Vizită pastorală în parohia Valea Chintăului din Protopopiatul Cluj I

publicat la 1 iulie 2017 în Ştiri

Episcopul eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, a vizitat duminică, 25 iunie 2017, parohia greco-catolică din Valea Chintăului, Protopopiatul Cluj I. Ocazia vizitei a fost binecuvântarea interiorului sfântului locaș la încheierea lucrărilor de renovare și înfrumusețare. După primirea Episcopului, făcută tradițional, cu pâine și sare oferite de către doi copilași, pr. paroh Ciprian Felecan l-a invitat pe Ierarh în micuța dar primitoarea biserică, purtând hramul Preasfânta Inimă a lui Isus și a Mariei, unde l-au urmat preoții și credincioșii veniți la celebrarea liturgică duminicală, în suflete cu bucuria prilejuită de momentul sărbătoresc.

Alături de Episcopul eparhial au concelebrat Sfânta Liturghie pr. paroh Ciprian; pr. Ioan Mătieș, Vicar cu laicii; pr. Florin Isac, ceremonier; și pr. Marius Cerghizan, consilier pastoral. Au ajutat la celebrare diaconii Gabriel Manu și Marius Cîmpean. Răspunsurile liturgice au fost date de cantorii parohiei, alături de care au cântat, vocal și la instrumente, un grup de copii conduși de dirijoarea corului de copii Allegria, Cristina Pătrașcu-Nagy.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a spus: "Celebrăm astăzi Sfânta Liturghie în această capelă, putem spune, istorică, pentru că este legată de o persoană care a avut un rol deosebit în mersul Bisericii înainte mai ales în ultimii ani de catacombe, și pot să spun că a fost primul părinte spiritual pe care l-am avut în anii ’80: vorbesc despre pr. Vasile Maria Ungureanu, care odihnește aici, lângă această biserică pe care a ctitorit-o. A fost un preot care a avut puterea speranței și darul bucuriei, a avut curajul de a visa privind spre viitor."

"În anii ’80, pr. Ungureanu celebra Sfânta Liturghie într-un apartament, undeva pe str. Petuniei din cartierul clujean Grigorescu. Toți vecinii din împrejurimi mergeam acolo, chiar și copiii mai mici și mai mari. Era o atmosferă dinamică, deși se celebra cu ușile închise și cu draperiile trase. A fost un model pentru noi, cei care atunci începeam să ne gândim la drumul preoției. De aceea am dorit să încep acest cuvânt cu un gând pios, de laudă, pentru pr. Vasile Maria Ungureanu, care ar fi dorit ca acolo unde se află actualmente parohia Grigorescu de lângă Someș să fie sanctuarul ‘Cristos, Lumina lumii’."

"Recent, am găsit în arhiva Episcopiei planurile, proiectul cu biserica ce ar fi trebuit să fie construită acolo, puțin asemănătoare cu Bazilica Sf. Anton din Padova, dar la o scară mai mică. Avea intenții mari, dorea să facă un centru de spiritualitate de unde tradiția creștină să poată să pătrundă mai mult în lume și în viața noastră, a clujenilor și a românilor. Era un spirit deschis, mergea adeseori la Roma, se întâlnea cu Sfântul Părinte și de asemenea avea o bună legătură cu călugării bazilieni. Mulțumim lui Dumnezeu pentru acest vrednic preot al Bisericii și îl rugăm să îi dea odihnă veșnică, acolo unde El l-a rânduit."

"Aici, în Valea Chintăului, punctul liturgic începea practic în casa pr. Ungureanu, în jurul anului 1994, iar din 1997, după moartea sa, a preluat această capelă pr. Ioan Mătieș, actual vicar, și se cuvine să îi mulțumim și sfinției sale pentru apostolatul pe care l-a desfășurat de atunci încoace. Au existat și alți preoți care au slujit aici și iată acum, pr. Ciprian este rânduit ca și păstor și îi mulțumim pentru ceea ce reușește să realizeze cu ajutorul credincioșilor. Ne bucurăm de reînnoirea capelei în interiorul ei și îl rugăm pe Dumnezeu ca să putem reînnoi, odată cu capela, și sufletele noastre".

Pr. paroh Ciprian a mulțumit, la încheierea celebrării, tuturor celor prezenți, în special Preasfinției Sale Florentin, căruia i-a oferit o frumoasă icoană cu Isus, "Dumnezeul cel viu și adevărat căruia îi slujim". Totodată, a mulțumit comunității, tuturor credincioșilor prezenți la acest ceas de sărbătoare și bucurie. În semn de recunoștință și apreciere pentru sprijinul oferit și pentru aportul adus la înfrumusețarea și renovarea acestui spațiu liturgic, Preasfinția Sa a oferit Diploma "Iuliu Hossu" întregii comunități a credincioșilor din Valea Chintăului. Părintelui paroh i-a oferit o mică statuetă a Preasfintei Fecioare Maria, adusă de la Fatima, în acest an al centenarului aparițiilor mariane la Fatima. La încheierea vizitei, Preasfinția Sa Florentin a dorit să aducă un omagiu și să rostească o rugăciune la mormântul preotului mărturisitor Vasile Maria Ungureanu, în curtea bisericii, împreună cu familia acestuia și cu preoteasa Eugenia, care au luat parte și la celebrarea liturgică.

Album foto: aici

imagine

imagine

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *