Aspecte de la Plenara Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor

publicat la 9 noiembrie 2016 în Ştiri

Între 8-11 noiembrie 2016, se desfășoară, la Roma, Adunarea Plenară a Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor (CPUC), în prezența a circa 65 de Episcopi, preoți și laici din toate continentele lumii, din diferite Biserici Catolice, de diferite rituri. PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla, prezent la lucrările plenarei în calitate de membru al acestui dicaster, împărtășește o corespondență cuprinzând aspecte de la zilele de meditații, discuții și rugăciune pentru unitatea creștină, program ce include și o întâlnire cu Papa Francisc, în cadrul audienței programate în după-amiaza de joi, 10 noiembrie.

"Lăudat să fie Isus Hristos!

În prima zi a adunării plenare, marți, 8 noiembrie 2016, ne-am întâlnit în sacristia mare a Bazilicii San Pietro, la ora 7.15, pentru a face o procesiune solemnă, trecând pragul Porții Sfinte și apoi continuând cu celebrarea liturgică la Altarul Catedrei din Bazilică. Au concelebrat 22 de preoți și 20 de Episcopi, între care 5 Cardinali. A prezidat Eminența Sa Kurt Cardinal Koch [președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor].

După Sfânta Liturghie am purces la locul hirotonirii [Preasfinția Sa Florentin a fost consacrat Episcop la 6 ianuarie 1997 în Bazilica San Pietro], am sărutat locul unde m-am întins la pământ, apoi am mângâiat piciorul statuii Sf. Petru și am purces la mormântul Sf. Ioan Paul al II-lea, de la care am primit darul episcopatului. Am făcut o rugăciune la celebra statuie Pietà, pentru ca Măicuța Sfântă să ne mijlocească harurile necesare spre a continua drumul ecumenic și în România.

Lucrările Plenarei au început la ora 9.30 la sediul Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creștinilor. Am început cu o rugăciune de invocare a Spiritului Sfânt în limba latină, apoi a urmat cuvântul de bun venit al Cardinalului Koch. După aceste momente, s-au făcut câteva anunțuri practice și prezentarea programului pe zile de către PS Brian Farell, secretarul CPUC. Primul discurs al zilei a fost ținut de către Cardinalul Koch, care a prezentat un material de 18 pagini, vorbindu-ne despre tema: ‘Unitatea creștinilor: care model de comuniune deplină (ar trebui ales)?‘ În cuvântul său, Eminența Sa a pornit recapitulând drumul ecumenic făcut și punând întrebarea: ‘Unde se află ecumenismul astăzi?’

Deși unii spun că se parcurge o ‘iarnă ecumenică’, anul 2016 pare unul dintre cei mai activi. În acest sens, a fost amintită întâlnirea de la Havana, din 12 februarie, dintre Papa Francisc și Patriarhul Kiril; 16 aprilie – vizita comună a Papei Francisc, cu Arhiepiscopul Ieronim al Atenei și Patriarhul Bartolomeu, pe insula Lesbos; 16 iunie – participarea a 2 reprezentanți ai CPUC la Sinodul pan-ortodox din Creta; 15 septembrie – Comisia Mixtă pentru Dialog între Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă a dat un document comun după 8 ani de lucru; octombrie – vizita Arhiepiscopului anglican Justin Welby în Vatican; 31 octombrie – întâlnirea și semnarea unui document comun cu reprezentanți ai Bisericilor Protestante la 500 de ani de la Reformă. La toate acestea se adaugă numeroasele vizite ecumenice ale Sfântului Părinte Francisc, între care cele făcute în Georgia și Armenia.

În continuare, Cardinalul Koch a vorbit despre lipsa de consens asupra unui obiectiv al ecumenismului, a unei viziuni comune. De asemenea, a arătat nevoia de clarificare a conceptului de unitate, de a menține vie dorința de a căuta unitatea prin câteva dimensiuni concrete: dimensiunea spirituală – prin rugăciune pentru unitate; dimensiunea somatică – unitatea vizibilă; dimensiunea treimică – unitate în diversitate; dimensiunea misionară – unitate credibilă; dimensiunea martirologică – unitate mărturisită prin viață; dimensiunea escatologică – unitate în Hristos.

La final Eminența Sa a prezentat o frumoasă imagine a ecumenismului ‘în călătorie, în drum’, cu o profundă exegeză a pasajului celor doi apostoli în drum spre Emaus. A încheiat apoi cu o concluzie optimistă, care ne arată că unitatea ecumenică înseamnă și comuniune de credință, comuniune de cult, de mărturie, de slujire, o comuniune de comuniuni posibile, pentru a tinde spre deplina comuniune în Hristos.

După o bine-venită pauză, au urmat intervențiile din partea celor prezenți, cu traducerile simultane în 4 limbi. Sesiunea de dimineața s-a încheiat la ora 12.30, iar cea de după amiază a început la ora 16. În cadrul acestei sesiuni am ascultat două intervenții. Prima a fost prezentarea raportului de activitate a CPUC de la ultima Plenară încoace, de către PS Farell, secretar CPUC, printr-un discurs prezentat în 15 pagini, care descrie munca depusă în toate cele 16 comisii de dialog cu diferite confesiuni, culte, comunități ecleziale și denominațiuni.

A doua intervenție a fost prezentarea raportului Comisiei de dialog cu ebraismul. În cuvântul său, pr. Norbert Hofmann a arătat numeroasele inițiative comune, vizite și documente ce reflectă munca delicată și dificilă cu diferite structuri de dialog, precum și perspective de viitor. După discuții și intervenții libere a urmat o scurtă pauză și apoi un scurt dar impresionant colaj de discursuri ale Pontifului Roman și acțiuni ecumenice din ultimii ani.

Câteva repere din programul zilelor următoare: miercuri, 9 noiembrie, începem cu rugăciune și meditație la ora 9.15, apoi vor fi prezentate două rapoarte despre conceptul de unitate în documentele dialogurilor teologice cu Biserica Ortodoxă (Mons. Piero Coda) și cu ortodocșii orientali (prof. Dietmar W. Winkler), apoi vor urma discuții. După-amiază, de la ora 16, vor fi prezentate alte două rapoarte, tot pe tema conceptului de unitate în dialogul cu ‘Bisericile istorice’ (rev. prof. Hector Scerri) și cu ‘Bisericile libere’ (Mons. Juan Usma Gomez) și apoi discuții. Seara se va încheia cu cina oferită de către Cardinalul Koch participanților la Plenară.

Joi, 10 noiembrie, programul va începe la ora 9.15 cu rugăciune și meditație. Va urma prezentarea documentului ‘Biserica spre o viziune comună’ (pr. Henn). După discuții vom pleca la Palatul Apostolic pentru audiența cu Sfântul Părinte. După-amiază, de la ora 16, se va face prezentarea situației ecumenice în diferite contexte locale particulare, urmată de discuții. După pauza de la ora 18 se organizează discuții pe grupuri lingvistice pentru a studia tema: Cum putem aprofunda conceptul catolic de unitate și cum ar trebui continuată munca?

Ultima zi, vineri, 11 noiembrie, la ora 9.15 va fi din nou rugăciune și meditație iar apoi raportul celor 5 grupuri de lucru, cu discuții și intervenții libere. La ora 12.15, lucrările Plenarei se vor încheia cu discursul Cardinalului Koch. Ne rugăm și discutăm în aceste zile, despre înaltul ideal al unității, circa 65 de Episcopi, preoți și laici din toate continentele lumii, din diferite Biserici Catolice, de diferite rituri.

‘Ca toți să fie UNA’ – poate rămâne doar un slogan lipsit de sens dacă noi, creștinii, nu vom descoperi sensul dorit de însuși Cuvântul Întrupat, atunci când l-a rostit. Ce sens are această frază astăzi, în acest timp istoric, pentru noi, creștinii catolici? Încercăm să înțelegem împreună care este voința Domnului, care este Calea de urmat în acest drum-pelerinaj spre Patria cerească pe care cu toții îl parcurgem, alături de frații noștri, în această diasporă pământeană".

imagine

imagine

imagine

1 comentariu

  1. Cred ca ecumenismul incepe cu un calendar comun. Data Sfintelor Pasti, selectarea Sfintilor … sa ne putem bucura, impreuna – in dimensiunea crestina a existentei noastre.

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *