale greco-catolice care se înalţă. Sunt semne fizice că Biserica este Biserica lui Cristos înviat. Un lucru minunat!

imagine

Pentru că voi sunteţi Biserica înviată, trăiţi noi Rusalii. Spiritul iubirii şi al vieţii coboară asupra voastră. Nu putem să uităm de persecuţiile de astăzi din atâtea ţări islamice şi anticriste. În 35 de astfel de ţări Biserica este persecutată. Am aici crucea păcii coptă, din Egipt. Pe tricou am litera N în arabică, semnul pentru nazarineni, pentru că creştinii sunt numiţi de musulmani nazarineni. Acesta este semnul cu care sunt marcate casele creştinilor, în Mosul şi alte părţi, pentru a spune: „În noaptea următoare, vom veni să vă omorâm, dacă nu vă convertiţi la islamism”. Aveţi deci mii de fraţi şi surori care au fost ucişi în aceste ţări mai degrabă decât să îl trădeze pe Isus. Sunt sute de mii de creştini care au trebuit să fugă, pierzând totul, casele, grădinile, ţara, totul, probabil pentru totdeauna, mai degrabă decât să îl piardă pe Isus. Vreau să spun pentru toţi: Santi presto! Fie să devină sfinţi rapid, să fie canonizaţi cât mai repede. Patriarhul ortodox copt din Egipt i-a canonizat pe cei 21 de martiri la o săptămână după martiriul lor în Liban. Îi vom vedea în câteva minute.

Prin urmare, visez – ca Papa Ioan Paul al II-lea – să aibă loc o canonizare comună pentru martirii ortodocşi şi catolici. Pentru că toate Bisericile creştine au martiri. De fapt, în China, în ţările musulmane, protestanţii evanghelici au foarte, foarte mulţi martiri! Şi baptiştii, şi ortodocşii, şi catolicii… Ei şi-au amestecat cu toţii sângele cu sângele scump al lui Isus. Este sânge creştin. Nu este sânge catolic, ortodox, protestant. Aceasta înseamnă că unitatea Bisericii este deja trăită în ţările persecutate. Ei se roagă împreună, îl iubesc pe Isus împreună, împărtăşesc aceeaşi iubire pentru Isus. Iar ortodocşii şi catolicii primesc aceeaşi Preasfântă Euharistie; chiar dacă Bisericile lor sunt separate, este totuşi o mare consolare să ştim că fraţii şi surorile din Biserica Ortodoxă, la fiecare Sfântă Liturghie, primesc acelaşi Trup al aceluiaşi Isus, chiar dacă încă nu împreună. Dar este acelaşi Isus, pentru că în Preasfânta Euharistie Isus face legătura, prin secolele, prin timp, primim exact acelaşi Trup al aceluiaşi Isus ca martirii noştri acum 50 de ani, sau cum a primit Sf. Tereza de Lisieux sau alţi sfinţi, de-a lungul istoriei – nu un alt Isus. Şi spaţial vorbind, Isus pe care noi îl primim în Sfânta Liturghie este exact acelaşi Isus care este primit în întreaga lume.

98% din Biserică nu este pe pământ, ci în rai. Iar în rai nu există o slavă ortodoxă, slavă catolică sau protestantă, ci aceeaşi glorie unică: ei văd împreună aceeaşi faţă a lui Dumnezeu. Se bucură de aceeaşi fericire veşnică. Pentru a mă adresa comunităţii noastre de astăzi: cred că este minunat că romano-catolicii şi greco-catolicii pot trăi împreună o astfel de întâlnire, cu atâta iubire reciprocă. Împreună este toată bogăţia Bisericii şi avem multe să primim unii de la alţii. Avem atât de multe să primim din cele două tradiţii, diferite, dar ambele catolice. Iar greco-catolicii reprezintă într-un fel plinătatea Bisericii: avem bogăţia răsăriteană (Liturgia, teologia răsăriteană), dar şi bucuria de a-l avea pe Papa şi Adoraţia Euharistică. Astfel, ceea ce trăiesc catolicii în România este profetic pentru întreaga Biserică. Sunteţi toţi profeţi. Şi nu sunteţi viitorul Bisericii (căci spunem adesea că tinerii sunt viitorul Bisericii), ci sunteţi prezentul Bisericii, sunteţi Biserica de acum, nu de mâine. Văzându-vă pe voi, mă gândesc la viitorii preoţi, viitorii Episcopi dintre voi, la viitoarele persoane consacrate, la viitorii laici curajoşi, dar voi sunteţi deja aici.

Vom avea o mică pauză pentru a vedea pe ecrane câţiva dintre tinerii sfinţi de astăzi, care nu sunt încă beatificaţi (unii sunt în curs de beatificare), pentru a vă arăta că putem să fim sfinţi fără a fi încă adulţi. Sunt atâţia copii şi tineri sfinţi care pot fi beatificaţi. Şi o să vedem şi imagini cu câţiva dintre martirii noştri iubiţi.

Vom începe. Aceasta este o fată din Franţa, Anne-Lorraine, omorâtă în metroul din Paris, pentru că nu s-a lăsat violată de un bărbat. Şi-a apărat curăţia. Acum o altă tânără: Miriam din Liban. Este foarte iubită de tinerii musulmani, deoarece şi ea avut curajul să îşi apere fecioria şi a fost ucisă. Avem aici un tânăr sportiv din Rio de Janeiro, Guido, era un tânăr medic, ce vroia să devină preot, să îi slujească pe săraci. Făcea surfing, obişnuia să se roage pe plajă cu prietenii, să citească Evanghelia pe plajă, iar într-una din zile a fost luat de mare şi s-a dus la Domnul. Acum o vedeţi pe Sophie, o tânără franceză, ucisă într-un accident de autobuz în Guyana Franceză, în urmă cu doi ani, pe când mergea la Întâlnirea Mondială a Tineretului de la Rio de Janeiro (2013). A fost o tânără minunată, plină de lumină, strălucitoare.

imagine

Următoarea este Angelique, de la şcoala noastră de evanghelizare, din Rwanda. După terminarea şcolii s-a îmbolnăvit de cancer şi a murit. La înmormântare toate surorile şi prietenele ei, îmbrăcate în alb, au dansat un dans special de nuntă. Iar tatăl ei a spus: „Astăzi este nunta fiicei mele cu Isus. Este o nuntă.” Acum Chiara Luce, pe care deja o ştiţi, nu voi spune mai multe. Acum ajungem la Rachel şi Cassie din SUA, ambele ucise în şcoală. Ucigaşii le-au întrebat: „Rachel, Cassie, credeţi în Dumnezeu?” Ele au răspuns: „Da, sigur că credem”. „Atunci mergeţi să îl întâlniţi, să vă întâlniţi cu Isus” (şi le-au împuşcat). Aceasta deoarece organizau cercuri biblice în şcoală şi vorbeau despre Isus. Cassie a fost iniţial într-o sectă satanică, dar într-o zi la şcoală o altă fată a întrebat-o: „De ce eşti mereu tristă? Vreau să împărtăşesc cu tine bucuria mea. Vino cu mine la sfârşitul săptămânii.” Şi a fost convertită complet de frumuseţea cântecelor de adoraţie, ca acelea de aseară. Foştii ei prieteni, aceia răi, au venit să o omoare. Alţi treisprezece colegi au mai murit atunci.

Am ajuns acum la Gianna Beretta Molla, aţi auzit cu toţii de ea: şi-a dat viaţa pentru a putea da naştere ultimului ei copil. Şi acum doi ani în Roma, Chiara Corbella. Şi-a cunoscut soţul la Medjugorje (amândoi cântau), iar primul copil a fost cu handicapuri severe. Au refuzat avortul şi şi-au ajutat micul copil să ajungă în cer. Al doilea copil a fost tot cu handicapuri severe. Din nou au refuzat avortul. Au avut bucuria să trăiască alături de acest copil timp de câteva luni. Al treilea copil a fost un băieţel minunat, dar între timp ea s-a îmbolnăvit de cancer. A trebuit să aleagă între ea şi copil. Şi ea şi soţul au decis imediat: eu vreau să ajung în rai, dar copilul meu trebuie să trăiască. Ea a mers în cer la o săptămână după naşterea copilului. Mergem mai departe. Toţi polonezii au auzit de Jerzy Popiełuszko, un extraordinar preot martir.

Ajungem la martirii greco-catolici din România: mai întâi Vladimir Ghika, pe care îl ştiţi cu toţii, nu voi vorbi mult despre el. Dar eu sunt copilul lui spiritual. Apoi iubiţii Episcopii greco-catolici: Vasile Aftenie de la Bucureşti; Valeriu Traian Frenţiu de la Oradea; Ioan Suciu de Alba Iulia; Tit Liviu Chinezu de Făgăraş; Ioan Bălan de la Lugoj; Alexandru Rusu de la Maramureş; şi Cardinalul Iuliu Hossu (de Cluj-Gherla). Deoarece nu a dorit să părăsească România, la Roma, Papa l-a făcut Cardinal „in pectore”, „în inima sa”, în secret. Apoi îl avem pe Cardinalul Alexandru Todea. Vreau să citez un cuvânt minunat al lui – am un mare respect pentru el. La securitate spunea: „Ce puteţi face împotriva mea? Nu am nimic de pierdut. Mi-aţi luat deja totul. Sunt uimit că sunt încă în viaţă.” Apoi îl avem pe George Guţiu (de Cluj-Gherla); Ioan Ploscaru din Lugoj. Şi am uitat să spun că Ioan Suciu era numit „Apostolul tinerilor”. Vreau să citez ceva minunat din Ioan Ploscaru. El a spus: „Când ajung în celula din închisoare sărut închizătoarea şi gratiile şi spun: Isuse, Tu eşti aici, în acest loc; a fi ucis pentru Tine este un lucru bun”. Şi atâtea alte cuvinte minunate. PS Guţiu din Cluj spunea: „Închisoarea este un dar de la Dumnezeu, pentru că viaţa lui Isus a fost o viaţă de suferinţă. Când suferim, suntem lângă El.”

imagine

Un alt cuvânt minunat al unui mărturisitor al credinţei este al pr. Horea Cosmovici, fiu spiritual al Mons. Ghika. Acesta spunea: „Singura bază a adevărului este Papa.” Acum îl vedem pe fr. Roger din Taize, un foarte bun prieten al meu, care a iubit atât de mult România. Urmează martiri din ţările islamice: Mons. (Faraj R.) Raho, părintele Ragheed (Gani) din Irak, apoi din Pakistan Shahbaz Bhatti, care era ministru de justiţie pentru minorităţile religioase. Acesta spunea: „Nu vreau bani sau onoare. Vreau doar un mic loc lângă Isus. Şi dacă vreodată mă vor omorî, va fi o mare onoare pentru mine.” Şi a fost ucis pentru că s-a dus să o vadă pe acea minunată mamă, Asia Bibi, care era închisoare pentru că a băut apă dintr-o fântână rezervată musulmanilor. Apoi este Akash Bashir, un tânăr pakistanez care a dorit să îi protejeze pe oameni în biserică. Erau 200 de oameni în biserică şi a văzut asupra lui un sinucigaş cu bombe venind. A alergat să îl oprească şi atentatorul a explodat. Dar astfel au fost salvaţi 200 de oameni. Ce curaj! Voi vorbi apoi despre martirii copţi din Libia. În video pot fi auziţi rostind numele lui Isus. Erau ucişi în timp ce rosteau: Isus, Isus, Isus… Şi în sat, când s-au adunat toate familiile, a fost ca să îi mulţumească Domnului pentru că le-a dat fraţilor, fiilor sau taţilor lor darul martiriului.

Îl avem pe ultimul împărat habsburgic asupra Transilvaniei, Carol al IV-lea al Ungariei, la nunta lui cu Zitta. Carol a fost deja beatificat (în 2004). A murit în sărăcie. Şi Zitta va fi în curând beatificată. Cei doi iubeau Clujul. Acum regele Baudouin al Belgiei, care cu mare curaj a refuzat să semneze legea avortului. Şi încheiem cu cineva pe care îl cunoaşteţi (în proiecţie a apărut Papa Ioan Paul al II-lea, iar tinerii au aplaudat).

Pentru a încheia vă voi pune trei întrebări. Prima: sunteţi gata să daţi mărturie curajoasă despre fericirea voastră? Da sau nu? (strigăte: Da!) Vreţi să faceţi pretutindeni cunoscută iubirea lui Isus şi Biserica Lui? Da sau nu? (strigăte: Da!) Vă simţiţi pregătiţi să protejaţi viaţa şi să apăraţi frumuseţea iubirii? Da sau nu? (strigăte: Da!) Mai vreau să spun cât sunt de uimit de generozitatea tuturor voluntarilor voştri, de la ASTRU şi ceilalţi, de frumuseţea cântărilor corului Angeli, de organizarea extraordinară. Deci să aplaudăm…

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *