Hram și Prima Împărtășanie în parohia Someșeni

publicat la 21 martie 2018 în Ştiri

În Duminica a IV-a a Postului Mare, 18 martie 2018, comunitatea din parohia "Sf. Iosif", Cluj-Someșeni, păstorită de pr. Cristian Goia, a făcut un popas spiritual, cu privirea îndreptată spre lumina care din Cruce izvorăște. Motivul a fost serbarea hramului bisericii parohiale, a locașului de rugăciune care din anul 2010 cuprinde și reunește credincioșii, motiv constant de bucurie spirituală și recunoștință adusă lui Dumnezeu.

Celebrarea a avut loc în prezența Episcopului eparhial de Cluj-Gherla, PS Florentin Crihălmeanu, iar binecuvântarea sa a dat sărbătorii un caracter solemn, o acreditare a meritelor acestei generoase familii a Bisericii, care an de an își sărbătorește Sfântul ocrotitor și mijlocitor, pe blândul Sfânt Iosif, și an de an are mai mult de oferit lui Dumnezeu. Rodul adus la altar, au fost copilașii, zeci de copii care au animat și însuflețit Liturghia. Între ei, cei dintâi în această zi, cei mai curați și în alb învesmântați, au fost Daniela, Andreea și Darius, care au primit din mâna Preasfințitului Prima Sfântă Împărtășanie, după împlinirea celor rânduite și rostirea, în fața Arhiereului și a credincioșilor, a profesiunii de credință.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a împărtășit credincioșilor mesajul Evangheliei (Mc 9,17-32), care se referă la miracolul credinței. Credința este poarta către orice miracol, dar mai ales este poarta către Cel care împlinește miracolele, Tatăl Creator. "Isus îi cere părintelui îndurerat de suferința fiului său să aibă sufletul deschis să primească harul lui Dumnezeu, să aibă încredere în puterea lui Dumnezeu. Și atunci, din sufletul tatălui izbucnește acea rugăciune «Cred, Doamne, ajută necredinței mele!», recunoscând că are nevoie de ajutor pentru a crede mai mult, recunoscând că, de fapt, credința este un har care trebuie cerut."

"Credința, speranța și iubirea, sunt cele trei virtuți teologale care stau la fundamentul vieții noastre de credință, fără de care nu se poate dobândi mântuirea", a subliniat Ierarhul, continuând: "Cuvântul lui Dumnezeu este Creatorul tuturor văzutelor și nevăzutelor, Acela care a poruncit luminii, întunericului, întregii creațiuni, Acela acum poruncește și duhului necurat, mut și surd, care stăpânea această ființă: «ieși din el și să nu mai intri în el niciodată!». Și, așa cum toate se supun la voința lui Dumnezeu și acest duh se supune. Nimic nu se poate opune lui Dumnezeu, totul este creația lui Dumnezeu, de aceea, trebuie să avem încredere în Dumnezeu în lupta noastră cu Răul. Răul se poate opune voinței umane, dar nu se poate opune lui Dumnezeu. Preasfinția Sa a încheiat cu îndemnul: "Să cerem Bunului Dumnezeu să ne întărească în credință. Credința este un har pe care trebuie să îl cerem, apoi trebuie să ni-l asumăm, ca el să devină virtute pe care noi să o putem practica."

imagine

Câteva gânduri au fost și despre Patronul eparhiei de Cluj-Gherla și al bisericii din Someșeni, Sfântul Iosif, "numit și umbra Tatălui – el este împreunarea virtuților, el este acela care, cu siguranță s-a rugat pentru Fiul său, chiar dacă era Fiul lui Dumnezeu". Preasfinția Sa l-a prezentat pe Sfântul Iosif care trebuia să fie tată ocrotitor, dar în același timp cu conștiința că se află în fața lui Dumnezeu. Sfântul Iosif știa că pe măsură ce fiul său crește, ajunge adolescentul Isus și pe urmă tânărul Isus, el trebuie, tot mai mult, să se retragă în umbră. El știa cât trebuie să știe să își impună voința lui de tată, ascultarea, pentru a-l educa pe Isus, dar să știe și momentul în care trebuie să îi dea drumul lui Isus, pentru ca El să se supună voinței Tatălui ceresc. Isus îi va spune, la ceasul rânduit: «oare nu știați că în casa Tatălui Meu trebuia ca Eu să fiu?»"

"Aceeași pedagogie trebuie să se întâmple, prin credință, în sufletele noastre. Și noi, prin botez l-am primit pe Hristos prunc, și acest Isus Hristos prunc, crește în sufletele noastre, dacă noi îl alimentăm cu credință. Și crește până la momentul în care El reușește să impună voința lui Dumnezeu, voinței noastre. Și va crește în continuare în credință până la momentul în care Hristos va fi totul în toate și în noi, și în lume. Acesta este scopul vieții de credință, să crească în sufletul nostru Hristos, pe care îl primim prin Botez, îl hrănim prin Sfintele Taine. Să ne ajute bunul Dumnezeu să îl vedem pe Dumnezeu în toate și se putem rosti cu bucurie: cred, Doamne, ajută necredinței mele. Amin."

Părintele Cristian a reamintit motivele de bucurie ale zilei, subliniind că anul 2018 este Centenarului Marii Uniri. "În acest an Centenar avem în inimile noastre figura ilustrului Cardinal Iuliu Hossu, personalitate a Bisericii și neamului nostru, vestitor al Marii Uniri, cel care a citit declarația de unire la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918". În contextul jubiliar, au fost reamintite gânduri ale Episcopului Iuliu Hossu, referitoare la comunitatea parohială din Someșeni. În Arhivele Naționale, pr. Cristian a găsit un document în care, în anul 1945, Episcopul Hossu îi scria preotului nou numit în parohia Someșeni: «Îți leg de suflet pornirea fără amânare a acțiunii de zidire a bisericii». Apoi, într-o corespondență din luna februarie 1946 cu Ordinariatul romano-catolic din Alba Iulia (cu mențiunea că în acea vreme celebrările liturgice se făceau biserica romano-catolică "Sfânta Elisabeta" de lângă școală), Episcopul Hossu scria: «suntem hotărâți să ridicăm o bisericuță pentru credincioșii noștri cu orice jertfă, îndată ce împrejurările ne vor permite»."

"Iată că au trecut mai bine de 72 de ani de când a fost această dorință a Cardinalului Iuliu Hossu și acum avem această binecuvântare, ne putem ruga aici, în această bisericuță dorită de Cardinalul Hossu, această oază de spiritualitate pentru comunitatea din Someșeni", a menționat pr. Cristian.

imagine

Părintele a adus mulțumiri tuturor celor care au fost prezenți, în primul rând Preasfinției Sale Florentin, apoi pr. protopop Cristian Sabău, preoților, invitaților, consiliul pastoral, Reuniunii Mariane, întregii comunități. A mulțumit totodată credincioșilor care au ajutat la organizarea sărbătorii. Mulțumiri au fost aduse corului parohiei condus de Krisztina Ardelean, precum și subdiaconului Ovidiu Marișca care însoțește fiecare celebrare liturgică din parohie. O mulțumirea specială a fost adresată celor care s-au implicat în pregătirea copilașilor: Sara, Ana Maria, Petruța – cu ajutorul lor copiii au prezentat și un frumos program artistic cu cântări la flaut; vocile lor senine l-au făcut încă odată prezent pe Dumnezeu.

În semn de amintire, a fost oferit Preasfinției Sale Florentin din partea parohiei din Someșeni un crucifix asemănător crucifixului din sec. al XII-lea la care se ruga Sfântul Francisc și care se află în biserica din San Damiano. Alăturându-se mulțumirilor rostite, PS Florentin a adus o mulțumire particulară părintelui paroh Cristian, oferindu-i, în semn de apreciere și recunoștință pentru activitatea sa de păstor și părinte a turmei încredințate, pentru întreaga și bogata activitate prin care s-a implicat din plin în viața Bisericii, diploma și medalia omagială "Iuliu Hossu", cu ocazia Anului Centenar. Într-o zi dedicată credinței, Preasfinția Sa a încheiat reluând îndemnul proverbial al Episcopului Iuliu Hossu: "Credința noastră este viața noastră!"

imagine

Exprimaţi-vă opinia

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *