Utrenia Învierii Domnului, vestirea bucuriei la Catedrala „Schimbarea la Față” din Cluj-Napoca
Cântul de biruință „Cristos a Înviat” a răsunat și în Catedrala greco-catolică clujeană, în seara de 11 aprilie 2026, la Utrenia Învierii Domnului – nou început de Viață în lumină și reînnoire a toate. A oferit tuturor lumina Învierii Domnului Preasfinția Sa Cristian, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, reprezentant al Preafericirii Sale Claudiu, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unită cu Roma și Păstor al Eparhiei de Cluj-Gherla. S-au rugat, în comuniunea credinței, zeci de preoți ai Eparhiei de Cluj-Gherla, între ei, pr. vicar general, pr. vicar judecătoresc, pr. rector al Seminarului eparhial, preoți care slujesc în Catedrală, alți preoți clujeni, studenții Seminarului Teologic eparhial „Sf. Ioan Evanghelistul”.
După momentele de început al celebrării, în Catedrala cufundată în întuneric, precum odinioară omenirea sub povara păcatului strămoșesc, din altar a izvorât mai întâi o mică lumină, în rostirea Ierarhului: „Veniți de luați lumină!” Și lumina s-a răspândit apoi cu repeziciune, din mână în mână, de la lumânare la lumânare, în timp ce întreaga mulțime, sute de credincioși, purtând lumina primită în mâini și pe fețe, au ieșit în fața bisericii, în largul lumii încă cuprinsă de întuneric.
În întunericul de afară – dar sub binecuvântarea Fericitului Episcop martir Iuliu Hossu, a cărui statuie străjuiește lângă Catedrala în care și el a slujit -, a fost celebrată de către Ierarh, preoți, diaconi și studenți seminariști, prima parte a Utreniei. În acest timp, credincioșii cu lumânări aprinse în mâini au devenit, fiecare, vestitor al Învierii, precum femeile mironosițe după ce găsiseră mormântul gol. Aici, sub cerul nopții, pentru întâia oară după îndelungata perioadă a Postului s-a înălțat, din sute de suflete, cu bucurie, cântarea de învingere: „Cristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le”.
A urmat ritualul deschiderii porților – moment ce amintește coborârea Domnului la iad, după Înviere, pentru a-i elibera pe cei ce zăceau închiși acolo – după care din nou, s-a intrat în Catedrală pentru partea a II-a a Utreniei Învierii, în rugăciune și cântări de bucurie pentru „Răsăritul fără de apus”, pentru venirea zilei fără sfârșit a strălucirii „Soarelui dreptății” – Cristos Înviat. Preasfinția Sa Cristian s-a adresat, după rugăciune, preoților, clericilor și credincioșilor, vestind încă o dată bucuria și speranța ce vin din Înviere. A spus: „În această sfântă noapte – cea mai sfântă noapte -, când porțile infernului au fost distruse de puterea lui Dumnezeu Cel Înviat din morți, așa cum a promis, așa cum a făgăduit, suntem chemați, fiecare dintre noi, să iertăm, să ne iertăm, să ne îmbrățișăm cu sărutarea cerească plină de speranță. Isus este viu. Dumnezeu este viu și prezent în viețile și în istoria noastră.”
Ierarhul a pus acest moment în contextul actual istoric, amintind rugăciunea pentru pace din această seară, pe care Sfântul Părinte Leon al XIV-lea a făcut-o, din Vatican, în comuniunea Bisericii Universale și a tuturor celor ce au răspuns apelului său. A adăugat: „Avem un gând de rugăciune cu totul deosebit în această noapte sfântă pentru făcătorii de pace, din lumea întreagă, din familiile noastre, din societate, pentru cei bolnavi, pentru cei care suferă pe paturile de spitale, în orfelinate, în case de bătrâni, pentru cei care sunt singuri, pentru cei care nu au cui să spună că sunt singuri, pe toți îi avem în rugăciunile noastre și Îl rugăm pe Domnul Isus cel Înviat să îi mângâie pe fiecare”.
Preasfinția Sa Cristian, în noua lumină a Învierii – cea a anului 2026 -, a invitat la urmarea lui Isus Înviat: „Marele Papă Benedict al XVI-lea spunea că nu putem crede în Înviere dacă nu îl întâlnim cu adevărat pe Isus cel Înviat. Și nu îl putem întâlni cu adevărat pe Isus cel Înviat dacă nu îl urmăm. De aceea, îndemnul nostru este acela de a-l urma în fiecare zi din viața dvs. pe Isus, Cuvântul întrupat, Dumnezeu adevărat, Mesia Salvatorul promis.” A încheiat adresând tuturor urarea: „Vă urăm tuturor sărbători sfinte și binecuvântate pline de pace, de înțelegere, de iertare și de lumina cea lină a Domnului Isus cel Înviat. Cristos a Înviat!”


