Anunț: Moaște ale Sfântului Ioan Paul al II-lea vor fi expuse în Catedrala din Cluj

publicat la 19 octombrie 2017 în Anunţuri

Moaște ale Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea vor fi expuse duminică, 22 octombrie 2017, întreaga zi, în Catedrala greco-catolică Schimbarea la Față din Cluj-Napoca (B-dul Eroilor nr. 10). Va fi astfel readus în inimi modelul marelui sfânt al Bisericii Catolice, dar și al unui mare om, iubitor de Dumnezeu și de oameni, în ziua pomenirii sale de către calendarul liturgic latin. Moaștele vor putea fi venerate în orele dintre celebrările liturgice duminicale, programate de la orele 8.30, 10.30 (celebrată de Episcopul eparhial) și 18, și vor rămâne în catedrală atâta timp cât vor fi credincioși dornici să stea câteva momente, în reculegere, în fața lor.

Relicvariul, însoțit și de un atestat cu privire la prezența picăturilor din sângele Papei, este un dar pentru Eparhia de Cluj-Gherla din partea celui care i-a fost secretar timp de aproape 40 de ani, Cardinalul Stanislav Dziwisz, Arhiepiscop de Cracovia. Sfântul Ioan Paul al II-lea este un apropiat prieten al Bisericii Române Unită cu Roma Greco-Catolică (BRU), pe care a numit-o "Biserică a martirilor și mărturisitorilor", și prieten al tuturor românilor; el a numit România "Grădina Maicii Domnului".

PS Florentin Crihălmeanu, Episcop eparhial de Cluj-Gherla, notează doar câteva dintre urmele trecerii marelui Papă prin istoria BRU: "Adeseori el își îndrepta cu iubire paternă ‘ochii sufletului’ spre Biserica noastră. Trebuie menționat faptul că primele generații de Episcopi greco-catolici români au primit Bulele Pontificale cu sigiliul și semnătura Pontifului Ioan Paul al II-lea. Putem spune că de personalitatea Papei Ioan-Paul al II-lea se leagă reînvierea Bisericii noastre după perioada de persecuție. Cea de-a doua numire de Cardinal din cadrul națiunii noastre, cea a Eminenței Sale Alexandru Todea, a fost făcută de către Papa Ioan Paul al II-lea – un eveniment cu totul inedit pentru o Biserică atât de mică numeric comparativ cu marile comunități catolice din lume."

"Ne amintim de asemenea cu bucurie și invitația pe care Papa Ioan Paul al II-lea a făcut-o întregului Cor Episcopal, în Anul Jubiliar 2000, când, pentru întâia oară, întregul Episcopat al BRU a celebrat Sfânta Liturghie în rit bizantin, în limba română, în Bazilica San Pietro din Roma, în prezența Papei Ioan Paul al II-lea. În același an a fost emis un document pontifical deosebit de important și foarte puțin cunoscut: Suveranul Pontif a adresat o Scrisoare Apostolică Bisericii Greco-Catolice din România, cu ocazia împlinirii tricentenarului de la data Unirii cu Biserica Romei – este primul document de acest fel din istoria Bisericii Greco-Catolice."

"Doresc să subliniez și memorabila vizită în România a Episcopului Romei, întâia vizită a unui urmaș al Sfântului Apostol Petru pe plaiurile mioritice, din luna mai a anului 1999, care a trezit acea voce a poporului drept-credincios ce a rămas în sufletul Pontifului Ioan Paul al II-lea și, cu siguranță, și al poporului român, strigătul ‘Unitate, Unitate!’" Despre Papa Ioan Paul al II-lea s-au spus multe și încă viața sa este o carte deschisă din care se revarsă lumină. Un scurt dar relevant portret a schițat, la data beatificării, Succesorul său pe tronul Sf. Petru, Papa Benedict al XVI-lea: "Cu mărturia lui de credință, de iubire și de curaj apostolic, însoțită de o mare carismă umană, acest exemplar fiu al națiunii poloneze i-a ajutat pe creștinii din toată lumea să nu le fie teamă să spună că sunt creștini, că aparțin Bisericii, să vorbească despre Evanghelie."

"Într-un cuvânt: ne-a ajutat să nu ne fie teamă de adevăr, pentru că adevărul este garanția libertății. Și mai în sinteză: ne-a redat forța de a crede în Cristos, deoarece Cristos este Redemptor hominis, Răscumpărătorul omului: tema primei sale Enciclice și firul conducător al tuturor celorlalte." Acest minunat Sfânt și Om, care din Casa Tatălui ne învață și azi mândria și responsabilitatea de a fi creștini – fii ai lui Dumnezeu, va fi evocat și invocat în Catedrala greco-catolică clujeană de către Episcopul eparhial PS Florentin – care a fost consacrat Episcop prin mâinile Papei Ioan Paul al II-lea -, de preoții slujitori la masa altarului și de credincioși, dintre care mulți, în 1999, au fost la București să-l întâmpine și ovaționeze, sau au mers în pelerinaj la Roma, pentru a asista la ceremoniile de beatificare – de către Papa Benedict al XVI-lea la 1 mai 2011 – și canonizare – de către Papa Francisc la 27 aprilie 2014. Toți cei care doresc să se apropie în mod spiritual de Sfântul Ioan Paul al II-lea, sunt invitați să o facă, în reculegere și cu încredere în puternica sa mijlocire la Tatăl Ceresc.

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *