Vizită pastorală și Prima Împărtășanie la Căpâlna

publicat la 12 august 2016 în Ştiri

Duminică, 7 august 2016, Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a vizitat parohia Căpâlna din Protopopiatul Dej. A fost primit cu căldură, în mod tradițional, de pr. Ionel Andraș și comunitatea pe care o păstorește, alături de care s-au aflat pr. Laurențiu Biriș, protopop de Dej – care în 1989 a redeschis această parohie -, pr. Gheorghe Iacobhazi, protopop de Ileanda, pr. ceremonier Florin Isac de la parohia din cartierul Andrei Mureșanu, Cluj-Napoca, precum și preoții parohi din Chiuiești, Păușa, Boiereni, Jichiș, Ocna Dejului, Feldru – Valea Secerului, Mintiu Gherlii, Cășei și Tihău.

Sfânta Liturghie arhierească a fost celebrată în biserica parohială "Sf. Arhangheli Mihail și Gavril", sfânt locaș construit în 1930, trecut la cultul ortodox în 1948 și apoi retrocedat, prin dialog, Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, în 1999. Răspunsurile liturgice au fost date de studenți ai Seminarului Teologic "Sf. Ioan Evanghelistul" din Cluj-Napoca. În cadrul celebrării liturgice, 8 copilași au făcut Prima Sfântă Împărtășanie.

imagine

În cuvântul de învățătură, PS Florentin a meditat tema Evangheliei duminicii (Matei 9,27-35), "credința care cere și merită miracolul: textul evanghelic îl prezintă pe Isus în timpul vieții Sale publice, în orașul Său, Capernaum, vestind Evanghelia și vindecând toată boala și toată suferința. Este misiunea mântuitoare pe care Fiul lui Dumnezeu a avut-o aici, pe pământ. Intrând de casă, ne spune textul Evangheliei, doi orbi se apropie de el și îl roagă: ‘miluiește-ne pe noi, Fiul lui David!’ Ce înseamnă această rugăciune, această invocație, ‘miluiește-ne pe noi, ai milă de noi, îndură-te de noi’? În primul rând, înseamnă încredere în Acela căruia i se adresează rugăciunea. În al doilea rând, înseamnă speranță, pentru că acești oameni au conștiința propriei boli. În al treilea rând, înseamnă, de asemenea, credință, pentru că ei știu că ochii lor sunt pentru a vedea și omul trebuie să vadă, de aceea, Acela pe care ei îl consideră, mai întâi, Fiul lui David, și apoi Domn, poate să le redea vederea."

"Este importantă această rugăciune a lor făcută cu încredere și cu speranță în Cel pe care îl au înainte, chiar dacă nu îl văd. Ei știu că ochii sunt făcuți pentru lumină și lumina pentru ochi. De aceea, ochii lor, care nu văd acum, pot să primească acest dar, al vederii luminii, prin puterea Celui care este acolo. ‘Credeți voi că pot face Eu aceasta?’, îi întreabă Cristos. Iar ei răspund fără ezitare: ‘Da, Doamne!’ Îl consideră Domnul, Făcătorul tuturor celor văzute și nevăzute, Domnul prin care lumina dintru începuturi a coborât pe pământ. Și atunci, Cuvântul întrupat se atinge de ochii lor și ei își redobândesc vederea, însă după măsura credinței lor. O spune Isus: ‘După credința voastră să vă fie vouă!’ Vedem cum miracolul nu depinde de Dumnezeu. Dumnezeu întotdeauna este gata să vină la nivelul omului, miracolul este credința aceluia care cere! Este credința și speranța orbului care se recunoaște orb, dar știe că este făcut pentru a vedea! Și Isus trimite harul fără hotar. Unicul hotar, unica limită nu o pune Isus, o punem noi, prin necredința noastră, prin limitele sufletului nostru."

imagine

"Pentru a medita asupra credinței noastre, este suficient să știm că pentru noi, creștinii, orbirea este păcatul. Și dacă strigăm ‘Miluiește-mă, vindecă-mă!’ și ne recunoaștem păcatul, El ne oferă vindecarea, ne deschide din nou ochii sufletului pentru a putea vedea lumina cea adevărată, lumina harului mântuitor. De aceea, este important să venim cu încredere la Isus, să ne recunoaștem orbirea, și aducându-ne aminte că suntem în Anul Milostivirii – marele Jubileu al iertării lui Dumnezeu față de oameni -, să spunem și noi cu încredere: ‘Doamne, ajută-ne să vedem, ajută-ne să se deschidă mai mult ochii sufletelor noastre!’, și lumina mântuitoare va pătrunde în sufletele noastre!"

Pentru că în această duminică opt copilași au fost conduși spre întâlnirea cu Dumnezeu, PS Florentin a purtat un dialog cu copiii îmbrăcați în haine de sărbătoare. Ei au arătat că știu ce este Împărtășania – "când oamenii primesc Trupul și Sângele lui Isus Cristos", erau conștienți că, deși ceea ce noi putem observa este pâinea și vinul, sub această aparență, pe masa altarului se află Trupul și Sângele lui Cristos.

Pr. Ionel a mulțumit, în încheierea celebrării, Preasfinției Sale Florentin, pentru susținere, și tuturor celor prezenți pentru participarea la celebrare. PS Florentin a oferit copilașilor diplome de amintire de la Prima Împărtășanie și câte un mic cadou. Totodată, au fost oferite diplome de mulțumire consilierilor parohiali care s-au implicat în viața și activitatea parohiei Căpâlna. Episcopul de Cluj-Gherla a oferit pr. paroh Ionel și soției sale, Aurelia, câte un mic semn de apreciere și, la fel, lui Cristian Ungur, primar al localității Căpâlna, un mic dar, în amintirea acestui moment de comuniune și rugăciune. A urmat o agapă fraternă oferită cu generozitate de comunitatea parohială din Căpâlna.

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *